CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ISTORIA UCRAINEI DESPRE CARE NU SE PREA VORBEȘTE

Din istoria Ucrainei, că nu prea se vorbește despre ea

Citim în blogul https://bogdanstoica.substack.com, un articol preluat de https://www.art-emis.ro, în care se scrie despre faptul că atunci când la noi erau daci, Ucraina de azi era parte a Sciției care lterior a devenit parte a Imperiului Bulgar, iar bulgarii au plecat când au venit khazarii. După khzari au venit slavii, cei care au vorbit prima oară despre Ucraina.

În slava veche, „okraina” înseamnă „margine” sau „graniță”. Cam asta a fost Ucraina, la origini: marginea Rusiei Kievene, care includea Rusia, Belarusul și o bucată zdravănă din Polonia de azi.

Rusia Kieveană era populată de slavi care vorbeau mai multe dialecte, cam ca moldovenii, ardelenii și muntenii noștri, iar Kievul era cel mai important oraș. Țara era condusă de varegi, un popor înrudit cu suedezii de azi, care livra lideri Rusiei Kienvene așa cum făceau fanarioții în Țările Române.

Pe la anul 1100, Rusia Kieveană s-a spart în niște regate care se certau între ele. Noroc cu invazia mongolilor, care le-au împăcat supunându-le pe toate. O sută de ani mai târziu, Ucraina nu mai era marginea Rusiei Kievene, fiind ruptă complet de țara-mamă de tătari, ocazie cu care cronicarii i-au zis Rusia Mică.

Două sute de ani mai târziu, teritoriul a fost cucerit de polonezi, ulterior cedat Ducatului Lituaniei și, după altă sută de ani, considerat teritoriu comun al Uniunii Polono-Lituanene. Noi stăpâni, toți catolici cât cuprinde. Localnicii: numa’ ortodoși. Cum regulile le făceau catolicii, iar la nativi jucau mulți cazaci, deloc fani ai supunerii, s-au născut tensiuni. „Cazacii aveau tendința de a recurge la violență”, scrie, adorabil, cronicarul.

Două sute de ani și-au tot băgat bățul prin gard stăpânii polonezi și lituanieni cu nativii ruși și cazaci. În cele din urmă, nativii s-au aliat cu Imperiul Rus și cu tătarii și i-au paradit pe polonezi prin una bucată război, ocazie cu care au ras și catolicismul din Ucraina. Când au terminat, Ucraina de Est a devenit proprietatea Rusiei ca Hatmanat Cazac, iar Ucraina de Vest a fost preluată de Imperiul Austro-Ungar, care tocmai trecea pe acolo. Prin Polonia, adică.

Primul lider al Hatmanatului nu era așa deștept. Când a izbucnit războiul dintre Rusia și Suedia el a jucat cu Suedia, care a pierdut războiul. Rușilor nu le-a mai plăcut ideea de hatmanat, „ocraina” a redevenit „marginea” Rusiei, iar folosirea limbilor locale a fost suprimată. Firesc, populația s-a rusificat.

Pe urmă a venit Primul Război Mondial, iar localnicii au intrat în război după cum locuiau: cei care aparțineau Imperiului Austro-Ungar de partea Puterilor Centrale iar ceilalți de partea Antantei. Atunci apare prima oară noțiunea de ucrainean, când austriecii formează  Legiunea Ucraineană Galițiană și Legiunile Poloneze

. Puterile Centrale pierd războiul, începe Revoluția Rusă și pe fondul ăsta apar mișcări ucrainene pentru independență care generează câteva state: Republica Populară Ucraineană, Hatmanatul Ucrainean, Directoratul Ucrainean, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană și Republica Populară Vest-Ucraineană. Nici unul nu era destul de puternic, nu aveau lideri cunoscuți așa că statele ucraineene au fost făcute zob de cei care reîmpărțeau lumea după război. Vestul Ucrainei de azi a fost încorporat în Polonia, iar restul a format Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, ulterior republică fondatoare a U.R.S.S., în 1922.

Sătul de conflictele anterioare cu localnicii din „margine”, în anii ’30 Stalin toacă mărunt toată elita localnicilor. Practic, dacă erai deștept sau aveai școală sfârșeai într-un șant cu un glonț în cap. Peste 700.000 de oameni au fost asasinați așa, pentru că Stalin își propusese ca Ucraina să fie un mare teren agricol lucrat cu țărani proști, presărat cu multe uzine pline de muncitori proști, nu vreun hub regional de idei progresiste, „Silicon Valley end șit”. Avea Moscova, Kievul nu mai trebuia să fie vreo problemă.

Pe urmă a venit Al Doilea Război Mondial, Hitler a intrat în Polonia, a făcut-o bucăți și a împărțit-o cu U.R.S.S., ocazie cu care Ucraina sovietică a primit Galiția. Pe urmă a picat Franța, iar România a fost forțată de ruși să cedeze către R.S.S. Ucraineană Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Apoi nemții au invadat U.R.S.S., inclusiv Ucraina, ocazie perfectă ca naționaliștii ucraineeni din Primul Război Mondial să se activeze din nou și să lupte împotriva Rusiei, de partea Germaniei naziste.

Armata Insurecțională Ucraineană pro-Germania a avut vreo sută de mii de oameni, inclusiv „Einsatzgruppen”, adică soldați naziști specializați în uciderea evreilor (cam 500.000 de victime au făcut, de-asta tot vorbește Putin de naziștii ucraineeni, pentru că nu multe țări aliate ale Garmaniei au avut  așa ceva).

Armata Ucraineană Insurgentă a continuat să lupte împotriva rușilor până în anii 1950, când rușii au decimat-o complet. În 1954, exact ca Stalin care a mituit Ucraina cu teritorii românești și poloneze, Hrușciov  transferă Crimeea de la R.S.F.S. Rusă la R.S.S. Ucraineană. „Харашо cado’!?”, a zis el, convins că gata, acum i-a potolit.

I-a potolit un timp. A urmat perioada comunistă, doar că de la „țării cât mai mulți tărani proști” s-a trecut la „țării cât mai multe fabrici și cât mai mulți studenți”. Ucrainenii sunt un popor deștept, le priesc științele exacte, așa că Ucraina sovietică a devenit rapid un hub de academii civile și militare, fabrici de armament și tehnologii avansate, inclusiv nucleare.

Al treilea arsenal militar al Europei. A treia armată a Europei. Cel mai mare grânar al Europei. Cel mai mare producător de cărbune după Germania. Era o plăcere să te uiți, ca rus, la Ucraina sovietică. „Fata mea este model, se ia lumea după el”.

Pe urmă a căzut comunismul. În 1990, Ucraina a zis că pleacă de-acasă. Gata, iese din U.R.S.S.

Pe urmă, Ucraina a intrat în criză economică, că nu mai avea o piață garantată, ca înainte. Tot ca noi, și-a revenit un pic în 1996, când a bătut o monedă nouă și a scris o constituție nouă. Din păcate, tot ca noi, s-a scufundat în corupție generalizată. Privatizări greșite, oligarhi bogați, manageri proști la stat, alegeri trucate, politicieni proști cu gura mare care ar fi zis orice ca să fie aleși sau realeși.

Exact ca noi, cu diferența că noi nu avem niște părinți ruși care se uită insistent să nu cumva să ne mărităm cu cine știe ce străin.

În 2013, Ucraina anunță că ar vrea în U.E.

– Ниет! (Niet!), zic rușii, și invadează Crimeea.

Vă vine să credeți sau nu, dar leadership-ul Ucrainei încă nu s-a prins că Ucraina este considerată aceeași margine a Marii Rusii. Că pentru ruși subiectul rușilor care nu se consideră ruși este iritant. Că există oameni care practică doctrina „eu te-am făcut eu te omor”.

Așa că atunci când Ucraina a reînceput cu intențiile de aderare la N.A.T.O. și la U.E., ghici ce? Rușii au zis: Ниет! (Niet!).


09/05/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | 2 comentarii

POVESTEA SOVIETELOR – UN FILM CARE TREBUIE VĂZUT DE TOȚI ROMÂNII – UN FILM ZGUDUITOR, CARE DEZVĂLUIE RĂDĂCINLE POLITICII BARBARE RUSEȘTI PERPETUATĂ ÎN ULTIMA SUTĂ DE ANI, PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE

UN FILM CUTREMURĂTOR

Documentarul „The Soviet Story”, creație a regizorului lituanian Edvins Snore, este „povestea sovietelor”, povestea masacrelor politice puse la cale în numele unor utopii dictatoriale criminale, cu suportul și la cererea unor membri ai Parlamentului Uniunii Europene, care își doresc ca Europa sa nu uite niciodata prin ce a trecut, și istoria sa nu se mai repete.

 In acest sfâșietor documentar, este analizata similitudinea dintre ideologiile care au facut cele mai multe victime în istoria omenirii: cea a nazismului și cea a comunismului, Lenin, Stalin si Hitler fiind „actorii” principali.

Uniunea Sovietică a ucis peste 20 de milioane de nevinovaţi, bărbaţi, femei, copii. Zeci de milioane de oameni au fost asasinaţi deoarece nu s-au adaptat rigorilor „revoluţiei sociale” şi ale formării „omului nou”.

Ideea crearii „omului nou” a stat la baza comunismului dar și a nazismului, iar principala  asemănare dintre aceste ideologii , este aceea că liderii acestor regimuri doreau de la populație supunere totală.
Cei care se opuneau erau exterminați.

Exterminarea ucrainenilor din iarna anului 1932-1933, a atins cifre înfiorătoare: 7 milioane de ucraineni au murit încetul cu încetul, într-un proces de ÎNFOMETARE PLANIFICATĂ fără precedent.

Grânele și în general toată hrana existentă în gospodăriile oamenilor au fost confiscate de NKVD-ul lui Stalin si exportate in Vest.Ofiterii NKVD, actuali KGB, foști participanți la atrocități, sunt decorati și mândri de ceea ce „au realizat”.
„Ce a facut Vestul, în schimb?”, se intreaba realizatorii documentarului… „Nimic”, răspund tot ei.
 N-a protestat nimeni din Occident, deşi se cunoştea situaţia.
Zeci de milioane de oameni au fost asasinaţi deoarece nu s-au adaptat rigorilor „revoluţiei sociale” şi ale formării „omului nou”. 
Marx vorbea de „holocaustul revoluţionar”, el e creatorul genocidului politic, el a scris primul despre necesitatea exterminării rasiale, subliniază filmul.
Lenin i-a desăvârşit opera.

De-a lungul vremii,Rusia nu a condamnat niciodată atrocitățile comise.

Mai mult, tartorul de la Kremlin, fostul ofițer KGB Vladimir Putin, a declarat cu nostalgie că destrămarea URSS a fost cea mai mare tragedie geopolitică a secolului XX !

Documentarul aduce în prim plan și actuala mentalitate a rușilor.

Faptul că în Rusia de azi încă există simpatizanti ai nazismului și ai comunismului, că încă sunt folosite metode NKVD-iste pentru exterminarea opozanților puterii (vezi cazul jurnalistei Ana Politkovskaya, n.r.) și că se practică genocidul populației civile în războiul din Ucraina, nu arata o Rusie dornică să se dezbrace de vechea sa haină a barbariei și cruzimii politice și să îi dea foc în piata publică.

Documentarul este în limba engleză, cu intervenții ale martorilor în limba rusă sau ucraineană și este dedicat memoriei tuturor victimelor comunismului!

Nimeni nu poate să scape de judecata istoriei!

VIZIONAȚI ȘI:

https://filmehd.se/mhiBtO95Wlyzs1Fiaw00d5bxZ/677qUyrRwJJ8anZV61wJuc

05/04/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | 2 comentarii

EXTREMISMUL NAȚIONALIST UCRAINEAN ȘI DEMONII TRECUTULUI

 

 

 

 

 

Imagini pentru monument bandera  photos

 

Foto: Monumentul lui Bandera de la Lvov

 

 

 

 

Naționalismul ucrainean și demonii trecutului

 

La 1 ianuarie 2019, cîteva mii de ucraineni au mers pe străzile Kievului, Lviv și Khmelnytsky (Ucraina de Vest) pentru a sărbători aniversarea a 110 de ani de la nașterea lui Stepan Bandera. În ultimii ani, în Ucraina au existat o mulțime de procesiuni similare, în special în partea de vest a acestei țări.

Mii de tineri ucrainieni participă la aceste marșuri naționaliste, în care sunt omagiați Stepan Bandera și Roman Șukhievici, care, chiar dacă au contribuit la crearea unei Ucraine independente, ei s-au făcut vinovați de multe crime de război în urma colaborării lor cu Germania nazistă în timpul celui de-al doilea război mondial.

În zilele noastre, Bandera și Șukhievici rămân figuri istorice controversate, pentru unii fiind eroi naționali, iar pentru alții – criminali.

Un teritoriu râvnit de vecinii săi puternici

Ca suprafață, Ucraina este a treia țară ca mărime din Europa, după Rusia și Franța.

Denumirea „Ucraina” (în ucraineană: Україна) a fost folosită pentru prima dată în legătură cu teritoriul Rusiei Kieviene din secolul al XII-lea.

În toată istoria sa, acest teritoriu vast a fost vizat de multe invazii și a fost anexat de unele state europene.

În timpul secolului al XVII-lea, aproape întreg teritoriul actual al Ucrainei a fost sub controlul Regatului Poloniei-Lituania. Mai târziu, în secolele XVIII și XIX, imperiile austro-ungare (la vest) și cel rus (în centru și în est) au împărțit acest spațiu est-european. După primul război mondial, Polonia a reapărut pe hărțile europene și a preluat majoritatea părților occidentale ale acestei țări, în timp ce URSS a luat sub controlul său restul teritoriului..

Contextul sovietic și „Holodomorul”

Ucraina a suferit enorm sub ocupația sovietică. Cel mai evident exemplu al acestor vremuri tragice  este, desigur, foametea sovietică din anii 1932-1933, care în Ucraina este  numită „Holodomor” (în ucraineană: голодомор, exterminarea prin foame) și care este văzută de mulți oameni ca o crimă în masă, care poate fi  calificată drept un  genocid (chiar dacă acesta nu este recunoscut în multe cărți de istorie).

Potrivit unor surse diferite, timp de doar un an și jumătate, această foamete a provocat moartea a șase până la opt milioane de oameni, din care până la cinci milioane doar Ucraina.

Chiar dacă majoritatea victimelor erau ucraineni din punct de vedere etnic, ei nu erau singurii vizați de politica criminală a lui Stalin (au murit și sute de mii de ruși, tătari și kazahi).

O zonă multiculturală râvnită

În prima jumătate a secolului XX, tensiunile etnice, culturale și religioase au crescut considerabil în vestul Ucrainei. Potrivit unui recensământ al populației din 1931, ucrainenii (majoritatea ortodocși) constituiau cea mai mare parte a populației locale   din regiunea  Volîniei (64%).

Alte grupuri etnice și religioase erau reprezentate de polonezi (15,6%), evrei (10%), germani (2,3%) și alte grupuri mai puțin numeroase (cehi, slovaci, belarusi, …). Tensiunile deja existente dintre aceste grupuri diferite au crescut considerabil în anii ’30 pentru a evolua într-o adevărată ură în timpul celui de-al doilea război mondial.

În acest moment, două Ucraina păreau să se confrunte deja. Pe de o parte, Ucraina occidentală care a fost mai devreme sub influența poloneză și austriacă și, pe de altă parte, partea de est care a aparținut Rusiei.

În ochii unor independentiști  ucraineni, Polonia și URSS erau dușmanii ereditari ai națiunii ucrainene, car ar trebui să se lupte pentru  crearea unui stat ucrainean independent. Tocmai acest obiectiv era vizat de Organizația Naționaliștilor Ucrainieni (sau OUN), creată în 1929.

Strategia OUN de a ajunge la crearea unei Ucraine independente a inclus violența și terorismul împotriva celor care au fost văzuți ca dușmani ai Ucrainei libere.

 Printre aceștia am putea numi principalii dușmani „externi” ai  Ucrainei și anume  – Polonia și URSS – și dușmanii „interni”, adică fiecare popor neucrainean  sau care era suspectat de colaborare  cu inamicul.

Armata insurgenților ucraineni (sau UPA) a fost o armată naționalistă paramilitară care s-a  angajat  într-o serie de conflicte în timpul celui de-al doilea război mondial și care era compusă din diferite grupuri de luptători ai OUN.

OUN și UPA au avut ca lideri pe Stepan Bandera și Roman Șukhevici.

 

 

 

 

Imagine similară

 

Foto: luptătorul naționalist ucrainean Roman Șukhevici

 

Colaborarea cu Germania nazistă

 

La începutul celui de-al doilea război mondial, mulți ucrainieni au văzut în Germania nazistă  un partener susceptibil de a ajuta la crearea unui stat ucrainean independent, iar  Hitler era considerat un simbol al speranței în fața dominației sovietice.

Actul de restaurare sub oblăduirea Germaniei naziste, a statului ucrainean din 30 iunie 1941,  este foarte clar în acest sens:

” 3. Statul ucrainean nou format va colabora îndeaproape cu Germania Greco-Socialistă Mare, sub conducerea liderului său Adolf Hitler, care formează o nouă ordine în Europa și în lume și ajută poporul ucrainean să se elibereze de ocupația moscovită . „(2)

Pe 28 aprilie a fost creată divizia „SS Galizien”, formată în cea mai mare parte de voluntari ucraineni din regiunea Galicia (Ucraina de Vest). La inițiativa Wehrmachtului, divizia SS Galizien a sacrificat practic întreaga populație evreiască din această regiune.

Masacrul din Volynia

După exterminarea evreilor, au urmat polonezii din regiunea vestică a Ucrainei.

În timpul războiului celui de-al doilea război mondial, liderii naționaliști ucraineni au ordonat adepților lor să elimine populația poloneză din regiune.

Iată un pasaj al ordinului dat de OUN la 2 februarie 1944 membrilor săi:

„Lichidați fiecare centimetru polonez. Distrugeți bisericile catolice și alte locuri de cult poloneze (…) Distrugeți casele, astfel încât nu existe nici o urmă că cineva a trăit acolo (…) Țineți minte că dacă rămâne măcar un polonez, atunci polonezii vor veni să-și revendice teritoriile. „

Grupurile de naționaliști extremiști ucraineni au acționat în orașele Galicia și Volynia (1) și au ucis între 40.000 și 60.000 de oameni, în majoritate femei și copii. Nimeni nu a fost cruțat. Pe data de 11 iulie, aproape 100 de sate au fost jafuite și populația a fost masacratată în modul cel mai barbar.

În ciuda lipsei lor de rezistență, civilii au fost uciși în casele lor, școli sau în biserici, și  așa cum avea să  procedeze mai târziu armata sovietică, violurile au fost folosite în mare măsură ca o armă de teroare în masă.

Moștenirea și demonii din trecut

Scriitorul polonez Jan Zaleski a spus: „Polonezii din Volynia au fost uciși de două ori. Prima dată cu armele și a doua oară prin tăcere. „

Aceste cuvinte se refereau la modul în care este ocolită adesea istoria masacrului din Volynia și la negarea de către ucraineni a atrocităților de neînchipuit care au avut loc.

Și totuși, în pofida numeroaselor crime comise de membrii OUN și UPA, mulți ucrainieni consideră că liderii acestor organizații sunt  eroi naționali.

Dovada o reprezintă diversele monumente ale gloriei lui Stepan Bandera și a lui Roman Șukhievici din partea de vest a țării, în special în orașul Lviv.

La 22 ianuarie 2010, fostul președinte al Ucrainei, Viktor Iușcenko, i-a promovat post-mortem Stepan Bandera și pe fostul lider al UPA, Roman Șukhievici ca „eroi ucraineni”.

Această decizie a fost foarte controversată în opinia publică ucraineană, precum și printre polonezi și ruși. De asemenea, se pare că și protestele „Euromaidan” din 2014 au contribuit la crearea unui adevărat mit în jurul acestor două personaje, cel puțin controversate.

Conflictul armat care în zilele noastre se desfășoară în regiunea  Donbass între armata ucraineană și separatiștii susținuți de Moscova, a ucis deja potrivit rapoartelor ONU, mai mult de 10.000 de persoane (până în prima parte a lunii noiembrie 2017).

În acest context, Polonia apare ca un aliat logic în fața vecinului rus amenințător, și nu este mai puțin adevărat că acest conflict a contribuit la o reconciliere între cele două țări (mai mult de un milion de ucraineni au plecat să locuiască în Polonia începând cu 2014).

 Ucraina pare singură în jocul de șah geopolitic european și de aceea, prezentarea de scuze oficiale din partea unor oficiali ucraineni,  pentru masacrele comise în regiunile Galicia și Volynia în timpul celui de-al doilea război mondial, ar putea reprezenta un prim pas în direcția  îmbunătățirii relațiilor diplomatice dintre Ucraina și vecinii ei.

 

Sursa: 

 

https://visegradpost.com/en/2019/04/01/ukrainian-nationalism-and-its-demons-from-the-past/

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/23/istorie-restituita-separatistii-ucraineni-din-romania-1941-1944-2/

 

 

 

 


1. http://volhyniamassacre.eu/zw2/history/175,Ukrainians-in-Interwar-Poland-1918-1939.html
2. MOTYKA, Grzegorz, Od rzezi wołyńskiej do akcji Wisła , pp.123-129. 
3. WOLCZANSKI, Jozef, Eksterminacja Narodu Polskiego i Kościoła Rzymskokatolickiego przez ukrajinski nacjonalistów w Małopolsce Wschodniej w latach 1939-1945 .

 

Pe același subiect puteți citi: Genocidul care încă otrăvește relațiile dintre Polonia și Ucraina

09/06/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: