Evanghelia după Iuda – Scriere gnostică sau creștină?

Iuda într-un manuscris controversat

Sunt cunoscute 34 de evanghelii, dar doar 4 au fost canonizate (Marcu, Matei, Luca si Ioan) celelalte fiind considerate apocrife, nefiind recunoscute de Biserica.

Pe data de 9 aprilie 2006, Societatea National Geographic a difuzat un documentar referitor la descoperirea unui manuscris al Evangheliei lui Iuda.

Concomitent, au fost lansate două carti de catre aceeasi Societate: o traducere in limba engleza a textului si o prezentare a intregii povesti legate de descoperirea si promovarea manuscrisului.

Presupozitia de la care pornesc autorii documentarului este aceea ca textul prezentat, aparent la fel de vechi precum cele patru Sfinte Evanghelii canonice (Matei, Marcu, Luca si Ioan) furnizeaza informatii indispensabile despre inceputurile crestinismului.

Si astfel s-a declansat o nevroza mediatica ce ne determina sa ne intrebam: este justificata o astfel de viziune asupra unui text fara rasunet in istoria crestinismului? Este firesc ca acest text sa fie echivalat cu Evangheliile nou-testamentare asa cum nu s-a facut cu alte evanghelii apocrife? Si nu in ultimul rand: este o intamplare lansarea acestui subiect , în perioada Sfintelor Pasti?     
Această „Evanghelie dupa Iuda”, un manuscris de acum 1.200 de ani, scris in limba copta, descoperit in Egipt, prezinta viata si moartea lui Iisus Hristos intr-un mod foarte diferit de cel in care descrie Biblia aceste evenimente, acesta fiind unul dintre argumentele pentru care este considerată apocrifă.

O evanghelie semnata de Iuda! Iuda Iscarioteanul, cel care l-a tradat pe Iisus in Gradina Maslinilor pentru 30 de arginti.
Este o povestire scrisă sub forma unei marturii asa-zis directe a unui apostol despre faptele lui Iisus.
În secolul al II-lea, episcopul din Lyon (Irénée), i-a denuntat caracterul eretic, contestând faptul ca Iuda ar fi cunoscut Adevarul indeplinind „misterul” trădării și prin acest act, ar fi bulversat ordinea Pamântului si a Cerului.
Cei care au scris aceasta evanghelie au relatat o istorie imaginată.
Este semnata cu numele Iuda dar identitatea autorilor nu e si nu va fi niciodata probabil cunoscuta.

Principala problema la care trebuie sa raspundem dupa descoperirea si editarea Evangheliei lui Iuda, este daca aceasta scriere este una creștina sau gnostica. Care sunt elementele compozitionale care o pot asocia cu alte scrieri gnostice sau nou-testamentare? Ce le caracterizeaza pe personajele acestei scrieri? De ce Iisus si Iuda apar atat de diferit prezentati aici fata de Sfintele Evanghelii canonice?

Care este mesajul acestei scrieri si cat de relevant este el pentru spiritualitatea crestina a secolului al XXI-lea?

Acestea sunt doar cateva intrebari ce isi asteapta raspunsul in studiul de fata. Numai analizand aceasta scriere putem intelege, prin antiteza, maretia si frumusetea Evangheliei lui Hristos si putem continua cercetarea noastra in directia deosebirii crestinismului de gnosticism.
„Evanghelia dupa Iuda” apartine unei traditii literare egiptene din epoca romană, calificata drept „gnostica”.
Gnosticismul (în greacă însemnând cunoaștere spirituală) era cultivat de cercuri initiatice mai mult sau mai putin confidentiale, pagâne sau crestine, ce considerau lumea, opera lui Malin.
Gnosticismul disprețuia evreii si dumnezeul lor Yahve, „Demiurgul” sau „Creatorul”, evreii fiind, in conceptia lor, responsabili de toate imperfecțiunile si blestemele care apăsau lumea.
O atitudine pe care Biserica a infierat-o incepând cu secolul IV. Ideile gnosticilor au supravietuit sub diverse forme, precum maniheismul, ocultismul etc.
Acreditând gândirea episcopului Irénée din Lyon, „Evanghelia dupa Iuda” ar fi opera principala a unei secte gnostice, cea a cainiților.
Instalati in Egipt si in Levant, acestia se considerau urmasii lui Cain.Nu se stie mai mult despre aceasta sectă și în general informatiile despre numeroase alte secte si grupuri gnostice din acea epoca sunt extrem de rare.

Textul antic, scris in copta, limba folosita de primii creștini din Egipt, vorbește despre viata si crucificarea lui Iisus, insa foarte diferit de perspectiva crestină.
Manuscrisul vine cu o ipoteza surprinzatoare prinvind relatia dintre Pilat si Iisus si capacitatile deosebite ale lui Iisus, scrie Live Science.
Potrivit textului, Iuda l-a sarutat pe Iisus pentru a putea fi mai usor identificat de catre romani, deoarece acesta “obisnuia sa-si schimba forma”.
De asemenea, arestarea lui Iisus a avut loc intr-o zi de marti, nu joi, cum este considerat in traditia crestină.


Cel mai surprinzator lucru este însă povestea relației dintre Iisus si Pilat din Pont, guvernatorul roman, cel care l-a condamnat la moarte.
In acest document, PIlat il invita pe Iisus la masa, iar in final spune ca este gata sa-si sacrifice propriul fiu ca sa-i salveze viata lui Iisus:

“Iata, a venit noaptea, ridica-te si pleaca, iar dimineata cand voi fi acuzat din cauza ta, le voi da pe unicul meu fiu, ca sa-l omoare in locul tau”, scrie documentul.
Iisus i-a raspuns: “O, Pilat, esti demn de o mare slava, pentru ca te-ai oferit sa ma ajuti”, iar apoi ii arata ca, daca vrea sa scape, poate face acest lucru foarte usor, schimbandu-si forma sau disparand.
“Pilat s-a uitat la Iisus si, iata, el a disparut. Nu l-a putut vedea mult timp”.
Pilat si sotia lui, Claudia Procula, sunt considerati sfinti si sunt venerati si acum de Biserica crestina Copta.

“Pilat si familia lui apar în unele texte copte, care apoi au fost traduse in arabă si etiopiana. Pilat e sfânt în Biserica Coptă, iar Biserica Etiopiana, care a fost condusa de la Alexandria, a adoptat acest sfânt sub influenta Bisericii Copte.
Avem multe texte copte în care Pilat e absolvit de vina condamnarii lui Iisus. Intr-un text intitulat „Martiriul lui Pilat” se vorbeste despre moartea lui Pilat si a familiei sale ca martiri crestini. Acest textul a fost cu siguranta scris in copta, dar se pastreaza doar in traduceri arabe si etiopiene”.
Evenimentele prezentate in manuscris au circulat probabil incepand cu secolul V, până în secolul X, crede istoricul Alin Suciu.
El precizeaza ca exista si alte texte in care Iisus apare polimorf (isi poate schimba forma):
“In Apocriful lui Ioan, de exemplu, Iisus ii apare lui Ioan sub forma de copil, de adult si apoi de batran. Si in Evanghelia lui Iuda si in Evanghelia Mantuitorului, Iisus se arata apostolilor sub forma de copil”, declara Alin Suciu.
Manuscrisul a fost tradus de profesorul Roelof van der Broek de la Universitatea Utrecht din Olanda si publicat in cartea „Pseudo-Cyril of Jerusalem on the Life and the Passion of Christ”(Brill, 2013).
Este prima traducere a acestui text coptic, care a fost descoperit in anul 1910. Exista doua copii ale manuscrisului, una se afla la Muzeul Morgan din New York si alta la Muzeul Universitatii din Pennsylvania.
Textul este scris in numele Sfantului Cyril din Ierusalim, care a trait in secolul al IV-lea d.Hr. Acesta (sau persoana care scrie in numele sau) precizeaza ca a gasit in Ierusalim o carte care scrie despre aceste momente ale vieții lui Iisus.
Van den Broek, cel care a tradus documentul, crede ca in realitate nu a existat o asemenea carte, ci informatiile au fost preluate pe cale orala, cartea fiind mentionata numai pentru a oferi credibilitate textului.
Manuscrisul coptic a fost descoperit in 1910 in manastirea Sfantul Mihail, langa oaza Fayum, in desertul egiptean si a fost cumparat de americanul J.P. Morgan si donat ulterior muzeului care ii poarta numele.


O evanghelie semnată de Iuda! Iuda Iscarioteanul, cel care l-a tradat pe Iisus in Gradina Maslinilor pentru 30 de arginti.Acest codex va fi publicat in engleza, germana si franceza intr-o carte ilustrata destinata specialistilor.
Pâna acum au fost descifrate doar câteva fragmente, in mare parte de profesorul american Charles W. Hedrick.
„In ultima parte a manuscrisului, remarca acesta, Iuda pare sa asculte glasul lui Dumnezeu care-i spune sa-l tradeze pe Iisus. E o noua versiune din care nu stim cine era Iuda in realitate ci doar cum il vedeau cei care au scris aceasta evanghelie in care Iuda apare ca un erou”.Informatiile despre acest codex sunt puține.
El se afla in Elvetia, la indemâna unor universitari care il studiaza fara a face comunicari, conform cerintelor Fundatiei Maecenas care detine manuscrisul.
„Evanghelia dupa Iuda” e o povestire scrisa sub forma unei marturii asa-zis directe a unui apostol despre faptele lui Iisus.

Un episcop din Lyon (Irénée) din secolul al II-lea, i-a denuntat caracterul eretic, contestând faptul ca Iuda ar fi cunoscut Adevarul indeplinind „misterul” trădarii si, prin acest act, ar fi bulversat ordinea Pamântului si a Cerului. Cei care au scris aceasta evanghelie au relatat o istorie imaginata, nicidecum reala. Este semnata cu numele Iuda dar identitatea autorilor nu e si nu va fi niciodata probabil cunoscuta.

Iuda apare in aceasta scriere ca un ero al mântuirii neamului omenesc. Caracteristicile sale sunt importante în identificarea rolului său în această carte  gnostica.                                 

„Evanghelia dupa Iuda” apartine unei traditii literare egiptene din epoca romana, calificata drept „gnostica”. Gnosticismul (in greaca insemnând cunoastere spirituala) era cultivat de cercuri initiatice mai mult sau mai putin confidentiale, pagâne sau crestine, ce considerau lumea, opera lui Malin.
Gnosticismul dispretuia evreii si dumnezeul lor Yahve, „Demiurgul” sau „Creatorul”, evreii fiind, in conceptia lor, responsabili de toate imperfectiunile si blestemele care apasau lumea. O atitudine pe care Biserica a infierat-o incepând cu secolul IV. Ideile gnosticilor au supravietuit sub diverse forme, precum maniheismul, ocultismul etc.
Acreditând gândirea episcopului Irénée din Lyon, „Evanghelia dupa Iuda” ar fi opera principala a unei secte gnostice, cea a cainitilor. Instalati in Egipt si in Levant, acestia se considerau urmasii lui Cain.

Nu se stie mai mult despre aceasta secta. In general informatiile despre numeroase alte secte si grupuri gnostice din acea epoca sunt extrem de rare.
Aceasta evanghelie ofera date stupefiante. Iuda Iscarioteanul este considerat un initiat, singurul dintre cei 12 apostoli care detine o informatie capitala. Pentru cainiti, Iuda constituie un personaj esential in indeplinirea sacrificiului lui Iisus si in rascumpararea pacatelor umanitatii.
In timp ce evanghelisti precum Ioan sau Matei considera ca motivele tradarii lui Iuda sunt posesia diabolica si avaritia acestuia. In „Evanghelia dupa Matei”, Iuda, cuprins de remușcări, se spânzura inainte de a incerca sa inapoieze marelui preot cei 30 de arginti. Acest personaj este fara indoiala un indiciu important in contextul originilor crestinismului.

Asadar, vorbim despre doctrine diferite: pe de o parte, cea a Bisericii crestine reflectata in Noul Testament, iar pe de alta parte, cea a diferitelor grupari gnostice reflectata in scrierea de fata.

Dezinteresul evangheliei gnostice pentru adevaratul deznodamant al vanzarii lui Iuda si anume Patimile, Rastignirea, invierea si inaltarea la ceruri a Mantuitorului Hristos se vede si din finalul abrupt, scrierea terminandu-se cu cuvintele: „(scribii evrei) se apropiara de Iuda si ii zisera: „Ce faci aici? Tu esti ucenicul lui Iisus”.

Iuda le raspunse dupa cum voira. Si primi niste bani si li-l preda lor”. Nu exista nici un fel de concluzii si nici o prezentare a consecintelor gestului lui Iuda, iar acest lucru nu face decat sa ne confirme faptul ca subiectul scrierii nu a fost decat un pretext pentru gnosticii din secolul al II-lea de a-si expune cosmologia lor.  

Prin faptul ca nu avem prezentate cele ce se intampla dupa tradarea lui Iuda si care au devenit elemente de baza ale crestinismului,  Evanghelia lui Iuda este nelegitima. Toate

in format liniar a propovaduirii lui Hristos, de la Botez, trecand prin Rastignire si inviere pana la inaltare. Orice alta scriere precum Evanghelia lui Iuda, a lui Toma, a Mariei Magdalena, a lui Filip nu a fost considerata Scriptura de catre Biserica Apostolica, cu atat mai mult cu cat contine elemente specifice cu caracter gnostic evident.

Pe langa criteriile canonicitatii: inspiratie, apostolicitate, ortodoxie, hristocentrism si consensul bisericilor, Evangheliile nou-testamentare marturisesc acelasi adevar al Patimirii si mortii pe Cruce a lui Hristos, lucru care se afla in legatura profunda cu centrul Liturghiei crestine si anume savarsirea Sfintei Euharistii.

Si in mod evident, desi scrise fiecare pentru un alt public (Sfantul Matei a scris pentru comunitatea crestina provenita din evrei, iar Sfantul Luca pentru cea a „neamurilor”, respectiv a grecilor) ele au un mesaj universal care nu este din nici un punct de vedere gnostic.

Personajele acestei scrieri, Iisus, Iuda si ucenicii, sunt – pentru cel care astazi creste duhovniceste la umbra Bisericii, care traieste in Hristos celebrandu-L pe Acesta in fiecare zi si Duminica in serviciul liturgic – cat se poate de reale, iar Evanghelia lui Iuda reprezinta pentru el nu o scriere veche conservata de nisipul egiptean, ci o permanenta ofensa la adresa Mantuitorului Hristos si a Bisericii Sale.

SURSE:

https://www.crestinortodox.ro/editoriale/evanghelia-iuda-scriere-gnostica-evanghelie-crestin.

Evanghelia după Iuda

http://www.magazin.ro

Publicitate

HRISTOS A ÎNVIAT !

Din noaptea de Înviere, creștinii se salută cu ”Hristos a Înviat!” (sau Christos a Înviat!). Această formulă de salut, salutul pascal, este folosită timp de 40 de zile, până în 2 iunie când este Înălțarea Domnului. Răspunsul este ”Adevărat a Înviat!”.

Acest salut se practică mai mult în lumea ortodoxă, dar este folosit și de creștinii de alte confesiuni.

 Mărturiile istoriei

Da, nu există prea multe mărturii de acest fel, dar sunt suficiente pentru a vorbi cu încredere despre acest eveniment.

Propaganda evreiască și romană a încercat de la bun început să anihileze vestea învierii. Fariseii, liderii religioși ai vremii, au plătit ca să se răspândească zvonuri precum că ucenicii ar fi furat trupul din mormânt, iar romanii au inventat istorii despre presupuși profeți asemănători.

Dar aceste eforturi au fost zadarnice și creștinismul se răspândea atât de repede încât chiar și liderii romani erau surprinși de acest lucru.

La sfârșitul secolului I, Pliniu cel Tânăr a scris despre acest lucru într-o scrisoare către Traian: „Numărul acuzaților este atât de mare încât cazul merită o investigare serioasă… Nu numai orașele, ci și satele mici, și locurile aproape pustiite sunt pline de acești noi-credincioși…” 

Este important de menționat că învierea lui Isus Hristos este un fapt istoric verificabil.

Niciun alt eveniment din lumea antică nu a fost documentat la fel de temeinic ca ultimii ani ai vieții lui Hristos, moartea și învierea Lui.

Se consideră că veridicitatea evenimentelor din trecut este dovedită de prezența mărturiilor martorilor oculari, de congruența internă a povestirii, de fiabilitatea surselor și de incomoditatea mărturiei pentru martorii oculari înșiși.

Istoria învierii îndeplinește toate aceste criterii. Niciun om de știință serios din timpul nostru nu neagă faptul că:

1. Isus Hristos a trăit în Palestina în secolul I e.n.
2. El a murit
3. Mormântul Lui s-a dovedit a fi gol.
4. Ucenicii Lui erau siguri că L-au văzut viu după moarte.

Evangheliile și mărturiile apostolilor

Aproximativ până la mijlocul secolului al XX-lea se considera că Evangheliile nu sunt demne de încredere, deoarece au fost scrise după o perioadă lungă de timp, adică nu de către martori.

Un alt argument consta în faptul că informațiile au fost denaturate în timpul copierii textului. Dar astăzi această părere este absolut depășită

Sub presiunea descoperirilor arheologice și textologice, datarea scrierii Evangheliilor a fost limitată la secolul I d.Hr.

Evangheliștii nu au fost acuzați de nicio eroare semnificativă sau falsificare a datelor. Prin urmare, nu avem niciun motiv istoric serios pentru a nu avea încredere în textele Noului Testament.

Predicarea Mântuitorului înviat trece ca un fir roșu prin Noul Testament. Gândiți-vă, la ce bun ucenicilor le-ar fi trebuit să inventeze o istorie atât de ușor de respins despre învierea Învățătorului lor? Ei ar fi putut folosi orice idee la modă în acele vremuri și să nu irite autoritățile și publicul.

Dar apostolii învățau despre Hristos Cel înviat și erau gata să fie martirizați pentru că ei înșiși L-au văzut pe Hristos viu.

 Oamenii pot muri pentru o minciună, crezând că este adevăr, dar este puțin probabil ca ei să accepte moartea, știind că mor pentru minciună.

Astfel, textele creștine și istoria Bisericii mărturisesc clar că sute de oameni L-au văzut pe Hristos înviat și mii au crezut în El chiar de la începutul existenței creștinilor. Eusebiu din Cezareea mărturisește despre începutul propovăduirii Bisericii după cum urmează:

Personalitatea lui Isus Hristos

Fiecare cercetător al învierii este nevoit să răspundă la întrebarea :

Cine a fost de fapt Isus Hristos?

Viața, cuvintele și faptele Sale vorbesc clar despre unicitatea și puritatea imaginii Sale. Învățăturile și istoria lui Hristos sunt armonioase și prea perfecte pentru a fi inventate. Faptele și minunile Sale confirmă veridicitatea afirmațiilor Sale.

Dacă pur și simplu acceptăm imaginea lui Hristos descrisă în Evanghelii, atunci obținem un al patrulea reper pentru înțelegerea învierii.

Așadar, credința în Hristos Cel înviat ne explică toate faptele despre El, este confirmată de istorie și textologie și, în mod consecvent și filosofic, descrie lumea. Dar cel mai important este că această credință ne permite să-L cunoaștem pe Hristos Însuși în mod personal.

Învierea este cheia principală care descoperă sensul creștinismului. Isus Hristos a venit în lume ca să salveze pe fiecare om. El a suferit pentru ca noi să nu suferim, El a murit pentru ca noi să nu pierim, El a înviat din morți pentru a ne deschide calea către viața veșnică.

De aceea, când medităm asupra învierii, este important să nu pierdem posibilitatea pe care ne-o oferă Dumnezeu astăzi. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” (Evanghelia după Ioan 3:16-17).

Și dacă vei crede în minunea învierii, atunci nu vei pierde nimic, singurul lucru pe care va trebui să-l faci este să renunți la păcatele tale. În schimb, vei dobândi cel mai valoros lucru – viața veșnică în Hristos, pentru că „darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru” (Epistola către Romani 6:23).

(1)  newliferussia.ru

(2) (Swinburne, R., Învierea lui Dumnezeu Cel întrupat) Суинберн Р., Воскресение Бога воплощенного. «ББИ», 2008. с. 304.
(3) Din corespondența lui Pliniu cel Tânăr cu împăratul Traian. Scrisoarea 96.
(4) Istoria Bisericii. Cartea a 2. 2:1

Există dovezi în sprijinul existenţei lui Dumnezeu? VIDEO

 

 

 

 

 

Foto: Michelangelo Buonarroti (1475-1564) – Creaţia lui Adam – Capela Sixtină, Vatican       

 

 

 

Există Dumnezeu? Există dovezi în sprijinul existenţei lui Dumnezeu?

Ultimele statistici spun că peste 90% din populaţia lumii de astăzi crede în existenţa lui Dumnezeu sau a unei puteri superioare. Totuşi, discuţia este cumva generată de cei care cred că Dumnezeu există în dorinţa de a demonstra că El există cu adevărat.

În orice caz, existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată sau negată. Chiar Biblia spune că noi trebuie să acceptăm prin credinţă că Dumnezeu există:

“Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Dacă ar dori, Dumnezeu ar putea pur şi simplu să apară în faţa întregii lumi pentru a demonstra că El există.

Însă dacă ar face acest lucru, nu am mai avea nevoie de credinţă. ” ‘Tomo’ i-a zis Iisus, ‘pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut” (Ioan 20:29).

Aceasta nu înseamnă, totuşi, că nu sunt dovezi cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Biblia spune: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge pană la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui” (Psalmul 19:1-4).

Privind la stele, înţelegând mărimea universului, văzând minunăţiile naturii, şi frumuseţea unui asfinţit de soare – toate acestea arată către un Dumnezeu Creator. Şi dacă aceste motive nu sunt de ajuns, există dovezi ale lui Dumnezeu în propriile noastre inimi. Eclesiastul 3:11 ne spune: “…a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei…”.

Există ceva în adâncul fiinţei noastre care recunoaşte că viaţa nu se sfârşeşte aici pe pământ şi că nu aparţinem acestei lumi pentru totdeauna. La nivelul intelectului, putem respinge aceasta cunoaştere, însă prezenţa lui Dumnezeu în noi şi prin noi îşi face încă simţită influenţa în interiorul nostru. Biblia ne avertizează că, în ciuda acestui lucru, unii oameni vor nega totuşi existenţa lui Dumnezeu: “Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”.” (Psalmul 14:1).

Întrucât peste 98% din oamenii care au trăit de-a lungul istoriei pe pământ, din toate culturile, toate popoarele şi de pe toate continentele, au crezut în existenţa lui Dumnezeu sub diferite forme, trebuie să existe ceva (sau cineva) care să fi generat această credinţă.

În plus faţă de argumentele Bibliei cu privire la existenţa lui Dumnezeu, există şi argumente logice. În primul rând, există argumentul ontologic. Cea mai cunoscută formă a argumentului ontologic utilizează conceptul de Dumnezeu pentru a demonstra existenţa lui Dumnezeu. Se începe prin definirea lui Dumnezeu drept “cineva sau ceva mai presus de care nimic nu poate fi conceput”.

Apoi este clar că a exista înseamnă mai mult decât a nu exista, şi astfel cel mai mare lucru care se poate concepe trebuie să existe.

Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci El nu ar fi cea mai mare fiinţă care ar putea exista – însă asta ar intra în contradicţie chiar cu definiţia lui Dumnezeu. Cel de-al doilea argument este cel teleologic. Argumentul teleologic constă în aceea că întrucât universul ne arată o concepţie atât de uimitoare, încât trebuie să existe o Persoană Divină care să îl fi conceput.

De exemplu, dacă pământul s-ar situa la numai câteva sute de kilometri mai aproape sau mai departe de soare, nu ar fi în măsură să aibă viaţă pe el aşa cum se întâmplă acum. Dacă elementele din atmosfera terestră ar avea proporţii diferite cu numai câteva procente, orice vieţuitoare de pe pământ ar muri. Probabilitatea de apariţie a unei singure molecule de proteină este de 1 la 10243 (adică 10 urmat de 243 zerouri). Pe de altă parte, o singură celula este formată din milioane de molecule de proteine.

Al treilea argument logic cu privire la existenţa lui Dumnezeu este denumit argumentul cosmologic. Fiecare efect trebuie să aibă o cauză. Universul şi orice există în el reprezintă un efect. Trebuie, deci, să existe ceva care să fi cauzat apariţia şi existenţa acestuia.

În sfârşit în acest şir, trebuie să existe ceva “ne-cauzat” care să fi fost sursa a tot ceea ce a apărut şi există.

Acest ceva “ne-cauzat” nu poate fi decât Dumnezeu. Al patrulea argument este cunoscut şi sub numele de argumentul moral. Fiecare popor din istorie a avut o formă sau alta de norme sau legi. Toţi au avut o percepţie asupra binelui sau răului.

Crimele, minciuna, hoţia şi imoralitatea sunt pretutindeni asociate cu răul. De unde am putea să avem acest simţ al binelui şi răului dacă nu de la un Dumnezeu Sfânt?

În ciuda a tot ce am prezentat mai sus, Biblia ne spune că există şi vor exista oameni care vor refuza aceste argumente clare şi de netăgăduit cu privire la Dumnezeu şi vor crede minciuni în locul lor.

În Romani 1:25 se spune: “căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.”

Biblia arată de asemenea că oamenii nu au nici o scuză pentru necredinţa în Dumnezeu: “În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20).

Oamenii îşi justifică lipsa credinţei în Dumnezeu pentru că nu ar fi “ştiinţific” sau pentru că “nu ar exista dovezi”. Adevăratul motiv este că odată ce oamenii ar recunoaşte că Dumnezeu există, ei ar trebui să recunoască şi că există şi o relaţie de responsabilitate faţă de Dumnezeu, şi în felul acesta că au nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu (Romani 3:23; 6:23). Dacă Dumnezeu există, atunci suntem responsabili pentru faptele noastre înaintea lui Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu nu există, atunci noi am putea să facem orice dorim fără să fie cazul să ne îngrijorăm în privinţa judecăţii lui Dumnezeu. Eu cred că acesta este motivul pentru care evoluţionismul este atât de puternic promovat de către atât de multe persoane din vremurile noastre – pentru a le da oamenilor o alternativă la credinţa într-un Dumnezeu Creator.

Dumnezeu există şi toţi ştim că El există. Simplul fapt că unele persoane promovează atât de agresiv necredinţa în existenţa lui Dumnezeu este de fapt un argument al existenţei Sale.

Dă-mi voie să îţi ofer un ultim argument pentru a arăta că Dumnezeu există. Cum ştiu eu că Dumnezeu există? Ştiu că Dumnezeu există pentru că vorbesc cu El în fiecare zi.

Nu Îi aud vocea efectiv, prin sunete, dar Îi simt prezenţa, Îi simt călăuzirea, Îi cunosc dragostea pentru mine, Îi doresc harul. Au existat lucruri care s-au petrecut în viaţa mea şi care nu au altă explicaţie posibilă decât că sunt de la Dumnezeu.

Dumnezeu m-a mântuit şi mi-a schimbat viaţa într-un mod atât de miraculos încât nu pot face altceva decât să recunosc şi să laud existenţa Lui. Totuşi, nici unul dintre aceste argumente nu pot să convingă pe nimeni dintre cei care refuză să recunoască ceea ce este atât de clar.

În final, existenţa lui Dumnezeu trebuie acceptată prin credinţă (Evrei 11:6).

Credinţa în Dumnezeu nu reprezintă un salt în întuneric, ci este un pas sigur într-un loc bine luminat unde 90% din oameni deja locuiesc.

Sursa: https://www.gotquestions.org/Romana/Exista-Dumnezeu.html