Planul PROMETEU- Polonia va fi noul pol de putere al bloculului comunitar care se va forma după sfârșitul războiului din Ucraina, ca un tampon între puterea hegemonică germană și cea rusă

Marius Ghilezan: Planul Prometeu de organizare a unui nou bloc comunitar

Polonia va fi noul pol de putere al bloculului comunitar care se va forma după sfârșitul războiului din Ucraina, dacă nu apar disfuncționalități în Planul Prometeu, scrie jurnalistul Marius Ghilezan în https://romanialibera.ro, preluat de Romanian Global News.

Deși relațiile dintre familiile conservatoare ale lui Jarosław Kaczyński, liderul de facto al Poloniei și Viktor Orbán, șeful administrației maghiare, s-au mai răcit – conjunctural, se zice – Ungaria va fi puterea pivotală dintre Estul sino-rus și tânărul Occident, născut sub protectorat britanic.
Dacă centrul politic și administrativ va fi la Varșovia, cel economic al noii construcții – la Budapesta.

Plan tutelat de Londra

Noul bloc comunitar, aflat în stare de proiect de peste treizeci de ani, a fost agreat la Londra, încă din 1992 și garantat de guvernul Majestății Sale, Regele Charles al III, ca o moștenire de la mama sa Regina Elisabeta a II-a.

Acesta reface, sub forma unei confederații, vechea Uniune polono-lituaniană, care a existat 240 de ani, între 1569 -1795, ca un tampon între puterea hegemonică germană și cea rusă. Viziunea este îndrăzneață, pentru că vizează mai multe țări: Estonia, Letonia, Lituania, Cehia, Slovacia, România, Ungaria și Bulgaria.

Planul Prometeu este numele proiectului “Intermarium” al Mareșalului Józef Piłsudski, întâiul șef de stat al Poloniei independente de după primul război mondial, care ar cuprinde statele de la Marea Baltică, până la Marea Neagră.

Acesta viza o dezmembrare pașnică a URSS și reducerea influenței geopolitice a Germaniei, deziderate formulate încă din 1922.

Despre inițiativa celor Trei Mări, sau nașterea unui nou bloc răsăritean

Principal obiectiv al planului, cunoscut ca Inițiativa celor Trei Mări, este crearea confederației transcarpatice, cu scopul de a garanta un echilibru durabil de putere în Europa Centrală, cu națiuni suverane, împotriva presiunilor imperialiste, atât din vest, cât și din est.
Astfel se explică perseverența guvernului de la Varșovia de a susține cauza ucraineană. Polonia are nu doar un gând, ci o amplă viziune.
Prometeu a reușit să convingă Administrațiile succesive ale SUA și diferitele guverne ale Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, printr-un concurs de factori determinanți. Reprezentanții elitelor poloneze din exil s-au coordonat pentru a recompune visul din vis: o Polonie, cu rol protectiv, într-o nouă lume occidentală.

Susținerea anglo-americană a lui Prometeu s-a bazat pe trei piloni

Cauza poloneză n-ar fi avut șanse de izbândă, dacă Polonia n-ar fi fost susținută, în primul rând de-o emigrație puternică, determinată și unitară, care a ținut cu țara, indiferent de guvernările conservatoare, liberale sau comuniste, care s-au perindat la putere.
În al doilea rând, programul pacifist al doctrinei Giedroyc, formulat încă din anii 1950, în jurul unui for de gândire al revistei “Kultura,” apărută în exil, a convins marile cancelarii ale lumii, mă rog, cele care contează în scrierea tezelor geopolitice heliocentrice.

Fost ziarist în perioada interbelică, ajuns în Franța, după căderea țării sale sub Cortina de Fier, Jerzy Giedroyc a lansat inițiativa unei împăcări istorice între Polonia și Ucraina, prin iertarea agresiunilor naziste și renunțarea la pretenții revizioniste. În jurul său, s-au grupat mai mulți intelectuali.
Au decis că interesul major de securitate al Poloniei, care se va elibera într-o zi, va fi să aibă în Ucraina, un scut față de imperialismul rus, dar și un prieten. Încă din primul deceniu de după al doilea război mondial s-au lansat în acțiuni de susținere a cauzei ucrainiene.
Se poate spune că polonezii au fost primii promotori ai ideii intrării Ucrainei în NATO și UE, dintr-un interes egoist: mai multă securitate și mai multă de protecție.

Fără Coroana britanică, cardinalul Józef Wojtyła n-ar fi ajuns Papă
În al treilea rând (poate că ar fi trebuit să fie primul argument, dar am preferat o înșiruire cronologică), rolul Papei Ioan Paul al II-lea în susținerea cauzei de mărire polono-lituaniană. Sanctitatea Sa poate fi considerată cea mai puternică personalitate pe care s-a sprijinit proiectul polonez.

Încă de la înscăunarea sa, a ținut o relație permanentă cu Palatul Buckingham, fără de care – printre altele fie spus – n-ar fi ajuns Pontif, dar asta e o altă discuție. S-a întâlnit cu Regina Elisabeta a II-a de cinci ori, nu doar ca o recompensă a Coroanei pentru medierea conflictului din Insulele Falkland! Relația a avut resorturi mesianice.
Acțiunile pregătitoare de convingere a Marilor Puteri că soluția Intermarium e benefică pentru viitorul pașnic al Europei au fost susținute în secret de Regina Marii Britanii.

Nu doar ca un corolar de minuni, Polonia s-a bucurat de existența unui geniu a geopoliticii: Zbigniew Brzeziński, consilier de securitate al unui președinte american și creatorul conceptului de: „Cordon sanitar de protecție a NATO,” format dintr-o salbă de state, de la Marea Nordului, la Marea Neagră.

El a convins administrația Carter de nevoia creării unui bloc comunitar între Vest și Est, prezentând rațiunile de securitate, nu visul națiunii sale de a redeveni o putere imperială.

Polonezul care a prevăzut nevoia de bipolaritate a lumii.

A fost profesor la diferite facultăți americane, fiind considerat un geopolitician mult mai cu viziune decât Fukuyama, cu al său sfârșit al istoriei, de după prăbușirea URSS.

Deși un anticomunist notoriu, Brzeziński n-a căzut în extaz când s-a prăbușit Uniunea Sovietică, ba din contră, a susținut că lumea va fi bipolară, în ciuda interesului hegemonic al SUA.
Iată, un simplu corolar de fapte și de gândire strategică descrie modul cum Planul Prometeu a fost agreat de Marile Puteri.
Intermarium este o zonă care ar izola Europa civilizațională, cu o suprafață, conform hărților, de trei ori mai mare decât Germania și Franța la un loc. Rolul său enunțat este de protecție a bătrânelor state europene.

Înțelesul ascuns, e că se plănuiește o reîmpărțire a Europei cu sprijin englez, că doar BREXIT-ul nu s-a făcut la plesneală.
Stakeholderii americani ar dicta, astfel, prețul cerealelor la marile burse din lume. În aceste state, s-ar grupa 78% din producția mondială de grâne.

Planul polonez Intermarium are o vechime de peste o sută de ani. Mareșalul Pilsudski, mare admirator al Reginei Maria a României, când Polonia nu era decât o imensă fermă, urmărea să taie tendințele hegemonice ale Germaniei și URSS.

Astăzi, vor să fie cei mai mari câștigători ai războiului din Ucraine, prin crearea unei uniuni de state, cu administația centrală la Varșovia. Poate rămâne dosr un vis, dar România unde va fi?

VOCILE LUMII

Newlinesinstitute.org scrie că Polonia va deveni un important jucător european.

Polonia vede propriile istorii tulburi în destinul Ucrainei, și se teme că istoria s-ar putea repeta. În viitorul previzibil, Polonia va continua să aprofundeze legăturile sale militare cu SUA și cu alți aliați ai NATO, pentru a se asigura că nu există nicio îndoială în legătură cu articolul 5 din Tratatul de Bază, iar statul și societatea deopotrivă vor face tot ce le stă în putere pentru a se asigura că vecinii de la est sunt țări libere și independente.

Publicitate

România și Polonia sunt favoritele SUA în regiune și vor deveni lideri regionali

Cum văd americanii România: un tigru la Marea Neagră?

România și Polonia sunt favoritele SUA în regiune și vor deveni lideri regionali, fiecare pe bucata sa de interes geopolitic, scrie https://www.dw.com 

Cele două state urmează să fie conectate prin autostrăzi și căi ferate, de la Marea Neagră, din Constanța, până la Marea Baltică, la Gdansk. Aceste culoare vor ajuta la scoaterea Rusiei din ecuația energetică a zonei, având la nevoie și valențe militare.

Este viziunea sugerată, în mai multe rânduri, de ambasadorul Washigton-ului la București.

La sfârștiul săptămânii trecute, partea română și cea americană au și semnat un memorandum de peste 7 miliarde de dolari care, dacă se va pune în practică după alegerile americane, va face posibilă viziunea ambasadorului Adrian Zuckerman.

Cu acești bani ar urma să se termine lucrările Centralei Nucleare de la Cernavodă, începute în anii 80 cu un proiect canadian, pe care au încercat să pună mâna și chinezii via PSD.

Tot din memorandum rezultă și posibilitatea investiției care să lege Marea Neagră de Marea Baltică.

De altfel, conectarea celor două s-ar face destul de repede, dacă în loc să fie făcut un drum direct prin Ucraina, traseul ar ocoli prin Slovacia și Ungaria și ar intra în România prin Vest, mai cu seamă că există porțiuni lungi de autostradă pe acest ax și statele străbătute sunt toate în Inițiativa Celor Trei Mări sau Intermarium.

Planul n-ar lua în considerare o scurtătură prin Ucraina, o zonă prea complicată, pe care Rusia nu vrea să o lase să plece, iar Occidentul nu insistă să o dizloce. Intermarium este un concept preluat din muzeul de idei al istoriei și pus pe tapet de Polonia cu ajutorul Statelor Unite.

În perioada interbelică mareșalul polonez Józef Piłsudski a găndit o alianță, dacă nu chiar o federație a țărilor cuprinse „Între Mări” cu scopul de a apăra întreaga regiune atât împotriva Rusiei Sovietice, cât și a Germaniei.

Noul Intermarium are obiective relativ similare, dar îmbrăcate în termeni economici.

Inițiativa Celor Trei Mări, adică a statelor dintre Marea Adriatică, Marea Baltică și Marea Neagră a fost inaugurată acum patru ani la Dubrovnik, cu scopul „consolidării independenței energetice” și a dezvoltării legăturilor între statele care participă: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Cu excepția Austriei, toate celelalte provin din fostul lagăr socialist și formează ceea ce, fostul șef al Pentagonului, Donald Rumsfeld, numea „noua Europă”, comparând-o în 2003, când se punea problema invadării Irakului, cu „vechea Europă”, în special Franța și Germania, care din punctul lui de vedere se refugiaseră într-un conformism politic vecin cu lașitatea.

Ambasadorul american la București pare să rețină această departajare, chiar dacă nu o formulează explicit. El vorbește despre importanța României și Poloniei pe flancul sudic, despre armamentul sofisticat pe care Statele Unite l-a amplasat în cele două state și despre proiectul comun pe care Varșovia și Bucureștiul trebuie să-l demareze cât de curând: conectarea lor pe șosea, pe cale ferată și în cele din urmă prin conducte energetice.

Polonia, care cumpără gaz din SUA prin terminalul Swinouscie din Mare Baltică se opune din răsputeri gazoductului Nord Stream 2, dintre Germania și Rusia.

România, pe de altă parte, nu are nicio problemă să-și completeze nevoile cu gaz rusesc, ținându-și propriile resurse pentru zile negre.

Turkish Stream, conducta care aduce gaz din Rusia în Turcia și mai departe în Balcani prin Bulgaria, nu a fost în niciun moment pusă sub semnul întrebării la București.

România își păstrează loialitatea față de americani, dar nu face exces de zel, investițiile militare rămân la limita cea mai de jos, proiectele energetice sunt modeste, legislația croită împotriva investitorilor se schimbă greu, iar unele întrebări puse de partenerul strategic, cel mai important, rămân fără răspuns din partea Bucureștiului.

De pildă, în iulie, când secretarul de stat american Mike Pompeo a îndemnat la realizarea unui coaliții internaționale pentru a contracara influența Chinei pe plan global, președintele Klaus Iohannis a spus că diplomația română va evalua „schimbările geopolitice” care au loc.

Este felul diplomatic în care răspunde România, atunci când e nevoită să aibă poziții ferme. Are o temere istorică, fiindcă e o țară de margine, care în trecut a fost într-o permanentă precaritate, între Estul lacom și Vestul egoist.

Chiar sub umbrela NATO și scutul SUA, România rămâne precaută, așteptând banii americani, aplaudând proiectele lor, dar refuzând pozițiile inflexibile, inclusiv atunci când ar trebui făcute împotriva Chinei.

Noul ambasador american la București încearcă să schimbe reflexele autohtone și să facă din România noul tigru la Marea Neagră, care să adune investiții, să se transforme într-un nod energetic important, o țară înarmată până în dinți, care știe clar ce vrea și care își dă mâna cu Polonia într-un triunghi cu vîrful la Washington.