CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

11 august 1456 – A murit răpus de ciumă la Zemun, lângă Belgrad, eroul luptei antiotomane Iancu de Hunedoara

 

 

 

Ioan (Ion) Huniade (Iancu de Hunedoara), voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei

 

Ioan (Ion) Huniade (Iancu de Hunedoara), voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei

Ioan de Hunedoara, alternativ Ioan (Ion) Huniade, Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin (n. cca. 1387 – d. 1456), a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.

Iancu  s-a născut în jurul anului 1387 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite, de împăratul Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei.

Tatăl lui Iancu a fost Voicu, iar bunicul se numea Şerb. Mama lui Ioan a fost Erzsébet (Elisabeta) Morzsinai.

Unele surse menţionează că tatăl lui adevărat era Sigismund de Luxemburg, având un frate tot cu numele Ioan — duplicarea numelui fiind în acea epocă un obicei, atunci când unul dintre copii avea tatăl diferit.

Conform obiceiului nobilimii maghiare, Voicu a luat numele de Hunyadi (de Hunedoara) după ce a primit în 1409 de la Sigismund de Luxemburg domeniul şi castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.

 

 

 

Castelul Hunedoara, România, preluat help.berberber.com

Foto: Castelul de la Hunedoara 


Apărător al creştinătăţii împotriva otomanilor, Iancu de Hunedoara, a fost învins la Varna (1444) şi Kossovopolje (1448), dar a reuşit să-l învingă pe sultanul Mehmed al II-lea Cuceritorul  Constantinopolului la Belgrad, în 1456.

În 11 august 1456 a murit răpus de ciumă la Zemun, lângă Belgrad şi  a fost înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sfîntul Mihail.

Pe piatra sa funerară stă înscris “s-a stins lumina lumii”.

Drept omagiu, papa Calixt al III-lea a elogiat victoria obţinută de Ioan de Hunedoara descriind-o ca “cel mai fericit moment al vieţii sale”şi a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa, să fie trase în fiecare amiază, ca o chemare zilnică a credincioşilor la rugă pentru apărarea oraşului.

Această tradiţie, a trasului clopotelor de amiază, este atribuită în mod tradiţional sărbătoririi internaţionale a victoriei în bătălia de la Belgrad, contra oştirii otomane a sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului.

Până şi sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om.”

 După victoria creştinilor de la Belgrad, s-a instaurat, o perioadă de 70 de ani de linişte  la graniţa de sud est a regatului maghiar.

 

 

 

 

Pecetea lui Iancu de Hunedoara, preluat mediafax.roBlazon Iancu de Hunedoara, preluat comune.ro

 

Foto: Pecetea şi blazonul lui Iancu de Hunedoara

 

 

Originea blazonului familiei Huniade, care prezintă un corb cu un inel de aur în cioc, nu este  foarte clară.

Din Anuarul Silezian aflăm că un corb a smuls inelul din mâna tânărului Iancu, iar acesta a ucis pasărea cu o săgeată, recuperând astfel inelul, şi pentru a comemora acest incident, a ales corbul ca simbol pentru blazonul său.

Alţi istorici sunt de părere că blazonul a fost derivat de la una din moşiile familiei, numită Piatra Corbului (în maghiară Hollókő). Altă legendă spune că mama lui Matei a reuşit să-i trimită un mesaj cu un corb, pe vremea când acesta a fost închis la Praga (ceea ce explică motivul pentru care Serviciul Poştal din Ungaria a avut ca simbol un corb timp de mai bine de un secol).

Alte teorii spun că, la fel ca şi şoimul pentru dinastia Arpadiană, corbul este o veche pasăre simbol.

Acest blazon ar fi fost folosit de strămoşii regelui Matei cu mult timp înainte, ceea ce ar explica şi posibila origine cumană a familiei.

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/05/19/un-mare-comandant-de-osti-pentru-care-bat-in-ultima-jumatate-de-mileniu-clopotele-de-amiaza-in-toate-bisericile-catolice-iancu-de-hunedoara/

 

Surse:

 

http://www.istoria.md/articol/556/11_august,_istoricul_zilei#

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_de_Hunedoara

nationalisti.ro;

Timpul md.

11/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | 1 comentariu

Un mare comandant de oști pentru care bat in ultima jumatate de mileniu clopotele de amiază in toate bisericile catolice – Iancu de Hunedoara

 

 

 

 

 

 

 

In data de  6 august 1456, Papa Calixt al III-lea a emis o Bulă prin care decreta ca toate bisericile catolice din lume să tragă clopotele la ora 12.00, in semn de omagiu  adus marelui comandant de osti  IANCU DE HUNEDOARA, cel care oprise invazia otomană la asediul Belgradului.

După mai bine de 500 de ani, practica aceasta stă, încă, în picioare…

Pe 8 aprilie 1455, după o dispută îndelungată între familiile Orsini și Colonna, capetele luminate reunite în Conciliu, decid ungerea ca  Suveran Pontif a lui Alfonso de Borja y Cavanilles, primul Papă de origine spaniolă de la Roma.

Sub numele de Calixt al III-lea,  va fi Papa care va cere revizuirea celebrului proces al Ioanei d’Arc, pe care o va reabilita.

Tot el este acela care a initiat  organizarea unei cruciade împotriva Imperiului Otoman, condus deMahomed al II-lea ”Cuceritorul”, cel care călcase în picioare Constantinopolul in 1453.

La 15 mai 1455, Calixt al III-lea trimite depeșe tuturor statelor creștine, chemându-le la luptă. Nimeni nu s-a prea îngrămădit însă, cu excepția romanului IANCU DE HUNEDOARA, guvernatorul regent Ungariei care a fost  de acord să ia parte la asediul Belgradului.

Iancu a fost  ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl marelui rege al Ungariei Matia Corvin. 

S-a născut în jurul anului 1407 (după alte surse 1387) într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite, de împăratul Sigismund de Luxemburg în calitatea acestuia de rege al Ungariei.

Tatăl lui Iancu era cneazul român Voicu, iar bunicul se numea Șerb. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După obiceiul nobilimii maghiare, Voicu a luat numele de Hunyadi (de Hunedoara) când a primit, în 1409, de la Sigismund de Luxemburg domeniul și castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.

În 1448 Iancu de Hunedoara a primit titlul de Prinț (Princeps) de la Papa NIcolae al V-lea și a continuat luptele împotriva otomanilor.

Era vărul  domnului  moldovean Bogdan al II-lea, (tatăl lui Ștefan cel Mare).

Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456 și a fost deosebit de puternic.

Unele surse vorbesc despre o oaste otomană condusa de sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, avand in componenta sa 150.000 de soldați, ajutată de 60-65  galere venite pe Dunăre și alte ambarcațiuni mai mici.

Iancu avea, în total, 30.000 de ostasi. Practic, în afara de oastea sa, doar soldatii lui Ioan de Capistrano, trimisul Papei, mai luptau alături de el.

La 14 iulie, flota creștină cauzează mari pagube adversarilor. Turcii reușesc să pătrundă, de două ori, în oraș, dar sunt respinși.

La 22 iulie armata lui Iancu de Hunedoara, pe care chiar el o conducea, trece râul Sava, declanșând atacul general.

Tunurile turcilor sunt capturate, dezastrul e mare, iar sultanul e rănit de o săgeată și salvat doar prin sacrificiul suprem al unui ienicer, numit  Hassan.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Victoria lui Iancu a fost totală, creștinii pierzând in jur de  3-4 000 de oameni..

Pe 6 august vestea ajunge la urechile papei Calixt. ”Este cel mai fericit moment din viața mea !”, a exclamat Papa, care emite imediat o Enciclică prin care cere ca toate clopotele bisercicilor catolice din întreaga lume să fie trase zilnic, la 12.00, în semn de omagiu adus viteazului Iancu de Hunedoara. 

S-a spus de atunci că „bătălia de la Belgrad a decis soarta lumii creștine”

Aceasta practică instituita atunci, este continuată și astăzi.

Din nefericire, eroul nostru nu a apucat să se bucure prea mult de succes.

A murit la 11 august 1456, în tabăra de la Zemun, răpus de ciumă si a fost înmormântat la Alba-Iulia, în Catedrala „Sf. Mihail”.

Pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii„.

Până și sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său:

Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om„. 

Surse: wikipedia.ro; nationalisti.ro; Timpul md.

19/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | 1 comentariu

De ce nu au anexat turcii Țările Române ?

 

 

De ce nu au cucerit turcii Țările Române?

 

 

 

dUzunHasan1

 

 

 

 

Țările Române și Imperiul Otoman au avut un destin asemănător în primii ani.

 

Pe la 1330-1335 micul principat otoman al lui Orha, fiul lui Osman, reușea să se desprindă de sub tutela Iranului mongol.

În 1330 prin lupta de la Posada, Ungro-Vlahia se emancipa de sub suzeranitatea maghiară. Moldova, peste trei decenii făcea același lucru.

Doar cronologia începuturilor statale este asemănătoare pentru români și otomani.

Continuarea nu putea fi mai diferită.

În 1352 turcii puneau piciorul în Europa și cuceresc în deceniile următoare posesiunile bizantine, țaratul sârbilor, țaratul bulgar de Târnovo (1393) și pe cel de la Vidin (1396), de la care suveranul otoman preia și titlul de “imperator”.

Țara Românească se afla sub conducerea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) personalitate politico-militară remarcabilă, în timpul căreia Țara Românească a atins maxima sa întindere teritorială.

Otomanii au găsit astfel la nord de Dunăre un adversar redutabil.

Pentru Moldova, asaltul a început o jumătate de secol mai târziu, în timpul lui Ștefan cel Mare, perioadă în care statul era la apogeul puterii.

 

 

 

 

d658616909640201257218597-1890095-700_700

 

 

 

După 1432 – 1438 și Transilvania a intrat în orbita intențiilor otomane, exact când conducerea acestui voievodat era încredințată lui Iancu de Hunedoara.

Având la dispoziție resursele Transilvaniei și Ungariei, de imensele venituri personale precum și de ajutorul Țării Românești și al Moldovei, unde impusese domni fideli, Iancu a reușit să blocheze la Belgrad, poarta Europei (1456), expanisunea musulmană spre centrul Europei.

Primele atacuri otomane le găsim astfel zădărnicite de niște conducători posesori ai unor calități remarcabile.

 

 

 

Evoluția Imperiului Otoman din 1300 până în 1566. Click pentru mărire.

 

Evoluția Imperiului Otoman din 1300 până în 1566.

 

 

Tentative de anexiune.

 

În Țările Române deseori au circulat zvonuri conform cărora sultanul urma să facă din teritoriile noastre provincii otomane.

 

Foarte posibil ca aceste speculații să fi fost doar un factor de presiune psihologică din partea turcilor. Scopul era divizarea forțelor interne. Doar două tentative concrete sunt atestate documentar.

În aprilie-iunie 1522 sangeacbeiul de Nicopole, Mehmet-Bey (fost membru al familiei basararabilor trecut la islam), a început să transforme bisericile în moschei și să instituie administrație și forțe de ordine otomane în condițiile rămânerii pe tronul muntean după moartea lui Neagoe Basarab a unui fiu minor, Teodosie.

Soliman Magnificul confruntat cu unele complicații- intervenția voievodului Transilvaniei în Țara Românească din iunie 1522, revolta din Egipt, pregătirea marelui asalt asupra Ungariei, finalizat cu victoria de la Mohacs din 1526- a dezavuat acțiunea și a trimis instrucțiuni conform cărora trebuiau evitate tulburările.

Cea de-a doua tentativă de anexare datează din 1595, instrucțiunile venind chiar de la Stambul. Vizată era și Moldova.

Cu prilejul campaniei marelui vizir Sinan pașa la nord de Dunăre fuseseră deja numiți guvernatori.

După cum știm această acțiune a fost oprită de Mihai Viteazul.

 

 

 Calugareni

 

 

Otomanii văzând energica reacție românească au preferat să trateze cu românii și aceștia să devină tributari.

Acest tip de regim l-a impus asupra Țării Românești în special după anii 1420 (accentuându-se după 1462), pentru Moldova din 1456 și devenind mai sever după 1484, iar în cazul Transilvaniei, desprinsă din regatul Ungariei, din 1541.

Alcătuirea militară a țărilor noastre ne oferea un avantaj. La nevoie se strângea oastea cea mare, care era compusă din țărani liberi (răzeșii lui Ștefan de exemplu) care aveau pentru ce lupta: pământ și libertatea personală.

 

La sud de Dunăre țăranii își pierduseră aceste drepturi astfel încât nu vedeau un scop personal într-o campanie militară.

Românii aveau de asemenea mulți cai, oastea se putea concentra într-un timp scurt (maximum 3 săptămâni), avea o mobilitate sporită, ajutată și de faptul că era înarmată cu echipament ușor.

Se acorda o mare atenție arcașilor călări, artileriei și ulterior armelor de foc manuale.

Alături de simularea retragerii, atacul prin surprindere și pârjolirea pământului, toate aceste elemente făceau ca imensa oștire otomană să aibă de furcă în campaniile nord-dunărene.

 

 

 

dOttoman-Empire-Costumes-0918

 

 

 

Un caz revelator este Ștefan cel Mare, contra lui Baiazid al II-lea (1481-1512). “Evlaviosul” (veli) sultan nu a întreprins o campanie de cucerire a întregii Moldove, având exemplul eșecului tatălui său Mahomed al II-lea, ci doar a Chiliei și Cetății Albe.

Sultanul a pregătit cu mare atenție campania, i-a chemat la arme pe toți supușii, nu doar pe cei îndatorați să poarte război.

A promis că vor fi scutite de taxe prăzile de război (robi, vite, etc). A făcut pace cu regele Ungariei și i-a solicitat ajutorul hanului din Crimeea, acesta venind în persoană cu teribila sa călărime ușoară. Temeinicia cu care Baiazid al II-lea a pregătit campania dovedește că românii erau un adversar redutabil pentru turci.

Trebuie menționat totuși că pierderea acestor ieșiri la Marea Neagră a fost o lovitură grea pentru comerțul moldovean.

 

 

 

 Baiazid al II-lea

 

 Baiazid al II-lea

 

 

Rațiuni economice.

 

Deși Țările Române nu se aflau pe direcția principală a ofensivei otomane spre Europa Centrală (Constantinopol-Sofia-Belgrad-Buda-Viena), stăpânirea sub o formă sau alta a acestor teritorii era esențială. Șapte campanii sultanale, una vizirală (marea oaste din 1595 de la Călugăreni) sau cea condusă de beglerbeiul Rumeliei din 1475 stau mărturie.

Regimul de dominație indirectă, prin domni creștini era mai rentabil decât cel cu pașale musulmane.

 

Spre exemplu în a doua jumătate a veacului al XVI-lea Constantinopolul trimitea 260-280.000 de galbeni la pașalâcul Budei, pentru cheltuieli administrative și militare, dar primea de acolo venituri mult mai mici.

Din Moldova și Țara Românească capitala otomană își asigura 15-20 % din necesarul de carne de oaie.

Către Constantinopol luau drumul și carne de vită, brânză, sare, orz, cai de tracțiune, lemn și cânepă pentru corăbii, miere, ceară și brânză, toate de cea mai bună calitate.

 

De menționat sunt și șoimii- cadou des oferit suveranilor din Europa medievală- aceștia fiind mari amatori de vânătoare. Țara Românească și Moldova erau numite în veacul al XVIII-lea, kiler (cămara de provizii) pentru Înalta Poartă.

 

Astfel domnii creștini s-au dovedit a fi niște administratori mai eficienți în comparație cu cei musulmani. Asigurarea proviziilor ne duce spre un alt motiv pentru care turcii nu au cucerit Țările Române.

 

 

 

dStatuia Stefan cel MARE

 

 

 

S-ar putea spune că dacă turcii strângeau toate forțele puteau cuceri facil spațiul românesc. Toate forțele este o sintagmă ce trebuie nuanțată.

Fiind un imperiu trebuia să mențină numeroase trupe de ocupație pentru a preveni răscoala populației asuprite, astfel încât aceste oști nu puteau fi folosite în campaniile de cucerire.

Fiind un imperiu avea la graniță multe state îngrijorate de posbilitatea de a-și pierde independența în fața turcilor.

Un exemplu este statul lui Uzun Hassan. Cine era Uzun? Titlul său este sugestiv:

“Bey, regele regilor iranieni, sultanul sultanilor iranieni, șah(conducător) al Iranului, stăpân al Persiei, puternic precum Jamshid (cel mai mare dintre regii legendari ai Persiei), stegar al lui Fereydun (alt rege legendar, simbol al victoriei, dreptății și generozității), înțelept precum Darius și padișah (șah al șahilor) al Iranului”.

Acesta stăpânea estul Turciei, Armenia, Azerbaidjan, nordul Irakului și Iranul.

El reușit să înjghebeze o mare coaliție anti-otomană.

Chiar și lui Ștefan cel Mare i-a trimis o sloie în care îl chema la o campanie comună.

 

Turcii nu vor fi surpinși de forțele inamice și vor suprima pericolul unei astfel de alinațe între Europa și Iran.

Vedem astfel că un imperiu este un stat aflat în permanent conflict cu vecinii astfel încât avea nevoie ca resursele să vină permanent din Țările Române.

O campanie de cucerire a spațiului românesc îi făcea vulnerabili la granițele cu alte state.

 

 

 

 Uzun Hassan

 

 

Uzun Hassan

 

 

Desi turcii   nu au mai întâmpinat după 1600 o rezistență puternică din partea românilor, au preferat să continue cu principi creștini în spațiul nord-dunărean.

De la 1659 vor inaugura practica de numire de domni greci din cartierul Fanar.

După 1711/1716 aceasta va deveni regulă. Iată că nici chiar când regimul de dominație otoman era la apogeu, aceste teritorii nu au fost anexate. Ideea era deja perimată.

 

 

 Țarile Române în secolul XVIII. Click pentru mărire

 

 

Țarile Române în secolul XVIII.

 

 

În concluzie, putem afirma că otomanii nu au cucerit Țrile Române pentru că: într-o primă fază, a confruntărilor militare de la sfârșitul veacului al XIV-lea până în prima jumătate a veacului al XVI-lea, ei s-au temut de complicații interne și internaționale, datorită remarcabilei rezistențe românești și a interesului marilor puteri creștine din zonă (Polonia, Ungaria și apoi Imperiul Habsburgic) de a păstra Țările Române între ele și Imperiul Otoman ca state-tampon, iar în a doua etapă, începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, datorită marilor avantaje economice aduse Porții de dominația indirectă.

 

 

 

Replică a securii lui Mihai Viteazul

 

 

Replică a securii lui Mihai Viteazul

 

 

surse:

http://www.istorie-pe-scurt.ro/de-ce-nu-au-cucerit-turcii-tarile-romane

http://books.google.com.pk/books?id=WjQfo3a1eVMC&pg=PA907&lpg=PA907&dq=sanjaq+chapakchur&source=bl&ots=YsN0b-QlVs&sig=kPL9xCLMsweIvNKGAjRCMSFlEhA&hl=en&sa=X&ei=HRMbUcqWNceSswbdhYHYCQ#v=onepage&q=sanjaq%20chapakchur&f=false

Istoria românilor, vol IV, Editura Enciclopedică, București, 2001

24/06/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: