CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ce au ajuns în România de azi copiii informatori și colaboratori ai fostei Securități ?

Modelul recrutării copiilor de către poliţia politică comunistă nu este unul autohton. Este cunoscută povestea şi legenda lui Pavlik Morozov, care şi-a denunţat părinţii la NKVD în 1930 şi Pavlik a ajuns erou sovietic, după ce a fost omorît de ”bandiţi contrarevoluţionari” doi ani mai tîrziu, fiind în realitate ucis chiar de unchiul său, după condamnarea şi executarea părinţilor pe care îi dăduse pe mîna poliţiei secrete sovietice. STASI, serviciul est-german de securitate a ridicat la rang de ”artă” această ”muncă informativă” cu elevii şi studenţii, care a creat adevărate drame familiale, odată cu dechiderea arhivelor poliţiei politice din fosta RDG, prin dimensiunea fenomenului.   

Aceleaşi drame s-au petrecut, fără îndoială, aidoma şi la noi – dar nu le cunoaştem încă decît superficial, pentru că arhivele au rămas tăcute în privinţa colaboratorilor minori ai Securităţii din România comunistă. 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este fisa-colaborator-securitate.jpg

foto: Mediafax

Dar nu avem voie nici să iertăm şi cu atît mai puţin să uităm noi, cei care am supravieţuit, în numele celor care au căzut victimă regimului comunist.

După estimările mele, din cei 136.000 de informatori şi colaboratori ai Securităţii, cîţi erau activi în decembrie 1989, în jur de 25.000 erau ”persoane de sprijin din rîndul elevilor”.

Mi-e teamă că această armată de copii ai Securităţii face corp comun cu cea a ”progresiştilor” care au înlocuit patria cu ”corectitudinea politică” şi pentru care memoria nu mai contează, e inutilă şi chiar periculoasă.

Ceea ce contează e doar ”tipul nou de politică” şi viitorul pe care vor să le impună, în numele unor noi valori ale lumii, care nu au legătură cu credinţa şi tradiţia. Ateismul militant şi ostentativ, cît şi altele din atributele lor sînt mult mai asemănătoare trăsăturilor ”omului nou” şi ei nici măcar nu se feresc să ascundă acest fapt.

 Pînă unde poate merge iertarea?

 Securitatea a pregătit o armată de nu mai puţin de cinci divizii de copii, care-şi spionau părinţii şi profesorii, ca un exerciţiu pentru activitatea lor ulterioară în slujba regimului, ca ”urechi” exersate ale poliţiei politice şi, cei mai merituoşi, drept viitoare cadre ale acesteia. Un proces întrerupt aparent de revoluţia din 1989 – pentru că mare parte a lor, cum s-a întîmplat şi cu informatorii ”majori”, au fost preluaţi, odată cu ofiţerii care i-au avut în legătură, de noile servicii de informaţii din România, clădite pe ruinele Securităţii.

Alianţa USR-PLUS, tolerantă cu copiii-turnători

 O asemenea atitudine a adoptat liderul USR Dan Barna în august 2019, cînd în protocolul Alianţei USR-PLUS s-a ”strecurat” o prevedere care îi exonera pe colaboratorii-minori ai Securităţii de vină şi şi le permitea să ocupe funcţii de conducere în interiorul acesteia. Prevederea a fost eliminată numai la reacţia negativă a societăţii, care a arătat cu degetul tocmai spre politica de cadre a Alianţei, care promovează în special tineri – nu cumva au ceva de ascuns, cu toată tinereţea lor aparent inocentă şi străiniă de compromisuri?  

 În urma scandalului, liderii politici ai Alianţei au dat înapoi şi au menţinut interdicţia de a ocupa funcţii, pentru toţi foştii colaboratori ai Securităţii, indiferent de vîrstă. Alianţa are o reprezentantă de marcă la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pe Germina Nagâţ, fosta şefă a Departamentului de Investigaţii, care are încă o puternică înrîurire asupra acestui departament.

Portretul-robot al ”persoanei de sprijin din rîndul elevilor” 

 Un copil ori adolescent care avea la Revoluţie între 14 şi 18 ani are acum între 44 şi 48 de ani, se află în deplină maturitate. Nu m-aş mira ca unii dintre ei să fi avut o ascensiune ”controlată” şi ei să constituie, de fapt, ”coloana vertebrală”, adevărata ”Armată a Cincea” a ”statului paralel”, despre care atît de mult s-a vorbit în România ultimilor ani.

Şi aşa s-ar putea explica multe, inclusiv senzaţia că trăim într-o lume în care istoria nu ne aparţine, aşa cum suna aserţiunea celebră a unui ofiţer KGB: ”unii scriu istoria; noi o facem”.  Mă uit cu mirare la tinereţea unor generali din serviciile secrete, la cea a multora dintre magistraţii care judecă uneori dosare ”grele” şi a unor politicieni de succes la o vîrstă la care alţii nici nu şi-au făcut debutul politic şi mă întreb, nu odată, asupra trecutului lor: au fost printre ”persoanele de sprijin” ale Securităţii ”din rîndul elevilor”, cadrele ei de mîine, recrutate printr-o politică internă şi secretă a Departamentului Sescurităţii Statului, în anii regimului Ceauşescu? 

  Portretul-robot al unui asemenea ”copil de suflet” al Securităţii mi s-a părut a fi acela al unei judecătoare între două vîrste, care într-unul din multele procese care mi-au fost intentate la începutul anilor 2000 de către securişti ”grei”, precum Ristea Priboi sau generalul Marian Ureche, m-a întrebat, destul de arţăgoasă, de ce cred eu că Securitatea a fost o instituţie care a făcut ”lucruri rele”, deşi avea în faţa ei o lege în acest sens, în baza căreia ar fi trebuit să judece.

Citiți integral articolul accesând:

https://monitorulapararii.ro/istoria-fara-perdea-cinci-diviziide-copii-turnatori-la-securitate-au-cucerit-la-trei-decenii-dupa-1989-viitorul-romaniei

Marius Oprea a facut declaratii la Securitate despre colegii sai | Ziarul  Curentul

Foto: Marius Oprea (n. 22 mai 1964, Târgoviște), este un istoric, poet și eseist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A studiat istoria la Universitatea din București. Este autorul unei teze de doctorat cu tema Rolul și evoluția Securității (1948-1964).

În prezent este președintele Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului (CICC).

15/09/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Horia Roman Patapievici, un exponent al antiromânismului stupid

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câteva năzdrăvănii debitate de fizicianul, filosoful și eseistul contemporan Horia Roman Patapievici, fost director al Institutului Cultural Român :

 

LIMBA ROMÂNĂ:

“Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.64)

POPULAŢIA ROMÂNIEI:

– “23 de milioane de omuleţi patibulari.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53)

– “Un popor cu substanţă târâtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.34)

– “Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 64)

GEOGRAFIA ROMÂNIEI: “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

ISTORIA ROMÂNILOR:

“In toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o.

Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvântată iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfârşit.

Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, având o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

CULTURA ROMÂNILOR:

“Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul până la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconştient, până ce mintea va fi în sfârşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag49)

“Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.” (Din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.56)

“România are o cultură de tip second hand”, a enunţat într-o emisiune televizată. (după Viorel Patrichi în Revista “Rost” nr.24/ 2005).

 

VIITORUL ROMÂNIEI:

“Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasam dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană.”(după Viorel Patrichi în Revista “Rost” nr. 24 / 2005)

 

Imbecilitățile  de mai sus se pot verifica în partea întâi a volumului “POLITICE”, apărut în 1996 în Editura Humanitas. Citate şi în Revista “ROST”, nr.24 /2005.

 

 

 

ADDENDA

 

 

 

 

Imagine similară

 

Foto: Horia-Roman Patapievici (n. 18 martie 1957, București), fizician, filosof și eseist român contemporan.

 

 

Traseul lui HRP

Provenit dintr-o familie de agenți sovietici originară din Bucovina, cu tradiţie în trădarea care i-a definit dintotdeauna.Părinții lui Horia Roman Patapievici, Dionis şi Odarca Patapievici, au fost  un cuplu informativ creat de NKVD la începutul anilor ’40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în Secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, a fost trimis în misiune în România ocupată de sovietici.

Fiul lor, HRPatapievici, s-a remarcat în timpul Revoluției anticomuniste din 1989, când a fost arestat timp de 26 de ore, devenind unul dintre cei mai medializați arestați politici din România, cu certificat de revoluționar , cu drepturi și privilegii.

În anii 1993-1995, Horia Roman Patapievici există informații că ar fi a fost dirijat de noii săi protectori din ”servicii” să întreţină legătur  informative, printre rămăşiţele emigraţiei legionare din Franţa şi R.F. Germania, unde se afla ca bursier.

Ca ultimi reprezentanţi ai României autentice, membrii exilului românesc trebuiau studiaţi şi anihilaţi, la fel ca, în ţară, foştii deţinuţi politici, singurele foruri morale româneşti din ţară, respectiv din afara ţării.

Locul lor trebuia ocupat de falşi disidenţi anticomunişti, ceea ce s-a şi întâmplat. Ca atare, diverşi trepaduși au fost direcţionaţi către emigraţia anticomunistă legionară. Patapievici junior, printre ei. Astfel a fost luat automat în studiu, documentare şi cultivare de „instituţiile culturale” ale Oficiului Federal pentru Apărarea Constituţiei (n.n. – omologul Serviciului Român de Informaţii).

Contactele şi, mai ales, contactările pe care le-a avut în Germania l-au făcut să ajungă, la întoarcerea din ţară, nici mai mult, nici mai putin decât director al „Centrului de Studii Germane” al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea Bucureşti; (https://www.cotidianul.ro/la-conducerea-icr-se-afla-fiul-unei-fantome-a-nkvd/).

  

A devenit relativ rapid unul dintre cei mai nepopulari romani în viață. Numit in 2005 de către Traian Băsescu ntr-una dintre cele mai importante demnități publice din cultura româneasca, director al Institutului Cultural Român (ICR).

Și-a pastrat de-a lungul anilor consecventa editorialelor favorabile Președintelui, ceea ce i-a adus eticheta de  „intelectualul lui Basescu”. Nimic neobișnuit pâna la episodul „poneiului roz”, apărut cu putin timp inaintea alegerilor parlamentare din 2008, care  a șocat și indignat o anumita parte a presei si intelectualitatii din Romania.

Erau expuse un ponei roz cu o zvastica pe crupa, tot felul de figuri grotesti si faraonice, în posturi obscene, papuși dezbracate ale căror organe genitale erau expuse violent.

Ca presedintele al ICR, Horia Roman Patapievici a sarit in apararea expozitiei, intr-un mod care a starnit hotote de ras.

Se vede, clar, cum Moise ii daruieste un falus lui David. Identificati-l pe David! Identificati falusul! Identificati-l pe Moise. Tabloul are semnificatii ascunse. Falusul este o cheie, care cauta sa penetreze o iala, care e sexul feminin. Mai pe romaneste, Moise ii spune lui David ca vor sa faca sex. Suntem in zona patologicului„.

Imaginea lui Patapievici  a devenit sinonima cu anti-romanismul și moralitatea indoielnică, iar această percepție în rândul opiniei publice a rămas  prezentă până în zilele noastre  .  
 

Documentare suplimentara:

 

PATAPIEVICI, falsificatorul trecutului. 13 FILE DINTR-UN DOSAR DE COLABORATOR AL REGIMULUI BOLSEVIC

Horia Roman PATAPIEVICI, TVR Cultural, 16 aprilie 2007: “Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama si toti oamenii, de când ma stiu, mi-au spus Horia. Mama îmi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata si nimeni cu exceptia lui nu mi-a spus vreodata Roman. (…) Tata era dintr-un sat de lânga Cernauti si toata regiunea în care erau el si familia lui – cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) – au ramas în Uniunea Sovietica. Un timp, au încercat sa se acomodeze. Tata e nascut în ‘21, avea exact vârsta de înrolare s.a.m.d. Roman Smercianski, varul lui primar, era în aceeasi situatie. Si s-a facut un consiliu de familie în urma caruia s-a hotarât ca baietii, baietii tineri, sa se refugieze. Nu în România, pentru ca ei erau convinsi atunci ca Uniunea Sovietica va invada România, ci în Polonia. În Polonia ocupata de nemti. Pentru ca Polonia fusese cu un an înainte împartita între rusi si nemti.”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “Evenimentul Zilei”, 11 ianuarie 2007:

“Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. Oricat ar parea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le parea in 1940, in Polonia impartita, mai sigur sub nemti decat sub sovietici.

Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi. Cooptat in anii ‘70 sa se duca la Moscova intr-o delegatie CAER, tata a refuzat. El, care din spirit de disciplina nu putea face niciun gest de fronda, a refuzat sa se intoarca in tara din care niciun Patapievici nu s-a mai intors. Nu putea uita ca din familia lui urmasi nu au avut decat cei care au reusit sa se refugieze.Restul patapievicilor au fost rasi – care arestati, care omorati, care deportati. Astazi, in locurile natale ale familiei Patapievici nu mai exista nimeni din neamul meu.(…)

Din familia mea paterna nu au supravietuit decat doi oameni: unul era tatal meu, celalalt unchiul lui. Dintre acestia, numai unul a mai putut avea, cum se spune in Biblie, fii si fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigasii neamului meu.(…)”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “TANGO – Revista femeilor care stiu sa se miste”, 1 aprilie 2007

“Tatăl meu a fost un om de o modestie şi de o discreţie cu totul şi cu totul excepţionale. (…) Aveam să aflu cît suport existenţial avea prudenţa lui cînd, la aproape 20 de ani de la moartea lui, i-am putut citi, la CNSAS, dosarul.(…) După cedarea Bucovinei către sovietici, tata s-a refugiat în Polonia, apoi a plecat la Viena, unde a stat în timpul războiului; a fugit de sub ruşi împreună cu vărul lui primar, Roman Smerceanski, care a fost împuşcat de o patrulă sovietică la puţin timp după ce au părăsit Cernăuţiul.”

Monica LOVINESCU:

“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”.

“Jurnal, 1990-1993”, pagina 291 

ADEVARUL:

“Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Banesti, domiciliat in Bucuresti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arat urmatoarele:

1.(…) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in aceasta perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea sa ma inscriu la Universitatea de Stat din Cernauti (URSS) la facultatea de fizica si matematici. Pentru rezultatele bune obtinute la invatatura si pe taramul activitatii obstesti, am obtinut bursa de merit. Dupa absolvirea primului an de facultate, razboiul si ocupatia hitlerista-antonesciana au intrerupt mersul normal al vietii. Suspectat si persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avuta sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva si amenintat cu mobilizarea si trimiterea pe frontul antisovietic, in toamna anului 1941 am parasit regiunile natale pentru a ama refugia in Polonia.(…)

Din aprilie 1945 am putut din nou sa traiesc in conditii umane. La Viena am activat ca transalator pe langa Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (…) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Rosie m-am inscris la Academia superioara de Comert Mondial. In timpul sederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (…)

2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi mentiona unele documente, existente asupra mea si persoane. (..) Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (…) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitinmatia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. – Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (…)

TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE

Bucuresti, 16 oct. 1960″

COMPLETARI:

“In legatura cu comportarea mea din perioada 1936-1940 si conceptiilor pe care le aveam atunci arat ca in clasa a VI-a de liceu (1937/1938) am avut discutii in contradictoriu cu profesorul meu de limba germana, Popescu, discutii care s-au terminat cu aprecierea dansului ca “am conceptii bolsevice” si ca locul meu ar fi “dincolo de Nistru”.”

“Plecarea din tara a fost determinata de atmosfera de teroare dezlantuita de autoritatile de ocupatie din Bucovina de Nord, impotriva tuturor acelora care au colaborat cu regimul sovietic si de atitudine negativa fata de razboiul antisovietic la care nu vroiam sa ma las mobilizat. De aceia am plecat din Cernauti inapoi la Stanceni, iar de aici la Horodenca, o localitate apropiat de Stanceni, pe teritoriul URSS (fosta Galitie Poloneza, intrata in componenta Statului Sovietic inca in anul 1939).”(http://www.ziaristionline.ro/2011/12/09/biografia-secreta-a-familiei-patapievici-de-la-nkvd-la-bnr-si-icr )

 

04/06/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RUSIA ISI SERBEAZA SERVICIILE SECRETE

Karadeniz Press: Rusia sarbatoreste Ziua Serviciilor Secrete, de la CEKA la FSB si SVR

de Razvan Iorga

Cum premierul rus Vladimir Putin pastreaza deasupra biroului sau un portret al fondatorului si totodata seful CEKA, Felix Dzerjinski, cunoscut pentru cruzimea actiunilor sale, Rusia nu putea sa nu celebreze si o zi a serviciilor secrete, transmite Karadeniz Press.

Conform zicalei care spune ca “Rusia nu are servicii secrete, ci serviciile secrete au o tara”, rusii vor celebra luni Ziua serviciilor secrete. Aceasta mai este denumita si “ziua cekistilor”, tocmai in amintirea unuia dintre cele mai temute organisme represive si de spionaj care au existat vreodata  – CEKA. Aceasta institutie care se ocupa in special de politie politica a fost infiintat la 20 decembrie 1917 de catre Vladimir Lenin. Ca sa imbrace intr-o nota moderna aceasta “sarbatoare”, fost presedinte Boris Eltin a schimbat denumirea acestei manifestatii in “Ziua membrilor serviciilor de securitate”. Insa in Rusia este folosita in continuare vechea denumire, cu atat mai mult cu cat mentinerea datei simbolice de 20 decembrie stabileste filiatia direct dintre serviciile sovietice si cele ruse, de la CEKA la GRU, NKVD sau KGB.

Istorie sangeroasa

Nu toata lumea insa priveste aceasta zi ca pe o sarbatoare. Intelectualii lideralii raliati in grupuri de interese din jurul Sankt-Petersburgului si a Moscovei privesc aceasta zi mai degraba ca pe una plina de momente sangeroase, de represiune, cand milioane de persoane au fost executate cu cruzime sau trimisi in lagarele de munca din Siberia. Cu toate acestea, oficialii moscoviti doresc sa puna accentul pe succesele serviciilor speciale rusesti si se mandresc de fiecare data cu orice reusita inregistrata de acestea, mai ales asupra Occidentului. Ca dovada, chiar la inceputul acestui luni, SVR-ul (unul dintre serviciile de informatii externe al Moscovei – n.r.) a pus amplasat pe unul din zidurile exterioare ale cladirii o placa in memoria lui Kim Philby, ofiter si reprezentant al serviciilor de informatii britanice si agent dublu care a spionat in favoarea Moscovei in timpul Razboiului Rece si din cauza caruia sute de agenti occidentali au fost deconspirati si ucisi de sovietici.

Esecuri in contemporaneitate

Cu toate acestea, gloria serviciilor speciale ruse pare sa fi apus in ultimii ani, in special dupa terminarea Razboiului Rece. Numai in acest an, SUA a deconspirat o intreaga retea de spioni rusi care actiona pe teritoriul acestei tari intr-o maniera rudimentara, specifica Razboiului Rece. Nu mai putin de 10 agenti rusi au fost arestati iar la inceputul lunii decembrie Marea Britanie a anuntat arestarea rusoaicei Katia Zatuliveter, in varsta de 25 de ani, banuita ca ar fi agent al Rusiei.

Bibliografie bogata

Aceste incidente nu impiedica insa aparitia in Rusia a numeroase carti despre realizarile serviciilor de informatii. Una dintre ultimele aparitii este o carte de memorii publicata in decembrie de Filip Bobkov, fost general KGB care isi justifica lupta de 20 de ani impotriva disidentilor. Astfel de carti au fost, de-a lungul timpului, si sursa de inspiratie. “Cartile, filmele m-au facut sa visez la o viata de spion, care mi se parea la fel de inaccesibila ca si planeta Marte”, a marturisit Vladimir Putin, fost agent KGB, intr-o carte de memorii publicata in 2000. Autorii unei carti publicate numai in engleza, The New Nobility – The rebirth of the Russian Security State, ziaristii Andrei Soldatov si Irina Borogan remarca influenta obtinuta de FSB in sferele puterii si afacerilor de la venirea lui Putin la putere. “Oricata putere ar fi avut KGB in perioada sovietica, trebuia sa dea socoteala Partidului Comunist. Astazi, FSB beneficiaza de libertate nelimitata si nu da socoteala nici Parlamentului, nici opiniei publice. Nu se stie daca da socoteala Kremlinului, in lipsa unui mecanism adecvat”, afirma autorii cartii, citati de AFP.

Cadouri pentru kaghebisti

Continuarea la Karadeniz Press – Agentia de Presa a Marii Negre

21/12/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: