Crime in masă sovietice după cotropirea Basarabiei. VIDEO

HOLOCAUSTUL BASARABEAN

 

 

Scurt sumar:

În jur de 550.000 români deportați între 28 iunie 1940 şi 1948

1940: Recrutările forţate pentru muncă în URSS.
Până la 29 noiembrie 1940, din Basarabia organele sovietice au recrutat şi trimis în diverse regiuni industriale ale URSS, inclusiv în Kazahstan, în bazinul carbonifer Karaganda, cca. 56.000 de persoane de origine română. În locul lor, au fost aduşi în Basarabia 13 mii de ofiţeri NKVD şi de armată, învaţători din Ucraina, Rusia, Belarus, care au predat limba rusă obligatorie timp de un an.

Acesta a fost începutul deznaţionalizării provinciilor româneşti ocupate.

Unele surse indică faptul că, între anii 1948-1960, au fost recrutaţi şi trimişi la muncă pe şantierele sovietice cca. 196.000 de „moldoveni”.

 

 

 

 

12-13 iunie 1941: Deportari.

Potrivit datelor de arhivă, în acea noapte, din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate („membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente antisovietice”) şi 24.360 au fost deportate.

 

1941: Lagăre de concentrare pentru prizonierii militari.

Lagăre de concentrare pentru prizonierii militari: Cel mai mare a fost „Spassk nr. 99”, infiinţat in iulie 1941 pe structura Diviziunii Spassk a „Karlag”-ului NKVD, situat la 45 km de oraşul Karaganda, pe teritoriul fostei Uzine de extracţie a cuprului „Spassk”. Dintr-un total de 66.160 de prizonieri, 6.740 de prizonieri au fost de naţionalitate română. La aceştia se adaugă un numar de peste o mie de prizonieri de alta naţionalitate, care au luptat in Armata Română, având probabil cetaţenia română la acea vreme (ucraineni, armeni, „moldoveni”).

 

1946 – 1947: Foametea provocată de Stalin
aproximativ 300.000 de români morţi.

 

„Trăim foarte greu, oamenii mor – mănâncă buruiene prin pădure, iar seara, întorcându-se acasă, mor pe drum. A murit aproape o jumătate de sat, iar statului nici că-i pasă…” (raionul Kotovsk).

„La noi foarte mulţi au murit de foame şi continuă şi acum să moară. Oamenii mănâncă cai morţi, ţistari şi alte scârboşenii. Zilnic mor câte 20-30 de oameni… (raionul Dubăsari).

„Oamenii merg legânându-se, ca beţi, de foame. În multe sate au rămas casele pustii, pentru că stăpânii lor au murit de foame…” (raionul Sângerei).

„Poporul îndură o foamete chinuitoare, statul nu-şi bate capul de asta, oamenii mor în floarea vârstei, dacă au scăpat de moarte pe front, mor acum de foame… zilnic mor câte 5-7 oameni, uneori şi mai mulţi, cadavrele stau împrăştiate pe drum…” (raionul Tiraspol).

„În satul nostru n-au mai rămas decât 30% din locuitori, iar ceilalţi au murit şi mor de foame, nici chiar pe front nu şi-au pierdut viaţa atâţia oameni…” (raionul Bălţi).

„Trăim timpuri grele, încât oamenii mănâncă oameni. Sânt înmormântaţi câte 50 de oameni pe zi. Te prinde o mare groază – n-avem fărâmă de pâine şi oamenii mor ca muştele…” (raionul Orhei).

„Bântuie o foamete de care nu s-a mai văzut. Oamenii mor ca muştele, pe zi ce trece mor tot mai mulţi…” (raionul Bujor).

„De mare ce-i foametea, oamenii mănâncă pisici, câini, şoareci, cai şi unii pe alţii. Zilnic mor de foame 10-15 oameni, nici nu mai este unde să-i înmormântezi. Nu-mi mai ajung puteri să trăiesc aşa şi mai departe…” (raionul Vulcăneşti).

 

 

 

 

 

 

 

 

6-7 iulie 1949: Deportari.

Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoţită de un act adiţional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menţionate să se facă pe vecie”, operaţiunea să înceapă pe 6 iulie 1949, ora 02:00, şi să se încheie pe 7 iulie 1949, ora 20:00.

In fapt, au fost deportate 11.293 de familii – 35.796 persoane, din care 9.864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii. 7.620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”.

De notat că acestor „deportaţi pe vecie” li s-au confiscat averile şi li s-a interzis să-şi ia cu ei bunuri materiale.

 

1 aprilie 1951: Deportari.

Acţiunea a început la ora 04:00 şi s-a încheiat la ora 20:00 în aceeaşi zi. Au fost arestate şi deportate în Siberia (reg. Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2.617 persoane (808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii).

 

1951: Deportari.

Un proiect „strict secret” de Hotărâre a Preşedintelui Consiliului de Miniştri al URSS (…) prevedea deportarea a 5.917 de persoane în aprilie 1953 în regiunea Kurgan din Siberia şi RSS Kazahă, în conformitate cu Hotărârile Consiliului de Miniştri al URSS nr.1290-467cc din 6 aprilie 1949 şi nr.667-339cc din 3 martie 1951.

 

Surse:

Vasile SOARE – PREZENŢA ROMÂNILOR ÎN KAZAHSTAN – ISTORIE ŞI DESTIN
Relatări din cartea dlui Valeriu Pasat „Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti. 1940-1940”, ROSSPEN, 2006, p.157-158

//adevaratulholocaust.blogspot.be/

 

 

 

 

 

Publicitate

9 mai 1945 – INCEPUTUL DOMNIEI ÎNTUNERICULUI PENTRU LOCUITORII MOLDOVEI DE EST

9 mai 1945 – începutul ÎNTUNERICULUI

 

 

Pentru locuitorii Moldovei de est victoria ruso-sovieticilor, de la 9 mai 1945, a însemnat începutul ÎNTUNERICULUI: etnocidul realizat prin mobilizări fortate în Armata Roşie, foametea organizată din 1946-1947, deportările în masă din anul  1949 si din anii urmatori.

De asemenea, au fost interzişi clasicii literaturii româneşti. Cu mare greutate, abia peste 11 ani, ocupanţii au permis publicarea în grafie rusească (după o cenzură prealabilă) a scriitorilor şi poeţilor care erau născuţi în Moldova până în anul 1859: Eminescu, Alecsandri, Creangă, B.P. Hasdeu, Cantemir, Alecu Russo, Negruzzi, Stamati, Alexandru Donici…

Întrebare: Când vor înţelege ocupanţii că pentru noi 9 mai 1945 reprezinta  începutul  ÎNTUNERICULUI ?

 

 6 mai 2011

Autor:   Dr. Veaceslav Stavila