Republica Moldova va fi sau românească, sau rusească. Tertium non datur

Anatol Țăranu: Republica Moldova va fi sau românească, sau rusească. Tertium non datur

Doar așa va fi pus punct bruiajului identitar rusesc în Republica Moldova bazat pe propagarea politicii moldovenismului antiromânesc, iar Moldova la Est de Prut va reveni plenar la identitatea sa firească românească, depășind definitiv blestemul pericolului de două secole de a fi cotropită de imperiul de la Răsărit...

Pe 2 martie, prin votul deputaților actualei majorități parlamentare PAS, a fost aprobată, în primă lectură, inițiativa privind înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” din legislația națională cu cea de „limba română”. Chiar dacă prin acest vot actuala majoritate parlamentară a onorat o veche restanță, care obliga legislatorul moldovean să implementeze Hotărârea Curții Constituționale (CC) încă din 2013, privind prevalarea textului Declarației de Independență în care se arată că limba oficială a Republicii Moldova este româna, asupra Constituției, adoptată ulterior cu buclucașul art.13 despre limba moldovenească, reacția opoziției comunisto-socialiste a fost virulent dezaprobatoare. S-a ajuns până la certuri și îmbrânceli în plină ședință parlamentară.

Izvorul controverselor se trage din 1812

Răbufnite la suprafață, emoțiile deputaților moldoveni reflectă o stare a lucrurilor existentă în societate cu privire la identitatea etno-culturală a românilor-moldoveni în spațiul la Est de Prut. Izvorul inițial al controversei se trage încă de la Tratatul de la București, din 1812, prin care partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a fost anexată prin forța armelor la imperiul Rusiei țariste. Din acel moment s-a început drama populației Basarabiei, care în interesul cotropitor al țarismului rus a fost separată de spațiul identitar românesc în plin proces de afirmare în formula epocii istorice moderne. Pe Prut a fost trasă o cortină de fier, iar Basarabia prefăcută într-o rezervație etno-culturală separată de lumea românească.

Pentru a justifica raptul Basarabiei, imperialismul rus avea nevoie să-i prefacă pe moldovenii basarabeni diferiți de moldovenii români.

Această politică de despărțire națională a populației Moldovei Orientale de consângenii lor de peste Prut s-a accentuat încă și mai pronunțat pe timpul URSS.

Sovieticii cu o tenacitate deosebită au pus în aplicare constructul identitar moldovenist, contrapus românismul din dreapta Prutului. Pentru atingerea obiectivului înstrăinării identitare a românilor transnistreni, iar după 1940 și a celor basarabeni, s-a recurs la politici de opresiune din cele mai brutale (lichidarea fizică și/sau deportarea elitelor intelectuale sau a celor care se identificau public drept ”români”), conjugate cu măsuri de propagandă totalitară, care toate luate împreună au reușit parțial secesiunea identității de ”moldovean” față de identitatea etnică de bază – aceea românească. Așa s-a produs efectul politicii de mankurtizare a unei părți considerabile a populației românești la Est de Prut, consecințele căreia se resimt și azi.

Miza Moscovei de a atrage România prin limba română

Despre caracterul speculativ al conceptului moldovenismului antiromânesc, inventat în laboratoarele propagandistice ale Moscovei imperialiste, vorbește renunțarea provizorie de către autoritățile sovietice la „moldovenism”, în perioada anilor 1932-1938, când în RASSM din stânga Nistrului a fost promovată politica de latinizare a limbii moldovenilor. În acea perioadă, pentru imperialismul Moscovei sovietice a devenit prioritară idea răspândirii comunismului în toată România, fapt ce a determinat trecerea temporară în plan secund a revendicării Basarabiei ca teritoriu fost rusesc. Dar numai cum perspectiva comunizării României în perioada interbelică a pălit, sovieticii cu o brutalitate sporită au revenit la implantarea în mințile oamenilor a valorilor moldovenismului antiromânesc.

După al Doilea Război Mondial, deși România devenise un stat comunist, Uniunea Sovietică a continuat și cu o mai mare intensitate promovarea identității moldovenești „neromâne”. Altminteri, devenea imposibil de a justifica din punct de vedere etnic despărțirea Est-Moldovei de țara-mamă, România, adică anexarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord la Uniunea Sovietică, deși așa-numita solidaritate proletară parcă dicta Moscovei necesitatea restabilirii unității naționale a poporului-frate român prin retrocedarea Basarabiei României comuniste. Însă, în realitate, reflexele imperialiste ale conducerii sovietice de la Moscova în cazul Basarabiei, ca de altfel și în majoritatea altor cazuri similare, au bătut fără drept de apel toate normele anunțate ale codului de conduită al comuniștilor, inclusiv așa-numita frăție interstatală socialistă.

O altă inepție frapantă produsă de interesul imperialist al Moscovei în spațiul românesc la Est de Prut, a fost insinuarea oficială a existenții deosebirii așa numitei limbi moldovenești de cea română. În practica cotidiană acest fapt a dus la situația în care, în Moldova sovietică, individului i se permitea să supraviețuiască doar dacă el se prezinta în relaționarea publică , în mod obligatoriu, ca antiromân, iar principala dovadă a loialității ideologice și politice o constituia recunoașterea și asumarea deosebirii dintre așa-zisa limbă moldovenească și cea română.

Un pas înainte și mulți înapoi

În Moldova sovietică mișcarea de emancipare națională care a adus la declararea independenței statului moldovenesc de imperiul de la răsărit, s-a început și s-a consolidat în lupta legată de decretarea limbii populației băștinașe în calitate de limbă de stat și servind drept factor unificator pentru populația românofonă a Republicii Moldova. Însă adoptarea Legii despre limba de stat nu a produs același efect al afirmării adevărului istoric și în raport cu controversata problemă a denumirii oficiale a limbii populației majoritare, în lege fiind statuată denumirea de limba moldovenească chiar dacă recunoscută identică cu limba română. Această ambiguitate în denumirea limbii a determinat în timp și complicațiile în definirea corectă a identității naționale a populației băștinașe. Constituind rădăcinile unui conflict latent încă în anii de agonie ai dominației sovietice, mai târziu, când frământările și acțiunile politice pentru lichidarea consecințelor dominației străine s-au intensificat, problema în cauză a ieșit la suprafață în societatea moldovenească cu o și mai mare pregnanță.

Pe valul avântului provocat de proclamarea independenței, elita conducătoare a Republici Moldova, în mare parte constituită din elementul național al fostei nomenclaturi comuniste, a acceptat în raport cu România formula „Două state, un popor”. Însă, deja în 1994, în Constituția adoptată de majoritatea agrarian-socialistă, a renăscut teza vulgar-moldovenistă despre limba moldovenească, prezumată diferită de limba română. Imediat în societatea moldovenească s-au înviorat forțele revanșei imperialiste ruse, care au devenit cei mai aprigi promotori ai „originalității” limbii moldovenești și pe care cu rari excepții nu o posedă, dar și ai identității naționale moldovenești distinctă de cea românească. Aceste teze fundamentale ale moldovenismului vulgar au ocupat un loc preferențial și în efortul propagandei oficiale de la Moscova predestinat spațiului informațional moldovenesc, trădând pe această cale adevărata misiune a moldovenismului antiromânesc ca promotor al intereselor imperialiste ruse.

Constituția agrariană a dat peste cap perspectivele dezvoltării tânărului stat moldovenesc, în speță, în ceia ce ținea de aprofundarea procesului de emancipare națională, care în virtutea logicii adevărului istoric prevedea invariabil recunoașterea unității limbii și a identității poporului român de pe ambele maluri ale Prutului. Revenirea la moldovenismul antiromânesc în politica de stat promovată de guvernarea agrariană, a condamnat societatea moldovenească la starea de difuzie identitară, fără un cheag unificator pe interior și cu perspective certe de a rămâne parte a spațiului de dominație geopolitică a fostei metropole coloniale.

Statutul de cel mai sărac stat pornește și de la limbă

În consecință, Republica Moldova constant deține faima unuia din cele mai sărace state europene, cu integritate teritorială neîmplinită și o societate dezlânată în plan identitar. Situația nu s-a schimbat nici după asumarea de către Chișinăul oficial a cursului european de dezvoltare ca idee coagulantă pentru populație și proiect de țară pentru statul moldovenesc în derivă. Mai mult, se menține la cote apropiate de jumătate din societate numărul cetățenilor moldoveni adepți ai alegerii modelului de civilizație eurasiatic, ei concurând aproape la egal cu susținătorii cursului european de dezvoltare. Este semnificativ că modelul eurasiatic este fieful moldoveneștilor antiromâni, pe când identitatea românească în societatea moldovenească se identifică cert și plenar cu civilizația europeană. De aici reiese, că orientarea identitară moldovenistă condamnă Republica Moldova la starea de prizonier al lumii ruse și la restabilirea dependenții coloniale de fosta metropolă. Și invers, doar identitatea românească a Republicii Moldova duce la eliberarea de jugul colonial și accederea sigură la civilizația europeană.

Inițiativa votată săptămâna trecută în Parlament prin care denumirea de „limba moldovenească” este înlocuită cu „limba română” în legislația națională, nu este doar „o modificare necesară” care reiese dintr-o hotărâre a Curții Constituționale, ci se prezintă ca un început promițător al unei politici de stat de construcție identitară, politică ce a fost deficitară pe întreg parcursul istoriei statului Republica Moldova. Defel întâmplător, această inițiativă a fost dur atacată de partidele politice care îmbrățișează conceptul moldovenismului antiromân, acompaniați de patronii lor de la Moscova, speriați de pierderea definitivă a controlului asupra Republicii Moldova. O politică de stat identitară bine pusă la punct va deschide perspective deosebite de dezvoltare pentru societatea moldovenească, nu în ultimul rând cu privire la emanciparea națională, care însemna unitatea limbii și a identității poporului român de pe ambele maluri ale Prutului.

Doar așa va fi pus punct bruiajului identitar rusesc în Republica Moldova bazat pe propagarea politicii moldovenismului antiromânesc, iar Moldova la Est de Prut va reveni plenar la identitatea sa firească românească, depășind definitiv blestemul pericolului de două secole de a fi cotropită de imperiul de la Răsărit.

Autor: Anatol Țăranu

Publicitate

Ucraina a resuscitat identitatea națională într-un mod fără precedent, în vreme ce acest subiect este ocolit în România

Profesorul Dan Dungaciu: „Ucraina a resuscitat în spațiul public ideea de identitate națională. Noi suntem pregătiți să ne-o asumăm pe toate componentele ei?”

Ucraina a resuscitat identitatea națională într-un mod fără precedent, iar Europa și-a asumat această identitate, spune prof. univ. Dan Dungaciu, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul, preluat de Romanian Global News.
„Toate statele, uitați-vă ce se întâmplă în Ucraina. Acolo e o resurecție a identității naționale fără precedent. Dacă te uiți în spațiul european și chiar în cel românesc ajungem să ne asumăm identitatea națională ucraineană cu o ardoare fără rest, dar când era vorba de identitatea românească în Centenar – era ceva rău”, a declarat prof.Dan Dungaciu.
Analistul punctează faptul că Ucraina a reușit să resusciteze în spațiul public ideea de identitate națională.

Un subiect care era mai degrabă ocolit atât în România cât și în Uniunea Europeană înainte de declanșarea războiului.
„Am sărit dintr-o barcă în alta când e vorba de alte identități. Noi trebuie să ne obișnuim cu asta. Ucraina a resuscitat în spațiul public ideea de identitate națională.
Noi suntem pregătiți să ne-o asumăm pe toate componentele ei? Pentru că și asta va fi una din consecințele acestui război”, spune el.

Moldovean sau român? Una din diversiunile murdare ale ideologiei imperiale ruse

SUNT MOLDOVENII ROMÂNI?

Una din diversiunile murdare ale ideologiei imperiale ruse care a făcut carieră e cea a raportului dintre moldovean și român, constată ziaristul basarabean  Constantin Tănase
Trebuie să recunoaștem că le-a reușit, deoarece în mentalitatea multor basarabeni moldovenii nu-s români, ci „o națiune aparte”.

Din păcate, la înrădăcinarea acestui fals au contribuit, după 1991, și unii dintre intelectualii noștri de frunte care își băteau joc de cuvântul „moldovean” („moldobou”, „moldoivan”), afirmând că… moldovenii nu există. Reminiscențele unei atare convingeri le mai regăsim și astăzi, în chiar comentariile unor ziariști de bună credință și calitate.

Aceasta, pe de o parte.
Pe de alta, mă întreb: ce fel de nație (spurcată!) suntem noi, moldovenii, dacă am acceptat drept imn de stat textul unei poezii scrise de Alexei Mateevici, dar ne batem joc cu încăpăținare de convingerile acestui om?! Dacă unii nu știu (încă), le-o spunem cu respect: textul actualului imn de stat al R. Moldova (adoptat de parlamentul agrarian-interfrontist din 1994, în locul imnului „Deșteaptă-te, române”) are la bază poezia „Limba noastră”, scrisă de Mateevici pe 25 mai 1917 la Congresul Scriitorilor din Basarabia unde s-a decis trecerea la alfabetul latin.
În cadrul acestui Congres a rostit o cuvântare poetul și preotul Alexei Mateevici în care le-a dat delegațiilor următorul sfat: „Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toți sunt uniți asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alții – cei mai puțini – români. Ei bine, dacă ați luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să dați poporului idei adevărate, căci altfel întreg învățământul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. (Aplauze.)

Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-și zic români. Așa trebuie să facem și noi! (Aplauze.)
Asta nu însemnează separatism, căci și cei din Transilvania, și cei din Bucovina, și cei din America se numesc tot români. Trebuie să știm de unde ne tragem, căci altfel suntem niște nenorociți rătăciți. Trebuie să știm că suntem români, strănepoți de-ai romanilor, și frați cu italienii, francezii, spaniolii și portughezii.
Aceasta trebuie să le-o spunem și copiilor și tuturor celor neluminați. Să-i luminăm pe toți cu lumina dreaptă”.
A trecut aproape o sută de ani și numărul celor neluminați nu a scăzut. Să precizăm, totuși, că unii sunt neluminați sincer, alții o fac pe prostul din interes, pentru că înțeleg foarte bine că „moldovean” și „român” nu se află în raport disjunctiv (care separă, care deosebește, care exclude), ci conjunctiv (care leagă, care unește) .

Sau, cum a spus Mateevici: da, suntem moldoveni, dar facem parte din marele trup al românismului.

De Ziua Naţională a României, orice român sănătos, din ţară sau „de pretutindeni”, indiferent dacă are paşaport românesc ori nu, mânat de valurile necazurilor cotidiene, nu poate să nu se gândească, măcar o clipă-două, în fugă, cu mândrie sau cu ciudă, la aceea că este român, că există o ţară numită România, că este şi el direct sau „indirect” legat de ea. Probabil că aşa se întâmplă peste tot, şi la alte popoare scrie același jurnalist român basarabean, în https://infoprut.ro/-constantin-tanase.

Nu cunosc folclorul, inclusiv cel patriotic al altor popoare, dar presupun că puţine sunt naţiunile care cântă cu mândrie identitatea lor etnică. La români, cântecele de genul „Nu uita că eşti român” nu sunt o raritate. Nu am auzit cântece de acest fel, de exemplu, la ruşi („Nu uita că eşti rus”).

Încerc să explic acest lucru prin faptul că ruşii, popor mare şi războinic, n-au avut timp să se mândrească că-s ruşi, fiind ocupaţi cu cucerirea altor popoare mai mici, astfel mândria de a fi cine sunt au cântat-o popoarele mici, pentru a rezista.

Cu totul deosebită e situaţia noastră, a basarabenilor, a moldovenilor din stânga Prutului. Moldoveanul este o fiinţă naţională (etnică) aparte, ciudată, chiar foarte ciudată. Există mai multe tipuri de… moldovean-tip: moldoveanul-român, adică cel care ştie cine este şi se consideră (deschis) român, moldoveanul-moldovean, adică cel care ştie că este român, dar nu recunoaşte (deschis) acest lucru, moldoveanul-antiromân, adică acel care ştie că este român şi-i urăşte pe români…

Mai există o specie de moldoveni care, într-adevăr, nu cred că sunt români, îi consideră pe români altă naţiune, dar îi urăsc pe români cu aceeaşi pasiune…

Când vorbesc de ură, nu exagerez, trebuie doar să precizez că ura aceasta a lor este amestecată cu un soi nelămurit de frică. „Frica de români” – iată una din marile performanţe ideologice ale comunismului rusesc!

După apariţia, în anii ’90 ai secolului trecut a romanului lui Cinghiz Aitmatov, noi am preluat cuvântul „mankurt” şi i-am numit cu el pe toţi moldovenii care nu se considerau români. Adevărul e că nu toţi aceştia sunt mankurţi. Şi nu aceştia sunt cei mai periculoşi, ci acei care ştiu cine sunt, dar, din diferite motive, nu-şi recunosc identitatea şi-i urăsc pe români cu pasiune leninistă.

Portretul-robot al moldoveanului-mankurt e dureros de simplu.

Acest moldovean s-a născut după anul 1940 şi a fost fabricat conform unei ideologii diabolice: în şcoală a învăţat „limba moldovenească” cu chiriliţă, istoria pe care a învăţat-o a fost istoria URSS, limba rusă i se băga pe gât din clasele primare, cântecele pe care le învăţa erau ruseşti, care slăveau „viaţa nouă”, Armata Roşie, „prietenia popoarelor”, „comunismul luminos” şi, bineînţeles, „fratele rus, care lumină ne-a adus”, educaţia s-a făcut în baza mitologiei sovietice (pionieri-eroi, comsomolişti-eroi, Eroi ai Uniunii Sovietice, stahanovişti ş.a.m.d.), românii erau prezentaţi drept fascişti, ocupanţi, care vorbeau altă limbă, limba „moşierilor români”. La facultate, acest moldovean învăţa ruseşte, o bună parte a cursurilor erau discipline… educative: „istoria URSS”, „istoria PCUS”, „ateismul ştiinţific”, „comunismul ştiinţific”, în care românii erau prezentaţi drept „ocupanţi” şi „fascişti”…

Acest moldovean făcea serviciul militar în „slăvita Armată sovietică”, unde se „slujea”, evident, ruseşte şi era educat ruseşte împotriva „ocupanţilor româno-fascişti”. Astfel, fiecare tânăr moldovean cu câteva clase, în doi-trei ani se întorcea „rus” în sat, „bine potcovit politic”. Existau două posturi de televiziune – cel central, rusesc, şi cel „naţional”, tot rusesc, comunist, antiromân. Ziarele, deşi „moldoveneşti”, erau toate ruseşti şi antiromâneşti, ca spirit, şi comuniste. Acest moldovean s-a născut la sat, a trăit la sat, n-a ieşit mai departe de centrul raional sau Chişinău şi a îmbătrânit la sat, într-o profundă atmosferă antiromânească… Astfel, la noi nu veşnicia s-a născut la sat, ci comunismul şi antiromânismul.

Să-l acuzi astăzi pe acest moldovean de „mankurtism” şi de lipsă de conştiinţă naţională românească este, cel puţin, necorect. Acesta e moldoveanul-victimă. Spuneam mai sus că cei mai periculoşi sunt moldovenii care ştiu cine sunt, dar nu recunosc acest lucru. Acesta e moldoveanul care a făcut carte, a mai umblat prin biblioteci, a înţeles cine este, dar, făcând o carieră mai mare sau mai mică, beneficiind astfel de fostul regim, dar şi făcând unele… „servicii preţioase” fostului regim, are tot interesul să îi rămână credincios până la moarte. Anume aceşti moldoveni formează „elitele” de după 1990, anume aceştia îi exploatează politic, în mod cinic, pe moldovenii-victime.

Toată clasa politică de la ’90 încoace a continuat, de fapt, linia ideologică antiromânească sovietică, rusească şi comunistă. Anume aceştia au împânzit administraţia „tânărului stat independent” la toate nivelurile, din rândurile acestora se recrutau (şi se mai recrutează) şefii de toate gradele, ambasadorii, laureaţii ş.a.m.d. Iată de ce, de la ’90 încoace, nu s-a produs acea „revoluţie a mentalităţilor”, care trebuia să se producă, moldovenii fiind ţinuţi în faza lor „prerevoluţionară”, ca un „material electoral” sigur şi garantat.

Nici actuala clasă politică, cea venită la putere anul trecut, nu a avut timp să se ocupe de această problemă, fără să realizeze că numai emanciparea naţională a moldovenilor îi va deschide uşa spre putere.

„Lupii tineri” vor puterea, dar uită că puterea e în mâinile celor care votează, iar votul academicianului are aceeaşi valoare cu votul unui cerşetor. Coaliţiile care se nasc în chinuri atât de grele sunt rodul acestei stări de lucruri. S-ar putea ca şi viitoarea alianţă, aflată azi în chinurile facerii, să se nască foarte… roşie, plătind astfel tribut unei ideologii criminale. Mi se pare că şi această Alianţă nu realizează adevărul fundamental: un stat ai cărui cetăţeni nu ştiu cine sunt (sau ştiu cine sunt, dar mint că sunt altceva şi altcineva) nu are cum deveni un stat liber, independent şi prosper.

Lupta cu sărăcia nu se va încununa cu succes, dacă îi pui să lupte împotriva ei pe nişte oameni cu fiinţa naţională contrafăcută. Aceştia se simt mai bine când sunt săraci… Americanii, nemţii, cehii ş.a.m.d. sunt prosperi pentru că ştiu (şi se mândresc!) că sunt americani, nemţi, cehi…( Constantin Tănase,”Meditaţii cu ocazia Zilei Naţionale a românilor de pretutindeni”).