CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

A decedat marele rabin Eliezer Zusia Portugal din New York, un supraviețuitor originar din România al lagărelor de exterminare naziste în care nu a fost niciodată

 Foto: Funeraliile rabinului Yisroel Avrohom Portugal  originar din Sculeni, Basarabia, au impresionat New York-ul

Imagini incredibile au fost surprinse la New York – o aglomerație imensă de zeci de mii de oameni s-a adunat pe străzile din cartierul Brooklin pentru a-l petrece pe ultimul drum pe un rabin originar din satul Sculeni, Basarabia, în România Mare, decedat la vârsta de 95 de ani.

Înainte de cel de-al doilea Război Mondial, Yisroel Avrohom Portugal, născut în anul 1924  și tatăl său, au părăsit localitatea natală Sculeni din Basarabia (satul care a inspirat numele secțiunii haididice pe care a condus-o și la New York) și s-au dus la Cernăuţi, în Bucovina , unde au petrecut cel de-al doilea Război Mondial, potrivit Wikipedia.

După război tatăl și fiul s-au stabilit la București, în România. Portugal tatăl a fost arestat de mai multe ori de către sovietici.

În aprilie 1959, cei doi au fost arestați și acuzați de trădare. După  mai multe proteste din partea unor organizaţii evreieşti din Occident și după implicarea rabinului Menachem Mendel Schneerson (una din figurile cele mai marcante ale iudaismului ortodox din secolul al XX-lea) și a altor figuri evreiești mondiale, oficialii Națiunilor Unite au intervenit pentru eliberarea lor.

Ei au  ieşit din închisoare  în septembrie 1959 și au emigrat în SUA în august 1960, după ce Departamentul de Stat al SUA le-a oferit cetățenia.

În presa newyorkeză  au apărut estimări diferite cu privire la numărul celor prezenţi la ceremoniile funerare ale rabinului, care ar fi variatîntre 25.000 până la 100.000 de oameni .

Potrivit NBC New York, doi polițiști NYPD care asigurau ordinea au fost răniți  – unul fiind călcat pe picioare de mașina funerară, iar altul – lovit la cap de o dronă care filma întreaga adunare 

„Nu cred că am văzut vreodată o înmormântare de asemenea magnitudine”, a declarat un participant pentru New York Post.

În timpul vieţii, rabinul s-a exprimat de multe ori împotriva folosirii internetului, aşa că persoanele care au venit cu telefoane inteligente la funeralii nu au fost lăsate să îi atingă sicriul.

 

 

sursa: Altfel.md.

 Toate bune şi la locul lor, numai că de-a lungul timpului au apărut în diferite publicaţii informaţii privind trecutul rabinului, care demontau minciuna  trecerii acestuia prin lagărele de exterminare naziste în timpul celui de-Al Doilea război mondial…

Aşadar, răposatul rabin Yisroel Avrohom Portugal  din New York, decedat de ziua păcălelilor  1 aprilie 2019, a reuşit să păcălească toată lumea, toată viaţa sa.

El nu a fost un supraviețuitor al „lagărelor de exterminare naziste” şi nu a fost niciodată într-un lagăr de concentrare nazist!...

 

Peter Winter

 

 

Potrivit cercetărilor cunoscutului istoric al Holocaustului, Peter Winter, autorul celei mai vândute cărţi The Six Million, Fact or Fiction, „înmormântarea rabinului Portugal, care a murit recent în vârstă de 95 de ani, a avut loc în  prezența a zeci de mii de evrei hașidici din Brooklyn – însă mediatizarea acelui eveniment și a vieții lui a furnizat exagerări  grotești care au devenit tipice de la cel de-al Doilea Război Mondial pâna azi.”

Scriind pe blogul său personal, Winter a continuat:

Mai întâi a fost The Jewish Press, o publicaţie  săptămânală din New York care se descrie el însuși drept „cel mai mare săptămânal evreiesc independent din America”, care a stabilit tonul pentru restul mass-mediei. 

