CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

101 ani de la reunirea Bucovinei cu Țara. VIDEO

 

 

Ziua Bucovinei. 101 ani de când Bucovina redevenea parte integrantă a ţării.

   În urmă cu 101 de ani, la data 28 noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului naţional unitar român, alături de unirea anterioară Basarabiei – la 27 Martie – şi de unirea ulterioară a Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918.

Ziua Bucovinei este serbată anual în România pe 28 noiembrie. Legea privind declararea acestei sărbători a fost promulgată în data de 28 octombrie 2015.

Această sărbătoare marchează momentul în care, după aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a ţării, din care fusese ruptă în 1775.

Primul act al procesului de reîntregire naţională a statului român s-a petrecut în data de 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă festivă, a votat unirea Basarabiei cu România.

În 4/17 octombrie, deputaţii români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Naţional Român din Austria.

La iniţiativa lui Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, în strânsă legătură cu evoluţia evenimentelor din Imperiu, cu acţiunile întreprinse de români în Transilvania şi faţă de ameninţarea politică şi militară a ucrainenilor, la 14/27 octombrie a fost organizată la Cernăuţi, o importantă adunare naţională, la care au participat deputaţii din Parlamentul de la Viena, foştii deputaţi din ultima Dietă bucovineană, dar şi alţi reprezentanţi ai populaţiei româneşti, „în scopul de a se proclama Constituanta şi de a alege un Consiliu Naţional, ca organ reprezentativ al românilor bucovineni”.

Consiliul Naţional a fost format din 50 de membri, majoritatea români, preşedintele acestui consiliu fiind ales Iancu Flondor, un mare patriot din zona Bucovinei.

Acest Consiliu Naţional a condus practic Bucovina timp de o lună de zile până când s-a înfăptuit unirea cu România.

 

 

 

Imagini pentru bucovina map photos

Harta etnică a Bucovinei

„Ce vrem?” este titlul articolului din ziarul „Glasul Bucovinei”, publicat în 22 octombrie 1918, în care, o seamă ce intelectuali ai Universității din Cernăuți, în frunte cu Sextil Pușcariu, după întâlnirea din 11 octombrie din casa lui Isidor Bodea, prezentau problema românească din Bucovina:

 

 

Ce vrem?

Vrem: să rămânem Români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești.,

Nu mai vrem: să cerșim de la nimeni drepturile care ni se cuvin, ci în schimbul jertfelor de sânge aduse în acest război – jertfe mai dureroase decât ale altor popoare,

Pretindem: ca împreună cu frații noștri din Transilvania și Ungaria, cu care ne găsim în aceeași situație, să ne plăsmuim viitorul, care ne convine nouă, în cadrul românismului.

Cerem: să putem aduce la Congresul de pace aceste postulate ale noastre prin reprezentanți aleși de noi înșine din mijlocul națiunii noastre.

 

La data de 12 noiembrie 1918, a avut loc cea de-a doua şedinţă a Consiliului Naţioal din Bucovina, ocazie cu care s-a înfiinţat guvernul condus de Iancu Flondor, din care mai făceau parte şi 11 secretari de stat. După această şedinţă, Consiliul Naţional a devenit autoritatea unică peste întreg teritoriul Bucovinei.

În ziua de 25 noiembrie 1918, Consiliul Naţional s-a adunat din nou, de această dată discutându-se despre părerea minorităţilor (polonezi, germani şi evrei) în legătură cu unirea Bucovinei cu Regatul Bucovinei. Marea lor majoritatea au fost de acord cu unirea, însă au dorit în schimb ca învăţământul să se poată dezvolta liber în Bucovina.

După această nouă întâlnire, a urmat alegerea delegaţilor, ţinându-se cont de ponderea fiecărei naţionalităţi. Astfel, au fost aleşi 74 de delegaţi români, 13 ruteni, şapte germani şi şase polonezi.

 

 

La 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, s-au desfăşurat lucrările Congresului General al Bucovinei. S-au aflat la Cernăuţi, câteva mii de locuitori veniţi din diferite colţuri ale Bucovinei, care au dorit să fie prezenţi la evenimentul istoric ce a marcat unirea acestui străvechi ținut românesc cu România.

Astfel, membrii Congresului General al Bucovinei au hotărât: „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”.

 

Moțiune de unire a Bucovinei cu România.

 

„Congresul general al Bucovinei, întrunit azi, joi, în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuți, considerând că, de la fundarea principatelor române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevii și Cernăuților, au făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat de stat:

Considerând că în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsește vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

considerând că fii ai acestei țări, umăr la umăr cu frații lor din Moldova și sub conducerea acelorași domnitori, au apărat de a lungul veacurilor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară și a cotropirii păgâne;

considerând că în 1744, prin vicleșug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a-sila alipită coroanei Habsburgice; considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferințele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naționale și care prin strâmbătăți și persecuții căuta să-i înstrăineze firea și să învrăjbească celelalte neamuri, cu cari el voiește să trăiască ca frate;

considerând că, în scurgere de 144 de ani, Bucovinenii au luptat ca niște mucenici pe toate câmpiile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menținerea, slava și mărirea asupritorilor lor, și că ei drept răsplată aveau să îndure micșorarea drepturilor moștenite, izgonirea limbii lor din viața publică, din școală și chiar din biserică;

considerând că în același timp poporul băștinaș a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogățiile izvoarelor de câștig ale acestei țări și despuiat în mare parte de vechea sa moștenire; considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință, va sosi și că moștenirea lor stăbună, tăiată prin granițele nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan, și că au nutrit veșnic credința că marele vis al neamului se va înfăptui, când se vor uni toate țările române dintre Nistru și Tisa într-un stat național unitar;

constată că ceasul acesta mare a sunat!

Astăzi, când după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile, și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.

Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind învestiți singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm:

Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu regatul României”.

Declarația de unire a Bucovinei cu România a fost citită de Iancu Flondor, președintele Congresului General al Bucovinei și a fost primită de plenul congresului cu aplauze prelungite. Moțiunea de unire a fost votată în unanimitate de cei prezenți.”

 

 

 

 

„Declaraţia a fost primită cu unanimitate şi aclamată delirant de întreaga adunare, stând în picioare şi bătând din palme aproape zece minute. Nu era ochi care să nu fie copleşit de lacrimi, drept urmare a marii însufleţiri care domnea spiritele prezenţilor”scria profesorul Constantin Marinescu.

 

 

 

 

Imagini pentru unirea bucovinei photos

Declarația de unire a Bucovinei cu România din 15/28 noiembrie 1918 a fost citită în Congresul General al Bucovinei, reunit în ședința Consiliului Național Român al Bucovinei.

 

 

În procesul – verbal al Congresului general al Bucovinei au fost menţionate următoarele observaţii ce au stat la baza unirii Bucovinei cu România, după cum se arată în Arhivele Statului Bucureşti:

„La fundarea Principatelor Române, Bucovina care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; În cuprinsul hotarelor acestei ţări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; În 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei cârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale”.

Tot la data de 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a anunţat puterile Antantei că locuitorii acestui teritoriu au decis să revină la vechile hotare, respectiv la Regatul României, „în virtutea drepturilor popoarelor de a-şi hotărî singure soarta”.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru ziua bucovinei

 

 

 

Delegaţia Bucovinei a ajuns la Iaşi în ziua în care regele Ferdinand, împreună cu guvernul şi celelalte autorităţi ale statului au plecat la Bucureşti, după ce au fost nevoiţi să se refugieze din cauza ocupării capitalei de către armata germano – austro – ungare. Bucovinenii s-au alăturat regelui Ferdinand şi au luat parte la revenirea triumfală a acestuia în capitala ţării întregite.

Prin Decretul regal din 18/31 decembrie 1918, regele Ferdinand I a consfinţit actul unirii Bucovinei cu România, când doi reprezentanţi ai acestei provincii istorice au intrat în Guvernul României. Parlamentul român, întrunit în şedinţă solemnă la 29 decembrie 1919, a confirmat actul Unirii.

Unirea Bucovinei cu Ţara a fost urmată şi încununată de actul istoric de la 1 Decembrie 1918, când a avut loc Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia care a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

 

În ziua de 28 Noemvrie 1918 Bucovina a fost realipită la patria-mumă, de unde fusese samavolnic răpită şi ţinută sub robia Austriei timp de aproape 50 de ani. În această zi – înscrisă cu litere de aur în istoria întregirii naţionale – minorităţile etnice poloneze şi germane au declarat solemn şi public, prin glasul reprezentanţilor lor, că şi ele înţeleg să ceară şi să sprijine Unirea Bucovinei cu patria-mumă, atât de profunde şi imprescriptibile erau drepturile noastre asupra scumpei provincii din nordul Moldovei.

După un secol şi jumătate de robie la străini, Bucovina, <vesela grădină>, s’a realipit de ţară, de unde nu trebuie niciodată să fie deslipită, şi cu modul acesta întregirea tuturor românilor în graniţele fireşti s’a completat sub semnul dreptăţii istorice. Aniversarea Unirii Bucovinei ne răscoleşte astfel drumurile trecutului de asuprire, compensate însă, cu prisosinţă, de fericirea izbândei finale şi de creştinul act al unei epopei naţionale, terminat cu apoteoasa întregire a neamului românesc în cadrul României Mari”.

„Glasul Bucovinei”, Anul XVIII, nr. 4699, 28 Noiembrie 1935.

 

Astăzi, Bucovina de nord și ținutul Herța sunt ocupate de Ucraina, ca urmare a Notelor ultimative trimise de URSS conducerii României în 1940, în 26 iunie și  o zi mai târziu, în 27 iunie.

Pe 26 iunie 1940, la ora 22:00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS,Viaceslav Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României ceea ce el numea „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică.

Decizia evacuării din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940.

Surse:

http://centenarulromaniei.ro/unirea-bucovinei-cu-romania/

http://www.dacoromania-alba.ro/nr56/ostirea_aparatoare_actelor_unire.

https://www1.agerpres.ro/cultura/2013/11/14/documentar-95-de-ani-de-la-unirea-bucovinei-cu-romania-16-41-15

basilica.ro

http://www.rgnpress.ro/rgn_18/categorii/eveniment 

 

 

 

28/11/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un moment astral al istoriei poporului român – UNIREA BUCOVINEI CU ŢARA MAMĂ, ROMÂNIA

Imagini pentru bucovina map photos

„Ce vrem?” este titlul articolului din ziarul „Glasul Bucovinei”, publicat în 22 octombrie 1918, în care, o seamă ce intelectuali ai Universității din Cernăuți, în frunte cu Sextil Pușcariu, după întâlnirea din 11 octombrie din casa lui Isidor Bodea, prezintă problema românească din Bucovina.

Ce vrem?

Vrem: să rămânem Români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești.,

Nu mai vrem: să cerșim de la nimeni drepturile care ni se cuvin, ci în schimbul jertfelor de sânge aduse în acest război – jertfe mai dureroase decât ale altor popoare,

Pretindem: ca împreună cu frații noștri din Transilvania și Ungaria, cu care ne găsim în aceeași situație, să ne plăsmuim viitorul, care ne convine nouă, în cadrul românismului.

Cerem: să putem aduce la Congresul de pace aceste postulate ale noastre prin reprezentanți aleși de noi înșine din mijlocul națiunii noastre.

 

 

 

Imagini pentru unirea bucovinei photos

Declarația de unire a Bucovinei cu România din 15/28 noiembrie 1918 a fost citită în Congresul General al Bucovinei, reunit în ședința a cincea a Consiliului Național Român al Bucovinei.

 

Moțiune [de unire a Basarabiei cu România.

 

„Congresul general al Bucovinei, întrunit azi, joi, în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuți, considerând că, de la fundarea principatelor române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevii și Cernăuților, au făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat de stat:

Considerând că în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsește vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

considerând că fii ai acestei țări, umăr la umăr cu frații lor din Moldova și sub conducerea acelorași domnitori, au apărat de a lungul veacurilor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară și a cotropirii păgâne;

considerând că în 1744, prin vicleșug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a-sila alipită coroanei Habsburgice; considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferințele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naționale și care prin strâmbătăți și persecuții căuta să-i înstrăineze firea și să învrăjbească celelalte neamuri, cu cari el voiește să trăiască ca frate;

considerând că, în scurgere de 144 de ani, Bucovinenii au luptat ca niște mucenici pe toate câmpiile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menținerea, slava și mărirea asupritorilor lor, și că ei drept răsplată aveau să îndure micșorarea drepturilor moștenite, izgonirea limbii lor din viața publică, din școală și chiar din biserică;

considerând că în același timp poporul băștinaș a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogățiile izvoarelor de câștig ale acestei țări și despuiat în mare parte de vechea sa moștenire; considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință, va sosi și că moștenirea lor stăbună, tăiată prin granițele nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan, și că au nutrit veșnic credința că marele vis al neamului se va înfăptui, când se vor uni toate țările române dintre Nistru și Tisa într-un stat național unitar;

constată că ceasul acesta mare a sunat!

Astăzi, când după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile, și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.

Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind învestiți singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm:

Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu regatul României”.

Declarația de unire a Bucovinei cu România a fost citită de Iancu Flondor, președintele Congresului General al Bucovinei și a fost primită de plenul congresului cu aplauze prelungite. Moțiunea de unire a fost votată în unanimitate de cei prezenți.”

 

Imagine similară

Reportaj despre primirea trupelor române în Bucovina din 17 noiembrie 1918.

Primirea entuziastă a trupelor române. ‒ Aspectul nou al Cernăuților. ‒ Soldații străini dezarmați. ‒ Plecarea conducătorilor ucranieni. ‒ Autoritățile vechi rămân la posturile lor. ‒ Guvernul național al Bucovinei. ‒ Președintele Consiliului național. ‒ Primarul Cernăuților. ‒ Serviciul de propagandă. ‒ Batalion de voluntari bucovineni. ‒ d. Sextil Pușcariu și D. Iancu Nistor la Iași. ‒ Scoaterea de sub pază al lui A.Onciul.

Trupele române, care au intrat în Bucovina, au fost peste tot locul primite cu mare entuziasm.

Cu o însuflețire fără margini au fost primite la intrarea în Cernăuți. Liniștea a fost pretutindeni restabilită.

Trupele s-au oprit o zi în Cernăuți, fiindcă în urma cererilor făcute de numeroase delegațiuni de peste Prut, au primit ordin să treacă Prutul și au început înaintarea înspre Prut și Nistru, marți dimineața.

Cernăuții prezintă acum un aspect deosebit. În locul Pajurei cu două capete a Austriei, fâlfâie tricolorul român care e arborat pe cele mai multe clădiri publice.

Străzile sunt pline de diferiți soldați, din diferite armate, care au fost dezarmați.

Șefii partidului ucrainian au părăsit teritoriul ocupat. În noaptea de marți spre miercuri 30‒31 octombrie au afișat pe furiș pe zidurile orașului, un scurt manifestă în care îndeamnă populația ucrainiană la liniște, asigurându-o că conducătorii ei veghează asupra intereselor lor.

Deocamdată toate autoritățile austriece afară de guvernatorul Erzdorf au rămas la posturile lor.

Mare indignare a produs în cercurile românești faptul că generalul Fischer, asasinul criminal al populației românești și fostul guvernator Erzdorf, au fost tolerați să rămână în Cernăuți.

Formațiuni militare naționale

În scurtă vreme soldații români bucovineni întorci de la diferitele fronturi, vor fi organizați într-o formație unitară națională.

Guvernul Național al Bucovinei

În ședința de marți, 30 octombrie, a Consiliului Național s-a hotărât formarea unui guvern național al Bucovinei care să ia asupra sa conducerea țării. Guvernul s-a și constituit îndată. În fruntea Guvernului stă d. Iancu cavaler de Flondor, care are și departamentul Justiției.

La externe a fost numit d. Sextil Pușcariu, profesor universitar și membru al Academiei Române, la Interne d. dr. Dorimedont Popovici, deputat în dieta țării, departamentul Apărării Naționale d. Nicu cavaler de Flondor, deputat în dieta țării, la Instrucție d. Radu Sbiera, profesor, la comerț d. dr. Max Hacman, la aprovizionare d. dr. Vasile Marcu, la lucrări publice Aurel Țurcanu, inginer silvic.

Noul guvern a numit pe d. dr. Vasile Bodnărescu, agent diplomatic al său pe lângă guvernul român. În ședința sa de miercuri guvernul și-a fixat programul care a fost înaintat prin d. dr. Sextil Pușcariu, guvernului român.

Președintele Consiliului Național

Consiliul Național ales președinte al tău pe d. Dionisie cavaler Bejan, fost membru al consistoriului din Cernăuți, vice-președinte pe D. Eusebie Popovici, profesor și deputat în dieta țării. Acest consiliu este organul suprem al reprezentanței naționale care funcționează ca parlamentele legislativ. Guvernul e responsabil de actele sale consiliului legislativ. Deocamdată atât Consiliul Național, cât și guvernul își țin ședințele în Palatul Țării.

Primarul Cernăuților

Primar al orașului Cernăuți a fost numit de guvern părintele Gheorghe Șandru, preot la biserica Sf. Paraschiva, care a îndeplinit funcțiunea aceasta și pe vremea ocupației rusești.

Serviciu de propagandă

“Comitetul Românilor Bucovineni Refugiați” din Chișinău a organizat un serviciu de propagandă pentru Bucovina, care va începe a funcționa zilele acestea.

Statutele acestui serviciu au fost aprobate de guvern român. Scopul acestui serviciu este lămurirea populațiunii bucovinene asupra necesității și îndreptățirii realipirii Bucovinei la patria mamă.

Acest serviciu este condus de un consiliu de 4 membri cu sediul în Cernăuți.

Director d. Iancu Nistor, subdirector: d. Gheorghe Tofan, secretar: Dumitru Marmeliuc, casier: Vasile Greciuc.

Prima echipă de propagandiști va pleca zilele acestea în Bucovina.

Batalionul de voluntari bucovineni

Guvernul român a aprobat ca voluntarii bucovineni să formeze un batalion special încadrat de ofițeri bucovineni, care va fi întrebuințat în Bucovina.

Bucovina și Transilvania

Un curier special susține și acum legătura între Consiliul Național din Bucovina și cel din Transilvania. Toate hotărârile luate de unul din consilii sunt comunicate imediat celuilalt consiliu.

D. Sextil Pușcariu în audiență la d. general Văitoianu

D. Sextil Pușcariu, delegatul guvernului național din Bucovina a sosit joi la Iași însoțit de dr. Vasile Bodnărescu și d. Gheorghe Tofan, delegatul Comitetului Românilor refugiații din Bucovina, și a fost primit într-o lungă audiență de d. general Văitoianu, ministru de interne.

D. Iancu Nistor la Iași

D. dr. Iancu Nistor a plecat la Iași în misiunea specială. Va lua contact cu membrii guvernului român și va avea o conferință cu d. Sextil Pușcariu.

 

 

 

Cine a fost Aurel Onciul sau Aurel cavaler de Onciul ?

 

 

Aurel Onciul.jpg

 

 

Născut la  29 februarie sau 12 martie 1864, Vicovu de Sus. Austro-Ungaria  – d. 30 septembrie  sau 7 octombrie 1921, Bucureşti, România, Aurel Onciul  a fost un jurist politician, care i-a reprezentat pe românii din Bucovina austriacă la începutul secolului al XX-lea, ca  membru al Dietei Bucovinei, precum şi al Consiliului Imperial.

 Tatăl său a fost profesorul universitar Isidor Onciul (1834-1897). Viitorul politician a finalizat ciclul secundar de învăţământ la Academia Tereziană din Viena şi ulterior a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Viena.

  A slujit ca ofiţer în Armata Austro-Ungariei. S-a remarcat ca politician austrofil şi loialist, iar în timpul destrămării Dublei Monarhii s-a aflat printre cei care a susţinut o diviziune a provinciei pe linii etnice, într-o parte sudică ce ar fi urmat să fie controlată de români şi o parte nordică ce ar fi urmat să fie controlată de ucraineni.

  Între 1903 şi 1918 a fost membru al Dietei Bucovinei. De asemenea, a fost membru al Consiliului Imperial (Parlamentul naţional al Cisleithaniei), unde a câştigat un loc la alegerile din 1905 pentru curia comunităţilor rurale din Bucovina, îndistrictul Storojineţ.

A reuşit să-şi păstreze mandatul la alegerile pentru Consiliul Imperial din 1907, când a avut loc pentru prima dată un sufragiu universal şi egal, precum şi în 1911 când a fost ales în circumscripţia bucovineană nr. 14. 

  În 1900 a fost desemnat lider al Partidul Ţărănesc Democrat, iar în 1906 a figurat în Consiliul Imperial ca membru al facţiunii române, poziţie pe care şi-a păstrat-o inclusiv după alegerile din 1907 şi 1911. În politică a fost rival al lui Iancu Flondor, deşi temporar în perioada 1908-1910 a colaborat cu acesta.

 Ca lider al Partidului Ţărănesc Democrat s-a orientat spre segmentul social-democrat al populaţiei rurale, spre cler şi spre profesorii rurali.

Acuzat de machiavellism, Onciul nu a reuşit să atragă sprijinul intelectualilor, care la vremea respectivă erau mai preocupaţi de chestiunea naţională, după eşecul Compromisului austro-ungar.

În plus, în ţinuturile româneşti din Bucovina nu a reuşit să câştige sprijinul popular, datorită faptului că s-a aflat de partea rutenilor în ceea ce priveşte solicitarea acestora privind teritoriile din nordul provinciei.

În 1918 ultimul guvernator austriac al Bucovinei, Josef von Ezdorf, a predat puterea comisarului naţional ucrainean Omelian Popowicz şi lui Onciul – autoproclamat comisar naţional român.

Aceasta s-a petrecut într-un context în care Aurel Onciul, fără a fi împuternicit de către Consiliului Naţional Român, împreună cu ucrainenii trecuseră la împărţirea fostei provincii.

Aurel Onciu milita pentru aplicarea cu prioritate a principiului naționalităților în trasarea noilor granițe de după Marele Război, cu alte cuvinte, i se părea echitabil ca doar acele zone ale Bucovinei locuite în majoritate de români să se unească cu România.

În schimb, zonele locuite de ucraineni ar fi trebuit să fie alipite Ucrainei de Vest (provenită din Imperiul Austro-Ungar), care la rândul ei urmărea o uniune cu Ucraina, provenită din Imperiul Rus.

În toamna anului 1918, proiectul statului ucrainean părea încă realizabil și era departe de eșecul din 1920-1921 datorat invaziilor armate ale Poloniei și Rusiei bolșevice.

Împărțirea Bucovinei pe criterii etnice ar fi fost posibilă  după părerea lui Onciul, dacă Nordul provinciei ar fi trecut sub autoritatea ucrainenilor, în timp ce sudul acesteia s-ar fi unit cu România.

Aurel Onciul  a acționat de unul singur și a reușit să încheie un acord de partajare a provinciei cu liderul ucrainenilor din Bucovina, Omelian Popovici: ucrainenii ar fi urmat să controleze Bucovina între Siret și Nistru (incluzând, deci, orașul Cernăuți), iar românilor le-ar fi rămas părțile de la sud de Siret (incluzând Rădăuții, Suceava, Gura-Humorului etc.). Cei doi au reușit apoi să îl convingă pe guvernatorul austriac al Bucovinei, Josef von Etzdorf, să le transfere puterea asupra provinciei.

În octombrie-noiembrie 1918, în Bucovina, românii trec hotărâţi la fapte. Astfel grupul parlamentar român de la Viena , se transforma în Consiliul Naţional Roman din Austria (preşedinte C. Isopescu – Grecul). De asemenea, în primul număr al ziarului “Glasul Bucovinei” s-a publicat programul de luptă intitulat “Ce vrem” din care reieşea cu claritate şi ardoare unirea cu fraţii lor de la est şi sud de Carpaţi.

La 14/27 oct. 1918, la Cernăuţi, se constituie o Adunare Constituantă care se pronunţa pentru realizarea în viitor a unirii şi un Consiliul naţional cu rol executiv, alcătuit din 50 de membri.

Demersul politic al românilor era stânjenit de acţiunile ucrainenilor care, pe lângă acte de jaf şi teroare, au cerut, sprijiniţi fiind şi de contele Etzdorf, Consiliului Naţional Român să accepte ca partea de la nord de Prut a ţării să intre în administraţia Ucrainei, lucru respins categoric de Iancu Flondor, preşedintele C.N.R., care a adresat imediat şi o înştiinţare Guvernului României de la Iaşi , de a interveni cu forţă armata pentru a apăra drepturile încălcate ale românilor bucovineni. 

Ucrainenii, au răspuns refuzului cu o acţiune de forţă, pătrunzând la 24 oct/6 nov. 1918 în Palatul Guvernamental din Cernăuţi, unde au instalat un guvern din ucraineni, în cadrul căruia Aurel Onciul s-a erijat în reprezentant al românilor din Bucovina.

Rivalul său, Iancu Flondor, a denunţat intenţiile lui Onciul şi a cerut intervenţia României, punând capăt acordului cu ucrainenii. 

În continuare, Aurel Onciul – acordându-și fie titlul de administrator al Moldovei de Sus, fie titlul de comisar al românilor din Bucovina – a plecat la Iași ca să poarte convorbiri cu reprezentanții guvernului român.

Prim-ministrul, generalul Constantin Coandă, l-a primit cu răceală și ar fi mărturisit ulterior că Aurel Onciul „i-a înăcrit sufletul cu atitudinea sa de neînțeles”.

Când a dat să se întoarcă la Cernăuți, Onciul a fost huiduit și insultat pe peronul gării din Iași de către un numeros grup de patrioţi români bucovineni refugiați.

Lipsit de susținere și tratat cu ostilitate, această figură don-quijotescă s-a retras din viața politică și a rămas în istoria  Marii Uniri cu eticheta de „antinațional” şi „trădător de neam”.

Destinul Bucovinei a trecut în mâinile adepților „dreptului istoric”, care erau susținuți logistic și moral de către autoritățile române și care nu acceptau nici în ruptul capului ciuntirea acestei străvechi provincii româneşti pe considerente demografice.

 

 

 

  Decretul — lege prin care regele Ferdinand I a consfințit unirea Bucovinei cu România, apărut în Monitorul Oficial nr.217, din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919
Foto: ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI/AGERPRES

 

La sfârşitul vieţii, Onciul s-a retras din politică. A murit în toamna anului 1921 în Bucureşti,fiind înmormântat în cavoul familiei din Cernăuţi.

Două decenii mai târziu, istoria violentă a anilor ‘40 avea să ducă la conturarea unei graniței nordice a României contemporane asemănătoare cu cea propusă de ucrainenul Omelian Popovici și Aurel Onciul în noiembrie 1918.

Aşa se explică faptul că în anul 1992, autorităţile ucrainene recunoscătoare, au hotărât să atribuie lui Aurel Onciul numele unui bulevard din Cernăuţi… 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/28/ziua-de-28-august-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

SURSE: 

 

28/08/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

28 noiembrie 2017- Se împlinesc 99 de ani de la Unirea Bucovinei cu Țara! VIDEO

bucovina

 
După momentul istoric consemnat la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Țării, întrunit în ședință festivă, a votat unirea Basarabiei cu România, al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român  a fost săvârșit la 15/28 noiembrie 1918, de Congresul General al Bucovinei  care a adoptat, la Cernăuți, moțiunea privind ”Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României”.

 Ducatul Bucovinei a fost parte a Imperiului Austriac între anii 1774/5 – 1918.

După aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a ţării din care fusese ruptă.

 

„Congresul General al Bucovinei întrunit azi, Joi în 15/28 Noemvrie 1918 în Sala Sinodală din Cernăuţi,

„…Drept aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind singurii învestiţi cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale:Hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile sale hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”

Considerând că de la fondarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechiile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s’a închegat ca Stat;Considerând că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie dela Suceava, se găsesc gropniţele domneşti dela Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

Considerând că fiii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a-lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirii păgâne;Considerând că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu deasila alipită Coroanei Habsburgilor;

Considerând că poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei cârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale, şi care prin strâmbăţi şi persecuţii căuta să-i înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri conlocuitoare cu care el doreşte să trăească ca frate;

Considerând că, în scurgerea de 144 de ani Bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpiile de bătălie din Europa sub steag străin, pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor, şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite şi izgonirea limbii lor din viaţa publică şi chiar din biserică;

Considerând că, în acelaşi timp, poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile izvoarelor de producţie ale acestei ţări şi despoiat în parte de vechea sa moştenire;

Considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n’au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă, va sosi şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin alipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit veşnic credinţa, că marele vis al neamului se va înfăptui când toate ţările române dintre Nistru şi Tisa se vor uni într’un stat naţional unitar;

Constată că ceasul acesta mare a sunat. Astăzi când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor săi Aliaţi, s’a întronat în lume principiul de dreptate şi umanitate pentru toate neamurile, şi când în urma loviturilor sdrobitoare Monarhia Austro-Ungară s’a zguduit în temeliile ei şi s’a prăbuşit iar neamurile încătuşate în lanţurile ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, primul gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre;

Drept aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind singurii învestiţi cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale:Hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile sale hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

 

Iancu Flondor

Preşedinte al Congresului General al Bucovinei

 

Prin decretul din 18/31 decembrie 1918, regele Ferdinand I sancționa actul unirii Bucovinei cu România.

Parlamentul român, întrunit în ședință solemnă la 29 decembrie 1919, a confirmat actul Unirii.

 

 

112807271640565485

 

 

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat Legea 250/2015 prin care la 28 noiembrie este sărbătorită Ziua Bucovinei.

 

 

 

29/11/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: