Cine a rostit și cine scris pentru prima dată „Tatăl Nostru”, cea mai importantă rugăciune pentru creștinii din întreaga lume ?

Rugăciunea „Tatăl Nostru” este cea mai importantă rugăciune pentru creștinii din întreaga lume. Aceasta este rostită, în special, în momente de deznădejde, atunci când singura speranță de a îndrepta o situație este văzută în puterea lui Dumnezeu, scrie https://www.shtiu.ro.

Trebuie precizat că aceasta este una dintre cele mai vechi rugăciuni și a fost rostită, pentru prima dată, de către Iisus Hristos în timpul Predicii de pe muntele Sinai, când apostolii și ucenicii L-au rugat să îi învețe să se roage.

Rugăciunea „Tatăl Nostru” a fost rostită pentru prima dată de către Iisus Hristos în limba aramaică, însă cele mai vechi texte ale acesteia sunt în limba greacă.

Trebuie precizat că limba latină a fost limba dominantă a creștinismului, iar rugăciunea este o traducere din greaca veche.

În prezent, există mai multe versiuni a rugăciuni, după Evanghelia lui Luca și după Evanghelia lui Matei.

La creștini-ortodocși este folosită varianta după Evanghelia lui Matei, unde este invocată Sfânta Treime.

Atunci când este rostită această rugăciune, credincioșii își aduc aminte de ceea ce este important pe lume: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt.

Publicitate

Peştele – un simbol al creştinilor din primele veacuri

 

În primele veacuri creştine, imaginea peştelui apărea pretutindeni: în picturile murale, pe sarcofage, în inscripţiile funerare, pe diferite obiecte.

 

 

Foto: pr. Silviu Cluci

 

 

Primii creştini au fost supuşi unor permanente hărţuiri şi persecuţii violente, statul roman considerându-i ofensatori ai religiei oficiale, discipolii unei magii interzise, motiv pentru care îi pedepsea cu cruzime.

In primele secole de după Hristos, creştinii erau nevoiti să se adune, pentru a I se închina Domnului, doar noaptea şi în taină. Reuniunile bisericeşti erau „inchise”; printre cei aleşi nu putea să ajungă nimeni întâmplător.

Pentru a supravieţui în acele condiţii dificile, creştinii timpurii foloseau diverse semne secrete, după care  puteau cunoaşte adepţii noii religii şi prietenii.

Semnul peștelui prezentat din profil se numește „peștele lui Isus”, iar folosirea acestuia ca simbol era cel mai potrivit semn secret pentru creștini, deoarece le permitea să se recunoască între ei fără a se expune în vremurile de prigoană.

Acest simbol se intâlneşte foarte des în catacombele romane, care au fost multă vreme  locurile reuniunilor de taină ale creştinilor.

Aceştia purtau la gât peştişori din metal, din piatră sau din sidef, pe care figura inscripţia: „Fie mântuirea Ta!” sau „Mântuieşte!”.

Numele grecesc al peştelui (IHTIS) era pentru primii creştini un acrostih (o prescurtare formată din componentele inițiale într-o frază sau un cuvânt) al grecescului ΙΧΘΥΣ (ICHTYS) Iesous Christos Theou Yios Soter (Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul/Salvatorul).

 

• Iota (I) este prima literă de la Iēsous , adică ” Isus „.

• Chi (CH) este prima literă de Christos, care se traduce prin „uns”.

• Theta (TH) este prima literă de Theou , grecescul pentru „Dumnezeu”.

• Ypsilon (Y) este prima litera a cuvântului Yios , grecescul pentru „Fiul”.

• Sigma (e) este prima literă de la cuvântul Soter, care înseamnă „Salvator”

 

 

 

Creştinismul a avut vreme îndelungată ca simbol central PEŞTELE, iar referinţele biblice la acest fapt sunt abundente.  Este, într-un fel, rezumatul doctrinei creştine şi este prima mărturisire de credinţă a creștinilor.

Iisus a savârşit minunea înmulţirii  PEŞTILOR.

Porumbelul are la rândul său multiple semnificaţii în Vechiul Testament, la fel şi  simbolul mielului pascal, saual bunului păstor, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament.

Importanţa atât de mare pe care o are peştele în textul Evangheliei a contribuit cu siguranţă la adoptarea acestui simbol de către creştini.

El este legat  de episoadele descrise în Evanghelie — atunci când, în deşert, poporul s-a săturat cu pâinea şi peştele oferit de Hristos şi apostolii săi, lângă Lacul Tiberiada, cunoscut şi ca Marea Galileei. Mântuitorul recurgea la  imagini care le erau familiare şi pe înţeles :

„Veniți după mine, și vă voi face pescari de oameni.”; chemându-i la apostolat, El îi numea „pescari de oameni” (Matei 4, 19; Marcu 1, 17).El asemăna Împărăţia Cerurilor cu un năvod plin cu tot soiul de peşti. Imaginea peştelui serveşte totodată ca simbol al bunătăţilor cereşti(Matei 7, 9-11; 13, 47-48; Luca 5, 10).

Acesta se afla pictat în bisericile creștinilor. Pentru că acesta era un simbol creștin, Biserica Ortodoxă dă, în unele posturi, dezlegare la pește.

Simbolul peştelui pleacă de la evanghelia după Luca, Matei și Ioan, din Biblie, în care Isus a folosit doi pești pentru a hrăni o mulțime de peste 5000 de persoane.  

Acesta mai apare și la alte culturi vechi, păgâne. Apare și la egipteni împreună cu Osiris (zeul vieții de apoi), fiind simbolul fertilității zeiței Isis (zeița magiei și a vieții, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale și fidelității femeii față de soț).

Peștele este una din primele vietăți arhetipale, fiind una din primele forme de viață din mediul acvatic, unde se spune că a apărut pentru prima oară viața.

În alte culturi, el simbolizează reîncarnarea sau forța vitală.

Deoarece depune foarte multe icre, peștele este simbol al fecundității. Mai este asociat și cu soarele sau cu luna, în plan cosmic.

În mitologia indiană, peștele matsya este unul din avatarurile lui Vishnu (Vishnu este o ipostază majoră a lui Dumnezeu în religia hindusă). El îl salvează de la potop pe Manu, fiul lui Brahma, zeul creației.

În China, peștele simbolizează norocul. În combinație cu cocorul, el este simbolul longevității.

În astrologie, zodia Peștilor este ultima din zodiac, fiind așezată înaintea echinocțiului de primăvară.  

Peștele în vis prevestește noroc, succes și bogăție dacă e pescuit sau văzut. Însă dacă e mort sau îl scapi din mână în vis, prevestește dezamăgire. Dacă visezi mai mulți pești la un loc, înseamnă că vei avea parte de un venit mare, pe plan financiar.

În urma săpăturilor arheologice pe vechile situri creştine din primele veacuri, la Potaissa (Turda, în Ardeal), s-a găsit o gemă, o piatră preţioasă de onix, pe care este sculptată scena Bunului Păstor, purtând pe umeri un miel; în stânga este un copac cu două crengi înclinate deasupra Păstorului, iar pe o ramură se află o pasăre.

În dreapta e o corabie din care cade un om în apă. În jurul corăbiei se află criptograma IHTIS — nume dat lui Iisus, prin asociere cu minunile Sale: pescuirea minunată, înmulţirea pâinilor şi peştilor, alegerea primilor apostoli din rândul pescarilor.

La sinodul de la Soborul Ecumenic Trullan (Quinisext sau al cinci-șaselea), din 692, sfinţii părinţi au interzis alegoriile, pentru că acestea sunt nişte „imagini pentru copii”, care doar te aduc în faţa lui Hristos, spre deosebire de imaginea veritabilă a lui Hristos.

Astfel s-a ajuns, cu trecerea timpului, ca simbolul principal al creştinilor să rămână nici corabia, nici peştele, nici mielul, ci însuşi Iisus Hristos răstignit pe cruce.

Simbolul crucii, sub forma pe care o cunoaştem astăzi, este amintit pentru prima oară în scrisoarea Sfântului Nil, din secolul al patrulea, primul care-i conferă însemnului respectiv un oarecare preţ. Unele reguli în ceea ce priveşte crucea ca simbol al creştinismului apar doar din anul 787, atunci când, la cel de al doilea sinod de la Niceea, Tarasius a instituit îndrumări stricte pentru decorarea bisericilor creştine.

Atunci, din acel 24 septembrie al anului 787, începe să se admită ca, în cinstea Crucii şi a Evangheliei, să se poată arde miresme, sau să se aprindă lumânări.

Deci abia la Sinodul al şaptelea, crucea este recunoscută ca unul dintre principalele simboluri creştine.

Cu toate acestea, peştele este folosit ca simbol / metafora până în zilele noastre, pentru:

– măsurarea timpului. Spunem „Mă intorc cât ai zice peşte”. N-am auzit pe nimeni sa spună „Mă întorc cat ai zice berbec”. Ar fi absurd. Probabil lucrurile ar fi stat altfel acum 3500 de ani, în plină Epocă a … Berbecului.

– autoritate şi  sistem de organizare.

Cu toţii am auzit spunându-se că, într-o ierarhie, „peştele de la cap se-mpute”. Adica, desigur, conducatorul, cel mai mare in rang, poarta vina pentru declinul structurii respective.

– noţiuni abstracte. Egalitatea, de pildă, e sugerata prin expresia „aceeaşi mancare de peşte”. Când spunem în schimb ca  „asta e deja alta mancare de peşte”, facem diferenţa dintre două sau mai multe concepte.

N-am auzit sa se spuna „asta e deja alta mancare de cartofi”.

Tăcerea / discreţia este prezentă sugestiv în comparaţia „mut ca peştele” (şi nu, de exemplu, „mut ca raţa”).

La fel, daca cineva „tace ca peştele”, inseamna ca nu scoate nicio vorbă. Incapacitatea sau, altfel spus, lipsa de efecte produse de o cauză (legea cauzei si a efectului fiind o altă lege universala) descrie situaţia cuiva care „se zbate ca peştele pe uscat”.

De ce oare nu se spune ca „se zbate ca leul in apa”?

Caracterul uşor / facilitatea cu care se savârseşte un gest (o acţiune) sau cu care cineva se descurcă intr-un anume context se regaseşte de asemenea intr-o comparaţie ce face apel la atribute ale peştilor.

Despre cineva familiarizat cu un domeniu de activitate se spune că, în aria respectivă, „înoată ca peştele în apă”.

La fel de bine s-ar justifica şi zicala „înoată ca broasca in apa”, numai ca limbajul curent preferă pestele.

– actiuni concrete. Insăşi convertirea la creştinism este metaforizata chiar de Iisus Hristos, care il cheama pe Simon (viitorul Petru) sa-l urmeze pentru a-l face „pescar de oameni” si nu, de exemplu, „vânător de suflete”.

Ritualul seductiei şi jocul erotic, pentru că, la urma urmei, iubirea este filosofia creştinismului, nu putea sa stea departe de metafora peştilor.

Despre cineva care a iesit „la agăţat” se mai spune ca a iesit „la pescuit”. Poate nu e locul, dar trebuie să mentionam aici si exacerbarea comportamentului sexual deviant (forma abuziva a pseudo-iubirii).

Cel care organizează activitatea de prostituţie, adica proxenetul, este cunoscut drept „peşte”. Mai mult, acţiunea neterminată / lipsa de finalitate este redata plastic prin expresia „a o lăsa în coadă de peşte” („coada” e „de peste” si nicidecum „de topor”, de pilda).

– personaje mitologice.

Din vremuri imemoriale, poveştile şi basmele aduc în prim plan un personaj miraculos, capabil să îndeplinească oricare trei dorinţe.

E vorba, desigur, de celebrul „peştisor de aur”.

Un alt personaj fabulos, pe care nimeni nu l-a cunoscut vreodată (pentru ca nu există) e prezent în cotidian prin simbolistica pestelui, atunci când auzim spunându-se cu frustrare în glas că traim in „Ţara lu’ Peşte”.

Acest Peşte îl desemnează de fapt pe… Nimeni (atotputernica lipsă / golul).

De la naşterea lui Iisus până astăzi, ne aflăm sub semnul bimilenar al Epocii Peştilor. Simbolistica peştilor este omniprezentă în lumea creştină şi, implicit, în realitatea limbii române.

Gândirea noastră metaforică se reflectă la nivelul cuvintelor şi al expresiilor.

In plină Epocă zodiacală a Peştilor, subconştientul colectiv opereaza cu reprezentări ihtiologice. Ne gândim la ceea ce ne înconjoară şi ne reprezentăm lumea imprumutând atribute ale peştilor.

Creştinismul corespunde astrologic Epocii Peştilor. Şi iată cum, la nivelul limbii, metafora peştilor se aşază chiar la temelia creştinismului.

E timpul să ne dam seama de asta. Tocmai acum, în pragul Epocii Vărsătorului, care se aşteaptă să ne aducă o explozie a conştiinţei cosmice, precum şi o integrare a conştiintei creştine în deplină cunoaştere universală.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/01/ziua-de-1-aprilie-in-istoria-romanilor/

 

 

Bibliografie (surse):

Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

https://doxologia.ro/documentar/pestele-simbol-al-crestinilor-din-primele-veacuri

http://www.astrele.ro/2009/03/26/metafora-pestilor-si-constiinta-crestina/

Afirmații surprinzătoare, bulversante, ale fostului papă Benedict al XVI-lea: „Creştinii se ghidează după un calendar greşit” !

 

 

 

 

CALENDARUL CREȘTIN E GREȘIT, SPUNE FOSTUL PAPĂ BENEDICT AL XVI- LEA …

  În al doilea volum din trilogia sa „Isus din Nazaret”, lansată în martie 2011 la Vatican și în alte 15 țări simultan, Papa Benedict al XVI-lea,  tratează  primii 12 ani de viaţă ai Mântuitorului – de la naştere, până la intrarea lui în templu.

 „Copilăria lui Iisus” se referă doar la 180 de versete, în principal din Evangheliile după Luca şi Matei.

În această carte, fostul Papă face și câteva afirmații cel puțin surprinzătoare, dacă nu bulversante pentru lumea creștină.

 

 

Foto: Fostul Papă Benedict al XVI-lea, născut Joseph Alois Ratzinger 

 

 

El susține în carte că toate datele din calendarul creștin sunt eronate, iar călugărul Dionisie cel Smerit, considerat drept inventatorul calendarului creștin modern și al erei Anno Domini, ar fi plasat naşterea Mântuitorului cu câţiva ani mai târziu.

Aşadar, fostul Suveran Pontif crede că creştinii se ghidează după un calendar greşit !

În fapt, Iisus s-ar fi născut mai devreme, cel mai probabil între anii 6 și 4 î.e.n.

Benedict contestă calculele făcute acum 1.500 de ani de Dionisie cel Smerit (Dionysius Exiguus, un călugăr originar de pe meleagurile pe care astăzi se află Dobrogea în anul 470, mort la Roma în 545).

El relatează că Evanghelia după Matei spune că Iisus s-a născut atunci când Irod cel Mare era regele Iudeei, însă dat fiind faptul că Irod a murit în anul 4 î. Hr., acest lucru înseamnă că Iisus a venit pe lume cu câţiva ani înainte de data consemnată în calendarul lui Dionisie exiguul.  

De asemenea, el subliniază că Imaculata Concepţie este „o piatră de temelie a credinţei creştine”, fiind un semn al „puterii creative a lui Dumnezeu”.

„Dacă Dumnezeu nu are putere asupra materiei, atunci pur şi simplu el nu este Dumnezeu”. „Dar el are această putere, iar prin concepţia şi învierea lui Iisus Hristos, a dat naştere unei noi creaţii”, scrie Papa Benedict al XVI-lea.

Nici atât de mediatizata scenă a naşterii în iesle a pruncului Iisus, înconjurat de capre, măgari şi alte animale nu este conformă cu adevărul, dezvăluie Benedict al XVI-lea în paginile cărţii sale. 

„Nu este menţionat niciun animal în Evanghelii” scrie Papa care respinge şi ideea că Iisus s-a născut la  Bethlehem, susținând că ar fi vorba mai degrabă despre Nazaret.

,,Includerea de animale domestice în scena Naşterii, poate să fi fost inspirată de tradiţiile pre-creştine, de exemplu în cartea lui Habakkuk, o parte a Bibliei ebraice, care a fost scrisa probabil de un profet in secolul al VII-lea BC”, afirmă Papa Benedict.

Un alt mister evocat de Papă este cel al Stelei de la Bethleem, care ar fi fost de fapt o supernovă, aceea despre care astronomul german Johanes Kepler a spus că a apărut în jurul anilor 7 si 6 î I Chr. 

Capul Bisericii Catolice susţine şi că cei trei magi, care au venit să-l venereze pe pruncul Iisus, nu ar fi fost originari din Orient, ci dintr-un teritoriu situat de istorici între Huelva, Cadiz şi Sevilla. Papa, care îşi bazează teoria pe textele apostolului Matei şi ale lui Isaia, susţine că cei trei magi erau andaluzi, originari din Tarsis.

Fostul Suveran  Pontif  mai spune şi că tradiţia cântatului colindelor de Crăciun provine dintr-o eroare, pentru că îngerii nu le-au cântat pastorilor.

,,Conform evangheliştilor, îngerii au ,,vorbit” păstorilor, dar creştinii au subînţeles ca ingerii ar fi cântat”, scrie Papa, care crede că ideea că Hristos s-a născut pe 25 decembrie nu are nici o baza istorică.

Reprezentanţii lumii religioase spun că toate aceste noi adevăruri nu schimbă în realitate nimic.

În ceea ce-i priveşte pe credincioşi însă, părerile sunt împărţite. 

Numeroşi cercetători şi istorici au contestat data naşterii lui Iisus, încă de acum câteva secole, născând numeroase discuţii între teologi şi alţi exegeţi, dar ceea ce surprinde, este faptul că Papa însuși a ridicat semne de întrebare în legătură cu această temă.

Recent şi John Barton,  profesor de interpretare a Sfintei Scripturi, la Oriel College, din  cadrul Universităţii Oxford din Marea Britanie, spunea că cei mai mulţi academicieni împărtăşesc părerea Papei Benedict, iar calendarul creştin a fost greşit şi Isus s-a născut mai devreme decît se credea, cel mai probabil intre anii intre 6-4 i.e.n si nu intre anii 7-2 i.e.n, aşa cum se ştie.

„Tot ce ştim este ca el a fost născut în timpul domniei lui Irod cel Mare.

Ideea ca Iisus s-a nascut pe 25 decembrie nu poate fi dovedită. Nu se ştie nici măcar sezonul în care s-a născut, dar ideea de a sărbători naşterea în cea mai întunecată perioadă a anului este legată de tradiţiile pagâne şi de solstiţiul de iarna. „

La rândul său, Alessandro Speciale, corespondentul Vaticanului al Serviciului de Stiri Religioase, a declarat pentru CNN, cu ceva timp în urma, că scopul Papei nu a fost să demonteze miturile Crăciunului, ci să demonstreze ca Iisus, aşa cum este înfaţişat în Evanghelii, este un personaj cu adevarat istoric, care a existat pe Pamânt şi a interacţionat cu oamenii ca fiecare dintre noi.

Cele mai noi studii ştiinţifice au scos la iveală o altă teorie interesantă, anume că  Iisus s-ar fi  născut pe 17 iunie.

Potrivit unor astronomi australieni, Crăciunul ar trebui să fie sărbătorit vara, pe 17 iunie. De mii de ani, creştinii din întreaga lume au ştiut că Iisus s-a născut pe  25 decembrie însă, se pare că această dată este greşită.

Astfel, specialiştii de la Port Macquarie Observatory din Australia ar fi recreat traseul stelei magice care a vestit Naşterea lui Iisus Hristos şi care i-a călăuzit pe cei trei magi, către locul unde s-a născut Mântuitorul.

Astronomul care s-a ocupat de acest studiu, Dave Reneke, a utilizat un calculator de ultimă generaţie pentru a afla care au fost poziţiile exacte ale tuturor corpurilor cereşti.

De asemenea, acesta a refăcut aspectul cerului nopţii exact cum se crede că ar fi fost acum peste două milenii, deasupra Ţării Sfinte.

În urma acestui studiu, Reneke a observat că un  astfel de corp ceresc care strălucea puternic de la mare depărtare deasupra Bethleemului, chiar a existat, însă ea ar fi apărut pe 17 iunie, şi nu iarna pe 25 decembrie.

Steaua respectivă este cunoscută sub numele de “steaua Craciunului” şi se crede că a fost de fapt o aliniere a unor planete.

Se pare că  Venus şi Jupiter s-ar fi apropiat atunci atât de tare, că au dat naştere unei lumini foarte puternice.

Strălucirea respectivă părea a fi de la o singură sursă de lumină, adică de la o singură stea.

Acelaşi om de ştiinţă a tras concluzia că este posibil ca cei trei magi să fi crezut că acest fenomen astronomic ar fi fost minunea pe care o aşteptau.

Ei au interpretat că acea lumină intens strălucitoare era semnul care îi va conduce la locul de naştere a Mântuitorului.

În baza acestor constatări, specialiştii au concluzionat că acel moment astronomic ar avut loc la data de 17 iunie, în anul 2 î.Hr, în constelaţia Leului.

 

 CITIŢI MAI MULT ACCESÂND:

http://ro.blastingnews.com/societate/2017/06/papa-benedict-al-xvi-lea-ne-spune-ca-data-nasterii-lui-iisus-este-gresita-001762145.html şi

Time, The Telegraph, descopera.ro,