 

 

 

Jewish-Press-Rabbi-Death-Camps

 

Potrivit articolului din acest  ziar, intitulat „Skulener Rebbe, zt’l, să se odihnească”, Rabinul Portugal s-a „născut în România, şi a venit la Statele Unite ca imigrant împreună cu tatăl său, în 1960, după ce au supraviețuit lagărelor de moarte naziste în al Doilea Război Mondial.”

Această afirmație a fost apoi repetată instantaneu de restul mass-media.

Daily Mail, în descrierea pe larg a înmormântării Rabinului – („Zeci de mii de evrei hașidici aglomerează străzile din Brooklyn pentru înmormântarea popularului rabin, 95 de ani, care a supraviețuit Holocaustului și a disprețuit internetul, și nimeni cu un smartphone nuputea atinge sicriul.”) a scris că

popularul rabin a supraviețuit lagărelor naziste ale morţii  și a venit în Statele Unite în 1960.”

 

 

 

Daily-Mail-Rabbi-Death-Camps

 

Radiodifuzorul local al ABC News, Eyewitness News ABC 7, care a urmărit ceremoniile („Zeci de mii au umplut străzile din Brooklyn pentru înmormântarea marelui rabin; doi funcționari răniți”), repetând   afirmația conform căreia „Rabinul a venit în Statele Unite în anii 1960 după ce a supraviețuit lagărelor  moarte naziste și a fost un pilon în Borough Park și Williamsburg timp de zeci de ani. ”

 

 

 

ABC-Rabbi-Death-Camp

Un articol intitulat „Zeci de mii se aliniază pe străzile din Borough Park pentru înmormântarea rabinului afirma că „rabbi a supraviețuit Holocaustului și a continuat să conducă sinagoga   Skulen timp de mai mulți ani.

 

 

 

News-12-Rabbi-Death-Camp

 

 

USA Today, publicaţie cu acoperire naţională în SUA, şi afiliatul său local, Rockland / Westchester Journal News, scria că „O mare mulțime plângându-l pe Rabi în Monsey azi” şi că „Potrivit presei evreiești, Portugal s-a născut în România, în ceea ce este acum Moldova, și a imigrat în Statele Unite cu tatăl său, Rabinul Eliezer Zusia Portugal, în 1960, după ce a supraviețuit lagărelor de moarte ale Holocaustului și a închisorii de către autoritățile române pentru predarea Torei. Funcţionarii Națiunilor Unite și SUA au intervenit pentru a-l elibera.”

 

 

 

USA-Today-rabbi-death-camp

 

 

Cu toate acestea, Jewish Daily Forward – o foaie evreiască „de stânga” din New York, a scris din neatenție că toate aceste afirmații din media controlată ca fiind minciuni.

  Daily Forward a titrat că  „Ultimul Rabbin al Erei  holocaustului moare, și un cartier întreg se cufundă  în doliu”), însă din cuprinsul articolului reieşea că rabinul Portugal nu a fost niciodată într-un lagăr de exterminare și niciodată nu a fost reținut de germani în timpul războiului.

 

Forward-Rabbi-Death-Camp

 

 

Daily Forward a dezvăluia corect că „Portugal și tatăl său au părăsit satul Sculeni, comunitatea din Moldova din care secta lor își derivă numele, înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

„Au petrecut războiul în orașul ucrainean Cernauți, confruntându-se cu persecuții atât din partea germanilor, cât și a sovieticilor, care au ocupat orașul în diferite momente.

„După război, au călătorit la București, România, unde au căutat și au îngrijit orfani de război evrei și au ajutat micile comunități evreiești rămase. Tatăl lui Portugal a fost arestat de mai multe ori de sovietici, care au ocupat România până în 1968.

„În aprilie 1959, autoritățile române i-au arestat atât pe Portugal cât și pe tatăl său pentru suspiciune de trădare.

Grupuri evreiești din SUA au arătat îngrijorarea cu privire la arestare. Conform unui raport din 1960 al Agenției de Telegrafie Evreiască, functionarii Națiunilor Unite au intervenit pentru a asigura eliberarea celor doi rabini, iar Departamentul de Stat al SUA le-a oferit cetățenie.

Au fost eliberați în septembrie 1959 și au ajuns în Statele Unite în august 1960”.

Cu alte cuvinte, Rabinul Portugal nu a văzut niciodată un lagăr de concentrare, cu atât mai puțin nu  „a supraviețuit unui lagăr al morţii” și a fost doar arestat de comuniști.

Chiar dacă faptele sunt ușor de identificat, o mare parte a mass-media a ales  ca întotdeauna să repete pur și simplu minciuni  scandaloase.

Acest lucru este conform cu linia standard privitoare la holocaust , care repeteă la nesfârşit  istoria a„șase milioane asasinate” indiferent de ceea ce faptele pot demonstra, sperând că repetarea interminabilă va anula orice argumente contra.

De asemenea, mass-media care a scris cele de  mai sus nu va „retrage” sau „corecta” minciunile răspândite, ceea ce reprezintă o  altă tactică tipică şi anume aceea de a lăsa o „impresie”,  o altă stratagemă de lungă durată în tactica de povestire a holocaustului, a concluzionat Winter.

The New Observer

11780166-6878831-There_were_chaotic_scenes_at_the_funeral_where_the_police_lost_c-a-4_1554242158217

11780734-6878831-Portugal_died_at_Johns_Hopkins_Hospital_in_Baltimore_surrounded_-a-1_1554260712891

11793820-6878831-The_rules_did_not_appear_to_deter-m-10_1554261786860

11793822-6878831-image-a-7_1554261639950

11793818-6878831-image-a-5_1554261596662

11781034-6878831-image-a-89_1554238550953

11780696-6878831-image-a-69_1554238411051

11780730-6878831-image-a-70_1554238423785

11780694-6878831-image-a-67_1554238407243

11780168-6878831-Portugal_was_a_strict_opponent_of_Internet_use_and_would_reporte-a-2_1554260712895

11780178-6878831-image-a-65_1554238379223

Fotografii  www.dailymail.co.uk

21/09/2019 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

 Ungaria a fost primul stat din Europa care a legiferat măsuri antisemite, în timp ce refuzul guvernului român de a-și preda evreii poate fi considerat ca unul din marile acte de rezistență din Europa, într-un moment când Germania se afla în culmea puterii sale

 

 

Foto: Mareşalul Antonescu şi Hitler

Dr. ISRAEL GUTMAN (Israel): „Refuzul guvernului Antonescu de a-și preda evreii poate fi considerat unul din marile acte de rezistență din Europa”.

În Decembrie 1986 apărea în Ungaria, la Budapesta, o carte monumentală, ISTORIA TRANSILVANIEI în 3 volume, însumând cca. 2.000 pagini, editată de Academia de Științe din Budapesta.
Ca redactor semna ministrul Culturii de la vremea aceea, Bela Doepecz.
Această carte, pusă în slujba revizionismului unguresc, fiind publicată sub egida unui for oficial (Academia de Științe din Budapesta) și prezentată publicului de un membru al guvernului (ministrul Culturii), reprezenta, în fapt, punctul de vedere oficial – atât științific, cât și politic – al Ungariei. 

Indignat de apariția acestei uriașe mistificări propagandistice, scriitorul evreu din România, Oliver Lustig (1926-2017), a ripostat ferm, în mai 1987, printr-un amplu articol publicat în „Magazin Istoric”.

Precizăm că Oliver Lustig a fost unul din supraviețuitorii lagărului de exterminare de la Auschwitz și autor al mai multor cărți despre Holocaust și despre cel de-al Doilea Război Mondial. Prezentăm un fragment din articolul amintit, intitulat „Denaturări și falsificări care jignesc și profanează memoria victimelor terorii horthyste”(Miron Manega)

DENATURĂRI ȘI FALSIFICĂRI CARE JIGNESC ȘI PROFANEAZĂ MEMORIA VICTIMELOR TERORII HORTHYSTE

Terminând de citit cartea Istoria Transilvaniei,recent apărută la Budapesta, mă văd silit să constat cu amărăciune și indignare că, în ciuda înaltului for – Academia Ungară de Științe – care a patronat-o, ea se abate cu o consecvență demnă de o cauza mai nobilă și de la probitatea științifică, și de la etică istoriei […].

Ungaria a fost primul stat din Europa care a legiferat măsuri antisemite.

[…] Nu-mi venea să cred, nu puteam să concep că, într-o carte ce se pretinde de istorie, apărută sub egida Academiei Ungare de Științe și din al cărei colectiv redacțional face parte un membru marcant al guvernului de la Budapesta, se consemnează pur și simplu exterminarea unei întregi populații, fără să se dea acestei crime odioase nici un fel de caracterizare, fără să se facă cea mai vagă referire la cauzele care au generat-o, fără să se spună un singur cuvânt de condamnare la adresa făptuitorilor.

Înainte de toate trebuia – și trebuie – spus răspicat, fără ocolișuri, că aplicarea soluției finale”, cu alte cuvinte „rezolvarea definitivă a problemei evreiești în stil horthyst” a fost urmarea directă a politicii fasciste, șoviniste, rasiste și antisemite, promovată de regimul lui Horthy.

De altfel, mai marilor acestui regim le plăcea să se mândreasca – și nu fără temei – că în perioada de după primul război mondial, Ungaria a fost primul stat din Europa care a legiferat măsuri antisemite […]

În 1938 a apărut din nou o lege antievreiasca, purtând titlul nevinovat:

Asigurarea mai eficientă a echilibrului vieții sociale și economice”, menite să limiteze accesul evreimii la viață economică și socială din Ungaria.

Peste numai o jumătate de an, parlamentul ungar a adoptat o altă lege antievreiasca, care stabilea că trebuiau considerați evrei, alături de cei de religie izraelită, toți acei cetățeni unguri care aveau un părinte ori doi bunici de religie izraelită în momentul ori înaintea întrării în vigoare a legii.

Noțiunea de evreu a fost extinsă apoi prin legea din 1941 privind „apărarea rasei”.

Bazându-se pe această realitate, Endre Laszlo, numit de Horthy secretar de stat la Ministerul de Interne, într-o declarație difuzată la posturile de radio și reluată de întreaga presă ungară, a combătut vehement concepția potrivit căreia problema evreiască ar fi apărut din nou (adică după 19 Martie 1944 – n.n.) ca rezultat al situației politice mondiale”.

El a subliniat că „unanimitatea societății ungare apărătoare a purității rasiale urgentează de aproape 25 de ani rezolvarea problemei evreiești.

Antisemitismul ungar nu este o politică lamodă, nu este copierea sau imitarea unor tendințe și idei actuale. Nu de un an-doi, ci de decenii întregi, spunem așa, prima în Europa, ungurimea a simțit pe propria piele, ce pericol catastrofal reprezintă creșterea în proporții tot mai mari a influenței evreiești.

De-a lungul unei lupte de decenii, s-a cristalizat convingerea numai o rezolvare radicală poate duce la rezultatul definitiv și satisfăcător, dorit de ambele părți”.

„Convingerea noastră de nestrămutat și-a continuat declarația primul colaborator al ministrului de interne horthyst – putem s-o sintetizăm astfel pentru neamul nostru ungar, evreimea este un element care nu este dorit, nici din punct de vedere moral, nici spiritual, nici fizic.

Conștienți de această descoperire, trebuie căutăm acea rezolvare care departajează și elimină în întregime evreimea din viața ungurimii” […].

Este de-a dreptul curios că autorii Istoriei Transilvaniei, în timp ce despre holocaustul evreilor din nord-vestul României aflat sub ocupație horthystă n-au găsit de cuviință să scrie decât patru rânduri și jumătate, despre soarta evreilor din România s-au hotarât să scrie ceva mai mult: șase rânduri.

Autorii le-au folosit din plin pentru a spori confuziile, a continua cu mistificările și denaturările.

Pentru a înțelege mai bine jocul periculos al falsificării istoriei la care se dedau autorii acestei improvizații istorice, e necesar să reproducem un citat anterior, care arată viziunea pe care doresc s’o acrediteze.

Potrivit autorilor, după dictatul fascist de la Viena, a început așa-numita politică de reciprocitate față de naționalități; la expulzari s-a răspuns cu expulzări de cealaltă parte, la internări cu internări, la închidere de școli s-a răspuns cu închidere de școli,creîndu-se o totală nesiguranță a soartei românimii din Nord, respectiv a maghiarimii din Sud”.

Se încearca, așadar, să se sugereze cititorilor existența unui paralelism între situația din nordul și sudul Transilvaniei. Dar o asemenea încercare este mai mult decât revoltătoare.

Când și unde, în care comună din sudul Transilvaniei au fost măcelăriți   oameni nevinovați – femei gravide și mame cu copii la sân, bărbați în floarea vârstei și bătrâni de-a valma – așa cum s-a întâmplat în nordul Transilvaniei, în noaptea de 13 spre 14 Septembrie 1940, în comuna Ip?

Când și unde, în care comună din sudul Transilvaniei a avut loc un masacru asemănător celui săvârșit de horthyști la 9 Septembrie 1940 în comună Trăznea  ?

Când, unde, în ce comune din sudul Transilvaniei s-au comis asemenea crime cutremurătoare ca acelea săvârșite de horthyști la Moisei, Sărmaș sau Leordina?

Autorii încearcă să lanseze ideea unui paralelism și în atitudinea față de evrei.

O anunță lapidar, ca pe un lucru care, chipurile, este firesc: Poliția fascistă a mers mână în mână de ambele părți (adică și în nordul și în sudul Transilvaniei – n.n.) cu antisemitismul”.

Urmează apoi fraza pe care am reprodus-o la începutul articolului, în carte autorii înfățișează, în cele patru rânduri și jumătate, tot ce le-au dictat inima și conștiința să scrie despre exterminarea evreilor din Nordul Transilvaniei cotropit.

O logică elementară ar fi pretins ca, în continuare, să se arate ce s-a întâmplat în sudul Transilvaniei pentru a susține ideea lansată privind similitudinea „în ambele părți”.

Autorii sacrifică însă, fără remușcări, orice logică și, spre stupoarea cititorului, nu fac nici cea mai mică referire la starea de lucruri din sudul Transilvaniei, ci sar, fără nicio legătură, la situația evreilor din întreaga Românie.

Firește, autorii au făcut acest salt pentru că n-au avut tăria să consemneze adevărul istoric: în sudul Transilvaniei, sub regimul lui Antonescu, viața nici unui evreu n-a fost periclitată.

În timp ce evreii din Cluj, din Oradea și Satu Mare, din toate orașele și satele Transilvaniei de Nord au fost strânși și, toți, până la ultimul bătrân, până la ultimul sugar, au fost mânați sub amenințarea baionetelor horthyste spre crematoriile și camerele de gazare din Birkenau-Auschwitz, evreii din Turda și Alba Iulia, din Arad și Timișoara, n-au purtat nici măcar steaua galbenă.
Mai mult, aceste orașe, ca de altfel orașele din întreaga Românie, au oferit adăpost sigur tuturor evreilor din nordul Transilvaniei – și chiar din orașele Ungariei – care au reușit să evadeze din ghetouri și să fugă în România.

Autorii susțin că în timpul celui de al doilea război mondial – potrivit aprecierilor – în România, mai ales la est de Carpați, au fost asasinați cca 337.000 de evrei”.

Este bine cunoscută, frecvent citată în literatură de specialitate, telegrama din Budapesta expediată la Berlin, în care Veesenmayer raportează:

„… Din cercurile consulatului general român din Cluj s-a aflat evreii din Ungaria refiugiați în România sunt tratați acolo ca refugiați politici, urmând a li se înlesni de către guvernul român emigrarea în Palestina”.

Poporul român, împotriva „soluției finale”

În discuție este acum Istoria Transilvaniei, falsurile și denaturările pe care le conține, nu destinul evreilor sub regimul lui Antonescu.

Totuși, pentru că autorii ei au făcut o asemenea apreciere, câteva precizări se impun.
Nu este prima dată când autori din Ungaria, cu o simplă trăsătură de condei, trec în totalitate numărul evreilor din nord-vestul României căzuți victima aplicării în stil horthyst a „soluției finale” în seama regimului antonescian.

Trebuie arătat că, în România de sub autoritatea guvernului român, în cadrul granițelor stabilite în vara lui 1940, în ciuda marilor și repetatelor presiuni ale Berlinului, „soluția finală” nu s-a aplicat.

Profesorul universitar Dr. Israel Gutman din Israel, într-un referat întitulat „Situația evreilor din România pe fondul Europei cucerite sau dominate de naziști”, arată că planurile naziste de a-i deporta pe evrei din România în lagărele de exterminare din Polonia au întâmpinat „o opoziție energică din partea poporului român și a autorităților românești, inclusiv a guvernului și dictatorului Ion Antonescu…

Refuzul lor de a-i preda pe evrei a crescut cu timpul și această rezistență este factorul care a salvat majoritatea evreilor români de <soluția finală> de concepție nazistă.

Mi se pare că aceasta nu a fost doar consecință unor poziții oportuniste și a schimbărilor de front, ci, în mare măsură, și în parte în mod decisiv, rezultatul deosebirilor de poziții și concepții care existau între Germania nazistă și România de sub dictatură lui Antonescu în privința evreilor”.

Potrivit documentelor originale aflate în arhiva Iad Vashem-ului din Ierusalim, la 15 septembrie 1942, Hauptsturm-fuehrer-ul Gustav Richter, sosit la București ca specialist în „problemele evreiești” al Berlinului, semnează planul german de deportare a evreilor din România.

Nerăbdător, Bukarester Tageblatt, editat de legația germană din București, anunța că, în cursul anului 1942, vor fi evacuați evreii din sudul Transilvaniei și Banat, iar în anul viitor toți evreii din vechiul regat vor fi deportați, așa încât nu va mai exista nici un evreu în România.

Ziarul afirmă, sigur de informațiile pe care le deținea, că „România va servi de astă dată drept exemplu pentru alte țări”. Intenția de deportare devenind publică, un val de proteste ale celor mai diferite cercuri politice, economice, culturale și religioase din România au început să-și facă simțită presiunea.

Într-un protest al Românilor din sudul Transilvaniei și din Banat – intelectuali, comercianți, industriași și meseriași – înaintat Ministerului de Interne de la București – se spunea:

„Oricare ar fi concepția noastră despre evrei, suntem creștini și oameni și noi, care am suferit atât sub dominația ungară și care știm cât suferă astăzi ai noștri sub aceeași dominație, ne cutremurăm la gândul că cetățenii unui stat ar putea, fără nici o vină, să fie despuiați de tot avutul lor și alungați din țara în care s-au născut și în care zac de secole osemintele părinților, bunicilor și străbunilor lor”.

Planul de deportare n-a putut fi pus în aplicare. A eșuat.

În același studiu intitulat „Situația evreilor din România pe fondul Europei cucerite sau dominate de naziști”, Dr. Israel Gutman din Israel trage următoarea concluzie:

„Dacă considerăm Stalingradul ca eveniment hotărîtor în istoria celui de al doilea război mondial, un moment care marchează începutul sfârșitului dominației naziste în Europa, atunci refuzul guvernului român de a-și preda evreii poate fi considerat ca unul din marile acte de rezistență din Europa, într-un moment când Germania se afla în culmea puterii sale” […].

Oliver Lustig

Text publicat în bilunarul CERTITUDINEA 

 

 

17/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Care este adevărul din spatele porţilor de la Auschwitz ? VIDEO

 

Imagini pentru lagarele de concentrare naziste photos

Adevărul din spatele porţilor de la Auschwitz

 

The Truth Behind The Gates (Adevarul din spatele portilor de la Auschwitz), este un documentar realizat in anul 1992 de către un tânăr evreu onest, pe nume David Cole.
Cum Holocaustul a devenit  un subiect tabu şi chiar o dogmă, iar punerea la îndoială a existenţei sau a dimensiunilor sale a devenit o crimă de neiertat, care este  pedepsită aspru, este de la sine înţeles de ce acest film documentar a fost interzis în numeroase ţări din Europa…

 

David Cole spune:

„Este un fapt incontestabil în istorie, că în timpul celui de-al doilea razboi mondial, Germania a avut o reţea de închisori şi lagăre de concentrare, atât in Germania cât şi pe teritoriul statelor pe care le-au controlat.

In aceste lagăre au fost trimişi evrei, prizonieri de război, luptători în rezistenţă, ţigani si alte persoane considerate duşmani ai celui de-al treilea Reich.
Cel mai mare lagar a fost Auschwitz, în Polonia.
Cei închişi la Auschwitz veneau din toată Europa, barbaţi, femei şi copii.

Cei capabili sa munceasca erau folosiţi ca  forţă de muncă  pentru efortul de război al Germaniei.
Auschwitz a fost eliberat de către armata sovietica in ianuarie 1945.
Aici inceteaza însă consensul general…
Încă de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, s-a spus în mod repetat că multe din aceste lagăre au servit unui scop mai întunecat şi anume genocidul a 6 milioane de evrei şi execuţia a 5 milioane de non-evrei, prin utilizarea camerelor de gazare, ceea ce astazi e cunoscut sub numele de Holocaust.
Cel mai mare număr de persoane se spune ca au fost ucise la Auschwitz.
Există însă şi persoane care susţin că aceste acuzaţii de omor în masă n-au fost niciodată dovedite.
Aceste persoane insistă asupra lipsei documentelor, altele decât dovezile foarte discutabile şi deja parţial discreditate, furnizate de Uniunea Sovietică la procesul de la Nuremberg, sau marturiile nedemne de încredere ale „martorilor oculari”, mulţi dintre ei de asemenea discreditaţi (de exemplu, mulţi dintre foştii detinuţi, dar şi soldaţi americani, încă mai vorbesc despre „gazările” din lagărul Dachau din Germania, cu toate că, oficial, nu se mai menţin acuzaţiile că în acel lagar ar fi existat camere de gazare).
Totusi, importanţa Holocaustului a crescut exponenţial de la sfârşitul razboiului, fiind de obicei acceptat fără intrebări.
Dar cum putem şti dacă s-a petrecut cu adevarat?

Care să fie DOVEZILE oferite celor care nu vor să abordeze istoria, doar din perspectiva încrederii ?

Acest documentar se focalizeaza, printre altele, asupra uneia din aceste „dovezi”, o singura piesa intr-un foarte mare puzzle şi anume, presupusa camera de gazare din lagărul Auschwitz.
Acest documentar este primul dintr-o serie ce prezintă calatoria lui David Cole – autorul documentarului – din septembrie 1992 în Europa, pentru a investiga locurile pretinsei „Solutii Finale”.
In nici intr-un caz nu se vrea a fi ultimul cuvânt în controversa ce priveste Holocaustul, dimpotrivă,  acest documentar ar trebui să marcheze INCEPUTUL unei prea mult intarziate dezbateri deschise.
Ce e fapt şi ce e doar propagandă de război în ceea ce priveşte evenimentele cunoscute sub numele de Holocaust?”

 

 

 

 

01/06/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: