DOSARE ISTORICE. MAGHIARII DIN ROMANIA DUPA MAREA UNIRE DE LA 1918

 

 

In 1918, minoritatile nationale nu au fost prezente la adunarile de la Alba Iulia, atunci cand s-a hotarit unirea Transilvaniei cu Romania.

Dupa ce sasii intruniti la Medias la 8 ianuarie 1919 si svabii reuniti la Timisoara doua zile mai tirziu, precum si reprezentantii minoritatilor evreilor si tiganilor, si-au exprimat adeziunea la actul unirii Transivaniei cu Romania, liderii minoritatii maghiare au adoptat o atitudine de espectativa, sperand ca la Conferinta de Pace de la Paris nu se va recunoaste unirea acestui teritoriu cu Romania.

La Conferinta de Pace de la Paris din ianuarie 1919, statul unitar roman a fost recunoscut, iar  prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, Ungaria recunostea la randul ei, unirea Transilvaniei cu România.

Locuitorii  Bucovinei, Basarabiei si  Transilvaniei au devenit  cetateni  români cu drepturi depline.

Conform statisticilor din 1919, in România reintregita  aproximativ 28% dintre cetateni  apartineau minoritatilor nationale.

Harta României reintregite dupa primul razboi mondial

 Integrarea minorităţilor naţionale în viaţa Statului Român era o problemă dificilă. Mai ales în legătură cu unele minorităţi – precum aceea a ungurilor sau a bulgarilor -, situaţia era agravată de permanentele îndemnuri la nesupunere civică, la încălcarea legilor şi chiar la revoltă, venite dinspre Ungaria şi Bulgaria, scopul fiind revizionist.

La fel se întâmpla şi cu ruşii şi ucrainenii din răsărit, întărâtaţi de URSS.

Ponderea cea mai mare dintre minoritari o aveau maghiarii cu 7,9%.

Aceeasi situatie se prezenta si pe teritoriul Transilvaniei, unde cele 52,12 de procente formate din romani erau urmate de cele 26,46 de procente detinute de populatia de etnie maghiara.

Cu toate acestea, 20 din cele 23 de judete ale Transilvaniei populatia romaneasca detinea majoritatea.

Marea majoritate a maghiarilor a adoptat pentru inceput o pozitie de “rezistenta pasiva” fata de actul unirii de la 1 decembrie 1918, sperind ca la Conferinta de Pace de la Paris, ulterioara terminarii primului razboi mondial, nu se va confirma unirea Ardealului cu Romania.

La început, majoritatea ungurilor angajaţi în instituţii de Stat au refuzat să depună jurământul de credinţă României si au refuzat să înveţe limba română deşi aceasta era oficială. S-au adăugat foarte multe acte de violenţă, cu autori unguri.

Intr-un raport trimis de Poliţia din Oradea la 10 aprilie 1921, se prezentau actele îndreptate „contra Neamului şi Statului nostru”. „Ungurii din această margine – se scria – au fost crescuţi cu o mentalitate cu totul anormală. Şi, de la început au dovedit făţiş o atitudine ostilă Neamului şi Statului românesc.

Au folosit toate mijloacele şi prilejurile ca să împiedice închegarea şi consolidarea Statului Român. (…) Profesorii şi elevii deopotrivă se unesc pentru a-şi manifesta ura lor.

În noi, organele Statului Român, nu văd altceva decât călăii patriei lor prăbuşite. Ura e atât de adâncă, încât o traduc şi în viaţa privată, întrerupând atingerea socială cu românii şi cu acei unguri care au trecut în slujba Statului Român, cu cari înainte trăiseră în prietenie. (…) În bisericile lor, publicul unguresc în lacrimi şi în hohote de plâns cântă la fiecare liturghie, cu mic, cu mare, cu tineri, cu bătrâni, Imnul unguresc şi rugăciune pentru Ungaria.

Episcopii lor, de asemenea, reprezintă aceeaşi mentalitate (…), îndeamnă la opunere şi rezistenţă”.

Dupa semnarea la 4 iunie 1920 a Tratatului de la Trianon, reprezentantii minoritatii maghiare au abandonat pozitia initiala de asteptare si au inceput sa se organizeze pentru a-si apara propriile interese.

In acest scop s-a infiintat in 1921 „Uniunea Maghiara”, iar in 1922 „Partidul Popular Maghiar”, care in acelasi an a fuzionat cu „Partidul National Maghiar”, formandu-se astfel „Partidul Maghiar din Romania”.

 Organul central de presa al partidului era “Keleti Ujsag”iar conducerea partidului era asigurata de vechea aristrocratie maghiara,  finantarea acestuia fiind sustinuta  de institutii bancare solide, de bisericile maghiare, de numeroase asociatii culturale, precum si de o retea puternica de cooperative.

Partidul  se considera aparatorul intereselor intregii minoritati maghiare din Romania, desi existau si etnici maghiari care aveau orientari politice diferite, alegand inclusiv  Partidul Comunist din Romania, sau Federatia Partidelor Socialiste.

Partidul Maghiar, ca si alte organizatii politice din Romania, a cunoscut numeroase framantari interne.

Unii reprezentanti ai comunitatii   acuzau autorităţile române de tratament discriminatoriu, înaintând nenumărate plângeri Societăţii Naţiunilor, chemând personalităţi occidentale în Transilvania pentru a constata „relele tratamente”.

In vara anului 1927 un grup de carturari in frunte cu Kecskemethy Istvan, profesor la Institutul Teologic Protestant, si scriitorul Kos Karoly, au adresat un apel „Catre poporul maghiar din Ardeal”, in care afirmau ca au fost in mod constant calomniati de politicienii maghiari care nu mai reprezinta interesele minoritatii maghiare si, in consecinta, anuntau formarea Partidului Popular Maghiar.

Acest nou partid n-a avut insa prea multi sorti de izbinda, liderii Partidului Maghiar reusind sa anihileze tendinta de divizare a maghiarimii din Romania.

Intre anii 1918- 1921 a avut loc in Romania o ampla reforma agrara, in urma careia au fost improprietariti si 206.265 de cetateni romani apartinind minoritatilor nationale, dintre acestia 46.069 erau maghiari.

Cu prilejul aplicarii acestei reforme, s-a creat o alta problema, cea a “optantilor”, adica a celor aproximativ 260 de mari proprietari din Transilvania, care au optat pentru cetatenia maghiara si care, conform legii agrare din Romania, au fost expropriati.

Acestia au acuzat statul roman ca i-a expropriat doar pentru ca erau maghiari si au cerut sa fie exceptati de la aplicarea legii.

Partidul Maghiar, sustinut de guvernul de la Budapesta, a desfasurat o ampla campanie in strainatate in problema optantilor, sustinand ca guvernul roman nu respecta prevederile Tratatului minoritatilor si pe cele ale Tratatului de la Trianon.

Aceasta chestiune a ajuns si la Societatea Natiunilor si la Curtea Internationala de Justitie de la Haga.

 De fapt, sub pretextul acestei probleme a optantilor, Partidul Maghiar si guvernul de la Budapesta incercau sa acrediteze pe plan international ideea ca exista o “problema a Transilvaniei”, ramasa nerezolvata de Tratatul de la Trianon.

Timp de sapte ani, Romania a fost confruntata cu aceasta problema a optantilor maghiari, a caror cauza era  aparata de guvernul Ungariei.

Odata cu realizarea Unirii de la 1918, limba romana devenea limba oficiala a noului stat creat, iar daca insusirea limbii romane de catre celelate minoritati nu a constituit o problema, a existat totusi o rezistenta din partea unor functionari de etnie maghiara , care au refuzat sa-si insuseasca si sa foloseasca limba oficiala a tarii.

Daca inainte de 1918 in Transilvania nu exista nici o scoala cu limba de predare romana intretinuta de statul ungar, dupa aceasta data statul roman si-a asumat sarcina de a sustine financiar toate scolile de stat cu predare in limbile minoritatilor nationale.

In 1920, Universitatea maghiara din Cluj a devenit universitate romaneasca, continuand sa fie frecventata de un numar mare de studenti apartinind minoritatilor nationale.

 Unele dintre nemultumiri era legata de “romanizarea” Universitatii maghiare din Cluj, dar si de incetarea activitatii unor scoli de stat in limba maghiara,   si de insuficientul  sprijin material din partea statului.

In ciuda acestor divergente, viata culturala si sociala a maghiarilor din Romania decurgea relativ normal.

Spre exemplu, in 1922 existau 144 de publicatii in limba maghiara (numarul lor va fi de 192 in 1929) si circa zece teatre.

Numarul scolilor primare depasea 560. Tot in acea perioada au primit autorizatie de functionare si 10 teatre maghiare.

Al doilea razboi mondial avea sa tulbure intreaga Europa.

In 1940, in urma Dictatului de la Viena, Romania a fost silita sa cedeze Transilvania de nord, Ungariei.

Pe acest teritoriu, conform recensamantului din anul 1941, traiau circa 2,5 milioane de oameni, dintre care 52,1 la suta erau maghiari si 41,5 la suta romani.

In schimb, pe portiunea din Transilvania care a mai ramas Romaniei, se mai aflau circa o jumatate de milion de etnici maghiari.

Odata cu incheierea razboiului si dupa semnarea Tratatului de pace de la Paris, la 10 februarie 1947, intregul Ardeal de nord este retrocedat Romaniei.

In 1951, in urma unei noi impartiri teritoriale (confirmata prin Constitutia din 27 septembrie 1952), dar a presiunii sovieticilor, Romania accepta sa creeze o Regiune  Autonoma Maghiara in zonele locuite majoritar de catre secui.

Capitala regiunii, care va functiona timp de opt ani, a fost la Targu-Mures.

Regiunea Autonomă Maghiară (în maghiară Magyar Autonóm Tartomány), cunoscută şi ca Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară, a fost o regiune care a existat între septembrie 1952 şi februarie 1968.

Între 1952 – 1968, suprafata acesteia a fost de aprox. 13.550 km², iar populaţia număra cca. 730.000 locuitori. Limbile oficiale ale regiunii au fost româna şi maghiara.

In 1950 avusese loc reorganizarea administrativă a României, după modelul sovietic şi transformarea celor 58 de judeţe existente pana atunci  în 28 de regiuni şi 177 de raioane.

Doi ani mai târziu, în 1952, are loc o primă reorganizare a acestui sistem, în urma căreia, prin comasarea a zece raioane din fostele Regiuni Mureş şi Stalin, se înfiinţa Regiunea Autonomă Maghiară.

Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară în cadrul împărţirii administrative a României (1960-1968).

O nouă reorganizare are loc în 1960 când este adopatată noua denumire de Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară.

 

 

 Două raioane, care până în 1952 aparţinuseră Regiunii Mureş, locuite în majoritate de români (Luduş şi Tîrnăveni), trec de la Regiunea Cluj la Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară, iar două raioane, cu populaţie majoritar maghiară, (Târgu Secuiesc şi Sfântu Gheorghe, cu 85,3% respectiv 90,2% maghiari conform recensământului din 1956), care între 1950-1952 aparţinuseră Regiunii Stalin, revin Regiunii Braşov (succesoarea Regiunii Stalin).

 Odată cu aceste modificări proporţia populaţiei maghiare scade de la 77,3% la 62,2%.

Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară a fost desfiinţată prin noua organizare teritorială adoptată în februarie 1968.

În 1968 Guvernul României a renunţat la organizarea administrativă de tip sovietic şi a reinstaurat judeţul ca unitate administrativă, sistem care este folosit şi în ziua de astăzi.

Din acest motiv, Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară a fost impartită în judeţe, nedelimitate pe bază etnică.

Două judeţe noi au fost formate din ultimul teritoriu al Regiunii Mureş-Autonomă Maghiară: Mureş şi Harghita, în timp ce judeţul Covasna s-a format, în cea mai mare parte, din fosta Regiune Braşov.

Evenimentele revolutionare din 1956 de la Budapesta, au indus schimbari importante in relatia dintre guvernantii de la Bucuresti si maghiarii din Transilvania.

Un eveniment, care va marca negativ comunitatea maghiara s-a petrecut  in anul 1959, cand autoritatile comuniste  decid desfiintarea Universitatii maghiare din Cluj,hotarand totodata catoate unitatile scolare in limba maghiara sa fie incorporate in scoli romanesti.

In a doua jumatate a anilor ’60, presiunea asupra minoritatilor etnice s-a intensificat, prin promovarea national-comunismului.

Sub regimul comunist, toata populatia Romaniei a avut de suferit (fie ca privatiunile au fost politice sau de ordin material), insa viata minoritatilor etnice – indeosebi a celei maghiare – a fost ingreunata de o serie de masuri premeditate ale autoritatilor:   utilizarea intr-o masura tot mai mica de-a lungul anilor a invatamantului in limba materna, discriminarea neoficiala in ce priveste accederea in institutiile de invatamant sau in functii publice, deposedarea de unele  bunuri  comunitare, cenzura publicatiilor etc.

Nu in ultimul rand, trebuie consemnate eforturile autoritatilor comuniste de a rupe legaturile firesti dintre comunitatile maghiare si bisericile traditionale, acestea din urma – in ciuda diviziarii confesionale – contribuind masiv de-a lungul timpului la mentinerea constiintei nationale a maghiarimii.

In aceste conditii, opozitia tacuta si neorganizata fata de regimul comunist, a avut un caracter special in randul minoritatii maghiare.

In cazul maghiarilor din Romania, problema rezistentei a fost mult mai complexa, ea  asociindu-se nu doar cu adversitatile ideologice, dar capatand  in plus si o incarcatura nationalist- sovina.

Surse: Scritube.com, divers.ro si Wikipedia

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/02/27/obiectivul-operativ-transilvania-spionajul-maghiar-in-romania/

Publicitate