CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

A fost depusă o plângere penală contra premierului Ludovic Orban și a mai multor miniștri din guvern

 

 

 

 

Imagini pentru ludovic orban și photos Câțu

 

 

 

 

 

O organizație civică din Hunedoara a depus o plângere penală pe numele mai multor miniştri din guvern, printre care premierul Ludovic Orban, ministrul de finanțe Florin Cîţu şi ministrul economiei Virgil Popescu, precum și contra senatoarei liberale Carmen Harău, scrie https://bpnews.ro/plangere-penala-contra-lui-orban.

Acuzaţiile sunt extrem de grave: trafic şi cumpărare de influenţă pentru ajutorul de stat acordat Combinatului Siderurgic de la Hunedoara.
Dacă Asociația Civică Solidaritatea Hunedoreană (ACSH) se concentrează în principal pe situația de la ArcelorMittal Hunedoara, în realitate, problema este mult mai amplă, și alte multinaționale beneficiind de „facilitățile” acordat combinatului siderurgic hunedorean.

În total, suma acordată de guvernul Orban ca ajutoare de stat pentru energie electrică mai ieftină și scutirea la plată a certificatelor de emisii de CO2/Energie pentru multinaționale este de 830 milioane de euro, sumă aproape egală cu cea de 875 milioane de euro care ar fi acoperit plata alocațiilor mărite conform legii pe perioada ianuarie-august 2020.

Liberalii s-au plâns în gura mare că nu au de unde să scoată bani pentru alocații, dar își permit să acorde subvenții pentru companii străine, fapt ce, în opinia inițiatorilor plângerii, constituie circumstanță agravantă!

Printre companiile care beneficiază de aceste „facilități” figurează Alro Slatina (deținută de ruși), Dacia Renault (deținută de francezi), Liberty Steel Galați si ArcelorMittal Hunedoara (deținute de indieni) sau Petrom (deținută de austrieci și, indirect, de ruși).

Faptele prezentate în plângerea ACSH constituie elementele tipice, de manual, ale unei operațiuni de trafic de influență. Un rol important în acest scandal îl joacă senatoarea liberală de Hunedoara, Carmen Harău, parteneră de afaceri a Arcelor, prin intermediul companiei RECOM SID SA, care are ca obiect de activitate reparații/mentenanță în domeniul siderurgiei/metalurgiei și al construcțiilor metalice.

Preocupată de propriile interese de afaceri, senatoarea Harău s-a făcut purtătorul de cuvânt al Arcelor Mittal pe lângă premierul Orban, care a și avut o întâlnire cu conducerea companiei indiene.

Cum de are atâta influență senatoarea Harău asupra premierului? Doamna Harău este un sponsor important al Partidului Național Liberal, nu neapărat din buzunarul propriu.

Cei de la Arcelor Mittal sunt cunoscuți ca fiind foarte generoși cu politicienii care le sunt favorabili. Și fostul premier britanic Tony Blair a avut necazuri din pricina banilor de campanie luați de la Mittal.

14/02/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

7 martie 1441 – Iancu de Hunedoara devine voievod al Transilvaniei. VIDEO

 

 

Ioan (Ion) Huniade (Iancu de Hunedoara), voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei

Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei, tatăl regelui Ungariei Matia Corvin.

 

Ioan de Hunedoara, alternativ Ioan (Ion) Huniade, Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin (n. cca. 1387 – d. 11 august 1456, la Zemun), a deţinut consecutiv funcțiile de ban de Severin (1438-1441), de voievod al Transilvaniei (1441-1446), de guvernator și regent al Regatului Ungariei (1446-1453) și de căpitan general al regatului (1453-1456). 

A fost de asemenea una dintre cele mai importante personalităţi din istoria românilor, Ungariei şi a Balcanilor.

 Iancu de Hunedoara a fost ales guvernator al Ungariei (1446), după moartea regelui Vladislav, pe timpul minoratului regelui Ladislau al V-lea.

S-a remarcat prin  extraordinarele sale calități   diplomatice şi de comandant militar  datorită cărora a reuşit să oprească la mijlocul secolului al XV-lea ofensiva turcilor spre Europa Centrală, să apere statele de la nordul Dunării de cucerirea otomană și prin aceasta să apere și civilizația europeană, fiind un exemplu pentru lumea apuseană care se hărțuia pentru interese mărunte.

Iancu s-a născut în jurul anului 1387 într-o familie înnobilată pentru merite deosebite, în anul 1409, de împăratul Sigismund de Luxemburg în calitatea acestuia de rege al Ungariei.

Documentele istorice atestă fără dubii originea românească a lui Iancu de Hunedoara. Primul membru al familiei mentionat în documentele istorice a fost Şerban (numit și Şerb sau Şorb), care s-a stabilit în comitatul Huniad (în maghiară Hunyad) din Transilvania, venind conform unor surse din Valahia.

Fiul său Voicu (mentionat și ca Vajk în maghiară), devenit catolic și adoptând numele Ladislau (în maghiară László), a fost înnobilat în 1409 și a primit moşia castelul Huniazilor (astăzi Hunedoara), atunci numit Hunyadvár (astazi Vajdahunyad în maghiară), care a devenit proprietatea ereditară a familiei, care mai este cunoscută și sub numele Corvin sau Corvinus.

 

Blazonul familiei Huniade

Cel mai timpuriu document care certifică prezenţa familiei Huniazilor pe scena istoriei, este actul de danie din 18 octombrie 1409 prin care regele Sigismund de Luxemburg dăruieşte  lui  Voicu, tatăl lui Iancu, domeniul regal al Hunedoarei, cu toate locurile sale de arătură, fânețele, pășunile, pădurile, apele, heleşteele, după vechile și adevăratele hotare, drept răsplată pentru strălucitele sale succese militare, dovedite în diferite împrejurări ca oștean al Curții.

Huniazii au dominat vreme de aproape un secol istoria popoarelor care au locuit în ţinuturile estice ale Europei.

Iancu de Hunedoara şi fiul său, regele Matia Corvin, au devenit personaje de legendă, dar mărturii impresionante s-au păstrat şi despre alţi membrii ai acestei puternice familii din Transilvania.

 

Membri importanţi ai familiei Huniade :

 

„Ioan Huniade (1387 – 1456), al doilea fiu al lui Voicu, mare conducător de armată, ajunge voievod al Transilvaniei și General Capitan și Regent al Ungariei.

” Ladislau Huniade (1433 – 1457), fiul mai mare al lui Ioan Huniade, conducător de osti și om de stat în Ungaria. Subiectul unei opere compuse de Ferenc Erkel.

” Regele Matei Corvin al Ungariei (1443 – 1490), al doilea fiu al lui Ioan Huniade, a domnit în Ungaria și Croația din anul 1458 până în 1490, iar în Boemia și Silezia din 1469 pâna în 1490.

” Ioan Corvinus (János Corvinus) (1473-1504), fiul regelui Matia Corvin, duce de Glogów (Silezia) și ban al Croației și Slavoniei.

 

 

 

 

Foto: Castelul Huniazilor

 

 

Potrivit unor istorici, Iancu s-ar fi născut în anul 1407, însă alţi cercetători au datat naşterea sa cel târziu în anul 1387. Aşadar, ar fi putut avea 49 de ani la moartea sa, ori chiar aproape 70 de ani. 
 Peste un deceniu, în 1419, dania regală pentru Hunedoara a fost transcrisă la cererea unchiului său, ocazie cu care apare și numele fratelui său, care avea același nume, Ioan.

Nu era un caz neobișnuit ca doi fraţi să poarte același nume. Toate documentele medievale îl menționează cu numele Ioan.

Dacă până prin 1440 izvoarele îl consemnau cu numele Ioan Românul (Johannes Valachus sau Johannes Olahus), după ce a intrat în centrul vieții politice, sursele îi menționau particula de nobilitate – Ioan de Hunedoara (Johannes de Hunyad sau Johannes Hunyadi) .

Originea lui Iancu de Hunedoara, tatăl viitorului rege Matei Corvin, românul care a condus Regatul Ungariei şi pe care întreaga Europă l-a cunoscut şi apreciat, este încă învăluită în mister. Nu îi neagă nimeni originea valahă, dar sunt multe controverse în ceea ce priveşte zona de obârşie a familiei sale.

Dacă originea românească este indiscutabilă, istoricii nu au ajuns încă la un numitor comun în legătură cu originea socială și geografică a lui Voicu, tatăl lui Iancu. El apare în izvoare în calitate de cavaler la curtea regală, adică pe o poziție superioară în ierarhia curtenilor.

Unii istorici susțin originea lui în Țara Românească, în timp ce alții pe cea în mediul cnezilor români înnobilați din Țara Hațegului.

Orice interpretare a extraordinarei cariere a lui Iancu trebuie să țină cont de existența unei nobilimi românești în regatul Ungariei. Desigur că exista o singură nobilime, cea a regatului, însă în interiorul ei erau multe delimitări, unele pe criterii de avere, altele după situarea geografică cu caracteristici mai mult sau mai puțin definite, dar și pe criterii etnice.

Iar nobilimea românească din Ungaria este o realitate indubitabilă, chiar dacă istoriografia română a acceptat-o cu greutate în ultimele decenii. Cartea lui Ioan Drăgan, Nobilimea românească din Transilvania 1440-1514 (Editura Enciclopedică, București, 2000) este deja o referință în domeniu, însă trebuie completată de cercetări viitoare care se lasă așteptate într-o istoriografie românească încă obsedată de imaginea iobagului român asuprit de nobilul ungur.

Apărător al creştinătăţii contra otomanilor, Iancu de Hunedoara a studiat mult timp tactica de luptă a acestora, constituind detașamente de cavalerie ușoară, capabile să execute lovituri rapide asupra adversarului, fiind  adeptul campaniilor ofensive antiotomane şi demonstrând încă din anul 1438, calități militare deosebite în luptele din Serbia împotriva  turcilor.

Ascensiunea lui Iancu de Hunedoara în carieră a început cu adevărat în vremea Regelui Albert de Austria, care spre sfârşitul lui 1438, l-a numit pe Iancu, ban al Severinului.

În vara lui 1939 regele Albert organizează o primă ofensivă antiotomană, la care Iancu participă, dar acţiunea este un eşec, armata se dezintegrează şi regele se reîntoarce, bolnav, la Strigoniu, unde moare la 27 octombrie.

 Văduva sa, Regina Elisabeta, aştepta un fiu, dar Ungaria rămasă fără rege şi fără un moştenitor sigur, era instabilă din punct de vedere politic, într-un moment în care la porţile regatului ameninţau turcii. Pe acest fond de instabilitate, s-a declanşat şi  un conflict pentru putere între marea şi mica nobilime maghiară.

La dieta de la Buda din 1 ianuarie 1440, regina Elisabeta a cerut sprijinul nobilimii pentru conducerea interimară a regatului şi susţinerea succesiunii la tron. La această dietă a luat parte şi Iancu de Hunedoara, care a încercat să-i  convingăpe cei prezenţi asupra  primejdiei turceşti şi de necesitatea instalării imediate a unui rege cu autoritate reală, susţinând apropierea Ungariei de Polonia şi instalarea pe tronul Ungariei a regelui polonez Vladislav III Jagiello.

Cuvântarea sa a fost suficient de convingătoare şi a întrunit adeziunea majorităţii membrilor dietei. Însăşi regina s-a lăst convinsă să trimită o solie la curtea polonă.

La 22 februarie 1440, în timpul tratativelor la Cracovia, regina a dat naştere un fiu, care va rămâne în istorie sub numele de Ladislau Postumul şi cere retragerea imediată a delegaţiei maghiare de la negocierile cu polonezii.

A fost prea târziu. Partida susţinută şi de Iancu a continuat tratativele de aducere a lui Vladislav pe tronul Ungariei.

Acesta a acceptat tronul la 6 martie şi, în ciuda încercărilor disperate ale partidei reginei, soseşte la Buda la 21 mai şi se instalează efectiv pe tronul Ungariei, dar ruptura politică între cele două tabere a degenerat într-un război civil.

Iancu, aflat de partea lui Vladislav, a condus armata regelui împotriva marilor nobili, pe care i-a înfrânt decisiv la Battaszek, la 10 septembrie 1440.

Drept urmare, ca răsplată pentru serviciile aduse, Vladislav l-a numit voievod al Transilvaniei şi comite al Timişoarei, păstrând şi titlul de ban de Severin. A preluat noua funcţie abia în primăvara lui 1441, pentru că în iarna lui 1440 a plecat la Belgrad cu misiunea de a reorganiza apărarea cetăţii disputate de turci.

 

 

 

 

Domeniul administrat de Iancu de Hunedoara la 1456

                                                                                   

     Teritoriul administrat de Iancu de Hunedoara la 1456

Povestea impresionantă a bătăliei de la Belgrad, în care armatele creştine conduse de Ioan de Hunedoara au rezistat eroic în faţa invadatorilor otomani ai Belgradului şi l-au silit pe sultanul otoman Mahomed al II-lea cuceritorul Constantinopolului să se retragă, l-au transformat pe voievodul transilvănean într-un erou al Creştinătăţii . 

Iancu de Hunedoara a murit în 11 august 1456, în tabăra de la Zemun, lângă Belgrad, la doar trei săptămâni după marea victorie a armatelor creştine împotriva otomanilor.
Moartea voievodului  a fost cauzată cel mai probabil de epuizarea fizică şi ciuma care cuprinsese   armatele sale după retragerea turcilor.

Victoria lui Iancu în bătălia de la Belgrad a surprins pe toată lumea, pentru că otomanii păreau o forţă de neoprit.  

Cronicarul Antonius Bonfinius, contemporan regelui lui Matia Corvin, fiul cel mic al lui Iancu de Hunedoara, susţinea că înainte de moarte voievodul ar fi avut următoarea confesiune, în faţa călugărului Ioan de Capistrano, duhovnicul său:

„Sunt gata pentru drumul cel mare şi etern. Toată viaţa mea a fost o pregătire pentru primirea acelui prieten bun, care să mă conducă la tronul Atotputernicului meu Domn. L-am servit pe acesta între toate peripeţiile şi vitejiile vieţii, năzuindu-mă să umplu acel loc care mi-a fost încrediunţat. Sper, el va primi graţios pe luptătorul său obosit, care a servit cu credinţă şi-i va oferi odihna în locul păcii eterne, unde sufletul său ahtiază”.

 

 

 

Mormântul lui Iancu de Hunedoara se află în catedrala romano-catolică din Alba iulia

 

Mormântul lui Iancu de Hunedoara se află în catedrala romano-catolică din Alba Iulia

 

 

Iancu a fost înmormântat în catedrala catolică de la Alba-Iulia, iar pe piatra lui de mormânt stă scris: S-a stins lumina lumii.

Aceste cuvinte demonstrează rolul lui Iancu în lupta antiotomană, Europa pierzând pe unul dintre cei mai importanți luptători ai săi.

Papa Calixt al III-lea îl numise pe eroul cruciat „atletul cel mai puternic, unic, al lui Hristos„ şi  drept omagiu a elogiat victoria obţinută de Iancu de Hunedoara ca fiind ”cel mai fericit moment al vieţii sale”  decretând, printr-o bulă papală emisă pe 6 august 1456, ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa şi din întreaga lume să fie trase în fiecare zi la ora 12.00, ”până la sfârșitul veacurilor”, în cinstea marii victorii antiotomane şi în amintirea marelui erou român al creştinătăţii .

Iancu de Hunedoara își are mormântul în Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail din Alba Iulia, vizitat anual de mii de turiști. Puțină lume știe însă că trupul domnitorului nu se mai află acolo, mormântul fiind jefuit și devastat de mai multe ori pe parcursul Evului Mediu, cu prilejul unor invazii.

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/03/07/ziua-de-7-martie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Iancu_de_Hunedoara;

http://www.istoria.md/articol/753/7_martie,_istoricul_zilei#1856;

https://www.rfi.ro/politica-97083-clopotele-bat-la-ora-12-memoria-victoriei-lui-iancu-de-hunedoara-impotriva-otomanilor;

http://adevarul.ro/locale/hunedoara/misterul-mortii-iancu-hunedoara-trecut-561-ani-fost-ultimele-cuvinte-marelui-erou-1_598cdbb45ab6550cb8e76e57/index.html;

http://www.iancu.com/iancu-de-hunedoara-1387-1456/.

07/03/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: