CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

RESTITUTIO: PETRE ȚUȚEA

Petre Țuțea azi | Fragmente și idei

Motto:

 Numele lui nu poate fi dat nici unei străzi din România, a fost legionar”

Directorul Institului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian. (Acesta a declarat că este interzis cultul lui Petre Ţuţea, pentru că ar fi promovat „ideologia legionară”. Florian se referea la intenţia primăriei Timişoara de a boteza o stradă cu numele filosofului român, întemniţat de comunişti).

”La comunişti, dacă nu eşti cu ei, sau nu mai eşti cu ei, înseamnă că eşti legionar”

În 1990 cunoscutul jurnalist Vartan Arachelian îl întreba:

„Domnule Ţuţea, aţi fost legionar, aţi îmbrăcat vreodată cămaşa verde aşa cum au făcut atâţia intelectuali români, unii dintre ei chiar recent prezentaţi la televiziune?

– N-am fost niciodată. În tinereţea mea, aşa cum v-am spus, am fost de stânga şi chiar am scos împreună cu Petre Pandrea prin anii treizeci o revistă care se chema chiar Stânga.

– Deci, nu numai că n-aţi fost legionar, dar nici măcar de dreapta n-aţi fost”

Tot atunci însă, Ţuţea prevedea ce urma să se întâmple peste 20 de ani. „

– Ştiţi de unde vine acuzaţia asta? La comunişti, dacă nu eşti cu ei, sau nu mai eşti cu ei, înseamnă că eşti legionar. Eu n-am fost legionar, nici comunist, am fost însă antihitlerist pentru că ne-au luat Ardealul; nu antigerman, ci antihitlerist, pentru porcăria pe care ne-a făcut-o Hitler la Viena”.
De altfel, majoritatea afirmaţiilor incriminate de Institutul Elie Wiesel au fost făcute de Ţuţea după căderea comunismului şi au fost strânse în cartea „Între Dumnezeu şi neamul meu”, editată de Fundaţia Anastasia, în 1992.

         Numele lui nu poate fi dat nici unei străzi din România, spunea directorul Institului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian acum câțiva ani.

 Tot Wiesel spunea că un nume de stradă înseamnă un cult al acelei persoane.

Dintre numele de străzi pe care le-a adoptat România, mai ales București în ultimii grei ani se numără:  strada Făt Frumos,  strada Hercule, strada Lucifer ,a ”veseliei”, ”brizei”,” galaxiei” și ”stelei”, și tot mai rar folosite numele personalităților spre ațâțarea cunoașterii în general, constată pe bună dreptate http://trasaturidinfront.ro/intre-dumnezeu-si-neamul-meu-petre-tutea-azi.

Petre Țuțea spunea că ”marele cusur al democraţiei este acela că este singurul sistem social-politic compatibil cu demnitatea şi libertatea umană, dar care are un viciu de structură: nu are nici un criteriu de selecţiune a valorilor la conducere.

Democraţia este totuşi singurul sistem politic compatibil cu libertatea şi demnitatea umană.

Asta e părerea mea personală: că e singurul sistem politic compatibil cu libertatea şi demnitatea umană.

Dacă încerc să o judec esenţial, eu mă detaşez, că n-am nici o părere şi sunt captivul părerii a doi mari gânditori antici şi a unui gânditor modern.

Cei antici sunt Platon şi Aristotel.

Platon spune că există trei forme degenerate de guvernământ: tirania, oligarhia şi democraţia. Iar Aristotel spune că democraţia este singurul sistem social în care fiecare face ce vrea. În ceea ce-l priveşte pe Bergson, el afirmă următorul lucru: democraţia într-adevăr e singurul sistem, cum am spus, compatibil cu libertatea şi demnitatea umană, numai că are un viciu – îi lipseşte un criteriu de selecţiune a valorilor de conducere.

Asta e şi părerea mea despre democraţie… Democraţia e imperfectă, dar fără ea e greu de vieţuit. Este un soi de haos suportabil.

Atât extrema stângă, cât şi extrema dreaptă sunt falimentare.

Comunismul, de pildă: premisa lui majoră e egalitatea reală, absolută, a oamenilor, în nici unul din regnurile cunoscute nu există egalitate – nici în regnul mineral, că aurul nu e egal cu cărbunele, nici în regnul vegetal, că plantele nu sunt egale, şi nici în regnul animal, că pisica nu e egală cu leul, cel puţin ca forţă.

Şi nici în specia om nu funcţionează, cu atât mai mult, principiul egalităţii. E damnat esenţial comunismul prin premisa lui majoră: egalitatea reală a oamenilor, care este o utopie.

Şi încă… da, vorba lui Berdiadev, cusurul utopiilor nu stă în construcţia lor, ci în faptul că toate sunt realizabile. E un paradox, însă este adevărat că paradoxul e limita până la care poate merge inteligența umană, dincolo de care apare nimicul.”

   (Între Dumnezeu și neamul meu)

PETRE ȚUȚEA DESPRE CEAUȘESCU:

“Să dăm Cesarului ce este al Cesarului” ! A fost și bou pe deasupra prin cultul personalității, dar pe lângă ce a făcut ar trebui să i se ierte…”

Ceaușescu a dictat să se ridice școli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, căi ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrări hidrotehnice portuare, flote de avioane și vapoare, irigații pe mii de hectare, poduri impresionante, ba chiar si… autostrazi. In 24 de ani amărâți a plătit datoriile și a dublat populația urbana . De fapt este incredibil. Dacă știți despre ce vorbesc veți vedea că performanțele lui Ceaușescu frizeaza imposibilul.

Destinul a făcut să moară Ceauşescu înaintea lui şi el, Petre Tuțea, a spus: ”Aţi văzut domnule, era mai mare naţionalist ca mine, că l-au omorât înaintea mea.”

05/08/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ce mod de viață și ce model nou au adus „eliberatorii”în Basarabia cotropită ?

Imagine similară

 

 

 

 

Bat clopotele din depărtarea timpului nedrept şi sângeros…

  Chipurile îndoliate ale Basarabiei și Bucovinei, încremenite în rama altor vremuri, mai adună în ele suferința, spaima și drama a milioane de oameni.

Slujbele rare de veșnică pomenire a victimelor, tămâiernițele lăsate pe mormintele acoperite de floarea nu-mă-uita, rugăciunile desprinse din sufletele bătrânilor, dangătele de clopote împrăștiate peste localitățile semipustii, șuierul unui tren al morții din acel îndepărtat și înfiorător iulie 1949 – toate răscolesc anii ascunși sub jăratecul stins de vremuri, rescriu pomelnicele mototolite din biserici, trezesc amintirile rudelor înlăcrimate și readuc acasă, în familie, oamenii dragi din fotografiile îngălbenite.  

Reîntoarcerea martirilor noștri la vatră, după lungi ani de calvar, însemna că Basarabia și Bucovina de Nord rămâneau în cărțile sfinte, își păstrau mai departe limba, credința, memoria și identitatea românească.

Dar cu ce preț: al elogierii ocupantului, al sufletului scos de vânzare, al colaboraționismului grețos, al rezistenței singulare, al sacrificiului individual și al tributului de sânge.

Cu ce învățăminte s-au ales moldovenii după cea mai oribilă crimă în masă comisă împotriva lor?

În ce măsură ei au dorit și au avut voință să evalueze trecutul sovietic, să cunoască în care capete și laboratoare politice a fost gândit și conceput  genocidul-holocaust  împotriva Basarabiei, să regândească atitudinea lor colectivă față de crimele și experimentele diabolice ale Kremlinului făcute asupra a peste 4,3 milioane de suflete?

Ce încă nu cunosc moldovenii, ce fel de documente sau informații le lipsesc ca să îndrăznească să solicite despăgubiri pentru pierderile uriașe, cu câtă agheasmă să-i stropim ca să poată  deosebi fratele de ocupant,  binele de rău și victima de călău?

Or, întrebările ar putea fi fără de rost către o populație îndoctrinată, care încă își mai plânge stăpânul beat și pensionat.

O societate ieșită din închisoarea comunistă, din ideologia și minciuna rusească, rămâne încă mult timp schilodită mintal, fiind bântuită și dominată de șabloanele de gândire primitivă.

Prejudecățile și stereotipurile formate în anii de ocupație sovietică s-au imprimat foarte adânc în capul moldovenilor, ele trecând de la o generație la alta, fără prea mari transformări ale modului de viață, adus în Basarabia la 28 iunie 1940 de aparatul represiv și administrația rusească.

Atitudinile  sfidătoare, inclusiv ale autorităților, față de victimele regimului comunist, față de deportați și urmașii lor, sunt o dovadă vie că otrava educației șovin-comuniste mai persistă.

Lăsând la o parte miturile, nostalgiile şi propaganda imperială, haideţi să clarificăm, ce mod de viață și ce model nou au adus „eliberatorii”, care ar fi elementele-cheie, definitorii ale comunismului sovietic?

După ce s-au deschis arhivele şi au apărut în spaţiul public documentele stropite cu sângele a peste o sută de milioane de victime, devine clar şi pentru miopi că – teroarea roșie, ura intransigentă față de dușmanul de clasă, spaima paralizantă de sus până jos, rusificarea totală, ateismul și minciuna atotcuprinzătoare – constituiau fundamentele orânduirii noi, comuniste.

Imagini pentru deportări si crime sovietice în basarabia photosImagini pentru deportări si crime sovietice în basarabia photos

Imagini pentru deportări si crime sovietice în basarabia photosImagine similară

Asasinatele în masă, deportările, foametea organizată, lagărele de exterminare serveau ca instrumente sigure pentru înspăimântarea popoarelor și instaurarea puterii sovietice.

În perioada interbelică, basarabenii au avut norocul să fie cetățeni români și, trăind într-o Țară democratică, nici nu-și puteau imagina asemenea experimente sociale și anomalii oribile.

Ei credeau în Dumnezeu și, nu puțini, în Rusia ortodoxă. Invazia bolșevică din iunie 1940 i-a prins fără imunitate la minciuna oficială și propaganda diabolică a Kremlinului.

Când l-au văzut pe Ivan în casă și pe masă, luându-le pâinea de la gura copiilor, dând foc la biserici şi împuşcând lume nevinovată, era târziu.

Cele trei valuri de deportări (1941,1949,1951) ale băștinașilor în Siberia, organizate de „eliberatori”, transformarea tinerilor basarabeni în carne de tun (martie 1944 – mai 1945),  foametea artificială declanșată de Kremlin (1946-1947), prigoana și represaliile împotriva intelectualilor, gospodarilor, preoților -, toate, timp de un deceniu,  au generat pierderi în morți și refugiați de peste un milion de oameni valoroși, au golit Basarabia de elitele românești, creând condiții deosebit de favorabile pentru apariția mancurților, cozilor de topor și a mutanților cu stea în frunte.

Nenorocirile organizate de regimul comunist pe pământurile noastre, în urma cărora populația subjugată își pierdea memoria, elitele și îndrumătorii, erau prezentate ca eliberare, sacrificii şi beneficii în numele salvării moldovenilor de „sub români”, ca nemaipomenite acte de  eroism, progres și umanism ale  fratelui mai mare.  

Necunoașterea și falsificarea istoriei naționale, împreună cu propaganda năucitoare, cultivarea românofobiei, spălarea creierilor și îndobitocirea mulțimilor speriate, devin o normă obligatorie.

În scurt timp, Moscova construiește în Basarabia ocupată  incubatoarele ei și, din materia primă locală rămasă după deportări, foamete și asasinate -, din scursura cominternist-antiromânească, din  lingușitori, inculți,  trădători, bandiți, trântori, analfabeți – începe să modeleze și să producă pe conveier „oameni noi” – moldovenii sovietici de tipul Ivan Bodiul, Piotr Lucinschi sau Igori Dodon.

Din asemenea specimene, în iulie 1949, la comanda și sub bagheta Rusiei staliniste, bodiuliștii, lucinschiștii și dodoniștii locali întocmeau listele gospodarilor și, împreună cu stăpânii lor, participau la cea mai monstruoasă crimă împotriva populației pașnice.

Aceste simple și durute adevăruri se cer a fi înțelese de toți cei care astăzi locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova, dacă vor să se vindece de şovinism, ură, românofobie  și să se integreze într-o lume liberă și civilizată.

Bat clopotele din depărtarea veacului nedrept şi sângeros.

Crucile putrezite s-au prăbușit peste mormintele părăsite din Siberiile de gheaţă.

Iarba uitării a acoperit gropile comune și urmele lagărelor de exterminare.

Umilinţele şi suferinţele bunicilor, părinţilor şi fraţilor noştri au fost luate cu ei, în ţărâna din cimitire. Poate, singura lor împăcare, după ce s-au văzut călcaţi în picioare de străini şi de moldovenii sovietici, a fost că au murit acasă, nu în Siberia sau Kazahstan.

Ei, gospodarii și intelectualii, fruntea şi elita Basarabiei românești, stigmatizaţi ca duşmani ai poporului, ca bandiți şi criminali, arătaţi cu degetul de orice lichea sau parazit, nu au mai cunoscut până la sfârșitul zilelor nici scuzele statului sovietic, care le-a distrus viața, nici căldura baștinei și a băștinașilor după reîntoarcere, nici reabilitarea umană și nici despăgubirile reale.

Nesimțirea autorităților și răutatea oamenilor le-a transformat viața într-o deportare neîntreruptă. Suferința lor, se pare, nu a încetat nici după moarte. Șuierul trenurilor sinistre se mai aude prin cimitirele basarabene.

Și se va auzi atâta timp cât societatea moldovenească nu-și va cinsti elitele sale decimate de regimul de ocupație și nu va obliga Moscova să-și recunoască crimele monstruoase și să ofere despăgubirile, care, chiar dacă ar fi de miliarde de dolari, nu ar acoperi decât o picătură din suferințele nedreptățiților și din pierderile uriașe, incomensurabile, ale Basarabiei românești.

Iertați-ne, dacă, de dincolo de morminte, din înalturi, ne auziți rugămintea…

Alecu Reniță

http://www.Ziarul Naţiunea.ro

 

 

 

03/09/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: