17 iulie 1940 – Adolf Hitler ii scrie regelui Carol al II-lea
La cativa ani dupa venirea la putere a lui Hitler in Germania, situaţia din Europa a devenit din ce in ce mai tensionată.
Hitler, tot mai sigur pe el, solicita regiunea sudetă, parte a teritoriului cehoslovac, locuit de populatie de origine germană.
Ameninţa că va ocupa militar regiunea, dacă nu i se dă satisfacţie. Au loc negocieri.
Marea Britanie şi Franţa nu sunt pregătite să se confrunte cu maşinaria de război germană, aşa că îndeamnă Praga să cedeze.
Mai mult, la sfîrşitul lui septembrie 1938, semnează la Munchen cu Germania şi Italia în acest sens.
Primul ministru francez Eduard Daladier şi cel britanic, Neville Chamberlain au cedat în faţa pretenţiilor lui Hitler şi Mussolini.
În loc să fie satisfăcute pretentiile nazistilor, cum credea Parisul şi Londra, pretenţiile lor au crescut şi mai mult, nereusind decât să ațâțe poftele celor doi dictatori.
Stalin şi Hitler îşi faceau calculele lor, căutând alianţe, dar mai ales înarmându-se.
România îşi aştepta ceasul ei, văzând cum laţul se strânge tot mai mult.
Regele Carol al doilea căuta o ieşire. Între 12-20 noiembrie 1938 a făcut, însoţit de fiul sau Mihai, o vizită oficială în Marea Britanie şi Franta pentru a se informa despre starea de spirit a politicienilor din cel doua capitale occidentale, dar şi pentru a cere sprijin.
La Londra, prima etapă a călătoriei, a fost aşteptat la gara Victoria de regele George al Vl-lea, de primul ministru, Neville Chamberlain, de alţi miniştri.
Lucrurile încep sub bune auspicii, dar rămîn aici. Britanicii se arată rezervaţi.
Nu doresc să se implice mai mult în sudestul Europei şi nici să irite Germania, care afişa pretenţia de a fi cea mai mare putere de pe continent.
Spiritul conciliator de la Munchen este la Londra foarte puternic.
Marea Britanie spera să se înţeleaga cu Hitler şi să prevină astfel izbucnirea unui război pentru care nu era pregătită.
A doua etapa a călătoriei, la Paris, dă aceleaşi rezultate.
Oficialii francezi, privesc spre Berlin şi nu doresc să dea garanţii suplimentare Romaniei.
Practic, regele Carol nu a obţinut nimic, nici la Londra, nici la Paris…
Îşi calcă pe inima şi se decide să meargă în Germania pentru a-l întîlni pe Hitler, chiar dacă il detesta.
La 24 noiembrie în Alpii bavarezi, la Berghof. A fost un dialog al surzilor. Germania avea cu totul alte interese.
Carol era îngrijorat de graniţele României, ameninţate de Ungaria, Bulgaria si URSS.
Il scruteaza pe dictatorul german cu privire la intentiile sale.
Hitler îi tine un discurs despre forţa militară a Germaniei, căreia nimeni nu i se poate opune.
Carol înţelege ameninţarea. Se se intoarce la Bucureşti fără să fi obţinut nimic, dar având o imagine exacta a situatiei dramatice in care se afla România.
România se găsea izolată, fără apărare, între forţe cărora nu avea cum să le reziste.
Drama consta mai ales în faptul că nu depindea de ea însăşi.
Era la discreţia marilor puteri europene, Germania URSS, Marea Britanie şi Franta.
Or, pentru ele, România era o monedă de schimb, care se putea trafica în cazul unui troc.
Carol al II- lea si Hitler in 1938
In martie 1939, patriarhul Miron Cristea, se stinge din viaţă la Nisa, iar prim ministru este desemnat Armand Călinescu, un fidel al regelui.
Carol s-a oprit asupra lui pentru a conduce Guvernul în vremuri extrem de tulburi.
La cîteva zile de la desemnarea sa trebuie să facă faţă primei crize de mari proporţii: Cehoslovacia cade victimă tancurilor germane.
Când se întîmplă asta – la 15 martie – Armand Călinescu fusese numit abia de 9 zile.
Hitler nu şi-a respectat angajamentele luate în septembrie la Munchen faţă de Daladier şi Chamberlain.
Şi de data asta Franţa şi Marea Britanie s-au rezumat la cîteva proteste diplomatice.
Drama Cehoslovaciei a fost o lovitură puternică pentru România. Cehoslovacia era aliata României în Mica Înţelegere.
Scopul comun era să se apere de forţele care voiau să revizuiască tratatele de la Versailles şi Trianon.
Odată cu sacrificarea Cehoslovaciei, sistemul de alianţe de după primul război mondial s-a prăbuşit.
Graniţele României Mari nu mai erau deloc sigure.
În faţa agresiunii Germaniei şi a ameninţărilor venite de la Est, România a rămas singură.
Ea a încearcat o politică de neutralitate şi de obţinere de garanţii pentru graniţele sale din partea marilor puteri.
La 13 aprilie Marea Britanie şi Franţa 1939 s-au angajat să acorde ajutor pentru prezervarea independenţei României în faţa unei agresiuni străine.
Cât de sigure erau aceste garanţii rămânea de văzut.
Germania facea presiuni din ce în ce mai mari asupra Bucureștiului. La sfîrșitul lui martie 1939 a fost semnat cu Berlinul un acord comercial, in urma caruia, din punct de vedere conomic, România intra in zona de interese germane.
Mașiăaria de razboi a lui Hitler avea nevoie de petrolul și grînele românești. România spera în schimb să obțină sprijin în cazul unui conflict cu Ungaria sau a unei agresiuni sovietice.
În acel an, deja, principalul client al exporturilor românesti era Germania, iar Germania devenea principalul furnizor de produse pe care România le importa.
După negocieri prelungite în culise, între URSS, Marea Britanie și Franța, Stalin preferă să se înțeleagă cu Germania.
La 23 august 1939, la Moscova, cei doi miniștri de externe, Joachim von Ribbentrop și Viaceslav Molotov, semnează un act prin care cele două două state îşi stabilesc de comun acord sferele de influență și își împart între ele Europa de Est. Consecinţele se văd repede.
La 1 septembrie 1939, Polonia este atacată de Germania.
Al doilea război mondial a început.
Marea Britanie şi Franţa care asistaseră pasive la agresiunile lui Hitler, se hotărăsc să riposteze si la 3 septembrie declară război Germaniei.
La 17 septembrie URSS invadează dinspre est și Polonia se păbușește, în ciuda unei rezistențe eroice.
Blindatele germane defileaza la Varsovia.
Desi la 6 septembrie, România s-a declarat neutră, Guvernul este de acord să primeasca refugiații polonezi.
Veștile din Polonia nu sunt singurul semn al dezastrului…
La 21 septembrie, primul ministru Armand Călinescu este ucis de un grup de legionari. Echipa morții ocupă pentru cîteva minute clădirea radiodifuziunii din strada Berthelot şi anunţă asasinatul.
Regele Carol dă ordin ca făptașii să fie executați și cadavrele să fie expuse la locul atentatului. România a intrat in zodia Satanei, cum va scrie mai tîrziu regele Carol.
Ofensiva Germană dupa citeva luni de acalmie se reia. Austria, Cehoslovacia, Polonia.
In 9 aprilie 1940, urmează Danemarca.
Dupa numai 4 zile Copenhaga capitulează. Norvegia rezistă doar o săptămînă.
Belgia, Olanda, Luxemburg rezista două săptămini cu totul.
Se credea ca adevărata încercare va veni cînd mașinăria germană se va confrunta cu cea a Franței, la fel de puternică, de instruită și de bine echipata.
Carol se aștepta ca seria victoriile militare blitzkrieg să înceteze, dar Franţa capitulează dupa numai șase săptămîni.
Este momentul decisiv al ruperii echilibrului de forțe din Europa.
Zilele Romaniei, asa cum se constituise dupa tratatul dela Versailles sunt numarate.
Căderea Franței a fost un șoc la București. Numai Anglia mai rezista, dar Anglia era departe. Ea însăși va trebui să lupte din răsputeri pentru a supraviețui impotriva agresiunii submarinelor lui Donitz și avioanelor lui Goering.
URSS, după ce a incheiat razboiul cu Finlanda, a ocupat republicile baltice, și a ridicat pretentii asupra Basarbiei, și mai nou, Bucovinei.
România complet izolată își așteapta sfirșitul.
Carol al II-lea s-a menținut pe plan extern într-o poziție de neutralitate și a declarat că România își va apăra cu armata teritoriul în fața oricărei agresiuni, dar evenimentele au luat un curs ireversibil.
La 26 iunie, ministrul de externe sovietic, Molotov, înmînează ministrului român la Moscova, Davidescu, cererea Kremlinului de cedare a Basarabiei și transferul Bucovinei către URSS.
La București, Carol convoacă Consiliul de coroană pe 27 iunie.
Pozitța sa este că trebuie refuzat ultimatumul și opusa rezistență armată pe graniță.
Dar punctul său de vedere nu este sustinut decât de 11 din cei 27 membri ai Consiliului.
Printre ei, Nicolae Iorga, Ernest Urdăreanu, Victor Iamandi.
O a doua întîlnire a Consiliului de coroană, în seara același zile, dă un rezultat și mai prost. Numai șase se pronunță pentru respingerea ultimatumului sovietic.
Ceilalți sunt de părere că Armata nu poate rezista atacului sovietic, mai ales că de la Sofia și Budapesta existau semnale că România va fi atacată.
O mobilizare a armatei în Est, spun ei, ar expune țara unei catastrofe. Ar duce practic la dispariţia statului român, împărţit între sovietici, unguri şi bulgari.
România ar fi putut rezista unei ofensive a Armatei roşii numai două săptămîni. Carol se înclină.
În incercarea de a cîștiga timp, propune negocieri. Molotov refuză și dă Guvernului român o zi pentru a a accepta cererea Kremlinului, și numai 4 zile pentru a evacua teritoriile cerute.
Era vorba de aproape 45.000 km pătrați și peste 3 milioane de locuitori în Basarabia, iar cu nordul Bucovinei de 5.396 km pătrați și o jumătate de milion locuitori.
Carol notează în jurnal : “ Mi-e ruşine de mine însumi.”
Începînd cu 28 iunie Basarabia şi Bucovina sunt evacuate de autoritățile române. Este un exod. Se petrec scene dramatice.
Armata română se retrage fără a trage un foc de armă. La fel au procedat cehii şi danezii în fața Germaniei. Totuşi Finlanda a opus rezistenţă Armatei roşii.
Atmosfera în România este una de disperare şi neputinţă.
Pe plan diplomatic Romania face încercări de a-și îmbunătăți situatia.
La 1 iulie Guvernul român renunță la garantiile anglo-franceze acordate in aprilie 1939.
Era un gest simbolic, dorind să arate o reorientare a politicii externe.
Guvernul da declarații de apropiere de Gremania și Italia, în speranţa că stăpânii Europei – vor cruța România.
Era prea tirziu… Primul ministru Ion Gigurtu şi ministrul de externe Mihail Manoilescu merg la Berlin și Roma la sfîrşitul lunii iulie, încercînd să salveze situația.
Zadarnic. Bulgaria și Ungaria au formulat și ele cereri ultimative, iar Hitler ii cere printr-o scrisoare regelui să înceapa negocieri cu acestea și să accepte să cedeze teritorii.
Nu a trecut mult si pe 30 august 1940 era semnat Dictatul de la Viena, prin care România ceda aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei, în favoarea Ungariei, act impus de Germania Nazistă şi Italia fascistă sub titlul de „arbitraj”.
Pe 7 septembrie 1940, urmare a presiunilor Germaniei naziste, între România şi Bulgaria s-a semnat Tratatul de la Craiova. Conform prevederilor acestuia, România a cedat Bulgariei partea sudică a Dobrogei (Cadrilaterul), cu o suprafata de 7500 km².
Bibliografie (surse) :
23 August 1944. Documente, vol. I, 1939-1943, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984.
http://www.stelian-tanase.ro/carol-al-doilea-o-domnie-tulbure/
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 