Cum s-a vindecat Ion Creangă de holeră în timpul epidemiei din 1848 ?

 

Foto: Ion Creangă (n. 1 martie ( sau 10 iunie) 1837, la Humulești, Neamț –  d. 31 decembrie 1889, Iași), a fost un scriitor român recunoscut pentru măiestria cu care a scris  basmele, poveștile și povestirile sale. Este considerat un clasic al  literaturii române,  mai ales datorită magistralei sale opere sale autobiografice intitulată ”Amintiri din copilărie”.

 

 

 

 

Cum s-a vindecat Ion Creangă de holera care l-a atins în 1848 ?

În „Amintiri din copilărie“, povestitorul din Humuleşti scrie despre cum l-a afectat holera, cine l-a tratat şi ce leacuri băbeşti i-au folosit.

Actualul teritoriul al României s-a confruntat cu numeroase epidemii în decursul secolelor XVII – XIX, fie că a fost vorba despre tifos, ciumă şi holeră.

Aceste boli nu au izbucnit de la sine în Moldova, Ţara Românească, Dobrogea sau Transilvania, ele fiind „importate“ de la armatele străine pe care istoria le-a adus în aceste zone, dar au contribuit şi alţi factori.

Şi funcţie de anii în care a fost consemnată apariţia şi ravagiile făcute de aceste afecţiuni extrem de contagioase, au rămas destule referinţe despre ele.

În Moldova, „contemporan“ cu o astfel de epidemie a fost Ion Creangă, care în „Amintirile“ sale consemnează propria-i experienţă, marele povestitor îmbolnăvindu-se de holeră. Se petrecea în 1848, când avea vârsta de 11 ani.

Înainte de a-l lăsa pe Nică a lui Ştefan a Petrei să ne descrie în stilu-i inconfundabil ce i-a fost dat să pătimească, menţionăm că holera este o boală infecţioasă bacteriană foarte gravă, cauzată de vibrionul holeric care produce toxina holerică, infestarea având loc prin apa de băut infectată.

Revenind la „Ion Torcălău“ (aşa îi spuneau fetele humuleşteanului, pentru că îi plăcea să toarcă), înainte de a nara episodul cu holera, începe a istorisi desele certuri dintre mama şi tatăl său pe tema trimiterii lui la şcoală, pentru a deveni preot:

„Doamne, măi femeie, Doamne, multă minte-ţi mai trebuie! zicea tata, văzând-o aşa de ahotnică pentru mine. Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, după cum socoţi tu, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele. (…) Numai decât popă! Auzi, măi! Nu-l vezi că-i o tigoare de băiat, cobăit şi leneş, de n-are pereche? Dimineaţa, până-l scoli, îţi stupeşti sufletul. Cum îl scoli, cere demâncare.

Cât îi mic, prinde muşte cu ceaslovul şi toată ziulica bate prundurile după scăldat, în loc să pască cei cârlani şi să-mi dea ajutor la trebi, după cât îl ajută puterea. Iarna, pe gheaţă şi la săniuş. Tu, cu şcoala ta, l-ai deprins cu nărav.

Când s-a face mai mărişor, are să înceapă a-i mirosi a catrinţă, şi cu astă rânduială n-am să am folos de el niciodată“.

 

 

 

 

 

 

 

Holera a făcut printre români peste 12.000 de victime numai între 1831 şi 1832

Românii au mai mai cunoscut însă un episod teribil al bolii în timpul cei de-a doua pandemii de holeră, pornită tot din India, pe la 1841. De data aceasta, boala a intrat adusă la noi prin portul Galaţi de un vas venit din Orient. Molima a facut  prăpăd în acest oraş după care,  teribila boală s-a  întins până la Bârlad, Bacău şi Iaşi,practic în toată Moldova.

 

DE FRICA HOLEREI, NICĂ A LUI ŞTEFAN A PETREI ESTE TRIMIS LA O STÂNĂ, LA AGAPIA

Şi după aceste vorbe ale tatălui, Creangă îşi începe brusc „povestea“ cu holera:

„După cum am cinste a vă spune, multă vorbă s-a făcut între tata şi mama pentru mine, până ce a venit în vara aceea, pe la august, şi cinstita holeră de la ’48 şi a început a secera prin Humuleşti în dreapta şi în stânga, de se auzea numai chiu şi vai în toate părţile“.

La 11 ani, n-avea cum să conştientizeze pericolul epidemiei, făcând trăsnăile tipice copiilor de acea vârstă şi însoţind uneori morţii (probabil ucişi de boala menționată), la cimitir, „de se încruceau părinţii“.

 

 

Foto:Casa memorială Ion Creangă, din Humuleşti, Neamţ

„Şi eu, neastâmpărat cum eram, ba ieşeam la pârlaz, când trecea cu mortul pe la poarta noastră şi-l boscorodeam cu cimilitura (ghicitoare – n.r.): Chiţigaie, gaie, ce ai în tigaie?/ Papa puilor duc în valea socilor./ Ferice de gangur, că şede într-un vârf de soc/ Şi se roagă rugului şi se-nchină cucului!/ Nici pentru mine, nici pentru tine,/ Ci pentru budihacea de la groapă,/ Să-i dai vacă de vacă şi doi boi să tacă, ba îl petreceam până la biserică şi apoi veneam acasă cu sânul încărcat de covrigi, mere turture, nuci poleite, roşcove şi smochine din pomul mortului, de se încruceau tata şi mama când mă vedeau cu dânsele“.

Deşi Creangă nu o spune explicit, părinţii şi-au dat seama de pericolul pe care îl reprezenta holera şi decid să-şi trimită copilul de acasă, într-o zonă de munte, la Agapia, la aproximativ 20 de kilometri de Humuleştiul său natal: 

„Şi ca să mă scape de belea, m-au trimis la stână în dumbrava Agapiei, lângă podul Cărăgiţei, unde erau şi oile noastre, să şed acolo până s-a mai potoli boliştea“.

Cât despre holeră, ca să vedem ce i-a fost dat lui Creangă să tragă, mai trebuie spus că ea afectează în special intestinul subţire şi se manifestă prin tulburări digestive – diaree, vomitări excesive, care duc la o deshidratare rapidă de la pierderea de electroliţi (substanţe minerale), bolnavii având puternice stări febrile, stări de dezorientare, come şi erupţii cutanate.

 

„LUCRUL RĂU NU PIERE CU UNA, CU DOUĂ“

 

Şi iată ce-şi aminteşte Humuleşteanul despre debutul bolii:

„Însă peste noapte a şi dat holera peste mine şi m-a frământat şi m-a zgârcit cârcel; şi-mi ardea sufletul în mine de sete, şi ciobanii şi baciul habar n-aveau de asta, numai se întorceau pe ceea parte în ţipetele mele şi horăiau mereu.

Iară eu mă târâiam cum puteam până la fântână, în dosul stânei, şi pe nimică pe ceas beam câte-un cofăiel întreg de apă“.

Şi tot el continuă, lăsând să se înţeleagă că patimi cumplite a îndurat în acea noapte, în timp ce ciobanii sforăiau duşi:

„Pot zice că în noaptea aceea la fântână mi-a fost masul (loc de popas, găzduire – n.r.), şi n-am închis ochii nici cât ai scăpăra din amânar.

Abia despre ziuă s-a îndurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s-a dus în Humuleşti şi a înştiinţat pe tata, de a venit cu căruţa şi m-a luat acasă. Şi pe drum, necontenit ceream apă, iar tata mă amâna cu momele de la o fântână la alta, până a dat Dumnezeu de am ajuns în Humuleşti“.

De aici încolo, Creangă istoriseşte că a intrat pe mâna lui moş Vasile Ţandură, că de „doftori“ la vremea aia nu se prea punea problema prin Humuleşti. Iar tratamentul a constat în hoştine (rămăşiţe de ceară topită) cu său (untură de oaie) şi frecţii cu oţet şi leuştean:

„Şi, când colo, doftorii satului, moş Vasile Ţandură şi altul, nu-mi aduc aminte, erau la noi acasă şi prăjeau pe foc într-un ceaun mare nişte hoştine cu său şi după ce mi-au tras o frecătură bună cu oţet şi leuştean, mi-aduc aminte ca acum, au întins hoştinele ferbincioase pe o pânzătură şi m-au înfăşat cu ele peste tot, ca pe un copil; şi nu pot şti cât a fi trecut la mijloc până ce am adormit mort“.

Şi mai spune povestitorul că a doua zi s-a trezit sănătos tun, pentru că „Lucrul rău nu piere cu una, cu două“:

„Şi d-abia a doua zi pe la toacă m-am trezit, sănătos ca toţi sănătoşii; Dumnezeu să odihnească pe moş Ţandură şi pe tovarăşul său! Şi, vorba ceea: «Lucrul rău nu piere cu una, cu două».

Până-n seară, am şi colindat mai tot satul, ba şi pe la scăldat am tras o raită, cu prietenul meu Chiriac al lui Goian, un lainic şi un pierde-vară ca şi mine“, consemnează https://www.timpul.md/articol/cum-s-a-vindecat-ion-creanga-de-holera 

 

 

 

Publicitate

Epidemia de coronavirus și inexplicabila repetare a pandemiilor la fiecare 100 de ani

 

 

 

 

 

 

 

 

Panica pune încet-încet stăpânire pe întreaga lume pe măsură ce bilanțul epidemiei de coronavirus din China se agravează. La ora actuală sunt mii de cazuri la nivel mondial răspâ ndite nu doar în China și Asia, dar  și pe alte continente.

Ceea ce pare și mai ciudat, este că practic la fiecare 100 de ani omenirea este confruntată cu pandemii catastrofale, iar numărul victimelor din ce în ce mai mare.

Astfel, în timp ce organizațiile internaționale se codesc să declare o pandemie, oamenii și-au adus aminte că acum 100 de ani, în 1920, lumea se confrunta cu apogeul unei epidemii de gripă spaniolă,  care debutase în 1918.

A fost un dezastru greu de imaginat – 500 milioane infectați la nivel mondial, iar stimările privind numărul morților merg de la 50 la 100 de milioane de oameni.

La 1820 lumea se lupta cu o epidemie de holeră, care a decimat Asia  și a ajuns până în Europa și al cărei bilanț catastrofal nu a putut fi niciodată stabilit. Ne putem face doar o idee despre mortalitatea ridicată a epidemiei dacă ținem cont că numai în Bangkok, în Tailanda,  au murit 30.000 de oameni.

La 1720, epidemia de ciumă bubonică din Europa a distrus populația orașului francez Marseille, provocând moartea a 50.000 deoameni  în oraș și încă 50.000 în ținuturile învecinate.

 La începutul anilor 1600, epidemia de tuberculoza, cunoscuta sub denumirea de Marea Ciuma Alba, a devastat populația europeana timp de aproximativ 200 de ani, ucigând fiecare al saptelea purtator. Mai tarziu, tuberculoza a devenit o problema constanta in cadrul coloniilor din America. Chiar si spre sfarsitul secolului XIX, 10% din totalul deceselor erau cauzate de tuberculoză.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este prea devreme să spunem ce ne așteaptă de la actuala epidemie, dar perspectivele sunt înspăimântătoare. Potrivit specialiștilor, rata mortalității în cazul infecției cu coronavirus este de 15%, mult mai mult decât alte infecții similare, în care mortalitatea este de doar 3%.
La fel de grav este faptul că specialiștii chinezi au anunțat că boala se poate transmite încă din perioada de incubație, cu mult înainte ca purtătorul să dea semne de boală.

Această posibilitate face ca toate măsurile de control luate pe glob să fie inutile. Controalele de pe aeroporturi nu servesc la nimic dacă un pasager purtător de coronavirus se prezeintă perfect sănătos, fără febră, fără măcar să strănute. Este foarte posibil ca oamenii aceștia să umble o săptămână sau două printr-un oraș european, împrăștiind coronavirusul în stânga și-n dreapta.

Am putea crede că este un mod prin care planeta mai reduce din populație, dar la fel de bine ne putem întreba dacă nu este vorba de forțe obscure care încearcă același lucru.

Tot mai multă lume vorbește de o armă biologică, de un virus scăpat din laborator sau pur și simplu un virus plantat discret – nu întâmplător în China, o țară care deranjează prin puterea economică.

Iar efectele se văd, coronavirusul nu a lovit puternic doar populația, ci și economia Chinei, scrie https://bpnews.ro/ /epidemia-care-loveste-la-100-de-ani-coincidenta-sau-mana-criminala/