Definirea „corectitudinii politice”

Termenul de „corectitudine politică”( ”Politically Correct”) are o istorie recentă. Începuturile sale sunt puse de unii teoreticieni pe seama mişcărilor contestatare din anii 60 din America (care manifestau pentru acceptarea unor culturi alternative), de alţii pe seama mişcărilor de emancipare si de afirmare a drepturilor cetăţeneşti ale anilor 80, când s-a afirmat că discriminarea minorităţilor prin expresii devalorizante este incorectă politic (eng.: politically incorrect).

Curentul este considerat un construct al postmodernismului (care se opune modernismului prin promovarea unui sistem de valori nefondat pe tradiţie). Sintagma cunoaşte o largă răspândire mediatică abia un deceniu mai târziu.

Se consideră că primul impuls de statutare a sintagmei a fost dat de cotidianul New York Times, care în 1990 a publicat articolul „The Rising Hegemony of the Politically
Correct” (semnat de Richard Bernstein la 27 octombrie 1990).

Corectitudinea politică îşi revendică esenţa din teoria critică a neomarxiştilor,
reprezentaţi ai Şcolii de la Frankfurt, motiv pentru care în unele medii curentul mai este numit şi marxism cultural.

În cartea sa, „Eseu despre eliberare”, Herbert Marcuse, reprezentant marcant al curentului ideologic (cunoscut sub numele de Şcoala de la Frankfurt) a afirmat necesitatea unei reforme radicale a valorilor prin relaxarea tabuurilor, subversiunea culturală, teoria critică şi printr-un proces de revizuire lingvistică care viza o răsturnare metodică a sensului.

Teza sa principală era aceea că studenţii, oamenii de culoare din ghetouri, alienaţii, asocialii şi Lumea a Treia puteau prelua rolul pe care îl avusese proletariatul în revoluţia comunistă.

Specialiştii consideră că această teorie stă la originile corectitudinii politice.

Conceptul de „corectitudine politică” e greu de definit în complexitatea sa, fiindcă
include toate acele acte de limbaj, idei, politici, atitudini şi comportamente prin care se încearcă minimizarea ofenselor aduse unor categorii sociale, care prezintă caracteristici diferite de tiparele acceptate într-o societate, în scopul de a evita situaţii delicate sau incomode, generate de exprimarea frustă şi, prin asta, ofensatoare a adevărului.

Dicţionarul Oxford defineşte termenul „corectitudine politică” drept „un procedeu, prin intermediul căruia se evită formulări sau  acţiuni prin care sunt excluse, marginalizate sau insultate segmente ale populaţiei care sunt dezavantajate social sau discriminate.

În paranteză fie spus: la origine, “a discrimina” însemna a discerne, a face distincţie, a separa, a distinge, dar ideologii corectitudinii politice i-au dat un cu totul alt sens, şi anume, a discrimina înseamnă a exprima opinii, in contradicţie cu dogmele oficiale. 

Corectitudinea politică porneşte de la două idei de bază:

În primul rând este un clişeu care desemnează acea tendinţă socială recentă de a evita în exprimare discriminarea minorităţilor. Limbajul curent conţine numeroşi termeni care sunt consideraţi ofensatori pentru persoanele care aparţin unor minorităţi, etc.

Folosirea acestor termeni jignitori („ţigani”, de exemplu) perpetuează o situaţie de discriminare. În viziunea partizanilor corectitudinii politice, înlocuirea acestor termeni jignitori cu alţii, neutri, ar reduce discriminarea şi ar putea crea baza pentru o buna coabitare.

Incorectitudinea politică este echivalentă cu lezarea unei norme prin încălcarea unui tabu.
Al doilea context se referă la atitudinea de respingere a unei constrângeri sociale
impuse arbitrar.

În acest sens, corectitudinea politică este percepută ca o formă de cenzură care aduce prejudicii libertăţii de gândire prin falsificarea adevărului (ceea ce face din
această etichetă o veritabilă armă în polemica politică).

Corectitudinea politică este o ipocrizie. În fapt, discriminarea etnică, rasială, contra homosexualilor şi a femeilor este în primul rând un fenomen social şi comportamental.

Simpla schimbare a cuvintelor (rom în loc de ţigan) nu va îmbunătăţi relaţiile cu minorităţile discriminate.

Pentru un comportament verbal corect, care să respecte pe ceilalţi, nu e nevoie de corectitudine politică, ci de condescendenţă şi toleranţă.
 
Corectitudinea politică dezvoltă propriul vocabular în funcţie de problemele tabuizate ale fiecărei societăţi.

Există însă câteva teme universale: egalitarism, globalism, universalism, antirasism, feminism, pacifism, consumism, imigraţionism, sexism, cărora li se mai adaugă cele istorice: fascism, sau holocaust, care revin obsesiv în discursul public sub forme tot mai cosmetizate.

Corectitudinea politică, în formele ei extreme, ajunge să interzică, în anumite
cazuri, investigarea ştiinţifică a adevărului istoric, ameninţând cu sancţiuni juridice sau sociale.

Aproape nici o categorie marginalizată sau repudiată social nu a scăpat de imixtiunile corectitudinii politice.

Pentru diverse grupuri minoritare, în funcţie de sex, rasă, religie, ocupaţie, orientare sexuală, handicap, au fost inventate oficial eufemisme cu scopul declarat de a le proteja de stigmatizare.

Astfel, imaginea societăţii ar urma să fie corectată doar prin normare lingvistică.

Având în vedere aceste considerații de bun simț, nu este de mirare că au apărut și opinii neconvenționale conform cărora:

“Corectitudinea politică este o doctrină cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, şi promovată rapid de mainstream media (mass-media oficiale) lipsite de scrupule, care susţin afirmaţia cum că este întrutotul posibil să apuci o bucată de căcat de partea curată.”

Manifest împotriva corectitudinii… iesirii din rând

Nu cumva să-i spui negrului, negru.
Nu cumva să-i spui țiganului tigan.
Nu cumva să-i spui poponarului poponar.
Nu cumva să-i spui idiotului idiot.
Nu cumva să-i spui grasului gras, chelului chel, piticului pitic.
Nu cumva să te bucuri că ești alb, e nepermis.
Nu cumva să te bucuri că ești frumoasă, pocitele sunt scandalizate.
Nu cumva să-ți susții inteligența, că-s discriminați proștii. Și ei sunt sensibili, nu vor ca tu să ieși din rând.
Nu cumva să-ți afirmi bărbăția sau feminitatea, nu se face. Femeia are șansa să spună că e bărbat. Și invers.

Nu cumva să-ți îmbraci băiețelul ca băieții, e incorect, posibil ca el să vrea în fetiță, este o alegere la orice vârstă.
Nu cumva să afirmi deschis că ești creștin, nu e în trend. E chiar o rușine, ești un înapoiat. Ascundeți crucile, eliminați-le și din fotografii.
Nu cumva să-ți admiri eroii, ei sunt personaje negative după logica vremurilor actuale.
Nu cumva să fii contra globalizării.
Nu cumva să spui adevărul. Adevărul este o insultă.
Nu cumva să fii om întreg, ci o arătare fără individualitate, supus, docil.
Așa ni se cere, asta se încearcă să ni se impună. Și-o să fim fericiți precum vidul.
Altfel, ești etichetat ca retrograd ori fascist.

Corectitudinea politică e pe cale să ne bulverseze iremediabil viețile, să ne denatureze firescul umanității.

Corectitudinea politică e pe cale să ne scârbească fiindcă umbrim pământul.

Surse:

Prof.  Mirela Ioniţă – POLITICAL CORRECTNESS AND THE RIGHT TO FREEDOM OF SPEECH -https://old.upm.ro/ldmd/pdf.

https://ioncoja.ro/nu-cumva

Publicitate