CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UN NOD GEOPOLITIC REDUTABIL NUMIT UCRAINA


Vladimir Putin Volodimir Zelenski

Foto: Volodimir Zelenski,președintele Ucrainei și țarul de la Kremlin, Vladimir Putin

În nord-estul României (şi al Basarabiei româneşti), în Ucraina se întâmplă lucruri din ce în ce mai grave, care merită să fie urmărite îndeaproape.

Volodimir Zelenski, actorul de stand-up comedy care joacă în prezent rolul real de preşedinte al Ucrainei, a anunţat cu toată seriozitatea că a dejucat o lovitură de stat care era pregătita pentru 1-2 decembrie, lovitură de stat în care ar fi fost implicaţi miliardarul Rinat Ahmetov, fostul patron al antrenorului Mircea Lucescu şi al clubului Şahtior Doneţk, Rusia şi, bineînţeles, Vladimir Putin.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a negat orice amestec al Rusiei într-o asemenea aventură, scrie Petru Romoșan într-un articol apărut în https://ioncoja.ro/ucraina-un-nod-geopolitic-redutabil.

„Serviciile secrete ucrainene dispun de informaţii şi chiar de înregistrări audio în care reprezentanţi ai Ucrainei discută cu reprezentanţi ai Rusiei despre participarea lui Rinat Ahmetov la o lovitură de stat în Ucraina şi că va fi nevoie de un miliard de dolari pentru aceasta”, a declarat Zelenski, citat de EFE şi de agenţiile de presă ucrainene LB.ua şi Ukrainska Pravda.

În convorbirile interceptate de către serviciile speciale se afirmă că societatea ucraineană ar fi pregătită pentru o nouă „revoluţie”, iar „Rinat Ahmetov ar fi dispus să se implice în problema schimbării preşedintelui în exerciţiu”, a declarat Zelenski, adăugând că el consideră că miliardarul ar fi fost „atras” în această „aventură” de către persoane din anturajul său.

Cred că este o operaţiune în care el (Ahmetov) este atras. Este de fapt atras într-un război împotriva statului ucrainean. Din păcate, aceasta ar putea fi marea lui greşeală. Pentru că nu poţi lupta împotriva poporului tău şi a preşedintelui ales de poporul Ucrainei”, a afirmat Volodimir Zelenski, fără să excludă o diversiune în atragerea lui Ahmetov, (15 miliarde de dolari, după Forbes – cărbune, siderurgie, fotbal etc.) în presupusa lovitură de stat.

Ucraina e azi un stat eşuat (un stat care produce instabilitate în regiune), în dezarticulare accelerată. Criza de autoritate, războiul civil din estul Ucrainei, criza economică, trupele „nazi”, multiplele interese externe, americane şi europene, creează un cocteil exploziv. Ucraina se apropie de implozie chiar în lipsa unui război fatal cu Rusia.

De altfel, Rusia are tot interesul să nu se implice direct în butoiul cu pulbere ucrainean.

Ucraina este un stat confecţionat artificial, succesor al unei părţi din Uniunea Sovietică, născut în 1991 prin semnăturile preşedinţilor „revoluţionari” de atunci ai Rusiei (Boris Elţin), Ucrainei şi Belarusului.

Probabil că mai mult de jumătate din teritoriu nu-i aparţinea Ucrainei în 1922, ci a fost luat prin rapt de fosta Uniune Sovietică după război de la Polonia, România, Cehoslovacia şi Ungaria.

În plus, după 1991, mari regiuni rusofone sau rusofile au rămas în componenţa Ucrainei, creată politico-administrativ de Stalin şi apoi de Hruşciov.

Ucraina a devenit treptat, mai ales după 2014, un teren de joc războinic între SUA, NATO şi Rusia la frontierele Rusiei, la câteva sute de kilometri de Moscova. Situaţie intolerabilă pentru Rusia şi doar aparent avantajoasă pentru SUA şi NATO.

SUA şi aliaţii săi occidentali nu pot digera faptul că Rusia înseamnă un teritoriu atât de vast, cu cele mai mari resurse naturale de pe glob. Deşi Uniunea Sovietică a dispărut în 1991, Rusia continuă să fie cel mai întins imperiu între graniţele sale. Un imperiu care, inevitabil, se loveşte de interesele SUA, hegemon în declin.

SUA e apărată natural de două oceane şi e foarte departe, dar Europa Occidentală e mult mai expusă colosalei armate ruseşti. Lucru pe care se şi bazează hegemonul american în încercarea de a-şi păstra Europa aproape, în ograda sa, sub protectorat militar şi economic.

Istoria Ucrainei e una cu adevărat tragică. Statul ucrainean „independent” nu a existat, fantomatic, decât din 1917 până în 1922, când a fost integrat Uniunii Sovietice.

În 1932-1933, Stalin a provocat o mare foamete (Holodomor) în Ucraina. Au fost 5 milioane de morţi. A venit apoi războiul, în care o parte dintre ucraineni au luptat alături de Hitler, iar o altă parte alături de Stalin. Pierderile de populaţie ale Ucrainei din timpul celui de-al doilea război mondial au fost estimate între 5 şi 8 milioane, dintre care o jumătate de milion de evrei ucişi de germani cu ajutorul unor colaboratori locali.

După război, la fel ca în România (rezistenţa din munţi împotriva comunismului), ucrainenii foşti aliaţi ai nemţilor au dus un război de gherilă până în 1950.

De la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de-a lungul întregului secol XX s-au constituit în Canada şi în SUA două mari comunităţi ucrainene care intervin inevitabil în politica Washingtonului şi a NATO.

În 2016 trăiau în Canada 1 359 655 de ucraineni, cei mai mulţi născuţi în Canada. E al treilea cel mai mare grup etnic ucrainean după cele din Ucraina şi Rusia. Există şi un dialect canadian-ucrainean. Primul val de imigraţie a fost cel din 1891-1914. Al doilea val datează din 1923-1931. Al treilea, cel de după război, a venit între 1945 şi 1952. Există şi un al patrulea val, după căderea comunismului (începând cu 1991).

Ucrainenii americani au fost recenzaţi în 2019 : erau 1 009 874. Principalele valuri de imigraţie sunt cam aceleaşi cu cele canadiene. Ivan Bohdan este primul ucrainean ajuns în America în 1607. Cel mai mare val de ucraineni instalaţi în SUA a fost cel de la începutul anilor ’90, evrei şi protestanţi mai ales.

Nu e nevoie neapărat de un mare război în Ucraina şi la Marea Neagră pentru ca Ucraina să se destrame. Până la urmă, într-un fel sau altul, regiunile estice rusofone, Donbasul şi litoralul sudic, cu Mariupolul şi, probabil, Odesa, se vor întoarce la Rusia (Malorossiya, „Mica Rusie” din timpul imperiului).

De-a lungul ultimilor 300 de ani, Imperiul Rus, Uniunea Sovietică nu au pierdut teritorii.

Dimpotrivă, şi-au tot adăugat. Aşa a fost transformată şi Basarabia în gubernie la 1812. Numai în regiunea Odesa trăiesc şi astăzi peste 120 000 de români. Rusia va fi foarte interesată să le facă părtaşe la reîmpărţirea Ucrainei pe Polonia (partea vestică a Ucrainei), România (cu regiunile româneşti încă locuite de români) şi, probabil, pe Ungaria şi Slovacia. Atunci se va putea întoarce la România şi Basarabia, vechi pământ românesc. Ucraina s-a opus chiar mai vehement decât Rusia la reunificarea Basarabiei cu România.

Ofensiva SUA şi NATO din Ucraina şi din Marea Neagră s-ar putea, în final, să folosească României şi Poloniei, cei mai importanţi aliaţi din estul Europei.

După datele oficiale, în Ucraina ar trăi 409 608 români (declaraţi moldoveni şi români). După alte statistici, neoficiale, în Ucraina s-ar afla peste 600 000 de români care încă vorbesc limba noastră. Ucraina deţine arbitrar : nordul Bucovinei istorice, patru cincimi din Maramureşul istoric (ţinuturile Apsei de Sus şi de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), Bugeacul (Ismail, Cetatea Albă), Insula Şerpilor.

Cele mai mari comunităţi de români sunt în regiunile Cernăuţi (în oraşul Cernăuţi şi-a făcut studiile Mihai Eminescu cu Aron Pumnul), Odesa şi Transcarpatia (Maramureşul istoric).

Românii nu au de ce să iubească Rusia. Teritoriile pierdute după cel de-al doilea război mondial şi care azi se află în componenţa Ucrainei, la fel ca Basarabia, ne-au fost răpite de Stalin, de sovietici. La fel ca tezaurul, pe care, dacă ar fi avut onoare, l-ar fi restituit deja integral.

Aceste obstacole – tezaurul, Basarabia, teritoriile româneşti integrate în Ucraina postsovietică – le pun azi mari probleme eventualilor simpatizanţi români ai Rusiei, creştini ortodocşi sau nu.

Până azi, la capitolul România, marea diplomaţie rusă nu şi-a dat măsura. În ceea ce priveşte Basarabia, Vladimir Putin, Serghei Lavrov şi diplomaţia rusă ar avea de câştigat dacă l-ar reciti pe Aleksandr Soljeniţin, altfel maestrul lor pe drept multstimat.

Iată publicată de adev.ro/r2ypux, o hartă cu principalele poziţii deţinute de trupele ruse şi cu concentrările de echipamente, aşa cum a fost ea trimisă recent la OSCE de către serviciile de informaţii ucrainiene:

Ce ţară este gata să-şi trimită tinerii să moară pentru Ucraina?

Iar generalul ucrainean Leonid Kolopatiuk, şeful departamentului de cooperare internă şi verificare din cadrul armatei ucrainiene spunea că armata „gri” existentă în zona Donbas este mai mare decât unele armate europene şi că, la nevoie, „pot executa operaţiuni ofensive limitate pe teritoriul Ucrainei, fără mobilizare prealabilă sau minimă pregătire anterioară”.

Pe fond, întrebarea esenţială priveşte formele pe care le pot lua un eventual viitor conflict în şi pentru Ucraina:

1. O serie de experţi mizează că ceea ce am putea vedea pe viitor, în cazul în care conflictul s-ar intensifica peste nivelul actual, ar fi o folosire extensivă a forţelor existente în cele două republici independentiste, un război civil de mare intensitate şi care să vizeze controlul diverselor regiuni de importanţă strategică.

Caz în care, la nivel formal, Rusia va declara că este în afara conflictului şi aşa doreşte să rămână, cu excepţia situaţiei în care, de partea forţelor guvernamentale, răspunzând unei chemări urgente de ajutor, nu vor începe să sosească elemente ale unor forţe militare străine susţinute de acţiuni ale forţelor aviaţiei militare străine pentru susţinerea trupelor de la Kiev. Raiduri aviatice care să plece de pe baze din Ucraina sau de pe aeroporturi din ţări învecinate, atât pentru bombardiere, cât şi avioane de vânătoare sau atac la sol.

A doua variantă ar fi o mobilizare oficială a trupelor ruseşti care să declanşeze ofensiva împotriva trupelor ucrainiene, fie la cererea aliaţilor din provinciile separatiste, fie ca răspuns la eventuale acţiuni considerate ca punând în primejdie trupele şi securitatea la graniţa de sud-vest a Rusiei. (Citiți mai mult accesând: adev.ro/r2ypux).

06/12/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Moscova pregătește mercenari sârbi în Bosnia. VIDEO

Pe baza unor rapoarte venite de la serviciile secrete, ministrul Securității din Bosnia spune că Moscova pregătește mercenari sârbi care au misiunea de a înființa o unitate paramilitară la Sarajevo.

Într-un articol apărut în The Guardian, se scrie că Dragan Mektić, ministrul bosniac al Securității, afirmă că Rusia face eforturi de a destabiliza Balcanii și de a opri Bosnia să adere la valorile militare nord-atlantice.

Obstacolul prin care Bosnia este împiedicată să facă parte din structurile NATO o reprezintă Republica Srpska, entitate semi-autonomă locuită în majoritate din sârbi și care face parte din statul modern Bosnia și Herțegovina.

În Republica Srpska activează miliția paramilitară „Onoarea sârbă” condusă de Milorad Dodik. Membrii miliției paramilitare au fost instruiți într-un „centru umanitar” înființat și finanțat de Moscova.

Mai mult decât atât, unul dintre liderii grupului, Bojan Stojković, a fost antrenat în Rusia, şi a primit o medalie din partea generalului rus Valeriy Kalyakin. 

Milorad Dodik, liderul dur al paramilitarilor sarbi din Bosnia, a organizat o paradă militară în Banja Luka, fără să ia în seamă o hotărâre a curții constituționale a țării.

Conform șefului securității bosniace, această grupare paramilitară  recrutează membri din lumea interlopă sârbă, care vor fi instruiți militar dar și ideologic, astfel încât să fie loiali lui Milorad Dodik.

Zurnal said the group was recruiting from the Serb criminal underworld.

Ministrul bosniac al Securității mai spune că, din documentele adunate de-a lungul timpului, reiese că una dintre misiunile formațiunii „Onoarea sârbă” este „o eventuală intervenție în cazul în care opoziția încearcă să obstrucționeze funcționarea autorităților”.

Apariția paramilitarilor în Bosnia vine la 15 luni după ce serviciile secrete ruse au fost implicate într-o lovitură de stat în Muntenegru, în care mercenarii instruiţi de Moscova intenționau să atace Parlamentul, să-l asasineze pe Milo Đukanović, liderul pro-occidental al țării și să împiedice aderarea la NATO. Lovitura de stat a fost dejucată și fosta republică iugoslavă  Muntenegru a devenit membru NATO în iunie 2017.

Și guvernul bosniac urmărește aderarea la NATO, dar  este puternic obstrucţionat  de rezistența Republicii Srpska, se scrie în articolului din The Guardian.

„Aceasta face parte dintr-o schimbare a ordinii internaționale,gândită la Moscova începând cu invazia din Georgia, Siria, Ucraina, amestecul în alegerile din SUA”, a declarat Reuf Bajrović, fost ministru al energiei din Bosnia.

„Rușii au decis să-și folosească pârghiile în Balcani pentru a obține rezultatul dorit şi anume sfârșitul acordurilor de la Dayton și crearea unui stat sârb”.

 

 

14/01/2018 Posted by | POLITICA | , , , , , , | Lasă un comentariu

LA MOSCOVA SE COACE CEVA PE DIRECTIA TRANSNISTREANA

Alte semne că Moscova coace ceva pe direcția transnistreană. Săptămâna trecută, liderul separatist, Igor Smirnov, a fost chemat la Kremlin, „pentru o discuție” cu Serghei Narîșkin, șeful administrației prezidențiale, și Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului Securității Rusiei. Conform ziarului moscovit „Kommersant”, care s-a referit la o sursă din administraţia prezidenţială, lui Smirnov i s-a atras atenția asupra necesității „rotației cadrelor” în Transnistria.

 Ca și în perioada sovietică, sintagma respectivă înseamnă, de facto, o propunere de demisie. Lui Smirnov, care împlinește 70 de ani, i s-a dat de înțeles că e timpul să se pensioneze și să transmită ștafeta altcuiva.

 Moscova nu dorește ca el să participe la „alegerile prezidențiale” din decembrie 2011, considerându-l drept o piedică în rezolvarea conflictului după noul scenariu elaborat de ea.

O situaţie nouă

Schimbarea lui Smirnov, dacă va reuși, ar putea crea o situație nouă pe tabla de șah a conflictului transnistrean. La umbra acestui „baobab” – relicvă a războiului rece și a românofobiei viscerale, nu poate să crească nimic.

 Regimul său inhibă și ucide orice firicel de conciliere, de compromis, de înțelegere dintre ambele maluri ale Nistrului. Un lider mai flexibil, mai realist, mai „uman” ar fi în interesul transnistrenilor în primul rând. Ar fi ca un geam deschis într-o carceră sufocantă.

De ce abia acum?

Dacă Moscova ar fi dorit sincer instaurarea păcii în această regiune, ea ar fi trebuit să-l înlăture demult pe „pramatia” de Smirnov. De ce abia acum? Se pare că asistăm la o schimbare de macaz, la o nouă tactică în relațiile cu RM, dictată de strategia UE, dar și a României, în această regiune.

Implicarea lui Patrușev și faptul că problema transnistreană a figurat pentru prima dată pe ordinea de zi ca o chestiune de dezbătut în cadrul Consiliului Securității Rusiei sugerează că Moscova își revizuiește acțiunile și pune la cale ceva nou pentru RM, privind-o ca pe un element important al securității și refacerii sale ca imperiu.

După Ucraina, ne-a venit rândul și nouă. Evenimentele din 7 aprilie 2009, înlăturarea spectaculoasă a comuniștilor și formarea Alianței pentru Integrare Europeană le-au dat de gândit strategilor de la Kremlin.

 Este evident pentru ei că, oricât s-ar trage de „coada” transnistreană, ea nu mai este la fel de eficientă în manipularea „câinelui” moldovenesc, nu îi poate opri mișcarea spre Vest, în condițiile în care moldovenii sunt ademeniți de „ciolanul” integrării europene, inclusiv al călătoriei fără vize în spațiul UE.

 Raportul de forțe între proeuropeni și proruși e în folosul primilor, și Moscova speră probabil că balanța poate fi înclinată definitiv spre Est, dacă în procesul electoral din RM se vor include și transnistrenii.

Judecând după efortul pe care îl depune pentru a-i convinge pe moldoveni că nu există șanse de integrare în UE, că nu suntem doriți acolo și că trebuie să ne întoarcem spre Est, se poate conchide că Rusia este hotărâtă să se bată pentru „sufletele” noastre. Un spor de alegători proruși ar fortifica pozițiile ei în RM. Dar nu numai asta.

Un model care nu funcționează

Nu se știe ce conținut a pus Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federației Ruse, atunci când, după întâlnirea, la Moscova, cu Iurie Leancă, ministrul de Externe al Republicii Moldova, a vorbit despre rezolvarea problemei transnistrene prin acordarea unui „statut special” regiunii separatiste în cadrul RM. Coincidența de termeni nu ar trebui să-i amețească pe liderii noștri. Faptul că Moscova pune condiția modificării Legii cu privire la statutul special al regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova, adoptată în 2005, ar sugera că la Kremlin „statut special” înseamnă altceva decât la Chișinău și că au dreptate cei care spun că, prin intermediul unor „prieteni europeni”, Rusia vrea să ne vândă din nou Memorandumul Kozak, revopsindu-l.

 Însă Transnistria nu poate să primească un alt statut decât Autonomia Găgăuză, fără riscul de a-i stârni pe găgăuzi și a destabiliza din nou situația. Un alt statut ar însemna pur și simplu federalizarea de facto a RM, blocarea integrării europene și întoarcerea sub poala Rusiei.

Spre deosebire de Elțin, care avea la dispoziție tancuri și avioane de vânătoare și de bombardament, liderii de la Chișinău nu își pot permite să le împartă liderilor de la Comrat și Tiraspol atâta autonomie „cât vor putea duce” aceștia. Și ar fi o prostie să se meargă pe modelul belgian, când se vede că acesta nu funcționează. Dependența de Occident nu trebuie să-i facă pe liderii noștri să uite că nici ei nu sunt veșnici, că, decât o soluție strâmbă, mai bine nicio soluție.

Ce crede Putin?

Eliminarea lui Smirnov din ecuația transnistreană nu este încă un fapt împlinit, deși „discuția” de la Kremlin pare să-l fi pus pe gânduri pe liderul separatist.

 El nu mai este sigur că va candida pentru al cincilea mandat de președinte al autoproclamatei republici, chiar dacă în luna ianuarie, când așa-zisa uniune a apărătorilor Transnistriei l-a înaintat din nou drept candidat, nu exprimase îndoieli în această privință. Contează și reacția cercurilor ruse care se opun politicii lui Medvedev de apropiere de Occident.

După întâlnirea dintre Leancă și Lavrov, s-a vehiculat ideea că Kremlinul este dispus să „cedeze” Transnistria. Smirnov ar putea să caute sprijin chiar la partidul lui Putin „Edinnaia Rossia”, dacă va hotărî să nu se dea bătut. Invitarea lui Filat „în vizită oficială” la Tiraspol a fost un gest sfidător la adresa lui Lavrov, de care nu s-a temut.

Nu se știe care este poziția lui Putin în această chestiune, dar viitoarele alegeri prezidențiale din Rusia l-ar putea determina să nu accepte un scenariu care poate fi interpretat ca o „trădare” a transnistrenilor.

Un morcov pentru toți

Oricum, moldovenii s-ar putea pomeni în fața dilemei: să încetinească sau chiar să stopeze definitiv integrarea europeană de dragul reintegrării RM, a transnistrenilor. Va fi o dilemă falsă, dacă o privim în contextul strategiei „șmechere” a UE. Pe de o parte, Bruxelles-ul lasă să se înțeleagă că RM poate fi acceptată în UE fără Transnistria, determinând Rusia să-și modifice tactica, pe de altă parte, Chișinăului i se amintește în permanență că reintegrarea Transnistriei și retragerea trupelor ruse este o chestiune prea importantă ca să fie ignorată în procesul integrării europene, și nu concepe o intrare parțială a RM în UE.

Cum ar putea un guvern proeuropean să nu țină cont de asemenea „semnale”? În acest context trebuie privit, de exemplu, și faptul că guvernul Filat a acceptat zilele trecute reluarea circulației trenurilor prin regiunea transnistreană, recunoscând de facto acapararea segmentului transnistrean al CFM de către separatiști.

 Strategia „duală” a Bruxelles-ului și-a găsit reflectarea în recenta decizie de a sincroniza procesul de ridicare a regimului de vize pentru RM, Ucraina și Rusia. Astfel se propune un fel de morcov pentru toți decidenții în chestiunea transnistreană.

Cine, în afară de Rusia, își poate permite să-l refuze? De aceea, ca să nu improvizeze, să nu fie luat prin surprindere, Chișinăul are nevoie de un proiect propriu, bine cântărit și raportat la interesele pe termen lung, proiect pe care, dacă nu l-ar realiza, l-ar putea folosi cel puțin pentru a-și verifica pașii.

Nicolae Negru: „Moscova coace ceva pentru RM”

Jurnal de Chișinău

 

01/05/2011 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: