CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ȘI BĂTĂLIA PENTRU BUCOVINA

Imagini pentru bukowina map

Bătălia imperiilor în Bucovina

Studenți! Muzele tac. A sosit ceasul bătăliei, o bătălie în numele civilizației germanice amenințate la răsărit de către barbari şi invidiate de inamicul de la apus. Astfel se aprinde din nou furor teutonicus. Renaște entuziasmul războaielor de eliberare şi începe războiul sfânt” (Apel al rectorilor universităților din Bavaria, 3 august 1914)*

 Decretată în noaptea 30 iulie 1914, mobilizarea generală a bucovinenilor s-a făcut la regimentele 23 Landwehr şi 41 Infanterie, respectiv 4 şi 9 Dragoni, grupate în cadrul diviziei 43 Landwehr, care astfel va avea în război o structură diferită de cea din timpul păcii.La începutul războiului, divizia 43 a ocupat poziţii pe malul galiţian al Nistrului, în zona Zaleszczyki, făcând parte din dispozitivul de patru divizii al generalului Kovess, destinat apărării Galiţiei Orientale şi Bucovinei, numit „Armee-Gruppe Kovess” – transformat ulterior în Armata a II-a.

Glotașii erau înrolați la Brigada 35 Miliții (Landsturm), care în august 1914 era concentrată pe granița cu Basarabia contra unui atac rusesc. Încă din prima lună de război, au loc câteva lupte izolate în zonele Novoseliţa, Boian, Mahala, Rarancea, Toporăuţi şi Ocna, urmate de un atac general rusesc asupra pozițiilor Brigăzii 35, considerate ca o zonă slabă a frontului.În consecința, generalul Pavlov ocupă practic fără luptă Cernăuţii în 2 septembrie 1914, instalând aici şi administrația civilă rusă, în 15 septembrie.

Tot în 15 septembrie, rușii ocupă Storojineţul şi ating linia Siretului până la granița română, la Movileni, fără a înainta, însă, mai mult. Se poate presupune că Brigada 35 Miliții – poate și Divizia 43 – s-a retras dincolo de Siret.

În 21 octombrie 1914, austriecii reocupă Cernăuţii şi regiunea între Siret şi Prut – probabil nordul regiunii de dincolo de Prut rămâne ocupată de ruşi.

Imediat se vor recruta două corpuri de voluntari în armata austriacă, în scopul apărării Bucovinei contra ruşilor, şi anume: „Corpul Voluntarilor Ucraineni” (huţani), compus din peste 1.000 de oameni, care depun jurământul la Seletin în 20 noiembrie 1914, şi „Corpul de Legionari Români”, din 1.500 de oameni, care depun jurământul la Câmpulung (Moldovenesc) în 2 decembrie 1914.

Abia constituiţi, ei sunt nevoiţi să acopere retragerea austriecilor în faţa noii invazii ruseşti, formând ariergarda.

Mulţi sunt împuşcaţi, restul va opune ultima rezistenţă la Câmpulung, apoi se vor risipi.Rușii din cadrul „Grupului Nistru”, în ofensivă contra austriecilor generalului Pflanzer, ocupă Cernăuţiul în 26 noiembrie 1914, trec peste Prut, ocupă Storojineţ, Siret, Suceava, Câmpulung, înaintează prin Pojorâta şi Valea Putnei spre Mestecăneşti (Mestecăniș), dar nu pot trece în valea Bistriței, oprindu-se pe culme.

Astfel, întregul pretoriat Vatra Dornei rămâne neocupat. În toată iarna dintre 1914 şi 1915 se vor desfășura doar lupte de tranșee.

În februarie 1915, armata austriacă, refăcută în iarnă sub comanda generalului de cavalerie Pflanzer Maltici – sub forma „Armee-Gruppe Pflanzer-Baltin”, ulterior Armata a VII-a -, reia ofensiva în Bucovina, reocupă Câmpulung, Suceava, Siret, apoi Cernăuţi la 15 februarie 1915 (sau 17 februarie, după alte surse), luând 60.000 de prizonieri ruşi.Frontul rusesc se va stabiliza pe linia Toporăuţi-Rarancea-Boian, deci cu câțiva kilometri la vest de granița bucovineană.

Administrația austriacă va funcționa în continuare normal, exista însă starea de asediu şi cenzura scrisorilor.

Apărarea graniței cu Basarabia cade în sarcina maiorului român Daniil Pop (sau Papp, român transilvănean – în 1928 ajunsese general în Armata Română, comandant al Corpului VII de Armată Teritorial), fortificat la Ostriţa – probabil la comanda vechii Brigăzi 35 Landsturm.Atacul contra Rusiei va continua de pe linia Nistrului spre nord.

În teritoriul bucovinean se semnalează doar un atac rusesc asupra Armatei a VII-a la Cernăuţi, în ziua de Crăciun a anului 1915, interpretat de austrieci ca având mai ales scopul politic de a atrage România în război de partea Rusiei.

Oricum, rușii se vor retrage cu pierderi mari.În iunie 1916 are loc ofensiva generală Brusilov, după numele comandantului Armatei a VIII-a ruse. La aripa sudică, atacul generalului Letcinski contra Armatei a VII-a a generalului Pflanzer pleacă din Basarabia, înconjoară poziţiile austriece ale maiorului Pop pe la Mamorniţa, trecând peste teritoriul românesc – România fiind neutră la acea dată -, şi ocupă la 17 iunie 1916 Cernăuţiul.

Până în 30 iunie, rușii ocupă Storojineţ, Siret, Suceava, Câmpulung şi ajung pe linia râurilor Ceremuş-Moldova-Putna, iar la începutul lui septembrie 1916 ating linia finală, reluând vechile poziții de la Mestecăneşti.

Pretoriatul Vatra Dornei rămâne din nou neocupat.Autoritățile civile şi ecleziastice s-au refugiat din Bucovina la Praga, unde au rămas până la sfârșitul războiului.După intrarea României în război, la 28 august 1916, în zona Vatra Dornei se făcea legătura cu frontul românesc. Există şi informații privind dislocarea unor unități militare românești în sud-estul Bucovinei.

Astfel, în primăvara lui 1917, Armata a VII-a austro-ungară apare stând în fața Armatei I-a române, aflate în refacere – pentru scurt timp, probabil, în rest aici se  găsea Armata a IX-a rusă. De asemenea, zona Suceava-Burdujeni era raion de refacere pentru Divizia a II-a de Cavalerie română.

În timpul Revoluției, unitățile ruse din Bucovina, care aparțineau în majoritate Armatei a VIII-a, au depus jurământul pentru Republică în 23 aprilie 1917.

Contraofensiva germano-austroungară din iulie-august 1917, consecutivă ofensivei nereușite a lui Kerenski din iulie, duce la recucerirea Galiţiei de Est şi a Bucovinei între 19 iulie şi 15 august 1917.

Cernăuţiul e ocupat în 3 august. Ruşii nu mai vor să lupte şi românii trebuie să oprească inițiativa la Mărăşti, pentru a trimite trupe în sprijinul aripii drepte a frontului, în sud-estul Bucovinei.

De altfel, zona aflată aproximativ la est de linia Siret-Rădăuţi-Gura Humorului va rămâne neocupată de austrieci, pe lângă zona aflată la est de Cernăuţi, spre Novoseliţa.

Acum prezența românilor în sud-estul Bucovinei este sigură, dar după tratatul de la Cotroceni, din mai 1918 – sau, după alte surse, după tratatul preliminar de la Buftea, din martie 1918 -, trupele române trebuie retrase din Bucovina lăsând loc unităților austro-ungare şi germane.

Intrarea Diviziei a VIII-a române, condusă de generalul Zadic, în Cernăuți la 11 noiembrie 1918 pune capăt altor luni de tulburări, mai ales privind partajul româno-ucrainean al Bucovinei.

 

https://franckmelen.wordpress.com/2011/05/24/batalia-imperiilor-in-bucovina/

*** John KEEGAN, “A History of Warfare”, Londra, 1993 / L’Esprit Frapeur, 2000** Dan Grecu – Deva, “Bucovina în Primul Război Mondial (1914-1918)”, în Buletinul Cercului de Studii a Istoriei Poștale din Ardeal, Banat şi Bucovina, An III, Nr. 3

Reclame

26/04/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Laszlo Tokes cere în Parlamentul European dreptul pentru minoritatea maghiară din Transilvania „să-și determine propriul destin”

Europarlamentarul maghiar László Tőkés a acuzat UE și guvernul român de subminarea principiilor democrației și drepturilor omului, pe fondul numeroaselor acuzații că maghiarii care trăiesc în regiunea Transilvania din România sunt discriminați de autoritățile locale.

Vorbind la o conferință pe tema „autodeterminării în cadrul UE”, Tokes a cerut președintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, să „abandoneze practicile de opresiune” și să „dea drepturi minorităților etnice” sa-și determine propriul destin.

„UE și guvernul român încalcă în mod direct principiul autodeterminării, care este consacrat în Carta ONU. Maghiarii care trăiesc în Transilvania nu și-au abandonat niciodată dreptul de a-si lua soarta și destinul în mâinile lor. 

Solicit UE să sprijine poporul nostru în cererile lor de autonomie „, a spus Tokes.

În timp ce s-a adresat conferinței, Tokes și-a exprimat sprijinul față de mișcarea de independență a liderilor din Catalunya, mulți dintre ei fiind în prezent închiși în Spania .

Potrivit rezultatelor recensământului din România din anul 2011, aproximativ 1,2 milioane de etnici maghiari trăiesc mai ales în Transilvania. 

În 1920, Imperiul Austro-Ungar, care a luptat de partea Puterilor Centrale, alaturi de  Germania, Bulgaria și Imperiul Otoman, a fost forțat să semneze Tratatul de la Trianon, in urma căruia Ungaria a pierdut cel puțin două treimi din fostul său teritoriu, inclusiv Transilvania, care a fost acordată României. 

Alte regiuni maghiare istorice au fost predate Slovaciei, Ucrainei și Serbiei.

Deși problema maghiarilor care trăiesc în Transilvania nu a împiedicat relațiile dintre București și Budapesta, guvernul primului ministru maghiar Viktor Orban continuă să o folosească ca pârghie politică pentru a influența țările vecine cu populație maghiară, în schimbul concesiilor politice și comerciale.

Recent, Ungaria și vecinul său estic Ucraina s-au  angajeazt într-o disputa în urma unei decizii a parlamentului Ucrainei – Rada Supremă – de a adopta un pachet legislativ privind educația prin care era  interzisa educația primară tuturor  minoritarilor în orice limbă cu exceptia celei ucrainene.

Potrivit primului ministru ungar  Viktor Orban, legislația ucraineana recent adoptata  încalcă drepturile a până la 150.000 de etnici maghiari care trăiesc în principal în regiunea Zakarpattia din vestul Ucrainei, care a fost, de asemenea, in trecut parte din Regatul Ungariei, din Imperiul Austro-Ungar și din Cehoslovacia înainte de a fi anexată de Uniunea Sovietică în iunie 1945.

În semn de protest împotriva acestei controversate  legii educaționale, Ungaria a blocat încercarea Ucrainei de a se integra în continuare cu Uniunea Europeană și NATO, până când Kievul va lua  în considerare preocupările tarii sale privind invatamantul in limba minoritatilor.

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/11/11/ziua-de-11-noiembrie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

Sursa:

Violetta Rusheva   https://www.neweurope.eu/special-edition/our-world-in-2018/

 

 

 

11/11/2018 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

19 martie 1907 – Parlamentul Ungariei a votat legile şcolare (Legile Appónyi), în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar

 

 

CENTENARUL MARII UNIRI. DIN CAUZELE PROFUNDE ALE UNIRII

 

 

 

 Cu 111 ani în urmă, în data de 19 martie 1907,  Parlamentul ungar vota legile şcolare (Legile Appónyi) vizând desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, slovace şi sârbe şi înlocuirea lor cu şcoli de stat cu limba de predare maghiara, în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar (19.III/1.IV)

Legile Appónyi veneau  în continuarea altor reglementări care după  creerea statului dualist austro-ungar  în 1867, urmăreau creerea unui cadru legal pentru maghiarizarea forţată şi desfiinţarea ca naţiune a românilor majoritari în Transilvania.

 Transilvania intrând atunci sub stăpânirea directă a Ungariei, guvernele de la Budapesta s-au axat de la început pe principiul creerii unui stat uninaţional, oficializând în consecinţă mai vechea politică de maghiarizare şi asimilare a popoarelor nemaghiare aflate sub stăpânirea sa, în principal a celor 3 milioane de români majoritari între naţionalităţile care trăiau aici şi care erau supuşi unei deznaţionalizări ridicate la rangul de politică de stat.

    Din îndemnul şi la indicaţiile a doi dintre corifeii politicii de maghiarizare, conţii Iuliu Andrássy, ministru de interne, şi Albert Appónyi, ministru al cultelor şi instrucţiunii, s-a elaborat un voluminos tratat intitulat (în traducere) „Românii din Ungaria”, Budapesta, 1907, 953 p., semnat de Antal Huszár, translator în ministerul de interne, care conţinea planurile şi măsurile pentru desfiinţarea românilor ca naţiune.

Tratatul a fost tipărit în număr de doar 25 exemplare, exclusiv pentru uzul guvernului, având caracter strict secret şi confidenţial, şi a fost pus în aplicare chiar din anul apariţiei sale prin legile draconice ale învăţământului ale lui Appónyi.

Se pare că în Ungaria nu i se poate da de urmă, în schimb în România există două exemplare, unul la Biblioteca Universităţii din Cluj-Napoca (ca să nu existe nici un dubiu, are pe ea şi semnătura autografă a autorului), al doilea la Biblioteca Academiei Române.

Statul Ungar a pus în aplicare în perioada 1867- 1918  un complex de  legi  al căror scop era maghiarizarea şi desfiinţarea ca naţiune a românilor ardeleni.   

După realizarea dualismului, în 1867, în luna decembrie a acestui an, Imperiul austro-ungar a adoptat o nouă Constituţie.

În problema naţională, Constituţia a fost completată de Legea uniunii Transilvaniei cu Ungaria, cu denumirea oficială „Despre regularea amănunţită a uniunii Ungariei cu Transilvania” (articolul de lege 43 din 1868) şi cu Legea de naţionalităţi, sau „Despre egala îndreptăţire a naţionalităţilor” (articolul de lege 44 din 1868), legi sancţionate la 6 decembrie 1868; legi care au ajuns a ordona menţinerea privilegiilor unora şi a introduce măsuri excepţionale în folosul hegemoniei ungare, în fond, actul „uniunii” devenind în mâna corpurilor legiuitoare de la Budapesta o armă împotriva poporului român.

Legea de naţionalităţi a proclamat existenţa unei singure naţiuni politice, „indivizibila, unitara naţiune maghiară” şi a declarat limba maghiară ca singura limbă oficială, prevăzând şi posibilităţi de „întrebuinţare oficială” a limbilor naţionalităţilor, ceea ce însă nu s-a respectat.

O Lege electorală aspră, din 1868, diferită de cea aplicată în Ungaria, şi mai mult agravată prin modificările din 1874, la care se adăugau abuziva şi nedreapta arondare a cercurilor electorale în zonele locuite compact de români, teroarea, falsurile şi presiunile administrative în timpul campaniilor electorale, a făcut ca doar un număr infim de deputaţi români să fie aleşi în Parlamentul Ungariei.

O lege în virtutea căreia, datorită sensului, nu s-a recunoscut dreptul de vot decât la 3,3% din populaţia Transilvaniei, în timp ce în Ungaria beneficiau de acest drept 6,5%, baza dreptului electoral formându-se după alte criterii. Cu ajutorul unei confuzii intenţionate în dispoziţiile principale ale legii electorale, ungurii şi-au făcut parlamentele, au declarat „uniunea” legală şi au creat legile de maghiarizare şi asuprire pentru majoritatea populaţiei Ungariei.

În ceea ce priveşte instrucţiunea publică, pentru 3 milioane de români transilvăneni, 2/3 din populaţie, şi deci o masă imensă de contribuabili, guvernanţii unguri nu au întreţinut şcoli de stat în limba română.

Sarcina întemeierii şi susţinerii şcolilor a revenit Bisericii Române – prin cele două confesiuni – sprijinită de instituţii financiare, culturale şi fundaţii româneşti, atâtea câte erau. După date statistice din anul şcolar 1891/1892, Biserica Românească întreţinea în Transilvania, din mijloacele sale proprii, 3083 şcoli primare, 4 şcoli civile de fete, 5 şcoli secundare, 7 şcoli normale (preparandii), 7 seminarii pentru preoţi.

Comunităţile bisericeşti au făcut serioase eforturi pentru înfiinţarea şi întreţinerea şcolilor, aceasta socotind-o ca o datorie şi un drept al lor, drept pe care au căutat să şi-l asigure prin legile fundamentale ale statului.

Autonomia Bisericii Române fiind asigurată printr-o lege specială, constituind o piedică serioasă pentru progresul ungarismului, guvernul pentru a o ştirbi a dat ordonanţe care loveau în legi, iar parlamentul a votat legi care loveau în autonomia Bisericilor nemaghiare.

Şcolile confesionale susţinute din banii românilor au fost supuse unei presiuni formidabile, numărul orelor şi al disciplinelor în limba română fiind redus progresiv, în aceeaşi proporţie fiind introdusă predarea unor obiecte de învăţământ în limba maghiară.

Legea pentru introducerea obligatorie a limbii maghiare în toate şcolile primare (prima lege Tréfort, 1879), legea a doua Tréfort (1883), care impunea limba maghiară şi în şcolile secundare româneşti, Legea azilelor (grădiniţelor) de copii (1891), care îndatora pe toţi părinţii şi tutorii de a trimite copiii în vârstă de la 3 la 6 ani în „institutele azilului”, unde urmau să fie instruiţi în „exerciţii evlavioase” interconfesionale şi unde urmau să înveţe limba maghiară, încălcându-se prin această dispoziţie chiar drepturile sfinte ale mamei şi ale credinţei – sunt câteva din legile discriminatorii pentru învăţământul ungar doar în intervalul 1867-1900.

Ca urmare a acestei legislaţii pe teritoriul Ungariei, între 1867 şi 1892, numărul şcolilor nemaghiare a scăzut, în procente, de la 58% la 44%, iar numărul şcolilor maghiare a crescut de la 42% la 56%.

Apogeul politicii de maghiarizare a fost marcat de Legile Apponyi pentru sistemul de învăţământ (1907). În art.12 din lege se preciza că guvernul are facultatea de a suprima orice şcoală românească, dacă acest lucru este reclamat de „interese superioare de stat”, iar hotărâre a ministrului de resort era inatacabilă.  

Diabolicul plan de maghiarizare a fost pus în aplicare imediat de guvernul ungar. În acelaşi an, 1907, prin cele două legi şcolare Appónyi, şcolile româneşti puteau fi desfiinţate oricând, „din raţiuni superioare de stat” (fără să se explice care sunt raţiunile), putând fi înlocuite cu şcoli de stat în limba maghiară; în 3 ani de zile de la aplicarea legii, şcolile româneşti s-au redus cu 600.

În institutele de învăţământ superior maghiare (româneşti nu putea fi vorba să existe – n.a.), nu numai că nu se preda nici o materie în limba română, ci s-a interzis chiar folosirea ei şi în timpul pauzelor dintre orele de curs.

    În 1912, prin fals şi dezinformare a Vaticanului, a fost înfiinţată prin hotărârea parlamentului Ungariei Episcopia greco-catolică maghiară de Hajdudorog, încorporând şi 83 de parohii, 382 filii şi 172 cătune româneşti luate de la episcopiile româneşti ale Oradiei, Gherlei şi Blajului, cu un total de 73.225 de credincioşi. În bisericile episcopiei limba liturgică urma să fie maghiara.
   

O nouă lege maghiară de colonizare, votată de parlamentul ungar în 1910, sporea fondul de colonizări în Transilvania a unor ţărani aduşi din Ungaria, împroprietăriţi cu zeci de mii de hectare de pământ şi oferindu-li-se un trai mai mult decât decent, urmărindu-se spargerea masei compacte a românilor şi separarea complexelor româneşti de cele săseşti.
    După intrarea României în război în 1916 împotriva Austro-Ungariei, în anul 1917 acelaşi ministru al învăţământului, contele Appónnyi înfiinţează în Transilvania, la graniţa cu România, „Zona culturală”: pe toată lungimea graniţei cu România, din nordul Ardealului şi până jos la Dunăre; pe o adâncime în interior între 60-120 km, toate şcolile româneşti au fost desfiinţate şi înlocuite cu şcoli de stat maghiare; românii au pierdut 1600 de şcoli.
   

Era pus într-un grav pericol însuşi viitorul naţiunii române. Noroc cu izbăvitorul an 1918.

  P.S. Observăm cum încă de multă vreme politicienii unguri au făcut din fals, minciună, dezinformare, o adevărată artă.

,,Moderaţii’’ politicieni maghiari din România de astăzi au avut de la cine învăţa şi ne dau oricând lecţii de perfidie.

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/10/08/actiuniperfide-ale-autoritatilor-ungariei-de-maghiarizare-a-romanilor-din-transilvania/

 

Sursa:

http://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/centenarul-marii-uniri-din-cauzele-profunde-ale-unirii-cartea-secreta-maghiara-din-1907-un-atentat-la-existenta-nationala-a-romanilor-transilvaneni-133070.html

19/03/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: