CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Există dovezi în sprijinul existenţei lui Dumnezeu? VIDEO

 

 

 

 

Imagini pentru capela sixtina michelangelo

 

Foto: Michelangelo Buonarroti (1475-1564) – Creaţia lui Adam – Capela Sixtină, Vatican       

 

 

 

Există Dumnezeu? Există dovezi în sprijinul existenţei lui Dumnezeu?

Ultimele statistici spun că peste 90% din populaţia lumii de astăzi crede în existenţa lui Dumnezeu sau a unei puteri superioare. Totuşi, discuţia este cumva generată de cei care cred că Dumnezeu există în dorinţa de a demonstra că El există cu adevărat.

În orice caz, existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată sau negată. Chiar Biblia spune că noi trebuie să acceptăm prin credinţă că Dumnezeu există:

“Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Dacă ar dori, Dumnezeu ar putea pur şi simplu să apară în faţa întregii lumi pentru a demonstra că El există.

Însă dacă ar face acest lucru, nu am mai avea nevoie de credinţă. ” ‘Tomo’ i-a zis Iisus, ‘pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut” (Ioan 20:29).

Aceasta nu înseamnă, totuşi, că nu sunt dovezi cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Biblia spune: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge pană la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui” (Psalmul 19:1-4).

Privind la stele, înţelegând mărimea universului, văzând minunăţiile naturii, şi frumuseţea unui asfinţit de soare – toate acestea arată către un Dumnezeu Creator. Şi dacă aceste motive nu sunt de ajuns, există dovezi ale lui Dumnezeu în propriile noastre inimi. Eclesiastul 3:11 ne spune: “…a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei…”.

Există ceva în adâncul fiinţei noastre care recunoaşte că viaţa nu se sfârşeşte aici pe pământ şi că nu aparţinem acestei lumi pentru totdeauna. La nivelul intelectului, putem respinge aceasta cunoaştere, însă prezenţa lui Dumnezeu în noi şi prin noi îşi face încă simţită influenţa în interiorul nostru. Biblia ne avertizează că, în ciuda acestui lucru, unii oameni vor nega totuşi existenţa lui Dumnezeu: “Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”.” (Psalmul 14:1).

Întrucât peste 98% din oamenii care au trăit de-a lungul istoriei pe pământ, din toate culturile, toate popoarele şi de pe toate continentele, au crezut în existenţa lui Dumnezeu sub diferite forme, trebuie să existe ceva (sau cineva) care să fi generat această credinţă.

În plus faţă de argumentele Bibliei cu privire la existenţa lui Dumnezeu, există şi argumente logice. În primul rând, există argumentul ontologic. Cea mai cunoscută formă a argumentului ontologic utilizează conceptul de Dumnezeu pentru a demonstra existenţa lui Dumnezeu. Se începe prin definirea lui Dumnezeu drept “cineva sau ceva mai presus de care nimic nu poate fi conceput”.

Apoi este clar că a exista înseamnă mai mult decât a nu exista, şi astfel cel mai mare lucru care se poate concepe trebuie să existe.

Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci El nu ar fi cea mai mare fiinţă care ar putea exista – însă asta ar intra în contradicţie chiar cu definiţia lui Dumnezeu. Cel de-al doilea argument este cel teleologic. Argumentul teleologic constă în aceea că întrucât universul ne arată o concepţie atât de uimitoare, încât trebuie să existe o Persoană Divină care să îl fi conceput.

De exemplu, dacă pământul s-ar situa la numai câteva sute de kilometri mai aproape sau mai departe de soare, nu ar fi în măsură să aibă viaţă pe el aşa cum se întâmplă acum. Dacă elementele din atmosfera terestră ar avea proporţii diferite cu numai câteva procente, orice vieţuitoare de pe pământ ar muri. Probabilitatea de apariţie a unei singure molecule de proteină este de 1 la 10243 (adică 10 urmat de 243 zerouri). Pe de altă parte, o singură celula este formată din milioane de molecule de proteine.

Al treilea argument logic cu privire la existenţa lui Dumnezeu este denumit argumentul cosmologic. Fiecare efect trebuie să aibă o cauză. Universul şi orice există în el reprezintă un efect. Trebuie, deci, să existe ceva care să fi cauzat apariţia şi existenţa acestuia.

În sfârşit în acest şir, trebuie să existe ceva “ne-cauzat” care să fi fost sursa a tot ceea ce a apărut şi există.

Acest ceva “ne-cauzat” nu poate fi decât Dumnezeu. Al patrulea argument este cunoscut şi sub numele de argumentul moral. Fiecare popor din istorie a avut o formă sau alta de norme sau legi. Toţi au avut o percepţie asupra binelui sau răului.

Crimele, minciuna, hoţia şi imoralitatea sunt pretutindeni asociate cu răul. De unde am putea să avem acest simţ al binelui şi răului dacă nu de la un Dumnezeu Sfânt?

În ciuda a tot ce am prezentat mai sus, Biblia ne spune că există şi vor exista oameni care vor refuza aceste argumente clare şi de netăgăduit cu privire la Dumnezeu şi vor crede minciuni în locul lor.

În Romani 1:25 se spune: “căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.”

Biblia arată de asemenea că oamenii nu au nici o scuză pentru necredinţa în Dumnezeu: “În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20).

Oamenii îşi justifică lipsa credinţei în Dumnezeu pentru că nu ar fi “ştiinţific” sau pentru că “nu ar exista dovezi”. Adevăratul motiv este că odată ce oamenii ar recunoaşte că Dumnezeu există, ei ar trebui să recunoască şi că există şi o relaţie de responsabilitate faţă de Dumnezeu, şi în felul acesta că au nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu (Romani 3:23; 6:23). Dacă Dumnezeu există, atunci suntem responsabili pentru faptele noastre înaintea lui Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu nu există, atunci noi am putea să facem orice dorim fără să fie cazul să ne îngrijorăm în privinţa judecăţii lui Dumnezeu. Eu cred că acesta este motivul pentru care evoluţionismul este atât de puternic promovat de către atât de multe persoane din vremurile noastre – pentru a le da oamenilor o alternativă la credinţa într-un Dumnezeu Creator.

Dumnezeu există şi toţi ştim că El există. Simplul fapt că unele persoane promovează atât de agresiv necredinţa în existenţa lui Dumnezeu este de fapt un argument al existenţei Sale.

Dă-mi voie să îţi ofer un ultim argument pentru a arăta că Dumnezeu există. Cum ştiu eu că Dumnezeu există? Ştiu că Dumnezeu există pentru că vorbesc cu El în fiecare zi.

Nu Îi aud vocea efectiv, prin sunete, dar Îi simt prezenţa, Îi simt călăuzirea, Îi cunosc dragostea pentru mine, Îi doresc harul. Au existat lucruri care s-au petrecut în viaţa mea şi care nu au altă explicaţie posibilă decât că sunt de la Dumnezeu.

Dumnezeu m-a mântuit şi mi-a schimbat viaţa într-un mod atât de miraculos încât nu pot face altceva decât să recunosc şi să laud existenţa Lui. Totuşi, nici unul dintre aceste argumente nu pot să convingă pe nimeni dintre cei care refuză să recunoască ceea ce este atât de clar.

În final, existenţa lui Dumnezeu trebuie acceptată prin credinţă (Evrei 11:6).

Credinţa în Dumnezeu nu reprezintă un salt în întuneric, ci este un pas sigur într-un loc bine luminat unde 90% din oameni deja locuiesc.

Sursa: https://www.gotquestions.org/Romana/Exista-Dumnezeu.html

 

 

 

 

 

17/03/2017 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Misterul Focului Sfânt din noaptea Invierii de la Ierusalim

 

 

 

 

 

Focul Sfânt din noaptea Invierii de la Ierusalim este o minune dumnezeiasca necuprinsa de mintea noastra, care se repeta din an in an, de aproape 20 de veacuri, in Sambata Mare.

Toți credincioșii știu, iar cei prezenti vad că an de an, în timpul slujbei Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, în mod uluitor, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim lumânările se aprind singure.

 

 

 

Sfanta Lumina de la Ierusalim

 

 

 

Cel mai longeviv şi mai cunoscut miracol al creştinismului, Focul Sfânt, are loc în fiecare an în Sâmbăta Mare, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Din piatra pe care a fost întins trupului Lui Iisus Christos, în fiecare an izbucneşte o flacără rece care nu arde, dar care stârneşte veneraţia şi teama a mii şi mii de credincioşi.  

Încă din Vinerea Marea, credincioşi din toată lumea se strâng în Biserica Sfântului Mormânt, aşteptând să fie martori la miracolul Sfintei Lumini.

A doua zi, sâmbătă, de dimineaţă, creştinii arabi încep să-şi cânte rugăciunile, bătând tobele în acelaşi timp.

Miracolul Focului Sfânt, care izbucneşte din senin în mormântul lui Iisus din Ierusalim, atrage mii de credincioşi, anual.

 

O ceremonie grandioasă

 

 

În jurul orelor 13:00 se face linişte şi apar reprezentanţii autorităţilor israeliene, meniţi să asigure corectitudinea feţelor bisericeşti ce vor lua parte la miracol. Ei verifică bine mormântul ca să nu existe surse de foc ascunse în el, apoi sigilează uşa cu ceară.

La scurt timp apare Patriarhul Ortodox care este verficat, la rândul lui, de israelieni. Intră în mormânt doar cu un mănunchi de lumânări banale şi iese cu ele aprinse de la Focul Sfânt.

În afară de Patriarhul Ierusalimului, nimeni altcineva nu poate fi prezent în Sfântul Mormânt, când are loc miracolul.

După povestirile patriarhilor Focul Sfânt izbucneşte chiar din piatra pe care a fost întins Iisus în mormânt. În fiecare an se comportă altfel, are o culoare diferită şi un aspect diferit. Uneori este limitat la suprafaţa pietrei, alteori luminează tot mormântul, uneori e albastru, alteori e roşiatic.

După ce îşi aprinde lumânările, patriarhul iese din mormânt şi împarte lumina Sfântă credincioşilor. Se spune că, în primele 33 de minute, focul nu arde, chiar dacă îţi treci mâna sau părul direct prin el. Mai mult, se pare că el atinge şi lumânările sau lămpile din Biserică, acestea aprinzându-se spontan.

Ceremonia este transmisă în direct de televiziunile ţărilor creştine şi mai multe state pun la dispoziţia Bisericii zboruri speciale care să aducă Sfânta Lumină de la Ierusalim aşa încât aceasta să ajungă la credincioşi în Noaptea de Înviere.

Unii oameni  de ştiinţă susţin că ar fi doar o înşelătorie.

 

 

 

Sfânta Lumină, miracol sau înşelătorie?

Părerile oamenilor de ştiinţă sunt împărţite în ce priveşte miracolul Focului Sfânt, majoritatea refuzând să creadă în ceva ce nu are nicio explicaţie ştiinţifică, mai ales că feţele bisericeşti nu au permis niciodată nimănui să ia parte la miracol.

Ei caută în zadar să afle logica miraculosului fenomen. S-au lansat tot felul de ipoteze care mai de care mai grozavă, însă cei care au văzut Lumina Sfântă și cred în ea, nu pot fi dați înapoi din credința lor.

Totuși, nu numai ateii, dar și unii teologi cu renume cred ca Lumina Sfântă ar fi doar un truc.

“O lumânare care se aprinde în spatele unei uşi închise,  nu reprezintă un miracol”, spun scepticii.

Doctorul rus în ştiinţe fizico-matematice, coordonatorul laboratorului sistemelor ionice din Rusia al Institutului de Energie Atomică ce poartă numele lui Kurchatov, a inițiat în anii 2008 un experiment științific cu privire la originea Luminii Sfinte, în timpul slujbei pascale a Bisericii Ortodoxe.

Lumina Sfanta de la Ierusalim

Andrei Volkov

Volkov a presupus că flacăra Luminii Sfinte este o descărcare de plasmă. În acest sens, savantul a venit cu ideea unui experiment simplu, dar curajos: să măsoare radiaţia electromagnetică în biserica Sfântului Mormânt chiar în momentul ce se pogora Lumina Sfântă.

Savantul a reglat dispozitivele. A presupus că dacă în timp ce se pogoară Lumina Sfântă se va înregistra un salt al câmpurilor electromagnetice, atunci calculatorul îl va fixa. Dacă flacăra este doar o scamatorie „jucată” pentru credincioşii ortodocși, atunci nici un fel de salt nu se va produce.

După șase ore jumate de așteptare, după cum declara agenția Interfax, „Aparatele noastre, care emiteau un spectru de radiaţie electromagnetică, au detectat un impuls ciudat de frecvenţă joasă care inunda Biserica Sfântului Mormânt. Acest impuls inexplicabil nu a mai fost detectat până acum. El părea iniţial o formă stranie de descărcare electrică.

Nu am reuşit să detectăm locul exact în care Lumina se coboară şi aprinde lumânările ţinute de Patriarh. În acel moment, toate aparatele noastre de măsurare şi înregistrare au avut din senin probleme tehnice.”, a povestit Andrei Volkov.

Potrivit acestuia, bizara descărcare electrică a fost confirmată de Evgheny Morozov, expert în inginerie mecanică.

La capătul câtorva luni petrecute în studierea şi interpretarea rezultatelor măsurătorilor, Volkov a concluzionat că datele înregistrate în noaptea de Înviere în biserică diferă fundamental de cele din ziua precedentă, dar că o singură cercetare e insuficientă pentru o opinie ştiinţifică solidă. „Dacă mă întrebaţi, ca om de ştiinţă, dacă acolo s-a petrecut sau nu un miracol, v-aş spune că nu ştiu.„, a declarat fizicianul rus.

Experimentul realizat de omul de știință Andrei Volkov asupra fenomenului, nu a fost o premieră decât prin măsurătorile înregistrate. Anterior, alţi oameni de ştiinţă au observat, la rândul lor, o formă bizară de energie care apărea în apropierea altarului Bisericii Sfântului Mormânt, fix înainte de pogorârea  Luminii.

Aparatele foto și video au surprins acest flash albăstrui de energie coborând de sus, un flash ce durează mult mai mult decât cel produs de tehnica umană.

Potrivit lui Volkov, acest flux energetic nu are legătură directă cu Lumina Sfântă, dar o precede întotdeauna. Adjunctul şefului Comisiei Pentru Miracole din cadrul Patriarhiei moscovite, Alexander Moskovsky, a lăudat rezultatele muncii lui Volkov, considerându-le serioase, veridice şi responsabile.

Pe de altă parte, fizicianul a confirmat că focul proaspăt aprins nu arde pielea.

Neîncrederea cu privre la acest fenomen nu este de ieri de azi, ea datează încă din vremurile când Ierusalimul se afla sub conducerea musulmanilor, însă acesta era tolerat pentru că pelerinii care călătoreau anume pentru a fi martori la acest eveniment, aduceau venituri babane.

Când Ierusalimul a fost cucerit de cruciaţi, aceştia au izgonit preoţimea ortodoxă şi au descoperit că miracolul a încetat să se mai producă.

Absenţa pelerinilor şi a taxelor plătite de aceştia l-au convins pe regele Baudouin să le permită preoţilor ortodocşi să revină în Biserica Sfântului Mormânt, însă întâmplarea a amplificat scepticismul. Fenomenul este descris de celebrul istoric Edward Gibbon în opera sa de căpătâi, „Istoria declinului şi prăbuşirii Imperiului Roman„, în volumul IV, publicat în 1788:

„Musulmanii zâmbeau cu condescendenţă la menţiunea flăcării miraculoase ce se aprindea în ajunul Paştelui. Această fraudă pioasă, concepută în secolul al IX-lea, era apreciată de cruciaţii latini şi este repetată anual de către preoţimea sectelor greceşti, armene şi copte, impunând-o asupra spectatorilor creduli pentru beneficiul propriu şi pentru cel al tiranilor ce îi conduc. Cu timpul, toleranţa asupra acestui fenomen a fost sporită şi de interes, veniturile prinţului şi ale emirului crescând în fiecare an datorită miilor de străini ce veneau să observe fenomenul”.

În general se crede că Lumina Sfântă este o banală flacără luată de patriarhul ortodox de la o sursă ascunsă în incinta Sfantului Mormânt. Igor Dobrokhotov, dar şi cercetătorul Nikolai Uspenski, dr. Aleksandr Musin de la Sorbona şi unii ortodocşi de rit vechi cred că este vorba de înșelăciune și citează ca argument, extrase din jurnalele arhimandritului rus Porfirie (1804-1885), trimis în secolul al XVII-lea la Ierusalim de către Biserica Ortodoxă Rusă pentru a fonda misiunea rusească, si care pretinde că tagma preoțească din Ierusalim ştia că Lumina Sfântă e o fraudă. Iată ce scria Porfirie:

„Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, Focul Sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, şi astfel focul sfânt nu este o minune. El însuşi mi-a spus despre asta azi.” (Kniga bytija moego, vol. 1 (anii 1841-1844), p. 671).

Dobrokhotov mai susţine faptul că pelerinii care îşi “spală faţa” sau părul ori mâinile cu Focul Sfânt rezistă fără să se ardă tot atât cât ar fi rezistat şi la o flacără obişnuită. Iar aici trebuie menţionat că, potrivit portalului ortodox Credo, timpul cât Sfânta Lumină nu provoca arsuri era mai mare în trecut decât astăzi.

În timp, s-ar fi ajuns de la 33 de minute la numai două minute.

Victoria Clark, corespondenta pentru România a publicaţiei britanice The Observer în anii ’90, a scris o carte dedicată miracolului de la Ierusalim, intitulată „Holy Fire: The Battle for Christ’s Tomb„.

Jurnalista declară că în secolul XIX, clerul ortodox din Ierusalim a dorit să prezinte publicului larg miracolul ca fiind mai degrabă simbolic.

Însă pierderile financiare şi spirituale au fost considerate prea mari, aşa că ideea a fost abandonată.

Nici incidentul grav din 1834, când sute de pelerini au murit călcaţi în picioare de mulţimea strânsă lângă micuţa biserică, nu a schimbat hotărârea clerului.

Pentru că Patriarhul nu poate pătrunde cu surse de foc în biserică, fiind controlat de autorităţile israeliene, scepticii au explicat că secretul Luminii Sfinte este ascuns în lumânările pe care acesta le ia cu el în Biserică.

Dacă acestea sunt impregnate cu fosfor alb, nu este nevoie de o sursă de foc pentru a le aprinde, deoarece fosforul, în contact cu aerul umed, tinde să ia foc spontan.

Un istoric grec, Michael Kalopoulos, a făcut o demonstraţie în direct la o televiziune din Grecia, arătând cum lumânările folosite de Patriarh se pot aprinde fără a avea nevoie de o sursă de foc.

Dacă vârful lumânărilor este înmuiat în fosfor, lumânările se aprind apoi de la sine.

Pentru a amâna aprinderea flăcărilor, lumânările pot fi apoi înmuiate într-un solvent organic, fosforul urmând să ia contact cu aerul abia după ce acesta se evaporă.

Calităţile fosforului erau cunoscute încă din antichitate, spune Kalopoulos, fiind folosit de magicienii din Caldeea în secolul V î.H.

De asemenea, Strabon descrie folosirea sa de către babilonieni în Geographica, lucrare publicată în anul 23 d.H.

Totuși, alte surse spun că fosforul a fost descoperit accidental de către un alchimist din Hamburg, Hennig Brad, în anul 1669, care căuta să extragă piatra filozofală distilând într-o retortă și calculând rezidul în absența aerului, cu nisip, el a obținut un produs alb care lumina la întuneric și pe care l-a numit „foc rece”.

Acest procedeu secret a fost redescoperit de Kunckel în Germania și K.W. Scheele (1777) .

Ei au recunoscut prezența nemetalului în oasele animalelor. Această metodă care a fost instituită de el a fost preluată de L.N. Vanquelin.

Sfânta Lumină a apărut și continuă să apară la Ierusalim aproape de 2000 de ani iar fosforul a fost descoperit abia în anul 1669, ceea ce ar dovedi că nu are cum să fie vorba despre o înșelătorie.

Totuşi, cum se pot aprinde din senin lumânările patriarhului?

Chiar în Grecia, ţară care difuzează ceremonia în direct la TV şi care trimite un zbor special pentru a aduce Focul Sfânt, un om de ştiinţă a demonstrat că Lumina Sfântă ar putea fi o înşelătorie.

Cercetările lui Michael Kalopoulos au dus către o substanţă capabilă de autocombustie spontană, fosforul alb. În contact cu aerul, acesta se aprinde, iar dacă este diluat cu un solvent potrivit, apariţia focului întârzie până când solventul se evaporă complet.

Să ne amintim ajunsi în acest punct, de marele inginer și inventator Heron din Alexandria.   Nu se știu foarte multe detalii ale vieții sale, până și data nașterii lui rămâne incertă.

Se știe doar că a inventat niște mașinării sofisticate ce întreceau cu mult nivelul epocii sale. In legatura cu Sfânta Lumină, se amintesc căteva dintre invențiile lui, care erau amplasate in temple cum ar fi spre exemplu primul automat din istorie, ce funcționa cu monede, pentru a distribui apă sfințită.

Aceste automate puteau fi găsite în templele din întreaga țară, permiţând fiecărui pelerin să primească o cantitate egală de apă, fără a fi necesară prezența preotului.

Automatele lui Heron operau pe baza unui sistem deschis de supape: atunci când o monedă era plasată în fanta automatului, greutatea monedei deschidea o supapă și dădea drumul la apă.

O alta inventie a acestui genial inginer al antichitatii au fost Uşile automate de la intrarea în temple. Acest dispozitiv utiliza căldura și forţa pneumatică pentru a deschide ușile unui templu. Astfel, preotul aprindea un foc în altar, încălzea aerul din interior, forţându-l să se extindă.

Aerul expansionat trecea printr-o conductă într-un vas cu apă, care comunica printr-un tub cu un alt vas cu apă; astfel, apa trecea din primul vas în cel de-al doilea. Acesta din urmă, umplându-se cu apă, devenea greu şi se cobora în jos. Dar, cel de-al doilea vas era conectat la o frânghie înfășurată în jurul unui ax, și, odată cu coborârea vasului în jos, axul se învârtea şi, astfel, uşile se deschideau.

Pentru Heron era doar mecanică, dar pentru călugării și credincioșii acelor timpuri, era un adevărat miracol.

Dar cea mai interesantă invenție este o mașinărie despre care credincioșii credeau că îi ajută să vorbească direct cu zeii. Era o mașinărie de prezis viitorul. Contracost! Mulți care mergeau la temple, mergeau chiar în acest scop, de a afla ce le rezervă viitorul.

După ce plăteau o anumită taxă, oamenii puteau consulta divinitatea cu privire la viitor, adresându-i o întrebare al cărei răspuns se rezuma la „da” sau „nu”.

Mașinăria era ca un fel de templu în miniatură, cu o rotiță pe unul din pereții exteriori, iar pe acoperiș cu o pasăre artificială care se rotea. Adresai întrebarea, întorceai roata și pasărea dădea răspunsul: dacă ea cânta, era interpretat ca răspuns pozitiv, dacă nu cânta, ca negație.

 

 

Pasarile pneumatice ale lui Heron din Alexandria. De la stanga la dreapta a treia imagine reprezinta sectiunea prin masina de ghicit viitorul.

Se pare că un preot care mânuia din umbră mecanismul, decidea ce nuanță lua răspunsul. Trilul păsării, ținea, de asemenea tot de un mecanism inventat de Heron, dar nu mai detaliem.

Totuși, Lumina Sfântă de la Ierusalim rămâne o enigmă. Pentru credincioși ea constituie o minune, o emoție care le întărește credința, poate o speranță, poate o confirmare, poate un semn.

Probabil unii credincioși foarte elevați nu au nevoie de astfel de dovezi spectaculare, însă majoritatea resimt nevoia unui astfel de sprijin.

Chiar și ateii au nevoie de câte o minune uneori, chiar dacă nu recunosc, pe sistemul „Și băieții plâng câteodată când nu-i vede nimenea„.

Orice s-ar întâmpla acolo, cert este că știința nu a venit pana acum cu dovezi clare…

  Firea omului este mereu nemulțumită; dacă există minuni, de ce nu se fac văzute, iar dacă se fac văzute, unii oameni isi spun că e imposibil să fie adevărate, fiind doar niste trucuri. 

Bibliografie (surse):

23/06/2016 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CUM NUMARAM NOI CRESTINII ANII ? A FOST CIRCUMCIS IISUS PE 1 IANUARIE ?

1 ianuarie – ziua circumciziei lui ISUS ?

Trăim în anul 2011 „de la naşterea lui Hristos”. Este interesant că anul începe la 1 ianuarie şi nu la 25 decembrie – data naşterii Mântuitorului.

Notă:
Confom tradiţiei iudaice, băieţii sunt circumscrişi după 7 zile (adică în a 8-a zi) de la naştere. Isus s-a născut la 24/25 decembrie şi a fost circumscris la 31/1 ianuarie.

Întrebare: Creştinii numără anii  de la naşterea lui Isus   sau  de la … circumcizia Sa ?

Publicat în 18 martie 2011

Autor: Dr. Veaceslav Stavila, istoric  din Chisinau

NOTA MEA : Oare ce  spun teologii nostri? Eu nu sunt teolog…Pana nu aflu, chiar nu pot sa accept ce spune acest articol.

18/03/2011 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: