Glasul Bucovinei – O publicaţie care a militat pentru Unirea Bucovinei cu Ţara Mamă

 

 

 

 

 

 

 

Cea mai mare sărbătoare a Bucovinei. Împlinirea unui vis de aur. După o lungă şi dureroasă aşteptare, Bucovina şi-a recăpătat astăzi libertatea. Rupând lanţurile robiei austriece, ea prin votul de astăzi al congresului general s`a realipit la sinul patriei mame de unde fusese ruptă. Visul nostru de aur s`a împlinit. Părinţii noştri cari au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber şi desrobit.             O veche fărădelege, săvârşită faţă de ţară şi de poporul ei băştinaş, s`a reparat şi firul istoric ce fusese întrerupt cu silnicie înainte de un veac şi jumătate, s`a reluat astăzi şi se va putea continua în ticnă spre binele şi propăşirea tuturora.             Cu smerenie ne plecăm capetele înaintea Dumnezeului părinţilor noştri care ne-a învrednicit de a trăi aceste clipe înălţătoare şi făgăduim că ne vom strădui a ne arăta vrednici de dânsele.             Trăiască Bucovina dezrobită si reintrată grănitele României Mari.             Trăiască regele nostru liber ! I.Nistor

Prin unire la democratizarea statului Român.             În aceste zile de bucurie, când se făureşte unirea tuturor ţărilor locuite de Români într-un stat naţional unitar, un gând, care trebuie să preocupe pe conducătorii românismului mai presus de toate, este – să ajungem cât mai degrabă la acea unitate sufletească, care trebuie să fie pusă la baza statului nostru.             Trebuie să recunoaştem cu toţii, că după un traiu îndelungat în diferite condiţii, Românii se prezintă ca o naţiune, care este departe de a fi unită „în cuget şi simţiri”. Trebuie să recunoaştem, că Românii încă nu cugetă şi nu simţesc la fel. Vederile şi simţurile Românilor diferă nu numai dela clasă la clasă, dar şi dela provincie la provincie.             Un singur lucru, care pare că-i caracterizează pe conducătorii naţiunei- mai mult sau mai putin – pe toţi, este dragostea pentru ţărănimea românească, singura clasă socială, care a fost în decursul veacurilor păstrătoarea statornică a nationalităţii româneşti. Aşa se prezintă ţărănimea românească şi în Basarabia, şi în Bucovina, şi în Transilvania şi chiar în România liberă, care n`a fost ea scutită de invazia străinismului cotropitor.             Această dragoste pentru ţărănime rămâne însă deocamdată platonică, şi conducătorii de mâne ai statului românesc vor trebui s`o justifice prin fapte de guvernământ şi de administraţie. Statul va trebui să ieie un şir de măsuri, care să facă cu putinţă participarea ţărănimei la viaţa statului şi care să rădice starea economică şi culturală a ţărănimii. Agenţii statului vor trebui să fie deprinşi cu gândul, că ţărănimea nu-i numai un element ce trebuieste condus, ci şi un element care are dreptul de a fi servit de organele statului.             Numai aşa vom ajunge un stat puternic şi numai aşa vom căpăta şi acea unitate sufletească, care astăzi ne lipseşte. Căci democraţia, odată chiemată la viaţă, va şterge acele deosebiri, care ne despart clasele sociale şi provinciile ca nişte ziduri chinezeşti.             Este îndeajuns cunoscută puterea de unificare a democraţiei în viaţa statelor şi de accea nu-i nevoe să stăruim mai mult asupra lucrului acestuia. Să ne pătrundem cu totii mai degrabă cu gândul acesta, şi prin democratizarea vieţii să păşim la făurirea sufletului românesc unitor! Pan Halippa vice-preşedintele sfatului ţării – Basarabia.

 

Două zile Mari 27 Martie si 15 Noemvrie.             În istoria neamului românesc şi în deosebi în istoria Moldovenilor au fost înscrise două zile negre pline de jale şi de scârbă. Una e ziua când în anul 1775, când s`a zmuls din sânul Moldovei cel mai scump şi sfânt pământ şi alta e ziua când călăul de muscal în anul 1812 a răpit cea mai mare parte din vechea Moldovă. De atunci au început pentru neamul nostru din aceste părţi zilele de sclavie şi de ruşine… Dar acu au venit, şi zilele dreptăţii. Bocetele şi strigătele flăcăilor bucovineni şi basarabeni cari se ucideau unul pe altul în jurul Putnei, ne având pentru cine şi ce, au fost auzite de Voevodul sfânt şi El s`a înălţat din mormânt şi a sunat din corn şi noi vedem cum toată Moldova s`adună. La 27 Martie Basarabia, iar la 15 Noemvrie Bucovina se unesc pentru totdeauna la vechiul trunchi al Moldovei. Sunt două zile mari, zile de dreptate, zile de răsplată pentru neamul nostru, să fim deci cu toţii demni şi vrednici de aceste zile, să fim la înălţimea vremurilor, să ne descoperim cu toţi înaintea muncitorimii noastre şi să-i dăm toată răsplata cuvenită căci numai ea n`a fost trădătoare şi numai ei se datoresc aceste două zile măreţe.             Dă Doamne ca aceste două zile să fie zile de drept pentru acei cari au suferit şi au suportat toate chinurile şi care totodată au ştiut să-şi păstreze datinele şi obiceiurile strămoşeşti. Gr. Cazacliu Deputat în sfatul Ţării al Basarabiei.

 

MAIESTĂŢII SALE REGELUI FERDINAND I IAŞI             Congresul general al Bucovinei, care întrupează suprema putere a Ţărei, în numele Suveranităţii Naţionale, a votat astăzi în unanimitate Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei istorice cu Regatul României.             Multumind Proniei Cereşti, că după o lungă şi dureroasă aşteptare, ne-a învrednicit de a vedea ispăşită nelegiuirea ce s`a săvârşit acum 144 ani faţă de ţara noastră şi mândri că avem fericirea de a aclama pe Maiestatea Voastră Domn liberator şi purtător de grijă al nostru, rugăm să ne primiti sub sceptrul ocrotitor al Maiestăţei Voastre şi reînodând firul rupt cu sălnicie înainte de un veac şi jumătate, să reînoiţi strălucirea Coroanei lui Ştefan.             Maiestate, să trăiţi mulţi şi fericiti ani ! Preşedintele Congresului General al Bucovinei, Iancu Flondor.

 

1918 – Iancu Flondor (1865-1924), om politic român, preşedinte al Congresului general  care a hotărât unirea Bucovinei cu România şi ministrul Bucovinei în Guvernul României			1918 –  Ion Inculeţ (1885-1945), om politic român, preşedintele Sfatului Ţării din Basarabia, preşedinte al Republicii Moldoveneşti, ministru în guvernele României, ca reprezentant al Basarabiei

 

 

 

 

 

Membru al conducerii Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, din 1913, profesor la Universitatea din Cernăuţi, din 1914, membru corespondent şi apoi membru titular al Academiei Române, din 1916, Ion Nistor e una din acele personalităţi complexe care au avut un cuvânt greu în problematica societăţii româneşti din prima parte a sec. XX.

În perioada 1919-1939, în plan politic şi public, a avut responsabilităţi dintre cele mai diverse: ministru al Bucovinei în Guvernul I.C. Brătianu, între 1922-1926; senator de drept între 1928-1933; ministru secretar de stat pentru minorităţi etnice, în 1933; ministru al muncii în guvernul condus de Gh. Tătărescu; ministru al cultelor şi artelor în acelaşi cabinet…

 

 

 

 

Pantelimon Halippa, preşedinte a Sfatului Ţării care a votat Unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România la 27 martie 1918

 

Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, judeţul Soroca – d. 30 aprilie 1979, Bucureşti) a fost un publicist şi om politic român basarabean.

A fost unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi pentru unirea acestei provincii cu România, preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918. 

A ocupat funcţii de ministru în diferite guverne şi a fost persecutat politic de regimul comunist şi închis la Sighet.

Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.

 

Publicitate

Le-a fost recunoscut ungurilor din Transilvania dreptul la autonomia teritorială în Rezoluţia Unirii din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia?

 

La 1 decembrie 1918, peste 100.000 de oameni din toate colțurile României s-au adunat la Alba Iulia, în inima Transilvaniei, pentru a asista la desăvârșirea unuia dintre cele mai măreţe acte din istoria poprului român.

Cu entuziasm și inimi însuflețite de dragoste de țară, românii au venit să dea mână cu mână, într-o țară unită.

După terminarea Primului Război Mondial, poporul român a reușit să valorifice împrejurările favorabile ale mișcării de eliberare a popoarelor din Europa și a consfințit propria eliberare și unire, în „Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia”.

Adunarea de la Alba Iulia s-a ținut într-o atmosferă de sărbătoare.

Aici au venit 1.228 de delegați oficiali, din toate cele 130 de cercuri electorale și din toate cele 27 de comitate românești, episcopi, oameni de cultură, care au proclamat, la unison, „deplina libertate națională”, „votul obștesc, direct și egal”, „libertatea presei” dar și reforme în mai multe domenii ale vieții. 

Pe lângă oficialități, la Alba Iulia au venit, români de peste tot, de peste Carpaţi, cu trenul, cu căruţele, călare, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore, cu table indicatoare a comunelor ori a ţinuturilor de unde proveneau, în cântări şi plini de bucurie.

 

 

 

 

 

 

Marea Unire a tuturor românilor a fost împlinită în miezul zilei de 1 decembrie 1918, când cele 1.228 de semnături ale delegaților oficiali aleşi de români, s-au așternut pe Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia.

Deşi liderii maghiarimii nu au recunoscut şi nu recunosc Unirea de la Alba Iulia, o invocă întotdeauna ca argument pentru legitimarea revendicărilor lor, indiferent dacă solicită drepturi referitoare la educaţie sau cultură, ori autonomie teritorială.

Pe cât de hulită este Rezoluţia Unirii din 1 Decembrie 1918, pe atât de mistificată este ea în mentalul colectiv unguresc.

Numai că, nici politicienii, nici istoricii maghiari, nu citesc corect documentul din 1 Decembrie 1918…

Zilele trecute, deputatul UDMR József Kulcsár-Terza declara foarte supărat în 9 mai a.c  : 

„Prin Proclamaţia de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, când a luat fiinţă România modernă, au fost făcute nişte promisiuni care niciodată nu au fost respectate. Noi nu cerem altceva decât să se respecte acele promisiuni.”

Nici în Ungaria percepţia nu este diferită. De exemplu, anul trecut, în 29 noiembrie, István Szávay, deputat al partidului extremist JOBBIK, solicita în Parlamentul de la Budapesta ca toate instituţiile guvernamentale maghiare să arate lumii că România „nu respectă promisiunile de la Alba Iulia din 1918” (hogy még 1918-as gyulafehérvári ígéreteit sem tartja be) şi că „România este încă datoare cu respectarea promisiunilor din 1918” (Románia pedig még az 1918-as ígéreteinek betartásával is adós).

Ne atrage atenţia şi un articol de opinie semnat de un istoric maghiar din Transilvania, Gyula Kádár (1953-2015), foarte respectat de către comunitatea maghiară,  care, în data de 29 noiembrie 2014 afirma: 

„Primul punct al articolului III al hotărârilor de la Alba-Iulia prevede dreptul la autonomia locală, culturală şi teritorială… Până în momentul de faţă, nu au fost puse în practică hotărârile de la Alba-Iulia, iar principiile de bază stabilite acolo considerăm şi în momentul de faţă că sunt o sursă juridică, deoarece pe acestea poate fi clădită convieţuirea paşnică a maghiarilor şi românilor din Transilvania.

Nu cerem nici în momentul de faţă mai mult decât ni s-a promis în 1918… A sosit timpul ca România să poată crea cadrul juridic promis la 1 decembrie 1918, în hotărârile de la Alba-Iulia. În baza hotărârilor, cerem recunoaşterea autonomiei teritoriale a Pământului Secuiesc, dreptul utilizării oficiale a limbii maghiare şi ca drapelul secuiesc să nu fie persecutat.”

Desigur că o asemenea îndârjire din partea maghiară nu poate decât să ne provoace la o lectură a Rezoluţiei Unirii din 1 decembrie de la Alba Iulia, în care am tot căutat unde este promisă autonomia teritorială, mai ales în invocatul articol 3.

Vă propun un exerciţiu simplu de lectură a acestui document istoric…

Pentru început, iată textul:

„I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.

II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:

1.     Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

2.  Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.” (subl. M.D.)

În primul rând, atrag atenţia că punctele de la articolul III sunt „principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român” proclamate.

În schimb, Unirea este decretată în primul articol: „decretează unirea”.

Este o diferenţă imensă din punct de vedere juridic între o hotărâre sau decret, cum a fost Unirea, şi proclamarea unor principii. Principiile proclamate la Alba Iulia nu sunt nici promisiuni şi nici nu formează vreo bază juridică pentru revendicările ungurilor din Transilvania.

Primul alineat al articolului III formulează clar primul principiu: „deplină libertate naţională”.

Iar pentru a nu exista interpretări diferite, în fraza următoare se explică ce înţelege Adunarea Naţională a românilor prin această „deplină libertate naţională”, adică:

– Fiecare popor se va instrui … în limba sa proprie prin indivizi din sânul său.

Adică fiecare minoritate va putea să aibă şcoli în limba sa.

Referindu-ne la maghiari, ei au sau nu şcoli cu predare în limba maternă indiferent de nivel? Eu ştiu că de la nivel de grădiniţă până la cel universitar există învăţămînt în limba maghiară gratuit. Maghiarii pot învăţa în limba maternă, adică în limba maghiară.

– Fiecare popor se va administra … în limba sa proprie prin indivizi din sânul său.

Adică fiecare minoritate va avea reprezentanţi în administraţie.

În comunele, oraşele şi judeţele cu populaţie predominant maghiară consilierii locali, consilierii judeţeni, primarii, şefii consiliilor judeţene sunt unguri. Chiar şi în localităţile în care maghiarii nu sunt majoritari, ei au consilieri locali sau judeţeni proporţional cu ponderea lor demografică.

– Fiecare popor se va judeca … în limba sa proprie prin indivizi din sânul său.

M-am uitat pe internet la organigrama tribunalelor din judeţele Harghita şi Covasna.

În fiecare tribunal sau judecătorie din regiunile locuite de maghiari există judecători şi grefieri unguri. Deci pot fi judecaţi de „indivizi din sânul său”.

Chiar şi la Curtea Constituţională există un judecător ungur.

Statul român asigură traducător autorizat atunci când este necesar. Cine îi opreşte pe juriştii maghiari să intre în magistratură?

– Fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare … în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

Din 1990, în fiecare Parlament ales al României au fost deputaţi şi senatori unguri, proporţional cu ponderea populaţiei maghiare şi cu opţiunile lor de vot.

– Fiecare popor va primi drept de reprezentare … la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

Mai ştie cineva socoteala în câte guverne de după 1990 au fost miniştri unguri?

Chiar şi atunci când nu sunt oficial la guvernare, există secretari de stat unguri în Educaţie, sau  la Cultură.

Toate aceste puncte detaliate sunt ceea ce înţelegeau românii în 1918 ca „deplină libertate naţională”.

Nicăieri nu este niciun cuvânt despre autonomie teritorială.

Faptul că după enunţarea principiului „Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare” urmează punct şi apoi textul continuă cu detalii, arată clar că românii au fost atenţi la Alba Iulia să explice ce înţeleg ei prin această libertate naţională pentru a nu se crea confuzii şi a nu lăsa loc de interpretări diferite.

În niciun caz românii nu au promis şi nu au declarat ca principiu autonomia teritorială a ungurilor sau a altor minorităţi.

Politicienii români din Transilvania ştiau foarte bine ce înseamnă autonomia teritorială şi din această cauză au evitat utilizarea acestei expresii în Rezoluţia Unirii.

Tocmai de aceea au folosit expresia „deplină libertate naţională”, pe care au ţinut să o explice imediat detaliat. Ca dovadă că ştiau foarte bine ce înseamnă cuvântul autonomie şi care sunt implicaţiile lui juridice, este utilizarea lui în cazul confesiunilor.

Este vorba de alineatul 2 din art. III, când se proclamă ca principiu: „Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.”

Aici au alipit doi termeni – libertate şi autonomie, rezultând sintagma libertate autonomă.

Iată dovada că prin libertatea de la alineatul 1 românii nu au înţeles autonomie!

Apropos, unii politicieni se plâng că nu ar avea autonomie confesiunile maghiare din Transilvania. Atunci cum se explică prezenţa lui László Tökes, care s-a radicalizat extrem de mult împotriva României, în fruntea Bisericii protestante maghiare din Transilvania?

Sau prezenţa în fiecare biserică ungurească, fie protestantă, fie catolică, a steagului Ungariei la loc de cinste, ca o icoană, iar cel al României lipseşte cu desăvârşire?

Nu este o dovadă a autonomiei confesionale în România? Atunci pe ce bază invocă ungurii Documentul Unirii din 1 Decembrie 1918? Nicăieri nu scrie acolo autonomie teritorială.

Toate componentele acestei libertăţi naţionale proclamate ca principiu la 1 Decembrie 1918, de la învăţâmânt în limba maternă până la administraţie în maghiară şi reprezentare în Parlament şi în guvern sunt respectate.

Aşa ceva era în Evul Mediu timpuriu, când se aplica principiul personalităţii legilor, adică fiecare etnie avea propriul cod de legi.

 Rezoluţia Unirii din 1 decembrie 1918 a devenit un mit în mentalul colectiv maghiar, inventat şi promovat de politicieni cu ajutorul ziariştilor şi a istoricilor locali, care interpretează cum ar dori ei să fi fost acea rezoluţie.

Am găsit cel puţin trei traduceri diferite în maghiară ale fragmentului mai sus invocat din Rezoluţia de la Alba Iulia.

Cred că traducerea făcută de ziariştii maghiari de la cotidianul central Pesti Hirlap în 3 Decembrie 1918 este mult mai apropiată de sensurile epocii respective, decât traducerile vehiculate de politicienii de astăzi.

Iată un fragment cu acel punct 3, alineatul 1, din ziarul budapestan, pentru a le aminti politicienilor maghiari că cel mai bine au înţeles sensul cuvintelor din Proclamaţia Unirii oamenii epocii respective.

Nici ei nu au văzut nicăieri autonomie. Nici teritorială şi nici măcar culturală.

Extras din Pesti Hirlap, 3 Decembrie 1918:

Invocarea Rezoluţiei de la Alba Iulia de către unguri este nu doar un mit, ci şi un paradox, în condiţiile în care mulţi maghiari nu recunosc Unirea Transilvaniei cu România, deci nu recunosc Documentul Unirii. Dar îl invocă, mistificându-l, când cer autonomie.

Suntem aproape la 100 de ani de la Unirea de la Alba Iulia, a cărei valoare istorică şi juridică nu poate fi contestată. Transilvania s-a unit cu România pentru că aşa au hotărât românii la Alba Iulia, nu pentru că am fi primit-o cadou de la Marile Puteri la Conferinţa de Pace.

Acesta este un alt mit al politicienilor şi istoricilor maghiari, despre care vom vorbi altădată. În acest secol, nu am reuşit să normalizăm relaţiile româno-maghiare.

În ciuda relaţiilor oficiale paşnice, aliniate în geopolitica Europei Centrale, animozităţile sunt reciproce.  În loc de argumente de genul „ni se cuvine pentru că aţi promis la Alba Iulia”, care, după cum se vede, sunt doar un mit, ar trebui poate să vină politicienii maghiari cu argumente practice, izvorâte din necesităţile cotidiene ale comunităţii maghiare.

Animozităţile sunt declanşate de erorile de comunicare ale părţii maghiare. 

 

 

Citiţi mai mult:

 

http://alba24.ro/istorie-vie-la-alba-iulia-marea-unire

adev.ro/osckcy