CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mituri şi minciuni propagandistice sovietice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, prezente şi în propaganda actuală a Kremlinului. VIDEO

Fapte istorice falsificate grosolan în epoca sovietică, folosite în prezent de propaganda rusă.

În URSS, mitul „Marelui Război Patriotic” (Al Doilea Război Mondial) a stat la baza formării identității cetățeanului sovietic. Motivele practice au fost evidente: după sfârșitul războiului, nu a existat nici un eveniment de importanță egală, care putea juca un rol unificator.

Începând din 1965, statul sovietic cultivat, imaginea națiunii sovietice victorioase în lupta cu invadatorii, au început să fie marcate prin sărbători grandioase.

Astăzi, această propagandă este folosită pentru a justifica expansiunea militară rusă modernă. Kremlinul convinge astfel populația din Rusia că, prin invadarea Ucrainei, a altor state ex-sovietice, și anexarea unor teritorii, nu comite o agresiune împotriva unei țări vecine, ci doar continuă lupta împotriva fasciștilor care pun în pericol atât Rusia, cât și întreaga lume. Pentru a face acest lucru, perpetuează fapte istorice false din epoca sovietică.

Iată câteva mituri sovietice din cel de-Al Doilea Război Mondial, care sunt prezente în propaganda actuală a Kremlinului:

Mitul 1. Pentru URSS, Al Doilea Război Mondial a început la 22 iunie 1941.

În Rusia mai este denumit „Marele Război Patriotic”, deoarece URSS s-a apărat împotriva invaziei naziste.

În realitate, URSS a început războiul la 17 septembrie 1939, când Armata Roșie a ocupat Polonia, în urma unui tratat încheiat cu Germania nazistă condusă de Hitler. Înțelegerea este cunoscută ca „Pactul Ribbentrop-Molotov”.

Astăzi, conceptul de „Mare Război Patriotic” este folosit de Rusia ca o alternativă la cel de-Al Doilea Război Mondial în încercarea de a-și menține influența asupra fostelor republici sovietice.

Mitul 2. URSS este o victimă nevinovată a agresiunii germane și a fost întotdeauna un inamic al naziștilor.

Realitatea? URSS a semnat un pact de neagresiune cu Germania nazistă, pactul Ribbentrop-Molotov, care nu numai că a definit o cooperare economică largă cu cel de-al Treilea Reich, dar a fost un acord privind neagresiunea reciprocă. Tratatul conținea și un protocol secret prin care URSS și Germania au fost de acord să împartă Europa. În urma acestui acord, România pierdea Basarabia și nordul Bucovinei.

Trupele germane și sovietice au mers o perioadă mână în mână. După ce Hitler a început războiul în Europa, URSS chiar a oferit în secret asistență economică Germaniei naziste.

În perioada sovietică și în Rusia de azi, existența pactului între Germania nazistă și URSS a fost explicată ca o necesitate venită în urma unor negocieri fără rezultat cu Marea Britanie și Franța. De asemenea, se neagă că invazia Poloniei era legată de pact.

De fapt, Stalin a ruinat de bunăvoie încercările de a înființa o coaliție anti-nazistă. În perioada 12-21 august 1939 au avut loc la Moscova negocieri cu Marea Britanie și Franța privind colaborarea militară împotriva de-al Treilea Reich.

Nu s-a ajuns însă la un acord, deoarece Stalin a cerut dreptul de a ocupa regiunile poloneze Halychyna și Vilenska Oblast (astăzi, regiuni occidentale din Ucraina și Belarus).

După cum se știe, britanicii și francezii nu au fost de acord.

Atât Stalin, cât și Hitler erau nemulțumiți de ordinea mondială apărută după Primul Război Mondial, ceea ce a făcut ca colaborarea lor să fie naturală.

Caricatură de epocă despre „dragostea” dintre nazişti şi comuniştii sovietici

Pe lângă clauzele stipulate la vedere în Pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov, a fost adoptat și un protocol secret, care împărțea teritoriile României, Poloniei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei și Finlandei în „sfere de influență” germane și sovietice, anticipând potențialul unor reamenajări teritoriale și politice ale acestor țări. Kremlinul a negat existența protocolului secret al pactului dintre Hitler și Stalin până în 1992.

Colaborarea militară sovieto-nazistă este fără îndoială clară în fotografiile de la parada militară germano-sovietică din Brest-Litovsk la 22 septembrie 1939 în timpul invaziei Poloniei.

Foto: Parada comună a trupelor naziste şi sovietice la Brest, imediat după nimicirea Poloniei în 1939.

 

 

Pactul a avut consecințele tragice pentru națiunile europene și pentru lume. Acest acord a devenit mecanismul de deschidere a ușilor pentru un nou război mondial. Ceea ce a urmat a fost invazia Poloniei de către Germania nazistă și URSS, urmată de remodelarea granițelor din interiorul Europei.

Mitul 3. Armata Roșie nu a comis crime de războiSe vorbea frecvent în timpul perioadei sovietice că Armata Roșie a protejat URSS împotriva fasciștilor, a salvat milioane de oameni de la exterminare și a adus libertate națiunilor europene asuprite, fără a comite crime de război în acest proces.

Toate dovezile care mărturisesc contrariul au fost respinse ca propagandă și falsificare a istoriei.În realitate, crimele soldaților sovietici împotriva civililor au fost numeroase. 4.148 de ofițeri și un număr mare de soldați au fost condamnați chiar de tribunalul militar rusesc numai în primele luni ale anului 1945.Când Armata Roșie a intrat în Prusia de Est în octombrie 1944, unul dintre soldați a scris părinților săi din Smolensk: 

„Acum ni se permite să facem orice ne dorim ticăloșilor germani”.Într-o scrisoare, un căpitan al Armatei Roșii scria: „Băieții noștri au gustat deja toate femeile germane. În general, există multe trofee”.

Un alt ofițer nota: „Desigur, este extrem de brutal să ucizi copii. Dar germanii merită aceste barbarii”.

Amploarea jafurilor, incendierile, violența împotriva civililor și a prizonierilor a devenit larg răspândită în rândul armatei sovietice.

S-a încercat însă, după o bucată de timp, restabilirea disciplinei în armată. Cu toate acestea, măsurile luate nu au fost suficiente. La sfârșitul lunii martie 1945, un memorandum adresat Secretarului Partidului Comunist, Malenkov, înregistrează un alt caz de viol în masă a femeilor de către soldații sovietici. Și nu erau doar femei germane ci și de alte naționalități, toate aflate în drumul Armatei Roșii către Berlin. Tot acolo se consemnau zeci de mii de jafuri.

Militarii sovietici furau orice – de la piane, covoare, până la haine, biciclete și ceasuri.

Mitul 4. URSS a învins Germania nazistă fără ajutorul aliaților. Conform propagandei, forțele rusești ar fi câștigat războiul și fără ajutorul altor naționalități din Uniunea Sovietică.Manualele sovietice au descris rolul aliaților URSS în război într-o manieră destul de superficială.

Despre ajutorul Statelor Unite se vorbește doar în treacăt.În timpul Războiului Rece, această informație a fost deosebit de importantă. Se preamărea rolul Uniunii Sovietice în război și se diminua cel aliaților săi, care erau acum de cealaltă parte a Cortinei de Fier.

În realitate, înzestrarea armatei sovietice de către SUA a fost unul dintre factorii decisivi în victoria Armatei Roșii împotriva Axei. Nici până astăzi, URSS, apoi Rusia ca succesor al acesteia, nu și-a rambursat datoriile pentru împrumutul venit din partea americanilor.

Conform unor estimări, echipamentele venite de la aliații occidentali reprezentau 12-16% din echipamentul trupelor armate sovietice, 10-15% din aviația URSS și 32,4% din marina sa.

Până la 70% din mijloacele de transport ale armatei sovietice proveneau din SUA, ceea ce înseamnă că militarii ruși au condus în principal mașini americane.

De exemplu, în timp ce URSS a dotat numai 600 de camioane rusești cu celebrele rachete „Katyusha”, SUA au contribuit cu 20.000 de camioane Studebakers, acestea devenind principalul vehicul al artileriei sovietice.Ponderea echipamentelor împrumutate de aliați URSS:

  • 56% dintre locomotive și vagoane

  • 43% pneuri pentru vehicule

  • 42% din zahăr

  • 108% din conservele de carne

  • 18% din combustibilul pentru avioane

Locomotivele pe care Occidentul le-a oferit a depășit producția URSS de 2,4 ori, iar numărul trenurilor – de 10,2 ori.

Cantitatea de alimente primită de URSS, ca parte a contractului de împrumut, ar fi fost suficientă pentru a alimenta o armată de zece milioane de oameni timp de 1.688 de zile, și anume întregul război.

 

Surse: 

Euromaidanpress.com

 

https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia/fapte-istorice-false-din-epoca-sovietica

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/09/ce-sarbatoresc-la-9-mai-dupa-25-de-ani-de-independenta-cetatenii-r-moldova-video/

 

 

 

Video: Cauzele care au determinat intrarea României în al doilea război mondial de partea Germaniei.

 

 

 

 

 

17/05/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ce sărbătoresc la 9 mai, după 25 de ani de independenţă, cetaţenii R.Moldova? VIDEO

La 9 mai 2016, după 25 de ani de independenţă, Republica Moldova va sărbători, alături de Federaţia Rusia, victoria asupra fascismului.

În aceşti 25 de ani de independenţă, orice încercare de a răspunde la câteva întrebări simple, legate de acest subiect, sunt calificate ca acţiuni de subminare a statalității, de rusofobie sau chiar fascism.

Una din aceste întrebări este – ce legătură are statul Republica Moldova, creat la 27 august 1991, cu victoria URSS asupra Germaniei naziste?

Ce sărbătorim la 9 mai noi, moldovenii, care am trecut printr-o istorie dramatică, bunicii noștri luptând mai întâi cot la cot cu armata română şi naziştii împotriva sovieticilor, iar mai apoi, alături de sovietici şi armata română, împotriva naziştilor?

Din moment ce URSS, implicit poporul sovietic, a încetat să mai existe, iar la 27 august 1991 ne-am proclamat independenţa faţă de fosta metropolă, de ce continuăm să sărbătorim victoria în cel de-al doilea război mondial la 9 mai, după cum a decis Stalin, şi nu la 8 mai, când sărbătoreşte toată omenirea?

Am decis să scriu aceste rânduri, deoarece am ferma convingere că o persoană sau un popor care nu-şi cunoaște trecutul, sau acceptă falsuri despre trecutul său, nu are nici un viitor. Mereu am fost pasionat de istorie, deși nu sunt istoric. Fiind jurist de profesie, în interpretarea şi înțelegerea unor evenimente istorice, încerc să aplic aceeași procedură pe care o aplic pentru calificarea juridică a anumitor fapte – recurg la probe, fără a le comenta.

Mai jos voi face recurs la o serie de fapte incontestabile, pentru a înțelege cine a declanșat cel de-al doilea război mondial: doar Germania nazistă sau a fost o acțiune comună a lui Stalin şi Hitler? Iar mai apoi să încercăm să răspundem la întrebarea dacă avem ce sărbători la 9 mai?

 

Tratatul de la Versailles

 

La 28 iunie 1919, la Palatul Versailles (Franţa) a fost semnat Tratatul de pace de la Versailles, care a dus la încheierea oficială a Primului Război Mondial din anii 1914-1918. Tratatul a intrat în vigoare la 10 ianuarie 1920, după ce a fost ratificat de Germania şi patru principali aliaţi – Anglia, Franţa, Italia şi Imperiul Japonez.

Ca rezultat al Tratatului de pace de la Versailles, Germania a pierdut 67,3 mii km² din teritorii şi toate coloniile. Deosebit de umilitoare au fost condiţiile impuse din punct de vedere militar: Germania nu putea deţine o armată mai mare de 100.000 de soldaţi; corpul de ofiţeri nu putea depăşi 4 mii de persoane; armata nu putea deţine artilerie grea, tancuri, avioane de luptă, submarine; au fost lichidate Statul Major General, toate instituţiile de învățământ militar; a fost anulat serviciul militar general obligatoriu; au fost interzise misiunile militare în alte state, cetăţenii nu puteau face pregătirea militară în armatele altor state. Germania a fost obligată la plata unor importante despăgubiri de război Antantei.

Condiţiile Tratatului de pace de la Versailles erau considerate, pe atunci, umilitoare şi dure pentru Germania.

Se consideră că aceste condiţii au cauzat instabilitatea socială internă, ducând la apariţia unor forţe extremiste de dreapta şi accederea naziştilor la putere (în anul 1933).

Relaţiile germano-poloneze şi polono-sovietice din anii 1918-1921

Potrivit tratatului de la Versailles, Germania redă Poloniei teritoriul din Marea Poloniei (pl. Provinz Posen), o parte a regiunii Pomerania (pl. Pomorze) şi alte teritorii ale Prusiei de Vest; or. Danzig (Gdansk) primeşte statutul de „oraş liber”; regiunea Memel (Klaipeda) a fost pusă sub controlul francez (în februarie 1923 fiind anexată de Lituania).

În aceeaşi perioadă de timp, pe teritoriul Imperiului Rus destrămat, în timpul războiului civil din Rusia, în anii 1920-1921 se derulau mai multe conflicte militare simultane (între Polonia şi Rusia Sovietică, Bielorusia Sovietică şi Ucraina Sovietică).

 

Războiul polono-sovietic

 

Războiul polono-sovietic a decurs în 3 etape:

Etapa 1. 25 aprilie – mai 1920 – ofensiva forţelor polone (40 mii de soldaţi) şi a soldaţilor conduşi de Simion Petliura(15 mii). Ofensiva a fost oprită de trupele reorganizate şi întărite ale Frontului de sud-vest al Armatei Roşii.

Etapa 2. Sfârșitul lunii mai – iulie 1920 – contraofensiva Armatei Roşii în Ucraina. Preluarea controlului asupra unor regiuni ale Ucrainei de Est şi a uneia din Belarus. Ofensiva Frontului de vest (condus de M.Tuhacevski) către Varşovia, a Frontului de sud-vest (condus de A.Egorov) spre Lvov.

Tentativa Antantei de a aplana conflictul, de a opri ofensiva pe Linia Curzon.

Sovieticii au respins propunerea în speranţa de a ocupa întregul teritoriu al Poloniei şi de a instaura puterea sovietică.

Tentativa de a ocupa oraşele Varşovia şi Lvov a eşuat din cauza greşelilor tactice ale comandanţilor sovietici, rezistenţei dure a armatei poloneze şi celei conduse de Petliura, insuficienţei rezervelor.

Etapa 3. August – octombrie 1920 – retragerea trupelor sovietice în raioanele Berdicev şi Zhitomir. Epuizarea forţelor de ambele părţi; încheierea armistiţiului de pace în octombrie 1920. Forțele lui Petliura au fost atacate de bolșevici și, după o serie de lupte, au fost alungate din Ucraina în teritoriul aflat sub controlul Poloniei.

Urmările războiului au fost consfinţite în Tratatul de la Riga (Pacea de la Riga) din martie 1921. Teritoriile în litigiu au fost împărţite după cum urmează: Polonia recunoaşte teritoriile Ucrainei de Est, iar Poloniei îi revin Volynul de Vest, Galicia de Est, Holmshina, Polesia de Vest, Podliashie.

Aceste evenimente – cedarea teritoriilor germane Poloniei şi rezultatele războiului polono-sovietic – au marcat relaţiile ulterioare dintre Germania, Polonia şi URSS.

Colaborarea germano-sovietică

Contrar unei opinii larg răspândite, colaborarea germano-sovietică a început cu mult înainte de accederea lui Adolf Hitler la putere.

La 11 august 1922, cu doar patru luni mai târziu după ce, la conferinţa de la Genova, delegaţia sovietică a venit cu propunerea de a reduce capacităţile militare generale, a fost încheiat Tratatul de la Rapallo, care prevedea si un acord temporar de colaborare dintre Reichswehr şi Armata Roşie.

Acordul stabilea principiile acestei cooperări: cooperarea în domeniul studiilor teoretice, exerciţiilor militare, stabilirea unor programe de pregătire comune; efectuarea experienţelor chimice (!); organizarea unor şcoli de aviaţie şi tancuri; trimiterea în misiune în Germania a reprezentanţilor forţelor militare sovietice (Forţele Aeriene Sovietice, Comitetul tehnico-ştiinţific, Direcţia generală sanitară militară şi altele) pentru iniţierea în organizarea unor acţiuni secrete şi studierea acestora.

În 1924 la Lipetsk s-a organizat şcoala de aviaţie a Reichswehr-ului, care a activat timp de 10 ani, cu numele conspirativ de Escadrila a 4-a a Unităţii de aviaţie a Flotei Aeriene Roşii. Numeroşi aviatori germani (Blumensaat, Heinz, Voss, Blume, Ressing, Makratski ş.a. ),care au devenit cunoscuţi ulterior, au fost instruiţi la Şcoala din Lipetsk.

Potrivit Tratatului de la Versailles, Germaniei i s-a interzis să deţină tancuri, iar Reichswehrul trebuia să se descurce fără ele.

Însă generalul Hans von Seeckt, fiind înzestrat cu spirit de previziune, promova ideea că tancurile ar putea face parte din aceeaşi unitate militară specială, alături de infanterie, cavalerie şi artilerie.

Astfel, urmând teza lui von Seeckt, în anul 1926 germanii au pus bazele Şcolii de tancuri cu denumirea codificată „Kama” din Kazan. Instruirea şi pregătirea la „Kama” a unei pleiade de tanchişti, printre care se numărau 30 de ofiţeri, a facilitat, mai târziu, crearea neîntârziată a trupelor germane de blindate.

Cel mai secretizat obiect al Reichswehr-ului în URSS a fost „Tomka”, investiţia germanilor fiind circa 1mln. de mărci germane. Era şcoala armelor chimice, situată în regiunea Samara, în apropierea nemijlocită de teritoriul Republicii Autonome a germanilor de pe Volga. Or, alin.1 art.171 al Tratatului de pace de la Versailles interzicea Germaniei folosirea gazelor asfixiante, otrăvitoare şi altor gaze, ca şi a tuturor substanţelor analoage, precum şi introducerea acestora pe teritoriul Germaniei. La „Tomka” se experimentau metodele de utilizare a substanţelor toxice în artilerie, aviaţie, precum şi mijloace şi metode de degazare a terenurilor.

Secţia de cercetare ştiinţifică a şcolii era înzestrată cu cele mai avansate tehnologii în domeniul construcţiei de tancuri pentru a experimenta substanţele toxice, iar laboratoarele şi atelierele erau asigurate cu aparate şi instrumente aduse din Germania.

E incontestabil faptul că colaborarea dintre Armata Roşie Muncitorească-Ţărănească şi Reichswehr în centrele menţionate (cu denumirile codificate „Lipetsk”, „Kama” şi „Tomka”) era contrară prevederilor Tratatului de la Versailles.

În conformitate cu art.168 al Tratatului, amplasarea şi crearea unor obiective militare trebuie coordonată şi acceptată de către guvernele statelor aliate.

Partea sovietică primea anual „recompense” materiale pentru utilizarea acestor obiective de către germani şi dreptul de a participa la experimentele, operaţiunile militare şi industriale.

Comandantul Armatei Roşii Muncitoreşti-Ţărăneşti Ieronim Uborevich spunea că germanii sunt pentru sovietici singurul „canal” care oferă posibilitatea de a studia performanţele în domeniul militar ale altor state, în special referitoare la armată, şi alte realizări interesante în alte domenii.

Până la un moment, opinia publică nu a ştiut nimic despre colaborarea militară germano-sovietică, şi doar în 1926 a devenit cunoscută datorită unui articol publicat în ziarul britanic „Manchester Guardian”.

A urmat criza guvernamentală în Germania, cu demisia cabinetului Cancelarului Wilhelm Marx. Social-democraţii au făcut un demers la Reichstagîn legătură cu livrarea în Germania a unor proiectile din URSS.

Cu toate acestea, întărirea forţelor armate germane în Rusia Sovietică a continuat până în anul 1933.

Anume în Rusia au fost puse, în mare măsură, bazele viitoarelor forţe ofensive ale Germaniei , care au înspăimântat Europa în 1939, iar în 1941 au atacat URSS. (Trebuie să menţionăm faptul că Reichswehr-ul ţinea, în paralel, legături secrete de acelaşi gen cu alte state).

După 1933, „prietenia” germano-sovietică s-a redus considerabil, cu toate acestea, relaţiile germano-sovietice au continuat.

Un exemplu elocvent constituie Acordul general privind colaborarea, asistenţa mutuală şi activitatea comună, semnat la 11 noiembrie 1938 de şeful NKVD-ului Lavrenti Beria şi Reichsführer-ul SS.

Acordul general privind colaborarea, asistența mutuală şi activitatea comună

Semnat în or. Moscova,

la 11 noiembrie 1938.

Comisariatul Popular pentru Afaceri Interne al URSS, denumit în continuare NKVD, reprezentat de șeful Direcţiei principale a Securității de Stat (GUGB), Comisar de securitate de rangul 1 Lavrenti BERIA, pe de o parte, și Direcția Generală de Securitate al Partidului Muncitoresc Național-Socialist German, reprezentată de șeful Departamentului IV al Biroul Principal de Securitate (Gestapo) Heinrich Müller, în baza procurii nr. 1-448/12-1 din 3 noiembrie 1938, emisă de şeful Direcției Generale de Securitate Reichsfuehrer-ulSS Reinhard Heydrich, denumit în continuare GESTAPO, pe de altă parte, au încheiat prezentul Acord general privind colaborarea, asistența mutuală şi activitatea comună între NKVD și GESTAPO.

 

Colaborarea germano-sovietică şi împărţirea Poloniei

 

3 mai 1939 – Comisarul poporului pentru Afaceri Externe Litvinov (evreu) a fost înlocuit cu Molotov (rus).

5 mai 1939 – Ministrul propagandei germane Goebbels dă indicaţii surselor mass-media să se abţină de la utilizarea unor cuvinte dure în adresa Uniunii Sovietice.

20 mai 1939 – Molotov îi reaminteşte Ambasadorului german la Moscova Schulenburg că tratativele cu privire la cooperarea economică germano-sovietică trebuie, de asemenea, să fie „fundamentată politic”.

3 august 1939 – Ambasadorul german la Moscova Schulenburg primeşte 2 telegrame secrete de la ministrul afacerilor externe al Germaniei Ribbentrop, prin care este informat că, de la Marea Baltică la Marea Neagră, nu există nici o problemă care nu ar putea fi soluţionată pozitiv şi de comun acord de către URSS și Germania. Ribbentrop s-a arătat interesat să plece la Moscova pentru tratative.

16 august 1939 – Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, Ernst von Weizsacker, îi dă indicaţii lui Shulenburg să-i comunice lui Molotov că Germania este gata să semneze un pact de neagresiune cu Uniunea Sovietică pe o perioadă de 25 de ani.

18 august 1939 – la Berlin a fost semnat Acordul comercial între Germania și URSS. Moscova primește mărfuri de producţie germană, iar Berlinul – materii prime strategice. Molotov susţine că Ribbentrop poate sosi la Moscova pe 26 sau 27 august.

20 august 1939 – o nouă indicaţie pentru Schulenburg – să obţină confirmarea, nu mai târziu de 23 august, că Ribbentrop va fi primit la Kremlin pentru semnarea pactului de neagresiune.

Moscova şi-a dat acordul şi, la doar 14 ore de la sosirea lui Ribbentrop la Moscova, pactul de neagresiune între Germania și Uniunea Sovietică a fost semnat.

Discursul lui Stalin în cadrul şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.C.(b) din URSS, 19 august 1939

Pace sau război, întrebare ce intră într-o fază critică pentru noi. Dacă vom încheia o convenţie de asistență mutuală cu Franța și Marea Britanie, Germania va renunţa la Polonia şi va fi pusă în situaţia să caute „modus vivendi” cu puterile occidentale. Războiul va fi evitat, însă evenimentele ulterioare ar putea lua o întorsătură periculoasă pentru URSS.

Dacă vom accepta propunerea Germaniei de a încheia cu aceasta un pact de neagresiune, este cert faptul că ea va ataca Polonia, iar intervenția Franței și Angliei în acest război va fi inevitabilă. Europa de Vest va fi supusă unor tulburări și revolte grave. În aceste condiții, avem mari șanse să rămânem deoparte de conflict și putem spera la o intrare în război favorabil nouă.

Experiența ultimilor douăzeci de ani ne arată că, în timp de pace, este imposibilă prezenţa unei mișcări comuniste în Europa, unei mişcări atât de puternice încât partidul bolșevic să poată prelua puterea.

Dictatura acestui partid este real posibilă doar ca rezultat al unui mare război. Noi am făcut alegerea, iar aceasta este clară. Trebuie să acceptăm propunerea germanilor și să refuzăm politicos misiunea anglo-franceză. Primul avantaj pe care-l vom avea va fi distrugerea Poloniei până în apropiere de Varșovia, inclusiv Galicia ucraineană.

Germania ne dă mână liberă în a acţiona în Țările baltice și nu se opune întoarcerii Basarabiei Uniunii Sovietice. Ea este gata să ne cedeze ca zone de influență România, Bulgaria și Ungaria. Rămâne o problemă deschisă legată de Iugoslavia.

Totodată, trebuie să anticipăm consecințele care vor decurge atât din înfrângerea, cât și din victoria Germaniei. În cazul înfrângerii, în mod inevitabil, Germania va fi sovietizată și va fi creat un guvern comunist.

Nu trebuie să uităm că Germania sovietizată se va confrunta cu un pericol major, în cazul în care sovietizarea va surveni ca urmare a înfrângerii Germaniei într-un război de scurtă durată. Anglia și Franța vor fi suficient de puternice pentru a ocupa Berlinul și a distruge Germania sovietică.

Și noi nu vom putea sări în ajutorul tovarăşilor noștri bolșevici din Germania. Astfel, scopul nostru este ca Germania să poarte războiul cât mai mult timp posibil, astfel încât Anglia și Franța, slăbite și epuizate, să nu poată învinge Germania sovietizată. Urmând poziția de neutralitate și în aşteptarea momentului potrivit, URSS va acorda ajutor actualei Germanii, prin aprovizionarea cu materii prime și produse alimentare. Însă, bineînţeles, ajutorul nostru nu trebuie să depășească anumite limite, pentru a nu submina economia și slăbi puterea armatei noastre. În același timp, e necesar să ducem o propagandă comunistă activă, în special în blocul anglo-francez și, predominant, în Franța.

Trebuie să fim pregătiți de faptul că în această țară, în timp de război, partidul va fi nevoit să renunţe la activitatea legală și va trece în ilegalitate. Cunoaştem cu toţii că vor fi multe sacrificii, însă tovarăşii noştri francezi nu vor avea dubii. Dezorganizarea şi demoralizarea armatei şi a poliţiei va constitui sarcina lor principală.

Dacă aceste acţiuni pregătitoare vor fi îndeplinite în modul corespunzător, siguranța Germaniei sovietice va fi asigurată, iar acest lucru va contribui la sovietizarea Franței.

Pentru a pune în aplicare aceste planuri, este necesar ca războiul să dureze cât mai mult timp posibil și anume în acest sens ar trebui să ne îndreptam toate forțele de care dispunem în Europa de Vest și Balcani.

Să examinăm acum cea de-a doua ipoteză, adică victoria Germanei. Unii sunt de părere că aceasta ar prezenta pentru noi un pericol grav. Poate fi o fărâmă de adevăr în aceasta, dar ar fi greşit să credem că acest pericol va fi atât de aproape și atât de mare, cum o cred unii.

Dacă Germania va ieşi victorioasă din război, ea va fi prea epuizată pentru a începe un conflict armat cu URSS, cel puțin în următorii zece ani.

Preocuparea ei esenţială va fi să urmărească Marea Britanie și Franța învinse, cu scopul de a împiedica restabilirea lor. Pe de altă parte, Germania victorioasă va deţine teritorii vaste și în cursul mai multor decenii va fi preocupată de „exploatarea lor” și stabilirea ordinii germane în acele teritorii. Este evident faptul că Germania va fi foarte ocupată ca să se întoarcă împotriva noastră.

Ar mai fi o chestiune care va asigura securitatea noastră. În Franţa învinsă, Partidul comunist francez (PCF)va fi întotdeauna foarte puternic. Revoluția comunistă este inevitabilă și ne vom putea folosi de această circumstanţă pentru a veni în ajutorul Franței și a o face aliatul nostru.

Mai târziu, toate popoarele trecute sub „protecția” Germaniei victorioase vor deveni aliații noștri. Vom avea un câmp vast de activitate pentru dezvoltarea unei revoluții mondiale.

Tovarăși! Este în interesul URSS – Patria clasei muncitoare – să înceapă războiul dintre Reich și blocul capitalist anglo-francez. Trebuie să facem totul ca acest război să dureze cât mai mult timp posibil, pentru a epuiza ambele părți.

Tocmai din acest motiv trebuie să acceptăm încheierea pactului propus de Germania și să întreprindem toate acţiunile pentru ca acest război, odată declarat, să se prelungească la maximum.

Va fi necesar să intensificăm acţiunile de propagandă în țările beligerante, pentru a fi pregătiţi de momentul în care războiul se va încheia.(Центр хранения историко-документальных коллекций, бывший ОСОБЫЙ архив СССР, ф.7, оп.1, д.1223).

 

Pactul Ribbentrop – Molotov

 

Pactul de neagresiune între URSS și Germania, cunoscut sub numele de Ribbentrop – Molotov, a fost semnat la Moscova pe data de 23 august 1939. Acest document, în mare măsură, a contribuit la începutul celui de-al doilea război mondial.

În afară de aceasta, pactul a determinat în mare măsură soarta letonilor, estonienilor, lituanienilor, precum și a ucrainenilor occidentali, belarușilor și moldovenilor.

Ca urmare a pactului, aceste popoare, multe dintre care pentru prima dată în istoria lor au format state unitare, au fost aproape complet absorbite de URSS.

 

 

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov

 

 

La 28 august 1939 a fost semnată o expunere (hartă) detaliată a „protocolului adițional secret„, care delimita sferele de influență, în caz de rearanjare teritorială și politică în zonele ce aparțineau statului polonez.

În zona de influență a Uniunii Sovietice intra teritoriul polonez la est de râurile Pissa, Narev, Bug, Vistula și San. Această linie de demarcație aproximativ corespunde așa-numitei „Linii Curzon”, care presupunea stabilirea frontierei de est a Poloniei după primul război mondial.

Adițional interesului față de părțile vestice ale Ucrainei și Belarus-ului, negociatorii sovietici și-au expus și interesul față de Basarabia, pierdută în 1919, primind un răspuns pozitiv din partea germană, care și-a declarat un total dezinteres politic în aceste regiuni. Mai târziu, acest teritoriu a devenit parte a RSS Moldovenești în cadrul URSS.

 

Protocolul adițional secret

 

Reprezentanții plenipotențiari declară semnarea acordului dintre guvernul Germaniei și cel al URSS, după cum urmează:

Protocolul adițional secret, semnat la 23 august 1939, trebuie să fie corectat la alineatul 1, având în vedere faptul că teritoriul statului Lituania a trecut în sfera de influență a Uniunii Sovietice, în timp ce, pe de altă parte, regiunea Lublin și o parte a regiunii Varșovia au trecut în sfera de influență germană. De îndată ce guvernul URSS va întreprinde măsuri speciale pe teritoriul lituanian pentru a-și proteja interesele sale, prezenta frontieră germano-lituaniană, în scopul stabilirii unei frontiere naturale și simple, va fi corectată astfel încât teritoriul lituanian, situat la sud-vest de linia marcată pe harta atașată, va fi transferat Germaniei.

În continuare se declară că acordul economic actual între Germania și Lituania nu va fi afectat de activitățile Uniunii Sovietice menționate mai sus.

Moscova, 28 septembrie 1939.

I. Ribbentrop
V. Molotov

 

 

Semnarea tratatului

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 2

În centru, in dreapta lui Stalin – Joachim von Ribbentrop

Pactul Ribbentropp-Molotov 3

Joachim von Ribbentrop și Stalin

Pactul Ribbentropp-Molotov 4

Pactul Ribbentropp-Molotov 5

Pactul Ribbentropp-Molotov 7

Pactul Ribbentropp-Molotov 8

                                   Stalin e multumit, acum stim de ce…

Pactul a fost ratificat de către Sovietul Suprem al URSS peste o săptămână după semnarea acestuia, iar deputații nu au știut de existența „protocolului adițional secret”, care niciodată nu a fost ratificat.

Pe data de 1 septembrie 1939, a doua zi după ratificarea pactului, Germania a invadat Polonia.

Ca urmare a pactului, între 1939 – 1944, Germania a evitat un război pe două fronturi, invadând succesiv Polonia, Franța și o serie de țări mici din Europa, în cele din urmă obținând, pentru un atac asupra URSS, o armată cu doi ani de experiență de luptă.

Astfel, după părerea multor istorici, principalul beneficiar de pe urma pactului poate fi considerată Germania nazistă.

Cu toate acestea, și URSS-ul a primit suplimentar doi ani de pace, precum și teritorii suplimentare considerabile la frontiera sa vestică.

Când a intrat de fapt Uniunea Sovietică în cel de-al doilea Război mondial?

Se consideră că cel de-al doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939, odată cu invazia germană în Polonia (de fapt, și această dată este convențională).

După cum se știe, invazia a avut loc sub pretextul unui atac înscenat de către serviciile secrete germane, îmbrăcați în uniforme poloneze, asupra postului de radio german Gleiwitz, în apropiere de frontieră. În aceeași zi, Sovietul Suprem al URSS a adoptat Legea privind recrutarea universală în rândurile armatei.

La 3 septembrie 1939, Anglia și Franța au declarat război Germaniei (apropo, peste o zi S.U.A. și-a declarat neutralitatea față de război), pe 6 – Uniunea Sud-Africană, iar pe 10 – Canada.

La 17 septembrie 1939 a venit rândul URSS. Începuse „campania de eliberare” a Armatei Roșii în Polonia, direcționată în întâmpinarea Wehrmacht-ului german. Spre sfârșitul lunii septembrie (în mare parte datorită eforturilor Wehrmacht-ului), armata poloneză, care rezistase cu înverșunare în așteptarea zadarnică a unui ajutor din partea Marii Britanii și Franței, a fost învinsă, iar teritoriul Poloniei a fost împărțit între Germania și URSS (Uniunea Sovietică a redobândit teritoriile pierdute ca urmare a războiului sovietic-polonez din 1920). Ambele state, Germania și Uniunea Sovietică, au intrat în contact direct: a fost stabilită frontiera sovieto-germană, pe linia de demarcație fixată în protocoalele așa-numitului Tratat privind frontierele și de prietenie, semnat pe 28 septembrie 1939.

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 9

Atacul Armatei Roșii asupra Poloniei 17 septembrie 1939.

Pactul Ribbentropp-Molotov 10

 

Comandantul Diviziei Blindate 19, generalul Heinz Guderian, discută cu comisarul politic Borovski.

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 12

                       Prietenii sovietici și germani

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 13

                       Prietenii sovietici și germani – 1

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 14

               Prietenii sovietici și germani – 2

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 15

                Prietenii sovietici și germani – 3

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 16

Prietenii sovietici și germani – 4

Pactul Ribbentropp-Molotov 17

               Tanchiștii sovietici și germani – prieteni – 5

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 18

              Prietenii sovietici și germani – 6

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 19

             Prietenii sovietici și germani – 7

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 20

Vizita lui Veaceslav Molotov în Germania, 12 noiembrie 1940

Pactul Ribbentropp-Molotov 21

Pactul Ribbentropp-Molotov 22

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 23

V. Molotov și Ribbentrop trec prin fața Gărzii de onoare, stația Anhalt, Berlin

Parada militară comună a Wehrmacht-ului și a Armatei Roșii, Brest, 1939

 

 

Parada militară comună a Wehrmacht-ului și a Armatei Roșii, Brest (în germană: Deutsch-sowjetische Siegesparade in Brest – Litowsk) – marșul solemn al subdiviziunilor Armatei a XIX-a a Wehrmacht-ului (comandantul corpului – general al Diviziei a 2-a Panzer, Heinz Guderian) și brigăzii 29 de tancuri a Armatei Roșii (comandant – colonel Semion Krivoshein) pe strada principală a orașului, la 22 septembrie 1939, în timpul procedurii oficiale de cedare a orașului și a cetății Brest părții sovietice în timpul invaziei Poloniei de către trupele germane și sovietice.

Procedura s-a finalizat cu coborârea solemnă a steagului german și ridicarea celui sovietic. Cedarea orașului a avut loc în conformitate cu protocolul sovieto-german privind stabilirea liniei de demarcație pe teritoriul fostului stat polonez, semnat la 21 septembrie 1939 de către reprezentanții comandamentelor sovietic și german. Evenimentul a fost filmat de serviciul media de propagandă germană „Die Deutsche Wochenschau”.

Istoricul Michael Meltiuhov notează că, la acel moment, Germania încerca din răsputeri să arate Angliei și Franței că Uniunea Sovietică este aliatul ei, iar în același timp, în Uniunea Sovietică, depunea eforturi să-și demonstreze ”neutralitatea” sa.

Parada comună Brest – Litovsk a reprezentat, în viziunea istoricilor, un simbol al împărțirii statului polonez.

 

Porțile paradei în orașul ocupat Brest

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 24

         Brest – Litovsk, 22 septembrie 1939

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 25

 

                  Foto: Generalul german Guderian şi generalul rus Krivoşein

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 26

Pactul Ribbentropp-Molotov 27

Pactul Ribbentropp-Molotov 28

 

Foto: Generalul german Guderian şi generalul rus Krivoşein, la parada sovieto-germană, în Polonia ocupată, Brest 1939

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 29

Pactul Ribbentropp-Molotov 30

Pactul Ribbentropp-Molotov 31

Pactul Ribbentropp-Molotov 32

Pactul Ribbentropp-Molotov 33

Pactul Ribbentropp-Molotov 34

Pactul Ribbentropp-Molotov 35

Coloana sovietică de tancuri trece pe lângă un grup de motocicliști germani

 

Agresiunea URSS împotriva Finlandei

 

La 29 noiembrie 1939, Uniunea Sovietică rupe relațiile diplomatice cu Finlanda, și a doua zi, după ce asupra pozițiilor Armatei Roșii a fost deschis focul (fapt care până astăzi nu a fost elucidat), trupele sovietice au atacat teritoriul acesteia.

În consecință, a fost proclamată crearea Republicii Democratice Finlandeze, fiind stabilit un guvern condus de binecunoscuta figură a Comintern-ului, Otto Wille Kuusinen.

Cu acest guvern imediat au fost stabilite relații diplomatice (desigur, toate aceste lucruri s-au întâmplat la Moscova, deși în caietul de sarcini au figurat întotdeauna adrese finlandeze; nenumărate documente ale acestui guvern finlandez au fost scrise de mâna lui A.A. Jdanov).

Războiul cu Finlanda a continuat până în 1940 și a luat sfârșit pe data de 12 martie. Nu s-a reușit distrugerea completă a armatei finlandeze.

Conform Tratatului de pace încheiat la Moscova la 12 martie 1940, Uniunii Sovietice i-au fost cedate istmul Karelia, inclusiv orașul Vîborg/Viipuri, și baza militară navală dislocată pe peninsula Hanko (închiriată pe o perioadă de 30 de ani).

Drept compensație, Finlandei i-au revenit teritoriile pustii din regiunea nordică a peninsulei Kola.

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 36

La 14 decembrie 1939, Uniunea Sovietică a fost exclusă din cadrul Ligii Națiunilor, care în perioada interbelică a jucat rolul actualei Organizații a Națiunilor Unite (doar trei state au fost declarate agresori – Japonia, Italia și Germania. Adițional – URSS-ul).

Ocupaţia sovietică a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord şi a celor trei state baltice

La 28 iunie 1940 România a primit un ultimatum din partea URSS, prin care i se cerea evacuarea administrației civile şi militare de pe teritoriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord. În aceeaşi perioadă URSS anexează teritoriile Lituaniei, Letoniei şi Estoniei.

 

 

Pactul Ribbentropp-Molotov 37

La 23 august 1944, trupele sovietice reiau controlul asupra teritoriului Basarabiei şi Bucovinei de Nord. În 1947, ca parte a tratatului de pace de la Paris, România și Uniunea Sovietică au semnat un tratat cu privire la frontieră, prin care frontiera comună era „fixată în concordanță cu înțelegerea sovieto-română din 28 iunie 1940”, aceasta în condițiile în care pe 28 iunie nu a fost semnată nicio înțelegere, ci s-a răspuns unui ultimatum, iar anterior acestei date nu au existat nicio înțelegere scrisă în această privință.

 

Sursa: traducere şi adaptare după http://andis-inform.blogspot.ru/2013/07/blog-post.html)

***

Acestea sunt faptele şi contextul pe care nu-l putem ignora atunci când vorbim despre victoria în cel de-al doilea război mondial. 

Tot ce mi-am propus este să înţeleg: ce sărbătorim la 9 mai noi, cetățenii statului Republica Moldova, care la 27 august 1991 şi-a proclamat independenţa faţă de URSS şi care, prin Declaraţia de Independenţă, a condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop si „ocuparea prin forţă la 28 iunie 1940” a teritoriului Basarabiei, Bucovinei de Nord si a Ținutului Herţa?

Cine sunt învingătorii în cel de-al doilea război mondial? Cei care au reușit să recunoască şi să-şi asume crimele nazismului, sau cei care deplâng imperiul şi se bazează în continuare pe teoriile staliniste în relaţia cu lumea exterioară?

Eu cred că adevărații învingători în cel mai mare măcel al secolului XX sunt cei care au învăţat aceasta cumplită lecţie a istoriei, plătită cu viețile a zeci de milioane de oameni. Învingători sunt cei care au reușit să se debaraseze atât de fascism, cât şi de comunism şi să edifice democrația în statele lor.

Adevăratul învingător în cel de-al doilea război mondial este astăzi Germania, ţara cu cea mai avansată democrație şi economie în Europa. Este ţara care a știut să înveţe cumplita lecție a istoriei.

Este ţara, liderul căreia, asumându-și trecutul aşa cum este el, va merge la 10 mai la Moscova pentru a onora memoria celor căzuți în cel de-al doilea război mondial.

A adus această victorie libertate moldovenilor? Așadar, ce sărbătorește Republica Moldova la 9 mai?

 

 

 

Articol: CE SĂRBĂTOREȘTE REPUBLICA MOLDOVA LA 9 MAI?

de Alexandru Tănase

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/05/06/despre-prietenia-sovieticilor-cu-nazistii/

 

 

VIDEO: Prietenii sovietici si nazisti- Polonia, 1939

https://www.youtube.com/watch?v=PAPctERefgk

 

09/04/2016 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre frăţia de arme sovieto-nazistă. VIDEO

 

 

 

 

“Ultima garnitură de tren din URSS, încărcată cu petrol, mangan și grîne, a traversat frontiera germană cu o oră înainte de invazia fascistă”.


V.Berezhkov “Am fost traducătorul lui  Stalin”.

 

 

 

 

 

 

Foto: Semnarea “PROTOCOLUL ADIŢIONAL SECRET SOVIETICO-GERMAN – 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop – Molotov)

 Tratatul de la Versailles  restricţiona sever  Germaniei capacitatile sale militare si ii interziceau o serie de activitati legate de dezvoltarea fortelor sale armate ,  intr-o perioada in care   Uniunea Sovietică nu avea posibilitati  tehnice  sa se dezvolte  şi era izolată pe plan internaţional.

În 1922 cele două ţări aveau să uimească lumea  semnand  Tratatul de la Rapallo, intermediat de Turcia, in aparenta  un simplu tratat de cooperare, dar care, printr-o serie de acorduri secrete ulterioarem a stabilit  ulterior  cadrul unei ample  cooperări militare.

Izolate la sfârşitul Primului Război Mondial, atât Germania cât şi Rusia doreau să-şi dezvolte capacităţile militare.

Dupa 1922 , Berlinul şi Moscova aveau să colaboreze extrem de strâns într-unul dintre cele mai sensibile şi secrete domenii: cercetarea militară.

Pe 11 august 1922, armata Germaniei şi Armata Roşie au semnat un acord secret care le permitea germanilor să înfiinţeze baze militare în Uniunea Sovietică.

Documentul acoperea problemele cooperării secrete germano-sovietice în domeniul dezvoltării blindatelor, aviaţiei şi armelor chimice.

Acordul sovieto-german  stabilea principiile acestei cooperări: dezvoltarea tehnologiilor militare avansate, cooperarea în domeniul studiilor teoretice, stabilirea unor programe de pregătire independente de terţi, dezvoltarea şi testarea tactică a sistemelor de armament interzise prin Tratatul de la Versailles (blindatele şi aviaţia); dezvoltarea şi educarea cadrelor militare specializate în toate domeniile militare; dezvoltarea unor noi strategii şi tactici bazate pe noile sisteme de armament.

Seriile de pregătire a militarilor germani în URSS nu trebuiau să stea mai mult de un an pe teritoriul sovietic, astfel incat  multi dintre liderii militari germani care aveau să-i aducă lui Hitler majoritatea victoriilor, au fost pregătiţi în Uniunea Sovietică în perioada în care aliaţii occidentali credeau că Germania nu se va putea reînarma.

Bazele germane stabilite în URSS urmau să fie folosite pentru eforturile de cercetare şi testare, pregătirea tactică, evaluarea pregătirii în domeniile interzise de Tratatul de la Versailles.

În schimbul acestor privilegii germanii urmau să permită ofiţerilor Armatei Roşii să facă exerciţii împreună cu ofiţerii lor în cadrul aplicaţiilor din URSS, de asemenea urmând să ofere şi toate informaţiile legate de descoperirile din tehnologia militară.

În anul 1924 armata germană a deschis la Moscova un birou pentru coordonarea activităţilor din Uniunea Sovietică.

Treptat, mai multe capacităţi industriale au fost transferate în Uniunea Sovietică pentru construirea de prototipuri pentru tancuri, avioane şi submarine. Cooperarea germano-sovietică ar fi trebuit să fie benefică pentru ambele părţi, însă germanii au ştiut cum să profite la maxim de oportunităţile oferite.

Pe 2 decembrie 1926 ziarul britanic Manchester Guardian a publicat un articol în care afirma că în cadrul Reichswehr există o aşanumită Sondergruppe R (Gripa specială R) destinată colaborării militare secrete cu Uniunea Sovietică. Acest articol a provocat o adevărată furtună mediatică.

Pe 16 decembrie 1926 comuniştii germani au declanşat o campanie de presă în care au respins toate acuzaţiile social-democraţilor. Până la urmă întreaga afacere a fost muşamalizată, însă semnalul de alarmă fusese deja tras.

Cercetările militare germane secrete din Uniunea Sovietică şi programele de pregătire solicitau o organizare extrem de eficientă. Companiile civile şi militare germane au colaborat extrem de eficient pentru a realiza o conspirativitate totală. Mai mult decât atât, germanii au aplicat un sistem de contabilitate dublă extrem de eficient.

Astfel era ţinută o contabilitate publică destinată Consiliului de Control Aliat care verifica respectarea prevederilor Tratatului de la Versailles, ca şi parlamentarilor. Operaţiunile financiare secrete fdin cadrul proiectului comun cu sovieticii erau înregistrate în aşa numitul “Registru Albastru” care putea fi consultat doar de un număr restrâns de militari şi oameni politici.

Datorită faptului că rubla sovietică nu era monedă convertibilă iar marca germană a suferit perioade de inflaţie acută a fost stabilit la nivel politic o rată de schimb fixă pentru întreaga perioadă în care proiectul de cooperare a fost pus în aplicare: o ruplă pentru 2,16 mărci.

Se estimează că Germania a cheltuit aproximativ 10 milioane de mărci anual – o sumă totală de peste 100 milioane.

Din aceşti bani, cei mai mulţi au fost cheltuiţi pentru cercetările de aviaţie.

Când trebuiau să plece în Uniunea Sovietică, ofiţerii germani primeau paşapoarte cu nume false emise de Ministerul de Externe. Pentru o acoperire suplimentară aceşti ofiţeri călătoreau de obicei singuri.

Germanii erau extrem de atenţi în cadrul acestei operaţiuni: existau inclusiv instrucţiuni pentru modul în care trebuiau să se îmbrace ofiţerii transferaţi pentru pregătire în URSS. Participanţii la programele de pregătire în URSS erau trecuţi în rezervă, astfel încât să nu figureze ca ofiţeri activi.

Această practică a “rotirii” ofiţerilor a permis pregătirea unui număr mult mai mare de cadre decât permitea de fapt Tratatul de la Versailles.

În cazul în care un ofiţer german murea în URSS ca urmare a unui accident în timpul antrenamentelor cadavrul său era repatriat în secret într-un container care în scripte figura ca conţinând piese metalice. În drum spre Uniunea Sovietică ofiţerii germani treceau prin Letonia, la graniţa cu URSS fiind aşteptaţi , numele lor false fiind trimise în avans pentru a elimina orice fel de confuzii.

După încheierea programului de pregătire ofiţerii germani se întorceau acasă prin Leningrad, de unde se îmbarcau pe una din puţinele nave de pasageri existente.

Sovieticii nu au avut astfel de probleme: organizaţia care se ocupa de contactele cu germanii nici măcar nu exista din punct de vedere oficial, iar Moscova nu trebuia să dea nimănui socoteală de modul în care îşi cheltuia banii.

Bazele germane din URSS

Şcoala de tancuri germană din Kazan a avut numele de cod Kama şi a început să fie construită în 1926. În 1929 şcoala pentru ofiţeri de blindate “Kama” era funcţională, fiind dotată cu şase tancuri de 23 de tone (înarmate cu tunuri de 75 mm) şi trei tancuri de 12 tone, dotate cu tunuri de 37 mm. Sovieticii au contribuit cu 12 tancuri de tip Carden-Lloyd cumpărate de la britanici.

Şcoala a fost condusă de generalul german von Lutz, printre profesori numărându-se şi părintele doctrinei Blitzkrieg-ului, Heinz Guderian.

În cadrul acestei şcoli nu erau purtate uniforme, ofiţerii germani participând la cursuri îmbrăcaţi în haine civile. În timpul aplicaţiilor practice, germanii purtau uniforme sovietice, însă fără însemne. În ceea ce priveşte aviaţia, între anii 1921-1924 germanii au construit o fabrică pentru asamblarea de aeronave la Lipeţk.

Curusrile au fost demarate în anul 1925 şi au durat până în anul 1933. O fabrică Junkers a fost ridicată la Fili, în apropierea Moscovei. Producţia prevăzută pentru această uzină era de 300 de avioane pe an – cifră care n-a fost atinsă niciodată.

Specialiştii germani s-au plâns permanent de faptul că ruşii furau tot ce le pica sub mână. La şcoala de aviaţiei de la Lipeţk germanii au dus 60 de aparate de zbor pe care le-au folosit la antrenamente.

În vara anului 1931 au fost organizate aplicaţii de mare anvergură care mimau adevărate bătălii aeriene. Spre deosebire de şcoala pentru tanchişti din Kazan, şcoala de aviaţie de la Lipeţk nu avea un program foarte bine stabilit, punându-se accent pe imaginaţie, inovaţie şi experimente.

Până în anul 1933 peste 1.200 de piloţi germani au fost antrenaţi la Lipeţk.

Germanii au efectuat inclusiv cercetări pentru dezvoltarea armelor chimice, la baza cu numele de cod Tomka, la Podosinky, în regiunea Samara de pe Volga. Au fost efectuate inclusiv aplicaţii practice pe scară largă în anul 1926.

Pe lângă toate aceste baze de antrenament şi cercetare a fost înfiinţată la Moscova şi o şcoală pentru ofiţeri de stat-major, printre absolvenţii căreia s-au numărat viitorii mareşali nazişti Keitel, Mannstein şi Model.

„Într-o perioadă, puțin mai lungă de un an de acțiune a acordului comercial, din primăvara anului 1940, pînă în iunie 1941, Germania a primit de la URSS un milion de tone de grîu, 900 de mii tone de produse petroliere, 100 de mii tone de bumbac, 500 de mii de tone de fosfate, precum și un număr semnificativ de materiale strategice.

De asemenea, Uniunea Sovietică a oferit Germaniei tranzitul pe teritoriul sovietic a 1 milion de tone de soia din Manciuria, o cantitate semnificativă de cauciuc, staniu și alte materiale din Asia de Sud-Est.

În plus, sovieticii au fost de acord să cumpere în interesul Germaniei metale și materie primă din state terțe”.

– Peste 20.000 de viitori ofițeri germani au fost pregătiți pentru Wehrmacht în instituțiile de învățământ militare ale URSS.

– Pînă în vara anului 1941, NKVD a transmis în Germania, aproximativ 4 mii de oameni, printre care, familiile comuniștilor germani, arestați și împușcați în URSS (în Uniunea Sovietică, înainte de război, au fost împușcați 242 de comuniști germani), precum și muncitorii germani, care în anii de criză economică în Occident s-au mutat în Uniunea Sovietică.

Cea mai mare parte dintre cei numiți, au fost, imediat, trimiși de către Gestapo în lagărele de concentrare. La rândul său, naziștii au deportait în URSS persoanele urmărite de către NKVD.

– După ocupația de către german a Norvegiei, Danemarcii, Olandei și Belgiei, pentru ai face pe plac lui Hitler, Stalin a rupt relațiile diplomatice cu aceste țări și a expulzat misiunile diplomatice ale acestor țări din URSS.
Stalin, de asemenea, a permis germanilor să utilizeze Căile maritime Nord, să alimenteze cu combustibil și să repare navele în Arctica sovietică. De aceste servicii, germanii au beneficiat pînă în septembrie 1939”.

V.Berezhkov “Cum am fost traducător la Stalin”.

„ – În URSS a activat Biroul german de proiectare a artileriei KB-2.
Sînt de menționat și acordurile secrete ale tratatului Rapallo, semnat la 11.08.1922, în care Rusia Sovietică garanta Germaniei aprovizionarea cu materiale strategice, în plus, oferă propriul teritoriu pentru testarea noilor modele de tehnică militară, elaborarea cărora era interzisă germanilor de către Tratatul de la Versailles din 1919 .

– În 1924 compania “Junkers” producea cîteva sute de avioane cu corp metalic pe an în orășelul Fili din apropierea Moscovei. În scurt timp, pentru necesitățile militare Germania începe fabricarea a peste 300 de mii de proiectile pe an, în arsenalele reconstruite din Leningrad, Tula și Zlatoust.

Gazele otrăvitoare erau produs de uzina “Berzol” în orașul Troțk (acum Gatchina), în docurile din Leningrad și Nikolaev erau construite și puse pe apă submarin și nave blindate”.
P. Carrell (Istoric RFG)

“-11.02.1940, în cadrul acordului, care, în esență, reprezenta punctul culminant al tratativelor sovieto-germane, privind cooperarea economică, Uniunea Sovietică se obliga să furnizeze Germaniei, anual, aproape 1 milion de tone de petrol, 500 de tone de minereu de fier, 300 de mii de tone de fontă și fier vechi, 2, 4 tone de platină, 100 de mii tone de minereu de crom și o cantitate semnificativă de lemn și minereu de mangan.

Pe lîngă cele enumerate, Uniunea Sovietică se obliga să cumpere pentru Germania de la state terțe diferite tipuri de materie primă.

Germania a obținut dreptul de tranzit feroviar prin teritoriul URSS din Iran și țările Orientului Îndepărtat.”
P.Aptekar. “Războaiele sovieto-finlandeze”.

“ -În august 1940, spărgătoarele de gheață “Lenin”, “Stadin” și “Kaganovici” au condus prin Oceanul Înghețat de Nord spre Oceanul Pacific, raiderul german “Komet”, care mai târziu sa scufundat 6 nave ale aliaților englezi și americani.

– Uniunea Sovietică a furnizat Germaniei 2000 de bombe cu greutatea între 500 și 1000 kg pentru bombardarea Angliei.

-În portul Polearnîi era dislocată baza maritimă militară a submarinelor germane de tip U.
– 2 baze maritime miltare au fost utilizate de către germani pînă la ocupația definitivă a Norvegiei”.

– În 1939, germanii au transmis URSS desenele tehnice a cuirasatului “Bismarck”, distrugătoarelor de tip “Narvik”, modelele ” Messerschmitt ” Me-109 și Me-110, „Junkers Ju 87”, “Heinkel He-111″.

– La solicitarea generalui de brigadă Guderian, brigada de artilerie grea a generalului Semion Krivoshein, 2 zile bombardeaza garnizoana poloneză a Cetății Brest în timpul distrugerii Poloniei în 1939.

– În anii 1939-40 în Golful Kola (Murmansk) se ascundeau de britanici 36 din cele mai mari transporturi germane, printre care vase de pasageri cu renume, cum ar fi “Bremen” (50 mii tone deplasament), “New York”, “Schwaben “,” Stuttgart “,” Cordillera “,” St Louis “, o mulțime de vase, destinate transportării lemnului, tankere, nave frigorifice și o divizie de submarine de mare viteză.

– În anii 1939-40, URSS a permis Germaniei tranzitul prin teritoriul său a materiei prime strategice din Japonia și China: cauciuc, ulei, lemn prețios etc.

– Înainte de atacul asupra Norvegiei, în Golful Kola al URSS, au staționat două transportatoare militare germane cu trupe la bord și unul dintre cele mai mari tankere germane “Jan Wellem”.

Foto: Inalti ofiteri germani  şi sovietici o prezenţi la parada comuna de la Brest-Litovsk, organizata  pentru sarbatorirea ocuparii si  impartirii Poloniei : Generalu german Heinz Guderian  (centru) şi comandantul brigazii 29  sovietice de tancuri, colonelul Semion Krivoshein  (dreapta).

I.Bunich “Furtuna” jocurile sîngeroase ale dictatorilor “.

„- În Institutul de cercetări științifice al Forțelor aeriene sovietice, piloții sovietici au transportat din Germania avioane de tip “Junkers” Ju-87 și Ju-88, “Messerschmitt” Me-109 și Me-110, “Dornier” DO-217, “Heinkel He-111″, “Henschel”, avioanele de legătură “Fieseler-Shtorh” și “Focke-Wulf”, donate sovieticilor de către germani”

L.Kerber “Treburile mergeau spre război”.

Surse:  George Damian,bucurestiivechisinoi.ro ; patriotism.md

Protocolul secret al Pactului   Molotov- Ribbentrop, semnat la 23 august 1939, a definit graniţa sferelor de influenta dintre germani si sovietici.

Cu toate acestea, în timpul invaziei Poloniei , unele forţele germane, în special cele de sub comanda generalului   Heinz Guderian , au avansat dincolo de această linie, urmarind obiectivele lor strategice.

In zilele urmatoare, Guderian a fost informat că linia de demarcaţie între  germani si sovietici  a fost stabilita de-a lungul râului Bug şi că forţele sale vor trebui  să se retragă în spatele acestei linii până pe 22  septembrie.

Pe 17 Septembrie,  după ce  Armata a patra sovietica a lui Vasili Ciuikov,  a primit ordinul de a trece frontiera poloneza ,Brigada a 29 de tancuri, condusa de colonelul Semion Krivoshein   ,a intrat în oraşul Baranovichi  (pl. Baranowicze).

La 20 septembrie, unităţi avansate ale acestei brigazi de tancuri  au  întâlnit forţele lui Guderian in  satul Vidomlya (pl. Widomla), la trei zile după invazia sovietica din Polonia şi douăzeci de zile după invazia germana din Polonia.

Potrivit lui Krivoshein, un grup  de  recunoastere alcatuit din  12 ofiţeri germani, care s-au identificat ca fiind in subordinea lui  lui Guderian , au explicat că unitatile germane  au fost deplasate  în direcţia Brest. Ei au fost invitaţi in  cortul lui Krivoshein, care a propus  un toast pentru conducatorii lor  şi a invitat ofiterii germani  la Moscova, după ce vor obţine o victorie rapidă asupra Angliei „capitaliste” .Prin ei Krivoshein a trimis, de asemenea, salutări calde  generalului  german.

La apropierea de oraş în dimineaţa zilei de 22 septembrie, Krivoshein a vazut că trupele germane au ocupat  Brest-Litovsk si că Guderian si-a  stabilit deja cartierul general acolo.

Curând după aceea,reprezentantii lui Guderian  au  salutat „glorioasa Armata Rosie  ” şi generalii  sai si ,in  urma unui scurt schimb de formalităţi, Krivoshein a fost invitat la sediul comandamentului german la un mic dejun .

În timpul întâlnirii, Guderian a propus o paradă comună a trupelor sovietice şi germane prin oras, inclusiv in  Piaţa Centrală a orasului . Krivoshein a promis să trimita  cateva  batalioane  şi a convenit ca el şi Guderian să participe la  parada împreună.

Parada

Parada a inceput la ora 16:00,  şi au fost ridicate  Arcuri ale victoriei  decorate cu svastici si stele rosii  , pe sub  care trupele germane  si cele sovietice au defilat. Generalii sovietici si  germani au adus un omagiu armatelor  şi respectiv victoriei  lor asupra fortelor poloneze .

Urmări

 

După paradă, germanii s-au retras pea malul vestic al Bugului, iar sovieticii au preluat controlul asupra oraşului, precum şi a restului Poloniei de Est (acum Belarus de Vest  şi Ucraina  de Vest ) .

Potrivit unui articol din ziarul rus Novaya Gazeta din  2008 ,scopul de paradei  a fost  sa afişeze puterea noii  alianţe sovieto- naziste in fata   întregii lumi.

Comandantul Forţelor armate poloneze care au apărat Brestul  împotriva germanilor, general Konstanty Plisowski  , a fost arestat de NKVD, trimis intr-un  lagar sovietic în  Starobielsk şi mai târziu executat în masacrul de la Katyn.

In  multe lucrări publicate în anii 1980-1990 istoricii vorbesc despre  parade militare comune ale  Armatei Rosii si Wehrmachtului nazist  si în alte oraşe din Polonia ocupată.

 

 

 

File:Bundesarchiv Bild 101I-121-0012-30, Polen, deutsch-sowjetische Siegesparade, Panzer.jpg

Foto: Trupe sovietice si naziste marsaluiesc impreuna

Un  istoric rus scrie intr-o lucrare din  1992 intitulata „Secretele diplomaţiei  lui Stalin” : „parade comune ale  militarilor din ambele ţări  au avut loc in Grodno, Brest,Pinsk  şi in alte câteva oraşe (germanii le-a numit „paradele victoriei”).

Parada din Grodno a fost supravegheata de generalul de brigadă Vasili Ciuikov.

Rusia insista  azi, ca şi în trecut, să limiteze participarea sa în cadrul celui de-al doilea război mondial doar la perioada cuprinsă între 22 iunie 1941 şi capitularea Japoniei din 1945.

Tot ce-a fost înainte de 22 iunie 1941, Rusia consideră ca neavând legătură cu conflictul mondial!

Însă ţările care i-au căzut victime, dar şi restul lumii, consideră toate conflictele în care au participat sovieticii începând cu 11 mai 1939, ca făcând parte din conflagraţia mondială, URSS fiind astfel un stat agresor (cel puţin  în privinţa ţărilor est-europene pe care le-a invadat), responsabil de izbucnirea celui de-al doilea război.

Generalul german Guderian şi generalul rus Krivoşein la parada sovieto-germană, în Polonia ocupată, Brest 1939

Cronologia agresiunii sovietice asupra vecinilor săi europeni este următoarea:

17 septembrie 1939 – URSS atacă Polonia şi ocupă teritoriul estic al acesteia până la teritoriul polonez ocupat de

Germania.

30 noiembrie 1939 – URSS atacă Finlanda şi după un război de 3 luni şi jumătate (Războiul de iarnă), ocupă 11 % din teritoriul finlandez.

15 iunie 1940 – URSS înaintează un ultimatum Lituaniei, care îl acceptă, în rezultat ţara fiind ocupată de sovietici, punându-se bazele RSS Lituaniene.

16/17 iunie 1940  URSS invadează Letonia şi Estonia, la fel înaintând ultimatumuri în care se cerea instituirea de guverne pro-sovietice sub controlul Armatei roşii şi deplasarea liberă a soldaţilor ruşi pe teritoriul statelor baltice.

28 iunie 1940 – URSS ocupă estul şi nord-estul României (Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa), după retragerea administraţiei şi armatei române în urma ultimatumului sovietic.

Toate aceste invazii şi anexări au fost făcute de sovietici până la începerea războiului lor „pentru apărarea patriei”.

Niciuna din ţările pe care le-a invadat URSS în 1939 şi 1940 nu a atacat „patria” sovieticilor.

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/09/ce-sarbatoresc-la-9-mai-dupa-25-de-ani-de-independenta-cetatenii-r-moldova-video/

 

 

 

 

06/05/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: