Pactul Ribbentrop-Molotov, Nota ultimativă sovietică (26 iunie 1940), Răspunsurile Guvernului Român (27 şi 28 iunie 1940). VIDEO

 

In ziua de  23 august 1939, s-a semnat trădarea neamurilor creştine numită Pactul Ribbentrop-Molotov.

Dumnezeu sa-i ierte pe cei care au fost asasinati de catre hoardele bolsevice  !

Din pacate, pentru zeci de milioane de oameni, traind in Albania, Belarus, Bulgaria, Cehoslovacia, Republica Democrata Germana (sau RDG), Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania si Ungaria, ceea ce au hotarat cativa politicieni, initial Hitler si Stalin, in 1939, ulterior Churchill, Roosevelt si, din nou, Stalin, in 1945, dintr-o simpla trasatura de condei, avea sa fie tragedia lor pentru 2 sau 3 generatii, intre 1945 si 1989.

Cu ocazia semnarii Tratatului de neagresiune dintre Reichul german si URSS, plenipotentiarii semnatari din partea celor doua parti au discutat, in cadrul unor convorbiri strict confidentiale, problema delimitarii sferelor respective de influenta in Europa rasariteana. Aceste convorbiri au dus la urmatorul rezultat:

 

“PROTOCOLUL ADIŢIONAL SECRET SOVIETICO-GERMAN – 23 august 1939.

 

 

Stalin si Ribbentrop isi strang mainile…

 

“Cu ocazia semnarii Tratatului de neagresiune dintre Reichul german si Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, plenipotentiarii semnatari din partea celor doua parti au discutat in cadrul unor convorbiri strict confidentiale problema delimitarii sferelor respective de influenta in Europa rasariteana. Aceste convorbiri au dus la urmatorul rezultat:1. In cazul unei transformari teritoriale si politice in teritoriile apartinand statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordica a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese, atat ale Germaniei, cat si ale URSS-ului. In acest sens, dreptul Lituaniei asupra teritoriului Vilna este recunoscut de ambele parti.

2. In cazul unei schimbari teritoriale si politice a teritoriilor apartinand statului polonez, sferele de interese, atat ale Germaniei, cat si ale urss-ului, vor fi delimitate aproximativ de linia raurilor Narev, Vistula si San. Problema daca interesele ambelor parti considera ca mentinerea unui stat polonez este de dorit si modul in care frontierele acestui stat vor fi delimitate poate fi rezolvata in mod definitiv numai in cursul desfasurarii evenimentelor politice ulterioare. In ambele cazuri, cele doua guverne vor rezolva aceasta problema pe calea unei intelegeri prietenesti.

3. Cu privire la Europa Sud-Estica, partea sovietica accentueaza interesul pe care-l manifesta fata de Basarabia. Partea germana isi declara dezinteresul politic total fata de aceste teritorii.

4. Acest protocol va fi considerat de ambele parti ca strict secret.

Moscova, 23 august 1939. Pentru Guvernul Reichului german: I.V. Ribbentrop. Cu puteri depline din partea Guvernului URSS: V. Molotov.”

Asa cum se poate observa, important pentru destinul Romaniei este pct. 3 din Protocolul secret, prin care se da mana libera lui Stalin sa opereze pe harta Europei de est. Bazandu-se pe acest protocol, Guvernul URSS trimite Guvernului Romaniei:

NOTA ULTIMATIVĂ SOVIETICĂ, 26 iunie 1940:

In anul 1918, Romania, folosindu-se de slabiciunea militara a Rusiei, a desfacut de Uniunea Sovietica (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, calcand prin aceasta unitatea seculara a Basarabiei, populata in principal cu ucraineni, cu Republica Sovietica Ucraineana (???-n.r.).

Uniunea Sovietica nu s-a impacat niciodata cu faptul luarii Basarabiei cu forta, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singura data si deschis in fata intregii lumi.

Acum, cand slabiciunea militara a URSS a ramas in domeniul trecutului, iar situatia internationala care s-a creat cere rezovlare rapida a chestiunilor mostenite din trecut, pentru a pune in fine bazele unei paci solide intre tari, URSS considera necesar si oportun ca-n interesul restabilirii adevarului sa paseasca impreuna cu Romania la rezolvarea imediata a chestiunii inapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic considera ca chestiunea intoarcerii Basarabiei este legata in mod organic cu chestiunea transmiterii catre URSS a acelei parti de Nord a Bucovinei a carei populatie este legata in marea sa majoritate cu Ucraina Sovietica prin comunitatea soartei istorice, cat si prin comunitatea de limba si compozitiune nationala.

Un astfel de act ar fi cu atat mai just cu cat transmiterea partii de Nord a Bucovinei catre URSS ar putea reprezenta, este drept ca numai intr-o masura neinsemnata, un mijloc de despagubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuita URSS si populatiei Basarabiei prin dominatiunea de 22 de ani a Romaniei in Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al Romaniei:

1. Sa inapoieze cu orice pret Uniunii Sovietice Basarabia.

2. Sa transmita Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alaturata (care a fost trimisa a posteriori-n.r.).

Guvernul sovietic isi exprima speranta ca Guvernul roman va primi propunerile URSS si ca acesta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale pasnica conflictul prelungit dintre URSS si Romania.

Guvernul sovietic asteapta raspunsul Guvernului Regal al Romaniei in decursul zilei de 27 iunie curent.”

Asadar, in aceasta nota se abordeaza problema frontierei dintre Romania si URSS, potrivit pct. 2, pe baza unei harti care a fost transmisa ulterior.

RĂSPUNSUL Guvernului ROMÂN, 27 iunie 1940:

Guvernul URSS a adresat Guvernului roman o nota care a fost remisa la 26 iunie 1940, seara, de catre Excelenta Sa domnul Molotov, Presedintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice si Comisar al Poporului pentru Afacerile Straine, Excelentei Sale domnul Davidescu, Ministrul Romaniei la Moscova.

Fiind insufletit de aceeasi dorinta ca si Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea sa produca o neintelegere intre URSS si Romania, Guvernul Regal declara ca este gata sa procedeze imediat, si in sprijinul cel mai larg la discutiunea amicala si de comun acord a tuturor propunerilor emanand de la Guvernul sovietic.

In consecinta, Guvernul roman cere Guvernului sovietic sa binevoiasca a indica locul si data ce doreste sa fixeze in acest scop. De indata ce va fi primit un raspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul roman isi va desemna delegatii si nadajduieste ca conversatiile cu reprezentantii Guvernului sovietic vor avea ca rezultat sa creeze relatiuni trainice de buna intelegere si prietenie intre URSS si Romania.”

Este evident faptul ca Guvernul Romaniei nu a raspuns punctual la propunerile sovietice, incercand sa castige timp. Din aceasta cauza, Guvernul sovietic trimite Guvernului Romaniei o “NOTA ULTIMATIVA din noaptea de 27/28 iunie 1940:

Guvernul URSS considera raspunsul Guvernului Regal al Romaniei din 27 iunie ca imprecis, deoarece in raspuns nu se spune direct ca el primeste propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neintarziat Basarabia si partea de Nord a Bucovinei. Insa cum Ministrul Romaniei la Moscova, domnul Davidescu, a explicat ca raspunsul mentionat al Guvernului Regal al Romaniei inseamna accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind aceasta explicatie a domnului Davidescu, propune:

1. In decurs de 4 zile, incepand de la ora 14,00, dupa ora Moscovei, la 28 iunie, sa se evacueze teritoriul Basarabiei si Bucovinei de trupele romanesti.

2. Trupele sovietice in acelasi timp sa ocupe teritoriul Basarabiei si partea de Nord a Bucovinei.

3. In decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice sa ocupe urmatoarele puncte: Cernauti, Chisinau, Cetatea Alba.

4. Guvernul Regal al Romaniei sa ia asupra sa raspunderea in ceea ce priveste pastrarea si nedeteriorarea cailor ferate, a parcurilor de locomotive si vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, intreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

5. Sa numeasca o comisie alcatuita din reprezentanti ai Guvernelor roman si al URSS, cate doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor in litigiu in legatura cu evacuarea armatei romane si institutiilor din Basarabia si partea de Nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insista ca Guvernul Regal al Romaniei sa raspunda la propunerea sus-mentionata nu mai tarziu de 28 iunie, ora 12,00 ziua (ora Moscovei).”

In aceasta nota nu se mai discuta de frontierele dintre cele doua tari, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei si Bucovinei de catre armata romana.

Prins intr-un cleste si abandonat de aliatii traditionali, Guvernul Romaniei ia una din cele mai discutabile decizii, care va avea consecinte nefaste pentru milioane de romani si va pecetlui soarta tarii pentru urmatoarea jumatate de secol.

RĂSPUNSUL Guvernului ROMÂN, 28 iunie 1940
Guvernul roman, pentru a evita gravele urmari pe care le-ar avea recurgerea la forta si deschiderea ostilitatilor in aceasta parte a Europei, se vede silit sa primeasca conditiile de evacuare specificate in raspunsul sovietic.

Guvernul roman ar dori totusi ca termenele de la pct. 1 si 2 sa fie prelungite deoarece evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de adus la indeplinire in 4 zile din pricina ploilor si inundatiilor care au stricat caile de comunicatie.

Comisiunea mixta, instituita la pct. 5, ar putea discuta si rezolva aceasta chestiune. Numele reprezentantilor romani in aceasta comisiune vor fi comunicate in cursul zilei.”

Trebuie evidentiat ca in acest raspuns Guvernul Romaniei nu recunoaste nici o frontiera, el se refera in exclusivitate la faptul ca “se vede silit sa primeasca conditiile de evacuare specificate in raspunsul sovietic”.

* Rezumand notele utlimative sovietice, rezulta ca problema frontierei romano-sovietice a fost enuntata in nota din 26 iunie 1940, ea n-a fost negociata si Guvernul Romaniei nu s-a pronuntat cu privire la aceasta chestiune.

* La data de 12 septembrie 1944, Guvernul roman semneaza Conventia de armistitiu cu Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit si Statelor Unite ale Americii, care, la pct. 4, prevede: “Se restabileste frontiera de stat intre URSS si Romania, stabilita prin Acordul sovietico-roman din 28 iunie 1940.”

* Tratatul de pace incheiat la Paris la data de 10 februarie 1947 intre Romania si URSS, Anglia, SUA, Australia, Bielorusia, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelanda, Ucraina si Uniunea Sud-Africana stipuleaza la art. 1: “Frontierele Romaniei, indicate pe harta anexata tratatului de fata (anexa 1) vor fi cele care erau in fiinta la 1 ianuarie 1941, cu exceptia frontierei romano-ungare, care este definita la art. 2 al tratatului de fata”.

 

 

Cum arata imparteala la masa talharilor

 

 

Iata  asadar, ca frontierele actuale ale Romaniei sunt stabilite, totalmente, prin Pactul Molotov-Ribbentrop, mai exact, printr-o nota ultimativa trimisa de catre Guvernul URSS la dat de 26 iunie 1940, la care Guvernul Romaniei n-a dat niciodata nici un raspuns.

“Declaratia Parlamentului Romaniei privind Pactul Ribbentrop-Molotov si consecintele acestuia pentru tara noastra”, adoptata la data de 24 iunie 1991, cu unanimitate de voturi, precizeaza:

“In numele Poporului Roman, Parlamentul Romaniei condamna acest pact ca fiind ab initio nul si neavenit.

Tot astfel trebuie sa fie considerata si consecinta directa a acestor intelegeri secrete dintre Stalin si Hitler – Notele ultimative ale Guvernului sovietic din 26 si 27 iunie, urmate de ocuparea cu forta la 28 iunie 1940 a Basarabiei, Nordului Bucovinei si Tinutului Hertei, impotriva vointei populatiei din aceste stravechi teritorii romanesti, actiune care a reprezentat o incalcare brutala a suveranitatii, independentei si integritatii teritoriale a Romaniei”.

La 24 decembrie 1989, Congresul Deputatilor Poporului din URSS a condamnat “semnarea Protocolului aditional al Tratatului din 1939…, a altor intelegeri secrete cu Germania” si a recunoscut ca acestea sunt “din punct de vedere juridic, lipsite de temei si de valabilitate, din momentul semnarii lor”, venind “in contradictie cu suveranitatea si independenta unor state terte”.

 

 

 

Bibliografie :

1. Constantin Mărăndici

2. http://www.stirilocale.ro/

3. http://paulgoma.free.fr/

4.Wikipedia-Enciclopedia libera

Publicitate

9 octombrie 1944:IMPARTIREA SFERELOR DE INFLUENTA DIN EUROPA INTRE STALIN SI CHURCHILL

Primul Ministru britanic  Winston Churchill,  . Presedintele american  Franklin Roosevelt si Iosif Stalin,in timpul conferintei de la Ialta. Februarie 1945.

„Acordul de procentaj” de la Moscova din 9 octombrie 1944 ,este înţelegerea dintre Churchill şi Stalin prin care se fixau, într-o manieră neobişnuită în practica diplomatică, adică prin procente, influenţa Marii Britanii (în înţelegere cu SUA) şi a Uniunii Sovietice în ţările Europei de Sud-Est.

În memoriile sale, Winston Churchill a relatat pe larg întâlnirea sa cu Stalin, din seara zilei de 9 octombrie 1944 (discuţiile au început la orele 22.00), în cursul căreia, constatând că “ the moment was apt for business” (momentul era propice pentru tranzacţii), i-a propus dictatorului sovietic, în vederea evitării tensiunilor într-o zonă de interes pentru cele două mari puteri, următoarele procente:

România: Rusia – 90%

Alţii – 10%

Grecia: Marea Britanie – 90%

Rusia – 10%

Iugoslavia: 50% – 50%

Ungaria: 50% – 50%

Bulgaria: Rusia – 75%

Alţii – 25%

În cursul negocierilor din zilele următoare dintre Anthony Eden, ministrul de Externe al Marii Britanii, şi Viaceslav M. Molotov, comisarul poporului pentru Afacerile Străine al URSS, procentele propuse de Churchill au fost modificate în cazul Bulgariei şi al Ungariei, Uniunea Sovietică obţinând, în cele două ţări, o influenţă cotată la 80%. Istoricii nu sunt de acord asupra semnificaţiei acestor procente.

Este, însă, evident că ele dezvăluiau ponderea pe care protagoniştii Marii Alianţe (URSS, Marea Britanie şi SUA) aveau să le deţină în fixarea destinului ţărilor cuprinse în Acordul de procentaj. Până foarte de curând, am crezut că, la originea înţelegerii anglo-sovietice din octombrie 1944, s-au aflat doi factori:

a) interesul Marii Britanii de a avea controlul asupra Greciei, verigă capitală în menţinerea bazinului oriental al Mediteranei sub dominaţie britanică – dacă Armata Roşie ar fi intrat în Grecia sau Partidul Comunist ar fi luat puterea la Atena, Grecia ar fi fost pierdută pentru Marea Britanie, iar Suezul, punct de maxim interes strategic, pe drumul imperial, care lega Marea Britanie de posesiunile sale de la est de Suez, s-ar fi găsit sub ameninţarea directă a URSS, interesele de securitate ale Marii Britanii cerând, aşadar, ca Londra să împiedice o prezenţă militară sovietică în Grecia;

b) al doilea factor care a determinat Acordul de procentaj a fost incidentul survenit între Moscova şi Londra, în legătură cu prezenţa în România a grupului „Autonomous”, trimis de Special Operations Executive, o structură informativă şi de sabotaj, care ţinea legătura cu mişcările de rezistenţă din ţările ocupate sau controlate de cel de-al treilea Reich: în noaptea de 21/22 decembrie 1943, un grup de trei agenţi ai SOE, denumit „Autonomous” şi compus din Gardyne de Chastelain, Ivor Porter şi Silviu Meţianu, a fost paraşutat în România, o eroare făcând ca cei trei să ajungă în altă zonă, unde au fost capturaţi de jandarmii români (în apropiere de satul Plosca, judeţul Teleorman), la câteva ore de la aterizare (istoria acestui grup este cunoscută publicului cititor românesc din cartea lui Ivor Porter, Operaţiunea „Autonomous”, trad. George G. Potra şi Delia Răzdolescu, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1991);obiectivul principal al Operaţiunii „Autonomous” era de a-l convinge pe Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ şi figura cea mai importantă a opoziţiei din România, să nu ocolească Uniunea Sovietică în demersurile sale, urmărind desprinderea României de Germania şi încheierea armistiţiului cu protagoniştii coaliţiei antihitleriste. Atât opoziţia, cât şi regimul Antonescu îşi puneau speranţele în anglo-americani şi evitau contactele cu Moscova.

Loiali alianţei cu URSS, britanicii îi cereau, aşadar, lui Maniu să se adreseze tuturor protagoniştilor Marii Alianţe; deşi militari ai unei ţări cu care România era în război, membrii grupului „Autonomous” au fost trataţi excelent, fiind deţinuţi la Inspectoratul General al Jandarmeriei şi au purtat discuţii cu Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii, generalul Constantin Z. Vasiliu („Piky”), şeful Jandarmeriei, şi adjunctul acestuia, generalul Gheorghe Tobescu; lui de Chastelain i s-a organizat o întâlnire cu Maniu, iar membrii grupului au fost implicaţi în comunicările radio ale mareşalului Ion Antonescu cu generalul englez Maitland Wilson, comandantul forţelor aliate din Mediterana Orientală; acest ultim fapt a provocat o mare iritare la Moscova, care, printr-un mesaj al lui Molotov către Churchill, din 30 aprilie 1944, a acuzat Marea Britanie că a stabilit o înţelegere cu regimul Antonescu „ale cărei scopuri sunt necunoscute guvernului sovietic” şi îngreunează astfel capitularea României; în consecinţă, Moscova cerea Londrei să prezinte explicaţii în legătură cu activitatea acestui grup; la 2 mai 1944, Churchill a redactat un răspuns dur la mesajul lui Molotov, dar Eden l-a atenuat pentru a nu agrava tensiunile dintre cei doi aliaţi; pentru a evita, pe viitor, apariţia unor astfel de incidente, la 5 mai 1944, au început la Londra discuţii anglo-sovietice privind delimitarea „sferei de activitate” a celor două mari puteri în Europa de Sud-Est, întemeiate pe principiul că România aparţine sferei sovietice de interese, iar Grecia celei britanice.

Aceasta era imaginea pe care am susţinut-o şi eu, până acum.

Studiul unui istoric rus – Aleksandr A. Kalinin, Convorbirile sovieto-britanice despre delimitarea sferelor de influenţă în Europa, în 1944 („Voprosî istorii”, 2009, nr. 9, p. 19-36) – aduce informaţii noi, care obligă la revizuirea acestei interpretări.

În condiţiile în care Uniunea Sovietică era percepută în cercurile anglo- americane ca o sprijinitoare a comuniştilor greci, deţinători ai mijloacelorde forţă capabile să le permită luarea puterii, guvernul britanic a fost îngrijorat de perspectiva ieşirii Greciei de sub influenţa sa.

În contextul atacurilor Agenţiei TASS împotriva guvernului grec din exil (se ştia că această agenţie reprezintă punctul de vedere al guvernului sovietic), la 16 aprilie 1944 Churchill a adresat un mesaj lui Molotov în care „a exprimat rugămintea de încetare a propagandei TASS.

Churchill a dat de înţeles că Londra este gata să recunoască interesele sovietice în România şi a propus, în fapt, Moscovei, o tranzacţie: partea sovietică să domine în România în schimbul recunoaşterii Greciei în sfera britanică de interese. «Întrucât noi dăm ruşilor conducerea în toate problemele româneşti – l-a încredinţat Churchill pe diplomatul britanic R. Leeper – pot să sper la un răspuns favorabil»” (A.A. Kalinin, op. cit., p. 20). Speranţele premierului britanic nu au fost înşelate.

 În răspunsul său din 22 aprilie 1944, V.M. Molotov „pentru prima dată a legat Grecia de România” (ibidem, p. 21). În lumina informaţiilor lui A.A. Kalinin, se constată că decizia Marii Britanii şi a Uniunii Sovietice de a încheia un acord prin care România şi Grecia să fie atribuite URSS şi, respectiv, Marii Britanii, este anterioară mesajului iritat al lui Molotov, din 30 aprilie, pe care eu însumi îl considerasem a fi fost unul din cei doi factori generatori ai Acordului de procentaj.

Cei trei”mari”la Conferinta de pace de la Postdam{ 17 iulie până pe 2 august} 1945}

autor: acad. Florin Constantiniu

sursa: Clipa- Magazinul actualitatii culturale romanesti

9 OCOMBRIE 1944: ÎMPARȚIREA SFERELOR DE INFLUENȚĂ DIN EUROPA ÎNTRE STALIN ȘI CHURCHILL

Primul Ministru britanic  Winston Churchill . Presedintele american  Franklin Roosevelt si Iosif Stalin,in timpul conferintei de la Ialta. Februarie 1945.

 

 

„Acordul de procentaj” de la Moscova din 9 octombrie 1944 ,este înţelegerea dintre Churchill şi Stalin prin care se fixau, într-o manieră neobişnuită în practica diplomatică, adică prin procente, influenţa Marii Britanii (în înţelegere cu SUA) şi a Uniunii Sovietice în ţările Europei de Sud-Est.

În memoriile sale, Winston Churchill a relatat pe larg întâlnirea sa cu Stalin, din seara zilei de 9 octombrie 1944 (discuţiile au început la orele 22.00), în cursul căreia, constatând că “ the moment was apt for business” (momentul era propice pentru tranzacţii), i-a propus dictatorului sovietic, în vederea evitării tensiunilor într-o zonă de interes pentru cele două mari puteri, următoarele procente:

 

România: Rusia – 90%

Alţii – 10%

Grecia: Marea Britanie – 90%

Rusia – 10%

Iugoslavia: 50% – 50%

Ungaria: 50% – 50%

Bulgaria: Rusia – 75%

Alţii – 25%

În cursul negocierilor din zilele următoare dintre Anthony Eden, ministrul de Externe al Marii Britanii, şi Viaceslav M. Molotov, comisarul poporului pentru Afacerile Străine al URSS, procentele propuse de Churchill au fost modificate în cazul Bulgariei şi al Ungariei, Uniunea Sovietică obţinând, în cele două ţări, o influenţă cotată la 80%.

Istoricii nu sunt de acord asupra semnificaţiei acestor procente.
Este, însă, evident că ele dezvăluiau ponderea pe care protagoniştii Marii Alianţe (URSS, Marea Britanie şi SUA) aveau să le deţină în fixarea destinului ţărilor cuprinse în Acordul de procentaj.

Până foarte de curând, am crezut că, la originea înţelegerii anglo-sovietice din octombrie 1944, s-au aflat doi factori:

 

a) interesul Marii Britanii de a avea controlul asupra Greciei, verigă capitală în menţinerea bazinului oriental al Mediteranei sub dominaţie britanică – dacă Armata Roşie ar fi intrat în Grecia sau Partidul Comunist ar fi luat puterea la Atena, Grecia ar fi fost pierdută pentru Marea Britanie, iar Suezul, punct de maxim interes strategic, pe drumul imperial, care lega Marea Britanie de posesiunile sale de la est de Suez, s-ar fi găsit sub ameninţarea directă a URSS, interesele de securitate ale Marii Britanii cerând, aşadar, ca Londra să împiedice o prezenţă militară sovietică în Grecia;

b) al doilea factor care a determinat Acordul de procentaj a fost incidentul survenit între Moscova şi Londra, în legătură cu prezenţa în România a grupului „Autonomous”, trimis de Special Operations Executive, o structură informativă şi de sabotaj, care ţinea legătura cu mişcările de rezistenţă din ţările ocupate sau controlate de cel de-al treilea Reich: în noaptea de 21/22 decembrie 1943, un grup de trei agenţi ai SOE, denumit „Autonomous” şi compus din Gardyne de Chastelain, Ivor Porter şi Silviu Meţianu, a fost paraşutat în România, o eroare făcând ca cei trei să ajungă în altă zonă, unde au fost capturaţi de jandarmii români (în apropiere de satul Plosca, judeţul Teleorman), la câteva ore de la aterizare (istoria acestui grup este cunoscută publicului cititor românesc din cartea lui Ivor Porter, Operaţiunea „Autonomous”, trad. George G. Potra şi Delia Răzdolescu, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1991);

Obiectivul principal al Operaţiunii „Autonomous” era de a-l convinge pe Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ şi figura cea mai importantă a opoziţiei din România, să nu ocolească Uniunea Sovietică în demersurile sale, urmărind desprinderea României de Germania şi încheierea armistiţiului cu protagoniştii coaliţiei antihitleriste.

Atât opoziţia, cât şi regimul Antonescu îşi puneau speranţele în anglo-americani şi evitau contactele cu Moscova.

Loiali alianţei cu URSS, britanicii îi cereau aşadar lui Maniu să se adreseze tuturor protagoniştilor Marii Alianţe; deşi militari ai unei ţări cu care România era în război, membrii grupului „Autonomous” au fost trataţi excelent, fiind deţinuţi la Inspectoratul General al Jandarmeriei şi au purtat discuţii cu Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii, generalul Constantin Z. Vasiliu („Piky”), şeful Jandarmeriei, şi adjunctul acestuia, generalul Gheorghe Tobescu;

lui de Chastelain i s-a organizat o întâlnire cu Maniu, iar membrii grupului au fost implicaţi în comunicările radio ale mareşalului Ion Antonescu cu generalul englez Maitland Wilson, comandantul forţelor aliate din Mediterana Orientală; acest ultim fapt a provocat o mare iritare la Moscova, care, printr-un mesaj al lui Molotov către Churchill, din 30 aprilie 1944, a acuzat Marea Britanie că a stabilit o înţelegere cu regimul Antonescu „ale cărei scopuri sunt necunoscute guvernului sovietic” şi îngreunează astfel capitularea României;

în consecinţă, Moscova cerea Londrei să prezinte explicaţii în legătură cu activitatea acestui grup; la 2 mai 1944, Churchill a redactat un răspuns dur la mesajul lui Molotov, dar Eden l-a atenuat pentru a nu agrava tensiunile dintre cei doi aliaţi;

pentru a evita, pe viitor, apariţia unor astfel de incidente, la 5 mai 1944, au început la Londra discuţii anglo-sovietice privind delimitarea „sferei de activitate” a celor două mari puteri în Europa de Sud-Est, întemeiate pe principiul că România aparţine sferei sovietice de interese, iar Grecia celei britanice.

Aceasta era imaginea pe care am susţinut-o şi eu, până acum.
Studiul unui istoric rus – Aleksandr A. Kalinin, Convorbirile sovieto-britanice despre delimitarea sferelor de influenţă în Europa, în 1944 („Voprosî istorii”, 2009, nr. 9, p. 19-36) – aduce informaţii noi, care obligă la revizuirea acestei interpretări.

În condiţiile în care Uniunea Sovietică era percepută în cercurile anglo- americane ca o sprijinitoare a comuniştilor greci, deţinători ai mijloacelorde forţă capabile să le permită luarea puterii, guvernul britanic a fost îngrijorat de perspectiva ieşirii Greciei de sub influenţa sa.

În contextul atacurilor Agenţiei TASS împotriva guvernului grec din exil (se ştia că această agenţie reprezintă punctul de vedere al guvernului sovietic), la 16 aprilie 1944 Churchill a adresat un mesaj lui Molotov în care „a exprimat rugămintea de încetare a propagandei TASS.

Churchill a dat de înţeles că Londra este gata să recunoască interesele sovietice în România şi a propus, în fapt, Moscovei, o tranzacţie: partea sovietică să domine în România în schimbul recunoaşterii Greciei în sfera britanică de interese.

«Întrucât noi dăm ruşilor conducerea în toate problemele româneşti – l-a încredinţat Churchill pe diplomatul britanic R. Leeper – pot să sper la un răspuns favorabil»” (A.A. Kalinin, op. cit., p. 20).

Speranţele premierului britanic nu au fost înşelate.

În răspunsul său din 22 aprilie 1944, V.M. Molotov „pentru prima dată a legat Grecia de România” (ibidem, p. 21).

În lumina informaţiilor lui A.A. Kalinin, se constată că decizia Marii Britanii şi a Uniunii Sovietice de a încheia un acord prin care România şi Grecia să fie atribuite URSS şi, respectiv, Marii Britanii, este anterioară mesajului iritat al lui Molotov, din 30 aprilie, pe care eu însumi îl considerasem a fi fost unul din cei doi factori generatori ai Acordului de procentaj.

 

 

Cei trei”mari”, la Conferinta de pace de la Postdam; ( din 17 iulie până pe 2 august 1945).

Autor: acad. Florin Constantiniu / Clipa- Magazinul actualitatii culturale romanesti