Un studiu sociologic comandat de HISTORY România evidențiază faptul că deși uitarea nu este un remediu, românii se refugiază în trecut …

În anul Centenarului, 41,9% dintre românii chestionati consideră Marea Unire ca fiind evenimentul istoric din ultimii 100 de ani cu cel mai mare impact pozitiv asupra ţării.
Un număr similar de respondenţi indică, însă, alte două evenimente – Revoluția din decembrie 1989 (22,8%) și Aderarea la UE (20,4%), ca având un impact extrem de important asupra României.
Pe următoarele două locuri se situează restituirea pământului colectivizat și a proprietăților expropriate (18,3%) și privatizarea și tranziția la economia de piață (17,1%).
În acelaşi timp, un procent semnificativ (14,5%) consideră industrializarea în socialism ca fiind evenimentul economic cel mai benefic din ultimii 100 de ani, cu toate ca doar 3,8% dintre români cred că instaurarea comunismului a avut un efect benefic asupra ţării.
Clasamentul literaturii românești din ultimii 100 de ani este dominat de Mircea Eliade (28,7%), urmat de Marin Preda (23,5%), Liviu Rebreanu (16,9%) și Nichita Stănescu (10%), iar in domeniul științei, 34,2% dintre români îl plasează pe Henri Coandă în topul personalităţilor cu cel mai mare impact pozitiv în ultimii 100 de ani, în timp ce aproximativ o cincime i-a indicat pe Ioan Cantacuzino(19,4%) și Ana Aslan (18,1%).
Pe de altă parte, unul din 10 români nu a știut să indice unele mari nume importante pentru știința romanească, precum Emil Racoviță sau Nicolae Paulescu, obținând sub 9%.
In randul personalităților din muzica românească a ultimilor 100 de ani primul loc in aprecierile romanilor il ocupa George Enescu (57,1%), urmat la o distanță considerabilă de Maria Tănase (14,7%) și trupa Phoenix (10,4%), iar artiști de muzică ușoară cu impact pozitiv asupra muzicii romanesti sunt considerati Tudor Gheorghe, Gică Petrescu și Ion Dolănescu fiecare înregistrând între 3% şi 6% dintre voturi.
Vedem asadar ca romanii raman un popor nostalgic si ca idealizeaza multe evenimente si personalitati din trecut.
Stim ca după 1944, țara a fost ocupată de ruși, care, cu sprijinul unor trădători care s-au găsit întotdeauna printre români, au distrus elita intelectuală a țării, pe care au băgat-o în pușcării și lagăre de muncă forțată, au obligat România la plata unor despăgubiri de război înrobitoare și au adus la conducerea țării indivizi hrăpăreți, complet lipsiți de responsabilitate față de destinul acestui Neam.
Regele Mihai, care a stat pe tronul Romaniei intr-o perioada nefastă datorată razboiului mondial si a dezastrului care a urmat după acesta, a fost in centrul evenimentelor de la 23 august 1944, a coabitat o vreme cu comuniștii și apoi a părăsit țara. A avut o atitudine destul de pasivă în exil, nereușind sau nedorind să coaguleze într-un front comun toate forțele care se opuneau regimului tradator comunist instalat de sovietici.
Nicolae Ceaușescu s-a înconjurat de securiști și activiști PCR, și-a promovat propria familie în funcții de conducere și a acceptat un cult grețos al personalității, concomitent cu instaurarea unei atmosfere de teroare, in timp ce populatia a fost obligata sa suporte lipsuri de toate felurile.
Opiniile nostalgice care idealizeaza un trecut plin de suferințe pentru poporul roman, se datoreaza in principal faptului ca politicienii cațarati la putere dupa revolutia anticomunista din decembrie 1989 au făcut în așa fel încât oamenii să regrete acele vremuri.
Mitul perioadei interbelice, a vârstei de aur a României, persistă ajutat de faptul că multi dintre respondenţii la aceasta analiza sociologica nu a trăit în acea perioadă, iar istoria populară este încă departe de a fi demontată sau modulată de istoria academică.