CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

11 august 1456 – A murit răpus de ciumă la Zemun, lângă Belgrad, eroul luptei antiotomane Iancu de Hunedoara

 

 

 

Ioan (Ion) Huniade (Iancu de Hunedoara), voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei

 

Ioan (Ion) Huniade (Iancu de Hunedoara), voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei

Ioan de Hunedoara, alternativ Ioan (Ion) Huniade, Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin (n. cca. 1387 – d. 1456), a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.

Iancu  s-a născut în jurul anului 1387 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite, de împăratul Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei.

Tatăl lui Iancu a fost Voicu, iar bunicul se numea Şerb. Mama lui Ioan a fost Erzsébet (Elisabeta) Morzsinai.

Unele surse menţionează că tatăl lui adevărat era Sigismund de Luxemburg, având un frate tot cu numele Ioan — duplicarea numelui fiind în acea epocă un obicei, atunci când unul dintre copii avea tatăl diferit.

Conform obiceiului nobilimii maghiare, Voicu a luat numele de Hunyadi (de Hunedoara) după ce a primit în 1409 de la Sigismund de Luxemburg domeniul şi castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.

 

 

 

Castelul Hunedoara, România, preluat help.berberber.com

Foto: Castelul de la Hunedoara 


Apărător al creştinătăţii împotriva otomanilor, Iancu de Hunedoara, a fost învins la Varna (1444) şi Kossovopolje (1448), dar a reuşit să-l învingă pe sultanul Mehmed al II-lea Cuceritorul  Constantinopolului la Belgrad, în 1456.

În 11 august 1456 a murit răpus de ciumă la Zemun, lângă Belgrad şi  a fost înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sfîntul Mihail.

Pe piatra sa funerară stă înscris “s-a stins lumina lumii”.

Drept omagiu, papa Calixt al III-lea a elogiat victoria obţinută de Ioan de Hunedoara descriind-o ca “cel mai fericit moment al vieţii sale”şi a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa, să fie trase în fiecare amiază, ca o chemare zilnică a credincioşilor la rugă pentru apărarea oraşului.

Această tradiţie, a trasului clopotelor de amiază, este atribuită în mod tradiţional sărbătoririi internaţionale a victoriei în bătălia de la Belgrad, contra oştirii otomane a sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului.

Până şi sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om.”

 După victoria creştinilor de la Belgrad, s-a instaurat, o perioadă de 70 de ani de linişte  la graniţa de sud est a regatului maghiar.

 

 

 

 

Pecetea lui Iancu de Hunedoara, preluat mediafax.roBlazon Iancu de Hunedoara, preluat comune.ro

 

Foto: Pecetea şi blazonul lui Iancu de Hunedoara

 

 

Originea blazonului familiei Huniade, care prezintă un corb cu un inel de aur în cioc, nu este  foarte clară.

Din Anuarul Silezian aflăm că un corb a smuls inelul din mâna tânărului Iancu, iar acesta a ucis pasărea cu o săgeată, recuperând astfel inelul, şi pentru a comemora acest incident, a ales corbul ca simbol pentru blazonul său.

Alţi istorici sunt de părere că blazonul a fost derivat de la una din moşiile familiei, numită Piatra Corbului (în maghiară Hollókő). Altă legendă spune că mama lui Matei a reuşit să-i trimită un mesaj cu un corb, pe vremea când acesta a fost închis la Praga (ceea ce explică motivul pentru care Serviciul Poştal din Ungaria a avut ca simbol un corb timp de mai bine de un secol).

Alte teorii spun că, la fel ca şi şoimul pentru dinastia Arpadiană, corbul este o veche pasăre simbol.

Acest blazon ar fi fost folosit de strămoşii regelui Matei cu mult timp înainte, ceea ce ar explica şi posibila origine cumană a familiei.

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/05/19/un-mare-comandant-de-osti-pentru-care-bat-in-ultima-jumatate-de-mileniu-clopotele-de-amiaza-in-toate-bisericile-catolice-iancu-de-hunedoara/

 

Surse:

 

http://www.istoria.md/articol/556/11_august,_istoricul_zilei#

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_de_Hunedoara

nationalisti.ro;

Timpul md.

11/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | 1 comentariu

Un mare comandant de oști pentru care bat in ultima jumatate de mileniu clopotele de amiază in toate bisericile catolice – Iancu de Hunedoara

 

 

 

 

 

 

 

In data de  6 august 1456, Papa Calixt al III-lea a emis o Bulă prin care decreta ca toate bisericile catolice din lume să tragă clopotele la ora 12.00, in semn de omagiu  adus marelui comandant de osti  IANCU DE HUNEDOARA, cel care oprise invazia otomană la asediul Belgradului.

După mai bine de 500 de ani, practica aceasta stă, încă, în picioare…

Pe 8 aprilie 1455, după o dispută îndelungată între familiile Orsini și Colonna, capetele luminate reunite în Conciliu, decid ungerea ca  Suveran Pontif a lui Alfonso de Borja y Cavanilles, primul Papă de origine spaniolă de la Roma.

Sub numele de Calixt al III-lea,  va fi Papa care va cere revizuirea celebrului proces al Ioanei d’Arc, pe care o va reabilita.

Tot el este acela care a initiat  organizarea unei cruciade împotriva Imperiului Otoman, condus deMahomed al II-lea ”Cuceritorul”, cel care călcase în picioare Constantinopolul in 1453.

La 15 mai 1455, Calixt al III-lea trimite depeșe tuturor statelor creștine, chemându-le la luptă. Nimeni nu s-a prea îngrămădit însă, cu excepția romanului IANCU DE HUNEDOARA, guvernatorul regent Ungariei care a fost  de acord să ia parte la asediul Belgradului.

Iancu a fost  ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl marelui rege al Ungariei Matia Corvin. 

S-a născut în jurul anului 1407 (după alte surse 1387) într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite, de împăratul Sigismund de Luxemburg în calitatea acestuia de rege al Ungariei.

Tatăl lui Iancu era cneazul român Voicu, iar bunicul se numea Șerb. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După obiceiul nobilimii maghiare, Voicu a luat numele de Hunyadi (de Hunedoara) când a primit, în 1409, de la Sigismund de Luxemburg domeniul și castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.

În 1448 Iancu de Hunedoara a primit titlul de Prinț (Princeps) de la Papa NIcolae al V-lea și a continuat luptele împotriva otomanilor.

Era vărul  domnului  moldovean Bogdan al II-lea, (tatăl lui Ștefan cel Mare).

Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456 și a fost deosebit de puternic.

Unele surse vorbesc despre o oaste otomană condusa de sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, avand in componenta sa 150.000 de soldați, ajutată de 60-65  galere venite pe Dunăre și alte ambarcațiuni mai mici.

Iancu avea, în total, 30.000 de ostasi. Practic, în afara de oastea sa, doar soldatii lui Ioan de Capistrano, trimisul Papei, mai luptau alături de el.

La 14 iulie, flota creștină cauzează mari pagube adversarilor. Turcii reușesc să pătrundă, de două ori, în oraș, dar sunt respinși.

La 22 iulie armata lui Iancu de Hunedoara, pe care chiar el o conducea, trece râul Sava, declanșând atacul general.

Tunurile turcilor sunt capturate, dezastrul e mare, iar sultanul e rănit de o săgeată și salvat doar prin sacrificiul suprem al unui ienicer, numit  Hassan.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Victoria lui Iancu a fost totală, creștinii pierzând in jur de  3-4 000 de oameni..

Pe 6 august vestea ajunge la urechile papei Calixt. ”Este cel mai fericit moment din viața mea !”, a exclamat Papa, care emite imediat o Enciclică prin care cere ca toate clopotele bisercicilor catolice din întreaga lume să fie trase zilnic, la 12.00, în semn de omagiu adus viteazului Iancu de Hunedoara. 

S-a spus de atunci că „bătălia de la Belgrad a decis soarta lumii creștine”

Aceasta practică instituita atunci, este continuată și astăzi.

Din nefericire, eroul nostru nu a apucat să se bucure prea mult de succes.

A murit la 11 august 1456, în tabăra de la Zemun, răpus de ciumă si a fost înmormântat la Alba-Iulia, în Catedrala „Sf. Mihail”.

Pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii„.

Până și sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său:

Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om„. 

Surse: wikipedia.ro; nationalisti.ro; Timpul md.

19/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | 1 comentariu

Cultul Cavalerilor Danubieni

Cultul Cavalerilor Danubieni
 

Cei doi Zamolxis, simbol al libertatii
Una dintre cele mai misterioase religii cu radacini in Dacia preistorica si a carei continuitate a atins secolul XIX, a fost Cultul Cavalerilor Danubieni. Singurele marturii existente sunt niste basoreliefuri si niste monumente. In comparatie cu alte monumente religioase, cele inchinate cultului Danubian sunt turnate in plumb, material care, in credinta stramosilor nostri apartinea lui Zamolxis. Pana la ora actuala monumentele contin secvente cu un singur Cavaler, cu 2 Cavaleri si o Mare Zeita si cu scena unui banchet sacru oferit invingatorilor. Dupa cum se stie, dacii erau unul din putinele popoare care ni ciopleau chip pentru zeii lor. Moda asta a fost introdusa de romani, mai precis de colonistii veniti in Dacia. Fiecare din scenele reprezentate sunt o continuare a cultului lui Zamolxis, mai exact, o preluare a acestui cult de catre invingatori si de catre popoarele cucerite de ei. Romanii au facut mai mult: au recunoscut superioritatea lui Zamolxis, a straniului Cavalerul Danubian, punandu-si principalii zei in urma acestuia pe diferite monumente. Faptul ca noua religie s-a raspandit dupa cucerirea unei parti din Dacia de catre romani (Traian a cucerit 14% din teritoriul dac), arata dorinta in reintregirea tarii si faptul ca dacii liberi ii sprijineau pe fratii lor aflati sub ocupatia romana.

Basoreliefurile in care apar cei doi cavaleri si Marea Zeita ii reprezinta pe cei doi gemeni Zamolxis care, impreuna cu Zeita Bendis, ocrotitoare a Daciei, au format prima trinitate de dinaintea crestinismului, aratand, totodata si dorinta reintregirii tarii venita atat din partea dacilor aflati sub ocupatia romana cat si de dincolo de frontiera, din teritoriul controlat de dacii liberi. Era simbolul Patriei care hranea acelasi popor, acum impartit in doua, dar care avea aceeasi credinta, aceeasi limba si aceleasi teluri primordiale.  Cei doi Cavaleri erau inarmati fie cu o lance, fie cu securea dubla, avand pe cap nu cusma dacilor ci misterioasa boneta frigiana, caciula rosie simbol al luptei pentru cucerirea libertatii folosita in toate timpurile, din antichitate si pana in vremurile moderne de catre toti conducatorii armatelor care luptau pentru eliberarea tarilor lor sau pentru eliberarea din sclavie (sa nu uitam ca armata lui Spartacus avea ca simbol boneta insotita de numarul legiunii, a cohortei si a manipul-ului respectiv). De asemenea, Cavalerii purtau steagul dac, celebrul dracos cu cap de lup si trup de sarpe. Multi s-au intrebat ce reprezenta steagul dac si fiecare a incercat sa-I dea propria explicatie, fara sa priveasca  dincolo de mistica getilor. Lupul este simbolul zeului suprem al Universului, Dac-sha, amintit in vedele indiene ca tatal triburilor dace, iar sarpele este simbolul lui Zamolxis, stapan al lumii de dedesubt, aflata dincolo de granita mortii.

Pasarea Phoenix si Corbul, doua pasari nemuritoare

Dacii au fost singurul popor  a caror credinta depasea marginile propriei tari cat si marginile Pamantului. Credinta lor a fos una universala. Pe aceleasi basoreliefuri mai intalnim 2 reprezentari a caror intelegere apartine doar initiatilor. Este vorba de pasarea Phoenix, pe care multi istorici au descris-o ca fiind un vultur. Cea de a doua este un corb. Dureros este ca multi dintre istorici sunt simpli functionari care au invatat pentru a ajunge in functia respectiva, care, in necredinta lor, nu au putut privi catre maretia poporului nostru si a stramosilor nostri. In credinta pelasgilor, stramosi ai dacilor, pasarea Phoenix reprezenta renasterea spirituala a unui popor. Un monument extrem de important in acest sens il reprezinta celebrul Tezaur de la Pietroasa, carora istoricii romani, in nestiinta lor sau in reaua lor credinta, I-au spus <Closca cu puii de aur>, cand de fapt ea reprezinta pasarea nemuritoare si puii sai, simbol al renasterii permanente a poporului nostru. Iar cea de a doua pasare, corbul, este intalnit mereu ca un mesager intre lumea celor vii si lumea celor plecati de aici, dacii fiind convinsi ca nu exista moarte ci doar o trecere catre viata adevarata. Sa nu uitam ca, dupa mai bine de 1000 de ani, corbul va deveni simbolul uneia dintre cele mai renumite familii nobile din Transilvania, familia Huniazilor care au dat natiunii romane pe cel mai viteaz conducator de osti, Iancu de Hunedoara.

Neofitii treceau probe de curaj si mureau simbolic

Unul dintre elementele misterioase ale cultului era faptul ca initiatii nu consumau nici un fel de carne ci doar peste, aliment care purifica trupul, alungand demonii. Ne mai miram oare ca dacii au fost crestinati atat de usor de Apostolul Andrei, cand acestia posedau, innainte de venirea discipolului lui Isus, toate elementele crestine?
Din pacate, la ora actuala nu au fost descoperite temple ale cultului Danubian, dar se presupune ca acestea s-ar fi aflat in munti, in pesteri greu accesibile neofitilor. Cei care doreau sa devina Cavaleri ai Libertatii, respectiv ai Ordinului Danubian, trebuiau sa treaca anumite teste, examenul final fiind dat in zona muntoasa unde viitorul cavaler urma un ritual de purificare si renastere spirituala. In basoreliefuri apare ritualul de inghitire a candidatului de catre un dragon (balaur in credintele populare), urmata de sosirea unui Cavaler al Ordinului care invingea balaurul, simbol al raului si il scotea din burta pe viitorul cavaler, care invia si devenea unul dintre membrii ordinului, purificat de insusirile negative.

Ei invingeau intotdeauna

Mai mult, in randurile danubienilor erau acceptati numai nobili. Si asta nu dintr-o discriminare de rasa, ci pentru ca meseria nobililor era razboiul. Oamenii liberi munceau pamantul si doar in caz de primejdie veneau sub arme, pe cand nobilii se pregateau permanent in arta razboiului. Ordinul Cavalerilor Danubieni reprezenta elita tarii, ii reprezenta pe cei mai buni razboinici si pe marii preoti, pastratori ai ritualurilor stramosesti. Si nu intervenea intr-o lupta decat atunci cand era amenintata insasi integritatea tarii. Pentru ca una din conditiile de supravietuire era anonimatul. Sa nu uitam ca, dupa mai bine de 13 secole, ii vom intalni pe acesti cavaleri reorganizati sub Ordinul Dragonului, ordin a carei paternitate si-au insusit-o maghiarii si popoarele germanice, ordin din care au facut parte toti marii nostri domnitori din toate cele trei tari romane. Daca intelegem taina acestui Ordin de lupta poate intelegem si cum a fost posibil ca voievozii nostri, cu o mana de viteji, sa bata de atatea ori armatele numeroase ale imperiilor vecine, venetici fara tara si fara credinta.

Eliszar

Razboiulnevazut.com

04/02/2010 Posted by | DIVERTSMENT, LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: