CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Coronavirusul și războiul hibrid împotriva Bisericii Ortodoxe Române

 

 

 

 

războiul total
 

CoronaVirusul: Faza războiul total împotriva Bisericii Ortodoxe Române

Exista un grup de „progresişti” care duc un război neconvenţional împotriva valorilor identitare româneşti. Aceştia vor critica orice lucru care poate fi legat cu identitatea noastră naţională, începând de la mititei şi mergând până la mărţişor.

Cu toate acestea, războiul împotriva credinţei naţionale este permanent, postacii angajaţi în acest război nu dorm niciodată şi speculează orice moment social sau geo-politic pentru a ataca Biserica Ortodoxă scrie https://razboiulinformational.ro.

Dacă am face o schemă cum se distribuie fiecare nouă campanie de ură, am observa că se aprind întotdeauna aceleaşi „beculeţe” precum: portalul online HotNews, Digi24, Caramitru, ziarul Adevărul, Lucian Mândruţă şi în final USR. De la aceste puncte „fierbinţi”, ura este distribuită printr-o reţea de situri mai mici şi în final prin zeci de conturi false ce au apărut pe reţelele de socializare prin perioada când a fost votat Iohannis.

Nu are importanţă care este topicul, că nu avem şosele, că mor bătrânii în spitale, că avem alegeri sau referendum, cineva întotdeauna mută atenţia de la subiect atacând biserica.

A ajuns celebru sloganul retardat „vrem spitale nu catedrale”, cică fie biserica ar trebui să facă „spitale”, fie acestea ar trebui construite din banii bisericii.

Astfel, în mintea confuză a progresiştilor acefali, statul nu mai are nici o obligaţie iar politicienii care fură fac parte din cotidian. Nu o dată mi-a fost dat să văd faţa uimită a unui străin căruia un „progresist” încerca să îi explice de ce TREBUIE biserica să facă „SPITALE”.

Aproape de fiecare date am putut percepe un murmur în acele locuri în care progresiştii îşi expuneau „planul”: „dar dacă biserica trebuie să facă până şi spitale, statul ce trebuie să mai facă?

Un pește rosu aruncat pentru fraieri

Tactica veche de când lumea este cunoscută mai nou sub numele „red herring” şi constă în a atrage atenţia de la problemele reale într-o direcţie irelevantă pentru situaţia în discuţie.

Prin urmare, nu clasa politică este vinovată de faptul că nu avem autostrăzi, spitale, oameni fericiţi, că ne-a fost distrusă flota, economia, învăţământul, sistemul sanitar, etc… ci biserica. Şi sunt fraieri care „pun botul”… şi încă mulţi.

Prin asta, agenţii dezinformării urmăresc doua scopuri: să scoată cu basma curata clasa politică şi să torpileze Biserica Ortodoxă.

Războiul împotriva noastră: Spitale si Catedrale

Povestea cu „spitalele” e simplă: noi ne-am închis spitalele că aşa recomanda Uniunea Europeană (Reducing hospital beds in Europe) şi teoretic nu vom deschide altele prea curând fără să supărăm Bruxelles-ul.

strategia Uniuni Europene

România se afla pe „ruşinosul” loc  5 la numărul de paturi de spital raportat la 100.000 de locuitori. Italia şi Spania sunt undeva pe ultimele locuri, Germania care „conduce” lupta cu virusul chinezesc este pe primul loc. Bulgaria şi Ungaria care au un număr foarte mic de decese sunt înaintea noastră.

războiul info si coronavirusul

vezi LINK AICI

Conform planului  Bruxelles-ului, doar sistemul privat trebuie încurajat, iar sistemul de sănătate de stat ar trebui să se limiteze doar la urgenţe. BOR a susţinut înfiinţarea a mai multor unităţi medicale, iar acum se pare că plăteşte poliţa pentru această „nesimţire”.

Am dat lista unităților medicale înființate de BOR, aici: Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului declanșează războiul informațional împotriva ortodoxiei

Războiul hibrid împotriva ortodoxiei românești

Primul val

Primul val a fost lansat simultan în România şi Republica Moldova, unde nişte reporteri „se întâmplau” să fie în curtea câte unei biserici chiar în momentul când câţiva credincioşi luau sfânta împărtăşanie. Reporterii „obiectivi” nu au dorit să prezinte lucrurile nici din perspectiva credinciosului care primea trupul şi sângele Mântuitorului, dar nici din perspectiva necredinciosului care ar fi trebuit să vadă în cupă vin (alcool) şi argint.

Chiar şi jurnalistul mincinos Mălin Bot, care a mai fost „activat” la Referendumul pentru definirea căsătoriei, la evenimentele de la Valea Uzului şi chiar în legătură cu protestele vis-a-vis de situaţia Cameliei Smicală, a fost chemat la datorie.

Acesta a lăsat la o parte toate aparenţele precum că el luptă cu „ciuma roşie” şi a atacat frontal biserica ortodoxă în problema sfintei împărtăşanii. Acesta sugerează arestarea preoților care împărtășesc românii.

războiul total împotriva Biserici Ortodoxe Române

Ciudat este faptul că aceşti vigilenţi „luptători” care se declară mari anticomunişti şi se consideră cruciaţi împotriva „propagandei ruse” nu l-au atacat pe tarul Putin că se împărtăşeşte cu aceeaşi linguriţă cu restul credincioșilor.

războiul anti BOR si Putin 

Al doilea val

Al doilea atac, chiar mai perfid, a fost lansat de un anume Liviu Antonesei, de care personal noi nu am mai auzit. Omul propune „Rechiziționarea de urgență a unor proprietăți ale Bisericii Ortodoxe Române și Naționalizarea acestora imediat după ce trece criza”, iar articolul său violează toate regulile de bun simţ ale logicii. Acesta începe observând situaţia gravă în care ne aflam cât şi faptul că actuala clasa politică: preşedinte, liberali, PSD au agravat mult lucrurile, dar mai apoi într-un stil abracadabrist, tocmai bun pentru hipsterii acefali de la U.S.R, găseşte biserica vinovată pentru tot.

Silogism marca Liviu Antonesei:

Premisa 1. Avem o situaţie deosebit de gravă
Premisa 2. Clasa politica este vinovată pentru proasta gestionare a situaţiei
Concluzie. Biserica trebuie să plătească poliţa

Liviu Antonesei op cit

În fine, un mare noroc al nostru este faptul că BOR a acumulat o avere uriașă! Nu era mică nici pe vremea comuniștilor, dar acum a devenit cea mai mare corporație din România. Pentru contribuția directă la propagarea epidemiei, BOR va trebui să plătească. Cei vinovați direct de aceste fapte reprobabile, dar și cei care i-au încurajat, nu i-au înpiedicat, au închis ochii etc. vor trebui să răspundă în fața justiției pămînești, până va veni vremea celei din ceruri.

Miile de cazuri de contaminare, sutele de morți – e varianta optimistă -, care vor surveni în urma evenimentelor spectacol – marșuri, procesiuni, slujbe, împărtășiri fără respectarea regulilor minime de igienă etc. – sunt ușor de documentat, nu doar pentru că avem filme, mărturii și fotografii, ci și pentru că experiența altor țări, mai avansate în molimă!, ne arată că traseul epidemiologic poate fi stabilit cu exactitate. În sfârșit, ierarhii a căror vinovăție legală nu poate fi dovedită, ar trebui să-și asume uriașa vinovăție morală – să se retragă o vreme la mânăstire și să se căiască. Cum a făcut Patriarhul Teoctist, chiar dacă acela a fost adus înapoi de succesor ca să-și aranjeze succesiunea. Și măcar a fost o gazdă demnă pentru Papa Ioan Paul al II-lea!

Dar plata în ordine juridică și morală e ceva, cea în fața lui Dumnezeu e altceva și cu totul altceva este plată în resurse pentru refacerea țării. Cum nu mă aștept ca BOR să procedeze la donații uriașe, cum a procedat biserica din Grecia la vremea marii lor crize, va trebui procedat la o expropiere în interes național.„ Vezi: [(AICI)]

Multa viclenie… luciferică

Cu alte cuvine, singura instituţie care şi-a văzut de treaba ei şi a construit lăcaşe de cult şi nu doar, va trebui să dea socoteală pentru ce au făcut alţii. Aceasta pare a fi cea mai perfida lovitură dată împotriva naţiunii române, mulţi români patrioţi văzând ce fac guvernanţii cu ţara s-au concentrat pe activităţi culturale şi spirituale alături de biserică. Singura şansă de renaştere a naţiunii române în fata hoţiei şi a mitocăniei promovate de la nivel înalt este renaşterea prin credinţă. Aici vor duşmanii să lovească acum decisiv, atacul lor coordonat denotă un plan minuţios şi foarte bine organizat.

Putem spune fără grijă că am putea gresi ca ei aşteptau de mult o situaţie excepţională cu numeroşi bolnavi sau răniţi ca să îşi pună planul diabolic în aplicare.

Ce urmează?

Probabil va ieşi în faţă un hipster USR-ist să propună să „transforme” bisericile în „spitale”, la aceasta va trebui să le răspundem hotărât că pot începe mai întâi cu vilele lui Adrian Năstase şi Klaus Iohannis. Sau dacă chiar vor cel mai mare spital din lume, au Casa Poporului care este undeva la 65% nefolosita. Eventual pot rechiziţiona şi Arena Naţională în care s-a investit atât, sau complexul comercial Romexpo în care se lăfăie multinaţionale să îşi prezinte produsele.

Planul este diabolic, dar înainte de toate ei vor observa reacţia noastră deoarece încununarea planului lor este să facă totul cu voia noastră. Există o ordine divină bazată pe liberul arbitru, prin urmare nu ne pot face sclavi fără acceptul nostru. Dragostea cu sila se cheamă viol, dar dacă tu ai fost cel care ai fost de acord să renunţi la patrimoniul spiritual, la credinţă, la tot, ei îţi vor spune cu zâmbetul pe buze… “dar de ce nu ai zis ceva?”.

Nu biserica a distrus economia, nu biserica a vândut flota, nu biserica a închis zeci şi zeci de spitale, totul este un război hibrid de cucerire a ultimelor redute naţionale. Aproape că stai şi te gândeşti, unde sunt toate comisiile şi grupurile de analiză a Fake News, a războiului hibrid şi informaţional, a propagandei online mincinoase? Războiul informațional împotriva bisericii nu se pune? Incitarea la ură împotriva preoților și a credincioșilor nu contează?

P.S

Posibil să vedem multe alte atacuri hibride menite să cultive dezbinarea și să distragă atentia de la adevărata problemă, împotriva credincioșilor, a românilor din diaspora, a cerșetorilor, a țiganilor, a chinezilor, etc.

02/04/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

„REVOLUȚIA GAY”- Homosexualii şi un program bolnav de acţiune antiheterosexual

Ceea ce vă prezentăm mai jos este primul episod dintr-un serial intitulat „Homosexualii se prezintă pe ei înșiși”, realizat de ActiveNews.ro,  în care putem citi un fragment din manifestul revoluționar al lui  Michael Swift, publicat în Gay Community News, 15 februarie 1987, retipărit în Congressional Records, 15-21 februarie 1987…

Important: ulterior, activiștii LGBT au susținut că textul este satiric și că nu trebuie luat în serios, justificând afirmația prin prezenta primei propoziții.

Iată însă că, pe pagina în română a wikipedia care tratează „agenda homosexuală”, se  comentează astfel: 

„Pamflet anti-heterosexual sau program de acțiune, textul-manifest, extrem de violent, este imposibil să nu fie luat în serios, cu atât mai mult cu cât militanții anti-homosexuali arată că, dacă eliminăm aspectul metaforic și violența din text, multe din obiectivele menționate sunt pe cale să fie atinse”.

Michael Swift – REVOLUȚIA GAY

„PREZENTUL MANIFEST este extravaganță, nebunie, fantezie tragică și crudă, e erupție a mâniei interioare a asupriților care se visează cu disperare în locul asupritorilor.

Vă vom sodomiza fiii, embleme ale masculinității vostre slabe, ale viselor voastre efemere și ale minciunilor vulgare.

Îi vom seduce chiar în școlile și internatele voastre, în sălile de gimnastică și în vestiare, pe terenurile de sport și la seminarii, la cercurile voastre de tineret și în toaletele teatrelor voastre, în cazarmele voastre și în popasurile camioanelor, la cluburile bărbaților și pe culoarele Parlamentului – oriunde bărbații se adună alături de alți bărbați. Fiii voștri vor deveni slujitorii noștri și vor face ce le spunem noi. Vor fi replămădiți după imaginea noastră. Vor ajunge să ne dorească la nebunie și să ne adore”.

Textul integral al manifestului este AICI. Judecați dvs dacă este satiric sau programatic.

 

29/09/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Evoluţia miscării pentru „drepturile civile” ale homosexualilor.VIDEO

 

 

Asasinii viitorului 

Imediat după capitularea Germaniei și încheierea marii conflagrații mondiale, mici grupuri de homosexuali au început să se organizeze pe tot cuprinsul Statelor Unite, cu precădere în nord, ca și în vestul Europei, cu precădere în Germania, Franța, Olanda, Marea Britanie și în țările scandinave.

Mișcarea a debutat spre sfârșitul anilor ’40 în Danemarca și Olanda, imediat ce legile contra sodomiei au fost abolite, fenomen ce se va repeta identic pe tot cuprinsul Europei de vest.

Alt aspect caracteristic al acestei perioade este că promotorii mișcării au fost homosexualii, de altfel, grupul cu cea mai mare pondere numerică și cel mai radical din cadrul acestei categorii de persoane ce azi se auto-intitulează LGBTQ.

Demn de remarcat este și faptul că această mișcare s-a autointitulat la început homofilă și nu homosexuală cum era de fapt, încercând să mascheze preferințele preponderent sexuale prin cele sentimentale.(https://prezi.com/haa1pxdmptue/primele-miscari-de-protest/).

  

În seara de 27 iunie, poliţia a efectuat un raid asupra clubului gay Stonewall Inn, din Greenwich Village, poliţiştii arestând şi agresând diverşi clienţi al barului.

Acest raid a produs o revoltă din partea clienţilor, care pentru prima dată au rezistat arestul.

În cursul nopţii de 27-28 iunie, peste 2000 de persoane LGBT (lesbiene, gay, bisexuale şi transgen) şi suporterii lor s-au revoltat în stradă împotriva aproximativ 400 de poliţişti.

În următorile nopţi, răscoala a continuat, cu sute de persoane gay, lesbiene, bisexuale şi transgen revoltându-se împotriva discriminării din partea poliţiei şi incriminarea homosexualităţii.

La o săptămână mai tarziu, Răscoala Stonewall a cauzat la un marş de protest al comunităţilor homosexuale de pe teritoriul Americii.

A fost primul marş al comunităţii gay americane în care aceştia au cerut dezincriminarea homosexualităţii şi acordarea de drepturi egale cu ale celorlalţi cetăţeni.

În acelaşi timp, zeci de mii de homosexuali au îmbrăţişat afirmarea identităţii gay – coming out of the closet – în faţa prietenilor, familiei şi a lumii întregi ca pe o strategie politică şi privată de emancipare.

Perioada aceasta reprezintă atât începutul ideologiei liberale a drepturilor egale pentru minoritatea LGBT, adoptată de majoritatea organizaţiilor gay înfiinţate în anii ’70 şi ’80 (Lambda Legal, Human Rights Campaign, Lesbian and Gay Task Force, GLAD, GLAAD, etc.)

Revolta de la Stonewall (în engleză: Stonewall riots) se referă aşadar la începuturile  miscarii pentru „drepturile civile” ale homosexualilor, şi aici putem include toate cele patru categorii de persoane cu comportament sexual deviant, respectiv lesbiene, gay, bisexuali si transsexuali (LGBT).

Se impun acum câteva precizări privind aceste comportamente sexuale anormale. Sexualitatea fiind o componentă esentială a comportamentului uman, este de presupus că astfel de manifestări deviante să fi existat de când lumea.

De-a lungul întregii istorii a civilizatiei, aceste perversiuni sexuale au avut o răspândire mai mult sau mai putin redusă, în functie de pozitia autoritătilor civile sau religioase faţă de acestea, mergând de la încurajare oficială, până la condamnare drastică. Vom discuta mai pe larg toate aceste aspecte în capitolele următoare.

Pe moment, facem precizarea că pe întreg teritoriul SUA, până în 1962, sodomia, respectiv contactul sexual între persoane de acelasi sex, era considerată un act de o gravitate exceptională, o felonie (felony = serious crime). Abia în anul 2003, Curtea Supremă a SUA a declarat ca fiind neconstitutionale legile privind sodomia în ultimele 14 state americane ce nu aboliseră aceste legi.

Este vorba despre pachete de legi ce incriminau nu numai sodomia, dar si altfel de comportamente sexuale deviante, inclusiv între persoane de sex diferit.

Nu întâmplător aceste 14 state erau exact statele confederate din sud, din timpul războiului de secesiune. Legi similare existau în majoritatea statelor europene, ele fiind abolite în unele tări mai devreme (Danemarca – 1933, Elveţia – 1942, Suedia – 1944) sau mai târziu (România – 1996), existând si tări în care aceste perversiuni sexuale nu au fost niciodată incriminate, precum Polonia.

Asta nu este o dovadă de liberalism, asa cum sustin azi anumiti activisti homosexuali, ci pur si simplu că în tările respective, aceste manifestări fiind extrem de rare, s-a considerat că nu este necesar să facă obiectul unei legi restrictive.

Desigur că este si o dovadă de liberalism în ceea ce priveste legislatia, dar asta vine mai apoi, să nu uităm că Polonia este o ţară catolică, cu un popor extrem de credincios si de fidel valorilor si moralei traditionale crestine, biserica fiind extrem de influentă, astfel de exotisme de ordin sexual fiind respinse în mod categoric.

Ceea ce este însă cert, este că vechiul continent în totalitate, a întâmpinat noul secol si mileniu cu toate legile ce condamnau sodomia abolite, pe întreg teritoriul său, inclusiv Rusia. Dacă a fost bine sau a fost rău, vom vedea mai apoi, atunci când vom discuta mai în amănunt această adevărată ofensivă homosexuală asupra culturii si moralei traditionale. Pe moment, vom discuta despre SUA, în contextul miscării pentru drepturile civile ale homosexualilor în perioada 1945- 1967.Imediat după capitularea Germaniei si încheierea marii conflagratii mondiale, pe când ambele tabere, atât învingători cât si învinsi, îsi lingeau rănile, mici grupuri de homosexuali au început să se organizeze pe tot cuprinsul Statelor Unite, cu precădere în nord, ca si pe teritoriul bătrânului continent, cu precădere în Germania, Franta, Olanda, Marea Britanie si tările scandinave.

Miscarea a debutat spre sfârsitul anilor ’40 în Danemarca si Olanda, imediat ce legile contra sodomiei au fost abolite, fenomen ce se va repeta identic pe tot cuprinsul Europei de vest. Alt aspect caracteristic al acestei perioade este că promotorii miscării au fost homosexualii, de altfel, grupul cu cea mai mare pondere numerică si cel mai radical din cadrul acestei categorii de persoane ce azi se auto-intitulează LGBT.

Vom vedea mai târziu că nici aceste abrevieri nu sunt chiar asa de nevinovate pe cât ar părea la prima vedere. În aceeasi ordine de idei, demn de remarcat este si faptul că această miscare s-a auto-intitulat homofilă si nu homosexuală cum era de fapt, încercând să mascheze prin redenumire preferintele preponderent sexuale cu cele sentimentale, procedeu tipic pentru modul dânsilor de a actiona, una din armele principale din arsenalul corectitudinii politice.

Pentru că toate studiile serioase arată că în marea lor majoritate, homosexualii consideră sexul un scop în sine, complet detasat de componenta afectivă, care cel mai adesea este nulă sau pe aproape, dacă nu chiar nedorită. Termenul exact ce caracterizează acest comportament este cel de promiscuitate, oricât ar dori dânsii să ne convingă de contrariul.

Practic, această miscare a constat în diverse forme de organizare în cluburi, asociatii si alte asemenea, editarea de reviste si alte mijloace propagandistice, înfiintarea de localuri specifice, în paralel cu comunicate, conferinte, marsuri si demonstratii pentru a iesi la suprafată si pentru a-si cere drepturile.

Toate acestea evident, doar în tările în care homosexualitatea era dezincriminată deja. În rest, tinând cont că doar actul sexual în sine între persoane de acelasi sex era aspru condamnat, fiind totodată extrem de greu de probat, pe principiul că homosexualitatea există dar nu poate fi dovedită, activistii miscării s-au rezumat doar la organizare si editarea de reviste. Astfel că, pe la începutul anilor ’50 a apărut si prima organizaţie homosexuală înregistrată legal în Statele Unite, ONE, Inc., finantată de către un bogat om de afaceri transsexual, Reed Erickson.

Organizatia era cu precădere orientată spre obtinerea de recunoaştere publică a transsexualilor si travestitilor care, asa cum vom vedea mai apoi, sunt categorii cu totul aparte, spre deosebire de homosexuali, lesbiene si bisexuali. De altfel, activistii homosexuali radicali de mai târziu vor acuza aceste miscări de asimilationism.

Scopul tuturor rămânea însă acelasi : recunoastere oficială drept minoritate sexuală si exercitarea de presiuni asupra factorilor de decizie politică pentru obtinerea de drepturi civile. Un alt aspect demn de remarcat este că toate marsurile, demonstratiile, mitingurile din această perioadă (1945-1965) au fost pasnice, desfăsurându-se fără incidente.

Din punct de vedere istoric, un mars gay prin faţa Independence Hall în Philadelphia, este considerat ca debutul oficial al miscării pentru drepturile civile ale homosexualilor. Nu am găsit alte informatii despre acest mars si nici imagini, aşa că mentionez acest eveniment cu rezerve, dat fiindcă azi asistăm la crearea unei adevărate mitologii în domeniu.

Un alt eveniment semnificativ, cert de această dată, a avut loc în 1966, când la Universitatea Columbia, un adevărat centru spiritual al acestor miscări revolutionare, dacă e să ne amintim cum aceasta a acordat sprijin neconditionat gânditorilor Scolii de la Frankfurt atunci când au transplantat Institutul de Studii Sociale pe pământ american, un anume Robert A. Martin, activist bisexual, a înfiintat Liga Homofilă (sic !) a studentilor de la Universitatea Columbia, ligă recunoscută oficial de către conducerea institutiei. Această ligă este mentionată peste tot în lucrările hagiografice homosexuale drept prima organizatie a studentilor gay.

Să facem acum observatia că totul s-a petrecut în mod gradat, printr-o politică a pasilor mărunti (mărunti si desi), exact cum procedează si azi – la început au fost băgati la înaintare transsexualii si travestitii, care cel mult puteau fi condamnati pentru scandal public, apoi bisexualii, să pregătească terenul ca să zic asa, să fezandeze opinia publică care va să zică, pentru ca mai apoi, asa cum vom vedea în continuare, să cedeze stafeta activistilor radicali homosexuali.

Dacă miscările homofile din perioada 1945-1965 au fost pasnice, fiind considerate de către activistii homosexuali drept conservatoare si urmărind acceptarea de către societate a modului lor de viată, marea majoritate a opiniei publice americane a considerat cererile lor drept inacceptabile, dovadă că relatiile homosexuale au fost legalizate pe tot teritoriul SUA abia în 2003, la aproape un deceniu de ultimele tări din Europa ce au acceptat să dezincrimineze relatiile sexuale între persoane de acelasi sex, astfel că în perioada următoare protestele vor fi însotite sistematic de violente.

Bine-înteles că nici căile legale nu au fost abandonate, exact ca în cazul luptei pentru drepturile civile ale populatiei de culoare, avocatii organizatiilor de homosexuali ducând o luptă crâncenă cu autoritătile. Este clar că acestea, dat fiindcă erau înarmate cu legi aspre privind contactele sexuale homosexuale, îi persecutau si îi hărtuiau în toate modurile posibile, adesea ilegal sau la limita legii, pe toti cei bănuiti sau afisati ca homosexuali.

Nu numai politia, dar si autoritătile civile, de multe ori din exces de zel sau din bigotism, de data aceasta real, prin dispozitii aberante, nu au făcut decât să dea apă la moară activistilor homosexuali. Bunăoară, în NY era în vigoare o dispozitie, emanată de la New York State Liquor Authority, care interzicea barurilor să servească homosexuali.

Întrebarea pe care o pun este cum anume îi identificau? aveau homosexualii cumva o legitimatie, un ecuson? Nu vorbesc de cei travestiti, îmbrăcati si machiati ca femeile, care orisicât, provocau scandal public, ca atare puteau fi poftiti afară din local – ci de restul. În consecintă, majoritatea homosexualilor, reali sau bănuiti, pentru a bea ceva, erau nevoiti să apeleze la barurile clandestine ale Mafiei sau să se ia la trântă cu autoritătile.

Miscările de protest, timide la început, vor deveni tot mai violente spre sfârsitul anilor ’60, pe măsură ce conducătorii miscării vor întelege că este mai avantajos să se integreze în miscarea pentru drepturile civile ale negrilor, pentru a câstiga în fortă si credibilitate.

Nu este de mirare deci, că acesta a fost încă un motiv ca evreii americani să le acorde sprijinul total dezinteresat, asa cum am văzut deja. În ciuda persecutiilor politiei, miscarea a continuat să se dezvolte, dezvoltând o adevărată sub-cultură homosexuală, concretizată în publicatii, cărti, dar si un centru (cultural?) comunitar.

Exemplul si succesele obtinute de homosexualii din NY s-a extins încet-încet înspre coasta de vest, astfel că în noaptea de Anul Nou 1967, orasul Los Angeles va asista la prima miscare gay mai serioasă. În acea noapte, mai multi politisti în civil au descins în taverna Pisica Neagră (sic !), local frecventat de homosexuali. Pe la miezul noptii, în momentul în care mai multi clienti se îmbrătisau pentru a sărbători sosirea noului an, politistii au început să bată clientii din local si pe cei trei barmani, arestând apoi 16 din ei.

Toate acestea au cauzat o revoltă ce a antrenat si alte persoane ce sărbătoreau revelionul la localuri din imediata vecinătate, în final strângându-se cca. 200 de protestatari. Pentru ca protestul acestora să nu degenereze în alte acte de violentă, a fost adusă o echipă suplimentară de politisti înarmati, care au calmat spiritele prea încinse.

În urma acestui incident, a apărut pentru prima dată publicatia The Advocate, care va deveni principala tribună a homosexualilor din America. În anul 1969, altă revoltă serioasă va izbucni în NY, în cartierul Greenwich Village, spre sfârsitul lunii iunie 1969, revoltă ce se va numi mai apoi Revolta din Stonewall (Stonewall Riot). Scenariul a fost identic cu cel din LA, raiduri repetate ale politiei, urmate de revolte si confruntări violente cu fortele de ordine.

Pentru prima dată a apărut sloganul „Gay power”. Demn de mentionat este că la protestele homosexualilor s-au raliat si alte miscări de stânga ce militau pentru drepturile negrilor si contra războiului din Vietnam. Activistii homosexuali de azi, dorind să creeze o mitologie si o istorie a luptei pentru drepturile homosexualilor, care să justifice cumva prin continuitate actiunile lor actuale, afirmă că toate aceste miscări de protest ar avea drept cauză abuzurile poliţiei.

Astăzi, la peste patru zeci de ani de la acele evenimente, istorici seriosi ce au cercetat arhivele politiei, au demonstrat că acele localuri patronate de Mafie nu aveau licentă, în plus patronii erau proxeneti ce furnizau pederastilor copii care se prostituau si care făceau în plus si trafic de droguri.

Imaginile din epocă surprind printre protestatari, drogati, travestiti, prostituate si boschetari, un mare număr de copii si adolescenti cu figura efeminată,„carne proaspătă” ce se vindea în barurile din zonă.

Un anume Robin Lloyd afirmă că numărul „băietior” care se prostituau pe atunci în Times Square era de cinci ori mai mare decât numărul prostituatelor, acestia erau cei vizati în primul rând de raidurile politiei, nu homosexualii si nici consumul ilegal de băuturi alcoolice din barurile Mafiei. (vezi ROBIN LLOYD, For Money or Love: Boy Prostitution in America – 1976)Astăzi, cum spuneam, asistăm la crearea unei adevărate mitologii în domeniu, prin cărti si filme ce edulcorează acele evenimente, pe care activistii homosexuali le consideră o adevărată piatră de hotar în istoria miscării pentru drepturile civile ale homosexualilor.

Imagine similară

S-a ridicat chiar şi un monument în amintirea aşa-zisei Revolte din Stonewall.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

https://mizeriaistoriei.wordpress.com/2014/08/page/2/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolta_de_la_Stonewall

08/08/2018 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: