CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

RĂZBOIUL PENTRU TRECUT, SAU CUM ÎNCEARCĂ NOSTALGICII COMUNISMULUI SĂ NE PROSTEASCĂ ÎN FAŢĂ. VIDEO

 

 

 

 

Un articol publicat pe facebook de un nostalgic comunist rus, preluat cu slugărnicie pe blogul reacţionar de rahat de la Chişinău autointitulat, pardon de expresie, „RĂZBOIUL PENTRU TRECUT / ВОЙНА ЗА ПРОШЛОЕ”, se dă de ceasul morţii să demonstreze că prăbuşirea imperiului sovietic nu a însemnat că experimentul criminal comunist a dat faliment !

Năzdrăvăniile expuse în articol ar trebui să ne provoace hohote de râs, dacă nu am observa că încă mai trăiesc printre noi imbecili care speră să vadă  omenirea revenită la „binefăcătoarea” dictatură comunistă şi mai mult, cum încearcă ei să justifice inevitabilitatea „triumfului socialismului”, orânduirea în care după mintea lor aia puţină curgea laptele şi mierea, chiar dacă marxismul ca filosofie criminală a fost aruncat de popoarele lumii la lada de gunoi a istoriei, în urmă cu trei decenii…

Autorul uită să ne vorbească despre foametea programată de comunişti în URSS, CHINA, ROMÂNIA, CAMBODGIA şi în multe alte ţări ale „lagărului comunismului victorios”, care s-a soldat cu zeci de milioane de morţi.

Nu ni se spune nimic despre milioanele de deportaţi şi despre asasinatele în masă ordonate de conducerile comuniste, care au provocat pierderea a zeci de milioane de fiinţe umane nevinovate, pierderi mult superioare celor puse în sarcina naziştilor.

Autorul nu spune nimic nici despre privarea popoarelor care aveau nefericirea de a trăi în comunism, de cele mai elementare drepturi ale omului şi cetăţeneşti, despre dezastrul provocat de comunism în cultură şi artă, despre criminala politică de deznaţionalizare a zeci de popoare, printre care şi a românilor basarabeni şi bucovineni .

Autorul nu spune nimic despre incompetenţa comuniştilor în economie, fapt care a dus la un dezastru economic fără precedent, în ciuda marilor şi dureroaselor jertfe materiale la cale a fost obligată populaţia.

Prostovanul în cauză şi alţii ca el, se miră că a căzut URSS, dar nu încearcă să-şi explice prăbuşirea, în numai câţiva ani, a întregului sistem mondial comunist, nu doar a Uniunii Sovietice.

URSS a fost, nu-i aşa, doar una dintre ţările care construiau”cea mai umană orânduire pe care a dat-o istoria”, aşa cum îi plăcea să o laude deşănţata propaganda comunistă …

 

Citiţi şi minunaţi-vă până unde pot merge „tovarăşii”cu neruşinarea !

 

„Pe scurt despre cauzele prăbușirii Uniunii Sovietice

– lupta inegală cu forțele superioare ale imperialismului mondial (cursa înarmărilor, războiul rece, războaiele fierbinți).

– pierderile grele, provocate Uniunii Sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial (a fost distrusă o generație întreagă de comsomoliști și comuniști).

– inegalitatea condițiilor pentru construirea socialismului în diferite republici ale URSS (rămășițe ale conștiinței feudale și burgheze).

– Partidul Comunist din URSS a sărbătorit înainte de termen victoria în lupta de clasă, ceea ce a dus la refuzul de la dictatura proletariatului și, prin urmare, la revanșa forțelor burgheze și a contrarevoluției.

– în fața pericolului războiului nuclear conducerea partidului a adoptat politica de „coexistență pașnică a celor două sisteme”, „convergență”, a renunțat la ideea Revoluției mondiale (a nu încurca cu revoluția permanentă).

– sub influența ideologiei mic-burgheze și naționaliste a avut loc degradarea mișcării socialiste mondiale.

Nici unul dintre acești factori, la fel ca și însăși prăbușirea URSS, nu înseamnă că „experimentul a dat faliment”.

Uniunea Sovietică nu a fost nici ”un experiment”, nici ”un capriciu al unor fanatici”. Uniunea Sovietică a fost răspunsul omenirii progresiste la criza mondială a capitalismului și la măcelul din 1914-1918.

Destrămarea Uniunii Sovietice nu schimbă condițiile inițiale: însăși esența capitalismului dă naștere contradicțiilor, care nu pot fi înlăturate decît printr-un mare război.

Capitalismul inevitabil pune omenirea în fața alternativei: soacialism sau barbarie.

Comuna din Paris a existat 70 de zile.

Uniunea Sovietică a existat 70 de ani.

Istoria se dezvoltă în formă de spirală.

Următoarea spiră va însemna inevitabil moartea capitalismului și triumful socialismului.

Unica întrebare este: de care parte se va afla fiecare dintre noi?”

 

Sursa:

Postare publicată pe Facebook de jurnalistul Konstantin Syomin.

Traducere de y.obidin- (https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2018/01/12/pe-scurt-despre-cauzele-prabusirii-uniunii-sovietice/)

 

 

 

 

13/05/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Un comentariu

Cum au fost trimisi de sovietici în lagărele lui Hitler, zeci de mii de refugiati evrei

 

 

 

 

La peste sase decenii de la consumarea ei, colaborarea Hitler-Stalin, „autentificata’”de acordurile dintre cei doi prezinta inca pete albe.

Am constatat-o deja atunci cand arhivele rusesti ne-au relevat contributia de fond a liderului sovietic la redactarea Pactului din 23 august 1939, o constatam, o data in plus, cu o noua revelatie oferita de inepuizabilul fond de documente detinut de Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova.

Dupa venirea lui Hitler la putere, la 30 ianuarie 1933, numerosi comunisti si antifascisti germani, in marea lor majoritate evrei, si-au parasit tara, gasindu-si refugiul fie in U.R.S.S. – citadela unei utopii, ce parea a-si fi depasit definitia -, fie peste Ocean.

Stalin i-a primit cu bratele deschise pentru ca, dupa un timp, sa ii livreze inapoi Gestapoului.

O mie de comunisti si alte 60 de mii de germani care fugisera de nazism au urmat acest traseu dus-intors.

Gestul Kremlinului poate fi subsumat ‘antisemitismului de stat’ din U.R.S.S.-ul epocii lui Stalin.

El este un fel de uvertura la momentul declansarii acestei politici, in august 1942, in plin razboi.

Sectia de propaganda a C.C. al P.C.U.S. (b) semnala atunci ca echipa aflata la conducerea Teatrului Bolsoi este ‘evreiasca in cvasitotalitatea ei’ si lansa o campanie ‘pentru puritatea artei rusesti’.

O carte aparuta la Paris, in 1998, in traducere, Prisonniers du pharaon rouge (Prizonierii faraonului rosu), semnata de Ghennadi Kostircenko, enumera directiile acestei politici, mentionand cazul Solomon Mihoels, presedintele Comitetului antifascist evreiesc.

Creat in 1941, acest organism a fost folosit de Stalin – intr-o sinistra operatie de manipulare – la inceput, pentru a atrage fonduri din strainatate, in speta, S.U.A.

Dar odata ce liderul comunist a aflat chiar de la Mihoels personal, despre proiectul de creare a unei Republici autonome evreiesti in Crimeea, presedintele Comitetului avea sa cada victima unui accident de circulatie, inscenat, in ianuarie 1948 de politia secreta.

Cu o singura exceptie, toti conducatorii Comitetului antifascist evreiesc au fost impuscati. (La Moscova s-a editat de curand o monografie consacrata lui Solomon Mihoels – 1890-1948.)

In 1949, Pravda infiera cosmopolitismul criticilor de arta si imediat numerosi intelectuali evrei rusi erau acuzati de spionaj in folosul Marii Britanii si S.U.A.

In ianuarie 1953, cu doua luni inaintea mortii lui Stalin, cand au fost arestate eminente personalitati ale lumii medicale, in frunte cu profesorul Egorov, directorul spitalului de la Kremlin, care nici macar nu era evreu, asa-numitul complot al ‘halatelor albe’ incununa politica antisemitismului de stat.

Evident, pe fondul unui antisemitism popular traditional, hranit de geloziile particulare sau de rivalitatile profesionale.

Dar sa revenim la cazul resortisantilor germani, la cei alungati in 1933 de nazism.

 

 

 

hitler-stalin-fdr-churchill_pic

 

 

 

O prima marturie a jocului machiavelic al lui Stalin a constituit-o lucrarea Prisonnière de Staline et d’Hitler (Prizoniera a lui Stalin si Hitler), aparuta imediat dupa razboi, a Margaretei Buber-Neumann, sotia lui Heinz Neumann, Nr. 2 in Partidul Comunist German. Sotii Neumann au fugit din Germania si, odata ajunsi la Moscova, el a fost executat de NKVD, iar ea trimisa in lagar, la Karaganda.

Dupa semnarea Pactului germano-sovietic, din 1939, d-na Neumann a fost „livrata” de sovietici inapoi germanilor si deportata de fascisti la Ravensbrück.

Arkadi Vaksberg, un familiar al arhivelor rusesti, pe baza studierii carora a semnat volume de mare succes (Hôtel Lux, Aleksandra Kollontai, Visinski, procurorul lui Stalin, Misterul Gorki), traduse in afara tarii lui, merge dincolo de destinul familiei Neumann.

De altfel el a afirmat, inca din anul 1994 (in cartea sa Stalin Against the Jews (Stalin impotriva evreilor), aparuta la New York, ca primele negocieri intre Berlin si Moscova privind resortisantii germani au inceput cel putin de la sfarsitul anului 1935, deci cu mult inaintea semnarii ‘pactului diavolului’.

Initiativa, afirma recent Vaksberg, dupa investigatii in arhivele MAE de la Moscova, a apartinut serviciilor diplomatice ale Reichului la Moscova. Ele au cerut Kremlinului informatii privindu-i pe cetatenii germani din U.R.S.S.

De fapt, sintagma era un eufemism, pentru ca Hitler era interesat de fapt, de militantii comunisti .

Intr-o nota din 7 octombrie 1938, semnata de consilierul Schwiner de la Ambasada germana la Moscova, se spunea limpede ca despre comunisti era vorba. Schwiner ii scria chiar omologului sau rus, Grigori Venstein, ca Berlinul presupunea ca erau ‘peste 500 persoane’.

Pe 21 noiembrie 1939, Vladimir Potemkin, loctiitor al comisarului poporului pentru Afaceri Externe, care raporta zilnic superiorilor sai situatia, isi titra astfel sinteza: Despre chestiunea cetatenilor germani arestati in U.R.S.S .

In acest document, el relata intalnirea avuta cu insarcinatul cu afaceri von Tippelskirch.

‘Nu exclud posibilitatea ca, in cel mai scurt timp, sa va pot informa despre unele hotarari cu caracter practic’, nota Potemkin.

Trecusera numai cinci zile de la semnarea unui acord secret germano-sovietic ce stipula, in articolul sau 14, ca ‘toti cetatenii germani care se gasesc inca pe teritoriul sovietic, in inchisori sau colonii, sau exilati, trebuie expediati fara intarziere in Germania’.

Pe 11 ianuarie 1940, Potemkin relata o alta intrevedere cu omologul sau german: ‘I-am dat lui Tippelskirch a doua lista cu germani arestati, care urmeaza a fi expulzati. Sa fie vreo 15 persoane’.

Berlinul considera insa mult prea lent procesul de ‘predare’. Pe 9 aprilie 1940, von Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, ridica tonul in fata ministrului Afacerilor Externe, V.M. Molotov: ‘Sunt foarte intrigat de faptul ca o mare parte a cetatenilor germani ce trebuiau remisi, conform acordului incheiat, raman inca in Uniunea Sovietica’.

‘Voi face tot ce tine de competenta mea pentru a scurta aceasta intarziere’ – promitea ca un scolar ‘Domnul Niet’.

Ceea ce a si facut. Si nu numai cu cei 500 comunisti germani identificati de Berlin, inca de la inceput, care au fost expulzati, ci cu multi altii, care fugisera din Germania in U.R.S.S., fara acte si sub nume imprumutate: oameni de stanga, antifascisti, cea mai mare parte evrei, care – via Polonia – se refugiasera in Rasarit.

Von Schulenburg a avut, pe 19 mai 1940, o intalnire (in aceeasi problema) si cu loctiitorul comisarului poporului pentru Afaceri Externe, Vladimir Dekanozov, ochiul lui Beria in diplomatie.

„Ambasadorul german a reamintit ca – nota Dekanozov – la inceputul convorbirilor intre guvernul german si sovietic, ultimul ceruse ca partea germana sa poata primi 20 000 refugiati germani instalati pe teritoriul U.R.S.S.

Dar, in cursul discutiilor, partea sovietica a crescut cifra pana la 60 000″.

Fara cea mai mica unda de ironie, Dekanozov adauga: ‘Guvernul german a tinut sa sublinieze considerentele umanitare ce l-au facut sa accepte 60 000 de refugiati’.

Si incheia: „Consilierul Ambasadei germane, Tippelskirch, a amintit ca Potemkin precizase ca, din cei 60 000, numai o mica parte erau de origine etnica germana”.

Berlinul si Kremlinul actionau deci in totala coniventa in ce priveste etnia (evreiasca) a germanilor refugiati.

In lunile ce au urmat, colaborarea celor doua guverne a devenit ritmica: pe 27 august 1940, guvernul german emitea un memorandum oficial „strict secret”, adresat autoritatilor sovietice, in care preciza ca ‘acesti cetateni se gasesc in situatii extrem de defavorabile’.

Molotov a trimis de urgenta documentul „tovarasului Beria, cu rugamintea de a verifica aceasta informatie si a raspunde imediat, cu toate masurile necesare, respectiv eliberarea si expulzarea cetatenilor germani”.

Este acelasi Molotov care, la 3 mai 1939, cand Litvinov era obligat sa demisioneze din functia de ministru de Externe  si care ii succeda ii marturisise foarte direct acestuia: „Suntem aici pentru a imprastia sinagoga”. (Magazin istoric, nr. 11, 12/1989).

Surse: ziare.com si Timpul md.

 

27/08/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Românii uitați în imperiul răului

La 27 martie 1918 a avut loc Unirea Basarabiei cu Tara-Mama. Exista destui romani care nu pot uita acest act extraordinar, Basarabia fiind prima provincie instrainata care, in anul 1918, s-a unit cu Romania. In amintirea evenimentului de atunci, un roman de peste Prut, Mihai Prepelita, si-a lansat la Casa Titulescu din Bucuresti, volumul “Romanii uitati in imperiul raului / Dincolo si dincoace de sarma ghimpata”, aparut la Editura Printech.

Cel mai interesant, chiar foarte spectaculos capitol al cartii este de departe cel intitulat “Prizonierii romani din Siberia”, semnat de diplomatul Victor G. Cadere si reprodus pentru prima oara in intregime de Mihai Prepelita. Diplomatul s-a implicat activ in salvarea romanilor din fosta armata austro-ungara si din Basarabia, aflati in indepartatul si putin ospitalierul pamant al Siberiei.

Dupa cum se stie, mai multi romani ce cazusera prizonieri la rusi au reusit in primavara anului 1917 sa se formeze in Corpul Prim de Voluntari ale carui unitati au luptat cot la cot cu oastea Regatului. Insa actiunea de recrutare a voluntarilor romani in Rusia, care intampinase de la inceput greutati din partea autoritatilor rusesti-aliate a trebuit sa inceteze total atunci cand Rusia a cazut prada bolsevismului, iar armatele Puterilor Centrale ocupasera Ucraina, intrerupand orice legatura cu Romania. In aceste imprejurari, ofiterii ardeleni, conferentiari raspanditi prin diverse colturi ale Rusiei s-au intors care cum au putut in tara, iar cei mai multi au preferat sa ramana si sa impartaseasca mai departe destinul marei mase de soldati romani, ramasi inca in lagarele rusesti, mai ales ca se ivea posibilitatea de a duce lupta mai departe pe frontul francez, asa cum fagaduise generalul Berthelot in trecerea sa prin Rusia, martie 1918, diferitilor reprezentanti ai nationalitatilor ce luptau pentru eliberarea lor de sub dominatia austro-ungara.

In tot decursul anului 1919 s-au facut sfortari pentru evacuarea din Siberia, dar numai ca rezultat al initiativelor particulare ale statelor aliate; astfel, s-au evacuat 14.436 cehi, aproximativ 3.000 italieni, 875 diversi. Dupa mai multe incercari ale statului roman, cum chestiunea evacuarii devenea tot mai presanta cu cat timpul trecea, s-a ajuns la concluzia ca numai prin trimiterea unui imputernicit al guvernului roman la fata locului se poate astepta rezolvarea urgenta a acelei importante chestiuni. In acest sens, guvernul roman a hotarat trimiterea lui Victor G. Cadere ca delegat, cu depline puteri, pentru repatrierea voluntarilor si a prizonierilor din Siberia.

Plecarea Misiunii de Repatriere spre Siberia a avut loc la Paris la sfarsitul lunii ianuarie 1920, cand telegramele aratau ruinarea regimului Kolceak si succesele tot mai mari ale bolsevicilor. Tocmai pentru ca imprejurarile se aratau tot mai potrivnice, Misiunea s-a simtit datoare sa ajunga foarte curand in contact cu romanii din Siberia si cu generalul Janin, ceea ce s-a si intamplat in ziua de 15 aprilie 1920 in Harbin. De la aceasta data pana la 11 mai 1921, Misiunea Romana in Siberia a repatriat aproximativ 5000 de romani. Despre romani se raportase ca s-ar gasi in numar de aproximativ 2500 in jurul Irkutskului. Gratie abnegatiei lui Victor G. Cadere, transporturile pe mare s-au efectuat din Vladivostok la porturile europene. Spre cinstea lor, autoritatile japoneze le-au asigurat romanilor din Extremul Orient tot concursul.

Dupa cum precizeaza Victor G. Cadere in raportul sau, in pofida greutatilor de nedescris, a fost infiintata acolo si Sectia Culturala a Misiunii Romane, continuatoarea sectiei respective din Legiunea Romana.

Inca din timpul formarii corpului voluntar in Siberia aparea la Ekaterinburg ziarul “Gazeta Transilvaniei”, iar cu formarea Legiunii a inceput sa apara la Irkutsk gazeta “Neamul romanesc”.

Aceste publicatii urmau un scop de propaganda pur national, care era necesara prin imprejurarea ca prizonierii romani stateau sub influenta miscarilor din lagare, in general unguresti si sub actiunea ideilor bolsevice, de la care romanii trebuiau deturnati. Considerand faptul ca Misiunea avea de intretinut si prizonierii supusi romani de diferite nationalitati, oameni cu sufletul zdruncinat de cele ce vazusera in Rusia, dezorientati de noua lor situatie si agitati de agentii Crucii Rosii maghiare, a fost creata pe langa birourile Misiunii si o sectie culturala, avand ca organ de propaganda si informatii gazeta “Tara noastra”. Li s-a explicat celor de alte nationalitati ca Statul roman primeste cu dragoste si bunavointa toti cetatenii tarii.

Cartea lui Mihai Prepelita ar trebui intens mediatizata nu numai pentru acest raport al activitatii exceptionale, profund patriotice, a lui Victor G. Cadere, ci si pentru celelalte materiale prezente in paginile ei. Se poate spune ca aparitia volumului “Romanii uitati in imperiul raului / Dincolo si dincoace de sarma ghimpata” este un eveniment cultural.

Publicat de Dragoş Galbur in 29 martie 2010

Blog Basarabia dupa independenta

29/03/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: