CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mircea Druc, ultimul premier al Moldovei sovietice, vorbeşte despre viitorul R.Moldova şi despre Unirea acesteia cu România. VIDEO

 

Mircea Druc, ultimul premier al Moldovei sovietice şi lider al Frontului Popular, vorbeşte despre Transnistria şi unirea pe cale economică a Basarabiei cu României.

 

 

„Republica Moldova este un stat falimentar, care va dispărea”

 

20/01/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Kârgâzstanizarea” discreta a R.Moldova

Discreta ”kârgâzstanizare” a Republicii Moldova

Moscova a reuşit, totuşi, să dezlănţuiască la noi Kârghâzstanul pe care ni l-a menit, precum se ştie, încă vara trecută Vladimir Putin. Ne-am ”kârgâzstanizat” brusc şi pe neprins de veste, odată cu sosirea generalului Narâşkin care ar fi încropit, zice-se, în prezenţa lui Vladimir Voronin şi Marian Lupu, o coaliţie de stânga.

Kârgâzstanul nostru, ce-i drept, e ceva mai catifelat, lipsindu-i violenţa şi brutalitatea originalului din Asia Centrală.

Pe de altă parte, modul în care acţionează Kremlinul împotriva Chişinăului dovedeşte nu forţa lui imbatabilă, după cum cred unii, ci din contra, slăbiciunea şi marasmul acestuia. Se vede cu ochiul liber că ruşii, depăşiţi de evenimente, au intrat în panică în urma votului din 28 noiembrie.

Puternic susţinut de Moscova pe toate planurile, PCRM nu numai că nu s-a revanşat în alegerile parlamentare anticipate de la 28 noiembrie, ci şi a mai pierdut încă 5 la sută de alegători şi şase mandate în Parlament. Scorul general în partida Vest-Est este de 60 la 40 în favoarea celui dintâi, balanţa înclinându-se ireversibil în favoarea cursului european al Republicii Moldova.

Tocmai de aceea, Moscova şi-a dezbrăcat grabnic smokingul diplomatic şi l-a trimis pe generalul Narâşkin în Republica Moldova ca pe un partizan în pădurile Bielarusiei.

Scuipând de la înălţimea zidurilor Kremlinului pe suveranitatea Republicii Moldova, acesta a căutat să bată-n cuie o o marionetă PDM-PCRM chiar în curtea reşedinţei Ambasadorului Rusiei la Chişinău.

Această escapadă care a dat peste cap scena politică şi liniştea publică din Republica Moldova, nu face altceva decât să confirme o dată în plus dezvăluirile WikiLeaks, potrivit cărora Rusia este un stat mafiot având ”un mascul alfa cu ochi de ucigaşi” în vârful piramidei.

Tentaculele lui sunt lungi, bineînţeles, încolăcindu-se şi în jurul gâtului PDM. Partidul lui Marian Lupu prea mult s-a jucat de-a parteneriatul cu ”Edinaia Rossia” şi acum suportă consecinţele .

Din păcate, PDM-ul nu pare astăzi pe deplin liber în acţiuni. Moscova îi forţează mâna, silindu-l să schimbe configurarea puterii la Chişinău. După câte ştim, lui Marian Lupu i se bagă pe gât două scenarii.

Cel dintâi vizează instalarea în funcţiile cheie de premier şi preşedinte al republicii, în cazul în care acesta va putea fi ales, a fruntaşilor PDM, dar fără Vladimir Voronin în ierarhia statului, liderul comunist rămânând doar preşedinte al PCRM. Toate celelalte posturi în Guvern, administraţia centrală şi Parlament vor fi împărţite egal între cele două formaţiuni.

Cel de-al doilea, mult mai radical, prevede fuziunea PCRM şi PDM prin instalarea lui Marian Lupu în fruntea noii formaţiuni comuniste unite. Lui Vladimir Voronin în această situaţie i se va rezerva postul de preşedinte de onoare al partidului.

Ambele proiecte iau în calcul imposibilitatea desemnării preşedintelui republicii şi inevitabilitatea unor noi alegeri parlamentare. Moscova speră însă ca într-un an de zile să submineze şi să descurajeze într-atâta elementul românesc din Republica Moldova, încât să învingă în viitorul scrutin cu un scor electoral confortabil.

Oricât de diabolice ar părea, aceste planuri nu sunt deloc nici ingenioase, nici imbatabile. Ele arată doar că ruşii, simţind cum le fuge pământul Basarabiei de sub picioare, aleargă după cai verzi pe pereţi. ”Kârgâzstanizarea” Republicii Moldova este o aventură disperată care până la urmă va eşua lamentabil.

Petru BOGATU,
pentru Radio Vocea Basarabiei.

08/12/2010 Posted by | POLITICA | , , , , , , | Lasă un comentariu

R.MOLDOVA:VLAD FILAT EXCLUDE O ALIANTA CU COMUNISTII SI INDEAMNA LA REFACEREA ALIANTEI PENTRU INTEGRARE EUROPEANA

06 Dec 2010

Alianţa PCRM-PLDM – exclusă!

 

 

sursa: jurnal.md

foto: voceabasarabiei.net

Liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat exclude categoric orice fel de alianţă cu Partidul Comuniştilor şi consideră că singura soluţie este refacerea Alianţei pentru Integrare Europeană.

După declaraţiile jignitoare făcute de Vladimir Voronin în adresa Partidului Liberal Democrat şi a Partidului Liberal, în interviul apărut săptămâna trecută în ziarul rusesc „Moskovskii Komsomoleţ”, Filat susţine că nu mai poate fi vorba despre nicio discuţie cu PCRM. „Partidul Comuniştilor a transmis un mesaj public în stilul mitocănesc caracteristic lui Voronin, care nu se încadrează în normele democratice”, explică liderul PLDM decizia luată.

Filat îndeamnă conducerea PL şi PD să le urmeze exemplul şi să facă publică poziţia vizavi de viitoarea coaliţie de guvernare. „Vom pune la baza negocierilor principii şi valori. Nu vom discuta despre funcţii, ci despre repartizarea responsabilităţilor”, susţine Filat, repetând că PLDM nu va accepta şantajul.

Liderul liberal-democraţilor şi-a exprimat speranţa că deciziile importante, legate de constituirea viitoarei alianţe de guvernare, să se ia în interiorul Republicii Moldova, nu în afară. De asemenea, Filat a făcut un apel către cetăţeni să-şi păstreze calmul şi să creadă în ataşamentul partidelor la valorile democratice.

vezi articolul complet

06/12/2010 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: