CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ANUL 2022 ȘI EFECTELE PACTULUI RIBBENTROP-MOLOTOV

FOTO: 23 august 1939, Moscova, URSS – Viaceslav Molotov (dreapta), ministrul de externe al URSS și Joachim von Ribbentrop (stânga), ministrul de externe al Germaniei la semnarea Pactului de neagresiune sovieto-german cu Iosif Stalin (centru).

EFECTELE PACTULUI RIBBENTROP-MOLOTOV ÎN ANUL 2022 – autor Prof. univ. dr. Corvin Lupu – ART-EMIS

Data de 23 august 1939 va fi marcată pentru tot restul istoriei de pactul „Stalin-Hitler”, când URSS a convenit cu imperialismul Germaniei naziste un acord de „pace și ajutor reciproc”.

Pornind de la faptul că Federația Rusă a anului 2022 nu e totuna cu fosta U.R.S.S. a anului 1992, se pune întrebarea dacă actuala Federație Rusă s-ar opune sau nu anulării normale a tuturor efectelor Pactului Molotov-Ribbentrop și România s-ar reuni cu Republica Moldova?

Înaintea definitivării proiectului de aderare a României la N.A.T.O., în anul 2003, președintele Vladimir Putin a transmis oficial României să nu adere la N.A.T.O.

În schimbul acestei decizii, Federația Rusă se oferea să restituie României restul nerestituit din Tezaurul României aflat în Rusia din anii primului război mondial, că Rusia va dota armata României cu armament foarte modern care să-i asigure superioritatea netă în fața vecinilor cu care a avut probleme în istorie și a altor potențiale pericole, inclusiv cele mai moderne sisteme S.S.

Cu acest prilej, președintele Putin a declarat că Ucraina este un stat artificial și ea se va dezmembra. La dezmembrare, România își va primi înapoi teritoriile care au fost încorporate Ucrainei de-a lungul istoriei.

Deci, Rusia nu a făcut referire la restituirea Republicii Moldova, țară care cuprinde și Transnistria, teritoriu pe care se află sate eminamente românești, dar care nu a fost în componența statului român niciodată.

În 1941, Hitler ar fi dorit ca România să anexeze Transnistria, inclusiv cu regiunea Odessa, iar în schimb să nu mai solicite restituirea părții din Transilvania anexată de Ungaria în urma Diktatului de la Viena (30 august 1940).

Atunci, Antonescu i-a scris guvernatorului Transnistriei, profesorul universitar George Alexianu, să nu facă nici un gest politico-administrativ care să sugereze intenția de anexare la România a Transnistriei, pentru că ea nu este a noastră și România trebuie să-și recupereze Ardealul românesc.

După dezmembrarea U.R.S.S., apartenența Transnistriei la Republica Moldova a reprezentat garanția că ea nu se va uni cu România. Restul au fost vorbe patriotarde, sentimentalisme și dorințe de unire a Moldovei cu România care nu aveau la bază nici un proiect viabil. De altfel patrioții noștri din Basarabia au eșuat în toate proiectele unioniste dintr-un motiv simplu: proiectele erau toate formulate în adversitate cu Rusia.

Nici unul nu a fost construit decât pe baza sentimentelor de ură față de Rusia și nu au fost calculate „la rece”, de conivență cu Rusia. Astăzi, Republica Moldova a făcut cerere de aderare la U.E.

Vest-europenii nu practică nici un alt model de cooperare cu noile state pe care le achiziționează decât modelul colonial. 

De aceea, au pierdut europenii Africa, în întregimea ei. China a construit în Africa parteneriate solide, bazate pe egalitate în drepturi și profit și pe respectul față de popoarele africane cu care chinezii fac afaceri colosale.

Doresc să menționez că în perioada mandatului de ambasador la Moscova al domnului general Dumitru Prunaru, unicul nostru cosmonaut, el a fost chemat la sediul Ministerului de Externe al Federației Ruse și i s-a spus că președintele Vladimir Putin transmite președintelui României, pe atunci Traian Băsescu, să trimită o delegație căreia să i se înmâneze tăblițele de aur de la Sinaia, care au fost descoperite când s-a săpat fundația Castelului Peleș și care au ajuns la Moscova în împrejurări controversate.

Lui Prunaru i s-a spus: „aceste tăblițe aparțin poporului român”. Acestor tăblițe li s-au făcut niște copii de plumb, care se află la București, care sunt și ele controversate, după unele păreri. Președintele Traian Băsescu a refuzat oferta președintelui Putin, probabil la ordin american și l-a demis pe dl. general Prunaru, rechemându-l din misiune.

În anul 2008, în sediul Casei Poporului din București, în ultima zi a summit-ului N.A.T.O., în lumina camerelor de filmat și în prezența mai multor șefi de stat, inclusiv cel al S.U.A., președintele Putin i-a spus lui Traian Băsescu că el dorește să vândă României tot gazul pe care îl vindea până atunci Ucrainei, la prețul zilei, iar România să-l revândă Ucrainei cu cât vrea ea. O afacere colosală. În mod normal, de nerefuzat.

Ucraina n-are gaz deloc, avea 45 de milioane de locuitori și o suprafață de trei ori mai mare ca România. Ca să nu crească simpatia față de Rusia în rândul poporului român, oferta a fost declinată, iar România, a continuat să cumpere gazul de la o firmă germană, care îl vinde țării noastre de trei ori mai scump decât îl cumpără din Rusia! Vă dați seama, cât de imbecil este regimul politic care a făcut și continuă să facă acest lucru?

Referitor la fosta Armată a XIV-a a Federației Ruse care a staționat în Transnistria, actualmente mai sunt la Tiraspol doar niște rămășițe ale ei și un foarte mare depozit de armament convențional, muniție și proiectile de toate felurile, vechi de câteva decenii. Prezența militarilor ruși acolo este o garanție pentru Rusia că Republica Moldova nu va putea fi complet acaparată de occidentali.

Este greu de anticipat viitorul Republicii Moldova și al regiunilor românești din cuprinsul frontierelor Ucrainei.

De altfel, eu nu sunt sigur nici de viitorul României, după acest război. Știu doar sigur că situația actuală este una neprielnică României profunde și poporului român, mai ales etniei române, că țara noastră este jefuită la sânge și orice posibilă schimbare de regim politic nu poate fi decât de bine. În cazul nostru, în acest moment istoric, zicala „Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor!”, nu mai este valabilă.

Eu am mai spus, în mod repetat, că recunoașterea eșecului regimului euro-atlantic în România este doar o chestiune de timp.

18/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Pactul Molotov-Ribbentrop într-o viziune diferită de cea a propagandei istorice ruse și sovietice (I)

  

 

 



 

       Foto: Caricatură de epocă despre „dragostea” dintre nazişti şi comuniştii      sovietici – Octombrie 1939  – „Mă întreb cât va dura luna de miere?” .

 

 În Rusia lui Putin, acordul de la München din 1938 dintre Germania nazistă și Anglia secondată de Franța, a fost folosit ca scuză pentru încheierea pactului Molotov-Ribbentrop.

Pentru a putea comenta cele întâmplate atunci,  trebuie să înțelegem contextul diplomatic existent în anii ’30.

Propaganda sovietică a influențat modul în care mulți au apreciat evenimentele premergătoare celui de- al doilea război mondial, iar acest lucru este deosebit de important atunci când este pusă în discuție perioada anilor 1939-1941, scrie publicația http://euromaidanpress.com/ munich-molotov-ribbentrop-pact-revisited.


O invazie „protectoare”?


Istoricii au stabilit ca dată a declanșării celui de-al al doilea război mondial ziua de  1 septembrie 1939, când Germania nazistă a  invadat Polonia. Numai că în ziua de 17 septembrie 1939,  URSS s-a alăturat la rândul ei Germaniei naziste, invadând la rândul ei Polonia de la răsărit .

Peste numai trei zile, pe  20 septembrie , a avut loc o dezbatere privitoare la acest război în Parlamentul britanic, în timpul căreia s-a făcut remarcat discursul parlamentarului Robert Boothby care a spus printre altele nici mai mult, nici mai puțin că :

„Este legitim să presupunem că această acțiune din partea guvernului sovietic a fost luată […] din punctul de vedere al autoconservării și autoapărării ”.

„Acțiunile întreprinse de trupele ruse [ …] au  împins frontiera germană considerabil spre vest. ”

În timp ce Armata Roșie ataca Polonia  pe la spate pe 17 septembrie, ambasadorului polonez la Moscova, Wacław Grzybowski , i-a fost înmânată  o notă în care se  declara negru pe alb că Polonia a încetat să existe și că acest lucru a făcut nul pactul de non-agresiune  polono-sovietic din 1932.

De asmenea, în nota respectivă se specifica faptul că Armata Roșie a ocupat  Polonia pentru a „proteja” popoarele din Belarus și Ucraina . 

 Ziarele occidentale au folosit aceste teme atunci când au comentat invazia inițială sovietică. Chicago Tribune , de exemplu, a inserat pe  pagină principală chiar a doua zi titlul „Roșii invadează Polonia: rușii trec frontiera pentru„ protejarea minorităților ”.

 

 

 

 

 Foto: Un afiș de propagandă sovietic în care  se pretindea că invazia Poloniei avea drept scop ajutorarea  „popoarelor frățești” belarus și ucrainean.

 

 

  Pe 22 septembrie, în orașul ocupat Brest-Litovsk, forțele sovietice s-au întâlnit cu cele germane unde au participat la o paradă a victoriei și au mărșăluit sub un banner care scria:

„Trăiască Armata Roșie a Muncitorilor și Țăranilor, eliberatorul maselor muncitoare din Vestul Belarus] și Vestul Ukrainei!”

 

 

 

 

 

 

După cum puteți vedea, acest banner a fost împodobit la Brest -Litovsk cu svastici alături de simbolul proletar al secereiși ciocanului.

 


Forțele sovietice mărșăluiau împreună cu naziștii nemți și nu doar sub   steagul roșu, ci și sub acela nazist.

 

 

 


 

Foto: Parada comună de la Brest – Litovsk, a forțelor sovietice și naziste victorioase, după distrugerea rezistenței statului polonez.

 

A fost o paradă a victoriei într-un oraș  simbol, locul în care, pe 3 martie 1918, bolșevicii au semnat un acord de pace cu Germania Imperială, scoțând Rusia din primul război mondial cu prețul cedării unor teritorii uriașe.

 

 

Un război dorit 

 

Pentru a înțelege de ce URSS a cotropit Polonia, trebuie să înțelegem contextul diplomatic, precum și filozofia sovieticilor, care nu sunt luate în considerare în tratarea convențională a invaziei, care este văzută totdeauna de propagandă ca  „defensivă” sau „protectoare”. Motivațiile lui Stalin au fost în fapt, mult mai sinistre.Stalin, ca de altfel și Lenin înainte de el, a fost călăuzit de ideile lui  Marx și Engels.

 Departe de a se fi abătut de la gândirea marxistă, așa cum au susținut troțkiștii, sângerosul dictator a continuat într-o serie de domenii cheie strategia lui Lenin, inclusiv în ceea ce privea lupta pentru dominația globală a comunismului, fiind convins de  faptul că războiul mondial anticapitalist este necesar  pentru  progresul revoluției comuniste . 

Pe această  din urmă temă, Engels a scris încă în 1887:

„Niciun război nu mai este posibil pentru Prusia-Germania, cu excepția unui război mondial care va fi de o amploare și o violență la care până acum nu s-a putut visa . Opt-zece milioane de soldați se vor masacra unii pe alții și vor devasta întreaga Europă,  mai rău decât un val de lăcuste. Comparativ, devastările lăsate în urmă de războiul de treizeci de ani se vor comprima în trei sau patru ani la nivelul  întregului continent,  iar foametea, ciuma și demoralizarea generală atât a armatelor cât și a masei populației, vor produce o suferință fără egal.Distrugerile în comerț, industrie și credit,  se vor  încheia cu un faliment generalizat și cu  prăbușirea vechilor imperii, iar coroanele se vor rostogoli în țărână și nu va mai fi nimeni care să le ridice.Va fi imposibili să se  prevadă cum se va termina totul și cine va ieși din luptă învingător, dar un singur rezultat fiind absolut sigur: epuizarea generală va crea condițiile pentru victoria finală a clasei muncitoare. ”

Pentru Lenin și Stalin, aceste ”cuvinte profetice” s-au dovedit corecte în 1917, când bolșevicii au preluat puterea la Sankt Petersburg, după ce țarul Nicolae al II-lea abdicase și după ce Alexander Kerensky s-a angajat să continue un război care  ducea țara  spre ruina totală.La fel au  acționat în 1917 revoluționarii comuniști în Germania, Austria și Ungaria ale căror imperii cu economiile distruse de război s-au prăbușit.

Sfârșitul primului război mondial nu a fost marcat doar de violența cauzată  de forțele de stânga și de dreapta, din ce în ce mai radicalizate, dar și  de efectele tratatului de la Versailles, care a pus capăt conflictului marcat de efectele aplicării principiului autodeterminarii popoarelor.

Aceasta a însemnat apariția unui stat polonez independent pentru prima dată după 123 de ani, și de asemenea, independența pentru popoarele baltice, împreună cu Finlanda și Ucraina, care fuseseră colonii ale Imperiului țarist.

 

Bariera poloneză împotriva expansiunii bolșevice

  Ironia face că Marx și Engels, în timpul vieții lor au sprijinit Polonia, crezând în potențialul său revoluționar, dar acum, în ochii celor mai importanți lideri comuniști din Rusia, această șară devenise un obstacol în calea fantezistei revoluții mondiale, după ce  conducătorul acestei țări, Józef Piłsudski, a condus cu succes lupta împotriva forțelor sovietice invadatoare.

Exploatând faptul că în 1919 granița polono-rusă nu era încă complet definitivată, Lenin a ordonat trupelor e Armatei Roșii să tatoneze pentru a vedea cât de departe ar putea pătrunde  pe teritoriile poloneze, înainte de a întâmpina rezistență.La primele ore ale zilei de 14 februarie 1919, un detașament al  Armatei Roșii a fost interceptat  de cavaleria poloneză în  apropiere de satul Bereza-Kartuska (acum Byaroza, din  Belarus).

Acesta a fost prima încleștare a  războiului polono-sovietic, al cărui  istorie a fost excelent scrisă  de profesorul Norman Davies . 

Atitudinea lui Lenin față de Polonia este cel mai bine exemplificată de cuvintele lui Mihail Tukhacevski , comandantul șef al Frontului deschis de Armata Roșie în Apus care a spus:  „Spre vest! Peste cadavrul Poloniei albe se află drumul spre conflagrația mondială”. 

 

 

 

 

Afiș sovietic care solicită marșul de la Varșovia, în timp ce susține că Rusia caută pace
 


Afiș sovietic din vara anului 1920, care îndemna  la  cucerirea Varșoviei, în timp ce susține că Rusia caută pace 


În 2015, foaia  de propagandă de stat rusă Sputnik  publica un articol care descria  Polonia ca pe un  regim criminal, pentru că „anexase” Ucraina de Vest și Belarusul  de Vest. Dacă ar fi să admitem acest lucru, atunci cu siguranță definiția se potrivește Rusiei sovietice, care a participat la anexarea restului Belarusului și Ucrainei.

În anii 1920, URSS a început să deruleze o serie de acorduri economice cu țările occidentale, cea mai  notabilă fiind implicarea celuilalt „stat paria” al Europei: Germania Republicii de la Weimar.

După cum observa Gerherd Weinberg , „ura față de Polonia a fost un factor major în conlucrarea  Germaniei de la Weimar cu  Uniunea Sovietică.” [4].

Tratatul de la Riga din 1921 a împărțit atât Ucraina cât și Belarusul între Polonia și Rusia bolșevică, iar acestea erau  teritorii care, în ciuda propagandei sovietice, nu au fost istoric rusești !Reflectând asupra rezultatului bătăliei Varșoviei, Edgar Vincent D’Abernon , ambasadorul Marii Britanii la Berlin, a remarcat că polonezii au salvat atunci creștinătatea și civilizația occidentală.

Aici trebuie menționate și războaiele de recucerire duse de  Lenin, care după lupte îndelungate au anexat în cele din urmă Ucraina și Caucazul, dar nu au reușit să cotropească din nou Polonia, Finlanda și Țările Baltice (și nici Basarabia). Aceste războaie au fost concomitente, dar nu au făcut parte din așa zisul ”Război civil rus”.  În sens invers, eșecul cucerii Poloniei a însemnat o oportunitate ratată, care a determinat nașterea „Socialismului într-o singură țară”.

 

În termeni ideologici, regimul sovietic a justificat socialismul într-o singură țară pe baza construirii unei baze în cadrul URSS pe care să conducă ulterior la „revoluția mondială”pe care urma să o exporte la un moment favorabil din viitor.

Chiar dacă prin diplomația de la mijlocul anilor 30 s-a putut încheia pactul de neagresiune  polono-sovietic menționat anterior, aceasta nu a însemnat în niciun moment că sovietele au renunțat la  ideea de a cuceri Polonia (și nici alte teritorii care făcuseră  parte din Imperiul țarist) sau că agresivitatea  comunistă a fost vreodată complet abandonată.

În 1939, Hitler i-a oferit lui Stalin o oportunitate de aur pentru a aduce la  îndeplinire această veche dorință a expansiunii sovietice  spre Vest.  

 

 

 

 

 

22 septembrie 1939 – Trupele armatelor Germaniei fasciste și cele ale URSS sărbătoresc cotropirea în comun  a Poloniei .

 

 





VA URMA 

 

 

 

NOTE:

[1] „Guvernul polonez s-a dezintegrat și nu mai arată niciun semn de viață. Aceasta înseamnă că statul polonez și guvernul său au, de fapt, încetat să mai existe … Lăsată în voia ei și lipsită de conducere, Polonia a devenit un domeniu adecvat pentru orice fel de pericole și surprize, care pot constitui o amenințare către URSS Din aceste motive, guvernul sovietic, care până acum a fost neutru, nu mai poate păstra o atitudine neutră față de aceste fapte. 

De asemenea, guvernul sovietic nu poate vedea, cu indiferență, faptul că oamenii ucraineni și belarusi, care trăiesc pe teritoriul polonez și care se află la mila soartei, ar trebui lăsați fără apărare. ” Extras din textul citat în Halik Kochanski, The Eagle Unbowed: Polonia and the Poles in the Second War World , p. 77.

[2] Ordinul către forțele Frontului de Vest nr. 1423, 2 iulie 1920.

[3] Citat aici

[4] Gerherd Weinberg, O lume la arme: o istorie globală a celui de-al doilea război mondial , p. 54.

28/08/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Mituri şi minciuni propagandistice sovietice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, prezente şi în propaganda actuală a Kremlinului. VIDEO

Fapte istorice falsificate grosolan în epoca sovietică, folosite în prezent de propaganda rusă.

În URSS, mitul „Marelui Război Patriotic” (Al Doilea Război Mondial) a stat la baza formării identității cetățeanului sovietic. Motivele practice au fost evidente: după sfârșitul războiului, nu a existat nici un eveniment de importanță egală, care putea juca un rol unificator.

Începând din 1965, statul sovietic cultivat, imaginea națiunii sovietice victorioase în lupta cu invadatorii, au început să fie marcate prin sărbători grandioase.

Astăzi, această propagandă este folosită pentru a justifica expansiunea militară rusă modernă. Kremlinul convinge astfel populația din Rusia că, prin invadarea Ucrainei, a altor state ex-sovietice, și anexarea unor teritorii, nu comite o agresiune împotriva unei țări vecine, ci doar continuă lupta împotriva fasciștilor care pun în pericol atât Rusia, cât și întreaga lume. Pentru a face acest lucru, perpetuează fapte istorice false din epoca sovietică.

Iată câteva mituri sovietice din cel de-Al Doilea Război Mondial, care sunt prezente în propaganda actuală a Kremlinului:

Mitul 1. Pentru URSS, Al Doilea Război Mondial a început la 22 iunie 1941.

În Rusia mai este denumit „Marele Război Patriotic”, deoarece URSS s-a apărat împotriva invaziei naziste.

În realitate, URSS a început războiul la 17 septembrie 1939, când Armata Roșie a ocupat Polonia, în urma unui tratat încheiat cu Germania nazistă condusă de Hitler. Înțelegerea este cunoscută ca „Pactul Ribbentrop-Molotov”.

Astăzi, conceptul de „Mare Război Patriotic” este folosit de Rusia ca o alternativă la cel de-Al Doilea Război Mondial în încercarea de a-și menține influența asupra fostelor republici sovietice.

Mitul 2. URSS este o victimă nevinovată a agresiunii germane și a fost întotdeauna un inamic al naziștilor.

Realitatea? URSS a semnat un pact de neagresiune cu Germania nazistă, pactul Ribbentrop-Molotov, care nu numai că a definit o cooperare economică largă cu cel de-al Treilea Reich, dar a fost un acord privind neagresiunea reciprocă. Tratatul conținea și un protocol secret prin care URSS și Germania au fost de acord să împartă Europa. În urma acestui acord, România pierdea Basarabia și nordul Bucovinei.

Trupele germane și sovietice au mers o perioadă mână în mână. După ce Hitler a început războiul în Europa, URSS chiar a oferit în secret asistență economică Germaniei naziste.

În perioada sovietică și în Rusia de azi, existența pactului între Germania nazistă și URSS a fost explicată ca o necesitate venită în urma unor negocieri fără rezultat cu Marea Britanie și Franța. De asemenea, se neagă că invazia Poloniei era legată de pact.

De fapt, Stalin a ruinat de bunăvoie încercările de a înființa o coaliție anti-nazistă. În perioada 12-21 august 1939 au avut loc la Moscova negocieri cu Marea Britanie și Franța privind colaborarea militară împotriva de-al Treilea Reich.

Nu s-a ajuns însă la un acord, deoarece Stalin a cerut dreptul de a ocupa regiunile poloneze Halychyna și Vilenska Oblast (astăzi, regiuni occidentale din Ucraina și Belarus).

După cum se știe, britanicii și francezii nu au fost de acord.

Atât Stalin, cât și Hitler erau nemulțumiți de ordinea mondială apărută după Primul Război Mondial, ceea ce a făcut ca colaborarea lor să fie naturală.

Caricatură de epocă despre „dragostea” dintre nazişti şi comuniştii sovietici

Pe lângă clauzele stipulate la vedere în Pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov, a fost adoptat și un protocol secret, care împărțea teritoriile României, Poloniei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei și Finlandei în „sfere de influență” germane și sovietice, anticipând potențialul unor reamenajări teritoriale și politice ale acestor țări. Kremlinul a negat existența protocolului secret al pactului dintre Hitler și Stalin până în 1992.

Colaborarea militară sovieto-nazistă este fără îndoială clară în fotografiile de la parada militară germano-sovietică din Brest-Litovsk la 22 septembrie 1939 în timpul invaziei Poloniei.

Foto: Parada comună a trupelor naziste şi sovietice la Brest, imediat după nimicirea Poloniei în 1939.

 

 

Pactul a avut consecințele tragice pentru națiunile europene și pentru lume. Acest acord a devenit mecanismul de deschidere a ușilor pentru un nou război mondial. Ceea ce a urmat a fost invazia Poloniei de către Germania nazistă și URSS, urmată de remodelarea granițelor din interiorul Europei.

Mitul 3. Armata Roșie nu a comis crime de războiSe vorbea frecvent în timpul perioadei sovietice că Armata Roșie a protejat URSS împotriva fasciștilor, a salvat milioane de oameni de la exterminare și a adus libertate națiunilor europene asuprite, fără a comite crime de război în acest proces.

Toate dovezile care mărturisesc contrariul au fost respinse ca propagandă și falsificare a istoriei.În realitate, crimele soldaților sovietici împotriva civililor au fost numeroase. 4.148 de ofițeri și un număr mare de soldați au fost condamnați chiar de tribunalul militar rusesc numai în primele luni ale anului 1945.Când Armata Roșie a intrat în Prusia de Est în octombrie 1944, unul dintre soldați a scris părinților săi din Smolensk: 

„Acum ni se permite să facem orice ne dorim ticăloșilor germani”.Într-o scrisoare, un căpitan al Armatei Roșii scria: „Băieții noștri au gustat deja toate femeile germane. În general, există multe trofee”.

Un alt ofițer nota: „Desigur, este extrem de brutal să ucizi copii. Dar germanii merită aceste barbarii”.

Amploarea jafurilor, incendierile, violența împotriva civililor și a prizonierilor a devenit larg răspândită în rândul armatei sovietice.

S-a încercat însă, după o bucată de timp, restabilirea disciplinei în armată. Cu toate acestea, măsurile luate nu au fost suficiente. La sfârșitul lunii martie 1945, un memorandum adresat Secretarului Partidului Comunist, Malenkov, înregistrează un alt caz de viol în masă a femeilor de către soldații sovietici. Și nu erau doar femei germane ci și de alte naționalități, toate aflate în drumul Armatei Roșii către Berlin. Tot acolo se consemnau zeci de mii de jafuri.

Militarii sovietici furau orice – de la piane, covoare, până la haine, biciclete și ceasuri.

Mitul 4. URSS a învins Germania nazistă fără ajutorul aliaților. Conform propagandei, forțele rusești ar fi câștigat războiul și fără ajutorul altor naționalități din Uniunea Sovietică.Manualele sovietice au descris rolul aliaților URSS în război într-o manieră destul de superficială.

Despre ajutorul Statelor Unite se vorbește doar în treacăt.În timpul Războiului Rece, această informație a fost deosebit de importantă. Se preamărea rolul Uniunii Sovietice în război și se diminua cel aliaților săi, care erau acum de cealaltă parte a Cortinei de Fier.

În realitate, înzestrarea armatei sovietice de către SUA a fost unul dintre factorii decisivi în victoria Armatei Roșii împotriva Axei. Nici până astăzi, URSS, apoi Rusia ca succesor al acesteia, nu și-a rambursat datoriile pentru împrumutul venit din partea americanilor.

Conform unor estimări, echipamentele venite de la aliații occidentali reprezentau 12-16% din echipamentul trupelor armate sovietice, 10-15% din aviația URSS și 32,4% din marina sa.

Până la 70% din mijloacele de transport ale armatei sovietice proveneau din SUA, ceea ce înseamnă că militarii ruși au condus în principal mașini americane.

De exemplu, în timp ce URSS a dotat numai 600 de camioane rusești cu celebrele rachete „Katyusha”, SUA au contribuit cu 20.000 de camioane Studebakers, acestea devenind principalul vehicul al artileriei sovietice.Ponderea echipamentelor împrumutate de aliați URSS:

  • 56% dintre locomotive și vagoane

  • 43% pneuri pentru vehicule

  • 42% din zahăr

  • 108% din conservele de carne

  • 18% din combustibilul pentru avioane

Locomotivele pe care Occidentul le-a oferit a depășit producția URSS de 2,4 ori, iar numărul trenurilor – de 10,2 ori.

Cantitatea de alimente primită de URSS, ca parte a contractului de împrumut, ar fi fost suficientă pentru a alimenta o armată de zece milioane de oameni timp de 1.688 de zile, și anume întregul război.

 

Surse: 

Euromaidanpress.com

 

https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia/fapte-istorice-false-din-epoca-sovietica

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/09/ce-sarbatoresc-la-9-mai-dupa-25-de-ani-de-independenta-cetatenii-r-moldova-video/

 

 

 

Video: Cauzele care au determinat intrarea României în al doilea război mondial de partea Germaniei.

 

 

 

 

 

17/05/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: