1939- 40: Planurile Germaniei și URSS de atacare a Indiei britanice

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Germanii în Tibet

 

 

 

 

  Germania și URSS intenționau să atace India

 

 

 

 

În 1939–40, ministerele de externe ale URSS și Germaniei au discutat în secret un plan pentru o operațiune comună antibritanică în India, Afganistan, Tibet.

Dar în vara anului 1940, ambele părți renunțaseră la această idee, temându-se de opoziția britanicilor.

Ideologul principal al apropierii dintre Germania și URSS cu privire la „chestiunea estică” a fost Ernst Schaefer, un membru de rang înalt al SS și activist al ordinului ocult „Ahnenerbe” (Societatea de cercetare a patrimoniului ancestral, sau Ahnenerbe Forschungs-und Lehrgemeinschaft) , fondată în iulie 1935 de Heinrich Himmler, Hermann Wirth (un istoric olandez obsedat de mitologia Atlantă) și Richard Walter Darré, inventatorul sloganului nazist Blut und Boden (pământ și sânge).

 

 

 

 

 

 

 

(Ernst Schaefer în expediția tibetană, 1938-39)

 

 

 

Ahnenerbe a fost gândit ca un club înregistrat ca organizație privată și non-profit. Finanțarea sa a venit în primul rând prin Darré și poziția sa în cadrul Ministerului German al Agriculturii, dar în jurul anului 1936, Himmler a preluat  în control total asupra acesteia, pentru ca în ​​aprilie 1940 să o încorporeze  în SS deși toți membrii personalului academic și medical al  acestui Ordin erau cel puțin membri de onoare ai SS și mulți dețineau deja  ranguri înalte.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ordinul Ahnenerbe făcea parte din planul lui Himmler  de creare  sistematică a unei culturi „germanice” care trebuia să înlocuiască creștinismul cu un fel de religie SS care să stea la temelia noii ordini mondiale naziste și credințele naziștilor bazate pe „dezvoltarea moștenirii germanice”.

 

 

Ernst Schaefer a fost cel care, din 1936, a insistat să fie organizată celebra expediție SS în Tibet, care în cele din urmă a fost realizată în 1938-39 și era oficial  dedicată căutării „patriei ancestrale a arienilor”, dar neoficial  avea menirea să  studieze această regiune ca potențială zonă de război.

 

Schafer a revenit la Berlin cu  o scrisoare din partea liderului statului tibetan, către „Excelența Sa, domnul Hitler”.

Scrisoarea se află astăzi în  cadrul colecţiei „Bibliotecii de Stat a Bavariei”.

 

 

 

 

 

 

 

Himmler a ordonat grupului să caute o rasă cu păr blond,denumită generic   ”arienii originari”.

Germanii au fost, de asemenea, interesați să găsească rase de cai rezistenţi la frig utili pentru economia de război.

La sfârșitul lunii septembrie 1939, când Schaefer se afla oficial în lagărul de instruire SS Leibstandart de la Praga, a avut loc o întâlnire cu ministrul afacerilor externe Ribbentrop. 

Acesta a discutat viitoarele operațiuni militare în Afganistan și Tibet, precum și necesitatea coordonării lor cu partea sovietică.

 Pe lângă ministru, la discuție au participat: Fritz Grobba – curator al sectorului estic al Ministerului de Externe, Werner Otto von Genting și Ernst Schäfer. 

În primul rând s-a vorbit  despre „versiunea afgană”a planului. Guvernul din Afganistan trebuia să se opună Angliei și era necesar ca Moscova, să fie de acord asupra acestui lucru  deoarece URSS era cel mai mare prieten al acestei țări din Asia Centrală.

În privința „versiunii tibetane”, Ministerul German de Externe nu a purtat nicio negociere cu Moscova, dar s-a presupus că și în această privință era necesar acordul și implicarea Moscovei.

Chiar înainte de stabilirea contactelor cu Molotov, Ministerul German de Externe a decis să unifice ambele subiecte într-unul singur. 

Din noiembrie-decembrie 1939, partea sovietică a început să sprijine în mod activ toate întreprinderile germane din Asia, așa cum se stabilise  la cel mai înalt nivel.

Au fost discuțiii între  ambasadorul Germaniei în URSS, Friedrich Schulenburg  cu ministrul sovietic de externe , Viacheslav Molotov.

URSS a negociat activ sprijinul pe care urma să-l dea Germaniei și drept compensație pentru implicarea  sa în campania asiatică, a cerut să-i fie acordată o asistență tehnico-militară germană substanțială.

Trataivele au întâmpinat și un obstacol neașteptat în persoana ideologului național-socialismului Alfred Rosenberg, un rusofob feroce și, în același timp, un anglofil. 

Ribbentrop  în schimb,  îi ura pe britanici încă de pe vremea mandatului său de ambasador în Anglia.

În ciuda opoziției active a lui  Rosenberg, Ribbentrop a continuat să negocieze cu URSS și a trasat aceași  linie și  secretarului de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Theodor Habicht.

 

 

 

 

 

Ernst Schafer şi expediţia nazistă din Tibet  – Jurnalistii.ro

 

 

 

 

În decembrie 1939, Peter Kleist, ideologul apropierii ruso-germane, a fost de acord să înceapă negocierile cu Moscova.

Kleist, Genteg și Habicht însuși urmau să ia parte la ele.

Au participat și Ernst Schäfer și ministrul afgan al Afacerilor Externe, Ghulam Sittic Khan.

  Ministerul german de Externe a fost obligatîncă o dată, să contracareze acțiunile lui  Alfred Rosenberg și Friedrich Grobb.

  Rosenberg a propus ca mai întâi  Germania să răstoarne guvernul aflat la putere în Afganistan, care i se părea prea pro-sovietic, și să sprijine pe opoziția pro-germană din această țară.

Se temea că odată implementat Planul lui Ribbentrop, URSS va juca   un rol prea mare  în operațiunile din Asia.

În timp ce avea loc acest conflict  între cele două departamente germane, Kleist a negociat cu Molotov la Moscova. La 29 noiembrie 1939, Habicht a formulat un memoriu, care cerea URSS să acorde permisiunea de a transporta arme și unități ale Wehrmachtului pe teritoriul său spre Afganistan și Tibet.

În perioada 1 și 7 decembrie 1939, la Moscova au fost discutate perspectivele declanșării a două operațiuni militare simultane (afgană și tibetană).

18 decembrie, Kleist se întâlnea cu Molotov, iar ambasadorul Schulenburg a raportat la Berlin în legătură cu conversația avută Molotov:

„Informațiile pe care le-am furnizat au fost discutate în detaliu cu Molotov. Molotov a acceptat să sprijine aceste planuri dacă sunt furnizate informații mai exacte cu privire la principiile de aplicare  a acțiunilor, precum și la metodele de acțiune preconizate. Îmi propun să revin la Berlin și să dezvolt documentele solicitate de Molotov. ”

 

 

 

 

 

 

Foto: În Tibet

 

 

 

Alianța diplomatică privitoare la aceste  două operațiuni diferite – tibetană și afgană – au urmărit să submineze puterea colonială a Angliei în Asia.

Erau evident vorba de un „pachet” de operațiuni și era important ca URSS să fie convenite ambele operațiuni.

Pe 20 decembrie 1939, Rosenberg se întâlnea cu Hitler și îi raporta despre progresul pregătirii operațiunilor asiatice, însă Rosenberg îl avertizează pe Hitler că aceste acțiuni vor priva Germania de orice șansă de succes în posibile negocieri cu Anglia.

Ideologul nazist vedea ca obiectiv principal distrugerea „bolșevismului evreiesc” care presupunea  neinterferența Angliei.

 Ribbentrop  și SS au pregătit un plan de operațiuni asiatice. Schaefer a scris că detașamentul avansat al germanilor trebuia să fie de 200 de persoane (în principal SS ) și să funcționeze împotriva autorităților coloniale britanice „în stilul Lawrence of Arabia”, adică bazându-se pe triburile din jurul Indiei. 

De asemenea, autoritățile tibetane trebuiau  să provoace intervenția chinezilor și nepalezilor împotriva britanicilor – în provinciile Sikkim de Nord, Yunnan, Setchuan și Kansu.

Pentru a face acest lucru, ar fi  fost necesară transferarea expediției germane pe teritoriul sovietic spre Beijing și Lanzhou (ceea ce făcea necesar să se solicite sprijinul autorităților japoneze).

 

Operațiunea ar fi costat   2-3 milioane Reichsmarks iar URSS trebuia să sprijine  financiar și tehnic partea afgană.

 

 

 

 

 

 

 

 

În februarie și martie 1940, Kleist a organizat din nou mai multe întâlniri cu Molotov. Partea sovietică a sprijinit fără echivoc expediția tibetană condusă de Shefer, dar în  privința părții afgane a operațiunii, URSS  continua  să întârzie decizia..

 

 Aleksandrov, curatorul sectorului german la Ministerul de Externe, i-a garantat lui Kleist că URSS va acorda  fără probleme expediției lui Schaefer permisiunea de tranzit pe teritoriul URSS .

Partea sovietică era chiar pregătită să trimită scrisori de recomandare autorităților chineze (atât Chiang Kai-shek, cât și Mao Dzedong, care controlau sud-vestul Chinei).

Pentru reușita expediției militarilor SS germani, au fost prevăzute două rute spre Tibet prima rută ar fi urmat să treacă pe teritoriul sovietic prin Alma-Ata, iar a doua pe teritoriul chinez prin  Kashgar.

 

Schaefer trebuia să mituiască prinții tibetani pentru a începe acțiuni armate  împotriva britanicilor in sudul Tibetului, Sikkim și Bhutan.

Germania a promis să transfere Tibetului o parte din regiunile Sikkim de Nord, pe care britanicii le ocupaseră la începutul secolului.

Participarea sovietică la partea tibetană a invaziei nu a constat doar în acceptarea  tranzitului  germanilor pe teritoriul său, ci și în asigurarea mijloacelor de  transport  și a carburanților necesari.

 

În cazul în care ostilitățile militare dintre tibetani și  britanici ar fi evoluat cu succes, URSS a fost de acord să „stimuleze” afganii să intervină și ei în conflict.

Astfel, India engleză ar fi intrat într-un clește  de foc – în vest (în regiunea Pakistanului actual) urmând să acționeze afganii, iar în  nord tibetanii și  triburile sud-est-chineze.

Germanii și sovieticii erau încredințați  că exista o mare probabilitate a izbucnirii unei rebeliuni  ăn India  împotriva britanicilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ribbentrop, Schaefer și Kleist au decalat începutul operațiunii către mai-iunie 1941, dar în aprilie 1940   punctul de vedere al lui Alfred Rosenberg a câștigat sprijinul lui  Hitler care se temea că o astfel de operațiune în Asia va fi  extrem de nocivă pentru Germania, subminând un potențial tratat cu Anglia și întărind  dramatic poziția URSS în Asia Centrală.

 

Planul Ministerului German de Externe a fost înghețat, provocând  surpriza părții sovietice în fața schimbării bruște  a poziției aliatului german.

Ultima încercare timidă de a reînnoi proiectul a fost făcută în iunie-iulie 1940 – darnumai  in versiunea sa tibetană.

 

 

La 10 iulie 1940, planul asiatic al războiului german împotriva Indiei engleze a fost  îngropat.

 

 

 
+++

 

 

Surse:

 

http://ttolk.ru/articles/kak_germaniya_i_sssr_planirovali_napast_na_indiyu

 Mierau Peter, Nationalsozialistische Expeditionspolitik: Deutsche Asien-expeditionen 1933-1945 (2006); jurnalul lui Ernst Schaefer „Secretele Tibetului” 

 

https:// tinerama.ro/arhivele-ahnenerbe

 

Publicitate