CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ASISTĂM LA O POLITICĂ insidioasă, perfidă și periculoasă pentru echilibrul etnic din TRANSILVANIA

O politică perfidă…

În ultimii ani asistăm la o politică insidioasă, perfidă și periculoasă pentru echilibrul etnic și democrația din Ardeal,constată jurnalistul și istoricul clujean Ionuț Țene, într-un articol publicat de https://ziarulnatiunea.ro.

După demolarea statuii lui Mihai Viteazul din Oradea și relocarea statuii lui Avram Iancu la Turda asistăm la o nouă falsificare a istoriei la Târgu Mureș.

Activistul civic Dragoș Burghelia de la Forumul Civic al Românilor din Harghita și Covasna a atras atenția acum câteva zile despre faptul că primarul Soos Zoltan din Târgu Mureș vrea să dezvelească o statuie a lui Iancu de Hunedoara fără nicio inscripție în limba română!

„Nu deranjează doar faptul că Legea 500/2004 privind utilizarea limbii române în spațiul public este călcată în picioare ci faptul că este atacată identitatea noastră națională tocmai în țara noastră, ROMÂNIA!

Actele emise, precum memoriul de prezentare, certificatul de urbanism, documentația tehnică și chiar Hotărârea de Consiliu Local, prevăd „Amplasare bust Iancu de Hunedoara” dar în realitate pe soclu a fost scrijelită o cu totul altă denumire.” În timp ce pe întreg teritoriul României, pe monumentele închinate acestei personalități istorice este specificat în mod corect și legal numeleIancu de Hunedoara, la Târgu Mureș apare „Iohannes de Hunyad”, afirma activistul civic.

Mai mult, într-un comunicat de presă, AUR Mureș sancționează decizia municipalității de a inscripționa pe bustul lui Iancu de Hunedoara numele așa cum cred că îl cunosc maghiarii. Monumentul fiind prezentat publicului pe 30 iulie. Redăm mesajul partidului. „În toată România este Iancu de Hunedoara, la Târgu Mureș este „Iohannes de Hunyad” Limba română călcată în picioare din nou la Târgu Mureș, unde primarul Soos Zoltan amplasează statui pe bandă rulantă, desigur fără a afișa numele în limba română!

Câți vorbitori de limbă latină mai avem în Târgu Mureș nu știm, dar știm sigur că de la „Iohannes de Hunyad” la „Janos Hunyadi” mai este doar un pas. Același Iancu pus la Belgrad de aceeași asociație din Budapesta are numele în limba sârbă, la Târgu Mureș din păcate limba română nu are voie să apară!

Cum este posibilă această încălcare evidentă a Legii nr. 500/2004 privind utilizarea limbii române în spațiul public? Deși toate actele emise precum memoriul de prezentare, certificatul de urbanism, documentația tehnică și chiar Hotărârea de Consiliu Local, prevăd „Amplasare bust Iancu de Hunedoara”, observăm că în realitate pe soclu se va prezenta o cu totul altă denumire. Este inacceptabil că pe tot teritoriul României, pe monumentele închinate acestui personaj istoric să fie specificat în mod corect și legal numele „Iancu de Hunedoara”, dar la Târgu Mureș să apara „Iohannes de Hunyad”.

Nu știm dacă Târgu Mureș este cumva parte dintr-un alt stat sau face parte dintr-o structură statală separatistă unde limba română și legile din România nu trebuiesc aplicate. Oferim spre exemplu statuile lui Iancu de Hunedoara din municipiul Hunedoara, bustul acestuia din fața Primăriei Hunedoara precum și bustul de pe Aleea Personalităților din Timișoara, iar exemplele pot continua la nesfârșit.”

În plan istoriografic, supun atenției opiniei publice o excelentă carte publicată recent de istoricul acad. Ioan Aurel Pop și intitulată sugestiv „Hunedoreștii – o familie europeană” (Ed. Școala Ardeleană) care aduce o contribuție substanțială la evidențierea rolului și misiunea nobilimii române din Ardealul medieval.

Cunoscutul istoric face o clarificare în această carte despre ascensiunea fulminantă a lui Iancu de Hunedoara în fruntea Transilvaniei, ca voievod și căpitan general al Ungariei.

În contextul cruciadei târzii antiotomane, Iancu de Hunedoara devine un simbol al renașterii europene și un apărător al creștinătății. Diplomații și cronicarii epocii nu au ascuns originea „umilă” românească, adică „valahă” a lui Iancu de Hunedoara. Diplomații și cronicarii italieni au considerat originea „valahă” a lui Iancu de Hunedoara nobilă, fiind urmaș al romanilor care au cucerit Dacia. Umaniștii epocii i-au descoperit lui Iancu de Hundeoara și fiului Matei Corvin origini nobiliare imperiale romane.

Deci a fi „valah” în epocă nu era doar umilitor cum încercau polonezii să insinueze și opozanții nobili maghiari, ci avea și conotații umaniste de urmași ai marilor familii imperiale de la Roma. Iancu și Matei au intrat cu aceste prenume în istoria românilor. Ioannes Corvinus este numele în latină, în maghiară Hunyadi János, sârbă Janko Sibinjanin, slovacă Ján Huňadi, germană Johann Hunyadi) cunoscut la noi ca Iancu de Hunedoara (alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin.

Istoricul Ioan Aurel Pop explică pertinent și logic de ce românii i-au numit Iancu și Matei pe cei mai importanți Hunedorești. Sfântul Matia de la care provine prenumele marelui rege nu era în calendarul românilor „schismatici” și de aceea românii i-au românizat prenumele în „Mateiaș”, apoi în Matei. De altfel și cronicarii italieni îi spuneau Matei.

Românii preferau să-i spună Iancu lui Ioan de Hunedoara, un fel de empatie diminutivă, și așa a și rămas în memoria colectivă și istoriografia românească.

Victoria lui Iancu de Hunedoara la Belgrad, în 1456 împotriva lui Mahomed al II-lea a fost o victorie crucială, care a întârziat cucerirea Ungariei de către turci cu aproape 80 de ani și a salvat Europa de islam.

Eroismul lui Iancu era pus de cronicarii epocii pe originea sa „valahă”, adică urmași ai vitejilor nobili romani.

Deci continuitatea intra-carpatică a românilor nu era o enigmă pentru umaniștii și cronicarii epocii.

Legenda Corbului, care a adus numele de Corvin este o legendă renascentistă. Iancu s-a numit de Hunedoara sau „Românul”, denumirea Corvin este pusă de istorici târziu.

Românii i-au spus voievodului Transilvaniei și guvernatorului Ungariei Iancu de Hunedoara, deși marele nobil român se semna Ioan tradus în limba latină a timpului Ioannes.

Comuniștii au scris Matias Rex pe statuia lui Janos Fadrusz de la Cluj-Napoca a lui Matei Corvin pentru a anula asperitățile și sensibilitățile etnice.

Cred că în stil comunist s-a procedat acum și la Târgu Mureș. S-a acceptat denumirea latino-germană Iohannes de Hunyad pentru a fi o titulatură neutră, nici maghiară, dar nici românească.

Pe cineva deranjează denumirea, pe care i-au dat-o românii marelui voievod al Transilvaniei: Iancu?

De fapt asistăm anii aceștia la o modificare sau o anulare a simbolurilor românești din Ardeal dusă treptat, cu încăpățânare, sub flamurile consorțiului european. Interesant că doar monumentele de for și simbolurile românești deranjează în spațiul public și sunt destructurate în Ardeal, fără ca instituțiile statului, de la servicii la universități nu au nicio atitudine.

Academia Română nu a fost consultată pentru bustul lui Iancu de Hunedoara de la Târgu Mureș? Numele transcris Ioannes de Hunyad, pe soclul bustului voievodului Iancu de Hunedoara este o struțocămilă lingvistică, între limbile germană și latină și nu corespunde adevărului istoric, eliminând elementul românesc din genealogia celui mai important voievod al Transilvaniei, care a ajuns guvernator al Ungariei.

Românii au ajuns iarăși extra-muros în Ardeal, în timp ce politicienii de la București visează să doarmă pe băncile parlamentului european, repetenți la ora de istorie a românilor ardeleni?

Publicitate

02/09/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

TRANSILVANIA- ISTORIE FURATĂ. TRANSILVANIA – INIMA ROMÂNITĂŢII. FILME DOCUMENTARE

 

Atunci când nu îți cunoști istoria, riști să o repeți! Mai ales când forțe oculte doresc să îți șteargă identitatea de român…

Cum ar trebui oare interpretate afirmațiile istoricului Lucian Boia (profesor la Universitatea din București și „eroul“ editurii Humanitas – fost secretar cu propaganda în Biroul Organizaţiei de Bazǎ a Partidului Comunist Român de la Facultatea de Istorie, înainte de 1989) atunci când acesta spune în cartea sa “Primul Război Mondial.

Controverse, paradoxuri, interpretări”( Humanitas: 2014) că Transilvania, înainte de 1918, “nu aparţinuse niciodată României sau vreunuia din principatele care formaseră România în 1859” și, în consecință, românii puteau invoca doar “dreptul etnic asupra Transilvaniei (populaţia românească fiind majoritară), dar nu şi vreun drept istoric”?!?

Acest gen de afirmații, descalificante pentru orice istoric serios, sunt esența unei minciuni uriașe, foarte folositoare Budapestei, care îl și iubește enorm pe Lucian Boia pentru aceasta.

De ce? Pentru că extremiștii maghiari îl pot invoca oricând pe Lucian Boia, atunci când spun că Transilvania este un pământ unguresc. “Păi”, vor spune acestia, “până și istoricii români spun că ei nu au drepturi istorice în Transilvania!!!“ Nu?

De ce afirmațiile lui Boia sunt mincinoase? Haideți să vedem:

1. Lucian Boia îl scoate din calcul în primul rând pe Mihai Viteazul care, la 1600, unește cele trei țări românești într-una singură.

Gândiți-vă că individul pretinde în carte că Transilvania nu a aparținut niciodată României sau vreunuia din principatele care formaseră România în 1859.

Cum nu, dacă Mihai Viteazul a realizat Unirea? Cui a aparținut Transilvania atunci? Vietnamezilor?

2. Mircea cel Bătrân a stăpânit pentru o perioadă și părți însemnate din Transilvania. Cel mai lung titlu al lui Mircea apare din 1406 până la sfârșitul domniei sale, în 1418, sub forma:

„Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”. Păi cum, niciodată, domnu’ Boia?!?

Ca să aveți o imagine mai bună, vedeți harta de mai jos, cu teritoriul stăpânit de Mircea cel Bătrân…

Argumentele de mai sus sunt în principal argumente politice și fac trimitere la îmbrobodirea cu “Transilvania nu a aparținut niciodată României sau vreunuia din principatele care formaseră România în 1859”.

Din punct de vedere al dreptului istoric, ceea ce spune Boia nu are, de asemenea, nicio acoperire pentru că din această perspectivă, drepturile românilor sunt cel mai bine susținute. Mai ales de izvoarele istorice maghiare…

3. Să îi amintim așa-zisului istoric că la venirea lui Arpad, vlahii erau prezenți până în Panonia. Să îi amintim de Glad, Gelu și Menumorut, voievozii valahi care stăpâneau Transilvania în secolele IX și X.

4. Să îl informăm pe așa-zisul demitizator că românii sunt în principal urmașii geto-dacilor (indiferent de ce alte influențe mai poartă românii de astăzi), că județele Harghita, Covasna și Mureș reprezintă zona cu cea mai mare concentrare de cetăți și așezări civile dacice din toată țara – peste 70 de cetăți și peste 200 de așezări civile – și că, în consecință, în virtutea continuității evidente, noi avem drepturi istorice aici încă din antichitate.

5. Să îi atragem atenția acestui personaj că portul popular românesc și majoritatea tradițiilor (mai ales în Transilvania) poartă amprenta geto-dacilor (acei strămoși de care individul nu vrea să audă!), de la care le-am și moștenit, o altă dovadă a continuității…

Și atunci, cum ar trebui să înțelegem afirmațiile mincinoase ale lui Lucian Boia, o sfidare majoră a realităților istorice?

Chiar dacă suntem membrii ai UE și ai NATO, nu înseamnă că există garanții absolute în ceea ce privește integritatea teritorială.

Tocmai de aceea, este necesar să se contracareze manevrele perverse care se operează de mulți ani în direcția ruperii Transilvaniei de România, manevre conduse de extremiștii și revizioniștii maghiari, asistați de români fără minte sau de-a dreptul trădători, care visează la o Transilvanie autonomă economic (în prima fază), iar ulterior politic și teritorial.

În acest context delicat, cu o politică imprevizibilă a marilor puteri, un film documentar precum TRANSILVANIA, ISTORIE FURATĂ, este mai mult decât necesar, din mai multe considerente:

– le oferă românilor informații extrem de valoroase, sintetizate, comunicate într-un mod accesibil, dându-le astfel o înțelegere mult mai bună asupra propriei istorii, asupra drepturilor istorice pe care le au în Transilvania;

– le oferă străinilor o altă imagine asupra istoriei Transilvaniei decât cea contrafăcută de Ungaria și de mistificatorii istoriei din interior;

– aruncă în aer teoriile revizioniste, toată argumentația extremiștilor maghiari care visează încă la o utopică Ungarie Mare, pentru că filmul folosește în primul rând izvoare istorice maghiare. Izvoare maghiare medievale sau moderne care vor fi de acum, mai mult ca niciodată, o uriașă piatră de moară agățată de picioarele extremiștilor maghiari.

Gândit să facă informația cât mai ușor de receptat, filmul este realizat pe capitole autonome, care tratează teme distincte. În varianta finală, filmul va avea trei părți, fiecare de câte o oră.

 

Vă invit, așadar, să vizionați  în cele ce urmează, două filme documentare de excepţie care aruncă în aer revizionismul maghiar, dar şi alte tipuri de revizionism antiromânesc!

Recomandați-le pretenilor, colegilor și cunoscuților!

E important ca informația istorică adevărată,  să ajungă la cât mai mulți!

 

 

 

 

29/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La 5 octombrie 1455, sultanul turc Mahomed al II-lea îi adresează domnului Moldovei Petru al III-lea Aron un ultimatum prin care i-a cerut plata unui tribut de 2 000 galbeni

Imagini pentru petru al III lea aron

Petru al III-lea Aron 

După unii istorici, Petru al III-lea Aron  era fiul din flori al lui Alexandru cel Bun, mama sa fiind necunoscută. După alţii, era fratele lui Alexandru cel Bun.  

A fost căsătorit cu Doamna Oltea, care s-a călugărit sub numele de Maria şi care a murit la 4 noiembrie 1465, fiind înmormântată la Mănăstirea Probota din judeţul Suceava.

A ocupat de trei ori tronul Moldovei după cum urmează:

Prima domnie:  octombrie 1451 – februarie 14

A doua domnie:  august 1454 – februarie 1455

A treia domnie: mai 1455 şi aprilie 1457

A fost în relaţii foarte bune cu Iancu de Hunedoara, care l-a susţinut la luarea tronului.

El s-ar fi înțeles cu Alexăndrel (Alexandru al II-lea), un alt pretendent la tronul Moldovei, să-l înlăture pe Bogdan și să domnească împreună.

 

Imagini pentru Petru al III-lea Aron

 

Bogdan al II-lea Muşat, domn al Moldovei (1409 – 1451)

 Domn al Moldovei:  2 oct. 1449 – 15 oct. 1451

Într-o noapte de octombrie, din anul 1451 pe când Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan cel Mare, se afla „într-un sat al unui unchi al aceluiași Petru, și era amețit de vin, sosind spre sfîrșit de noapte numai cu 200 de moldoveni (Petru) a înșelat străjile lui Bogdan și prinzînd pe Bogdan i-a tăiat capul”.

Această crimă odioasă s-a petrecut la Reuseni, însă nu a adus țării pacea, ci doar un mormânt domnesc în plus în biserica satului Secuieni, în apropiere de Reuseni. 

Apoi, Petru Aron a intrat în luptă cu Alexandru al II-lea, pe care l-a învins  în martie 1455 în bătălia de la Mohile (probabil Movileni, jud. Iasi), silindu-l să se retragă la Cetatea Albă, unde acesta îşi va pierde viaţa.

În octombrie 1455, Petru al III-lea Aron trimite regelui Poloniei obişnuitul omagiu de fidelitate, pe care îl înnoieşte în iunie 1456, când reconfirmă privilegiul comercial dat în 1408 de tatăl său, Alexandru cel Bun, pentru negustorii polonezi. 

La 5 octombrie 1455, sultanul otoman Mahomed II-lea  a adresat  lui  Petru III-lea Aron un ultimatum, cerând plata unui tribut de 2 000 galbeni.

În 1456, Petru Aron se învoieşte să plătească turcilor  tributul de 2000 de galbeni, pentru a înlătura pericolul unei invazii a acestora.

Cronica scrie că  „au izvodit întăi și au început a da dajdea turcilor” după cererea lu Mahomed al II-lea, sultanul care cucerind Constantinopolul desființase în 1453 Imperiul Bizantin.

Domnitorul a luat această hotărîre împreună cu un sfat larg de boieri care au fost de acord „să dea acest bir pentru nevioa noastră, (…) pentru pacea noastră.

Primul tribut, de două mii de galbeni a fost dat Porții spre sfîrșitul anului 1456 sau la începutul celui următor. Acesta era prețul cu care Ţara Moldovei trebuia să își cumpere an de an pacea, din partea Imperiului otoman.

Petru Aron a fost răsturnat de la putere de Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în două lupte în aprilie 1457.

În urma bătăliei de la Doljeşti, pe  pârâul Hresca, afluent al Siretului, a fost silit să plece în exil. Grigore Ureche infaţişează episodul în felul următor:

Dupa doi ani a domniei lui Petru Aron, ridicatu-s`au de la tera Munteneasca Stefan Voda, cu multime de oste munteneasca, si den tera adunati, si au intrat aici in tera; si silind spre scaunul Sucevei, i-ai esit inainte Petru Voda Aron, la sat la Ioldesci, pre Siret, la Tina, si si-au dat rasboiu in diua de Joi Mari, aprilie 12, si au infrant Stefan Voda pre Petru Voda Aron“.

 Cronica moldo-germană arată că „în anul, cum se scrie de la naşterea lui Hristos, 1457, în luna april, în ziua 11, într-o marţi, în săptămâna mare, înaintea Paştilor, atunci a venit Ştefan voievod, un fiu al lui Bogdan voievod, care a venit cu putere mică, cu muntenii, cu ţările de jos, ca la 6 mii de oameni. Şi au venit asupra lui Aaron voievod la o gârlă sau apă cu numele Hresca, lângă Doljeşti. Acolo a bătut Ştefan voievod pe Aaron voievod, alungându-l din ţară şi el însuşi a rămas stăpân cu putere”.

A doua zi, pe câmpul de la „Direptate”, de lângă Suceava, Adunarea Ţării îl aclama pe Ştefan, iar mitropolitul Teoctist îl ungea domn al Moldovei.

În acest timp, Aron Vodă se retrage în Polonia, apoi în Ungaria, de unde va emite în continuare, pentru mai mult de un deceniu, pretenţii la tronul Moldovei.  

Petru Aron s-a refugiat în Polonia, apoi în secuime, provocând ostilităţile dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin, regele Ungariei.

După lupta de la Baia din 1467, când Ştefan cel Mare îl învinge pe Matei Corvin, Petru Aron a fost prins şi  executat de Ştefan cel Mare, în timpul unei expediţii militare a acestuia în Transilvania, în 1468 sau 1469 .

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/05/ziua-de-5-octombrie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.istoria.md/articol/634/5_octombrie,_istoricul_zilei

https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Aron

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Dolje%C5%9Fti_(12_aprilie_1457)

05/10/2018 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: