UN NOD GEOPOLITIC REDUTABIL NUMIT UCRAINA

Foto: Volodimir Zelenski,președintele Ucrainei și țarul de la Kremlin, Vladimir Putin

În nord-estul României (şi al Basarabiei româneşti), în Ucraina se întâmplă lucruri din ce în ce mai grave, care merită să fie urmărite îndeaproape.

Volodimir Zelenski, actorul de stand-up comedy care joacă în prezent rolul real de preşedinte al Ucrainei, a anunţat cu toată seriozitatea că a dejucat o lovitură de stat care era pregătita pentru 1-2 decembrie, lovitură de stat în care ar fi fost implicaţi miliardarul Rinat Ahmetov, fostul patron al antrenorului Mircea Lucescu şi al clubului Şahtior Doneţk, Rusia şi, bineînţeles, Vladimir Putin.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a negat orice amestec al Rusiei într-o asemenea aventură, scrie Petru Romoșan într-un articol apărut în https://ioncoja.ro/ucraina-un-nod-geopolitic-redutabil.

„Serviciile secrete ucrainene dispun de informaţii şi chiar de înregistrări audio în care reprezentanţi ai Ucrainei discută cu reprezentanţi ai Rusiei despre participarea lui Rinat Ahmetov la o lovitură de stat în Ucraina şi că va fi nevoie de un miliard de dolari pentru aceasta”, a declarat Zelenski, citat de EFE şi de agenţiile de presă ucrainene LB.ua şi Ukrainska Pravda.

În convorbirile interceptate de către serviciile speciale se afirmă că societatea ucraineană ar fi pregătită pentru o nouă „revoluţie”, iar „Rinat Ahmetov ar fi dispus să se implice în problema schimbării preşedintelui în exerciţiu”, a declarat Zelenski, adăugând că el consideră că miliardarul ar fi fost „atras” în această „aventură” de către persoane din anturajul său.

„Cred că este o operaţiune în care el (Ahmetov) este atras. Este de fapt atras într-un război împotriva statului ucrainean. Din păcate, aceasta ar putea fi marea lui greşeală. Pentru că nu poţi lupta împotriva poporului tău şi a preşedintelui ales de poporul Ucrainei”, a afirmat Volodimir Zelenski, fără să excludă o diversiune în atragerea lui Ahmetov, (15 miliarde de dolari, după Forbes – cărbune, siderurgie, fotbal etc.) în presupusa lovitură de stat.

Ucraina e azi un stat eşuat (un stat care produce instabilitate în regiune), în dezarticulare accelerată. Criza de autoritate, războiul civil din estul Ucrainei, criza economică, trupele „nazi”, multiplele interese externe, americane şi europene, creează un cocteil exploziv. Ucraina se apropie de implozie chiar în lipsa unui război fatal cu Rusia.

De altfel, Rusia are tot interesul să nu se implice direct în butoiul cu pulbere ucrainean.

Ucraina este un stat confecţionat artificial, succesor al unei părţi din Uniunea Sovietică, născut în 1991 prin semnăturile preşedinţilor „revoluţionari” de atunci ai Rusiei (Boris Elţin), Ucrainei şi Belarusului.

Probabil că mai mult de jumătate din teritoriu nu-i aparţinea Ucrainei în 1922, ci a fost luat prin rapt de fosta Uniune Sovietică după război de la Polonia, România, Cehoslovacia şi Ungaria.

În plus, după 1991, mari regiuni rusofone sau rusofile au rămas în componenţa Ucrainei, creată politico-administrativ de Stalin şi apoi de Hruşciov.

Ucraina a devenit treptat, mai ales după 2014, un teren de joc războinic între SUA, NATO şi Rusia la frontierele Rusiei, la câteva sute de kilometri de Moscova. Situaţie intolerabilă pentru Rusia şi doar aparent avantajoasă pentru SUA şi NATO.

SUA şi aliaţii săi occidentali nu pot digera faptul că Rusia înseamnă un teritoriu atât de vast, cu cele mai mari resurse naturale de pe glob. Deşi Uniunea Sovietică a dispărut în 1991, Rusia continuă să fie cel mai întins imperiu între graniţele sale. Un imperiu care, inevitabil, se loveşte de interesele SUA, hegemon în declin.

SUA e apărată natural de două oceane şi e foarte departe, dar Europa Occidentală e mult mai expusă colosalei armate ruseşti. Lucru pe care se şi bazează hegemonul american în încercarea de a-şi păstra Europa aproape, în ograda sa, sub protectorat militar şi economic.

Istoria Ucrainei e una cu adevărat tragică. Statul ucrainean „independent” nu a existat, fantomatic, decât din 1917 până în 1922, când a fost integrat Uniunii Sovietice.

În 1932-1933, Stalin a provocat o mare foamete (Holodomor) în Ucraina. Au fost 5 milioane de morţi. A venit apoi războiul, în care o parte dintre ucraineni au luptat alături de Hitler, iar o altă parte alături de Stalin. Pierderile de populaţie ale Ucrainei din timpul celui de-al doilea război mondial au fost estimate între 5 şi 8 milioane, dintre care o jumătate de milion de evrei ucişi de germani cu ajutorul unor colaboratori locali.

După război, la fel ca în România (rezistenţa din munţi împotriva comunismului), ucrainenii foşti aliaţi ai nemţilor au dus un război de gherilă până în 1950.

De la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de-a lungul întregului secol XX s-au constituit în Canada şi în SUA două mari comunităţi ucrainene care intervin inevitabil în politica Washingtonului şi a NATO.

În 2016 trăiau în Canada 1 359 655 de ucraineni, cei mai mulţi născuţi în Canada. E al treilea cel mai mare grup etnic ucrainean după cele din Ucraina şi Rusia. Există şi un dialect canadian-ucrainean. Primul val de imigraţie a fost cel din 1891-1914. Al doilea val datează din 1923-1931. Al treilea, cel de după război, a venit între 1945 şi 1952. Există şi un al patrulea val, după căderea comunismului (începând cu 1991).

Ucrainenii americani au fost recenzaţi în 2019 : erau 1 009 874. Principalele valuri de imigraţie sunt cam aceleaşi cu cele canadiene. Ivan Bohdan este primul ucrainean ajuns în America în 1607. Cel mai mare val de ucraineni instalaţi în SUA a fost cel de la începutul anilor ’90, evrei şi protestanţi mai ales.

Nu e nevoie neapărat de un mare război în Ucraina şi la Marea Neagră pentru ca Ucraina să se destrame. Până la urmă, într-un fel sau altul, regiunile estice rusofone, Donbasul şi litoralul sudic, cu Mariupolul şi, probabil, Odesa, se vor întoarce la Rusia (Malorossiya, „Mica Rusie” din timpul imperiului).

De-a lungul ultimilor 300 de ani, Imperiul Rus, Uniunea Sovietică nu au pierdut teritorii.

Dimpotrivă, şi-au tot adăugat. Aşa a fost transformată şi Basarabia în gubernie la 1812. Numai în regiunea Odesa trăiesc şi astăzi peste 120 000 de români. Rusia va fi foarte interesată să le facă părtaşe la reîmpărţirea Ucrainei pe Polonia (partea vestică a Ucrainei), România (cu regiunile româneşti încă locuite de români) şi, probabil, pe Ungaria şi Slovacia. Atunci se va putea întoarce la România şi Basarabia, vechi pământ românesc. Ucraina s-a opus chiar mai vehement decât Rusia la reunificarea Basarabiei cu România.

Ofensiva SUA şi NATO din Ucraina şi din Marea Neagră s-ar putea, în final, să folosească României şi Poloniei, cei mai importanţi aliaţi din estul Europei.

După datele oficiale, în Ucraina ar trăi 409 608 români (declaraţi moldoveni şi români). După alte statistici, neoficiale, în Ucraina s-ar afla peste 600 000 de români care încă vorbesc limba noastră. Ucraina deţine arbitrar : nordul Bucovinei istorice, patru cincimi din Maramureşul istoric (ţinuturile Apsei de Sus şi de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), Bugeacul (Ismail, Cetatea Albă), Insula Şerpilor.

Cele mai mari comunităţi de români sunt în regiunile Cernăuţi (în oraşul Cernăuţi şi-a făcut studiile Mihai Eminescu cu Aron Pumnul), Odesa şi Transcarpatia (Maramureşul istoric).

Românii nu au de ce să iubească Rusia. Teritoriile pierdute după cel de-al doilea război mondial şi care azi se află în componenţa Ucrainei, la fel ca Basarabia, ne-au fost răpite de Stalin, de sovietici. La fel ca tezaurul, pe care, dacă ar fi avut onoare, l-ar fi restituit deja integral.

Aceste obstacole – tezaurul, Basarabia, teritoriile româneşti integrate în Ucraina postsovietică – le pun azi mari probleme eventualilor simpatizanţi români ai Rusiei, creştini ortodocşi sau nu.

Până azi, la capitolul România, marea diplomaţie rusă nu şi-a dat măsura. În ceea ce priveşte Basarabia, Vladimir Putin, Serghei Lavrov şi diplomaţia rusă ar avea de câştigat dacă l-ar reciti pe Aleksandr Soljeniţin, altfel maestrul lor pe drept multstimat.

Iată publicată de adev.ro/r2ypux, o hartă cu principalele poziţii deţinute de trupele ruse şi cu concentrările de echipamente, aşa cum a fost ea trimisă recent la OSCE de către serviciile de informaţii ucrainiene:

Iar generalul ucrainean Leonid Kolopatiuk, şeful departamentului de cooperare internă şi verificare din cadrul armatei ucrainiene spunea că armata „gri” existentă în zona Donbas este mai mare decât unele armate europene şi că, la nevoie, „pot executa operaţiuni ofensive limitate pe teritoriul Ucrainei, fără mobilizare prealabilă sau minimă pregătire anterioară”.

Pe fond, întrebarea esenţială priveşte formele pe care le pot lua un eventual viitor conflict în şi pentru Ucraina:

1. O serie de experţi mizează că ceea ce am putea vedea pe viitor, în cazul în care conflictul s-ar intensifica peste nivelul actual, ar fi o folosire extensivă a forţelor existente în cele două republici independentiste, un război civil de mare intensitate şi care să vizeze controlul diverselor regiuni de importanţă strategică.

Caz în care, la nivel formal, Rusia va declara că este în afara conflictului şi aşa doreşte să rămână, cu excepţia situaţiei în care, de partea forţelor guvernamentale, răspunzând unei chemări urgente de ajutor, nu vor începe să sosească elemente ale unor forţe militare străine susţinute de acţiuni ale forţelor aviaţiei militare străine pentru susţinerea trupelor de la Kiev. Raiduri aviatice care să plece de pe baze din Ucraina sau de pe aeroporturi din ţări învecinate, atât pentru bombardiere, cât şi avioane de vânătoare sau atac la sol.

A doua variantă ar fi o mobilizare oficială a trupelor ruseşti care să declanşeze ofensiva împotriva trupelor ucrainiene, fie la cererea aliaţilor din provinciile separatiste, fie ca răspuns la eventuale acţiuni considerate ca punând în primejdie trupele şi securitatea la graniţa de sud-vest a Rusiei. (Citiți mai mult accesând: adev.ro/r2ypux).

Publicitate

În New Mexico (SUA), la 4 kilometri în subteran, se află cea mai adâncă bază militară subterană din lume.VIDEO

 

 

 

 

 

 

“Baza militară secretă Dulce este considerată a fi cea mai adâncă bază subterană din lume (aproximativ 4 kilometri sub suprafaţa pământului) şi este, de asemenea, una dintre cele mai complexe

Ea este structurată pe şapte niveluri, de la cel al securităţii şi comunicaţiilor, până la cel al experimentelor genetice şi al depozitelor criogenice.

Schneider a fost mai apoi în mod sistematic urmărit şi ameninţat de felurite agenţii şi servicii secrete guvernamentale, fiind în cele din urmă „sinucis” în anul 1996. Detalii interesante despre viaţa şi moartea sa pot fi citite în excelentul articol scris de Tim Swartz (http://www.ufodigest.com/mystery.html).

De fapt, construcţia bazei subterane umane de la Dulce pare să fi început cu mult mai devreme de anul 1979.

Conform celor scrise de John Rhodes (http://www.reptoids.com/Vault/ArticleClassics/dulceTEChistory.htm), la începutul anilor ’60 a fost detonată o bombă atomică în subteran, aproximativ la 40 de kilometri de oraşul Dulce, ceea ce corespunde cu localizarea actuală a bazei extraterestre în acea zonă.

Pe atunci, exploziile nucleare în felurite medii (terestru, subteran, acvatic, aerian) constituiau un fel de „sport naţional”, astfel încât nimeni nu s-a grăbit să acuze sau să investigheze situaţia.

Deşi detonarea a fost prezentată ca fiind un „experiment” realizat în cadrul proiectului Plowshare, se pare că în realitate ea a avut scopul de a crea spaţiul necesar pentru construcţia unui tunel de legătură şi transport cu o bază militară secretă din zonă.

În dorinţa lor nebunească de a nega orice ar putea fi în legătură cu fiinţele extraterestre pe planeta noastră şi mai ales implicarea lor în anumite contracte cu guvernul american, membrii aşa-numitului „Guvern Ocult” recurg la felurite persoane publice oficiale, care sub masca unei anumite „competențe” trag concluzii şi diseminează prin mass-media informaţii menite să abată atenţia de la faptele concrete sau, mai rău, să o înşele în totalitate.

De pildă, referitor la baza subterană Dulce, profesorul de ştiinţe politice Michael Balkun a afirmat că numeroasele baze subterane militare care au fost construite în anii Războiului Rece, necesare pentru a adăposti rachetele balistice cu focoase atomice, au condus gradat la „folclorul” despre baza extraterestră de la Dulce. Totuşi, în anul 1999 asociaţia franceză Cometa a publicat un raport independent, în care se arată faptul că guvernul american a cenzurat în mod evident informaţiile despre OZN-uri şi fiinţele extraterestre, care ar fi trebuit oferite în mod public.

Raportul a fost intitulat: OZN-urile şi apărarea împotriva lor: La ce trebuie să ne aşteptăm?; el reprezintă o sinteză a unui studiu guvernamental detaliat asupra subiectului, realizat de Institutul de Studii Superioare pentru Apărarea Naţională din Franţa, şi poate fi consultat aici: http://www.ufoevidence.org/newsite/files/COMETA_part1.pdf .

Dulce nu este singurul loc în care există baze subterane secrete, însă este cel mai de notorietate în timpurile recente, la fel cum prăbuşirea OZN-ului la Roswell, în 1947, a devenit exemplul de referinţă pentru dovada existenţei OZN-urilor și a ființelor extraterestre, deşi au mai existat zeci sau chiar sute de alte prăbuşiri sau epave în alte zone ale lumii, atât înainte cât şi după „momentul Roswell”.

 

 

 

 

 

Cele mai „înţesate” zone cu baze militare secrete subterane sunt considerate a fi SUA, Australia, Antarctica şi America de Sud. Dintre acestea, subvenţiile cele mai generoase de la „bugetele negre” le-au avut, desigur, bazele americane care după unele afirmaţii ar fi în număr de 130 numai pe teritoriul Americii.

Începând cu anii ’90, ritmul construcţiilor de baze militare subterane secrete a devenit de două astfel de baze pe an, pornindu-se de la realitatea ce exista atunci la nivelul întregului glob, adică aproximativ 1477 de baze ce erau deja construite. Aceasta înseamnă că în prezent numărul lor a depăşit 1500.”[1]

 

 

 

SURSE:

1. http://www.edituradaksha.ro/articles/view/baze-militare-secrete-in-subteran-si-in-oceane-o-dovada-a-intentiilor-oculte-pe-care-le-are-cabala-mondiala-din-umbra-4-a312

2. https://www.dir.org.ro/baza-militara-secreta-dulce-din-new-mexico-sua-este-considerata-a-fi-cea-mai-adanca-baza-subterana-din-lume-aproximativ-4-kilometri-sub-suprafata-pamantului- 

Documente CIA declasificate, arată că Adolf Hitler ar fi trăit în Argentina timp de un deceniu după ce s-a presupus că şi-ar fi pus capăt zilelor. VIDEO

 

 

 

 

  CONFORM UNUI DOCUMENT AL CIA DECLASIFICAT DE D. TRUMP, HITLER AR FI TRĂIT ÎN ARGENTINA, TIMP DE PESTE UN DECENIU DUPĂ CE SE PRESUPUSESE CĂ S-AR FI SINUCIS

 

 

Recent, preşedintele american Donald Trump a decis să nu publice toate documentele referitoare la asasinarea lui John F. Kennedy.

Totuşi, aproximativ 2.891 de cazuri considerate „sensibile” au fost făcute publice, printre acestea numărându-se şi cazul unui raport referitor la Adolf Hitler.

Potrivit istoriei oficiale, Hitler s-ar fi sinucis în buncărul său din Berlin, la data de 30 aprilie 1945. Trupul lui neînsufleţit a fost ulterior descoperit şi identificat de trupele sovietice, înainte ca acesta să fie dus pe furiş la Moscova, pentru expertize medico-legale amănunţite.

Să fi fost oare posibil ca ruşii să fi minţit în tot acest timp, rescriind altfel istoria? 

Nimeni nu credea această ipoteză fantezistă până când au fost declasificate documente FBI, conform cărora, se pare că dictatorul nazist  a scăpat din Germania şi a dus un trai liniştit într-o localitate rurală din Argentina.

„Cimelody-3″

Potrivit Daily Star, David Brixnor, un agent al CIA din Caracas, Venezuela, a raportat că Adolf Hitler era „încă în viață în 1955”, la un deceniu după moartea sa. Informația nu a putut fi niciodată confirmată de autoritățile americane.

David Brixnor, care acţiona sub codul „Cimelody-3” în America de Sud, a raportat că a primit această informație de la un agent nord-coreean. Adolf Hitler a fost văzut în Columbia.

„Führerul” şi-ar fi schimbat numele în Adolf Schrittelmayor.

 

 

 

 

 

Agentul CIA raporta că a fost contactat direct de un fost soldat din  SS,  Phillip Citroen, care era considerat o sursă sigură și apropiată de dictatorul nazist. Există o imagine cu cei doi bărbați (foto sus).

„La momentul în care lucra pentru o companie feroviară britanică, Phillip Citroen a spus unui fost membru al consiliului că a întâlnit un individ care semăna foarte mult cu Adolf Hitler . Citroën a declarat că-l întâlnise la Residencias Colonial în Tunja, Columbia.

Potrivit sursei, acesta era un oraș aglomerat cu foști naziști care îl idolatrizau pe acest așa-numitul Adolf Hitler, adresându-i-se cu apelativul  Führer şi salutându-l în stil nazist“, se specifica  în raport.

Informațiile nu au fost niciodată confirmate de autoritățile americane.

Teza că Adolf Hitler a reușit să fugă din Berlin și a trăit câțiva ani în Argentina fusese anterior avansată de jurnalistul argentinian Abel Basti, în cartea sa „Pe urmele lui Hitler”.

Un raport CIA redactat la data de 21 septembrie 1945, relatează mărturia unui om care i-a ajutat pe şase înalţi responsabili argentinieni să-l preia pe Hitler de la bordul unui  submarin şi să-l transfere pe pământ argentinian, ascunzându-l undeva în zona munţilor Anzi.

Pe lângă documentele FBI, care detaliază depoziţia unui martor referitoare la ascunzătoarea lui Hitler din Argentina, au apărut noi informaţii care susţin că Hitler nu a murit în buncărul său din Berlin.

În 1945, ataşatul militar al Marinei americane de la Buenos Aires, a informat Washingtonul că există o mare probabilitate ca Hitler şi Eva Braun să fi sosit recent în Argentina.
Acest mesaj coincide cu prezenţa submarinului U-530 pe coasta argentiniană.

Alte detalii au venit din regiunea Anzilor, de acolo de unde se construia o vilă în stil bavarez.

Dovezi ulterioare au fost date de arhitectul Alejandro Bustillo, cel care a scris despre proiectul său şi despre construcţia noii case a lui Hitler, lucrări finanţate de către „emigranţi germani extrem de bogaţi”.

 

 

 

 

 

 

 

Probabil cea mai puternică dovadă, care susţine că Hitler a supravieţuit după prăbuşirea Germaniei naziste, se află ascunsă în Rusia.

După ocuparea sovietică a Germaniei, rămăşiţele pământeşti ale lui Hitler ar fi fost repede trimise la Moscova, unde au fost ascunse pentru a nu mai fi văzute niciodată, de nimeni.

Asta până în 2009, când unui arheolog din Connecticut, Nicholas Bellatoni, i s-a permis să colecteze mostre ADN din fragmentele umane găsite atunci.

Ce a descoperit el atunci a stârnit reacţii în cercul restrâns al spionajului, dar şi în comunitatea erudiţilor în istorie.
Nu numai că ADN-ul nu se potriveşte cu orice alte date ale lui materialului genetic, care se presupune că ar fi apraţinut lui Hitler, dar nici măcar nu se potriveşte cu ADN-ul familiei Evei Braun.
Întrebarea firească s-a rostogolit ca un bulgăre de zăpadă: Ce au găsit sovieticii în buncăr şi unde sunt rămăşiţele lui Hitler?

Noile informaţii aduse la lumină, fac foarte posibilă versiunea conform căreia Hitler ar fi scăpat din Germania. Ba mai mult, el ar fi beneficiat de ajutorul şi conlucrarea unor servicii de spionaj internaţionale.

Documentele FBI scot în evidenţă faptul că americanii ştiau de prezenţa lui Hitler în America de Sud şi au ajutat la muşamalizarea acestui caz.

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

 

https://vault.fbi.gov/adolf-hitler/adolf-hitler-part-01-of-04/view

http://www.7sur7.be/7s7/fr/1505/Monde/article/detail/3296779/2017/10/30/Hitler-est-toujours-en-vie-le-troublant-document-declassifie-de-la-CIA.dhtml

http://www.wikistrike.com/2017/10/hitler-a-vecu-en-argentine-selon-un-document-declassifie-par-d.trump.html

https://www.antena3.ro/externe/fbi-a-declasificat-documentele-care-confirma-fuga-lui-hitler-din-germania-foto-video-283685.html