CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

TRANSILVANIA- ISTORIE FURATĂ. TRANSILVANIA – INIMA ROMÂNITĂŢII. FILME DOCUMENTARE

 

Atunci când nu îți cunoști istoria, riști să o repeți! Mai ales când forțe oculte doresc să îți șteargă identitatea de român…

Cum ar trebui oare interpretate afirmațiile istoricului Lucian Boia (profesor la Universitatea din București și „eroul“ editurii Humanitas – fost secretar cu propaganda în Biroul Organizaţiei de Bazǎ a Partidului Comunist Român de la Facultatea de Istorie, înainte de 1989) atunci când acesta spune în cartea sa “Primul Război Mondial.

Controverse, paradoxuri, interpretări”( Humanitas: 2014) că Transilvania, înainte de 1918, “nu aparţinuse niciodată României sau vreunuia din principatele care formaseră România în 1859” și, în consecință, românii puteau invoca doar “dreptul etnic asupra Transilvaniei (populaţia românească fiind majoritară), dar nu şi vreun drept istoric”?!?

Acest gen de afirmații, descalificante pentru orice istoric serios, sunt esența unei minciuni uriașe, foarte folositoare Budapestei, care îl și iubește enorm pe Lucian Boia pentru aceasta.

De ce? Pentru că extremiștii maghiari îl pot invoca oricând pe Lucian Boia, atunci când spun că Transilvania este un pământ unguresc. “Păi”, vor spune acestia, “până și istoricii români spun că ei nu au drepturi istorice în Transilvania!!!“ Nu?

De ce afirmațiile lui Boia sunt mincinoase? Haideți să vedem:

1. Lucian Boia îl scoate din calcul în primul rând pe Mihai Viteazul care, la 1600, unește cele trei țări românești într-una singură.

Gândiți-vă că individul pretinde în carte că Transilvania nu a aparținut niciodată României sau vreunuia din principatele care formaseră România în 1859.

Cum nu, dacă Mihai Viteazul a realizat Unirea? Cui a aparținut Transilvania atunci? Vietnamezilor?

2. Mircea cel Bătrân a stăpânit pentru o perioadă și părți însemnate din Transilvania. Cel mai lung titlu al lui Mircea apare din 1406 până la sfârșitul domniei sale, în 1418, sub forma:

„Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”. Păi cum, niciodată, domnu’ Boia?!?

Ca să aveți o imagine mai bună, vedeți harta de mai jos, cu teritoriul stăpânit de Mircea cel Bătrân…

Argumentele de mai sus sunt în principal argumente politice și fac trimitere la îmbrobodirea cu “Transilvania nu a aparținut niciodată României sau vreunuia din principatele care formaseră România în 1859”.

Din punct de vedere al dreptului istoric, ceea ce spune Boia nu are, de asemenea, nicio acoperire pentru că din această perspectivă, drepturile românilor sunt cel mai bine susținute. Mai ales de izvoarele istorice maghiare…

3. Să îi amintim așa-zisului istoric că la venirea lui Arpad, vlahii erau prezenți până în Panonia. Să îi amintim de Glad, Gelu și Menumorut, voievozii valahi care stăpâneau Transilvania în secolele IX și X.

4. Să îl informăm pe așa-zisul demitizator că românii sunt în principal urmașii geto-dacilor (indiferent de ce alte influențe mai poartă românii de astăzi), că județele Harghita, Covasna și Mureș reprezintă zona cu cea mai mare concentrare de cetăți și așezări civile dacice din toată țara – peste 70 de cetăți și peste 200 de așezări civile – și că, în consecință, în virtutea continuității evidente, noi avem drepturi istorice aici încă din antichitate.

5. Să îi atragem atenția acestui personaj că portul popular românesc și majoritatea tradițiilor (mai ales în Transilvania) poartă amprenta geto-dacilor (acei strămoși de care individul nu vrea să audă!), de la care le-am și moștenit, o altă dovadă a continuității…

Și atunci, cum ar trebui să înțelegem afirmațiile mincinoase ale lui Lucian Boia, o sfidare majoră a realităților istorice?

Chiar dacă suntem membrii ai UE și ai NATO, nu înseamnă că există garanții absolute în ceea ce privește integritatea teritorială.

Tocmai de aceea, este necesar să se contracareze manevrele perverse care se operează de mulți ani în direcția ruperii Transilvaniei de România, manevre conduse de extremiștii și revizioniștii maghiari, asistați de români fără minte sau de-a dreptul trădători, care visează la o Transilvanie autonomă economic (în prima fază), iar ulterior politic și teritorial.

În acest context delicat, cu o politică imprevizibilă a marilor puteri, un film documentar precum TRANSILVANIA, ISTORIE FURATĂ, este mai mult decât necesar, din mai multe considerente:

– le oferă românilor informații extrem de valoroase, sintetizate, comunicate într-un mod accesibil, dându-le astfel o înțelegere mult mai bună asupra propriei istorii, asupra drepturilor istorice pe care le au în Transilvania;

– le oferă străinilor o altă imagine asupra istoriei Transilvaniei decât cea contrafăcută de Ungaria și de mistificatorii istoriei din interior;

– aruncă în aer teoriile revizioniste, toată argumentația extremiștilor maghiari care visează încă la o utopică Ungarie Mare, pentru că filmul folosește în primul rând izvoare istorice maghiare. Izvoare maghiare medievale sau moderne care vor fi de acum, mai mult ca niciodată, o uriașă piatră de moară agățată de picioarele extremiștilor maghiari.

Gândit să facă informația cât mai ușor de receptat, filmul este realizat pe capitole autonome, care tratează teme distincte. În varianta finală, filmul va avea trei părți, fiecare de câte o oră.

 

Vă invit, așadar, să vizionați  în cele ce urmează, două filme documentare de excepţie care aruncă în aer revizionismul maghiar, dar şi alte tipuri de revizionism antiromânesc!

Recomandați-le pretenilor, colegilor și cunoscuților!

E important ca informația istorică adevărată,  să ajungă la cât mai mulți!

 

 

 

 

29/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La Alba Iulia în 1918 s-a încheiat un mileniu de excludere a românilor de la decizia politică luată de străini în propria lor ţară (I)

 

Un document din 1630, din Arhivele Clujene, spune că nobilul ungur Kekedi Zsigmond l-a legat de roata carului pe iobagul Toma Cocora din Valea Largă (comitatul Turda) şi atât de tare l-a bătut, încât bietul ţăran avea corpul „negru ca pământul” şi din această cauză a şi murit. 

Unsprezece secole la rând, poporul român din Transilvania a fost exclus de la decizia politică a ţării sale, prin alianţe străine şi legi nedrepte, dar şi prin fărădelegi adesea pline de cruzime pentru acest popor.

Totul se decidea politic fără reprezentanţi ai celei mai numeroase populaţii, care de fapt dădea caracterul majoritar etnic al acestei ţări.

În jurul anului 904, ducele sau voievodul român din Transilvania, pe nume Gelu, este înfrânt de triburile ungare care au invadat în Câmpia Panonică şi ţara este dominată apoi de căpeteniile acestor triburi care au condus pe ostaşii săi în secolul X la peste 30 de incursiuni de jaf înspre vest, până în Asturia (Spania) şi Sicilia, terorizând o întreagă Europă.

Decizia lui Gelu Românul de a-şi apăra patria este simbolică pentru stăpânirea statală de către români a ţării lor, Transilvania.

În anul 1000 se formează regatul ungar sub Regele Ştefan cel Sfânt, care înlătură pe căpeteniile de triburi de la puterea lor discreţionară şi-i creştinează pe unguri, aducând la curtea sa numeroşi baroni şi clerici germani pentru a organiza politic şi religios ţara, Ungaria devenind un regat apostolic, sub autoritatea papei de la Roma (o perioadă cu sediul la Avignon, în secolul al XIV-lea).

Astfel, românii erau din start doar toleraţi, fiind consideraţi schismatici, pentru că erau ortodocşi şi astfel nu erau cooptaţi, ca români, la conducerea politicii interne şi externe a regatului ungar, regat care ocupase şi Transilvania.

Aşadar, românii nu au avut încă din Evul Mediu timpuriu nici privilegii pentru întreaga lor comunitate, precum secuii şi saşii, şi nici o reprezentare a lor în conducerea regatului ungar, respectiv la conducerea voievodatului, mai târziu a Principatului Transilvaniei.

Secuii aveau un comite al secuilor şi saşii un comite al saşilor, puşi sub directa subordonare a regelui. Chiar şi cumanii, aşezaţi în centrul Ungariei, aveau la curte un jude al cumanilor.

Românii, cel mai numeros popor din Transilvania, apar relativ târziu în documentele de epocă tocmai datorită acestui păienjeniş de documente ce reflectă organizarea şi administrarea mai ales a instituţiilor ecleziastice, ale bisericii romane apostolice, biserică ce intră treptat în conflict cu păgânii, ereticii şi schismaticii (românii intrau în această ultimă categorie).

Mănăstirile, capitlurile, episcopiile şi arhiepiscopiile bisericii oficiale catolice erau cei mai mari latifundiari ai regatului şi papa îşi trimitea slujbaşii săi la strângerea dijmelor în regatele apostolice: Franţa, Anglia, Spania, Ungaria, Transilvania ş.a.

În nici un document din această perioadă românii nu figurează colonizaţi sau oaspeţi (hospites), precum figurează secuii, saşii, ungurii, cavalerii teutoni ş.a., mai mult chiar, românii apar în calitate de victime ale colonizărilor sau daniilor regale, smulgându-li-se proprietăţi pentru a fi date noilor veniţi (A se vedea în acest sens cartea, cu un titlu foarte inspirat: Din mâinile valahilor schismatici, apărută sub semnătura acad. Ioan Aurel Pop).

Excluderea românilor de la decizia politică a ţării lor continuă secol după secol. În anul 1291, la Dieta Transilvaniei sunt chemaţi nobilii, secuii, saşii şi românii.

S-ar părea, la prima vedere, că documentul este o atestare a faptului că românii erau încă/deja parte a puterii în epocă, dar după cazul discutat în acest for nobiliar – şi anume dreptul de proprietate al unui nobil pe nume Ugrinus asupra unei moşii din zona Făgăraşului, zonă numită atunci şi terra blachorum (ţara românilor) – deducem că nenobilii chemaţi la Dietă (românii) erau chemaţi doar în calitate de martori şi nu de decidenţi.

Nici o participare a românilor, ca stare distinctă, cu putere de decizie politică, nu este pomenită de documente privind istoria Dietei Transilvaniei.

Nu intră în calcul aşa-numita Dietă românească a Transilvaniei de la Sibiu, din 1863-1864, deoarece toate deciziile luate atunci au fost anulate prin Dieta din 1865, iar participarea românilor în Parlamentul ungar după 1867 este nereprezentativă după numărul populaţiei româneşti din Transilvania, datorită celebrei legi electorale ungare, anume croite pentru a împiedica pe români să acceadă democratic la decizia politică a statului.

90 la sută din alegătorii români au fost excluşi de la dreptul de vot prin această lege – o spun chiar memorandiştii la 1892.

Acesta era statutul unui numeros popor care trăia paşnic în văile cele însorite, în câmpiile cu grâne aurii, pe dealurile cu pajişti şi vii şi în munţii cei aspri ai Transilvaniei în cele unsprezece secole de asuprire, dar şi de statornicie şi de neclintită păstrare a identităţii naţionale româneşti, de croire a unei civilizaţii şi identităţi proprii inconfundabile.

Cum au fost asupriţi românii? Nobilii au avut dreptul paloşului, de a executa pe şerb la liberul său arbitru. Numeroase spânzurători sunt atestate în satele din Transilvania, în tot Evul Mediu. În veacul al XV-lea are loc acel celebru pact numit Unio Trium Nationum, făcut de nobilimea maghiară, de patriciatul săsesc şi de fruntaşii secuilor împotriva românilor, la 1437.

Un anume jurist Stephanus Werböczy întocmeşte, după răscoala lui Gheorghe Doja (Dozsa), în secolul al XVI-lea, celebrul cod juridic civil şi penal al regatului Ungariei, cunoscut sub denumirea de Tripartitum (era format din trei părţi, de aici denumirea), prin care românii sunt excluşi complet – de astă dată de jure – de la viaţa politică a Transilvaniei.

O lumină s-a ivit meteoric la începutul secolului al XVII-lea pentru românii transilvăneni: apariţia lui Mihai Viteazul la cârma Transilvaniei, dar marele domn unificator menţine cele trei stări de la conducerea Dietei şi din marile oraşe, inclusiv Clujul, şi nu mai are timp pentru a schimba din temelii ordinea medievală stabilită în principat, deşi s-a gândit – dacă ar fi să-i dăm crezare cronicarului István Szamosközy (Zamosius) – să-i lichideze pe toţi nobilii maghiari transilvăneni.

La mijlocul aceluiaşi secol XVII se tipăresc codurile de legi Approbatae Constitutiones, în 1653, unde în titlul al VIII-lea se statuează explicit că „neamul valahilor nu a fost socotit în această ţară, nici între stări, şi nici între religii…”.

Şerbia pentru români ia forme din ce în ce mai crunte. Un document din 1630, din Arhivele Clujene, spune, de exemplu, că nobilul Kekedi Zsigmond l-a legat de roata carului pe iobagul Toma Cocora din Valea Largă (comitatul Turda, azi jud. Mureş) şi atât de tare l-a bătut încât bietul ţăran avea corpul „negru ca pământul” şi din această cauză a şi murit.

La sfârşitul secolului al XVII-lea, Imperiul Austriac preia stăpânirea Transilvaniei şi – printr-o diplomă – împăratul Leopold menţine stările medievale ale principatului şi românii sunt în continuare excluşi de la decizia politică a ţării lor, acum sub patronajul imperiului habsburgic.

Această stare este zguduită pentru o clipă, la 1784, de Horia şi de răsculaţii lui, priviţi cu simpatie de o Europă uimită, care justifica lupta lor şi adora Libertatea. Această luptă pentru libertate se întâmpla înaintea Revoluţiei Franceze de la 1789. Şi Horia şi oamenii lui cer ca „nobilime să nu mai fie”.

A curs atunci mult sânge pentru Libertate, şi românii nu au uitat aceste jertfe. Tot în secolul al XVIII-lea, românii mai încearcă o dată dobândirea dreptului de a accede la decizia politică a ţării lor, de astă dată paşnic, petiţional, la 1791, prin cunoscutul Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae, suplică/plângere înaintată Împăratului Leopold al II-lea de liderii intelectuali ai naţiunii române din Transilvania: Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Meheşi, Ioan Budai Deleanu, Ioan Para etc., în numele întregii naţiunii române (Clerus, Nobilitas, Civicusque Status Universae Nationis in Transilvania Valachicae).

Apar, aşadar, liderii, intelectualii valoroşi ai naţiunii române, care nu mai sunt dispuşi să tolereze o stare politică stabilită de secolele întunecate. Ei cer ca românii să intre ca naţiune de drept în viaţa politică a ţării lor, iar „numirile odioase şi pline de ocară: toleraţi, admişi, nesocotiţi între stări (…) întipărite fără drept şi fără lege (pe fruntea naţiunii române), acum să fie cu totul îndepărtate, revocate şi desfiinţate”, iar „la alegerea slujbaşilor şi deputaţilor în Dietă… să se procedeze în chip just, în număr proporţional cu această naţiune” (D. Prodan). Revendicările erau clare.

A fost însă nevoie, nu de alte petiţii, ci de Revoluţia Română de la 1848-1849, de ridicarea românilor pentru Libertate, pentru că revoluţia ungară avea planuri şi mai diabolice prin ramura ei reacţionară: să dea drepturi sociale românilor cu condiţia ca ei să renunţe la etnia lor.

Mai mult chiar, a reînălţat pentru acest scop numeroase spânzurători, întocmai ca în Transilvania medievală, spre uimirea poporului român şi a lumii civilizate.

Au fost numeroase jertfe din partea românilor (inclusiv numeroşi bătrâni, femei, copii nevinovaţi) pentru a opri acest plan diabolic.

Mai mult, din cauza acestui terorism maghiar(sintagmă des folosită în epocă de români şi de saşi) au căzut şi jertfe nevinovate şi din partea maghiarilor, pentru că moţii au aplicat, în câteva localităţi, din păcate, legea talionului, deoarece atrocităţile gardiştilor maghiari/secui au fost insuportabil de monstruoase.

Bariţiu a condamnat aplicarea de către români a legii talionului, dar a avertizat că nu trebuie să înfrunţi un leu crezând că-i adormit.

(Va urma)

 

 

Vasile LECHINŢAN

http://informatiahr.ro/1-100-de-ani-de-excludere-a-romanilor-de-la-decizia-politica-a-tarii-lor-se-incheie-la-alba-iulia-in-1918-i/

22/11/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: