CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Laszlo Tokes cere în Parlamentul European dreptul pentru minoritatea maghiară din Transilvania „să-și determine propriul destin”

Europarlamentarul maghiar László Tőkés a acuzat UE și guvernul român de subminarea principiilor democrației și drepturilor omului, pe fondul numeroaselor acuzații că maghiarii care trăiesc în regiunea Transilvania din România sunt discriminați de autoritățile locale.

Vorbind la o conferință pe tema „autodeterminării în cadrul UE”, Tokes a cerut președintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, să „abandoneze practicile de opresiune” și să „dea drepturi minorităților etnice” sa-și determine propriul destin.

„UE și guvernul român încalcă în mod direct principiul autodeterminării, care este consacrat în Carta ONU. Maghiarii care trăiesc în Transilvania nu și-au abandonat niciodată dreptul de a-si lua soarta și destinul în mâinile lor. 

Solicit UE să sprijine poporul nostru în cererile lor de autonomie „, a spus Tokes.

În timp ce s-a adresat conferinței, Tokes și-a exprimat sprijinul față de mișcarea de independență a liderilor din Catalunya, mulți dintre ei fiind în prezent închiși în Spania .

Potrivit rezultatelor recensământului din România din anul 2011, aproximativ 1,2 milioane de etnici maghiari trăiesc mai ales în Transilvania. 

În 1920, Imperiul Austro-Ungar, care a luptat de partea Puterilor Centrale, alaturi de  Germania, Bulgaria și Imperiul Otoman, a fost forțat să semneze Tratatul de la Trianon, in urma căruia Ungaria a pierdut cel puțin două treimi din fostul său teritoriu, inclusiv Transilvania, care a fost acordată României. 

Alte regiuni maghiare istorice au fost predate Slovaciei, Ucrainei și Serbiei.

Deși problema maghiarilor care trăiesc în Transilvania nu a împiedicat relațiile dintre București și Budapesta, guvernul primului ministru maghiar Viktor Orban continuă să o folosească ca pârghie politică pentru a influența țările vecine cu populație maghiară, în schimbul concesiilor politice și comerciale.

Recent, Ungaria și vecinul său estic Ucraina s-au  angajeazt într-o disputa în urma unei decizii a parlamentului Ucrainei – Rada Supremă – de a adopta un pachet legislativ privind educația prin care era  interzisa educația primară tuturor  minoritarilor în orice limbă cu exceptia celei ucrainene.

Potrivit primului ministru ungar  Viktor Orban, legislația ucraineana recent adoptata  încalcă drepturile a până la 150.000 de etnici maghiari care trăiesc în principal în regiunea Zakarpattia din vestul Ucrainei, care a fost, de asemenea, in trecut parte din Regatul Ungariei, din Imperiul Austro-Ungar și din Cehoslovacia înainte de a fi anexată de Uniunea Sovietică în iunie 1945.

În semn de protest împotriva acestei controversate  legii educaționale, Ungaria a blocat încercarea Ucrainei de a se integra în continuare cu Uniunea Europeană și NATO, până când Kievul va lua  în considerare preocupările tarii sale privind invatamantul in limba minoritatilor.

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/11/11/ziua-de-11-noiembrie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

Sursa:

Violetta Rusheva   https://www.neweurope.eu/special-edition/our-world-in-2018/

 

 

 

Reclame

11/11/2018 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

19 martie 1907 – Parlamentul Ungariei a votat legile şcolare (Legile Appónyi), în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar

 

 

CENTENARUL MARII UNIRI. DIN CAUZELE PROFUNDE ALE UNIRII

 

 

 

 Cu 111 ani în urmă, în data de 19 martie 1907,  Parlamentul ungar vota legile şcolare (Legile Appónyi) vizând desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, slovace şi sârbe şi înlocuirea lor cu şcoli de stat cu limba de predare maghiara, în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar (19.III/1.IV)

Legile Appónyi veneau  în continuarea altor reglementări care după  creerea statului dualist austro-ungar  în 1867, urmăreau creerea unui cadru legal pentru maghiarizarea forţată şi desfiinţarea ca naţiune a românilor majoritari în Transilvania.

 Transilvania intrând atunci sub stăpânirea directă a Ungariei, guvernele de la Budapesta s-au axat de la început pe principiul creerii unui stat uninaţional, oficializând în consecinţă mai vechea politică de maghiarizare şi asimilare a popoarelor nemaghiare aflate sub stăpânirea sa, în principal a celor 3 milioane de români majoritari între naţionalităţile care trăiau aici şi care erau supuşi unei deznaţionalizări ridicate la rangul de politică de stat.

    Din îndemnul şi la indicaţiile a doi dintre corifeii politicii de maghiarizare, conţii Iuliu Andrássy, ministru de interne, şi Albert Appónyi, ministru al cultelor şi instrucţiunii, s-a elaborat un voluminos tratat intitulat (în traducere) „Românii din Ungaria”, Budapesta, 1907, 953 p., semnat de Antal Huszár, translator în ministerul de interne, care conţinea planurile şi măsurile pentru desfiinţarea românilor ca naţiune.

Tratatul a fost tipărit în număr de doar 25 exemplare, exclusiv pentru uzul guvernului, având caracter strict secret şi confidenţial, şi a fost pus în aplicare chiar din anul apariţiei sale prin legile draconice ale învăţământului ale lui Appónyi.

Se pare că în Ungaria nu i se poate da de urmă, în schimb în România există două exemplare, unul la Biblioteca Universităţii din Cluj-Napoca (ca să nu existe nici un dubiu, are pe ea şi semnătura autografă a autorului), al doilea la Biblioteca Academiei Române.

Statul Ungar a pus în aplicare în perioada 1867- 1918  un complex de  legi  al căror scop era maghiarizarea şi desfiinţarea ca naţiune a românilor ardeleni.   

După realizarea dualismului, în 1867, în luna decembrie a acestui an, Imperiul austro-ungar a adoptat o nouă Constituţie.

În problema naţională, Constituţia a fost completată de Legea uniunii Transilvaniei cu Ungaria, cu denumirea oficială „Despre regularea amănunţită a uniunii Ungariei cu Transilvania” (articolul de lege 43 din 1868) şi cu Legea de naţionalităţi, sau „Despre egala îndreptăţire a naţionalităţilor” (articolul de lege 44 din 1868), legi sancţionate la 6 decembrie 1868; legi care au ajuns a ordona menţinerea privilegiilor unora şi a introduce măsuri excepţionale în folosul hegemoniei ungare, în fond, actul „uniunii” devenind în mâna corpurilor legiuitoare de la Budapesta o armă împotriva poporului român.

Legea de naţionalităţi a proclamat existenţa unei singure naţiuni politice, „indivizibila, unitara naţiune maghiară” şi a declarat limba maghiară ca singura limbă oficială, prevăzând şi posibilităţi de „întrebuinţare oficială” a limbilor naţionalităţilor, ceea ce însă nu s-a respectat.

O Lege electorală aspră, din 1868, diferită de cea aplicată în Ungaria, şi mai mult agravată prin modificările din 1874, la care se adăugau abuziva şi nedreapta arondare a cercurilor electorale în zonele locuite compact de români, teroarea, falsurile şi presiunile administrative în timpul campaniilor electorale, a făcut ca doar un număr infim de deputaţi români să fie aleşi în Parlamentul Ungariei.

O lege în virtutea căreia, datorită sensului, nu s-a recunoscut dreptul de vot decât la 3,3% din populaţia Transilvaniei, în timp ce în Ungaria beneficiau de acest drept 6,5%, baza dreptului electoral formându-se după alte criterii. Cu ajutorul unei confuzii intenţionate în dispoziţiile principale ale legii electorale, ungurii şi-au făcut parlamentele, au declarat „uniunea” legală şi au creat legile de maghiarizare şi asuprire pentru majoritatea populaţiei Ungariei.

În ceea ce priveşte instrucţiunea publică, pentru 3 milioane de români transilvăneni, 2/3 din populaţie, şi deci o masă imensă de contribuabili, guvernanţii unguri nu au întreţinut şcoli de stat în limba română.

Sarcina întemeierii şi susţinerii şcolilor a revenit Bisericii Române – prin cele două confesiuni – sprijinită de instituţii financiare, culturale şi fundaţii româneşti, atâtea câte erau. După date statistice din anul şcolar 1891/1892, Biserica Românească întreţinea în Transilvania, din mijloacele sale proprii, 3083 şcoli primare, 4 şcoli civile de fete, 5 şcoli secundare, 7 şcoli normale (preparandii), 7 seminarii pentru preoţi.

Comunităţile bisericeşti au făcut serioase eforturi pentru înfiinţarea şi întreţinerea şcolilor, aceasta socotind-o ca o datorie şi un drept al lor, drept pe care au căutat să şi-l asigure prin legile fundamentale ale statului.

Autonomia Bisericii Române fiind asigurată printr-o lege specială, constituind o piedică serioasă pentru progresul ungarismului, guvernul pentru a o ştirbi a dat ordonanţe care loveau în legi, iar parlamentul a votat legi care loveau în autonomia Bisericilor nemaghiare.

Şcolile confesionale susţinute din banii românilor au fost supuse unei presiuni formidabile, numărul orelor şi al disciplinelor în limba română fiind redus progresiv, în aceeaşi proporţie fiind introdusă predarea unor obiecte de învăţământ în limba maghiară.

Legea pentru introducerea obligatorie a limbii maghiare în toate şcolile primare (prima lege Tréfort, 1879), legea a doua Tréfort (1883), care impunea limba maghiară şi în şcolile secundare româneşti, Legea azilelor (grădiniţelor) de copii (1891), care îndatora pe toţi părinţii şi tutorii de a trimite copiii în vârstă de la 3 la 6 ani în „institutele azilului”, unde urmau să fie instruiţi în „exerciţii evlavioase” interconfesionale şi unde urmau să înveţe limba maghiară, încălcându-se prin această dispoziţie chiar drepturile sfinte ale mamei şi ale credinţei – sunt câteva din legile discriminatorii pentru învăţământul ungar doar în intervalul 1867-1900.

Ca urmare a acestei legislaţii pe teritoriul Ungariei, între 1867 şi 1892, numărul şcolilor nemaghiare a scăzut, în procente, de la 58% la 44%, iar numărul şcolilor maghiare a crescut de la 42% la 56%.

Apogeul politicii de maghiarizare a fost marcat de Legile Apponyi pentru sistemul de învăţământ (1907). În art.12 din lege se preciza că guvernul are facultatea de a suprima orice şcoală românească, dacă acest lucru este reclamat de „interese superioare de stat”, iar hotărâre a ministrului de resort era inatacabilă.  

Diabolicul plan de maghiarizare a fost pus în aplicare imediat de guvernul ungar. În acelaşi an, 1907, prin cele două legi şcolare Appónyi, şcolile româneşti puteau fi desfiinţate oricând, „din raţiuni superioare de stat” (fără să se explice care sunt raţiunile), putând fi înlocuite cu şcoli de stat în limba maghiară; în 3 ani de zile de la aplicarea legii, şcolile româneşti s-au redus cu 600.

În institutele de învăţământ superior maghiare (româneşti nu putea fi vorba să existe – n.a.), nu numai că nu se preda nici o materie în limba română, ci s-a interzis chiar folosirea ei şi în timpul pauzelor dintre orele de curs.

    În 1912, prin fals şi dezinformare a Vaticanului, a fost înfiinţată prin hotărârea parlamentului Ungariei Episcopia greco-catolică maghiară de Hajdudorog, încorporând şi 83 de parohii, 382 filii şi 172 cătune româneşti luate de la episcopiile româneşti ale Oradiei, Gherlei şi Blajului, cu un total de 73.225 de credincioşi. În bisericile episcopiei limba liturgică urma să fie maghiara.
   

O nouă lege maghiară de colonizare, votată de parlamentul ungar în 1910, sporea fondul de colonizări în Transilvania a unor ţărani aduşi din Ungaria, împroprietăriţi cu zeci de mii de hectare de pământ şi oferindu-li-se un trai mai mult decât decent, urmărindu-se spargerea masei compacte a românilor şi separarea complexelor româneşti de cele săseşti.
    După intrarea României în război în 1916 împotriva Austro-Ungariei, în anul 1917 acelaşi ministru al învăţământului, contele Appónnyi înfiinţează în Transilvania, la graniţa cu România, „Zona culturală”: pe toată lungimea graniţei cu România, din nordul Ardealului şi până jos la Dunăre; pe o adâncime în interior între 60-120 km, toate şcolile româneşti au fost desfiinţate şi înlocuite cu şcoli de stat maghiare; românii au pierdut 1600 de şcoli.
   

Era pus într-un grav pericol însuşi viitorul naţiunii române. Noroc cu izbăvitorul an 1918.

  P.S. Observăm cum încă de multă vreme politicienii unguri au făcut din fals, minciună, dezinformare, o adevărată artă.

,,Moderaţii’’ politicieni maghiari din România de astăzi au avut de la cine învăţa şi ne dau oricând lecţii de perfidie.

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/08/actiuniperfide-ale-autoritatilor-ungariei-de-maghiarizare-a-romanilor-din-transilvania/

 

Sursa:

http://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/centenarul-marii-uniri-din-cauzele-profunde-ale-unirii-cartea-secreta-maghiara-din-1907-un-atentat-la-existenta-nationala-a-romanilor-transilvaneni-133070.html

19/03/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Represiunile la care s-au dedat autorităţile ungare împotriva românilor din Transilvania

 

 

 

Austria_Hungary_ethnic-1024x794

 

 

 

Maghiarizarea este termenul care reunește toate politicile de asimilare etnică implementate de autoritățile din Ungaria în diverse momente ale istoriei. Aceste politici au fost folosite pentru a ajuta menținerea dominației limbii și culturii maghiare în regiunile conduse de Ungaria prin încurajarea şi adeseori prin forțarea persoanelor din alte grupuri etnice să adopte limba și cultura maghiară și să își dezvolte o identitate maghiară.

De-a lungul timpului, Ungaria a pus în practică o sumedenie de metode menite să deznaţionalizeze popoarele pe care le anexase.

Printre cele mai opresive măsuri luate de conducătorii acestei ţări s-au evidenţiat : 

  

  • 1897 – Este promulgată Legea Banffy a satelor, conform căreia, toate denumirile oficiale de sate din Regatul Ungariei trebuie să fie în limba maghiară.

  • 1907 – Legea educaţiei Apponyi făcea limba maghiară subiect obligatoriu de studiu în şcoli. Se extindea şi asupra şcolilor confesionale şi comunale, care aveau dreptul de a oferi instruire şi într-o limbă minoritară.

  • Toţi copii, indiferent de limba lor nativă, trebuie să se poată exprima în maghiară în scris şi vorbit până la sfârşitul clasei a patra (~ la vârsta de 10-11 ani)„.

Sub guvernarea lui Tisza Kálmán, legile şcolare Trefort din 1879 şi 1883 au prevăzut limba de predare maghiară în şcolile primare.

În temeiul legii, limba maghiară trebuia să se predea în şcolile primare cu un învăţător în 21/2 ore pe săptămînă, iar în şcolile cu 6 învăţători 14 ore săptămînal.

În decurs de patru ani, învăţătorii nemaghiari trebuiau să se pregătească pentru a putea preda în limba maghiară.

În 1891, legea Csaky a introdus limba maghiară şi în grădiniţe. Tendinţa de maghiarizare forţată a românilor reiese şi din proiectul de lege Bánffy Dezsö de a înfiinţa circa 1000 de şcoli de stat în termen de 5 ani.

În 1898, Simon Telkes a publicat cartea „Cum se maghiarizează numele de familie„.

Acest„Manual de maghiarizare” a românilor, conţinea planurile strategice pentru desfiinţarea neamului românesc şi era destinat exclusiv unor înalţi funcţionari ai Guvernului de la Budapesta.

Apogeul politicii de maghiarizare a fost marcat de „legile Appony”, adoptate în 1907, pentru sistemul de învăţămînt. Legea prevedea dreptul statului de a suprima orice şcoală românească pentru simplul motiv că acest lucru era reclamat de interese superioare de stat.

Deci existenţa şcolilor româneşti depindea de arbitrariul măsurilor guvernamentale.

Prin votarea legii în parlamentul maghiar, în ciuda opoziţiei îndârjite a deputaţilor români, Al. Vaida Voievod, Ştefan Cicio Pop, Iuliu Maniu, şi a mitropoliţilor şi episcopilor români – I. Meţianu, V. Mihali, V. Hosu –, şcolile româneşti confesionale, unicul refugiu al vieţii şi a limbii române (în afară de biserică), ajung la discreţia administraţiei statului, deşi ele erau finanţate numai de populaţia românească şi nu de statul maghiar.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Pentru transformarea completă a şcolii într-un instrument exclusiv şi intens de maghiarizare, contele Appony Albert elaborează, în anul 1908, faimoasa ordonanţă ce prevede că la elevii români din şcolile statului pînă şi religia trebuie să se predea în limba maghiară.

Aplicarea legilor lui Appony a dat o grea lovitură dezvoltării spirituale a românilor din Transilvania.

După cinci ani de la intrarea ei în vigoare (adică în 1912) fuseseră închise 320 de şcoli româneşti din cele 2.795 existente, iar în anul 1915 – 600 de şcoli româneşti au fost închise.

Planurile Ungariei de maghiarizare a cetăţenilor săi de alte etnii au fost cel mai bine ilustrate în lucrarea secretă intitulată „Românii din Ungaria. Pentru întrebuinţare confidenţială. Scris, cu concursul mai multor colaboratori, de Huszár Antal, translator în Ministerul de Interne, Budapesta, 1907. Tiparul tipografiei regale maghiare de stat”. (A Magyarországi Románok – Bizalmas Használatara – Munkatársak közreműködésével, írta Huszár Antal, M. Kir. Belügyminiszteri Fordító, Budapest, 1907. 963+XXIV p).

Această lucrare  confidenţială, pregătită în Secţia Politică a Ministerului de Interne al Ungariei, s-a tipărit în numai 25 de exemplare, la scurt timp după ce Partidul Naţional Român a decis reluarea activismului politic în Transilvania, moment care a coincis şi cu deschiderea Muzeului Etnografic al Asociaţiei Transilvane, care – împreună cu Marea expoziţie jubiliară de la Bucureşti din 1906, prilejuită de aniversarea a 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani – s-au constituit într-o manifestare de mare succes a unităţii româneşti.

În 1890 lordul Fitzmaurice îi susţinea într-o serie de articole pe românii transilvăneni, spunând între altele:

” Eu insist mai ales asupra pericolelor care amenință Europa, în urma luptelor înverșunate și neîncetate dintre naționalitățile Monarhiei austro-ungare… Ungurii mai ales, urmăresc o politică violentă și oarbă față de naționalitățile supuse coroanei ungare și în special contra românilor… În Transilvania atitudinea provocatoare a minorităților maghiare contra românilor poate provoca dintr-o zi pe alta tulburări sângeroase, cu urmări incalculabile.”

Şi în Parlamentul Italian, însuși fiul marelui Giuseppe Garibaldi, Menotti Garibaldi și-a ridicat glasul de protest împotriva faptului că ungurii ”asupresc în modul cel mai barbar trei milioane de frați ai italienilor”.

În 1892 ziarul ”L’ Independence Belge ” scria că românii din Transilvania ”sunt tratați ca paria de rasa stăpânitoare a maghiarilor”, apoi continua:

”vechile privilegii ce le aveau românii au fost desfințate, bunurile le-au fost confiscate, ziarele suprimate, ziariști lor băgați la închisoare, iar învățătorilor și preoților li s-a făcut viața cum nu se poate mai mizerabilă.”

Marele om politic francez, G. Clemenceau , în ziarul său ”La Justice”, a demascat în articole incendiare asuprirea românilor din Transilvania :

” Independența naționalității maghiare va fi mai bine garantată prin pacea și libertatea celorlalte neamuri vecine, decât prin oprimarea violentă, cu consecințele ei inevitabile: războiul totdeauna hazardat ”.

Iată şi un mănunchi de exemple ale represiunilor  la care s-au dedat autorităţile ungureşti în perioada 1897-1913, împotriva românilor din Transilvania care purtau culorile naţionale roşu-galben-albastru -tricolorul românesc.

l     24 flăcăi (ţărani) din Sălişte (Sibiu) sunt pedepsiţi cu câte 12 zile, laolaltă 288 zile temniţă pentru că au purtat brâie tricolore (10 februarie 1900)

l     Studenţii G. Novacovici şi I. Scurtu sunt osândiţi la câte 10 zile temniţă şi câte 10 coroane amendă, pentru că au pus o coroană de flori pe mormântul lui Avram Iancu de la Ţebea. Curtea de apel a ridicat pedeapsa la câte 2 luni temniţă (26 septembrie1901)

l     Ministrul Iuliu Wlassics, deschide anchetă împotriva profesorilor de la Blaj, pentru că la „maial” în păduricea de la Veza, studenţii de la facultatea teologică şi elevii de liceu au îndrăznit  să cânte „Deşteaptă-te, române!”. Totodată sunt daţi pe mâna judecătoriei, trei elevi din clasa VII, fiindcă au purtat la butonieră steguleţe tricolore (28 mai 1902)

l     În Balinţ (Caraş Severin) întru întâmpinarea protopopului care venea să sfinţească biserica cea nouă au ieşit călăreţii, având vreo câteva steguleţe tricolore. Jandarmii i-au arestat aproape pe toţi. Au început apoi o goană nebună după tricolor printre oameni. Fără pic de sfială au intrat în biserică înarmaţi şi cu pălăriile pe cap, apoi pe uşa împărătească chiar şi în altar, scotocind şi răsturnând totul (iulie 1902)

l     Preotul Iosif Stupineanu, din Bârcea Mare (Hunedoara) e osândit în Deva la 3 luni temniţă şi 100 coroane amendă, pentru că a spus copiilor din satul său românesc să-l salute numai româneşte, şi astfel a făcut „agitaţie împotriva limbii maghiare” (15 mai 1903)

l     În localitatea Sf. Nicolae Mare (Torontal) sunt osândiţi la câte 2 zile închisoare şi câte 100 coroane amendă. Dr. N. Oprean, preoţii T. Oprean şi Ioan Petrovici şi învăţătorul T. Lipovan, laolaltă, 8 zile temniţă şi 400 coroane amendă, pentru tricolor la chiotoare (12 octombrie 1903)

l     În Lăpuşnic (Hunedoara) faurul Ion Gavrilă a dus la biserică o lumânare cu panglicuţă tricoloră, care a fost confiscată. Îndată, după liturghie, au sosit la casa lui jandarmii şi notarul, care îi răscoliră toată casa căutând după vreo altă pănglicuţă tricoloră, îl bătură şi îl deteră pe mâna judecătoriei (aprilie 1904)

l     Opt „căluşari” din Batiz (Hunedoara) anume: Petre Munteanu, vătaf, N. Ardeleanu, Mihai Petroiescu, Ion Predone, N. Bucşa, M. Frentoniu, Aron Munteanu şi Mihai Cîrlea, obţinură voie să joace în oraşul Hunedoara „Căluşerul” şi „Bătuta”. Cu toate acestea pe stradă fură arestaţi, descinşi de brâiele tricolore şi duşi la poliţie. Peste 8 zile fură pedepsiţi pentru „agitaţie” la câte 2 coroane amendă şi 6 ore închisoare (a doua zi de Paşti 1904)

l     Pretorul (solgăbirăul) din Ilia Mureşană, pedepseşte cu câte 1 zi închisoare şi 10 coroane amendă pe Ana Moisescu, Savia Poliac, Neta Poliac, Savia Poliac, a lui Mihai şi pe Damaschin Crişan, toţi din Ilia, pentru că au avut tricolor românesc la cămeşi (8 august 1906)

l     Surorile Maria şi Simina Boboc din Ilia Mureşană sunt pedepsite de pretorul din Ilia cu câte 5 zile temniţă pentru că au avut panglică tricoloră la păr (17 septembrie 1906)

l     Fetiţa Marta Colibaş din Ilia, e pedepsită de pretor cu 10 zile temniţă şi 50 coroane amendă, pentru că a avut o panglicuţă tricoloră în păr (27 octombrie 1906)

l     Avocatul dr. Şt. Rozvan din Ilia, e osândit la 15 zile temniţă şi 200 coroane amendă, pentru că florile cu care îşi decorase poarta erau în cele trei culori din tricolorul românesc (30 octombrie 1906)

l     Andrei Ghidiu, protopop, e osândit în Caransebeş la 15 zile închisoare şi 200 coroane

Dr. Petru Barbu profesor la 10 zile şi 200 coroane

Dr. M. Brediceanu, avocat, la 8 zile şi 200 coroane

D-ra Emilia Brodatschi, la 8 zile şi 200 coroane

  1. Sârbu, la 8 zile şi 200 coroane

  2. Săbăila, la 1 zi şi 25 coroane

toţi aceştia sunt osândiţi fiindcă au spus „Românul cu românul trebuie să ştie”, fiindcă au avut câte o panglică tricoloră, fiind considerat „agitaţie împotriva statului maghiar” (5 martie 1907)

l     D-na Anuţa Vlad, soţia d-lui dr. Aurel Vlad (Orăştie) e osândită la 1 lună temniţă şi 200 coroane amendă, pentru că la examenul unei şcoli primare româneşti a îndemnat elevii să vorbească şi să citească româneşti (12 iunie 1907)

l     În Făget (Caraş Severin) la „Maialul” elevilor, doi copii au fost arestaţi şi bătuţi de jandarmi, pentru că aveau tricolor în pălărie (1 iulie 1907)

l     În Brad se bate toba în zi de târg, aducându-se la cunoştinţa tuturor că „purtarea tricolorului românesc va fi pedepsită cu cea mai mare asprime”. O femeie din satul Vaca, purtând tricolor în păr, a fost arestată şi pedepsită cu 10 coroane (9 iulie 1907)

l     În Petruman (Timiş) jandarmii a sfârtecat haina d-nei Sofia Cercel pentru că în cusătura ei erau şi cele trei culori româneşti, arestează şi descing de brâie pe Octavia Micu şi Viorica Gera. Solgăbirăul le pedepseşte apoi pe tustrele cu temniţa cu câte 1 zi temniţă şi câte 5 coroane amendă (12 iulie 1907)

l     Protopopul G. Iernea din cercul Sătmarului, e osândit la 100 coroane amendă pentru că a îndemnat poporul să ţie la limba sa românească (20 august 1907)

l     4 ţărani din Micălaca sunt pedepsiţi de solgăbirăul din Arad cu câte 15 zile şi câte 20 coroane, pentru că au cântat „Deşteaptă-te, române!” şi „Hora Unirii” (18 noiembrie 1907)

l     Eugen Nyeki candidat de avocat în Beiuş, e pedepsit cu 25 coroane pentru că în pălărie sub bandă purta o panglicuţă tricoloră (23 noiembrie 1907)

l     Solgăbirăul din Bărăşineau (Arad) pedepseşte pe preotul Ion Popovici din Buteni cu 5 zile temniţă şi 100 coroane amendă, pentru că hainele copiilor cu şfeşnice la procesiune aveau chiotorii din panglicuţă tricoloră (5 august 1908)

l     În Orăştie, 30 de inşi sunt citaţi la poliţie şi sunt pedepsiţi cu câte 30 coroane şi 2 zile închisoare pentru că la costumul naţional au purtat culorile tricolorului românesc (18 decembrie 1908)

l     Sunt pedepsiţi de poliţia din Orăştie cu câte 2 zile închisoare şi 30 coroane Dr. Aurel Oprea şi Ioan Mihali, fiindcă copilaşii lor aveau tricolor la costumele româneşti (18 decembrie 1908)

l     Ion Iancu din Bucium Poeni (Alba) e pedepsit de solgăbirăul din Roşia cu 200 coroane pentru că: pe fruntea calului de la trăsură atârna panglică roşie, iar sub ureche era o placă de nichel, care – precum spunea ancheta – „deşi privită de aproape e de culoarea nichelului intinat, de departe însă pare galbenă”, iar sub această placă era prinsă o panglică vânătă. Ion Iancu a fost pedepsit pentru „agitaţie” şi purtarea culorilor unui stat străin (3 iulie 1910)

l     În Orăştie era multă lume la târg în 9 iulie 1910. jandarmii pornesc o goană după tricolor. Jandarmii smulg nu numai cingătorile, ci până şi băierile de la trăiştii, bătând şi arestând o mulţime de ţărani, pe care apoi poliţia oraşului îi pedepseşte pentru „agitaţie” în contra statului maghiar (9 iulie 1910)

l     În Lupşa (Alba) jandarmii în goana după tricolor năvăleau la petreceri şi nunţi şi le sfârteca ţăranilor hainele şi steagul de năfrămi de mătase, care erau legate de prăjină cu pănglicuţe tricolore, bătându-i şi arestându-i (14 iulie 1910)

l     La Blaj, jandarmii descing de brâie tricolore, peste 20 feciori şi fete şi le fac proces de contravenţie şi agitaţie (22 iulie 1910)

l     La târg în Cîmpeni – (28 august 1910) jandarmii au pornit o goană turbată după tricolor; arestează, bat, sfâşie hainele etc. Pe o femeie a lăsat-o în pielea goală în mijlocul străzii, după ce i-au sfârtecat ia cusută cu roşu, galben şi albastru. Au fost o mulţime de răniţi iar unii au fost străpunşi cu baioneta

l     La Ţelna, lângă Ighiu – Alba când ieşeau oamenii de la biserică, jandarmii îi descing de brâiele tricolore. În continuare se năpustesc asupra feciorilor.

Aceştia nu vor să dea brâiele, ci o iau la fugă. Jandarmii împuşcă de la 200 de paşi pe Ion Bârz care cade mort; aleargă apoi după Lazăr Tatu, care se refugiază într-o casă, îl ajung, îl străpung cu baioneta, îi zdrobesc capul cu patul puştii, apoi îl târăsc la curtea erarială unde acesta moare în cele mai groaznice chinuri (28 august 1910)

l     La Năsăud, la o nuntă, jandarmii năvălesc asupra oamenilor fiindcă steagul vorniceilor era făcut din năfrămi roşii, galbene şi albastre; smulg steagul şi îl sfâşie, smulg apoi tuturora tricolorul de pe haine şi le fac proces de contravenţiune (31 ianuarie 1911)

l     4 femei din Hodac (Mureş) sunt pedepsite cu câte 4 zile temniţă şi câte 10 coroane amendă, pentru că au purtat brâie tricolore (12 mai 1911)

l     În Ocna Sibiului, jandarmii arestează şi descing de brâul tricolor pe copiliţa Paraschiva T. Brateş, care venea de la câmp cu maică-sa; o dau apoi pe seama poliţiei unde copila a fost pedepsită cu 1 zi închisoare şi 5 coroane amendă (15 mai 1911)

l     În Câmpeni (Alba), iarăşi goană după tricolor. Fete şi neveste bătute, haine sfâşiate şi percheziţii jandarmereşti prin case (14-16 iunie 1911)

l     La Moneasa (Arad) la o petrecere, neputând smulge tricolorul de pe hainele unei domnişoare, fiindcă era cusut i-au sfâşiat haina

l     În Aiud (Alba) la târg, preoteasa Handrea din Mănărade (Alba) a fost pedepsită cu 3 zile închisoare şi 40 coroane amendă, pentru că a oferit d-lui Iuliu Maniu un buchet de flori legate cu tricolor (1911)

l     În Tisa (Arad) jandarmi descing pe ţărani de brâie tricolore, tocmai când aceştia ieşiră întru întâmpinarea episcopului ortodox I. Pap din Arad (1913)

 

Exemplele au fost culese în revista  dacoromania-alba.ro/din cartea „Suferinţe din Ardeal” de Vasile Stoica, Editura Vicovia, Bacău de  ec. Ioan STRĂJAN 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/02/05/un-manual-de-maghiarizare-a-numelor-romanesti-din-1898/

 

 

ADDENDA

Pentru aceia dintre români care încă nu ştiu cum gândeau conducătorii maghiarimii în acele vremuri, ar fi  interesant să afle ce intenţii încălzeau inimile acestora, cu numai câteva luni înainte de  firescul deznodământ al prăbuşirii imperiului lor milenar, pe care nu se arătau capabili să-l întrezărească nici măcar în ceasul al doisprezecelea…

Iată un citat din ziarul “Ujság”:

“Trebuie să luăm de la români şi Delta Dunării, căci lipsită de mare, îngrădită între ruşi, bulgari şi maghiari, România va fi silită să apeleze la mila noastră. Nu numai politiceşte, şi ci şi economiceşte. Iar, după ce se va încheia pacea, Franţa şi Anglia îi vor da naibii pe valahi. Nu e destul să încheiem pacea cu duşmanul nostru, ci trebuie să ne şi răfuim” (dr. Antal Kalmár, la 13 martie 1918).

“Vrem graniţă comună cu Bulgaria. Domnii care pregătesc pacea, să aibă grijă. Nu avem de-a face cu un duşman învins, ci cu un pungaş prins în flagrant delict. Cerem judecarea lui. Nu poate fi vorba de tratative de pace, ci doar de aplicarea unei sentinţe judecătoreşti, unui răufăcător” (Nandor Urmánczy, la 32 martie 1918).

“Nu ne gândim să oprim pe cel mai murdar dintre duşmanii noştri din Carpaţi, ci voim să ştergem pentru totdeauna România de pe harta lumii.” (Eugen Cholnoky, la 5 septembrie 1916).

Remarcabil reuşeşte să fie în acest context prelatul Iosef Meisel din Cluj, cu textul publicat la 29 ianuarie 1918, în acelaşi ziar: “Valahul, orice haină ar îmbrăca, tot valah rămâne. (Vorba lui Ghica: si jeune et déja valach?  n. n. …) La primul prilej, devine trădător de patrie şi când se simte la larg, aruncă masca ipocriziei şi calcă în picioare tot ce i-a dat ţara aceasta maghiară. În curs de 50 de ani, valahii au deznaţionalizat 70.000 de unguri. Fără zgomot, fără reclamă. Însă cu atât mai mare reuşită.

Pentru a pune stavilă acestor stări de lucruri, eu propun următoarele legi:

  1. Cu ziua de azi, să se suprime orice şcoală valahă; şcoli primare, licee, şcoli de aplicaţie etc.

  2. Cel care vrea să se instruiască, să poftească să înveţe ungureşte. Numai astfel să poată avea drepturi cetăţeneşti.

  3. Să se închidă toate facultăţile de teologie valahe. Valahii greco-catolici să înveţe la teologiile romano-catolice ungureşti, iar greco-ortodocşi să accepte unirea cu Roma. Să nu poată fi nimeni preot, decât în regiunile locuite de unguri. La fel, profesorii şi institutorii.

  4. Pentru regiunile locuite de valahi, să se înfiinţeze grădini de copii, cu învăţătoare maghiare, care să nu vorbească decât ungureşte.

  5. Cui nu-i place să se supună acestor măsuri, să fie obligat să plece în curs de trei ani, în Valahia.

  6. Măsurile acestea să fie aplicat consecvent, până se va face ordine în ţară, n-avem nevoie de comisari ministeriali: supravegherea valahilor e treaba jandarmilor.

      Aşa să procedăm, dacă vrem rezultate.” [77]

Nota bene: acest Iosef Meisel, care făcea asemenea planuri pentru viitorul Ardealului, era totuşi un prelat, slujitor al Evangheliei, al iubirii între oameni…

 

Iată totuşi în încheiere  o părere autorizată şi lucidă, cea a primului ministru ungar Ştefan Bethlen :

“Românii din Ungaria sunt mai numeroşi decât maghiarii şi alte naţionalităţi, în următoarele regiuni: în întreaga Transilvanie istorică (s. n.); în trei circumscripţii din Maramureş; în toate circumscripţiile Sălajului; în marea majoritate a celor din Satu-Mare, Bihor, Arad; în întregul district Caraş-Severin; în numeroase circumscripţii ale comitatelor Timiş şi Torontal, Astfel, masele româneşte reprezintă în Transilvania faţă de celelalte naţionalităţi, un ocean, o mare, un puhoi” (s. n.) Asta în 1912!…

Un an mai târziu, acelaşi fost prim-ministru ungar, ocupându-se de populaţia rurală din Transilvania şi Banat, precizează: 

“În cele 11 comitate occidentale ale Transilvaniei populaţia rurală este astfel repartizată pe ramuri: românii 75,1 la sută; maghiarii 15,0 la sută; germanii 9,9 la sută. Românii sunt pretutindeni, în majoritate absolută afară de comitatele Braşov şi Târnava Mare, unde domină germanii (saşii)”.

Acelaşi Ştefan Bethlen, spunându-şi părerea (în volumul I de Discursuri, p. 58) despre linia despărţitoare între unguri şi români, afirmă că, în ţinutul Bihorului, aceasta “merge pe Criş până la comuna Berek-Böszörneny”.

Căutând astăzi pe hartă această linie, constatăm că ea e mult mai la vest decât graniţa fixată în 1920…

Sursa: http://ioncoja.ro/ne-rusinarea-ungureasca-maghiara/

06/12/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: