CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Experimentul de la Pitești, cea mai cumplită operațiune de distrugere psihică și de lichidare prin tortură a rezistenței morale a deținuților politici anticomuniști, din toate țările comuniste

FOTO. Imagine din filmul „Între chin și amin”, de Toma Enache

6 Decembrie 1949. Debutul Experimentului de la Pitești, cea mai cumplită operațiune de brainwashing în masă din toate țările comuniste

Începută ca o aplicare a prevederilor Directivei NKVD pentru țările ocupate de soviete, respectiv continuarea stoarcerii de informații și după finalizarea anchetelor și condamnarea prizonierilor politici, operațiunea a mers lmai departe la penitenciarul Pitești, urmărind în mod evident distrugerea personalității umane și transformarea indivizilor în instrumente docile ale noului regim totalitar.

În perioada anilor 1949-1952, la penitenciarul din Pitești, asupra deținuților politici s-au desfășurat – sub coordonarea autorităților comuniste și sub titulatura de “reeducare” – acțiuni în cadrul cărora au fost utilizate metode de tortură fizică și psihică neîntreruptă, întinse pe perioade îndelungate și diabolic elaborate, scrie https://ortodoxinfo.ro/6-decembrie-1949-debutul-experimentului-de-la-pitesti-cea-mai-cumplita-operatiune-de-brainwashing-in-masa-din-toate-tarile-comuniste.

Cel mai mare și mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din întreaga Europă de Est, caracterizat de Soljenițîn drept “cea mai mare barbarie a lumii contemporane”, reeducarea prin tortură de la Pitești a avut drept scop, conform principiilor leniniste, lepădarea convingerilor politice și religioase ale deținuților, precum și alterarea pesonalității acestora până la punctul obedienței absolute.

Scopul torturilor, bătăilor continue, umilințelor, a fost, în primă instanță, continuarea obținerii de informații și după finalizarea anchetei de la prizonierii politici condamnați deja, conform prevederilor directivelor NKVD pentru țările ocupate de URSS. Spre deosebire de celelalte țări comuniste, doar în România, la Pitești, obținerea informațiilor nu presupunea oprirea cruzimilor, acestea continuând până la anularea completă a personalității deținuților.

François Furet, membru al Academiei Franceze, a vorbit despre fenomenul Pitești ca despre “una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”.

Din cei peste 1000 de studenți implicați ca victime, cea mai mare parte au fost tineri studenți membri ai Mișcării Legionare și organizației Frățiile de Cruce, restul fiind membri ai partidelor istorice, în special Partidul Național Țărănesc, dar și fără apartenență politică.

Ei fuseseră arestați și condamnați pentru implicare activă în organizarea structurilor de rezistență armată anticomunistă din întreaga țară, dar și în acțiunile clandestine menite să asigure pe teritoriul României ocupate de sovietici un adevărat sistem de informații în favoarea serviciilor secrete americane, cu care se aflau în directă colaborare.

Metode dintre cele mai barbare de tortură psihică au fost aplicate tinerilor deținuți, cu scopul de a-i face să se maltrateze și să se umilească reciproc. Victimele fiind transformate în călăi, deținuții erau torturați chiar de camarazii lor apropiați.

Câteva exemple din larga gamă de torturi psihice aplicate la Pitești sunt concludente pentru oricine. Cei care refuzau să facă “autodemascarea” (să dea informațiile cerute de torționari) sau bănuiți numai că ar mai putea ascunde informații despre participanții la rezistența anticomunistă, erau băgați cu capul în tineta cu dejecții, bătuți până la desfigurare, înfometați, obligați să stea într-o poziție incomodă fixă câte 17 ore pe zi, fiind bătuți cu bâta la cea mai mică mișcare. Erau forțați să bea urina, să-și mănânce fecalele, să bea apă foarte sărată și apoi să înseteze timp îndelungat.

Deținuții erau forțați să scuipe în gură pe șeful organizației anticomuniste din care făceau parte. Umilirea publică se continua cu batjocorirea, în fața celorlalți deținuți, a tot ceea ce iubeau sau respectau mai mult, precum mama, soția, convingerile religioase sau politice.

Deținuții erau obligați să simuleze săvârșirea sfintelor taine cu urină și fecale, cu care apoi îi împărtășeau pe ceilalți camarazi, precum și să participe, în Săptămâna Patimilor, de Paști sau de Crăciun, la organizarea unor orgii în cadrul cărora erau blasfemiate simbolurile creștine legate de Nașterea, Patimile sau Învierea lui Hristos.

După ce deținutul își făcea „demascarea”, trebuia, la rândul său, să devină torționar și să convingă pe alții să se lepede „de putregaiul burghez”, să-și însușească ideologia comunistă. Torturați neîncetat și nemaiputând suporta chinurile continue, neavând nici posibilitatea sinuciderii, ca urmare a supravegherii continue, deținuții cedau, mai devreme sau mai târziu, transformându-se în niște roboți spălați pe creier, anafectivi, devenind ei înșiși călăi. Cel mai mic semn de solidaritate sau compasiune față de cei chinuiți îi făcea din nou ținta torturilor. Trăind într-o teroare permanentă, suspectându-se unii pe alții, experimentau o permanentă alienare psihică, fără posibilitate de revenire.

Este interesant faptul că autoritățile represive comuniste au încercat transplantarea experimentului și în alte închisori și lagăre (Gherla, Ocnele Mari, Târgul Ocna, Canalul Dunăre-Marea Neagră etc.), prin transferarea deținuților reeducați și punerea în scenă a acelorași metode de tortură și despersonalizare, toate sfârșindu-se cu eșecuri.

Nici măcar în Uniunea Sovietică nu a existat ceva similar experimentului de la Pitești, singurul stat comunist unde se pare că ar fi existat încercări similare de reeducare – mai îndelungate, dar nu atât de intense precum la noi – fiind China din perioada lui Mao Tse-Dung.

Conform uneia dintre victime, profesorul Radu Ciuceanu, Occidentul a aflat despre ororile de la Pitești prin intermediul evreului Vintilă Weiss, fost ofițer în Ministerul de Interne, devenit indezirabil și ajuns în temnițele comuniste, unde a cunoscut pe pielea sa ororile practicate împotriva deținuților. Eliberat și ajuns în lumea liberă, el s-a ținut de cuvânt, devoalând cele aflate despre experimentul reeducării de la Pitești.

În aceste condiții, regimul comunist, prin organul său represiv, Securitatea, a încercat să mușamalizeze acest macabru experiment, lansând o diversiune pe cât de aberantă, pe atât de penibilă. S-a înscenat o farsă judiciară, conform căreia conducerea Mișcării Legionare refugiată în Occident, în frunte cu Horia Sima, ar fi transmis în România ordinul ca legionarii deținuți în închisorile comuniste să se tortureze între ei până la distrugere, pentru a compromite astfel regimul communist de la București.

În cadrul anchetei preliminare rocesului, victimele au fost torturate până când au semnat declarațiile dinainte concepute de securiști. Însă la proces, o parte dintre ei, printre care viitorul preot Gheorghe Calciu-Dumitreasa, au expus în instanță adevărul, arătând că au făcut declarațiile respective sub tortură.

În ciuda dezvăluirii adevărului, au fost condamnați la moarte 22 de deținuți politici, în frunte cu Eugen Țurcanu, care în urma torturilor de la Pitești deveniseră torționari și fuseseră folosiți de Securitate pentru administrarea reeducării.

16 dintre ei au fost executați, iar restul au fost exterminați lent, fiind practic zidiți de vii într-un spațiu anume amenajat dintr-o hrubă a Fortului 13 Jilava. Cadrele Securității însărcinate cu conducerea experimentului au fost judecate și ele, primind sentințe foarte ușoare și fiind repede puse în libertate.

Numeroși cercetători au încercat, fără rezultat, să găsească o explicație rațională faptului că, dintre toate țările ocupate de soviete în care a fost aplicate prevederile directivei NKVD NK/003/47 (ne referim în special la practica continuării stoarcerii de informații și după condamnarea deținuților, așadar după încheierea oficială a anchetei), doar în România a fost posibilă împingerea acestor practici până la tratamentele dezumanizante aplicate în timpul ororilor de la Pitești. Cercetările efectuate în arhivele Securității, după anul 2010, de una din victimele reeducării de la Pitești, dr. ing. Constantin Iulian, au relevat un adevăr cutremurător.

Dintr-un număr de 45 de ofițeri încadrați în Direcţia a V-a – Cercetări Penale, care în anii 1949-1951, în timpul reeducării de la Pitești, a coordonat acțiunile de stoarcere a informațiilor de la deținuții deja condamnați, 31 (aproape 70%) erau evrei şi doar 8 români, restul de 6 fiind de alte naţionalităţi.

Însuși șeful Direcției a V-a Cercetări Penale, Mihai Dulgheru (născut Mișu Dulberger), era evreu și a emigrat și el în Israel, iar el era în legătură directă de subordonare cu șeful adjunct al Securității, Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg), evreu. Chiar și ministrul de interne, Teohari Georgescu (născut Burah Tescovici), avea aceeași origine etnică.

În perioada torturilor de la Pitești, legătura cu conducerea penitenciarului era ținută de șeful Serviciului Inspecţii din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, Tudor Sepeanu, la rândul său evreu, și el emigrat mai târziu în Israel, acesta fiind secondat în activitate de mr. Moise Senater şi cpt. Avram Solomon, ambii evrei.

Directorul închisorii Pitești în acea perioadă a fost ofițerul Ion Marina, care după unele surse ar fi avut origini evreiești.

Cum majoritatea covârșitoare a tinerilor deținuți la Pitești proveneau din rândurile Mișcării Legionare, răzbunarea sadică exercitată abuziv asupra unor vechi adversari deveniți prizonieri și aflați la discreția torționarilor, poate constitui o explicație asupra căreia cercetătorii ar trebui să se aplece onest.

07/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cercetările privind manipularea maselor şi controlul social

 

 

 

 

 

 

 

Imagine similarăImagini pentru russian special forces psyops photos

 

 

 

O glumă veche spunea că dacă cineva l-ar fi întrebat pe câinele lui Pavlov ce crede despre stăpânul său, acesta ar fi răspuns:

“Iată ce reflex condiționat i-am creat. Când se aprinde beculețul îmi aduce de mâncare.”

Pavlov a demonstrat existența unui tip de reflexe condiționate numite întârziate, prin care putea determina apariția unui anumit comportament, în absența stimulului original care crease condiționarea, dar care fusese asociat cu alți stimuli.

Extrapolând la ființa umană, experimentele făcute de Pavlov pe câini, studiul stărilor nevrotice ne demonstrează faptul că aceste stări negative sunt adesea condiționate de dezechilibre care se instalează la nivelul sistemului nervos ca urmare a unei suprasolicitări la care este supus subiectul.

Pe baza acestui principiu se bazează şi psihologia publicității care  urmărește influențarea omului obisnuit – numit consumator, prin declanșarea unor reflexe condiționate în sensul dat de cel care face publicitatea prin intermediul sugestiei.
Publicitatea încearcă să creeze celui căruia i se adresează o nevoie prin utilizarea unor scheme de reflexe condiționate abil ascunse.
Sub masca unui caracter informativ, publicitatea urmăreste mai mult să “frapeze” decât să convingă, să sugestioneze mai mult decât să explice.
Apoi apare obsesia și nevoia stringentă de a avea acel lucru căruia i se face publicitate, chiar dacă cel manipulat nu este conștient de aceasta și, mai ales, nu are nevoie de lucrul respectiv.
Publicitatea, ca și propaganda politică care se adresează maselor, speculeaza intens faptul că nivelul intelectual al maselor de oameni este destul de scăzut.

În consecință, utilizează două principii importante: prin repetiția nesfârșită a acelorași sloganuri, imagini, sonorități ritmice obsedante, se creează o stare de oboseală mentală, care este propice supunerii la voința celui care a inițiat acest proiect; al doilea principiu constă în faptul că majoritatea oamenilor sunt înclinați să creada în lucrurile pe care le-ar dori realizate, chiar dacă acestea nu au la bază
nici o motivație reală, ci sunt doar de factură emoționala.

Ne aflăm astfel în fața unei adevărate imposturi psihice, un adevărat viol psihic exercitat asupra individului și a maselor de oameni.
Atunci când un ziarist scrie un articol politic, când un om de stat semnează un decret, când un cetățean depune un buletin de vot în urnă, când adversarii politici se ceartă și se atacă reciproc, toate aceste acte, fără excepție, nu sunt altceva decât reflexe condiționate de diverse grade.

Iată ce spune Serghei Ceahotin: “Ceea ce caracterizează cu adevărat epoca în care trăim este mai degraba o descreștere a influenței reale a colectivității asupra vieții publice; ele devin mai degrabă instrumente docile în mâinile dictatorilor și chiar ale uzurpatorilor care, folosind pe de o parte o cunoaștere mai mult sau mai puțin intuitivă a legilor psihologice și pe de altă parte dispunând de formidabilele mijloace tehnice pe care le are astăzi statul modern, nelăsându-se împiedicați de nici un fel de scrupule morale, exercită asupra indivizilor care compun un popor o
acțiune eficace pe care am prezentat-o ca fiind un veritabil viol psihic.
Altfel spus, aceștia sunt fără încetare violați psihic.

E firesc ca, din când în când, să fie obligați să recurgă la manifestații zgomotoase, în care exploatează și fac să se dezlăntuie forțele inerente mulțimilor.

Acest lucru – la care se referă Ceahotin în cartea sa “Violul mulțimilor prin propaganda politică” – se explică prin faptul ca dacă un reflex condiționat nu este “reîmprospătat” din când în când, el îsi pierde din eficacitate; atunci e nevoie de evenimente exterioare (pentru aceasta au fost create “șocurile viitorului-stirile negativiste”) care să determine reapariția sentimentului de frică, de exaltare sau chiar de debusolare pentru ca lanțul cu care erau înainte legați acești “sclavi psihici” să se strângă și mai tare.
O altă premisă pe care se bazează unele tehnici de manipulare este aceea că numai o parte dintre oameni au capacitatea de a înțelege și de a observa ceea ce se petrece, spre deosebire de majoritatea, care îsi formează doar opinii superficiale și trecătoare; așa stau lucrurile în privința tuturor problemelor societății.

Reiese astfel că iraționalitatea este predominantă la nivelul conștiinței publice.
Manipulatorii au profitat de această constatare pentru a submina și distrage atenția oamenilor de la perceperea stării reale de fapt.

Cu cât devin mai complexe problemele societății industriale moderne, cu atât este mai ușor să se introducă diversiuni tot mai mari, astfel încât s-a ajuns în situația absurdă ca opiniile absolut nefundamentate ale maselor, create de niște manipulatori abili, să dobâdească aparențele unor realități științifice.

Controlul social prin intermediul mass-media

Pavlov atribuia o importanță extraordinară cuvântului ca stimul în formarea reflexelor condiționate. Influența propagandistică se realizează cu un succes evident folosind mass-media.

Prin intermediul “actualităților” de la televiziune, al ziarelor, al revistelor pentru femei (foarte eficiente în a prezenta cât mai dramatic lucrurile), etc sunt aduse în casele și mințile oamenilor stiri negativiste, dezarmante, ideile dorite de manipulatori.
Iar atunci când trebuie să se promoveze un lucru pe care publicul n-a fost complet convins să-l accepte, cineva scrie un articol, abordând acel subiect din toate punctele de vedere și dându-i o importanta deosebită.

Apoi procesul este repetat până când rezistența publicului este învinsă pe toate planurile.

Un ziarist trebuie să fie înainte de toate un “muzician al sufletelor”, el trebuie să cunoască perfect instrumentul la care cântă – claviatura pulsiunilor și instinctelor umane, străfundurile și sublimările lor.
El trebuie să poata provoca deliberat în mase reflexele condiționate, să le inhibe pe unele și să dezinhibe altele, să creeze unele noi, să declanșeze noi acțiuni.

Pentru a atinge aceste scopuri, el se folosește de presă.

Printr-o informație mai mult sau mai puțin tendențioasă se crează o stare emoțională, sunt atinse anumite corzi sensibile ce evocă reflexele condiționate pe care ziaristul urmărește să le direcționeze pentru a-și atinge scopul.
O altă metodă de manipulare constă în a organiza talk-show-uri de televiziune live, în care un grup de experți promovează produsul și / sau ideea, sub pretextul “dezbaterilor”.

Se recrutează participanți pro și contra, discutând în punct și contrapunct și exprimându-și sprijinul sau opoziția.

Când totul se termină fără a se ajunge la nicio concluzie pentru că nici nu se dorea aceasta, subiectul promovat a fost imprimat în mintea telespectatorilor.

Această practică, nouă la începutul anilor șaizeci, a devenit în prezent o metodă standard.

Sondajele au de fapt rolul de a forma opiniiÎn afară de mass-media, o altă zonă importantă de intersecție dintre experimentele programării mentale și ceea ce devine politică publică este cea a “sondajelor de opinie”.

Campaniile de sondare a opiniei publice au, de fapt, sarcina de a modela și manipula opinia publică în modurile care le convin conspiratorilor.

O mare parte din ceea ce citim în ziare sau vedem la televizor a fost mai întâi validat prin campanii de sondare a opiniei publice.

Această procedură se numește “făurirea opiniei publice”.
Aceasta este perla “olimpienilor” căci, cu ajutorul miilor de specialiști în noile științe sociale aflați la discreția lor și ținând strâns în mână toată mass-media și în special agențiile de știri, se pot crea NOI opinii publice despre aproape orice subiect, pentru a fi apoi diseminate prin lume în mai puțin de două săptămâni.
Ideea simplă care stă la baza acestei metode de condiționare socială este aceea de a afla cât de receptiv este publicul față de directivele politice trimise de Comitetul celor 300 (Comitetul celor 300 este SINGURA ierarhie de putere din lume care transcende toate guvernele și indivizii, oricât de puternici și de siguri pe sine s-ar crede aceștia.

Ea acoperă finantele, domeniul apărării și partidele politice de toate culorile și orientările.Nu există nici o entitate pe care Comitetul să n-o poată depista și controla, inclusiv religiile organizate ale lumii.
Oamenii sunt numiți “grupuri-țintă ale populației”, iar sondajele de opinie măsoară de fapt rezistență acestora față de ceea ce apare la știri – care reflectă directivele transmise de la nivelul cel mai înalt al guvernului invizibil.

În funcție de rezultatele obținute prin aceste barometre de opinie se iau anumite măsuri, corectându-se prin metode de programare și manipulare adecvate abaterile grupurilor țintă de la direcția dorită.

Oamenii trăiesc cu impresia că sunt bine informați, dar nu-și dau seama că opiniile pe care le presupun a fi ale lor au fost de fapt create în instituțiile de cercetare de grupuri de gândire (care gândesc deci în locul lor).
Ei nu sunt lăsați să își formeze opinii proprii, iar cei care îndrăznesc să o facă sunt imediat sancționați social.
Și la acest proces contribuie chiar informațiile oferite de mass-media și sondajele de opinie.
Un asemenea proces de condiționare este descris în termeni tehnici ca “mesajul care ajunge la organele de simt ale persoanei care trebuie să fie influențată”.
Totul face parte din elaboratul proces de influențare a opiniei creat la Tavistock.

Unul dintre experții în sondarea opiniei publice este Daniel Yankelovich, membru în Comitetul celor 300 și patron al companiei Yankelovich, Skelley and White.

Yankelovici nu se sfiește să afirme în fața studenților săi că sondajele sunt instrumente de modificare a opiniei publice.
Ideea nu îi aparține însă, ea a fost inspirată de cartea “Trend Report” a lui Daniel Naisbett, scrisă la comanda Clubului de la Roma.

În această carte, Naisbett descrie toate tehnicile construite de făuritorii opiniei publice la ordinul Comitetului celor 300

Oamenii de știință angajați în procesul condiționarii sunt numiti pompos “ingineri sociali” sau “savanți ai noilor științe sociale” și joacă un rol crucial și deserori nebănuit în tot ceea ce vedem, auzim și citim.
Inginerii sociali de “școală veche” au fost Kurt K. Lewin, Hadley Cantril, Margaret Meade, Derwin Cartwright si Lewis Lipssitt, care împreună cu John Rawlings Reese, au format coloana vertebrală a specialiștilor noii științe de la Institutul Tavistock.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, peste o sută de cercetători au lucrat sub conducerea lui Kurt Lewin, copiind constiincioși metodele adoptate de acesta de la Reinhard Heydrich din S.S.

După cum stim, OSS (Biroul de Servicii Strategice – Office of Strategic Services), a fost predecesorul CIA și s-a bazat pe metodologia nazistă a lui Heydrich.
Guvernele Marii Britanii și Statelor Unite au deci deja de mult pregătită mașinaria cu care vor să ne aducă pe linia Noii Ordini Mondiale, posibilă a fi implementată doar prin materializarea unei rezistențe slabe și simbolice din partea omenirii.

Această “mașinărie” funcționeaza din 1946 și fiecare an ce trece aduce noi și noi perfecționari ale ei.
De exemplu, înainte ca Statele Unite să intre în al doilea război mondial, americanii au fost condiționați să privească Germania și Japonia ca pe niște dușmani periculoși, care trebuiau să fie opriți cu orice preț.
Pe baza informațiilor cu care fuseseră îndopați, americanii erau convinsi că inamicii trebuiau într-adevar să fie Germania și Japonia, era modul cel
mai sigur de a-i determina să ignore adevăratul inamic.

Mai recent, am văzut cât de bine funcționeaza procesul de condiționare de la Tavistock, când într-un mod similar americanii au fost condiționați să perceapă Irakul ca pe o amenințare și pe Saddam Hussein ca pe un dușman personal al Statelor Unite.

Aceasta s-a petrecut când George Bush (subordonat Comitetului celor 300) a primit ordin să atace Irakul. În două saptamâni, cu ajutorul mass media, nu numai Statele Unite, ci aproape întreaga opinie publică mondială s-a întors împotriva Irakului.

La fel stau lucrurile acum cu asmuțirea lumii împotriva Iranului. Evenimentul catalizator a fost mereu unul de tip “șoc al viitorului/ştiri teroriste”.
Demolarea deliberată a celor două turnuri World Trade Center de către americani pentru a crea pretextul invadării Irakului, este similară înscenării de la Pearl Harbor, care le-a oferit pretextul de a ataca Japonia.

Vedem deci cum istoria se repetă, iar oamenii orbiți prin manipulare şi programare par să nu învețe nimic din ea.
Amenințarea cea mai gravă a manipulării se adresează libertății individuale și colective a omenirii.

Istoria PSY-ului international incepe in 1915, când s-a infiinţat in Franţa Serviciul de propagandă prin aviaţie, urmat de Biroul de propagandă din Germania şi de cel din Anglia.

In 1917 este lansată pe piaţă prima bomba cu manifeste, capabilă să impraştie aproximativ 500 de manifeste. Ulterior, în sistemul de propagandă de război au  intrat radioul şi presa scrisă.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, pe câmpul de luptă apare difuzorul care transmitea mesaje menite sa-i demoralizeze  pe luptători sau să le distragă atenţia.

Ca replica la dezvoltarea acestei arme psihologice, una dintre preocuparile principale ale fostului regim a fost infiinţarea unui departament de lupta PSY.
Se ştie faptul ca şi Ceausescu urmărea sa-şi dezvolte proprii specialişti PSY. Asa se explica experimentele de la Azomures, ce aveau ca temă aparatura de bruiaj optic prin crearea unui câmp de radiaţii gen Philadelphia, care făcea imposibilă fotografierea anumitor obiective.

Acesta a fost poate cel mai reuşit test trecut de România in domeniul parapsihologiei, ne-a declarat Eugen Celan, autorul cartii „Serviciile secrete si parapsihologia”, aparuta la Editura Obiectiv, Craiova.

Targu-Mures şi Transnistria

Dupa evenimentele din 89, Romania s-a confruntat cu destule agresiuni psihologice. Unele servicii de informatii straine au incercat sa loveasca folosindu-se de religie, stiind ca structura romanului este crestina.

In martie 1990, la Targu-Mures s-a acţionat intr-o direcţie resurecţionistă pe segmentul religios, dar a eşuat, ne-a explicat prof. dr. Ilie Badescu.

Serviciile secrete ungare, care au avut grija sa umple Ardealul de afişe cu Iisus traieste, pregatiseră o intreagă armată de Iisuşi pentru orchestrarea unui circ mistico-religios, care a fost neutralizat de noi înca dinainte de 2000, a declarat Dan Alexe.

Pe de alta parte, arma psihotronica ruseasca, un dispozitiv care radia pe o frecventa radio joasa, provocand diverse stari emotionale, caderi psihice etc., a fost folosita si in conflictul transnistrean, in 1992.

Eugen Celan constata că atacurile gardistilor rusofoni separatişti erau precedate de o reactie de lipsă de voinţă, inerţie şi nehotărâre in rândul locuitorilor si luptătorilor din teatrul de operatiuni.

Mai mult decat atat, la terminarea atacului se instala o iritare colectivă, o isterizare in masă, ca reacţie la ceea ce numea Eugen Celan un „experiment psihotronic”.

Conform specialistului Dan Alexe, un ultim caz de manipulare in masă a fost vizita lui George Bush la Bucureşti, cand curcubeul aparut din senin a fost pregatit incă din SUA de Pentagon, sustine cel care a publicat la Editura Obiectiv cartea „Conspiratia psihotronică”.

Şi asta pentru că o astfel de coincidenţă era de bun augur pentru romani, care cred in simbolurile cereşti.

Nimic nu este mai distructiv decat iluzia unui atac cu avioane care apar atat vizual, cât si pe radare, cum s-a intamplat la Revoluţie, în Timisoara, spune Dan Alexe, care pe atunci era cadru activ în  serviciul de Contrainformatii.
Revoluţia română, un experiment. De pe un bloc din Capitala a fost demontat un aparat psihotronic, scos din uz, care a lucrat în timpul evenimentelor din 1989 propagând panică, teroare si groază.

Aparatul psihotronic a fost testat de specialiştii contrainformaţiilor armatei, care au stabilit ca a fost folosit la Revolutia din 89, ca receptor al unor unde emise prin satelit.

Aparatele psihotronice au funcţionat inclusiv la purtători, propagând stări de groaza si panică, a explicat specialistul Dan Alexe.Una dintre greşelile majore ale fostului dictator Nicolae Ceauşescu a fost mitingul din 21 decembrie.

Este elementar că mulţimile sunt cel mai usor de manipulat şi că odata intrunită starea de mulţime, orice impuls negativ poate genera panică, groază şi haos, susţine doctorul in psihologie, Mihai Turcu.

Simulatoare şi diversiune

 

Cel mai elocvent exemplu de atac PSY asupra Romaniei a fost cel din decembrie 89, când simulatoarele şi tehnicile de diversiune americane sau ruseşti şi-au dat mana pentru a hotărî definitv soarta vechiului regim şi pentru a menţine constantă cifra zilnica a victimelor, spune doctorul în psihologie, din cadrul Universitatii Lucian Blaga din Sibiu, Mihai Turcu.
În cazul operatiilor informationale PSYOPS  nu se urmareste nimicirea fizica adversarului, ci influenţarea şi controlul gîndirii lui.

Distrugerile provocate prin PSYOPS se recunosc prin schimbari la nivel cognitiv, mental.Operaţiunile informaţionale nu au ca ţintă individul, ci o arie geografica cît mai mare.

Cele mai elaborate agresiuni informaţionale sunt cele de generaţia a doua care monitorizeaza timp îndelungat infrastructura informaţională a statului tintă, urmărind momentul potrivit pentru destabilizarea şi blocare acesteia.

Totuși, dorinţa de libertate a oricărei ființe umane este atât de mare, încât până în prezent, niciun sistem nu a putut-o smulge din inima omului, iar experimentele care au avut loc în fosta URSS, Marea Britanie sau SUA , pentru a o toci și amorți, s-au dovedit până acum incapabile de succes.

 

 

18/03/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Un comentariu

Laboratorul Pitești, clinica Tavistock și marele experiment

Clinica Tavistock, laboratorul Pitești și marele experiment

Dumneata îți închipui că există ceva numit natură umană, care, ultragiată de ceea ce facem, se va întoarce împotriva noastră. Dar noi creăm natura umană. Omul este maleabil la nesfârșit”. (George Orwell, “1984”)

Institutul Tavistock

Orice acțiune de manipulare globală este gestionată din interiorul unei instituții: Institutul Tavistock de Relații Umane, al cărui sediu se află la Londra, 30 Tabernacle Street. * Institutul s-a desprins în 1946 din Clinica Tavistock, fondată în 1920 de doctorul britanic Crichton-Miller.

Institutul Tavistock controlează nenumărate filiale, situate la Institutul de Cercetări Stanford, Massachusetts Institute of Technology (MIT), Institutul Hudson, Fundaţia Heritage, Centrul pentru Studii Internaţionale şi Strategice din Georgetown (unde se formează personalul Departamentului de Stat), US Air Force Intelligence şi RAND Corporation. Unii critici ai Tavistock susțin chiar că organizații precum Comisia Trilaterală, Fundaţia Ditchley sau Clubul de la Roma execută instrucţiunile primite de la institut.

Tavistock studiază comportamentul individual și colectiv, urmărind să controleze și să conducă acțiunile și gândirea prin tehnici de persuasiune, sugestie, manipulare șI spălarea creierului.

În 1921, după încheierea Primului Război Mondial, Clinica Tavistock a început să cerceteze posibilitățile oferite de controlul minții. Obiectul său de studiu era “nevroza de război” de care sufereau militarii britanici întorși de pe front, “un punct de ruptură” a echilibrului psihologic, cauzat de stresul intens suferit în conflict și de teroarea pe care le-o stârneau bombardamentele.

Ulterior, metoda știițifică descoperită la clinică a fost aplicată în domeniul general al comportării umane de către institut, care a început să evalueze reacțiile individuale și collective ale persoanelor supuse la diferiți stimuli, pe baza descoperilor lui Freud.

Antecedentele soldaților au servit cercetării cauzelor și condițiilor care îl fac pe un individ să-și piardă controlul mental și contactul cu realitatea anterioară, lăsându-l fără apărare în fața unui stimul nou.

Țelul era distrugerea apărării psihice a individului și, de aceea, cercetătorii s-au străduit  să afle variabilele care trebuie aplicate fiecărui caz în parte.

Cercetătorii au încercat să afle cheia deintegrării ori descompunerii sociale, în vederea modificării percepțiilor individuale și alterării credințelor sau valorilor anterioare.

Oamenii de știință de la Tavistock au descoperit, astfel, că un individ care își pierde rădăcinile este mai ușor de gestionat și, ca atare, pentru a putea fi manipulat, trebuie să i se distrugă nucleul familial și principiile religioase, sexuale și de orice sorginte, inculcate în copilărie. *

Un ecou al acestor experimente poate fi regăsit în cele trei filme din seria The Bourne (Identity, Supremacy și Ultimatum).

Fenomenul Pitești

Ceea ce n-a ajuns însă – și încă – la cunoștința tuturor este că în Arhipeleagul românesc a existat o insulă a ororii absolute, cum alta n-a mai fost în întreaga geografie penitenciară comunistă: închisoarea de la Pitești„. (Virgil Ierunca, „Fenomenul Pitești”).

În anii 1949-1951, distrugerea elitelor societății era pe cale de a se înfăptui: intelectualii, diplomații, preoții, militarii, magistrații, polițiștii, oamenii politici ai vechiului „regim burghezo-moșieresc” erau în închisori, țăranii cei mai gospodari erau deportați în coloniile de muncă forțată.

Tuturor împreună și fiecăruia în parte li se aplica eticheta de „dușman al poporului”.

Mai rămăseseră tinerii, o forță socială imprevizibilă și care trebuia sa fie anihilată. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Pitești, denumit de Securitate „reeducare”.

Ideea reeducării îi este atribuită pedagogului sovietic Makarenko, specialist în delincvenţa juvenilă, care susţinea că deţinuţii tineri pot fi reeducaţi de către cei mai vechi, trecuţi şi ei prin această experienţă.

Una dintre metodele cele mai utilizate era plasarea în aceeaşi încăpere atât a bandiţilor reeducaţi cât şi a reeducaţilor. Aceştia din urmă erau infiltraţi printre ceilalţi, ascunzându-şi ideile, căutând să-şi facă prieteni şi să asculte destăinuiri.

După ce se creau suficiente legături şi îşi dezvăluiau suficiente secrete, reeducaţii se întorceau împotriva noilor lor prieteni, pedepsindu-i pentru gândurile lor.

Urma, apoi tratamentul. Timp de săptămâni, uneori chiar luni, deţinuţii erau schingiuţi în cele mai cumplite moduri.

Ce li se cerea celor bătuți pentru a înceta supliciul: să renege tot ce crezuseră până atunci (politică, religia, mamă…). Să se declare convinși de superioritatea comunismului și reeducați în spiritul său.

Să spună tot ceea ce reușiseră să ascundă la anchetele Securității și să denunțe pe cei ce eventual scăpaseră de arest.

Să povestească orice element incriminator pe care l-au aflat în discuțiile cu prietenii. În sfârșit, și esențial: să se declare disponibili pentru reeducarea altor prizonieri. **

 

Ce este fenomenul Pitesti ?

  1. Sensul restrins

Expresia „fenomenul Pitesti” apare intr-o carte a lui Virgil Ierunca dedicata relatarii si analizei experimentului de „reeducare” la care puterea comunista a expus detinutii politici . Cartea se bazeaza pe marturiile unor supravietuitori, marturii cuprinse si in alte lucrari similare.

Intre anii 1950- 1952, responsabilii sistemului de lagare in care fusesera incarcerati toti romanii capabili de rezistenta fata de instaurarea comunismului, au pus la punct o operatiune de „reeducare”.

Inceputul s-a facut in penitenciarul de la Pitesti, in care fusesera masati opozantii studenti …

 Scenariul era urmatorul:

 In aceeasi celula erau plasati (ca din intimplare) doua categorii de prizonieri: „reeducatii” si „banditii nereeducati”.

„Reeducatii” (din motive ce vor transpare imediat) erau infiltrati printre ceilalti, ascunzindu-si ideile, cautind prietenii si destainuiri. Un timp in celula domnea concordia anticomunista.

Apoi, dupa ce se creau suficente legaturi si se dezvaluiau suficente ginduri tainice, BRUSC, se declansa represiunea. La un semnal, reeducatii, scotind bitele de prin ungherele in care le fusesera pregatite, se repezeau asupra nereeducatilor si incepeau sa-i macelareasca.  Efecul de groaza era sporit (de partea victimelor) de perplexitate.

Incapabili sa inteleaga cine-i ataca si de ce, sa perceapa sensul a ceea ce se intimpla, dezarmati material si psihic „banditii” se prabuseau sub loviturile date cu o stupefianta ferocitate, de cei ce fusesera pina in acel moment cei mai buni prieteni.

Dupa ce prima rezistenta fizica si morala era astfel depasita prin efect de surpriza, urma „tratamentul” . Timp de zile, saptamini, luni la nevoie, schingiuirea victimelor din celula continua.

Nu pot fi  descrise aceste chinuri . Inventivitatea tortionara  a  intrecut orice …”record”. Cel ce refuza „convertirea” era batut necontenit, pus sa-si manince fecalele, …etc. Multi relateaza ca partea cea mai greu de suportat era sa asiste la schingiuirea colegilor. Batai colective, batai individuale. Fara pauza, fara speranta, fara sfirsit.

Ce li se cerea celor batuti pentru a inceta supliciul: Sa renege tot ce crezusera pina atunci (politica, religia, mama…). Sa se declare convinsi de superioritatea comunismului si reeducati in spiritul sau. Sa spuna tot ceea ce reusisera sa ascunda la anchetele securitatii si sa denunte pe cei ce eventual scapasera de arest.

Sa povesteasca orice element incriminator pe care l-au aflat in discutiile cu prietenii. In sfisit, si esential:

SA SE DECLARE DISPONIBILI PENTRU REEDUCAREA ALTOR PRIZONIERI.

In fata acestei adevarate lepadari de sine, oamenii au pus in joc intreaga lor capacitate de rezistenta. Aici era tocmai cheia experimentului: demonstrarea fragilitatii omului, a faptului ca forta are rezerve pentru a infringe rezistenta.

Daca in stare de luciditate oamenii refuzau, ei trebuiau adusi la punctul „de topire”,  la care fluidizata, fiinta devine maleabila. De aceea, bataile au fost administrate fara rezerve, pina la capatul fizic al rezistentei.

Unii au murit. Unul a reusit sa se sinucida (in general aceasta scapare nu era posibila). In rest insa, in marea lor majoritate, subiectii au fost trecuti dincolo de omenesc.

Si au sfirsit prin a consemna (ma feresc de a spune accepta), placizi, anulati, desprinderea de constiinta.

Au fost desigur incercari de a „trisa” din partea unor falsi convertiti. Ele se manifestau prin incercarea de a-si lovi victimele-prieteni cu mila sau de a-i preveni de pericol in faza de spionaj initial. Depistati, au fost macelariti cu cu o cruzime inca (?) sporita.

Astfel, dupa ce noul lot de „reeducati” era forjat intr-o celula, el era folosit pentru propagarea in alte celule a experimentului. In citiva ani inchisoarea de la Pitesti era „reeducata” si incepusera „exporturile” catre alte inchisori politice.

Lesne de inteles ca victimele-tortionari produse de acest sistem au enorme reticente in a descrie ce li s-a intimplat. Tocmai aici e „eficacitatea” metodei de represiune „brevetata” la Pitesti.

Nu voi vorbi aici despre modul in care experimentul a fost amorsat (echipa lui Turcanu ) si nici cum a incetat in forma sa extrema.

Nici despre farsa judiciara pe care comunistii au inscenat-o cu acest prilej. (a se vedea lucrarile aparute).

Ci ma voi concentra asupra continuarii lui in forma atenuata, dar generalizata la scara intregii Romanii.

 

 

 

 

 

Image result for fenomenul pitesti photos

 

 

 

 

  1. Sensul larg

Asadar „baza principiala” a experimentului de reeducare e urmatoarea: SA OBLIGI  VICTIMA, PRIN PRESIUNI CARE SA-I DEPASEASCA POSIBILITATEA DE REZISENTA, SA DEVINA PARTASA LA REPRIMAREA ALTORA.

Intelegind potentialul acestui procedeu, comunistii, (dupa modelul deja testat de Stalin) l-au aplicat pentru anihilarea capacitatii de rezistenta a poporului roman. Desigur formele au fost mai putin brutale ca la Pitesti, mai subtile, rafinamentul a inlocuit forta bruta, atunci cind a fost posibil. In general e vorba de inlocuirea reprimarii cu amenintarea, (perspectiva ei), a durerii cu frica de durere. In fond acelasi determinism. 

  Procesul a fost amorsat in forta, sub obladuirea trupelor sovietice de ocupatie. Dupa un timp efectele terorii au inceput sa se propage in lant, incit nu a mai fost nevoie de ocupatie militara.

Pentru cazurile rebele de impotrivire reteaua represiva intervenea nemilos si … didactic (incit sa taie cheful de aventuri ). In ultima faza (azi) investitia in degradare isi arata roadele, de maniera a permite represiunii o retragere in espectativa.

Cei ce explica situatia din Romania printr-un „fenomen tip Pitesti”, se refera la acest mecanism de propagare fortata a vinovatiei, care rezolva simultan mai multe probleme pentru dictatura:

– slabeste capacitatea de rezistenta a prizonierilor

–  creeaza premise solide pentru colaborationism

– creeaza o confuzie protectoare

– diminueaza riscul de pedeapsa in cazul prabusirii regimului

Aceasta dimensiune (intoxicantia morala) a dictaturii comuniste din Romania este definitorie. In general, o dictatura urmareste exploatarea prizonierilor ei.

Forta e folosita pentru a-i mentine in captivitate. Asadar nu dimensiunea de lagar de munca si exterminare e originala la comunism. Si nici aceea de mafie statala. Ci aceea de „clinica” de alienare in masa, de intoxicare spirituala.

Comunistii au inteles un lucru simplu: e mai usor sa domini o masa care nu se mai revolta decit sa o mentii la respect in mod continuu.  Decit sa domini zilnic, prin forta, in lupta cu setea de libertate a captivilor, e mult mai avantajos sa ii zdrobesti pina la deformare, sa ii modifici in interior, sa ii programezi favorabil.  De unde preocuparea pentru … creerea omului nou.

Activitatile directe de propaganda nu sint decit virful aisbergului. Chiar daca eficacitatea unui bombardament ideologic continuu nu trebuie subestimata, nu cred ca aceasta a fost principala pirghie de intoxicare. Reeducarea prin partasie fortata are un rol inca insuficent analizat.

Precizez ca voi selecta dintre mecanismele de atragere in cirdasie vinovata doar pe cele in care victima a fost supusa unei presiuni. Cazurile de complicitate liber asumata (si ele cu un rol esential) nu fac obiectul acestei analize. 

Trebuie insa sa observam ca linia de demarcatie intre aceste doua tipuri de colaborationism e fragila. In general, dupa ce cineva a facut rabat de la constiinta, sub presiune, e disponibil pentru compromisuri ulterioare, aparent liber consimtite !:

Sa revedem citeva ipostaze curente :

– Judecator dind sentinte in spiritul faradelegii legalizate, sau in litera ei sau chiar ca urmare a unor indicatii Tovarasesti. Dind ani grei de temnita celor ce lupta pentru libertate…

– Avocat terorizat al apararii ce … isi condamna clientii (proscrisi de partid) in plin proces …

– Jurist acceptind rolul de legitimator al abuzului si liberului arbitru… Scriind tratate de drept al muncii … in  lagar!

–  Procuror instrument al terorizarii legalizate…

–  Politist intorcind capul de la infractiunile celor alesi si acceptind sa insceneze infractiuni imaginare…

– Cetatean strins cu usa pentru a se lansa in patriotica ocupatie de delatiune. Si acceptind pentru a putea iesi in strainatate. Si acceptind pentru a evita o condamnare Si acceptind pentru a-si imbunatati standardul mizerabil de viata. Si acceptind de frica de a nu fi considerat dusmanos…

– Chemare in concentrare a unui rezervist, undeva departe pentru citeva luni, ca raspuns al unei atitudini negative a acestuia la locul de munca (raportata de director sau secretar sau delator, judecata de activist, rezolvata de comisariat …)

–  Economist avizind aberatii catastrofice pentru a nu apare refractar… Acceptind preponderenta „orientarilor”…

–  Medic salutind infometarea ca „alimentatie rationala” si multumind partidului pentru „conditiile din spitale”; intorcind ochii de la incubatorul in care copii prematur nascuti au murit prin intreruperea curentului; participind la haituirea femeii ce a avortat din disperare…

– Psihiatri participind neputinciosi la innebunirea anumitor pacienti…

– Functionar pe care nu-l priveste injustitia regulamentului pentru a carui aplicare isi ia salarul; ducind la indeplinire lucruri care ii ranesc consttiinta…

– Primar, sau activist,fecior al satului, exprimindu-si entuziasmul fata de ideea sistematizarii, ce urmeaza sa inmorminteze casele si ocupantii lor…

– Taran  predind „de buna voie ” pamintul parintilor sai; tacind cuminte toamna, cind ramine fara nimic, semnind „contracte” de vinzare de animale catre stat la preturi sub cheltuielile de crestere…

– Taranca legindu-si vaca de pom si lasind-o sa moara de foame, pentru a scapa de povara cresterii ei si de interdictia de a o taia …

– Specialist tehnic doritor de implinire profesionala si acceptind inscrierea in partid pentru a nu-si taia sansele.

– Sedinta (de partid sau „a oamenirilor muncii”) in care cel valoros dar neslugarnic e infierat de colectiv; coleg revoltat de nedreptate, tacind pentru a nu-si periclita propria pozitie.

– Vizita unui activist in productie soldata cu aberante indicatii; tehnician inghitindu-si protestul sub un umilitor „Sa traiti!” sau o dureroasa tacere…

– Cercetatori gudurindu-se dupa fonduri la un partid a carui doctrina e primatul valoric al inculturii…

– Preot slujind pentru sanatatea partitului si conducatorilor sai iubiti de frica sa nu vada biserica definitiv inchisa…

– Duhovnic raportind spovedanii la securitate…

– Paroh incuviintind darimarea lacasilor de cult, sau reprimarea populatiei…

–  Militar de cariera tinut din scurt si umilit de ofiterii securisti…; multumind pentru reorientarea specialitatii sale catre … muncile cimpului…

– Profesor explicind copiilor valorile si realizarile comunismului, rastalmacind istoria, respectind cenzuri usturatoare in spatiul culturii romanesti, predind de la „cartoful sovietic, cel mai mare din lume”, pina la „viciile imperialismului romanesc”…

– Profesor (universitar) de stiinte iesit „in campanie” de recoltare, ingitindu-si revolta in fata staulelor in care ii sint cazati elevii (studentii) de valoare si a „intrecerilor in recoltat”

– Parinte trimitindu-si copii pe cimp in ploaie sau ninsoare sa „recolteze”, sau pe stadion sa faca porumbei de recunostinta din  corpurile lor fragede -din frica de repercursiunile unui refuz…

 – Parinte ascunzindu-le copiilor adevarul si lasindu-i in voia propagandei de partid, de frica urmarilor unei eventuale indiscretii produse de candoare…

– Parinte invatindu-si copilul minciuna, lasitatea, siretenia si egoismul din dorinta de a-i da osansa de supravietuire…

– Studenti jucind jocul ambiguu al „haiului” in cadrul sedintelor ASC…

– Elevi aflati intr-o prelungita cura de supunere; tunsi si mustruluiti in maniera prepenitenciara …; invatind realismul „libertatii ca necesitate inteleasa”…

– Pionieri si soimi ai patriei intr-o continuu ritual de proslavire a partidului…

– Actor recitind cu ochii aproape in lacrimi poezii de slava „conducatorilor iubiti” pentru a nu pierde accesul la o scena de prestigiu…

– Poet filtrindu-si inspiratia de maniera a preveni reactia cenzurii…

– Autor de piese de teatru conforme orientarilor ultimei plenare…

– Scriitor acceptind introducerea unor fraze ce ii repugna si eliminarea celor pe care le iubeste, pentru a face sa „se strecoare” unele adevaruri…

–  Violonist cintind in suba intr-un concert omagiu…

– Telespectator buimacit in fata unui program rezumat la 2 ore de „formare a omului nou” dar exprimindu-si scirba in surdina  de frica vecinului…

– Comitet a unui concurs oarecare primind indicatia privind modul in care urmeaza sa premieze…

– Om din public aplaudind lucruri care il calca pe nervi de frica de a nu fi reperat in lipsa lui de entuziasm si luat la intrebari…

– Lucrator obosit chemat duminica sa-si manifeste recunostinta si entuziasmul in cadrul unor ritualuri diverse de supunere (mitinguri, sedinte, munca patriotica, primiri )…

– Locatar degerat ramas fara gaz in mijlocul iernii, inghitindu-si ura si frigul cu intelepciune resemnata; acceptind chiar cresterea intretinerii pentru un fals consum…

– Prieten tacind in timp ce Celalalt, intrat in dizgratia partidului e bestelit sau pedepsit; evitindu-l apoi din pudoare si prudenta…

– Frate delimitindu-se de „ruda fugita in strainatate”, infierind-o pentru a mai diminua minia  partidului…

– Cumparator invatind siretlicurile afacerilor „pe din dosul tejghelei”, invatind sa-si asigure hrana in defavoarea celorlalti hamesiti…

– Miri falsi acceptind sa joace nunta traditionala cu ocazia vizitelor de lucru…

– Credinciosi ascunzindu-si credinta si facind parada de ateism …

– Victime ale diverselor abuzuri, tacind de frica reinceperii represiunii…

– Ginditor cautind teoretizari care sa-i permita sa-si neglijeze conditia de prizonier…

etc …

Cele de mai sus nu isi propun un dicurs deduciv ci inductiv. In plus precizez ca orice generalizare e de evitat, ca putem revedea si un lung sir de manifestari de demnitate si rezistenta.

Am incercat doar sa improspatez memoria celor ce nu vad de ce fenomenul Pitesti ar fi semnificativ si nu inteleg situatia de azi din Romania. Am incercat sa explic de ce unii ca mine apara cu atita …incrincenare ideea necesitatii unei clarificari purificatoare …

  1. Sensul general. Actualitatea

Mecanismul „reeducarii” aplicat in Romania este de interes inca si mai larg decit cel national. El pune in discutie:

– cauzele si fiziologia  degenerarii  unei societatii in fenomene de tip Pitesti

– capacitatea naturala de rezistenta a omului si a societatii la un astfel de atac

– modalitatile de prevenire a unor monstruozitati similare si de ajutorare a societatilor care ii cad victima.

 Raspunsul „la altii nu s-ar putea asa ceva” e ridicol . Nicaieri nu s-a putut …pina s-a putut. Boala cade peste insul sanatos . A sustine ca noi romanii avem ceva predestinat (vicios) pentru astfel de evolutii inseamna a comite cu usurinta o impietate.

Nu exista argumente pentru o astfel de auto-flagelare nationala ! Privind evolutiile din Europa de Est putem remarca marile analogii. Cauze similare, efecte asemanatoare.

Cu prea multa dezinvoltura incearca majoritatea politologilor occidentali sa eludeze acest subiect. (motivele conteaza mai putin). Problema de principiu e esentiala: ce garantii avem ca societatea in care traim nu poate cade victima la astfel de cangrene ?

Istoria atesta amenitarea.  Ma refer la mecanisme clare de aparare, nu la declaratii de buna intentie.

In aceata ordine de idei, experienta juridica istorica arata importanta disuadarii recidivei prin pedepsirea exemplara a vinovatilor. Nu razbunarea e mobilul pedepsei, ci apararea societatii de viitoarele atacuri.

Ori, solutia spre care pare a se indeparta criza comunista e departe de acest caracter preventiv. Solutia compromisului dintre victime si calai, poate fi impusa de raportul real de forte dar e inacceptabil sa fie sustinuta si teoretic. O astfel de teorie iresponsabila e in fapt o invitatie la recidiva !

Intr-adevar care e morala actuala a „intimplarii comuniste”, a celei romanesti in particular : ca daca represiunea e suficent de nemiloasa si de sireata incit sa forteze propagarea complicitatii, sansele de reusita sint crescute, iar riscurile sint anulate, CHIAR IN CAZUL INTRERUPERII ATACULUI !

Reprimati fara rezerve impunind intoxicarea victimelor si aveti succesul si spatele asigurat ! Un astfel de mesaj intunecos e pe cale de a fi lansat istoriei din Romania si alte creuzete experimentale…

Dovada trainiciei cangrenei este reactia populatiei din Europa de Est, dupa scoaterea de sub presiune, modul in care ea a votat ! O majoritate dereglata poate transforma mecanismul democratiei intr-o capcana pentru o minoritate supravietuitoare !

Si nu uitati ca acesta populatie nu e chiar lasata de capul ei (dezintoxicarea ar fi desigur mai rapida). Ca exista un complex instrumentar  de manipulare.

E unul dintre motivele pentru care contestatarii din Romania (printre care ma numar) isi striga disperarea, isi cauta febril o solutie, alta decit resemnarea in fata faptului implinit.

Nu retorica se afla la baza obsedantului „Jos comunismul !” ci dorinta fierbinte de a evada dintr-un determinism aparent implacabil.  In fata acestei disperari, poate neputincioase, poate isterice, s-ar putea  reactiona cu mai multa compasiune, daca nu solidaritate…

Cum se explica impacienta anticomunistilor „turbati”? De ce nu inteleg ei  realitatea si nu se incadreaza in modelul refacerii lente, normalizarii echilibrate, compromisului intru progres lin ?

Pentru ca din punctul lor de vedere, ce se intimpla azi e IREMEDIABIL   

E sensul insistentei din 1990 pe indemnul „Acum !”

Intr-adevar, daca asteptam inca citiva ani, declansarea unui proces al comunismului va fi caduca.

Batranii chinuiti care si-au trecut adevarul prin zidul gros al 45 de ani de oprimare, VOR MURI fara a fi avut dreptul sa depuna marturie, recuperindu-si sensul rezistentei. Calaii vor pieri si ei in sacunele lor patronale, lasindu-si odraslelor (altfel  nevinovate) averile obtinute ca pret al crimei lor.

Care va fi atunci morala indelungatei faradelegi: ca o crima suficent de viguroasa e rentabila, PINA LA CAPAT !

Astfel, pentru noi, disperatii, ultima parte a piesei prin care se face dovada eficacitatii rautatii SE JOACA AZI ! Demonstratia a carei concluzie ne desfiinteaza sperantele intr-o dreptate imanenta, se inchide sub ochii nostri.

Am observat ca pentru credinciosi, acest epilog e mai usor de depasit (ei de altfel nu il vad decit ca pe o incercare). Pentru cei care (ca mine) nu au sprijinul unei credinte ci isi intemeiaza fragilul echilibru pe o anume racordare la misterul lumii, morala experimentului Pitesti are efecte devastatoare.

Ea ne lasa fara aparare in fata  NONSENSULUI  !

Ioan Rosca, publicat pe scr in vara anului 1994

 

Noi, toți ceilalți

Prima victimă a războiului este adevărul“ (Rudyard Kipling)

Când guvernanții au înțeles că puteau manipula psihologic masele prin procedee subtile de control social, în lumea cunoscută a început o metamorfoză iremediabilă ce duce până în prezent, dar care își va atinge punctul culminant undeva, în viitor.

Metodele moderne de omogenizare civică au fost elaborate după succesul deja experimentat de propaganda de război și ulterior progreselor științifice ale școlii lui Sigmund Freud.

Un rol important au avut, de atunci, publicitatea, cinematograful, presa scrisă și radioul, dar mai ales televiziunea și lumea telerealității pe care aceasta a creat-o.

Manipularea la care sunt supuși cetățenii acum ne trimite iremediabil la o întâlnire cu cartea 1984, a scriitorului și publicistului George Orwell.

 

* https://franckmelen.wordpress.com/2010/10/14/clinica-tavistock-laboratorul-pite

Cristina Martin Jimenez, “Clubul Bilderberg. Stăpânii lumii”, Litera International 2007

** de pe piatauniversitatii.com

06/11/2016 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: