CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un studiu publicat de cercetătorii britanici de la Universitatea din Reading, confirmă teoria lui Nicolae Densușianu privitoare la existența unei limbi comune primordiale

Pelasgii sunt amintiţi în scrierile celor mai vechi autori ai Greciei Antice ca fiind un popor misterios, strămoşii mitici ai grecilor, care ar fi locuit iniţial într-un ţinut al bunăstării. 

 Nicolae Densuşianu și alți istorici români de marcă, îi asociază cu strămoşii preistorici ai geţilor şi cu primii oameni care ar fi stăpânit actualele ţinuturi ale ţării.

 

 

 

 

 

Amintiţi pentru prima dată în poemele lui Homer, în urmă cu circa trei milenii, ca aliaţi ai Troiei, le denumeşte ţinutul „Larisa” descris ca fiind fertil, cu locuitori care se bucurau de bunăstare.

Pelasgus ar fi fost primul om din lume, clădit din pământ, potrivit unor legende din Antichitate. Autorii din vremurile de demult nu au oferit suficiente informaţii despre locul în care ar fi trăit pelasgii, însă potrivit teoriei istoricului Nicolae Densuşianu, autorul volumului „Dacia Preistorică”, pelasgii ar fi fost strămoşii dacilor.

În preistorie, aceste ar fi migrat din Asia în ţinuturile Carpaţilor şi mai apoi s-au răspândit în sudul Europei şi în Orient.Vechiul teritoriu al Daciei era locul pelasgilor, afirma autorul „Daciei Preistorice”.

„Aici se aflau locurile acelea frumoase şi fericite numite Câmpul Elysiului, unde se retrageau la bătrâneţele lor eroii Iumii vechi şi unde favoriţii zeilor trăiau un veac de aur şi o viaţă eternă”, susţinea Nicolae Densuşianu.

Triburile pelasge au emigrat treptat din ţinuturile Carpaţilor şi ale Dunării de Jos spre cele ale Greciei antice şi Cappadochiei, pe langă munţii numiţi Taurus şi până în apropiere de izvoarele Eufratului, scria Densuşianu.

„Aceste colonii de păstori munteni, coborâţi de pe înălţimile Carpaţilor, mai duseră totodată cu ei şi memoria cea sfântă a divinităţii supreme venerate în patria lor”, arăta autorul Daciei Preistorice. Pelasgii îl venerau pe Zamolxis sau Zeul moş, asociat cu Saturn, afirma istoricul.„Numele Zalmoxis atât de misterios în literatura modernă aparţine dialectului primitiv pelasg din Dacia.

Era numai un simplu titlu de onoare şi de respect al supremei divinităţi, aceeaşi expresiune combinată ca şi Deul moş în limba română, numai forma sub care ni s- atransmis de autorii greceşti este alterată”, scria autorul lucării Dacia Preistorică. Prometeu era pelasg, scria Densuşianu Eroul mitic Prometeu, cel care a furat focul pentru a-l dărui oamenilor, era pelasg, susţinea Densuşianu, iar locul patmimilor sale ar fi fost Parângul.

„După Eschyl, renumitul poet tragic al Greciei, Prometheu, geniul cel mai puternic al timpurilor pelasge, a fost încatenat în Scythia, în ţera fierului, pe teritoriul cel mai îndepărtat al lumii vechi, într-o regiune muntoasă nestrăbătută, pe nişte stânci care în poema sa poartă numele de Caucaz (Carpaţi).

Din intrebuinfarea constantă, ce o face Eschyl în tragedia sa de termenul Pharang, spre a desemna stâncile şi muntele, pe care a fost crucificat Prometheu, rezultă că avem în ceasul de faţă nu un nume generic ci o numire particulară topică.

În apropiere de acest munte, numit Pharang, pe care după legenda lui Eschyl se executase supliciul lui Prometheu, curgea după cum ne spune acelaşi autor, râul cel mare şi divin al lumii vechi numit Oceanos potamos sau Istrul din timpurile istorice”, scria Densuşianu.

Cuvântul Pharang era de origine pelasgă, completa istoricul. Dacia Preistorică, publicată pentru prima dată în 1913, după moartea lui Nicolae Densuşianu, a stârnit numeroase controverse şi nu a fost acceptată în mediul academic drept sursă ştiinţifică, ci mai degrabă ca o lucrare fantezistă.

Cercetătorii britanici îl confirmă pe Nicolae Densusianu

Nicolae DensusianuCercetătorii britanici îl confirmă pe Nicolae Densusianu. Le-au trebuit 100 de ani! Sute de milioane de oameni din Europa şi Asia vorbesc azi limbi care derivă dintr-o limbă comună, vorbită probabil în sudul Europei acum 15000 de ani, în cursul ultimei glaciaţiuni, sugerează un studiu al unor cercetători britanici.

Studiul a fost realizat de specialişti de la Universitatea din Reading, Marea Britanie, care au pornit de la ideea că unele cuvinte ancestrale s-ar fi schimbat atât de lent, încât urme ale originii lor pot fi încă recunoscute după mai bine de 10 milenii. Profesorul Mark Pagel, specialist în biologia evoluţiei, şi echipa sa au folosit modele statistice pentru a trasa evoluţia unor cuvinte străvechi până la forma lor de azi.

Cercetătorii britanici susțin că în jurul anului 15000 î.e.n. exista un popor care era răspândit în Europa și Asia, iar din limba vorbită de el au derivat celelalte limbi.
În urmă cu 100 de ani, Nicolae Densusianu, istoric premiat de Academia Română și care a studiat în original toți autorii antici care făceau referire la daci, susținea că în jurul anului 6000 î.e.n. exista un popor care stăpânea Europa, Asia și Africa de Nord.

Atunci s-au pus bazele Imperiului Pelasg (semn că existau și înainte de 6000 î.e.n.), iar limba vorbită de el a stat la baza limbilor vorbite de urmași.

Densusianu în «Dacia Preistorică»:

 

„1. Uran, cel dintâi rege al locuitorilor de lânga muntele Atlas în Dacia, c. 6000 î.e.n.

Cel dintâi rege care a domnit peste ținuturile de lângă muntele Atlas, în nordul Istrului, a fost, după tradițiunile vechi istorice, Uranos (Munteanul).

În timpul lui Uran, statul Pelasg avuse, după cum rezultă din legendele și tradițiunile vechi, o organizațiune puternică, politică și militară.

Cea dintâi clasă a nobilimii o formau așa-numiții titani, cu epitetul de hthonioi , „pământeni”; aganoi, „glorioși” și theoi, „divini”, fiindcă, după tradițiuni, ei aparțineau la familia cea puternică și ilustră a dinastiei regale.

O altă clasă a societății pelasge din timpurile aceste o formau meseriașii, cari se ocupau de tot felul de lucrări industriale (mechanai essan ep ergois) și cari figurează la Hesiod sub numele de ciclopi.

Puterea militară a statului era reprezentată prin centimeni, Hekatogcheires. După Hesiod, erau numai trei centimani; fiecare centiman având câte 50 de capete, înțelege capitănii.
În tradițiunile istorice, Uran, cel dintâi rege al rasei pelasge, ne mai apare și sub numele de Pelasgos.
Alte notițe istorice despre limba cea veche a pelasgilor le avem de la Herodot.

‘De ce limba s-au folosit pelasgii’, scrie dânsul, ‘eu cu siguranță nu pot să afirm; dar dacă ne este permis să facem o concluziune după pelasgii ce mai există și astăzi în orașul Crestonia deasupra tursenilor (în partea orientală a Macedoniei, lângă mare) și cari locuiau odată în regiunea numită astăzi Thessaliotis… de asemenea, dacă vom avea în vedere limba pelasgilor, cari au întemeiat orașele Placvia și Scylace din Hellespont și care locuise mai înainte laolaltă cu athenienii, atunci vom putea face concluziunea că pelasgii s-au folosit de o limbă barbară… În ce privește însă neamul hellenilor, aceștia încă de la începuturile lor s-au folosit întotdeauna de aceeași limbă, însă diferită de a neamului pelasg… Pelasgii înșiși erau un popor de neam barbar’.

Rezultă, așadar, din notițele ce le aflăm la Homer și la Herodot, că limba barbară, ce o vorbeau pelasgii de pe teritoriul Elladei, era o limbă externă.

Masa cea mai mare a națiunii barbarilor o formau populațiunile pelasge din nordul frontierelor grecești, cu deosebire însă cele din nordul Istrului de jos și al Mării Negre.

Aceeași numire etnică și geografică o adoptase și romanii.

În primele timpuri ale Imperiului Roman se înțelegea sub numele de Barbaria, Barbaricum, Barbaricum solum și terra Brabarourum, teritoriul cel vast al Europei din nordul Istrului până la Ocean și până la frontierele Asiei.

Venim acum la una din cele mai importante cestiuni cu privire la limba pelasgilor, și anume care erau caracterele limbei barbare, după ideile celor vechi?

Autorii romani au început a face, încă din timpurile lui Cicero, o deosebire mai clară între limba barbară și limba peregrină.

Peste tot, autorii romani considerau că limbă barbară idiomele populațiunilor de rasa pelasgă, din Africa, Hispania, Gallia, Germania de nord, Rhetia, Dacia, Sarmația meridională, Thracia, Macedonia, Mesia și Illyric, în care se mai cuprindeau Pannonia, Noricul și Vindelicia.

Încă din timpurile preistorice foarte departate, limba barbară a pelasgilor se afla divizată în două dialecte principale, unul latin sau prisc-latin și altul arimic, adecă prisc-roman, după cum era împărțit și poporul pelasg în două familii mari și extinse, una a latinilor bătrâni și alta a arimilor.

Aceste două popoare pelasge, ieșite din același trunchi național, trăiese în timpurile preistorice în condiții geografice și sociale cu totul diferite.

Ambele popoare se deosebeau unul de altul prin temperamentul lor fizic și prin caracterul lor moral. Chiar și formele limei lor difereau unele de altele în multe privințe.

În fântânile geografice vechi, latinii bătrâni sau barbari, figurează sub numele de abarimon(es), abii, leucoarimani și barbari albi. Și ei ne apar în general ca o populațiune din părțile de Nord ale Lumii Vechi.

În migrațiunile lor din Asia spre Europa, o parte din acești latini barbari, după ce pretrecuseră mai mult timp în regiunile de nord ale munților Urali, înaintează spre apus pe lângă țărmurii Mării Baltice.

La acest curent aparțineau litvanii, samogiții (vechii locuitori ai Prusiei orientale), apoi masele cele mari de leți, răspândiți prin diferite regiuni ale Germaniei și Galliei, litavii din Armorica și albionii din insulele britanice”.

Mihai Eminescu: „În România totul trebuie Dacizat”.

PS: Iubitori și adoratori de soldați romani, nu vă faceți griji. Istoria oficială română va consemna în continuare faptul că dacii nu aveau istorie, limbă și au dispărut fiind omorâți de romani sau latinizați de ei.

 

 

 

Surse:

voci.ro

https://thraxusares.wordpress.com/2018/03/25/pelasgii-si-getii-dintre-noi/

adev.ro/pbd55g

24/02/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mitologia greacă- Zeus

Mitologia greacă este una dintre mitologiile cele mai temeinic prelucrate poetic, astfel că nu dispunem decât aproape numai de izvoare literare şi filozofice (Homer, Hesiod, Pindar, Platon, Lukian), speculaţii anecdotice (Ailianos), antimitografii (Euhemeros, Xenophanes), eseuri teologice (Plutarh) şi rareori de informaţii ale istoricilor, capturate direct din tradiţie (Herodot, Pausanias, Thukydides); totuşi deşi chiar acestea din urmă au pus în circulaţie informaţii intermediare, preluate de alţii anterior, mitologia greacă este o mitologie pragmatică, adesea anecdotică, reflectând fie cruzimile sălbăticiei precivilizaţiei arcadice, fie conflictele între ionieni şi dorieni, fie chiar lipsa de scrupul în lupta de organizare a vieţii primelor grupuri sociale statornice şi a spaţiului comercial maritim.

Lumea mitologiei greceşti este complexă: monştrii, războaie, intrigi şi zei indiscreţi sunt numeroşi, iar genealogia lor se încrucişează deseori.

Este important de reţinut că grecii antici amestecau evenimentele din mitologia lor cu cele din istorie. De asemenea Iliada şi Odiseea sunt considerate istorice.

Astfel avem  Cei doisprezece zei din Olimp:  Afrodita, Apollo,Ares,Artemis,Atena,Demetra,Hera, zeiţa supremă, fiica lui Cronos şi a Rheei, sora lui Zeus, Poseidon şi Hades
Hephaistos,Hermes,Hestia,Poseidon,Zeus, zeul suprem, cel mai tânăr dintre fii lui Cronos şi ai Rheei. Fraţii lui sunt Poseidon, zeul apelor, şi Hades, zeul lumii subterane.

Zeii greci nu sunt numai prin excelenţă antropomorfi, nu au numai firi omeneşti, dar de fapt nu dispun de atribute divine în sens major (departe de absolutul concept ulterior din filozofia greacă); în miturile timpurii, aceşti zei au chiar puteri limitate (mai ales în epopeile homerice); de ex. când Zeus îşi izgoneşte fiica (Thetis), îi cere: „Du-te fără ca Hera să te poată zări” (Iliada, I, 522-523); aceştia au nevoie de informatori şi crainici, ca să afle despre mersul lumii; sunt supuşi surprizelor şi manevraţi de certuri, ambiţii, orgoliu, capricii, fiind impulsivi şi răzbunători (deşi unii „teologi” antici, ca Hesiod, au încercat să justifice aceste trăsături). Tot panteonul olimpian – lipsit de măreţie -duce o viaţă de clan certăreţ lipsit de norme morale, incestuos, excesiv în actele erotice. În ciuda faptului că hrana şi băutura lor sunt, teoretic, ambrozia şi nectarul, zeii Helladei mănâncă şi beau din belşug vin şi cărnuri, iar atunci când vizitează pe oameni, dorm, suferă de boli şi, ca orice societate primitivă, ascultă muzica lui Apollon şi a Muzelor numai la ospeţe. Deşi lacomi de sacrificii, pe care le doresc adesea în hecatombă, în mod paradoxal, ei nu suportă să vadă cadavre.

Astfel zeul suprem Zeus Cu prima sa soţie, Metis,  a născut-o pe zeiţa Athena, cu Themis a avut mai multe fiice, numite Ore şi Moire, cu titanidele Leto şi Mnemosyne a avut trei copii, pe zeiţa Afrodita şi respectiv pe Artemis şi pe Apollo, cu sora sa Demetra – pe Persefona etc. Dintre soţii, cea sortită să-i fie egală şi regină alături de el în Olimp a fost sora sa, Hera. Cu ea Zeus a avut patru copii: pe Ares, pe Hebe,Ilithyia şi pe Hephaistos. Zeus a zămislit numeroşi copii unindu-se, în egală măsură, şi cu muritoarele de rând: Alcmene, Danae, Io, Europa, Niobe etc.

Ca stăpân suprem şi ca deţinător al puterii supreme absolute, Zeus era cel care împărţea dreptatea printre oameni şi zei, el era expresia echilibrului şi a ordinii din natură şi din societate. Era socotit zeul luminii, al fenomenelor naturale, deţinătorul fulgerelor şi, mai ales, al trăsnetelor – manifestare cu precădere a forţei şi a mâniei sale divine. El domnea în palatul său aflat pe crestele înalte ale Olimpului şi de acolo, înconjurat de ceilalţi zei, cârmuia destinele lumii, împărţind binele şi răul printre muritori şi veghind asupra împlinirii destinelor lor. În mitologia romană Zeus purta numele de Jupiter.

Citeste si: http://ro.wikipedia.org/wiki/Zeus

05/05/2010 Posted by | ANTICHITATE, DIVERSE, LECTURI NECESARE, LITERATURA | , , , | Lasă un comentariu

LEGENDE CU OAMENII MARII

Sirenele

Sirene

  Prima mentiune documentara despre existenta unor fiinte jumatate om si jumatate peste, numite sirene, am intalnit-o in Odiseea lui Homer  .

Aceste legende se bucurau de o mare credibilitate la popoarele scandinave si la cele de pe coasta Adriaticii. Dar nu numai legendele ci si cateva documente medievale atesta contactul si chiar capturarea unor astfel de fiinte. Nici navigatorii arabi si nici popoarele Indochinei nu erau straini de ele.

 

Dugongi

Savantii francezi si britanici afirma ca aceste fiinte apartin de fapt unor specii de mamifere marine numite dugongi si lamantini, a caror bust prezinta glande mamare proeminente si o coada sub forma celor asemanatoare delfinilor.

Aveti in imaginea de sus asemenea mamifere marine. Seamana cu cele descrise de antici?

Dupa acest verdict dat de stiinta, sirenele au fost aproape uitate. 

 

De curand insa, zoologii americani au fost confruntati cu rapoarte ciudate venite din Papua-Noua Guinee, rapoarte a caror calitate si credibilitate era greu de contestat. Antropologul Ray Wagner de la Universitatea din Virginia a strans sute de marturii ale papuasilor, care afirma ca au vazut asa-numitii „oameni ai marii”, fiinte cu capete si torsuri umane, jumatatea inferioara a corpului terminata cu o inotatoare caudala asemanatoare cu a delfinilor. Un papuas batran povestea ca o astfel de femela prinsa in plasele de pescuit avea pielea deschisa la culoare, aproape alba, parul lung, negru, cu figurile la fel ca ale oamenilor, cu exceptia gurii care parea ciudata, cu buze drepte si subtiri.

Femelele au glande mamare rotunde si mari, fiecare sex posedand organe sexuale asemanatoare cu cele ale omului, singura mare deosebire constituind-o picioarele, care de la genunchi pana la glezne erau unite iar talpile au devenit opozabile, asemanatoare mai curand cu inotatoarele delfinilor. Deci, sirene… Aceste fiinte, pe care triburile barok si nakela le-au botezat Ri, mananca pesti mici, respira ca orice mamifer si nu au fost auziti vorbind, desi pescarii isi aminteau de strigatele aproape umane scoase de o femela macelarita pentru a-i vinde carnea.

In 1983 biologul Ray Mackal de la Universitatea din Chicago afirma ca „O sirena adevarata – jumatate om si jumatate peste – este o imposibilitate genetica. Dar aceste creaturi pot fi o specie necunoscuta de sireniene (grup de mamifere care include dugongii si lamantinii). S-ar putea chiar ca Ri sa fie un grup humanoid rezultat in urma unor defectiuni genetice”. Antropologul Ray Wagner considera ca „din punct de vedere anatomic si evolutionist, acesti Ri sunt o problema, dar autenticitatea rapoartelor este dificil de contestat”.

O expeditie facuta de specialisti in 1983 a descoperit numeroase specii de pesti. Auzindu-i pe bastinasi povestind despre Ri, specialistii le-au aratat imagini ale unor lamantini si dugongi ce traiau in apele Australiei si Noii Guinee, dar triburile cunosteau aceste fiinte si le deosebeau de cele pe care le numeau Ri. Localnicii deosebeau clar delfinii si dugongii de ceea ce numeau ei „oamenii din mare”. In una din zile specialistii au avut ocazia sa vada la departare o astfel de fiinta, ba chiar sa o fotografieze.

In toate acele zile, tot ce au putut aduna au fost cateva observatii incomplete efectuate de la distante mari si doua fotografii neconcludente, una infatisand o inotatoare caudala si cealalta un corp zvelt arcuindu-se la suprafata apei. Inainte de plecare localnicii le-au mai semnalat o astfel de aparitie la mare departare in apele golfului, dar tot ce au vazut a fost o spinare lucioasa dar aparent plata, nu rotunda ca cea a delfinilor.

Sirene

Poate ca acesti Ri sunt accidente genetice, poate ca sunt rezultatul vreunei experiente genetice facute de cine stie cine, poate ca sunt pur si simplu doar niste mamifere. 

Dar daca sunt rudele noastre acvatice, hominizi porniti in alta directie evolutiva? Sa speram ca cercetarile viitoare vor aduce mai multa lumina in acest sens.

Articol publicat in anul 1999 in revista „Cunoastere si mister„si

 Preluat de pe blogul:http://www.firicelciarnau.ro/mistere-oameni-sirene.php

 

18/04/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: