Declarația de Independență a R.Moldova a fost arsă pentru că stipulează foarte clar Unirea cu România

 

 

 

Octavian Țîcu: Nu în zadar a fost arsă Declarația de Independență, mulți ar vrea ca acest document să dispară, pentru că stipulează foarte clar Unirea cu România

Pactul Ribbentrop – Molotov este denunțat în Declarația de Independență a Republicii Moldova, iar aceasta stipulează necesitatea de reîntregire, susține istoricul și deputatul Octavian Țîcu, într-un interviu pentru Radio Chișinău:

„În Declarația de Independență scrie că, luând în considerare că parlamentele mai multor țări au declarat nul Pactul Molotov-Ribbentrop, este condamnat expres și se cere lichidarea consecințelor acestuia.

Lichidarea consecințelor pactului Molotov-Ribbentrop înseamnă Unirea cu România. De foarte multe ori Declarația de Independență este trecută sub tăcere, nu în zadar a fost arsă, mulți ar vrea să dispară acest document din istoria R. Moldova, pentru că această declarație foarte clar stipulează această necesitate de reîntregire.”

Istoricul Octavian Țâcu, deputat al Blocului ACUM, condamnă acțiunile organizate de Igor Dodon pe 24 august în Piața Marii Adunării Naționale, pe care le califică drept o contestare a Declarației de Independență.

Ascultați în cele ce urmează interviul integral, realizat de Victoria Cușnir la Raio Chişinău:

 

 

Publicitate

23 iunie 1990 – Este declarată solemn suveranitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, aflată sub ocupaţia URSS

 

Harta şi stema RSS Moldoveneşti, actuala Republica Moldova.

 

 

Astăzi se împlinesc 28 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Suveranitate a Republicii Moldova.

 

În URSS, odată cu venirea la putere în 1985 a noului lider Mihail Gorbaciov şi lansarea de către el a politicii Perestroika de restructurare a vieţii politice şi economice, s-a sperat într-o armonizare a relaţiilor interetnice din statul sovietic.  

În RSS Moldovenească şi în toate republicile care alcătuiau URSS, se desfăşura o amplă mişcare general-democratică de afirmare a identităţii naţionale, susţinută de majoritatea populaţiei, un proces care a cuprins întreg spațiul sovietic.

 RSS Moldova a devenit la 23 iunie 1990, a şasea republică din fosta URSS care şi-a declarat suveranitatea.  

 

Estonia a fost prima şi-a declarat suveranitatea în noiembrie 1988, fiind urmată de Lituania în aprilie 1989 şi Letonia în iulie 1989.

Între timp, Lituania și-a declarat independenţa de stat pe 11 martie 1990.

Declaraţia de suveranitate a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti fusese precedată de asemenea de cea a Georgiei din 26 mai 1990 şi a Rusiei din 12 iunie 1990.

Au urmat, în iulie, Ucraina şi Belarus, apoi celelalte republici din URSS. 

La 23 iunie 1990 Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, apelând la adevărul că toţi oamenii sunt egali şi au dreptul la viaţă, libertate şi bunăstare, înţelegînd responsabilitatea istorică pentru soarta Moldovei, care are istorie proprie, cultură şi tradiţii milenare, respectînd dreptul la suveranitatea tuturoar popoarelor, în scopul instaurării legii, protecţiei legale şi stabilităţii sociale, exprimînd dorinţa poporului, a declarat solemn: suveranitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

Adoptarea Declaraţiei de Suveranitate a fost prima victorie importantă a forţelor democratice în lupta de renaştere şi eliberare naţională.

  Declaraţiei de Suveranitate, votată cu o singură abţinere, stipula în mod clar că suveranitatea R.S.S. Moldova este unica şi necesara condiţie a existenţei statalităţii acestui teritoriu.

Se afirmă supremaţia legilor R.S.S. Moldova asupra celor unionale, se instituie cetăţenia republicii şi se prevede dreptul suveran de a menţine relaţii diplomatice cu toate ţările lumii.

De asemenea, documentul stipulează caracterul unitar şi indivizibil al statului.

Se stabilește că R.S.S. Moldova respectă statutul ONU şi îşi exprimă adeziunea faţă de principiile acestei organizaţii, se declară o zonă demilitarizată, activ promovează consolidarea păcii şi securităţii, este implicată direct în procesul de cooperare şi securitate precum şi în structurile europene.

Este de remarcat de asemenea că „pămîntul, subsolul, apele, pădurile şi alte resurse naturale aflate pe teritoriul R.S.S. Moldova, precum şi întregul potenţial economic, financiar, tehnico-ştiinţific, valorile patrimoniului naţional” sînt declarate „proprietatea exclusivă necondiţionată a R.S.S. Moldova”.

În sfîrşit se stipula că „prezenta Declaraţie serveşte drept bază pentru elaborarea noii Constituţii a R.S.S. Moldova, perfecţionarea legislaţiei republicane şi ca poziţie a RSS Moldova pentru pregătirea şi încheierea Tratatului unional în cadrul comunităţii statelor suverane”.

 

 

 

 

 

 

                             

Ne amintim că înaintea Declaraţiei de suveranitate, la 27 august 1989 a avut loc la Chişinău cea mai mare demonstraţie de mase din istoria Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti.

Marea Adunare Naţionala a adunat cca. 750.000 de cetăţeni în centrul Chişinăului pentru a cere Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, care urma să-şi înceapă sesiunea in 29 august, înlocuirea șefului Partidului Comunist Moldovenesc și trecerea de la definiția limbii ca „moldovenească” (în litere chirilice), la desemnarea limbii ca română (în litere latine) și ca limba oficială și de comunicare interetnică.

Legile care aveau să fie adoptate de sovietul suprem al RSS Moldoveneşti au fost un compromis, acordând un răstimp de 5 ani funcţionarilor republicii pentru a învăţa nou declarata limbă de stat. Compromisul nu a putut calma situaţia.

În noiembrie 1989 vor izbucni manifestaţii violente la Chişinău, cu asedierea Ministerului de Interne moldovenesc (ministru fiind atunci Vladimir Voronin).

Primele alegeri democratice pentru Sovietulu Suprem al RSS Moldovenească au avut loc pe 25 februarie 1990.

Frontul Popular a câștigat majoritatea voturilor. După alegeri, Mircea Snegur, a fost ales președinte al Sovietului Suprem; în Septembrie el a devenit președinte al republicii.

Guvernul reformist care a preluat puterea în mai 1990 a făcut multe schimbări care nu au fost pe placul minorităților, incluzând și schimbarea numelui republicii în iunie, din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în Republica Sovietică Socialistă Moldova și declararea suveranității în aceiași lună.

În timpul loviturii de stat de la Moscova din august 1991, comandanții Comandamentului de sud-vest au încercat să impună starea de urgență în Moldova, dar au fost invinși de guvernul moldovenesc, care și-a declarat sprijinul față de președintele rus Boris Elțin.

Pe 27 august 1991, după eșuarea loviturii de stat la Moscova, Moldova și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică şi a ieşit din componenţa acesteia.

                                           

Principalele realizări în acele momente istorice au fost  trezirea conştiinţei naţionale, revenirea la limba română, recunoaşterea  Independenţei Republicii Moldova la nivel internaţional .

Totodată, R.Moldova devenine membru a mai multor organizatii internaţionale influente şi în primul rînd, a Organizatiei Naţiunilor Unite în  martie 1992.

După declararea Independenţei Republicii Moldova, au urmat alte documente menite să întărească statutul de independenţă a ţării.

Pe 3 septembrie 1991 a fost creată Armata Naţională a Republicii Moldova.

În anul 1994 a fost adoptată Constituţia Republicii Moldova, conform căreia drepturile şi libertăţile omului sunt garantate cetăţenilor şi apărate conform normelor legislative.

Din păcate, sunt şi anumite goluri în Constituţie, unul dintre acestea fiind  articolul potrivit căruia limba de stat este declarată limba „moldovenească”, fapt care divizează societatea în „tabere”, unii find pro-ruşi alţii pro-români sau pro-europeni.

În timpul care a urmat a luat amploare  conflictul de pe Nistru, pus la cale de Moscova, în urma căruia Republica Moldova a pierdut de sub jurisdicţia sa regiunea Transnistreană.

Noile procese politice din R.S.S.Moldovenească , dezmembrarea U.R.S.S. şi transformarea Republicii Moldova într-un stat independent, perspectiva de a deveni minorităţi etnice şi de a pierde privilegiile politice şi economice într-un stat nou au radicalizat populaţia „rusofonă”.

Această stare de lucruri a modelat în mare măsură şi comportamentul politic al acestui segment de populaţie.

În situaţia când fobia antiromânească a fost cultivată timp de decenii, ideea separatismului transnistrean a fost susţinută, inclusive, de o mare parte din etnicii moldoveni.

Prin urmare,  contradicţiile de bază care au dus la agravarea conflictului din raioanele de est ale Moldovei, au fost, totuşi, cele politice.

Totodată, în ultimii ani zona transnistreană a devenit un mecanism eficient de îmbogăţire prin intermediul unor activităţi economice ilicite, în primul rînd, contrabanda.

Conform estimărilor experţilor în domeniu, pierderile economiei naţionale a Moldovei, provocate de activităţile economice ilicite din zona transnistreană, sînt comparabile cu întregul volum al asistenţei financiare, obţinute de statul moldovenesc din partea structurilor financiare internaţionale.

În urma acestui război nu au fost doar pierderi  teritoriale, ci şi umane şi economice, fapt care a reprezentat un obstacol considerabil în   dezvoltarea tânărului stat.

Sistemul politic din R.Moldova pe parcursul anilor de independenţă a fost modificat de două ori: cel mixt dintre anii 1994-2000, când preşedintele era ales prin vot direct, iar începând cu anul 2000 şi până în prezent este în vigoare sistemul de republică parlamentară.

Republica Moldova, deşi este membru ONU, stat recunoscut de circa 180 de ţări, are încă o identitate disputată de anumite forţe politice, separatiste şi iredentiste.

Reintegrarea teritorial-politică şi social-psihologică a statului moldovenesc contemporan, a poporului român moldovenesc de pe ambele maluri ale Nistrului, rămâne o sarcină fundamentală a clasei politice şi a societăţii civile din Republica Moldova.

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/23/o-istorie-a-zilei-de-23-iunie-video-2/

 

 

 

 

Surse:

 

Radiochisinau.md

 

https://transilvanialachisinau.wordpress.com/2013/08/25/republica-moldova-stat-independent-si-suveran/

http://www.istoria.md/articol/882/23_iunie,_istoricul_zilei#1990

R.MOLDOVA SI PROIECTELE DE CONSTRUCTIE NATIONAL-STATALA DUPA OBTINEREA INDEPENDENTEI IN 1991

 

Proiecte de construcţie naţional-statală în R. Moldova după 1991

Parcursul celor douăzeci de ani de independenţă, o sută de ani de ţarism, două războaie mondiale, 25 de ani de administrare românească şi peste cincizeci de ani de comunism au făcut ca, după 1991, în Republica Moldova să concureze trei forme majore de memorie colectivă, care au modelat trei proiecte statale şi identitare şi care au fost puternic influenţate de discursul istoric existent la momentul independenţei.

Aceste proiecte au fost direct stimulate de factorii externi, în mod special de Federaţia Rusă şi România, iar pe parcursul evoluţiei R. Moldova ca stat independent, ele au căpătat suport în rândul diferitelor segmente ale populaţiei.

Primul proiect este de orientare românească, care priveşte R. Moldova ca un al doilea stat românesc, populaţia majoritară a ţării ca români, iar istoria ţării ca parte integrantă a istoriei românilor.

Susţinătorii acestui proiect, care există deopotrivă în R. Moldova şi România, dar şi printre reprezentanţii diasporei româneşti în Occident, privesc modelarea geografică şi politică a R. Moldova în contextul politicilor sovietice, care împreună cu antiromânismul, deportările şi rusificarea, au făcut parte din arsenalul Moscovei de deznaţionalizare a românilor din RSSM.

Drept rezultat, independenţa R. Moldova era văzută ca un pas spre re-unificarea cu România, urmând calea similară a celor două Germanii.

Extrem de influent la sfârşitul anilor 1980 – începutul anilor 1990, argumentele liderilor politici şi intelectuali proromâni din R. Moldova şi-au regăsit reflectarea în Declaraţia de Independenţă a R. Moldova adoptată la 27 august 1991, care proclama independenţa R. Moldova faţă de URSS, condamna anexarea Basarabiei la 1812 de către Imperiul Rus şi cea din 1940 de către Uniunea Sovietică şi afirma caracterul românesc al noului stat.

Această apropiere de România s-a reflectat în adoptarea tricolorului românesc ca drapel de stat, a stemei, a valutei naţionale (leul) şi a Imnului „Deşteaptă-te române!” ca Imn naţional al Republicii Moldova.

Acest proiect a pierdut din vigoare în contextul războiului din Transnistria din 1992 şi a începutului articulării „moldovenismului” la mijlocul anilor 1990, dar a rămas destul de influent printre intelectualitate şi segmente largi ale populaţiei, care se identifică drept români.

Această influenţă s-a etalat prin menţinerea cursului de „Istoria Românilor” şi a „Limbii române” ca obiecte de studiu în instituţiile preuniversitare şi universitare, în ciuda încercărilor politicienilor „moldovenişti” de a inocula „Istoria Moldovei” şi a înserării în articolul 13 al Constituţiei R. Moldova din 1994 a „Limbii moldoveneşti” ca limbă de stat în R. Moldova.

Adepţii acestei orientări percep Rusia (în diferitele ei forme statale) din perspectiva unui negativism istoric şi o consideră principala ameninţare la adresa independenţei şi integrităţii teritoriale a R. Moldova.
Persecutat în perioada guvernării PCRM (2001-2009), curentul a căpătat consistenţă politică şi intelectuală din nou în contextul schimbării conjuncturii politice după alegerile parlamentare din 2009, care au condus la răsturnarea Partidului Comuniştilor de la conducere şi la instalarea Alianţei pentru Integrare Europeană. Deşi persistentă ca idee, perspectiva unirii cu România este văzută deja în contextul integrării R. Moldova în Uniunea Europeană şi realizării unirii cu ceilalţi români într-o dimensiune unică europeană.

Al doilea proiect privind construcţia statală-naţională din R. Moldova este unul de sorginte „moldovenist”, care a fost format în contextul perioadei interbelice de către ideologia şi propaganda sovietică, iar ulterior a fost linie oficială de partid şi de stat în URSS şi RSSM.

Potrivit acestui curent, moldovenii şi românii sunt două popoare diferite, care vorbesc limbi diferite, iar istoriile lor, deşi se intersectează în timp, au trasee diferite, pornind uneori chiar de la etnogeneză.

Considerat „mort” în contextul destrămării URSS, acest curent şi-a găsit utilitate curând în perioada postindependenţă, dar mai ales în perioada guvernării PCRM (2001-2009), de data asta mulându-se pe reperele statalităţii moldoveneşti postsovietice.

Proiectul „moldovenist” capătă importanţă şi vigoare în contextul alegerilor parlamentare din 1994, iar ca punct de reper al inoculării sale poate fi considerată organizarea la 5 februarie 1994 a Congresului „Casa Noastră – Republica Moldova”.

La congres, preşedintele în exerciţiu Mircea Snegur a denunţat orientarea românească şi a acuzat intelectualitatea de faptul că se îndoieşte de „…legitimitatea şi fundamentele istorice ale dreptului de a fi un stat, de a ne numi poporul moldovenesc”.

În acelaşi context, a fost reiterată şi teza sovietică a „limbii moldoveneşti” distincte de cea română, iar congresul a constituit începutul unei ideologii oficiale a statului moldovenesc, reprodus ulterior de guvernările agrariene şi comuniste. Promovată de ideologia şi propaganda sovietică, teoria „moldovenismului” şi a „statalităţii moldoveneşti seculare” a fost preluată şi adaptată noilor circumstanţe politice de agrarieni şi comunişti, în perioadele lor de guvernare în mod special, ca elemente centrale ale construcţiei statului şi identităţii naţionale.

Printre măsurile care confirmă revenirea „moldovenismului” în politică putem enumera renunţarea la Imnul „Deşteaptă-te române!” şi introducerea sintagmei „limba moldovenească” ca limbă de stat în noua Constituţie adoptată la 29 iulie 1994. Politica „moldovenizării” se regăseşte şi la preşedintele Petru Lucinschi, care afirma ideea continuităţii milenare a poporului moldovenesc şi seculare a statalităţii, fapt în mare parte explicat de lipsa de legitimitate istorică a noului stat moldovenesc.

Asta a implicat o linie de continuitate dintre „moldovenismul statalist” şi argumentaţia istorică de tip sovietic, iar acest fapt în mod expres capătă consistenţă în perioada guvernării PCRM (2001-2009), când s-au întreprins măsuri energice în vederea oficializării unei „ideologii moldoveniste”, care au culminat la 19 decembrie 2003 prin adoptarea „Concepţiei politicii naţionale a Republicii Moldova”, prin care statul a încercat să-și impună autoritatea asupra „discursului identitar”, proclamând „…continuarea politico-juridică a procesului multisecular de statalitate continuă a poporului moldovenesc”.

Octavian Țâcu
Timpul md.