CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

STATISTICI COMPARATE : Ortodoxia rusă și Ortodoxia română


Patriarhul Kiril printre pinguinii din Antarctida. 2016

Patriarhia Moscovei și Patriarhia Română sunt cele mai mari Biserici autocefale locale în ansamblul Ortodoxiei (14 Biserici locale).

Un diferend canonic istoric opune cele două Patriarhii în teritoriul național al României anexat de URSS în 1940 și 1944.

O diferență majoră dintre cele două Patriarhii constă în modul lor de autodefinire, bazat pe moduri diferite de gândire, unul bisericesc (BOR) și altul lumesc (BORu).  

Blogul https://cubreacovblog.wordpress.com/ortodoxia-rusa-si-ortodoxia-romana-statistici-comparate, propune să aruncăm o privire asupra corpului social al fiecăreia dintre cele două Biserici autocefale.

RUSIA

Patriarhia Moscovei se autodefinește drept ”Biserică multinațională” (termen absent în dreptul canonic ortodox) și nu-și asumă statutul canonic de Biserică națională a neamului rus – după cum ar sugera titulatura Biserica Ortodoxă Rusă și cum ar trebui să fie potrivit sfintelor canoane ale Ortodoxiei. Conceptul moscovit de ”Biserică multinațională” este relativ recent la scară istorică, datează din perioada comunismului postbelic și nu vizează enoria ortodoxă din Federația (multinațională) Rusă, ci o enorie aflată, în mare parte, în alte state, în special post-sovietice, precum și două Biserici Autonome: a Japoniei și a Chinei.

E un soi de ”Ortodoxie originală”, cu autodispensă de la norma canonică ortodoxă. Dacă ești multinațională înseamnă că nu mai ești rusă, iar dacă ești rusă înseamnă că nu mai ești multinațională. Trebuie să optezi.

În cazul Bisericii Ortodoxe Ruse, multă lume confundă ansamblul populației Federației Ruse cu enoria ortodoxă din această țară. Or, se știe, Federația Rusă este în continuare un stat cu o pondere ridicată a ateilor și agnosticilor, iar populația neatee nu este nici pe departe omogenă religios și confesional. Din 1917 până în prezent Federația Rusă nu-și chestionează populația, în cadrul recensămintelor generale, la capitolul convingeri religioase sau apartenență de cult.

Este adevărat că s-au efectuat, după căderea URSS, multiple sondaje de opinie printre cetățenii ruși, dar, de multe ori, rezultatele acestora sunt contradictorii și ne prezintă, de regulă, imagini mai mult sau mai puțin deformate ale realităților religioase și confesionale din această țară.

BORu nu a efectuat niciodată o recenzare internă a propriei sale enorii din Federația Rusă și nici nu publică statistici privind demografia bisericească.

Singurele informații statistice disponibile și certe sunt cele furnizate de către stat privind numărul de entități religioase și părți componente ale acestora înregistrate, în ordinea stabilită prin lege, de către organele de stat abilitate.

Astfel, la 1 ianuarie 2015, Biserica Ortodoxă Rusă avea în Federația Rusă:

  • 14 960 parohii și filii în 136 072 localități existente real în țară
  • 524 așezăminte monahale (mănăstiri, schituri și metocuri)
  • 39 unități de învățământ teologic funcționale din 56 înregistrate
  • 168 eparhii
  • 114 748 916 credincioși estimați (sau 80% din populație)
  • 12 622 380 credincioși reali, care merg la biserică măcar o dată pe an (11%)
  • 102 126 535 ”credincioși” fictivi, care nu merg deloc la biserică, mulți nu sunt cununați, iar alții nici botezați (89%).

Media matematică este de 89 de parohii pentru 1 eparhie ortodoxă din Rusia. De asemenea,  fiecărei eparhii îi revin în medie 3,11 mănăstiri. O unitate de învățământ teologic funcțională revine unui număr de 5,6 eparhii sau, inversând termenii, unei eparhii îi revin 0,23 școli teologice. Teoretic, ca medie matematică, o parohie ortodoxă din Rusia ar trebui să cuprindă 7 670 de credincioși. În realitate, pragul fiecărei biserici fiind trecut măcar o dată pe an de 843 de credincioși.

ROMÂNIA

Patriarhia Română se autodefinește drept ”Biserică națională”, statut recunoscut oficial de Statul Român (cu excepția hiatusului istoric comunist: 1948-1989).

Spre deosebire de Rusia, în România populația este liberă să-și declare apartenența religioasă și confesională cu ocazia recensămintelor generale ale populației, astfel încât avem statistici în domeniu.

Fișier:Organizarea Bisericii Ortodoxe Romane 2009.svg - Wikipedia

În România, la 1 ianuarie 2015, Biserica Ortodoxă Română dispunea de:

  • 13 853 parohii și filii în 13 787 localități existe în țară
  • 748 așezăminte monahale (541 mănăstiri, 192 schituri și 15 metocuri)
  • 51 unități de învățământ teologic funcționale
  • 29 eparhii
  • 17 304 611 credincioși, majoritatea absolută mergând la biserică măcar o dată pe an.

Media matematică este de 515 parohii pentru 1 eparhie ortodoxă din România. De asemenea,  fiecărei eparhii îi revin în medie 25,79 mănăstiri. O unitate de învățământ teologic funcțională revine unui număr de 0,56 eparhii, adică în fiecare eparhie există, ca medie matematică, 1,75 unități de învățământ teologic.

O parohie ortodoxă din România cuprinde în medie 1 249 de credincioși, cu circa 1/3 mai mult decât parohiile din Federația Rusă.

RUSIA ȘI ROMÂNIA. DIFERENȚE

Diferențele majore dintre cele două Biserici constau în:

Disproporții mari în ceea ce privește raportul numeric credincioși/episcop  sau parohii/eparhie (inflație de episcopi  în Rusia). În raport cu episcopii ortodocși din România sau din Grecia, episcopii ruși au o pregătire puțin spus slabă, fiind văzuți mai degrabă ca factori de putere administrativă și control spiritual decât ca prinți ai Bisericii emanați de enorie.

Apropo, în Biserica Rusă episcopii nu sunt aleși, ci… numiți, adică desemnați de sus (…nu de Sus);

Disproporții majore privind numărul de unități de învățământ teologic raportat la numărul de credincioși (normal în România, insuficient în Rusia). Acesta este unul dintre indicatorii formali, de suprafață, ai gradului de instruire/luminare a clerului (inclusiv a ierarhiei) din cele două Biserici;

Gradul de frecventare a bisericii (foarte scăzut în Rusia, normal în România). Populația realmente bisericească din Rusia este inferioară numeric celei din România;

Lipsa misiunii interne din Rusia, confirmată prin faptul că în cel puțin 89% din localitățile țării (121 112 localități) nu există biserică ortodoxă și nici preot.

Apetitul Patriarhiei Moscovei pentru statutul de Biserică multinațională în detrimentul celui canonic de Biserică națională ar putea fi explicat printr-o necesitate de a compensa în exteriorul țării efectele dezastruoase ale lipsei de misiune ortodoxă internă și ale eschivării de la îndeplinirea funcțiilor de mamă spirituală a poporului rus.

Cine nu are puncte de sprijin în interior le caută în afară. Elanul imperial orientat către exterior este atât de mare încât Patriarhia Moscovei a inițiat ”misiunea ortodoxă” până și în Antarctida, dar uită că dintre limbile celor peste 70 de popoare băștinașe din Federația Rusă Sfânta Scriptură este tradusă integral doar în 2 (mordvină și tuvină), iar în 90% din localitățile țării nu există nici urmă de biserică ortodoxă. De aceea umblă Patriarhul Moscovei după potcoave de pinguini morți prin Antarctida, dar nu are nici timp și nici plăcere să meargă la Sinodul Panortodox din Creta.

Ironia sorții, dar între pinguinii antarctici și patriarhii ortodocși Moscova în preferă pe cei dintâi, cărora le acordă mai mult timp și atenție. Neputându-se detașa de modul lumesc și imperial de gândire, Patriarhia Moscovei, drapată cu multinaționalismul ei rusificator și dizolvant, se ține și se va ține cu dinții în continuare și de Basarabia, și de Ucraina, și de Bielorusia.

Mai ales de cuprinzătoarea și mult mai religioasa decât Rusia Ucraină, zonă din cauza căreia, între altele, Biserica Moscovei a boicotat Sfântul și Marele Sinod Panortodox din insula Creta. De altfel, numărul de credincioși reali și numărul de comunități supuse administrativ Patriarhiei Moscovei în afara Federației Ruse este mai mare decât cel al credincioșilor și comunităților ei din interiorul Federației.

Povestea asta propagandistică despre ”Sfânta Rusie” este doar o poveste propagandistică pe care o iau în serios doar naivii și neavizații.

ADDENDA

Biserica Ortodoxă (cunoscută și ca Biserica Ortodoxă Răsăriteană) este o comunitate de credință creștină. Astăzi creștinii ortodocși sunt organizați în biserici ortodoxe autocefale (greacă, rusă, română, sârbă, bulgară, albaneză, poloneză etc.), aflate în comuniune liturgică (euharistică) unele cu altele. Între bisericile ortodoxe autocefale, primatul onorific este deținut de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului.

După numărul de credincioși, ortodocșii formează în lume a doua comunitate creștină, după Biserica Catolică. Numele de Ortodoxie vine din limba greacă, de la ορθο (ortho – drept, corect) și δοξα (doxa – slăvire sau, într-un înțeles mai general, opinie), traducându-se, deci, literal „dreapta-slăvire”, cu înțelesul de „credință, opinie corectă”, sau „dreapta-credință”.

Bisericile Ortodoxe Răsăritene reunesc astăzi o parte importantă a credincioșilor creștini. Istoric și cultural, ele sunt purtătoare ale unei tradiții bogate, dezvoltate de-a lungul a două milenii de viață creștină într-o largă zonă geografică.

 Potrivit unui nou raport publicat în urmă cu 4 ani de Pew Research Center intitulat  „Creștinismul Ortodox în secolul 21”, în ultimul secol numărul de ortodocși a ajuns la aproape 260 milioane, iar în raport cu întreaga lume creștină, numărul lor este în scădere.

Scăderea populației ortodoxe în raport cu celelalte confesiuni are legătură cu faptul că majoritatea creștinilor ortodocși trăiesc în Europa, unde trendul demografic este unul negativ. Europa înregistrează cel mai scăzut nivel demografic și cea mai îmbătrânită populație.

Biserici Ortodoxe în lume

Biserici autocefaleBiserica de Constantinopol | Biserica Alexandriei | Biserica Antiohiei | Biserica Ierusalimului | Biserica Ortodoxă Rusă | Biserica Ortodoxă Georgiană | Biserica Ortodoxă Sârbă | Biserica Ortodoxă Română | Biserica Ortodoxă Bulgară | Biserica Ortodoxă Greacă | Biserica Ortodoxă Cipriotă | Biserica Ortodoxă Albaneză | Biserica Ortodoxă Poloneză | Biserica Ortodoxă Cehă şi Slovacă.
Biserici autonomeBiserica Ortodoxă Sinaită | Biserica Ortodoxă Finlandeză | Biserica Ortodoxă Japoneză | Biserica Ortodoxă Chineză | Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) | Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia Moscovei) | Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei) | Biserica Ortodoxă Moldovenească (Patriarhia Moscovei) | Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română)
Biserici necanoniceBiserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia de Kiev) | Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România | Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Bulgaria | Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Grecia | Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Rusia | Biserica Ortodoxă de Rit Vechi a Lipovenilor.
Publicitate

30/12/2021 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , | Un comentariu

PANSLAVISMUL ŞI BISERICA ORTODOXĂ A R. MOLDOVA AFLATA IN ASCULTAREA MOSCOVEI

485-mitropolit1

Foto: Mitropolitul „a toata Moldova”, IPS Vladimir Cantarean

BISERICA ORTODOXĂ A R. MOLDOVA ŞI PANSLAVISMUL ETERN

În ziua de Paști, am observat că slujba de la Catedrala din Chișinău, a fost ca de obicei: în română și slavonă veche. Slujba a început ca în filmele cărora rușii le zic “durkă”, Mitropolitul Vladimir a venit direct de la aeroport cu focul haric din Ierusalim, avându-l în spate pe “sponsorul” Vlad Filat.

De câțiva ani e mare concurență între cei care vor să fie sponsori la aducerea focului haric. Anul trecut se lăuda Renato Usatâi că-l va aduce, dar până la urmă tot Vlad Filat a avut întâietate.

Am mai scris că moldovenii ar trebui să se reorienteze spre Mitropolia Basarabiei, nu spre Mitropolia Moldovei, care acum practic este ocupată de Patriarhia Rusiei. Nu e nimic rău în faptul că în Moldova există biserici rusești.

Să fie! Dar cele românești ar trebui să fie chiar românești, să nu ai senzația de circ cu trecerea de la română la slavă veche.

Asta ca să nu mai amintesc că ortodoxia rusă s-a îndepărtat urât de ortodoxie. Nu e deloc ortodox să binecuvântezi războiul și să sfințești tancurile și bombele. Asta nu mai e ortodoxie, e “pravoslavnicism”.
Mitropolia Moldovei o duce însă foarte bine, atâta timp cât are în spate “sponsori” și o armată de jurnaliști plătiți să inventeze subiecte murdare legate de Mitropolia Basarabiei. Nu contează că ei inventează minciuni, contează să fie noroi.
Dacă am observat și eu “bilingvismul” din Catedrala din Chișinău, cu atât mai mult – preoții din România. Am citit o transcriere de la conferința părintelui Necula, organizată de ASCOR la Cluj-Napoca. Cuvintele părintelui ar trebui ascultate de toți credincioșii moldoveni.

Părintele Constantin Necula este profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, considerată cea mai importantă din România. În timpul conferinței a fost întrebat: “Mai credeți într-o renaștere a credinței, în România, la fel cum s-a întâmplat în Rusia post-comunistă?”.

Părintele a fost tranșant, dar bine documentat: “Am remarcat renașterea credinței din Rusia post-comunistă! Un Patriarh care dă binecuvântarea tancurilor să-și pună cizma pe gâtul altor ortodocși. Dacă ăsta e creștinismul pe care îl visăm, mulțumesc, NIET!”
Nici Mitropolitul Vladimir n-a scăpat de criticile părintelui Nicula: “Niet! Niciodată în România nu s-a dezvoltat ideologia cizmei pusă pe gâtul celui mai slab. Renașterea creștinismul doar pentru că au aurit cupole, și-or hirotonit episcopi de limbă rusă peste neamurile vorbitoare de altă limbă?

Iertați-mă că vă întreb, ați uitat că în Moldova, Mitropolitul susținut de Moscova vorbește rusește mai mult decât românește? Despre ce creștinism rusesc îmi vorbiți? Panslavismul etern?!”
Părintele a vorbit și despre holocaustul asupra tătarilor, dar și asupra românilor. Singurele cuvinte de laudă au fost pentru preoții ucraineni. Și Dmitri Rogozin a fost luat la palme: “știți că la un moment dat un vicepremier al Rusiei a afirmat despre noi că va intra cu bombardiereul în București și ne va arăta el cine suntem noi. Noi știm cine suntem. Ei nu știu cine sunt.

Pentru că întotdeauna porcul a crezut că zboară. Și așa a ajuns rachetă.”
Mi-ar plăcea să-l ascult mai des pe părintele Necula. Că de preoți în bermude și cu telefon direct de la Moscova te cam saturi. Din păcate, majoritatea bisericilor din Moldova rămân sub ocupație, încă din 1812.

Alexandru VAKULOVSKI

deschide.md

20/04/2015 Posted by | CREDINTA | , , , , , | Lasă un comentariu

Patriarhia Rusiei continua atacul la Mitropolia Basarabiei. O analiza de Vlad Cubreacov, consilier al Mitropoliei Basarabiei

Patriarhia Rusiei continua atacul la Mitropolia Basarabiei. Cum a ajuns Poligraf Pornografovici episcop de Edinet


O analiza de Vlad Cubreacov, consilier al Mitropoliei Basarabiei

Aşadar, Patriarhia Moscovei înţelege să nu se înţeleagă cu noi şi nici cu Biserica noastră naţională. Vineri, 24 decembrie, în ajunul Crăciunului pe nou, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill, acompaniat de o mână de arhierei ruşi (alţi 6 mitropoliţi şi 5 sinodali), a dispus, cu de la sine putere, numirea arhimandritului Nicodim (Ion) Vulpe de la Orhei drept episcop de Edineţ şi Briceni, iar duminică, 26 decembrie, respectivul a şi fost hirotonit, tot la Moscova, de către Patriarhul rus.

Numirea lui Nicodim (Ion) Vulpe s-a făcut pentru eparhia carea rămas văduvă odată cu tragicul şi neelucidatul deces al episcopului Dorimedont (Nicolae) Cecan. Acest caz este relevant pentru politicile Rusiei în regiune şi pentru gradul în care Biserica rusă rămâne aservită intereselor secular-politice ale Kremlinului, constituind astfel un instrument de lux în promovarea acestor interese.

Numit, nu ales

Din textul temeiului nr. al Sinopsisului şedinţei de la Moscova din 24 decembrie, rezultă clar următoarele: 1. Nicodim (Ion) Vulpe nu a fost ales, aşa cum stabilesc canoanele ortodoxe, de clerul şi poporul din respectiva eparhie. El a fost numit pe cale administrativă, prin voinţa Moscovei; 2. Numirea respectivului candidat s-a făcut în lipsa unei propuneri a mitropoliei Chişinăului „şi a întregii Moldove” care se intitulează pompos şi fals drept „Biserica Ortodoxă din Moldova” şi trâmbiţează cu ocazie şi fără că dispune de un „Tomos de Independenţă” în raport cu Moscova; 3. Nicodim (Ioan) Vulpe a fost selectat de Moscova şi numit pe criterii extrabisericeşti. Vom vedea mai jos care sunt aceste criterii.

Cine este Nicodim (Ion) Vulpe?

Într-adevăr, cine este acest personaj atât de preţuit la Moscova şi atât de nădejde pentru ea? Nicodim (Ion) Vulpe, născut la 4 septembrie 1956, în comuna Chiperceni, Orhei, este bine cunoscut la noi ca unul dintre preoţii de mir. Pentru cei neavizaţi, precizăm că preot de mir înseamnă preot în lume, adică om însurat, cu nevastă în viaţă şi copii în viaţă. Iar regula bisericească spune că episcopii se aleg de către clerul şi poporul dintr-o eparhie doar dintre călugări, dintre văduvi sau dintre celibatarii vrednici. Că preotului Vulpe, care şi-a lepădat nevasta şi copiii de ani de zile, i-a mers vestea de „Vulpea albastră”, ştie toată lumea. Pentru aparenţe, iubind călugăria, dar mai ales pe călugări, acesta s-a călugărit şi el, la 23 ianuarie 2009, fără a vieţui însă în vreo mănăstire, ci rămânând în lume, ca mare „blagocin”, adică protopop de Orhei. Preoţii şi credincioşii mai în vârstă cunosc că lui Ion Vulpe, fost vânzător de legume în Orhei, cu reputaţie „albastră”, nu a întrunit de la bun început condiţiile canonice pentru admiterea în cler. Pentru acest motiv arhiereul rus de la Chişinău, Ionatan Kapolovici, i-a respins în mod repetat cererile de preoţire. Şi aici intervine un moment important de reţinut. Ingenioasa „Vulpe albastră” îşi pune cererea în proţap şi migrează cu ea mai spre nord, până la Leningrad. Acolo petrece o vreme, ca la 18 martie 1981 să fie diaconit de vicarul mitropoliei de Leningrad, Meliton, iar la 21 mai 1981 el este preoţit de către actualul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril Gundiaev, pe atunci episcop de Vâborg şi rector al Academiei şi Seminarului Duhovnicesc din Leningrad. Deci, relaţia dintre Ion Vulpe şi actualul Patriarh rus, Kirill, este veche şi strânsă. În toată ecuaţia a fost implicat şi fostul Patriarh rus, Alexei al II-lea, care, la 8 iunie 1981 l-a delegat pe Ion Vulpe la Chişinău, la dispoziţia episcopului Ionatan Kapolovici. Faptul că Ion Vulpe nu a fost hirotonit în Moldova şi a trebuit să se implice nemijlocit fostul şi actualul Patriarh, împotriva cărora încă de pe atunci s-au ridicat voci acuzatoare în Biserică pe motivul relaţiilor acestora cu KGB-ul sovietic, induce ideea că respectiva structură a avut cuvântul ei de spus în toată povestea.

Episcop cu neamuri multe…

Patriarhia Moscovei s-a grăbit să şi posteze pe site-ul ei o biografie parfumată şi îndulcită a noului ei episcop, omiţând cu acurateţe orice detaliu semnificativ privind viaţa în lume a alesului său. Astfel, nu ni se spune cine este soţia acestui episcop, câţi copii are el, în ce relaţie a fost şi este cu ei. Are acest episcop nurori, gineri, cuscri, cumetri şi cum cadrează tot tabloul acesta cu sfintele canoane bisericeşti?

Când s-a căsătorit proaspăt hirotonitul, când a divorţat, dacă a divorţat şi pentru care anume motive? Ceea ce cunoaşte tot creştinul din Orhei este că a fost căsătorit cu preoteasa lui, Ludmila, cu care a avut trei copii (Maria, Vasile şi Petru) şi că motivele divorţului nu au ţinut de preoteasă, o creştină smerită şi exemplară. Spun aceasta pentru că am cunoscut-o personal cu ani în urmă când vărsa lacrimi amare din cauza celui prezentat acum de Patriarhia Moscovei ca fiind „Nikodim, episkop Edineţkii i Briceanskii (Vulpe Ioann Vasilievici)”.

Vrednic este?

Numirea şi hirotonirea lui Nicodim (Ion) Vulpe ca episcop s-a făcut în mare grabă, prezenţa elementului de surpriză fiind gândită de la bun început de către Patriarhul Moscovei. Pe de o parte, Patriarhul rus, cunoscând personajul şi faptele lui eroico-erotice pe tărâmul pravoslaviei ruseşti de sorginte kaghebistă, a dorit să preîntâmpine orice reacţie negativă din partea clerului şi credincioşilor din Republica Moldova.

S-a mers pe tactica faptului împlinit. Pe de altă parte, hirotonirea trebuia făcută cât mai departe de rudele de gradul I ale împricinatului.De ce? Pentru că, potrivit obiceiului străvechi din Biserica Ortodoxă, la hirotonirea oricărei feţe bisericeşti (diacon, preot, episcop) cel care conduce slujba hirotonirii trebuie să-i adreseze poporului prezent la slujbă cuvintele de recomandare a candidatului: Vrednic este! (Axios! Sau Dignus est!) Iar poporul şi strana trebuie să răspundă fie cu Vrednic este!, fie cu Nevrednic este! (Axios! sau Anaxios!, Dignus est! sau Indignus est!). Şi pentru că nu există garanţia că soţia episcopului în cauză sau copiii lui şi alte rude apropiate, alţi credincioşi şi clerici care cunosc prea bine năravurile „Vulpii albastre” să răspundă: „Nevrednic este!, Anaxios! sau Indignus est!” s-a şi decis hirotonirea în mândra capitală, Moscova, cât mai departe de ochii şi urechile moldovenilor.

Prieten trup şi suflet cu Sangheli şi Pasat

În lumea politică, Ion Vulpe l-a avut ca mare prieten de suflet pe fostul premier Andrei Sangheli, care l-a înzestrat din averea statului cu o ditamai Tipografie din Orhei. S-a opus timp îndelungat folosirii alfabetului latin pentru limba română de la noi şi a tipărit, la tipografia de dar, mai multe cărţi de rugăciune cu litere ruseşti până recent. Pentru cine cunoaşte obiceiurile şi deprinderile unor reprezentanţi ai faunei politice de la noi, trebuie să mai precizăm că Vulpea albastră este mare preţuitoare şi iubitoare şi a celui mai ortodox dintre securişti, ca şi a celui mai securist dintre ortodocşi, Valeriu Pasat. E de bine, e de rău? Noi nu comentăm, ci ne rezumăm la a consemna.

Tipograf cu pornograf

Acest personaj căzut tronc la inima Patriarhului Kirill a fost implicat, cum spuneam mai sus, într-un mare sex-scandal, când a tipărit mai multe calendare pornografice şi alte tipărituri ruşinoase la aceeaşi tipografie „bisericească” dăruită de Sangheli.

Presa de la Chişinău a scris acum câţiva ani despre acest sex-scandal dezlănţuit de Vulpea albastră, poreclită de unii, cu nedisimulată răutate, desigur, Tipograf Pornografovici sau Pornograf Tipografovici. O altă versiune a poreclei care circulă prin popor este cu Poligraf în loc de Tipograf şi cu Poligrafovici în loc de Tipografovici. Alegeţi fiecare versiunea care vă pare mai potrivită.

Piratul de la Orhei

O altă ispravă a tipografului de Orhei a fost aceea că a piratat, prin mijloace numai de el ştiute, drepturile de autor ale Patriarhiei Române asupra cărţilor de cult elaborate, traduse şi diortosite cu binecuvântarea Sfântului, Marelui şi Îndreptătorului nostru Sinod de la Bucureşti. Tot pe ce a apucat să pună mâna tipograful respectiv, a şi văzut lumina tiparului la Orhei, cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir şi cu „îngrijirea” „blagocinului” Vulpe.

Unele dintre aceste cărţi au mai primit şi sponsorizări guvernamentale, de exemplu în timpul primului ministeriat al lui Vasile Tarlev, alt prieten şi binefăcător al său pe faţă şi mai de taină. Există şi o parte bună în această poveste, pentru că astfel, zeloşii şi ridicolii românofobi din Patriarhia Moscovei, de teapa arhiepiscopului Mark, nu vor mai putea contesta niciodată că românii din prizonieratul canonic moscovit slujesc exact după aceleaşi cărţi bisericeşti ca şi românii din toată lumea, făcând astfel dovada perfectă a unităţii lor de limbă şi de neam.

Şi nimeni decât tipograficescul „blagocin” de Orhei nu a avut, fie şi pentru motive de bani şi afaceri, o contribuţie mai mare la vădirea unităţii de limbă şi de neam a tuturor românilor.

Hulitor şi prigonitor al Mitropoliei Basarabiei şi al Patriarhiei Române

Ion Vulpe s-a remarcat ca unul dintre cei mai înverşunaţi prigonitori ai Mitropoliei Basarabiei. Apropo, cel care l-a tuns în monahism, în ianuarie anul trecut, a fost nimeni altul decât episcopul Marchel Mihăiescu, un alt hulitor şi prigonitor al Mitropoliei Basarabiei. Ambii s-au remarcat în acest sens încă din august-septembrie 1992 când i-am văzut ca protagonişti în atacurile asupra episcopiei de Bălţi în frunte cu vlădica Petru Păduraru, actual arhiepiscop al Chişinăului şi mitropolit al Basarabiei. Au ajuns deja la Chişinău rumorile ridicate de voci din sânul Patriarhiei Ruse că unul dintre subiectele discutate între patru ochi de către Vulpea albastră şi Patriarh a ţinut tocmai de Mitropolia Basarabiei şi de situaţia viitoare a mitropolitului Vladimir.

În acest context pe masa Patriarhului rus a fost pusă, drept argument solid al lipsei de devotament a mitropolitului Vladimir faţă de Moscova, fotografia acestuia cu Înaltpreasfinţitul Mitropolit Petru Păduraru al Basarabiei şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian Crăciun al Dunării de Jos. Se află în cele mai strânse relaţii cu „mitropolia” stilistă de la Slătioara, din România, precum şi cu structurile ortodoxe româneşti ieşite de sub omoforul Patriarhiei Române (în special, cele din SUA şi Canada), cu care se află în contact permanent şi pe care le vizitează periodic.

Politică, politică, politică, de 3 ori politică!

În primele patru alineate ale Cuvântului său de îndrumare, Patriarhul rus a folosit de trei ori cuvântul politic/politică! Nu e de mirare în cazul Patriarhului Kirill, care este cunoscut ca unul dintre cei care regretă destrămarea URSS, comparând-o cu o tragedie planetară. Patriarhul a dat-o pe faţă chiar din a doua propoziţie: „Tu eşti chemat la slujirea arhipăstorească a poporului tău, în Patria ta, într-o situaţie politică complicată, care cere eforturi mari de contracarare a tendinţelor schismatice”! E, asta era! Se vede că l-a fript tare pe Patriarhul Kirill fotografia mitropolitului Vladimir alături de mitropolitul Petru! Oricât s-ar jura Patriarhia Moscovei că vrea împăcare şi conlucrare cu Patriarhia Română, ca pacea să se aştearnă între cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova, tot politica rămâne preocuparea de căpătâi a Patriarhului rus şi tot reflexele imperiale îşi spun cuvântul mai presus de Evanghelie!

Despre graniţa Moscovei în Moldova

Ce poveţe i-a mai dat capul Bisericii ruse episcopului numit şi făcut tot de el şi pus sub jurământ faţă de Biserica Moscovei? Ascultaţi şi vă cruciţi! „Să stai permanent în ascultare faţă de Sfânta conducere bisericească şi în fraternitate solidară cu confraţii arhipăstori. Să fii fidel jurământului arhieresc. Să-ţi aduci aminte întotdeauna de necesitatea de a urma strict rânduiala canonică, de a păstra unitatea bisericească, care nu depinde de nici un fel de schimbări politice sau stihii din lumea aceasta”.

„Biserica noastră, împreună cu poporul ei, a trecut prin multe încercări serioase la începutul secolului XX, care s-au soldat cu apariţia noilor ţări şi cu modificarea graniţelor de stat.

Însă, mulţumită înaltei responsabilităţi bisericeşti şi susţinerii clerului şi mirenilor, unitatea pe care am păstrat-o constituie o confirmare experimentală a principiului organizării bisericeşti înrădăcinate în Tradiţie, potrivit căreia fruntariile canonice ale unei Biserici Locale nu sunt determinate doar de graniţele politice trecătoare. În conformitate cu aceste norme este organizată viaţa unor asemenea Patriarhii ca cele de Constantinopol, de Ierusalim, a Antiohiei şi a celei a Moscovei, precum şi a unui şir de alte Biserici Ortodoxe Locale”. Aici Patriarhia Română a fost omisă premeditat, întrucât, dacă ar fi fost invocată expres, faptul ar fi ruinat toată speculaţia sofistică moscovită legată de Mitropolia Basarabiei.

Care ţi-i Patria, care-ţi sunt vecinii?

Este interesant să urmărim firul gândului Patriarhului Kirill, care parcă i s-a adresat mitropolitului Vladimir: „Urmează ca tu să-ţi duci slujirea în Biserica Ortodoxă din Moldova, care constituie o parte organică şi inseparabilă a Patriarhiei Moscovei, pe un pământ cu o istorie creştină multiseculară.

Nobleţea şi tăria credinţei poporului moldovenesc nu poate să nu ne trezească bucurie. Acest popor este înrădăcinat în mod tradiţional în Ortodoxie, vestit din vechime prin îmbinarea rezistenţei spirituale, a dragostei de Patrie şi a atitudinii binevoitoare faţă de vecinii săi.” Asta-i bună de tot! Patriarhul Moscovei are în vedere, când vorbeşte de Patrie, „patria” sovietică, evident, şi se va vedea mai jos de ce.

Iar când ne vorbeşte despre „vecinii” „poporului moldovenesc”, are în vedere şi cealaltă jumătate a Moldovei istorice, cu capitala la Iaşi, cu Putna lui Ştefan cel Mare şi tot ceea ce înseamnă Lumea Românească. Să vedem ce cuvinte înaripate şi-au mai luat zborul de pe buzele Patriarhului de la Moscova duminica trecută.

Referindu-se la „poporul moldovenesc”, Patriarhul Kirill spune: „Urmându-I lui Hristos pe calea împlinirii sfintelor Lui porunci, el a mers, sute şi sute de ani, umăr la umăr cu popoarele Rusiei ortodoxe. În cele mai diferite epoci istorice noi ne-am împărtăşit bucuriile şi amarul, ne-am ridicat împreună împotriva atentărilor la patrimoniul nostru comun şi am apărat împreună credinţa ortodoxă. Mult timp noi am fost un singur stat”.

Unitate cu Bielorusia şi Kazahstanul, dar în nici un caz cu Iaşiul, Bucureştiul, Suceava sau Putna

Încă puţin din gândirea şi rostirea celui care l-a binecuvântat şi decorat pe Igor Smirnov, ca „preşedinte al Republicii Moldoveneşti Nistrene”: „Poporul ortodox al Moldovei independente îşi păstrează unitatea cu popoarele frăţeşti ale Bielorusiei, Rusiei, Ucrainei şi ale altor ţări, părtaşe ale moştenirii spirituale a Sfintei Rusii, înfăptuind această unitate prin apartenenţa la o singură Biserică-Mamă”.

Citind aceste rânduri te poţi întreba, la o adică: ce caută ambasadorul plenipotenţiar şi extraordinar al României la Chişinău, Marius Lazurca, cu rugăciunea şi spovedania sub omoforul acestei „singure Biserici-Mame” care cultivă „dragostea de Patria” sovietică, care ar constitui „o parte organică şi inseparabilă a Patriarhiei Moscovei”, întrucât „mult timp noi am fost un singur stat”?

Tot la o adică, este foarte interesant în ce termeni raportează Excelenţa Sa acasă această ultimă mişcare geospirituală a Moscovei pe harta noastră de suflet, pe trupul viu al Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca „parte organică şi inseparabilă” a Lumii Româneşti.

De la nicodimism la serapionism şi, apoi, la vulpism. Tot rusism şi imperialism

Răspunzând destul de politiceştilor poveţe ale Patriarhului Kirill, „Vulpe Ioann Vasilievici” a ţinut să precizeze, între altele: „Nu-mi preget slabele puteri pentru a urma pilduitoarele exemple de slujire bisericească pe care ni le-au arătat fericiţii în adormire mitropoliţi Nicodim (Rotov) şi Serapion (Fadeev)”.

Precizăm în context că mitropolitul Nicodim Rotov a fost mulţi ani şef al Sectorului Relaţii Externe Bisericeşti, desemnat în funcţie la cererea oficială a KGB. Presa şi istoriografia rusă folosesc termenul de „nikodimşcina” (nicodimism) pentru a desemna cea de-a doua fază a „serghianismului” ca formă de aservire a Bisericii intereselor statului secular-politic de esenţă imperială. Iar mitropolitul Serapion Fadeev de Tula, fost de Chişinău, l-a precedat în scaun pe actualul mitropolit Vladimir. Termenul de „serapionism” are în continuare circulaţie în Republica Moldova pentru a desemna fenomene deosebit de negative, printre care corupţia, desfrâul, luarea de mită, vinderea celor sfinte şi românofobia bisericească.

Mândria de „cetăţean al Sfintei Rusii”…

„Gândurile mele sunt îndreptate către minunata mea Patrie, care de aproape 200 de ani se salvează împreună cu mulţimea de popoare care alcătuiesc în sine acea Sfântă Rusie care nu există pe hartă, dar a cărei cetăţenie noi o purtăm cu mândrie. Asupra acestei identităţi atentează tatăl a toată dezbinarea şi a toată minciuna, vrăjmaşul neamului omenesc care vrea să împingă însăşi Biserica în prăpastia discordiei”, a mai spus vechiul soldat al interesului rusesc în cuvântul său de credinţă Moscovei.

De ce se grăbeşte Moscova?

V-aţi aşteptat la altceva? Eu, nu. Este clar ca bună ziua că Patriarhia de lângă Kremlin este consecventă în urmarea planurilor ei de dominaţie şi control spiritual în fostele state sovietice, printre care şi Republica Moldova.

Decizia unilaterală şi voluntaristă a Moscovei de a numi un nou episcop peste capul moldovenilor de la răsărit de Prut arată că nu contează nici Statutul mitropoliei Chişinăului şi „a întregii Moldove”, nici acel capăt de hârtie numit „Tomosul de Independenţă”, nici voinţa poporului lui Dumnezeu, nici canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe universale, nici bunul simţ, nici istoria autentică, nici Evanghelia lui Hristos.

Totul este politică, geopolitică şi geospiritualitate vicleană, agresivă şi hrăpăreaţă. Dacă bătrânul tipăritor de calendare pornografice, a cărui hirotonire răposatul Patriarh Alexei al II-lea a respins-o în mod repetat pentru motive temeinice de moralitate, este acum lumina pe care Patriarhia Rusă o pune în sfeşnic, cu mâna Patriarhului Kirill, înseamnă că Moscova acţionează totuşi pripit şi în disperare de cauză.

Ce va urma?

Ce ar putea să urmeze? E simplu. Vor exista efecte adverse scopului scontat de Moscova. Un anumit număr de preoţi şi de parohii vor reveni la sânul Mitropoliei Basarabiei, nedorind să fie în comuniune cu un vlădică de felul lui „Poligraf Pornografovici”. Şi nu cred ca Moscova să găsească forţă de a-i convinge să rămână la pieptul ei.

Mitropolia Basarabiei se va consolida numeric. Cu cât creşte numărul de episcopi nevrednici puşi în capul moldovenilor de Moscova, cu atât scade numărul de preoţi, credincioşi şi parohii care mai rămân sub oblăduire rusească.

Hiperinflaţie de episcopi moscoviţi în Moldova

Este de aşteptat o reacţie firească a Patriarhiei Române. În ultimele două decenii, hirotonia lui Nicodim (Ion) Vulpe este a 10-a hirotonie întru episcop special săvârşită pentru Republica Moldova. Cei 10 ierarhi au fost: Vladimir, Petru, Vichentie, Iustinian, Dorimedont, Anatolie, Marchel, Petru, Sava şi Nicodim. Fiecare dintre aceşti episcopi a fost văzut de Biserica Rusă ca ţăruş geopolitic, care să ţintuiască Republica Moldova în sfera de influenţă şi control a Moscovei. Din cei 10 astăzi au rămas doar 6. Dar Moscova nu se va opri aici. Într-un efort de „acupunctură geopolitică”, ea va împlânta şi alţi ţăruşi în trupul nostru, doar pentru a-şi atinge interesele. Toate aceste gesturi unilaterale ale Patriarhiei Ruse reclamă replici demne şi ferme ale Patriarhiei Române.

Potrivit Dipticelor refăcute ale Bisericii Ortodoxe Române şi Statutului de organizare şi funcţionare a Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău, ar urma ca Sinodul Mitropoliei Basarabiei să fie format din mitropolit şi alţi 8 ierarhi. Hirotonirea acestora întârzie.

Dar deciziile unilaterale ale Moscovei vor atrage în mod logic şi inevitabil după sine angajarea procedurilor canonice de alegere, de jos în sus, adică de pleroma Bisericii locale, a celor 8 ierarhi care să i se alăture Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru. Iar călugării vrednici care vor veni să întregească sinodul Mitropoliei Basarabiei vor fi nu numai oameni de credinţă autentică, dar şi călugări cu multă carte şi bun simţ creştinesc. Important este ca ei să nu fie tot oamenii Moscovei luaţi dintre basarabeni şi strecuraţi tacit, pe uşa din spate, în curtea Patriarhiei Române.

Unde dai şi unde crapă!

Păcat că expresia românească „unde dai şi unde crapă!” nu are echivalent exact în limba rusă. Şi păcat că Patriarhul Kirill nu cunoaşte limba română. Ar fi fost frumos ca Preafericirea Sa, dotat cu diverse talente, să-şi însuşească sensul deplin al expresiei. Ar fi fost un exemplu bun de mai bună cunoaştere a celor pe care el îi păstoreşte fără să-i fi întrebat dacă vor ei sau nu să fie păstoriţi de el. Desigur, ambasadorul României la Chişinău, ca unul care şi-a băgat singur şi de bună voie capul sub omofor rusesc, face notă distinctă şi, pe cale de consecinţă, se exclude. Excelenţa Sa, ca fidel voluntar al Patriarhiei Ruse originar din România, cunoaşte expresia şi, dacă tot transpiră de ani grei să deprindă frumuseţile limbii ruse, poate i-o traduce, mai bine decât noi, Patriarhului său din preajma Kremlinului.

Vlad Cubreacov

30/12/2010 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , | 4 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: