Încă de la începuturi, maghiarizarea forţată a fost neabătut politică de stat în Ungaria încă de la începuturi

 

 

 

 

 

 

Triburile maghiare au făcut parte din penultimul val de migraţii ale popoarelor de călăreţi războinici stârniţi din stepele estice. Specialiştii arată că erau nomazi şi că erau experţi ai trasului cu arcul din goana calului. Maghiarii sunt descrişi şi de cronicarii contemporani sosirii lor în Europa. 

Dacă începând cu secolul al VIII-lea şi până în secolul al X-lea, în cele mai multe mănăstiri vest-europene s-a auzit rugăciunea ”Apără-ne, Doamne, de furia normanzilor!”, la sfârşitul secolului al IX lea, rugăciunea a devenit mai ales în centrul şi estul Europei cu ”Apără-ne, Doamne, de furia ungurilor!”.

Şi asta după ce, în anul 895, triburi de călăreţi războinici au trecut în Bazinul Carpaţilor şi, odată cu anul 900, au trecut Europa prin foc şi sabie.   

Iuţi şi experţi în mânuirea arcului din goana calului, aceşti războinici de elită în lupta călare, au jefuit zeci de ani, de la est la vest, bătrânul continent, fără ca cineva să le poată sta împotrivă.

Au bătut până şi la porţile Constantinopolelui sau ale domeniilor papale. 

 

 

Maghiarizarea forţată, politică de stat în Ungaria încă de la începuturi !

„O ţară care are limbă numai de un fel şi obiceiuri numai de un fel,aceea este slabă şi neputincioasă. De aceea, fiul meu, îţi poruncesc să te întâlneşti cu ei şi să te porţi cuviincios cu ei, pentru ca lor să le fie mai plăcut a zăbovi la tine decât altundeva, căci de vei distruge cele construite de mine, de vei împrăştia cele adunate de mine, atunci, fără îndoială,stăpânirea ta de mare pagubă va avea parte”.

Asa a fost consemnată una dintre „poruncile” Regelui maghiarilor Ștefan cel Sfânt catre fiul său, scriere conceputa in jurul anului 1015, în numele si sub îndrumarea Regelui Stefan.

Sprijinirea directă pe institutii germanice si-a găsit expresie în terminologia latină a legilor, terminologiei și administratiei, si în baterea monedei.

Dar a ramas „nereglementata”succesiunea la tron, care a generat mai apoi drame crancene, cu succesiuni păgâne ,dar si confruntari teribile,terminate mereu… la jumatate.

Astfel la putin timp dupa ce strălucitul Rege a închis ochii, Regatul lui Stefan a intrat intr-o criza tot mai grava si profunda! 

Istoricul Bela de Pukanszky vorbeste tocmai de reactia „curtenilor unguri” la imigratia masiva germana din sec XI-XIII. Caci, încă din secolul al Xl-lea, la invitaţia dinastiei, primii au venit germanii, în Ungaria de Sus şi sasii, în Transilvania.

De-a lungul secolelor, ungurimea a tot absorbit, ca să zicem aşa, nu numai popoare nomade (ca de pildă pecenegii şi cumanii), ci şi nemţi, români, cehi şi slovaci, croaţi, sârbi şi mulți evrei.

Unul dintre cele mai uluitoare fapte ale istoriei ungare — mai târziu minimalizat sau pur şi simplu trecut sub tăcere de istoriografii naţionalişti unguri — este acela că făuritorii mitului naţional (cu mult cântaţii eroi ai războaielor cu turcii), conducătorii politici şi militari ai luptei pentru libertate împotriva Habsburgilor, unele figuri proeminente ale literaturii şi ştiinţei au fost, în întregime sau parţial,”straini” ! 

Adică de origine germană sau croată, slovacă, română sau sârbă.

În vremea împăratului austriac Iosif II,maghiarii de-abia formau o treime din populaţia de-atunci a Ungariei. Statistica oficiala nu minte, intre 1867 si 1910 au atins o pondere de 54,5 la sută, ceea ce, fără  îndoia, înseamnă că putem vorbi de o dinamică de-a dreptul… senzaţională a asimilării lingvistice şi politice în vechea Ungarie.

 

Potrivit  datelor statistice, numărul germanilor proaspăt convertiţi la hungarism, depăşea 600 000, iar cel al slovacilor asimilaţi şi al evreilor deveniţi maghiari, pare să fi fost cu mult peste o jumătate de milion, respectiv de circa 700 000.

In general, se apreciază că încă înainte de Primul Război Mondial, ponderea germanilor, slavilor şi evreilor asimilaţi reprezenta mai mult de un sfert din maghiarimea certificată statistic.

In statistica nu sunt inclusi romanii,care numai in Transilvaia depaseau 3,5 milioane!Ideea ungurească de stat mare, inclusiv presiunea asupra naţionalităţilor, făcută sub semnul unei viziuni total nerealiste despre rolul viitor al unui mare imperiu al coroanei lui Ştefan în spaţiul dunărean, nu avea inca un caracter rasist, ci unul mai mult cultural…

Orice om care se declara  ungur si „stia”limba Budapestei avea aproape aceleaşi şanse de a se integra si promova.

In aceasta a constat, desigur,şi şansa acelor evrei care, ca unguri-evreis-au identificat încă din timpul revoluţiei de la 1848 cu mişcarea naţionalistă maghiară şi în deceniile următoare cu limba şi cultura maghiară.

Destinul evreimii in Ungaria, dispuse să se lase asimilată ţine de capitolele cele mai strălucite şi apoi, în perioada interbelică, mai ales după ocupaţia germană din 1944/45, de capitolele cele mai întunecate ale istoriei ungare.

A fost una dintre consecinţele absurde şi totuşi logice ale legislaţiei antievreieşti promovate de stat,faptul că multe dintre marile talente, printre care si laureaţi ai Premiului Nobel, şi-au repurtat SUCCESELE, nu în patria lor adoptata, ci mai ales în Marea Britanie sau Statele Unite unde  succesele lor deschizătoare de drumuri noi au fost valorificate în ştiinţă şi artă, în finanţe şi industrie.

Pe acest fundal privilegiile acordate cetăţenilor germani au trezit suspiciuni în rândul ungurilor dezavantajaţi.

Mai importantă din punct de vedere politic a fost însă mişcarea condusă la începutul secolului al XlX-lea de nobili şi literaţi, însufleţiţi de sentimente naţionale şi desfăşurată sub semnul păstră­rii şi înnoirii limbii maghiare ameninţate de germanizare.

Pe de altă parte,Ungaria avea nevoie în infrastructura si de oameni loiali, care să mărească...ponderea elementului unguresc în interiorul provinciilor „alipite” coroanei Sfântului Ştefan si în acelaşi timp să fie gata (împreună cu germanii şi cu grecii) să preia în domeniile economiei şi finanţelor, precum şi profesiunile intelectuale si munca nemijlocita pe care nobilimea locala, mică şi mijlocie o cam refuza (în favoarea paturilor majoritar românesti, săsesti, sârbe, croate, slovace, ucrainene.

Cum a evoluat maghiarizarea de la eliberarea Panoniei de sub turci de catre austrieci?

Iată evolutia maghiarizarii STRICT după date ungurești în teritoriile administrate de Budapesta:

 

 

 

1787	1869	1890	1900
Unguri si maghiarizati	29 %	44,4 %	48,5 %	51,5 %
Romani, germani, slavi	71 %	55,6 %	51,5 %	48,6 %

 

În 1715, în actuala Budapesta, pe atunci Offen, erau recenzati 55,6% germani si doar 19,4% unguri și maghiarizați (iar cam 25% erau românii si slavii), pentru ca în anul 1891 să mai rămână doar 23,7% germani în timp ce ungurii și populația maghiarizată să atingă aproape 46,1%!Între 1880 si 1890 structura etnică a municipiului Deva,de ex., a evoluat astfel: ungurii si populatia maghiarizata au crescut cu 293,9%, romanii au crescut doar cu 21,2% iar germanii, prin maghiarizare si emigrare, au scăzut cu 67,7%! 

 

 

 

 

Harta românității

 

 

 

La început de noiembrie 1918 la Budapesta apare Manifestul semnat de fruntaşi ai spiritualităţii maghiare — printre ei ,marele poet Ady Endre, mu­zicienii europeniBartok Bela,si Kodaly Zoltan, scriitorul Deak Francisc si publicistul Boloni Gyorgy (acesta, de teama  represiunii  horthyste, în 1919 se autoexilează), Giesswein Săndor, înalt prelat catolic ş.a.

Citam : „Ve­chea Ungarie s-a prăbuşit(…) Scopurile noastre nu se mai opun scopurilor altora(…)

Şi noi ne considerăm o naţiune reînnoită, o forţă acum eliberată(…) Ne trezim uşuraţi la conştiinţa fap­tului că nu mai sîntem siliţi să fim stîlpii asu­pririi …” — se spune în emotionantul Manifest.

La 1 decembrie 1918 se întruneşte, la Alba Iulia, Marea Adunare Naţională care proclamă Unirea Transilvaniei cu România.
La numai cîteva zile după aceea, Adunarea saşilor de la Mediaş proclamă Hotărîrea aces­tora de a face parte din România. Pentru a enunţa solemn, aceeaşi decizie nu o întîrzie nici şvabii din Banat.

(De menţionat — nota bene — este şi faptul că germanii din comitatul Békéscsaba, teritoriu niciodată revendicat de români, cer alipirea acestei părţi a Ungariei… tot la România).
Neauzind, parcă, ce se petrece şi se rosteşte până şi la Budapesta, un grup de foste notabilităţi — politicieni şi aristocraţi maghiari din Ardeal, foşti ofiţeri superiori — încearcă să organizeze la Tg. Mureş o Adunare a …secuilor, care să protesteze împotriva Unirii. 

„Aduna­rea” se înscrie în cronica acelor zile ca un eşec lamentabil: este o adunare fără partici­panţi!

“Boicotînd adunarea, secuii se pronunţă, astfel, elocvent. În mai puţin de o lună, lian­tul artificial care unea elementele disparate ale Imperiului ce se împrăştiase, fidelitatea faţă de împărat dispăruse şi supremaţia habsburgilor şi ungurilor fusese măturată în Transilvania, românii au fost primiţi peste tot ca eliberatori!”, scria în acele zile istoricul american Charles Seymour.

(Comentarii de Prof. Deak Andrei si Prof. D. D. Rujan prin https://infobrasov.net/maghiarizarea-fortata-politica-de-stat-in-ungaria-inca-de-la-inceputuri).

Originile numelor judeţelor Romaniei

 

 

 

 

 

 

 

Fiecare localitate şi judeţ al României are o poveste care începe, în primul rând, de la numele său. 

Iata in cele ce urmează ce semnifică denumirea judeţului în care v-aţi născut sau locuiţi.

 

În cazul judeţului Alba denumirea vine de la culoarea albă a zidurilor cetăţii medievale din actualul oraş Alba Iulia, clădite din piatră.

 

Numele judeţului Arad vine de la Orod, un cavaler al Regelui Ungariei Ştefan I care a condus şi a câştigat multe bătălii, în secolul XI, în jurul anului 1080, şi care a avut un rol important în cucerirea Transilvaniei, proces ce a avut loc între secolele XI – XIII.

Ulterior, denumirea zonei, pe atunci comitat, s-a transformat în “Arad”. Actualul Arad este menţionat şi în „Cronica pictată de la Viena”, din 1331.

 

Numele  judeţului Argeş vine de la râul Argeş, căruia dacii îi spuneau Argessos, care cel mai probabil însemna „strălucitor”.

 

Bacăul cu reşedinţa de judeţ cu acelaşi nume, are o etimologie incertă. Denumirea poate proveni de la un conducător local numit Bako, de la boabele de strugure denumite bacă, sau chiar de la zeul Bachus.

 

Şi Bihorul are o etimologie incertă. Numele poate proveni din sârbeşte – vihor (volbură), dar e posibilă şi o etimologie traco-dacică, după numele cetăţii „Biharea” (bi însemnând doi şi harati – a lua, a duce), posibil cu sens de două posesiuni.

 

 

Judeţul Bistriţa – Năsăud are denumirea slavonă a râului şi oraşului Bistriţa, care înseamă apă repede, precum şi a oraşului Năsăud, după cuvântul german Nussdorf (Satul nucilor).

 

 

Judeţul Botoşani îşi trage denumirea de la oraşul cu acelaşi nume care, potrivit Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Grigore Ureche, a fost prădat şi ars de tătari la 1439.

Potrivit cercetărilor istorice, numele oraşului vine de la un boier local pe nume Botaş.

 

Judeţul Braşov, fost Ţara Bârsei, nu are o etimologie unanim recuoscută.

Sugestiile includ:

– provine de la brad – cuvântul Brad este considerat de origine dacică de Haşdeu, I.I. Russu şi Olteanu.
– o denumire slavă
–  denumire peceneagă, de la hidronimul Baraso, atestat din anii 1300, azi identificat de cei mai mulţi specialişti cu râul Graft/Pietrele lui Solomon, mult mai mare şi mai învolburat atunci (bara šu = „apă cenuşie”).

Teoria peceneagă este întărită şi de faptul că principale hidronime din zonă amintesc de pecenegi: Zizin, Bârsa, Tatrang (maghiară şi germană), Tömös (maghiară şi germană)

Denumirea judeţului Brăila are probabil origine indo-europeană – ”bhreg”, însemnând pisc vertical – sau dacică – ”braiglia”, însemnând ”negustorie de vite”.

 

Bucureşti – de la ciobanului Bucur care, dorind să-şi apere stâna de otomani, şi-a clădit pe malul Dâmboviţei o cetate şi o biserică. Câteva sute de ani mai târziu, datorită creşterii economice şi demografice a populaţiei din acea vreme, a devenit cetatea de scaun a domitorului Ţării Româneşti.

 

Originea cuvântului Buzău provine probabil de la „buză”, cuvânt tracic, după părerea lui Vasile Pârvan.

 

Caraş-Severin vine de la de la râul Caraş (de la cuvântul sârbo-croat Kraš – zonă calcaroasă).

 

 

Etimologia numelui  judeţului Călăraşi provine de la din cuvântul călăraş – corp militar auxiliar în evul mediu, în Ţara Românească.

 

Cluj vine de la latinescul Clusium (castru medieval), nume dat de coloniştii germani (Klausenburg).

 

Constanţa – de la oraşul Constanţa (care a fost denumit Constantiana de împăratul bizantin Constantin cel Mare).

 

Covasna este un cuvânt de origine indo europeană şi provine de la „kavoSNa” (călduţ, uşor cald) ce probabil se referea la izvoarele termale din zonă.

 

 

Denumirea judeţului Dâmboviţa vine posibil de la râul Dâmboviţa, format din cuvântul dâmb + sufix -iţa, dar particula -ov ar putea arăta o origine slavonă.

 

Dolj vine de la slavicul dolu (vale) şi râul „Jiu” („Jiul de vale”).

Denumirea judeţului Galaţi vine probabil de la tribul celtic al galilor, care locuiau prin aceasă zonă în antichitate, fie de la regiunea Galiţia. O altă variantă ar fi din limba cumană gala(t) preluat din arăbescul kalhat (fortăreaţă).

 

Giurgiu – de la oraşul Giurgiu, fondat de genovezi în secolul XIV pentru a controla traficul pe Dunăre şi numit după Sf. Gheorghe (San Giorgio), patronul oraşului lor natal.

 

Judeţul Gorj vine de la slavicul gora (munte) şi râul „Jiu” („Jiul de munte”).

 

În ceea ce priveşte judeţul Harghita, posibil din har („deal” sau „munte” în limbile semitice şi turcice).

 

Hunedoara provine de la oraşul Hunedoara, provenit din numele propriu maghiar Hunyad şi vára – cetate (cetatea lui Hunyad).

 

Judeţul Ialomiţa a primit numele după râul Ialomiţa, denumire de origine slavonă ialov („pustiu”).

 

Iaşi – posibil de la populaţia sarmatică Iazygi care locuia în regiune în secolul I (în limbile sanskrită şi hindi, care au origine comună cu limba sarmaţilor, “yash” înseamnă “faimă”).

 

Ilfov – este un nume de origine slavonă.

 

 

În cazul judeţului Maramureş, denumirea este probabil compusă din “mara” (origine traco-dacică: stâncă) şi Mureş.

 

Mehedinţi – din maghiară méhed, prisacă, stupină. Este motivul pentru care vechea stemă a judeţului avea reprezentate mai multe albine.

Denumirea judeţului Mureş provine de la râul cu acelaşi nume, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Maris.

 

Neamţ – după oraşul Piatra Neamţ (“neamţ” cu sensul de “german” – teutonii construind o fortificaţie în zonă).

 

Olt – după râul cu acelaşi nume, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Alutus.

 

Prahova  – după râul cu acelaşi nume, denumire de origine slavonă (prah- cataractă de apă).

 

Satu Mare – de la Sătmar, nume venind de la Zothmar, căpetenia coloniştilor germani aduşi de regina Gisella în sec. al XI-lea.

 

Sălaj – probabil din latinescul “silva” (pădure).

 

Sibiu – de la numele râului Cibin (din latinescul Cibiensis – Cibinium).

 

Suceava – probabil de râul cu acelaşi nume, a cărui denumire vine de la arbuştii de soc.

 

Teleorman – denumire de origine cumană (“deliorman” – “pădure nebună”).

 

Timiş – după râul Timiş, denumit Tibisis de romani.

 

Tulcea – denumire compusă din “tul” (etimologie necunoscută) şi turcescul “cay” (râu, apă curgătoare).

 

Vaslui – nume derivat din “vas” (care în cumană este posibil să fi însemnat “zonă împădurită”) şi turcescul “uj” (râu, apă curgătoare).

 

Vâlcea – fie din cuvântul slav “vâlk” (lup), fie din latinescul “vallicella” (vale îngustă).

 

Vrancea – foarte probabil de la “frânc” care, în româna veche, însemna “occidental”.

 

 

Surse: Wikipedia, Romturism, descopera.ro