CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O analiză la rece a întregului caz care a dus la arestarea lui Liviu Dragnea

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru alina mungiu pippidi

 

 

 

 

ALINA MUNGIU‑PIPPIDI (n. 1964), este  doctor în psihologie socială al Universităţii din Iaşi și activistă a societăţii civile din România din 1989, iniţiatoare a Contractului cu România şi a Contractului cu Clasa Politică (1996), lider al Coaliţiei pentru un Parlament Curat (2004), şi fondatoare a României Curate (2010) și a Coaliției pentru Universități Curate.

La începutul tranziției a fost printre cei care au creat noua presă liberă din România, conducând ziare ca Opinia Studențească sau Express, și având ani de zile editoriale în Revista 22 și România liberă.

În paralel a dezvoltat o carieră academică, având peste 2000 de citări internaționale, fiind în prezent profesor de studii de democraţie la Hertie School of Governance din Berlin, unde conduce ERCAS, centru de cercetare dedicat bunei guvernări (www.againstcorruption.eu).

E frecvent invitată să conferenţieze la universităţi ca Harvard, Oxford, Stanford şi LSE și publică în jurnale ca Nature, Foreign Policy, Journal of Democracy. Cărțile ei au fost recenzate în mai multe jurnale academic internaționale și în The Economist.

  Statul de drept ca soluție imorală

 

Alina Mungiu-Pippidi a făcut o analiză la rece a întregului caz care a dus la arestarea lui Liviu Dragnea.

Politologul a pus în perspectivă cazul din Teleorman, cu al său prejudiciu de 8000 de euro plătit deja cu situația lui Marine Le Pen, care a făcut același lucru la Liviu Dragnea, dar care dă doar banii înapoi și cu scandalul fostului vicepremier austriac, prins când oferea contracte cu statul.

Numitul Dragnea a fost condamnat și prompt arestat chiar în vremea dictatorului Dragnea, pentru o afacere de slujbe la stat fictive în valoare totală a prejudiciului de 8000 de euro (demult returnați), la o direcție subordonată Consiliului Județean Teleorman (cel mai sărac județ din Europa).

Trei ani și jumătate, nu e glumă, că românii au un stat de drept, nu ca francezii, unde Marine Le Pen, pentru exact aceeași problemă, va da înapoi 300.000 de euro Parlamentului European, unde se va și instala în triumf după ce a ieșit înaintea compatriotului ei, președintele Macron, tot la alegerile astea. 

Nici nu se pune problema de vreo acțiune în justiție la Marine.

Cum nici Partidul Libertății (din Austria) nu are vreo problemă penală, decât că se caută cine e criminalul care l-a înregistrat pe șeful său (ministru de Interne) în timp ce promitea contracte publice unor ruși pentru bani la partid.

Nimeni nu își pune întrebarea de ce s-ar promite contracte publice cuiva, dacă nu există deja un mecanism preferențial de distribuire.

Nu, nu, astea există numai în Teleorman.

Cu alte cuvinte, noroc cu noi că am intrat în UE, că are UE pe cine curăța – pe bișnițarii noștri de provincie, o amenințare la adresa statului de drept european.

Alina Mungiu-Pippidi a comparat cazul Dragea și cu dosarul Microsoft, dar și cu dosarele pe care le-au avut candidații învingătorilor în alegerile europarlamentare.

Județul Teleorman e sărac, iar orfanii sărăciți acum zece ani de cei opt mii de euro, care altfel ajungeau la niște persoane devotate și iubitoare de orfani sunt simbolic mult mai importanți decât milioanele de copii furați de peste tot, prin licențele supraevaluate Microsoft.

Dl. Florică, omul cu șpăgile, își duce copiii la o școală trendy din București arborând în fiecare sezon o mașină nouă din clasa de lux – e clar că e un iubitor de copii.

Dintre complicii de la Microsoft nu a fost condamnat nimeni.

Miniștrii care au semnat ca primarii (în cel mai bun caz) sunt miniștri sau moralizatori ai neamului.

 I-am scris lui Augustin Lazăr, un pensionar victimă a dlui Dragnea, și mi-a răspuns după ce a studiat problema vreun an că nu, nu se poate prelungi investigația.

Listele învingătorilor, desigur, nu au hoți de orfani din ăștia ca dl. Dragnea.

Conțin doar oameni care fac bine la copii, mai ales propriilor lor copii, ca dl. Vasile Blaga sau dnul primar de Alba, Mircea HavaClick aici pentru lista neagră a candidaților PNL la europarlamentare.

Nici nu conțin fraieri care să nu fie achitați în ultimă instanță după ce primele i-au condamnat: noii noștri europarlamentari, ca dnii Falcă sau Blaga, sunt un exemplu pentru felul în care Înalta Curte restabilește statul de drept după ce DNA și cele inferioare au crezut că sunt de capul lor.

Că peste toate există servicii secrete (mai multe decât avea Carol al II-lea pe timpul dictaturii regale, doar cinci), și un șef al statului căruia îi sunt (aproape toate) subordonate, este, de asemenea, pozitiv: are cine să-i apere pe orfani.

Fondatoarea proiectului România Curată concluzionează dur: Atâția oameni sărbătoresc triumful statului de drept fără să se uite la amănunte și fără să se întrebe când o să le vină rândul, relatează https://newstandard.news/

 

28/05/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 14 comentarii