CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cum a ajuns Imperiului Rus să stăpânească Basarabia

 

 

 

Cum a ajuns Basarabia în componența Imperiului Rus

La începutul secolului XIX, „omul bolnav”- Imperiul Otoman dădea semne tot mai clare de slăbiciune, de care a înceecat să profite Rusia Ţaristă.

În anul 1802, Imperiul Otoman face o concesie importantă în faţa Rusiei, acceptând printr-un hatişerif ca domnii Ţării Româneşti şi Moldovei să fie numiţi pentru o perioadă de şapte ani şi să nu poată fi schimbaţi fără acordul rusesc.

Vă dau Prutul…

În 1806, sultanul Selim al II-lea îi mazileşte, la insistenţele generalului Sebastiani, ambasadorul Franţei la Constantinopol, pe Constantin Ipsilanti, domnul Ţării Româneşti, acuzat că întreţine relaţii prea strânse cu Rusia, înlocuindu-l cu Alexandru Şuţu.

În acelaşi an este înlocuit şi Alexandru Moruzzi, domnul Moldovei, locul său fiind luat de Scarlat Calimah.

Desigur că Rusia condamnă gestul, şi declară război Imperiului otoman.

În ciuda faptului că Poarta a încercat să evite conflictul, anulând mazilirea, ţarul Alexandru I a ordonat generalului Michelson să atace Moldova.

Pe 19 noiembrie 1806 ruşii ocupă Hotinul, apoi Benderul, Akermanul, Chilia, Ismail şi Reni. După care pun stăpânire pe întreg teritoriul Moldovei şi Ţării Româneşti.

Otomanii au încercat să-şi recupereze poziţiile în cursul anului 1807, însă fără succes, fiind învinşi în bătăliile de la Obileşti (14 iunie) şi Malainiţa (19 iunie).

Pe 24 august 1807, operaţiunile militare erau încheiate şi s-a încheiat armistiţiul de la Slobozia, care avea ca principală prevedere evacuarea de către trupele ruse a celor două principate.

Această clauză nu a fost însă respectată, astfel că pacea nu a rezistat prea mult, ostilităţile reîncepând în 1809.

 

 

În noiembrie 1811, delegaţiile rusă (formată din Italinski, Sabaniev, Fonton) şi cea otomană (Selim, Hamid, Galip) s-au întâlnit la Giurgiu pentru negocieri.

Ruşii, care iniţial au cerut teritoriul până la Prut, au plusat, solicitând graniţa pe Dunăre, adică stăpânirea celor două ţări române.

Solicitarea lor era susţinută şi de faptul că Napoleon fusese de acord cu acest lucru, la întâlnirea de la Erfurt, cu ţarul Alexandru I.

Informat, marele vizir, Laz-Ahmed Paşa, a declarat „Vă dau Prutul; nimic mai mult; Prutul ori războiul. Am jertfit grozav de mult până acum.

Ismailul singur vă plăteşte războiul şi mai aveţi încă patru cetăţi – adică Chilia, Akkerman, Bender şi Hotin – şi o strălucită provincie, Bugeacul împreună cu ţinuturile Gregeni, Codru, Lăpuşna, Orheiu, Soroca şi părţile transprutene din ţinuturile Iaşi şi Cârligătura”.

Practic, teritoriul dintre Prut şi Nistru era cedat de către otomani ruşilor.

Negocierile au continuat la Bucureşti, însă nu aşa rapid cum sperau ruşii, ameninţaţi de pericol, în condiţiile deteriorării relaţiilor cu Franţa.

Ţarul s-ar fi mulţumit „cu Prutul”, numai că acum sultanul Mahmud al II-lea dorea să păstreze gurile Dunării, cu cetăţile Ismail şi Chilia, puncte strategice importante pentru Imperiu.

În faţa încăpăţânării otomanilor, ţariştii au reluat ostilităţile, forţându-l pe sultan să accepte cedarea în totalitate a Basarabiei.

Pe 16 mai 1812, s-a semnat tratatul, care arăta că, „hotarul dintre cele două state să fie râul Prut, de la intrarea acestuia în Ţara Moldovei şi până la locul unde se întâlneşte cu fluviul Dunărea, iar de acolo să urmeze partea stângă a fluviului Dunărea, până la Gura Chiliei şi până la mare…”.

Imperiul ţarist intra astfel în posesia unui teritoriu de 43.630 km˛ (mai mare cu 7400 km˛ decât al Moldovei de la vest de Prut!), cuprinzând cinci cetăţi, 17 târguri, 685 sate şi o populaţie de 482.630 de suflete.

Aici nu trebuie nimic făcut, nimic întocmit…

La început, ţariştii au acţionat cu oarecare reţinere. Dintr-un raport al amiralului Ciceagov, comandantul trupelor ruseşti din principate, reiese şi modul pentru care au adoptat această atitudine:

„Basarabia este o ţară frumoasă, ea ne aduce mari foloase, dar trebuie să o lăsăm să se odihnească o vreme… Am încercat să dau locuitorilor acestui ţinut câteva privilegii mai mult decât vecinilor… Ei sunt scutiţi de dări vreme de trei ani, în loc de doi, după cum glăsuieşte tratatul de pace pentru Moldova; sunt scutiţi de recrutare, căci, de fapt, populaţiunea este rară şi o astfel de măsură, în loc să mai aducă locuitori, i-ar face să fugă şi pe cei cari sunt.

Mă silesc să fac să simtă blândeţea stăpânirii Majestăţii Voastre, care se întinde nu numai la cei cari au mai dinainte fericirea să se ţie de ea, dar şi la cei ale căror averi au căzut în puterea ei. Cred că această ţară va propăşi dacă Majestatea Voastră o va feri de mulţimea puterilor şi a autorităţilor.

Aici nu trebuie nimic făcut, nimic întocmit, dacă nevoia locală nu cere şi dacă mijloacele locale nu îngăduie.

Sinodul s-a amestecat cel dintâiu; a făcut tot ce priveşte stăpânirea lui; el porunceşte şi eu doar plătesc pe slujbaşi.

Am făcut cunoştinţă cu exarhul (Gavriil Bănulescu); pare că vrea să se mulţumească cu puţin; e umil şi politicos afară din cale; dacă nu-l vom încărca cu regulamente şi cu învoiri, poate că şi clerul acestei ţări va fi mulţumit. Trebuie să fie o stăpânire theopolitică şi nu sinodală, deaceia tot ce va face Majestatea Voastră ca să dea deoparte puterea Sinodului, va fi de folos şi va ajuta planul general”.

Mergând pe această linie, conducerea administraţiei civile a noii provincii a fost încredinţată lui Scarlat Sturdza, boier român, refugiat de mai multă vreme în Rusia. Acesta era ajutat de un sfat obştesc, format aproape în totalitate din boieri pământeni.

Sturdza a stat în funcţie doar până în 1813, când şi-a dat demisia, locul său fiind luat de generalul Harting.

El a încercat să reducă rolul românilor în conducerea Basarabiei, fapt ce a determinat protestul acestora, care, în frunte cu mitropolitul Gavriil Bănulescu, au trimis mai multe proteste ţarului Alexandru I. Protestele lor au avut parţial succes, în 1816, Harting fiind demis, locul acestuia fiind luat de generalul Bahmetiev.

De la Aşezământ la Regulamentul lui Voronţov

În timpul guvernării acestuia a fost adoptat un act deosebit de important pentru Basarabia:”Aşezământul obrazovaniei oblastei Basarabiei”, care acorda provinciei o destul de mare autonomie.

Conducerea urma să fie exercitată de un guvernator, alături de care se afla Înaltul Sfat (format din 11 membri-5 numiţi şi 6 aleşi-aceştia din urmă doar dintre boierii pământeni); s-a recunoscut autonomia administrativă, conducătorii judeţelor urmând a fi aleşi dintre proprietarii de pământ, ce deţineau suprafeţe mai mari de 300 de deseatine sau fiii acestora, cu vârsta mai mare de 22 de ani.

Aşezământul mai stabilea că”pricinile la Înaltul Sfat se vor lucra în limbile rusească şi moldovenească, după cum se va cuveni fiinţei pricinei, adecă: cele de punere la cale a haznalei, criminaliceşti şi de cercetări, ruseşte şi moldoveneşte, cu păzirea legiuirei Imperiului Rusiei şi cu ţinerea dreptăţilor şi obiceiurilor pământului la ceia ce se va atinge de apărarea drepturilor particularilor; iar pricinile giudecăţi poliţieneşti se vor lucra în singura limbă moldovenească şi judecăţile se vor face pe temeiul legiuirilor şi obiceiurilor Moldovei”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ţarul Alexandru I a fost foarte implicat în acest proiect încât a considerat necesar să vină personal la Chişinău (oraş ales drept capitală a Basarabiei, în 1818), pentru a promulga aşezământul.

Din păcate, acest regim n-a avut viaţă lungă. La moartea lui Alexandru I, în 1825, tronul imperial a fost ocupat de Nicolae I, care a lovit în plin autonomia Basarabiei.

În 1828, „aşezământul” a fost abrogat, fiind înlocuit cu aşa-numitul”regulament al lui Voronţov”, prin care se anulează aproape toate libertăţile politice, economice şi administrative ale provinciei.

Intrat în vigoare la 29 ianuarie 1829, regulamentul stabilea că Basarabia va fi condusă şi administrată de guvernatori şi funcţionari ruşi, acordând puteri foarte mari guvernatorului, în timp ce Sfatul Oblastiei (ce înlocuise Înaltul Sfat) se mai reunea doar de două ori pe an pentru a da avize de ordin economic.

În acelaşi timp, întrebuinţarea limbii române în actele publice era interzisă.

Totuşi, pentru că populaţia era reticentă la a învăţa şi folosi limba ocupanţilor, în 1836 a fost emis un ucaz prin care se tolera, pe o perioadă de şapte ani, folosirea limbii române în justiţie, pentru cei care nu ştiau limba rusă.

În anul 1861, se produce o schimbare în bine în ceea ce priveşte starea ţărănimii, odată cu promulgarea de către ţarul Alexandru al II-lea a unui ucaz de împroprietărire.

Acesta stipula că „pământul, fie arabil, fie păşune sau islaz pe care ţăranii îl ţineau în arendă de la proprietari, şi a cărui întindere nu întrece 13 desetine şi 1768 stânjeni pătraţi de familie, devine de drept lotul de împroprietărire al ţăranilor”.
O schimbare a sistemului se înregistrează în 1870, odată cu introducerea sistemului zemstvelor şi în Basarabia, adică a autonomiei comunale, judeţene şi provinciale.

La scurt timp însă, în 1871, Basarabia a pierdut statutul de provincie privilegiată, devenind gubernie a Imperiului Rus, fiind guvernată autocratic.

Statutul de gubernie însemna aplicarea legilor ruse, introducerea instituţiilor corespunzătoare, rusificarea accelerată a administraţiei etc.

Aspecte demografice şi religioase

Un moment important se înregistrează în 1856 când, cele trei judeţe din sudul Basarabiei-Cahul, Ismail şi Bolgrad-au fost restituite Moldovei. Astfel, un teritoriu de peste 10.000 de km˛, având o populaţie de circa 127.000 de oameni, revenea la patria-mamă.

Ce-i drept nu pentru mult timp! În 1878, la Congresul de Pace de la Berlin, marile puteri, trecând peste drepturile legitime ale românilor şi în ciuda intervenţiilor energice ale lui Mihail Kogălniceanu şi Ion C. Brătianu, au hotărât ca acest teritoriu să revină, din nou, Rusiei.

În catagrafia oficială, realizată în anul 1817, populaţia Basarabiei era cifrată undeva la 482.000 suflete.

Până în 1856 numărul locuitorilor a crescut la 990.000, dintre care:736.000 români (74%) şi 254.000 minoritari (ucraineni 12%, evrei 8%, bulgari şi găgăuzi 4, 8%, germani 2, 4%, ţigani 1, 1% etc.).

Peste alte trei decenii, populaţia provinciei a crescut la 1.935.412 locuitori, pentru ca la recensământul din 1912 să se consemneze un număr de 2.946.054 locuitori.

Autorităţile ţariste au sprijinit colonizarea străinilor în Basarabia, mai ales în condiţiile în care, în primii ani după 1812, mulţi locuitori au fugit la vest de Prut. Astfel că pe acest teritoriu aveau să se stabilească:germani, bulgari, găgăuzi, ruşi, evrei, ba chiar şi francezi sau elveţieni.

Şi viaţa religioasă din Basarabia după 1812 a fost extrem de tumultuoasă. Prin strădania episcopului Gavriil Bănulescu, la 21 august 1813, ţarul Alexandru I a promulgat ucazul prin care se înfiinţa noua arhiepiscopie a Chişinăului şi Hotinului.

Tot el a pus bazele seminarului teologic de la Chişinău şi a tipografiei mitropoliei Chişinăului şi Hotinului. Mitropolitul Gavriil s-a remarcat şi ca un aprig susţinător al autonomiei Basarabiei.

Urmaşii săi (Dimitrie Sulima, Irinarh Popov, Antonie Şocotov), deşi ruşi sau ucraineni la origine, au continuat să apere interesele bisericii basarabene.

O dovadă este şi faptul că, până la 1871, s-a permis folosirea limbii române în biserică.

Situaţia se schimbă odată cu venirea în scaunul episcopal a lui Pavel Lebedev, sub care tendinţa de rusificare a bisericii din Basarabia se accentuează tot mai mult.

Acesta a hotărât ca în bisericile şi mănăstirile în care s-a slujit în limba română să se oficieze şi în limba rusă.

Acelaşi înalt prelat a adunat „toate cărţile sfinte de pe la bisericile moldoveneşti, tipărite cu litere cirilice în limba moldovenească… la Mitropolia din Chişinău”, unde „timp de şapte ani le-a ars, încălzind cu ele palatul mitropolitan”.

Totodată a hotărât şi desfiinţarea tipografiei, înfiinţată de Gavriil Bănulescu.

O revenire la linia trasată de episcopul Gavriil se înregistrează în timpul episcopilor Serghie Lapidevski, Iacov Piatnicki şi Vladimir, pentru ca în timpul episcopului Serafim să se revină la practicile aplicate de Lebedev.

Acesta a impus slujba în limba rusă chiar şi în bisericile de la sate, ceea ce a condus la apariţia sectarismului, de genul inochentismului.

Rusificarea învăţământului

Şi învăţământul a fost afectat de procesul de rusificare. În 1867, limba română a fost interzisă în şcolile publice din Basarabia.

Într-o însemnare a unui oficial rus este explicată această măsură:”dacă voim ca Basarabia să se contopească deplin cu Rusia, atunci trebuie prin mijlocul şcolilor să ne grăbim a face ca măcar jumătate din ţăranii moldoveni să devină ruşi.

Spre această ţintă tinde tocmai sistemul de învăţământ public, adoptat acum de ocârmuire”.

Autorităţile au încurajat în schimb deschiderea şcolilor ruseşti sau ale minorităţilor. De aceea nu este de mirare că numărul analfabeţilor din rândul românilor era foarte mare.

Nici nu avea cum să fie altfel, dacă din 1865 nu s-a mai tipărit nici un abecedar cu litere latine, până la Marea Unire, iar după 1867 nu s-a mai înfiinţat nici o şcoală în limba română. În 1905, deputatul rus Novicov, într-o interpelare în Duma de la Sankt Petersburg, a cerut cărţi şi şcoli româneşti în Basarabia.

Solicitarea sa a fost respinsă pe motiv că locuitorii acestei provincii erau deja rusificaţi şi nu mai aveau nevoie de şcoli în care să se predea în limba română! Şi dacă mai adăugăm că în Biblioteca obştească din Chişinău, care avea peste 20.000 de volume, nu se găsea în anul 1899 nici măcar o lucrare în limba română, ne dăm seama şi mai clar de amploarea procesului de rusificare din învăţământul basarabean.

Mişcarea naţională

În ciuda tuturor greutăţilor, Basarabia şi-a păstrat pentru mult timp tradiţiile ei culturale. În primii ani după cedare, când restricţiile nu erau atât de mari, legăturile culturale dintre cele două maluri ale Prutului s-au derulat mai uşor.

Publicaţiile româneşti, de felul Curieruluiromânescsau Albina Româneascăerau citite cu mare interes de basarabeni.

O bogată activitate au desfăşurat oamenii de litere ca Alexandru Hâjdeu, Alecu Russo, Alexandru Donici, Constantin Stamati, Zamfir Arbore, Ion Sârbu, Alexandru Mateevici etc., unii dintre ei cunoscând consacrarea în Moldova de la vest de Prut.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, atitudinea de împotrivire faţă de procesul de deznaţionalizare a luat şi în Basarabia amploare, în ciuda supravegherii stricte exercitate de autorităţile ţariste.

Printre cei care au luat atitudine s-a aflat şi Ion Pelivan, considerat de mulţi ca părintele ideii naţionale româneşti în Basarabia. Alături de el se găseau tineri entuziaşti ca Nicolae Siminei, Alexandru şi Vasile Oatu, Vasile Maho, V. Hartia, N. Florov şi mulţi alţii. Reprezentanţii vechii boierimi pământene, avându-l în frunte pe Pavel Dicescu, înconjurat de Paul Gore, Vladimir Herţa, T. Surduceanu, Vasile Anghel, au revendicat drepturi naţionale pentru români şi au elaborat statutul unei societăţi pentru răspândirea culturii române în Basarabia.

După ce în 1884, a fost editat un ziar românesc, Mesagerul Basarabiei, care însă a avut o existenţă efemeră, tinerii basarabeni, grupaţi în jurul lui N. Gavriliţă şi Pantelimon Halippa, au scos în 1906 gazeta Basarabia, în paginile căreia se găseau revendicările de ordin politic şi social ale românilor.

Autorităţile nu au privit cu ochi buni această gazetă şi au luat măsuri dure, mergând de la confiscarea tirajului, interzicerea abonamentelor, şi până la intentarea de procese şi chiar arestarea colaboratorilor, ceea ce a determinat încetarea apariţiei în martie 1907.

Însă ce final! Pe prima pagină a ultimului număr era tipărită poezia „Deşteaptă-te române”.

Mişcarea naţională s-a mai putut manifesta în revista bisericească Luminătorul, în condiţiile în care episcopul Vladimir era un spirit tolerant şi împăciuitor.

În paginile acestei publicaţii, pe lângă articolele cu specific religios, se mai strecurau şi unele social-politice, scrise de Pan Halippa, A. Mateevici sau Teodor Inculeţ.

Dacă la ei acasă nu puteau să-şi afirme „românitatea”, românii basarabeni puteau colabora la publicaţii din România.

Aşa făceau Tudose Roman şi Iuliu Friptu, colaboratori la Viaţa Românească, Iorgu Tudos, Dumitru Vrabie, Ion Bălteanu, P. Gheorghiu, care scriau la Convorbiri literare, Familia, Sămănătorul.

Existau o serie de asociaţii culturale-Milcov, Cercul Basarabenilor-organizate pe teritoriul românesc, şi conduse de români basarabeni (Zamfir Arbore, B.P. Hasdeu, C. Stere) care s-au implicat în lupta pentru drepturi naţionale a locuitorilor dintre Prut şi Nistru.

Studenţii basarabeni care studiau la Iaşi, prin intermediul Ligii Culturale, strângeau cărţi şi reviste româneşti, pe care apoi le aduceau clandestin în Basarabia.

Un episod interesant s-a petrecut în 1912, când guvernul ţarist se pregătea să celebreze 100 de ani de la anexarea Basarabiei.

Românii au boicotat serbările, ba chiar au îndrăznit să protesteze, avându-i în frunte pe Ion Pelivan şi pe arhimandritul Gurie, care şi-au primit „răsplata” pentru curajul lor: Pelivan a fost nevoit să-şi dea demisia din magistratură, al doilea a fost exilat.

Ca o contralovitură, marele istoric Nicolae Iorga publica în acelaşi an lucrarea intitulată „Basarabia noastră”, ca o dovadă a preţuirii pe care românii de la vest de Prut o acordau acestui vechi pământ românesc.

În ciuda represiunii, în 1913 a apărut o nouă gazetă românească la Chişinău:CuvântMoldovenesc, avându-l ca director pe acelaşi neobosit Pantelimon Halippa, care puse pe picioare şi o editură, la care erau scoase Calendarul Cuvântului Moldovenesc şi Biblioteca Cuvântului Moldovenesc.

Cuvântul…, la care colaborau A. Mateevici, Ion Buzdugan, Ştefan Ciobanu sau Paul Gore, ajunsese la un tiraj de 10.000 de exemplare în timpul războiului, fiind singura publicaţie din Basarabia răspândită pe front şi care publica cântece şi scrisori de la soldaţi.

 

 

Bibliografie



Alexandru V. Boldur, Basarabia şi relaţiile româno-ruse, Editura TIMPUL

Ion Nistor, Istoria Basarabiei, ediţia a IVa, Institutul de Arte Grafice şi Editură”Glasul Bucovinei”, Cernăuţi, 1924

C. Filipescu, E.N. Giurgea, Basarabia, Consideraţiuni generale, agricole, economice şi statistice, Institutul de Arte Grafice”România Nouă”, Chişinău, 1919

Armand Goşu, Basarabia sub ocupaţie ţaristă, în Istoria Basarabiei, de la începuturipână la 1998, coord. Ioan Scurtu, Editura Semne, Bucureşti, 1998

Bogdan Murgescu (coord.), Istoria României în texte, Editura Corint, Bucureşti, 2001

 

 Sursa: Bogdan-Alexandru CIACHIR –  www.timpul.md/ cum-a-ajuns-basarabia 

Reclame

15/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Din nou despre volumul lui K. MARX – „INSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI”. VIDEO

INSEMNARI DESPRE ROMANI de KARL MARX, 2003

Aparitia volumului K. MARX – ÎNSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI în librariile din Romania a fost încă un semn ca începuse, de sus, desprinderea “de fraţii noştri de la răsărit” de “eliberatorii poporului român”.

Prin tipărirea insemnărilor inedite ale lui Karl Marx despre romani , care se aflau in Arhiva Marx – Engels a Institutului Internaţional de Istorie Socială din Amsterdam, romanilor li se oferea, prin  dascalul marxismului,o lectie de istorie românească ce le-a fost interzisa din 1944, aceea a cotropirilor si exploatarilor Principatelor Romane de catre rusi, cuprinsa in perioada dintre Ocuparea Crimeii (1787) si pina la Razboiul din Crimea (1856).

        Pentru inceput as fi dorit sa scriu citeva randuri despe Karl Marx. Despre fiul unor evrei, care s-au convertit la luteranism, despre studiile sale universitare de drept, istorie, filosofie (teza cu care si-a luat doctoratul a fost despre filosofii greci, nu ruşi) despre ostilitatea şi critica sa la adresa religiilor care i-au închis toate porţile academice germane, despre suspendarea ziarului editat de el si parasirea Germaniei.

Si despre expulzarea din Franta (in 1845, din cauza ideilor sale), urmata de expulzarea din Belgia (in 1848, dupa publicarea Manifestului Comunist) si chiar despre viata lui din Anglia, dar m-am razgandit, las cititorul sa se convinga singur ca unul a fost marxismul cu care au fost indoctrinati romanii de catre dictaturastalinista si altul a fost Karl Marx pe care l-a interesat sincer soarta si viitorul romanilor.

S-a intamplat ca un profesor universitar din Polonia, Stanislas Schwann sa studieze  Arhiva Marx – Engels din Amsterdam si sa dea peste patru manuscrise inedite, autografe ale lui Karl Marx despre romani si plin de bunavointa sa semnaleze existenta lor Academiei Republicii Populare Romane (a se observa ca republica era romana, nu Romania).

Pe langa intamplare si bunavointa profesorului, s-a mai nimerit, din fericire, ca cei ce au citit scrisoarea sa fie romani si sa se apuce de treaba.

O treabă foarte grea.

Toti, dar absolut toti, care au avut in mana manuscrisele lui Karl Marx s-au simtit total dezarmati de iligibilitatea lor.

Se spune ca printre putinii care au putut sa le citeasca au fost si cele trei fete ale sale Laura, Eleonor si Jenny care le retranscriau pentru a le trimite editurilor.

Pe scurt, Karl Marx in goana neintrerupta a lecturilor si-a ideilor ce le avea nu acorda nicio atentie notitelor si conspectelor sale.

In aceiasi fraza puteau fi intalnite, de-a valma, cuvinte germane, frantuzesti si englezesti, care-i trecea primul prin minte! Mai mult, intr-un cuvant erau si litere latine si gotice.

Apoi prescurtarile. Dar trecand, cu multa truda, peste acestea, cele patru manuscrise autografe au fost descifrate corect si folosite ca dovezi impotriva “fratilor nostri de la rasarit” in momentul cind conducerea superioara de partid si de stat a considerat carusii doar si-au schimbat blana tarista cu cea marxista, dar relele naravuri de cotropitori si jefuitori nu.

         Inainte de-a intra in lectura propriu-zisa a volumului, este de precizat ca manuscrisele autografe sunt urmarea lecturii “Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes” a lui Elias Regnault care a aparut la Paris in 1855. 

Autorul istoriei politice si sociale ale Principatelor Dunarene, un valoros publicist si istoric al secolului XIX-lea, a mai scris o istorie despre Napoleon, despre Franta, Anglia si Irlanda.

Din 1848 a inceput sa stranga material istoric despre Principatele Romane scrise de diferiti publicisti francezi dar folosind si lucrarile lui Nicolae Balcescu, Ion Eliade Radulescu, Ion Ghica si Aurel Papiu Ilarian, scotand un volum istoric de peste cinci sute de pagini in 1855, pe care l-a pus la dispozitia francezilor dar si a romanilor francofili.

Elias Regnault a fost un sustinator ardent al formarii unui stat unitar roman in paginile publicatiei sale pariziene  “L’Avenir national”. 

A fost un prieten sincer al poporului roman, tot asa si Karl Marx dupa cum reiese din insemnarile sale despre romani.

Iata acum ce a extras şi cum a comentat Marx istoria românilor.

Precizare: Toate citatele cu litera groasa, care urmeaza de acum in text, sunt din K.Marx  – Insemnari despre romani (Manuscrise inedite – publicate de Acad. Prof A. Otetea si Prof. S.Schwanin) aparut in Editura Academiei Republicii Populare Romane in anul 1964.

 Manuscrisul inregistrat cu B 85 este cel mai amplu si incepe cu uciderea lui Grigore Ghica de catre turci si-i trimite capul imbalsamat la Constantinopol: acolo e infipt intr-un cui pe zidurile Seraiului (1777) pentru ca a protestat impotriva cedarii Bucovinei in favoarea Austriei

  Dacă pâna la aceasta data, doar turcii si habsburgii dominau principatele romanesti, odata cu ocuparea Crimeei de catre Ecaterina a Rusilor, in 1787 vecinatatea rusa devine un nou pericol pentru principate.

 Iar dupa Pacea de la Sistov din 1781 Karl Marx noteaza: Abia au plecat austriecii din Tara Romaneasca si rusii sub Suvorov au intrat. Tara este data prada focului si jafului de catre acesta.

 Dupa zece ani Rusia obtine un hatiserif de la sultan prin care se poate amesteca în treburile principatelor iar amestecul lor vine intotdeauna cu armata multa si jefuitoare. 

Când pe firmamentul istoriei apare Napoleon si se imprieteneste cu Alexandru, tarul Rusiei, acesta se grabeste sa-i ceara anexarea principatelor. 

Napoleon isi da consimtamintul la anexarea celor doua principate, consemneaza Karl Marx. 

Spre norocul romanilor, prietenia celor doi nu a durat mult si a inceput razboiul intre ei.

Daca incepea cu cateva luni mai devreme Basarabia nu ar mai fi fost cedata rusilor de catre turci.

 Karl Marx nota: Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i apartinea, pentru ca Poarta otomana n-a fost niciodata suverana asupra tarilor romane.

 Ca sa nu mai vorbim de Rusia care nu avea nici un drept sa ia ce nu-i apartinea, dar o asemnea Rusie nu a existat niciodata si nu va exista vreodata!

  Dupa victoria asupra lui Napoleon, Alexandru avea cuvantul hotarator in Congresul de la Viena la care Karl Marx adauga: 

…rusii s-au aratat asa cum sunt: jaful si ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile si Taranul care suferise cel mai mult de pe urma ocupatiei n-avea pentru muscal (moscovit) decat cuvinte de ura.

        Din tot cuprinsul manuscrisului reiese cât de sensibil a fost Karl Marx la suferinţele ţăranilor români atat de năpăstuiti de boierii lor, dar şi cât de jefuiţi au fost de ruşi.

        Despre Tudor Vladimirescu are numai cuvinte de lauda:

Vladimirescu era patriot romanPentru el, Rusul si fanariotii sunt dusmanii, Tudor respinge  alianta rusa … 

Apoi in detaliu scrie despre tradarea si uciderea eroului nostru pe care o califica Asasinat marsav.

Totusi ceva se schimba dupa 1821 in Principatele Romane, turcii accepta din nou numirea de domni pamanteni, care au pus la locul de cinste limba romaneasca dispretuita de retorii Fanarului.

        Karl Marx scrie pe larg despre ocupatia rusa din timpul razboiului ruso-turc din 1828 – 1829, cand 150.000 de rusi au gasit de cuviinta sa invadeze, ca lacustele, Moldo-Valahia. Au avut loc excese groaznice. Contributii de tot felul in produse, furaje, vite, corvezi, hotii, omoruri, etc.

Barbati si femei au fost inhamati la care cu vizitii cazaci care nu-si crutau nici bata, nici varful lancii lor. Peste 30.000 de romani fura smulsi de la munca campului pentru a servi ca animale de munca.

 Ocupaţia asta de jaf si haos a tinut pina in 1835, inca sase ani dupa terminarea razboiului si-a Pacii de la Adrianopol in care rusii, ca invingatori, au dispus cum au dorit de Principatele Romane. S-a mers atât de departe incât:

Orloff, in numele tarului, propune sultanului sa cumpere cele doua provincii, oferindu-i 36.000.000 fr.Din care reiese ca sub dominatia “curtii otomane” si-a “curtii protectoare” principatele ajunsesera marfa de targ.

 Intre 1829 si 1834, Kiselev a fost guvernatorul general al Principatelor Române care işi pierduseră orice urma de libertate si independenta, pentru ca guvernatorul rus prin forta si dictat a inlaturat, prin alungare, inchisoare sau moarte pe toti romanii care protestau impotriva lui sau al Regulamentului Organic pe care l-a introdus in 1831.

        Marx exemplifica cum I. Vacarescu a protestat impotriva puterilor nelimitate ale lui Kiselev si a fost dat pe mana judecatorilor militari rusi care l-au surghiunit din Bucuresti si faptul ca alti patru boieri romani care au protestat toti murira “din intamplare” in aceiasi saptamana (vezi pag.119). Kiselev a adus niste modificari Regulamentului Organic care puneau sub control si supunere totala Principatele “curtii protectoare” de la Petersburg.

        In octombrie 1834, Rusia evacua in sfirsit Principatele. Inainte de plecarea sa Kiselev  incredinta toate posturile parte fanariotilor, parte altor levantini … si ca ofiteri subalterni, rusi sau creaturi rusesti !       

   Aici ar trebui sa ne oprim un moment si sa comparam ocupatia rusa si schimbarile impuse de ea din perioada 1829 – 1834 cu una recenta, cea din 1944 – 1958 pentru ca seamana intre ele ca doua picaturi de apa

        “ Vremea trece,vremea vine. / Toate-s vechi si noua toate” sau in 1829 “curtea protectoare” cica vroia sa ne scape de “semiluna” care ne ameninta crestinismul nostru iar ei, “fraţii nostri pravoslavnici s-au jerfit pentru noi”

Ce farsa inaltatoare la cerul tuturor religiilor! In 1944 glorioasa armata rosie ne-aeliberat” de exploatatorii nostri si de crestinismul nostru” Alta farsa!

Dar vorba lui Marx, intii trebuie sa traim tragedia istorica ca abia apoi sa ne dam seama de farsele ei!

De invatat, oricum nu invatam aproape nimic, pentru ca noi suntem un neam prea destept sa avem nevoie de istorie.

In schimb invata ceva “conducatorii nostri”, ei care au fost “liberi cugetatori” inainte, acum practica pravoslavismul supramistic!

        Sa ne intoarcem la Marx care isi noteaza in manuscrisul sau pas cu pas momentele importante ale istoriei principatelor, si iata-l ajuns la alegera de domn conform Regulamentului Organic, dar vointei rusesti:

        Alegerea are loc la 1 ianuarie 1843. Bibescu este ales. … Ca un veritabil parvenit, el incepe prin jaf si agiotaj. … Bibescu devenea din ce in ce mai slugarnic fata de Rusia.

Un rus  Trandafirov  venise in Tara Româneasca sub pretextul de a infiinta o mare exploatare minera. 

Obtinu concesii enorme …opinia publica si Adunarea protesteaza si toata istoria devine asemanatoare cu cea din zilele lui Adrian Nastase … pentru ca Bibescu printr-un fel de “ordonanta de urgenta” a timpului sau, ordona prorogarea Adunarii … Rusia ii veni in ajutor. 

        Dacă mai adaugam şi: Bibescu – un ţigan infumurat – era acum stăpân absolut (vezi pag.128) avem un exemplu concret cum se repeta istoria noastra in anul 2002.

  Sa nu ne indepărtam prea mult de Marx, tocmai când enunţa un adevar istoric pe care istoricii romani din 1944 si pana astazi, in 2002, il ascund, iata-l:  Ideea politica fundamentala a revolutiei din 1848 de la Bucuresti a fost o miscare impotriva protectoratului rus.(vezi pag.130)

Mai cititi odata si pe urma faceti rost de volum sa aflati si argumentele lui Marx. Pentru ca Marx studia mult, nu era gurist ca Dinescu,licheluta ca Liiceianu, pseudo-moralist ca Paler si filosofel ca Plesu. Iata un argument: 

Orice ofiter sau slujitor devotat Rusiei putea fi numit boier. 

Si sub sovietici a fost la fel si sub paleo-comunistii ce conduc Romania astazi e tot asa, numai ca nu le mai zicem boieri.

 Urmeaza cateva pagini magistrale de analiza sociala si economica a Principatelor din preajma revolutiei de la 1848, pe care “iubitii nostri” istorici de azi si “crema” mass-mediei bucurestene ar trebui sa le ia de exemplu de profesionalitate si sa-l reflecte pe Marx in scrierile lor asa cum merita, sa afle si tanara generatie romana adevarul despre el.

  Deşteptarea suna şi pentru romanii ardeleni, care intre timp s-au bucurestenizat, mai precis s-au fanarizat, pentru ca Marx scrie si despre romanii din Transilvania: 

Romanii sunt opriti sa poarte haine si pantaloni de postav, cisme, palarie mai scumpa de un florin si camasa de panza fina.

Ei erau numiti “plebea vagabonda” desi formau 2/3 din populatie, in timp ce ungurii, sasii, secuii, grecii, armenii formeaza numai cealalta treime.

Principiul fundamental al legii maghiare: Nobilitas Hungarica est … In Dieta din 1847 s-a manifestat cel mai injurios  dispret fata de slavi si de romani: a topi toate nationalitatile in nationalitatea maghiara …

    Iar despre Kossuth, si Marx stia ca nu era ungur ci slovac, fiul unui plugar sarac … casatorit cu fiica unui magnat … datorita acestei protectii a ajuns in Dieta.

În Martie 1848 Kossuth a trimis o delegaţie de trei sute de magnati, imbracati in tunica nationala la Viena, la împărat cu o constitutie prin care cerea incorporarea Transilvaniei la Ungaria

Si imparatul le-a dat semnatura … si asa au inceput adunarile de la Blaj a romanilor iar Marx scrie admirativ despre Iancu, Barnutiu, Laurian, Baritu pe care azi romanii ardeleni ii pomenesc din nou in soapta. 

Patru ani de inchisoare pentru toti aceia care ar indrazni sa vorbeasca impotriva perfectei unitati a natiunii maghiare, asa suna articolul 18-lea al constitutiei dietei unguresti din 1848!

  Marx isi noteaza toate amanuntele evenimentelor din Transilvania anilor 1848 -1849 chiar si evenimentul necinstei unguresti prin care intalnirea de pace este folosita: …ca o cursa, Iancu, Buteanu, Dobra sunt surprinsi de catre maiorul Hatvany; primul reusi sa scape; Dobra fu masacrat pe loc. Buteanu in ziuaurmatoare fu spanzurat. Tradare lasa, noteaza Marx (paginile 158 – 159).

In concluzia manuscrisului sau despre revolutia din Transilvania, afirma: … ca fara romanii din  Transilvania,  comandati de Iancu, rusii nu ar fi fost in stare sa se masoare cu Bem. Kossuth respinse cu dispret propunerile romanilor. Iancu batu zdravan pe unguri.

Asa fura paralizate victoriile lui Bem. Austria n-a rasplatit cu nimic peromani.

 Ba da, cu o decoratie, pe care Avram Iancu, cu demnitate a refuzat-o: “Io m-am luptat pentru libertate nu pentru o cruce, de-astea avem destule”. Imparatul s-a simtit profund jignit si l-a obligat sa paraseasca Viena.

 Dar era sa uit ca, rusii vreo zece mii, intrasera in Transilvania in februarie 1849. Nu puteau sa piarda o ocazie de-a invada, de-a lupta lenes si-a jefui vîrtos! La fel au intrat si in Moldova si Tara Româneasca in 1848. Nu mai puteau sa stee in stepele lor de grija romanilor…

        La 29 sept. 48, ruşii intrară în Ţara Româneasca, ca “liberatori”.

  Manuscrisul autograf a lui Marx despre romani inregistrat ca B 85 are in volumul Academiei Romane saizeci de pagini despre care istoricul A. Oţetea crede ca, Marx ar fi adunat acest material documentar pentru tezele sale despre politica de expansiune si cotropire a marilor puteri, in special politica externa a tarismului …

 Atat a scris istoricul roman despreţarism, si mai putin altii desi stiau totul, comparau in mintea lor expansiunea tarismului si al comunismului rus din 1917, dar nu au avut curajul sa scrie ca sa informeze corect istoric poporul roman, generatia tanara.

  Pe vremea aceia ei aratau numai fata marxista a lui Marx. Ei o scoteau în relief iar tovarăşii cu propaganda ne indoctrinau prin toate mijloacele, tot timpul cu marxism-leninismul si cu “eliberatorii” care ne-au eliberat de tot ce am avut mai bun in Tara si specific ca Natiune.

Cele douasprezece “eliberari rusesti” – din 1711 pina in 1944 – sunt mai dezastroase decat toate invaziile care s-au abatut asupra noastra in doua mii de ani!      

   Exagerari? Nicidecum! Puneti in balanta, tot, tot: tara si averea romaneasca, munca si cultura noastra, plus anihilarea libertatii, credintei, aspiratiilor neamului.

 Karl Marx a citit si studiat cu asiduitate mii de volume pentru cele câteva sute de articole şi cărţi pe care le-a scris.

A citit si „Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes” a lui Elias Regnault, a fost contrariat de invaziile şi oprimarea ruseascăîn Principatele Române. A realizat marea tragedie a Poporului Român, a scris despre ea!

        Şi acesta este motivul, de azi, pentru care românilor nu li se mai vorbeşte despre el.

Sursa. Corneliu Florea,  Wiinipeg – Canada  prin  ioncoja.ro/marx-despre-romani/

 

 

 

02/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ISTORIA BASARABIEI ȘI ÎNTÂLNIREA LUI MIRCEA DOGARU CU ALEKSANDR DUGHIN. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți și cine este Aleksandr Dughin accesând :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/07/04/aleksandr-gelievici-dughin-adept-al-doctrinei-neo-imperialiste-a-eurasianismului-noi-rusii-am-comis-multe-greseli-in-relatia-cu-romania-video/

 

 

17/06/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: