CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

AUDIO:De ce comuniștii din R.Moldova NU vor câștiga alegerile din toamna aceasta

De  ce comuniştii NU vor câştiga alegerile parlamentare anticipate din această toamnă 

 octombrie 16, 2010

După „duşul rece” de pe 5 septembrie, atunci când comuniştii pretind a le fi ars o palmă dură celor din Alianţă, am surprins un grup de băbuţe şi nepoţei adunaţi, ca de obicei, la tradiţionalele lecturi publice sub cerul liber, unde citeau într-un glas din nişte foiţe pe care scria Коммунист (Comunistul).

Poate exagerând peste măsură, în acele clipe eram absolut convins că echipa tovarăşului Vladimir Nicolaevici Voronin va câştiga masiv alegerile parlamentare anticipate din această toamnă.

Dar iată că adevăratul curs al evenimentelor nu se află în exagerări sau în cutare sau cutare sondaje.

Marele punct pe „i” îl vor pune oamenii simpli, cei mai mulţi de la ţară, care s-au săturat şi de stânga, şi de dreapta, şi „de cei sus”, şi „de cei de jos”, dar şi de centru, care, deşi a promis, nu a mai putut turna apă peste ambâţurile înflăcărate ale belicoşilor politicieni moldavi.

Orice am presupune, un lucru pare evident – Partidul Comuniştilor nu are cum să preia, ca în 2001 şi 2005, frâiele puterii.

 Mulţi dintre votanţii secerociocanici, care între timp or fi luând prea multe cozi de greblă în cap, nu mai pot fi luaţi cu bombonica atât de simplu.

 

 

De ce? Să căutăm răspunsul în scurtul, dar relevantul dialog de mai jos , ca să înţelegem din ce cauză un ţăran, care de când se ţine minte a votat secera şi ciocanul, dă de înţeles că nu-i mai votează în veci pe comunişti.

HotNews.md

 

 

 

 

 

http://www.youtube.com/watch?v=PPfEpwG-TXM&feature=player_embedded

16/10/2010 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Condoleanţe poporului polonez, pe Facebook

Sign up for Facebook to connect with CONDOLEANŢE POPORULUI POLONEZ / CONDOLENCE to the POLAND.

 
CONDOLEANŢE POPORULUI POLONEZ / CONDOLENCE to the POLAND

Sute de internauţi îşi exprimă, pe Facebook, compasiunea faţă de poporul polonez, îndurerat de dramatica pierdere, într-un accident aviatic, a preşedintelui Lech Kaczynski şi a delegaţiei sale prezidenţiale care îl însoţea la Katyn, unde urmau să comemoreze asasinarea de către sovietici a mii de ofiţeri polonezi în al Doilea Război Mondial.

Cei peste 700 de membri ai grupului „Condoleanţe poporuliu polonez / Condolence to the Poland” îşi exprimă condoleanţele faţă de poporul polonez „atât pentru masacrul din 1940 (Katyn, unde trupele sovietice au ucis cca 20 de mii de ofiţeri polonezi), cât şi pentru tragedia aviatică din 2010, unde au decedat preşedintele polonez Lech Kaczynski, soţia acestuia, guvernatorul Băncii Naţionale a Poloniei – Slawomir Skrzypek, şeful statului major al forţelor armate poloneze – Franciszek Gagor, alţi numeroşi demnitari, precum şi membrii echipajului”.

Comisia privind ultimele rezultate ale investigaţiilor în curs asupra accidentului a anunţat, potrivit „România liberă”, că avionul a efectuat o singură încercare de aterizare, nu trei sau patru, cum se vehicula în presă.

Rusia e fermă că piloţii sunt de vină, susţinând că nu există dubii privind cauzele catastrofei avionului prezidenţial polonez.

Pe de altă parte, deputatul polonez Artur Gurskii, membru al partidului „Dreptul şi Dreptatea” crede că Rusia „minte” în cazul accidentului tragic de la Smolensk.

 Aeronava prezidenţială poloneză (TU-154M), care s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze în vestul Rusiei, pe un aerodrom lângă Smolensk, în condiţii de ceaţă densă, a provocat moartea preşedintelui polonez, Lech Kaczynski, a soţiei acestuia şi a altor 95 de persoane care se aflau la bord.

Autor: Ion Uruşciuc
Sursa: hotnews.md

16.04.2010

16/04/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA, PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: