CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

„Fabrica de troli”din Sankt Petersburg și avertismentul președintelui francez Emmanuel Macron privind războiul neconvențional purtat de Rusia în mass media pentru destabilizarea democrațiilor occidentale

Oligarhul rus Evgheni Prigozhin coordonează agenția numită IRA, cu sediul în Sankt Petersburg, locul de unde sute de angajați, folosind conturi false, postează pe rețelele sociale știri și comentarii false, spune revista franceză Le Point

După ce președintele Macron a avertizat că Rusia va continua să submineze democrațiile, revista franceză Le Point ne invită în fabrica de troli a lui Vladimir Putin.

O uzină a dezinformării care lucrează la foc continuu.

Fabrica de trolli ruși de la Sankt Petersburg a fost atacată de  Comandamentul cibernetic al SUA | CER SI PAMANT ROMANESC

Foto: Sediul Agenţiei de Cercetare pentru Internet din Rusia  

Este vorba despre o clădire cenușie cu trei etaje din Sankt Petersburg. Zi și noapte, sute de tineri stau aici în fața computerelor.

Misiunea lor: să inunde rețelele sociale cu știri false.

Aici își are sediul agenția oligarhului rus Evgheni Prigozhin, de 58 de ani, un apropiat al lui Putin.

Cum funcţionează  o fabrică de trolli rusească

Serviciul de socializare ”Twitter” a dezvăluit o arhivă cu milioane de tweet-uri și alte materiale, inclusiv circa 4.000 de conturi legate de ”Agenția de Cercetare pentru Internet” din St. Petersburg (Rusia), cunoscuta drept ”fabrica de trolli”, pe care autoritățile americane au acuzat-o anterior de amestec în alegeri.

Compania este condusa de omul de afaceri Evgheni Prigojin, un confident al lui Vladimir Putin. 

O armată de postaci din Rusia foloseste internetul şi rețelele de socializare pentru a promova politica lui Vladimir Putin.  Sunt sute, mii, nimeni nu ştie exact.

„Există o clădire la Sankt Petersburg cu sute de angajaţi – și cu un buget de milioane de dolari – a căror misiune este să manipuleze opinia publică în unele ţări”, afirma  în 2017 Philip Howard, autorul unui studiu legat de manipularea online, descriind Agenţia de Cercetări în Domeniul Internetului.

Howard puncta și faptul că propaganda online „este unul dintre cele mai puternice instrumente noi împotriva democraţiei”.

Agenția are obiective mărețe, căci trebuie să se ridice la nivelul titlului de glorie pe care și l-a făcut, anume acela de a fi interferat în procesul electoral pentru alegerile prezidențiale din SUA din 2016 și apoi în alegerile pentru camera Reprezentanților, doi ani mai târziu.

Se estimează că agenții ruși ar fi postat zeci de mii de mesaje prin intermediul conturilor false, cu scopul de a influența decizia unui număr de 120 de milioane de alegători.

Cuvântul de ordine în această ”uzină a trollilor” este unul singur: Productivitate.

Mărturii ale unor foști recruți spun că un astfel de individ lucrează uneori 12 ore pe zi, cu o singură oră de pauză. Odată așezat în fața computerului, angajatul, cu un singur click, află tema cea mai populară la momentul respectiv.

Sunt, de asemenea organizate false discuții între trei sau patru vorbitori. Unele reflectă opinia occidentală, altele întruchipează patriotismul rus. Un schimb al cărui ultimul cuvânt trebuie, desigur, să revină susținătorilor liniei rusești.

O atmosferă mizeră menținută datorită salariilor destul de mari (peste 1000 de euro) pentru postacii care nu au o calificare reală, însoțită și de un bonus echivalent cu 30% din remunerație în cazul mesajelor difuzate masiv. Sau, amenzi dacă comentariul pro-rus nu iese învingător dintr-o dezbatere.

Cu toate acestea, nu totul se întâmplă de la distanță. S-a dezvăluit că închinătorii lui Prigozhin cutreieră Statele Unite. Cu doi ani înainte de alegerile prezidențiale, o oarecare Anna Bogacheva, a intervenit în nouă state americane cu fake news în trei săptămâni și în octombrie, ea a fost arestată pe aeroportul din Minsk, la cererea Interpolului, dar a fost eliberată rapid după o atenționare amicală trimisă de Moscova aliatului său din Belarus.

Potrivit fișei postului, angajații propagandiști trolli trebuie să posteze cel puțin 135 de comentarii pe zi, de 200 de semne fiecare.

Nu se poate trișa, întrucât, până când norma minimă nu este atinsă, textul rămâne în roșu și există supraveghetori care urmăresc îndeaproape ce face angajul respectiv.

Se lucrează în ritm alert, mai ales că salariile nu sunt mici (peste 1000 de euro pe lună), pentru un post care în fond nu necesită o calificare specială.

În plus, se pot acorda și bonificații de 30%, pentru postările care primesc cele mai multe interacțiuni. Dar și amenzi, dacă punctul de vedere pro-rus nu are câștig de cauză, notează Le Point. 

Este aceeaşi maşină de propagandă ca şi televiziunea rusă. Aceleaşi subiecte care sunt prezentate la televizor, toate sunt răspândite de troli.  Doar publicul ţintă este diferit. Este pentru cei tineri, care nu urmaresc emisiunile TV, însă navighează tot timpul pe internet, a spus şi Liudmila Savciuk, fost „troll”.

Guvernul rus neagă că ar avea vreo legătură cu armatele de postaci şi că ar fi în spatele operaţiunilor online, însă propaganda online a Kremlinului e o dovadă că adevărul  poate călcat în picioare oricând acest lucru e util puterii, chiar și (sau mai ales) în era internetului.

În februarie 2018, procurorul special Robert Mueller, responsabil cu investigarea ingerinței Rusiei, l-a implicat pe omul de afaceri din Sankt Petersburg și pe 13 dintre acoliții săi. În septembrie anul trecut, Departamentul de Trezorerie a înăsprit chiar și sancțiunile împotriva persoanei în cauză, țintindu-i bunurile personale (trei avioane private și un iaht) și companiile sale offshore cu sediul în Seychelles.

Sursa imaginii: Reuters/Sergei Ilnitsky via rfi.fr

Aceste măsuri sunt în mare măsură simbolice, deoarece bărbatul cu chel, cândva închis pentru furturi ( foto sus) și supranumit „bucătarul lui Putin” pentru că a fost primul care a deschis un restaurant la Kremlin, acționează cu impunitate.

Și-a sporit chiar puterea la vârful statului rus, prin crearea trupelor de mercenari Wagner trimise în sprijinul regimurilor dictatoriale din Orientul mijlociu și apropiat.

CITIȚI ȘI:

25/12/2021 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fabrica de trolli ruși de la Sankt Petersburg a fost atacată de Comandamentul cibernetic al SUA

 

 

Primul atac cibernetic al Pentagonului împotriva Rusiei a vizat ”fabrica de trolli” din St Petersburg 

Din noiembrie 2018, Comandamentul cibernetic al SUA a efectuat un atac cibernetic împotriva ”Agenției de Cercetare pentru Internet” din St Petersburg, cunoscută drept ”fabrica de trolli”, blocând de la distanță accesul la Internet pentru toți angajații acesteia.

Potrivit The Washington Post, acesta a fost primul atac de acest fel împotriva Rusiei.

La rândul său, Washington Post a relatat că armata americană a întrerupt accesul la internet al unei „fabrici de trolli” ruşi acuzaţi că încercau să-i influenţeze pe alegătorii americani la 6 noiembrie 2018, ziua alegerilor pentru Congres,

Atacul a fost lansat în ziua alegerilor și a durat câteva zile, pe durata numărarii voturilor.

Pentagonul a considerat că astfel a fost exclusă posibilitatea susținerii unei campanii care să pună la  îndoială rezultatele alegerilor.

Totodată, potrivit site-ului Departamentului de Stat, Statele Unite au extins lista de sancțiuni împotriva Rusiei, incluzând suplimentar un număr de 33 de cetățeni și companii din Rusia legate de sfera de apărare și servicii de informații .

Pe lista de sancțiuni au fost adăugate  „Agenția de Cercetare pe Internet“ – cunoscuta drept ”fabrica de troli” – companiile lui Evgheni Prigojin – „Concord Management and Consulting“ și „Concord Catering“ – precum și însuși Prigojin, care este considerat fondatorul „fabricii de troli“ din Sankt-Petersburg. ”Concord” și ”Agenția de Cercetare pe Internet”,  sunt acuzate în SUA că au intervenit în alegerile prezidențiale.

În același timp, din octombrie 2018, Statele Unite au trimis mesaje cu avertismente adresate angajaților ”Agenției de Cercetare pentru Internet” și hackerilor care cooperează cu GRU.

În mesajele transmise,  serviciile secrete din SUA au anunțat ca au cunostință de numele reale ale hackerilor și că urmează ca aceștia să fie deferiți justiției.

Potrivit NBC News, președintele american Donald Trump a aprobat personal atacul cibernetic împotriva ”fabricii de trolli” din Rusia.

 

 

 

Rusul care a vorbit despre perioada în care a lucrat la „ferma de troli” a fost arestat de autorităţile de la Kremlin

 

Foto: Sediul Agenţiei de Cercetare pentru Internet din Rusia  

 

 

Cum funcţionează  o fabrică de trolli rusească

Serviciul de socializare ”Twitter” a dezvăluit o arhivă cu milioane de tweet-uri și alte materiale, inclusiv circa 4.000 de conturi legate de ”Agenția de Cercetare pentru Internet” din St. Petersburg (Rusia), cunoscuta drept ”fabrica de trolli”, pe care autoritățile americane au acuzat-o anterior de amestec în alegeri.

Compania este condusa de omul de afaceri Evgheni Prigojin, un confident al lui Vladimir Putin. 

O armată de postaci din Rusia foloseste internetul şi rețelele de socializare pentru a promova politica lui Vladimir Putin.  Sunt sute, mii, nimeni nu ştie exact.

„Există o clădire la Sankt Petersburg cu sute de angajaţi – și cu un buget de milioane de dolari – a căror misiune este să manipuleze opinia publică în unele ţări”, afirma  în 2017 Philip Howard, autorul unui studiu legat de manipularea online, descriind Agenţia de Cercetări în Domeniul Internetului.

Howard puncta și faptul că propaganda online „este unul dintre cele mai puternice instrumente noi împotriva democraţiei”.

Dacă publicul știe destul de multe despre modul în care funcţionează Agenţia de Cercetări în Domeniul Internetului, acest lucru se datorează în mare parte curajului jurnaliștilor din Rusia, notează jurnaliștii Ben Nimmo și Aric Toler, într-un articol pentru Global Instigative Journalisme Network.

Agenţia s-a înfiinţat destul de recent – ea a fost înregistrată în Registrul Unic de Stat al entităţilor juridice rusești în 26 iulie 2013, scrie Novaia Gazeta.

Sutele de troli angajaţi aici au sarcina de a livra anumite idei, în diferite forme – postări pe bloguri sau reţele sociale, comentarii pe site-uri de știri și răspunsuri la alte comentarii.

Universitatea Oxford și analiștii Graphika au efectuat o investigație la cererea Comitetului de Informații al Senatului SUA, rezultatul acesteia confirmând amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA care, în 2016, au fost câștigate de Donald Trump.

Raportul pregătit pentru Senat a fost „cea mai cuprinzătoare analiză a campaniei de dezinformare lansată de Rusia”, scrie The Washington Post, citând proiectul de document.

Potrivit studiului, campania lansată de Rusia în sprijinul lui Donald Trump a folosit cele mai importante platforme sociale și media – Facebook, Twitter și Google – pentru a posta milioane de mesaje, videoclipuri și fotografii.

Tema raportului a fost activitatea ”Fabricii de trolli” din Rusia (”Agenției de cercetare în Internet”), precum și a conturilor false și a multimii de Internet Bot.

Analizand activitatea acestor trolli, specialiștii au ajuns la concluzia că intensificarea activităților lor a coincis în timp cu evenimentele-cheie ale campaniei prezidențiale din Statele Unite, inclusiv congresele partidelor și dezbaterile candidaților prezidențiali.

Peste 99% din activitate – like-uri, repostare, evenimente – au provenit de pe 20 de pagini create pe  Facebook, în special de ”Being Patriotic”, ”Heart of Texas”, ”Blacktivist” și ”Army of Jesus”.

20 cele mai populare pagini au adunat în total 39 de milioane de like-uri, au organizat 31 de milioane de acțiuni și au postat 3,4 milioane de comentarii.

Potrivit experților, este posibil ca campania rusă sa fi afectat opinia a 124 de milioane de persoane pe Facebook și încă 20 de milioane de persoane pe Instagram.

Cercetătorii remarcă faptul că publicitatea din conturile destinate susținerii atacurilor cibernetice se plătea în ruble, iar paginile „trolilor” erau legate de numere rusești.

Adresele IP ale administratorilor de pagini duceau la St. Petersburg – acolo unde se află „fabrica de trolli”, supravegheată de „bucătarul lui Putin” Evgheni Prigojin.

Atunci când opozantul Boris Nemţov a fost ucis, trollilor li s-a cerut să oprească fluxul de postări despre Ucraina și să transmită, în diferite forme, același mesaj: uciderea politicianului e o provocare lansată înaintea mitingului opoziţiei din martie, Nemţov a fost ucis de colaboratorii săi și Kremlinul nu are nicio implicare în crimă – a povestit Lena, fostă angajată a agenţiei, pentru Radio Liberty.

Anton, un alt fost troll, a descris o zi de muncă într-o asemenea agenţie12 ore, în care a scris 126 de comentarii la postările altor angajaţi, 25 la postările utilizatorilor obișnuiţi și încă 10 materiale pentru blog.

Munca de troll e mai bine plătită decât, de pildă, cea a unui medic din Rusia, salariul ajungând la 750 de dolari pe lună, iar angajaţii sunt, de regulă, persoane foarte tinere, studenţi sau masteranzi, controlaţi de un supervizor care verifică dacă și-au atins targetul, dezvăluie Ludmila Savciuk, o jurnalistă care a reușit să se infiltreze pentru două luni în „fabrica de troli”.

Dezvăluirile jurnalistei arată nu doar pregătirea tehnică și dimensiunea agenţiei ori specializarea angajaţilor din departamentele ei, ci și faptul că vechea propagandă sovietică are aici odrasle cu care se poate mândri.

Una dintre obligațiile  angajaţilor este aceea de a scrie într-o manieră pozitivă despre guvern, fiindu-le livrate informaţii în acest sens, dar și linii directoare despre modul în care trebuie prezentată activitatea acestuia: „de exemplu, (să scriem) că viaţa este din ce în ce mai frumoasă și că trăim din ce în ce mai bine. Iar dacă este vorba de SUA, trebuie să facem totul pentru ca cititorul să concluzioneze că oamenii de acolo trăiesc prost și că nu le merge bine”.

Între acest gen de directive, pe de o parte, și discursurile vituperante despre „agenţii imperialismului” sau lozinca stalinistă „Viaţa a devenit mai bună, tovarăși, viaţa a devenit mai veselă!”, pe de altă parte, legăturile sunt destul de străvezii.

Aşa-numiţii „trolli” lucrează la negru, fără nicio formă de contract, iar banii îi primesc cash. Principalul este să scrii laudativ despre conducerea actuală a Rusiei şi să postezi comentarii furioase la adresa Occidentului.

Postacii care lucrează în încăperi special amenajate sunt monitorizaţi permanent cu ajutorul camerelor de supraveghere. Nu au voie să spună nimănui cu ce se ocupă.

Îşi schimbă ID-urile în fiecare zi şi administrează conturi fictive pe reţele de socializare. Primesc cam 600 de euro – un venit destul de bun în vremuri de criză.

A trebuit să scriu despre Putin, că a făcut lucruri grozave, că este un tip super. A trebuit însă să scriu şi insulte la adresa opoziţiei, a povestit Olga Maltseva, fost „troll”.

Este aceeaşi maşină de propagandă ca şi televiziunea rusă. Aceleaşi subiecte care sunt prezentate la televizor, toate sunt răspândite de troli.  Doar publicul ţintă este diferit. Este pentru cei tineri, care nu urmaresc emisiunile TV, însă navighează tot timpul pe internet, a spus şi Liudmila Savciuk, fost „troll”.

Guvernul rus neagă că ar avea vreo legătură cu armatele de postaci şi că ar fi în spatele operaţiunilor online, însă propaganda online a Kremlinului e o dovadă că adevărul  poate călcat în picioare oricând acest lucru e util puterii, chiar și (sau mai ales) în era internetului.

 

 

Surse: 

 

http://www.paginaderusia.ro/primul-atac-cibernetic-al-pentagonului-impotriva-rusiei-a-vizat-fabrica-de-troli/

https://semneletimpului.ro/international/asia/rusia/dezvaluiri-din-spatele-culiselor-cum-functioneaza-o-fabrica-de-troli.html

http://stiri.tvr.ro/un-tribunal-din-sankt-petersburg-a-recunoscut-existenta-fabricilor-de-trolli_814286.html#view

 

adev.ro/pbkjkx

28/02/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

CRIZA DIN UCRAINA – CONSECINŢA SECOLELOR DE ARBITRARIU GEOPOLITIC

 

Abrogarea unei legii de folosire a limbilor minorităţilor naţionale în şcoli, o ameninţare şi la adresa identităţii naţionale a românilor

 

Mai devreme sau mai târziu, chestiunea ucraineană necesita un pachet de soluţii, fiindcă într-o asemenea construcţie geopolitică eterogenă, pe care, numai în ultimul secol, Lenin, Stalin şi Hruşciov au remodelat-o, fiecare cu alt scop, sunt numeroase problemele litigioase îngheţate, prin tratate impuse împotriva unor realităţi istorice, etnice şi culturale.

Ucraina tradiţională este puternic naţionalistă, în sensul cel mai periculos posibil, iar construcţia geopolitică a venit în întâmpinarea orgoliilor naţionaliste.

Nici un român adevărat nu se poate resemna în faţa faptului că Ucrainei i-au fost date părţi din patria sa străbună şi o modificare a status quo-lui construcţiei geopolitice nu ne poate fi indiferentă.

Dimpotrivă! Unitatea de teritoriu a congenerilor, crearea condiţiilor de afirmare şi consolidarea propriei identităţi etno-culturale româneşti trebuie să ne preocupe în cel mai înalt grad. Prima măsură adoptată de puterea provizorie de la Kiev a fost abrogarea unei legi care permitea folosirea limbilor minorităţilor naţionale în şcoli, ceea ce denotă clar o ameninţare şi la adresa identităţii naţionale a românilor.

Spre deosebire de Polonia, prezentă în miezul evenimentelor, în primul rând, din asemenea motive, diplomaţia românească este posibil să nu fi avut temeritatea unei implicări pe măsura mizelor. În arealul est-european avem în ultimul sfert de secol experienţa indedită a reculului istoriei.

Când nu eşti corect poziţionat pentru a atenua forţa de recul a istoriei, poţi fi lovit în plin. Rusia a fost sistematic provocată, izolată şi vulnerabilizată. N.A.T.O. a ajuns departe pe flancul sudic al Rusiei, apropiindu-se şi de China.

Frontierele imense ale Rusiei se află sub presiuni fără de precedent. În consecinţă, de câţiva ani, Rusia face un foarte mare efort de pregătire pentru o apărare militara de proporţii, comparabilă cu perioada celui de Al Doilea Război Mondial.

Impotriva României au fost lansate repetate şi violente atacuri imagologice

Teza românismului agresiv în Republica Moldova şi în vestul Ucrainei a devenit o marotă a naţionaliştilor ruşi şi a celor ucraineni.[1] În ultimii ani, împotriva României au fost lansate repetate şi violente atacuri imagologice, într-o campanie coerent orchestrată cu evoluţiile negative periculoase din Transnistria şi Găgăuzia.

O dezagregare a statu quo-ului Ucrainei va dezgheţa violent şi alte conflicte din regiune şi ar putea conduce la tranşarea lor potrivit voinţei „pacificatorului”.Rusia nu va mai permite „exportul de democraţie” în numele securităţii Statelor Unite ale Americii, dincolo de spaţiul său de siguranţă. Un spaţiu pe care şi-l va impune şi consolida, potrivit conceptului vecinătăţii apropiate, consacrat în doctrina apărării militare a Federaţiei Ruse.

Din păcate, într-un astfel de moment hotărâtor, România, din cauza propriilor vulnerabilităţi politice interne, se manifestă indecis, fără un concept solid al interesului naţional, susţinut de o diplomaţie inteligentă şi activă, cu ţinte strategice de securitate corect identificate.

 

 

 

Anexă documentară:

 

 

Ce trebuie să ştim despre Ucraina în context istoric?

 

În secolul al IX-lea, mare parte din Ucraina de astăzi era populată de ruşi, care formaseră statul Rusia Kieveană. În secolele al X-lea şi al XI-lea, acest stat a devenit cel mai mare şi mai puternic din Europa.

În secolele care au urmat, acesta a pus bazele identităţii naţionale a mai multor popoare slave răsăritene, iar Kievul, capitala Ucrainei moderne, a devenit cel mai important oraş al Rusiei. Invazia mongolă din secolul al XIII-lea a devastat Rusia Kieveană. Kievul a fost distrus complet în anul 1240.

Pe teritoriul ucrainean, Rusia Kieveană a fost urmată de principatele Halicişi Volînia, care au fost unite, ulterior, sub numele de Halici-Volînia. La jumătatea secolului al XIV-lea, Halici-Volînia a fost supusă regelui polon Casimir cel Mare, iar centrul fostei Rusii Kievene, inclusiv Kievul, a fost preluat de Marele Ducat al Lituaniei.

În 1386, are loc o uniune dinastică între Polonia şi Lituania, iar mare parte din teritoriul Ucrainei a fost controlat de nobilii lituanieni rutenizaţi.

Din acest moment, termenii de Rutenia şi ruteni au devenit folosiţi pe scară mai largă pentru a denumi regiunile Ucrainei şi oamenii ce le locuiau, ca versiuni latinizate ale cuvântului „rus”. După 1569, Uniunea de la Lublin a format Uniunea statală polono-lituaniană, şi o parte semnificativă a teritoriului ucrainean a trecut din mâinile nobililor lituanieni rutenizaţi în administrarea polonă, acesta fiind transferat coroanei polone.

Sub presiunea culturală şi politică a polonizării, mulţi membri ai claselor superioare rutene s-au convertit la catolicism, devenind confundabili cu nobilii poloni.

Astfel, ucrainenii de rând, lipsiţi de protectorii lor din rândurile nobilimii rutene, au recurs la protecţia cazacilor, care rămăseseră permanent ortodocşi şi aveau tendinţa de a recurge la violenţă împotriva celor percepuţi de ei ca duşmani, în particular împotriva statului polon şi reprezentanţilor acestuia.

La jumătatea secolului al XVII-lea, a fost înfiinţat un cvasistat militar căzăcesc de către cazacii de la Nipru şi ţăranii ruteni care fugeau de iobăgie. Suprimarea Bisericii Ortodoxe i-a împins pe cazaci departe de Polonia. Aspiraţiile lor erau de a avea reprezentare în Seimul polon, recunoaştere a tradiţiilor ortodoxe şi creşterea treptată a prezenţei cazacilor în armată.

Aceste aspiraţii au fost refuzate cu vehemenţă de regii poloni. În cele din urmă, cazacii s-au aliat cu Rusia ortodoxă, decizie ce a condus, mai târziu, la decăderea statului polono-lituanian şi la păstrarea creştinismului ortodox în Ucraina.

În 1648, Bohdan Hmelniţki a condus cea mai mare răscoală căzăcească împotriva Uniunii Polono-Lituaniene şi împotriva regelui polon Ioan al II-lea Casimir. Teritoriul de pe malul stâng al Niprului a fost integrat în Rusia, sub forma Hatmanatului Cazac.

După moartea lui Hmelniţki, Ucraina căzăcească decade. Izbucnind Marele Război Nordic dintre Rusiaşi Suedia, Ivan Mazepa rupe alianţa cazacilor ucraineni cu ruşii, aliindu-se cu Suedia. Victoria ruşilor a pus capăt visului de independenţă a lui Mazepa, independenţă pe care o promiseseră suedezii în schimbul ajutorului acordat de ucraineni.

După moartea lui Kirilo Rozumovski, ultimul hatman, Ucraina intră sub stăpânirea rusă. În pofida promisiunilor de autonomie a Ucrainei făcute cu ocazia Tratatului de la Pereiaslav, cazacii şi nobilii ucraineni nu au primit niciodată libertăţile şi autonomia pe care le aşteptau de la Imperiul Rus.

Totuşi, în cadrul imperiului, ucrainenii au ajuns să ocupe funcţii înalte în administraţia de stat rusească şi în Biserica Ortodoxă Rusă. Mai târziu, regimul ţarist a dus o politică de rusificare a teritoriilor ucrainene, suprimând folosirea limbii ucrainene în tipărituri şi în administratie.

În Primul Razboi Mondial, ucrainienii au luptat atât de partea Puterilor Centrale, sub Austria, cât şi de partea Antantei, sub Rusia. În timpul războiului, autorităţile austro-ungare au format Legiunea Ucraineană, alături de Legiunea Polonă, pentru a lupta împotriva Imperiului Rus.

Aceste legiuni au stat la baza armatei polone interbelice şi a armatei galiţiene ucrainene ce a luptat împotriva bolşevicilorşi a polonilor în perioada imediat următoare Primului Război Mondial (1919–1923).

Odată cu prăbuşirea imperiilor rus şi austro-ungar în urma Primului Război Mondial şi al Revoluţiei Ruse, a apărut o mişcare naţională ucraineană pentru independenţă.

În perioada 1917–20, au apărut câteva state ucrainene: Republica Populară Ucraineană, Hatmanatul, Directoratulşi Republica Sovietică Socialistă Ucraineană (probolşevică), state ce au ocupat teritorii din fostul Imperiu Rus; de asemenea, pe fostul teritoriu austro-ungar s-a format Republica Populară Vest-Ucraineană.

În mijlocul Războiului Civil Rus, s-a dezvoltat şi o mişcare anarhistă ucraineană, numită Armata Neagră, condusă de Nestor Mahno. Totuşi, în urma înfrângerii Ucrainei de Vest în Războiul Polono-Ucrainean, urmat de eşecul invaziei polone respinse de forţele ruse şi ucrainene pro-sovietice, Ucraina şi-a pierdut independenţa.

În urma Păcii de la Riga, prin tratatul semnat de Rusia Sovietică, Ucraina Sovietică şi Polonia, vestul Ucrainei a fost împărţit şi încorporat în Polonia, iar părţile centrale şi estice au format, în martie 1919, Republica Socialistă Sovietică Ucraineană, care a devenit, în decembrie 1922, republică fondatoare a U.R.S.S.

În urma invadării Poloniei, în septembrie 1939, trupele germaneşi sovieticeşi-au împărţit teritoriul Poloniei. Astfel, Galiţia şi Volînia, cu populaţia lor majoritar ucraineană, au fost unite cu restul Ucrainei. Unificarea reuşită de Ucraina pentru prima oară în istoria sa a fost un eveniment decisiv în istoria acestei ţări.

 

În urma ultimatumului sovietic la adresa României, din 26-28 august 1940, R.S.S. Ucraineană a încorporat nordul şi sudul Basarabiei, nordul Bucovinei, şi Ţinutul Herţa

 

În urma ultimatumului sovietic la adresa României, din 26-28 august 1940, aceasta a predat Basarabia, iar R.S.S. Ucraineană a încorporat nordul şi sudul Basarabiei, nordul Bucovinei, şi Ţinutul Herţa, ocupat de sovietici. Vestul fostei Republici Autonome Moldoveneşti a fost cedat de Ucraina sovietică nou-createi R.S.S. Moldoveneşti.

Aceste anexări teritoriale au fost recunoscute de tratatele de pace din 1947. Deşi marea majoritate a ucrainenilor (intre 4,5 şi 7 milioane) au luptat de partea Armatei Roşii şi a rezistenţei sovietice, unii naţionalişti ucraineni au creat o formaţiune antisovietică în Galiţia,

Armata Insurecţională Ucraineană (1942), care s-a ciocnit, uneori, cu forţele naziste; în timp ce o altă mişcare naţionalistă a luptat de partea naziştilor. Iniţial, germanii au fost primiţi ca eliberatori de unii ucraineni din vest, adică din teritoriile anexate de U.R.S.S. în 1939 şi 1940.

Dar administraţiile teritoriilor ocupate nu au exploatat nemulţumirile ucrainenilor faţă de politicile staliniste.

Dimpotriva, naziştii au păstrat sistemul fermelor colective, au dus politici sistematice de exterminare a evreilor, au deportat oameni în Germania pentru muncă şi au început o politică de depopulare a Ucrainei pentru a o pregăti pentru colonizare.

În aceste condiţii, în mare parte, cei rămaşi în teritoriul ocupat s-au opus, activ sau pasiv, naziştilor. Pierderile totale de populaţie suferite de Ucraina în timpul războiului sunt estimate a fi între cinci şi opt milioane, inclusiv peste o jumătate de milion de evrei ucişi de Einsatzgruppen, uneori cu ajutorul colaboratorilor locali.

Din 8,7milioane de soldaţi sovietici care au murit în luptele contra naziştilor, 1,4 milioane erau etnici ucraineni.

Ucraina a fost grav afectată de război şi a fost nevoie de eforturi semnificative pentru a îşi reveni.

Peste 700 de oraşe şi 28.000 de sate au fost distruse. Situaţia a fost înrăutăţită de o foamete cumplită, în 1946–47, cauzată de secetă.

Rezistenţa antisovietică a continuat mulţi ani după război, mai ales în vestul Ucrainei, teritorii proaspăt ocupate de U.R.S.S., dar şi în alte regiuni.

Armata Ucraineană Insurgentă a continuat să lupte împotriva U.R.S.S. până în anii ’50, folosind tactici de gherilă. În urma morţii lui Stalin, în 1953, Nikita Hruşciov a devenit noul lider al U.R.S.S..

În calitate de fost Prim Secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din R.S.S. Ucraineană în perioada 1938-49, Hruşciov cunoştea în detaliu situaţia acestei republici şi, după preluarea puterii la Moscova, a pus accent pe prietenia dintre popoarele rus şi ucrainean.

În 1954, aniversarea a 300 de ani de la Tratatul de la Pereiaslav a fost sărbătorită cu fast, şi în acel an, Crimeea a fost transferată de la R.S.F.S. Rusă la R.S.S. Ucraineană. Până în anii ’50, Ucraina a depăşit nivelul de producţie industrială dinainte de război.

De asemenea, a devenit un important centru al producţiei sovietice de armament şi al cercetării ştiinţifice. Acest rol important a avut drept consecinţă obţinerea unei influenţe majore de către elita locală.

Mulţi membri ai conducerii sovietice proveneau din Ucraina, cel mai de seamă fiind Leonid Brejnev, care l-a înlăturat pe Hruşciov şi a devenit lider al Uniunii, între 1964 şi 1982.

La 16 iulie 1990, noul parlament a adoptat Declaraţia Suveranităţii de Stat a Ucrainei.

Declaraţia stabilea principiile de autodeterminare a naţiunii ucrainene, democraţie, independenţă politică şi economică, şi prioritatea legii ucrainene pe teritoriul ucrainean în faţa legii sovietice.

La 24 august 1991, parlamentul ucrainean a adoptat Declaraţia de Independenţă, în care Ucraina era declarată stat democratic şi independent. Un referendum şi primele alegeri prezidenţiale au avut loc la 1 decembrie 1991.

În acea zi, peste 90% din ucraineni şi-au exprimat susţinerea pentru independenţă şi l-au ales pe preşedintele parlamentului, Leonid Kravciuk, ca preşedinte al ţării.

La întâlnirea de la Brest (Belarus), din 8 decembrie, şi apoi la întâlnirea de la Alma Ata, din 21 decembrie, liderii Belarusului, Rusiei, şi Ucrainei, au dizolvat, oficial, Uniunea Sovietică şi au format Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.).

Ucraina a fost, iniţial, văzută ca o republică cu condiţii economice favorabile, în comparaţie cu celelalte regiuni ale fostei URSS.

Totuşi, ţara a suferit o scădere economică mai profundă decât alte foste republici sovietice. Economia ucraineană s-a stabilizat până la sfârşitul anilor ’90. O nouă monedă, grivna, a fost introdusă în 1996.

Din 2000 ţara a avut o creştere economică medie de 7% pe an. O nouă Constituţie a Ucrainei a fost adoptată în 1996, ceea ce a transformat Ucraina într-o republică semiprezidenţială.

Preşedintele Kucima a fost, însă, criticat de adversari pentru că a concentrat prea multă putere în funcţia prezidenţială, pentru corupţie, transferul proprietăţii publice în mâinile unei oligarhii loiale lui, descurajarea libertăţii de exprimare şi fraudă electorală.

În 2004, Viktor Ianukovici, pe atunci prim-ministru, a fost declarat câştigător al alegerilor prezidenţiale, care au fost fraudate masiv, după cum a constatat şi Curtea Supremă de Justiţie a Ucrainei.

Rezultatele au cauzat nemulţumiri şi demonstraţii în favoarea candidatului opoziţiei, Viktor Iuşcenko, care a contestat rezultatele şi a condus Revoluţia Portocalie.

În urma repetării alegerilor, Viktor Iuşcenko a devenit preşedinte şi Iulia Timoşenko prim ministru. Şase ani mai târziu, Ianukovici a fost ales în funcţia de preşedinte al Ucrainei în 2010, după un tur doi de scrutin extrem de disputat cu Iulia Timoşenko.

 

 

Rogojan-Aurel-art-emis-3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

GENERAL Br.(r) AUREL ROGOJAN

——————————————–

[1] Există şi mize secrete ale regionalizării României?

SURSA: http://www.art-emis.ro

06/03/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: