5-6 iulie 1949: Operaţiunea „Iug”. Mărturii din arhivele NKVD privitoare la deportarea a zeci de mii de băștinași ai Basarabiei cotropite de haitele sovietice.VIDEO

Mărturii despre deportările comuniste din 5-6 iulie 1949 în arhivele Securităţii

În cadrul acesteia, peste 40 de mii de locuitori ai RSS Moldoveneşti au fost deportaţi în regiunile periferice ale URSS. Pentru a „îndeplini planul” de deportări şi a raporta partidului comunist despre realizarea întocmai a poruncilor, NKVD-iştii au aplicat toate măsurile de constrângere.

Ulterior, ei au întocmit rapoarte în care enumerau cazurile de aplicare directă a forţei, prin împuşcarea celor care au opus rezistenţă, dar şi unele incidente grave care s-au produs în timpul Operaţiei „Iug” – abuzuri, tentative de viol şi beţii la care s-au dedat călăii.
Fragmentele pe care le publicăm mai jos sunt luate din rapoartele întocmite de Iosif Mordoveţ, ministrul Securităţii de Stat (MSS) al RSS Moldoveneşti, sau venite la Securitate pe numele acestuia.

Împuşcaţi, pentru că au opus rezistenţă

„În satul Răculeşti, r-l Susleni, în timpul ridicării, culacul Rojco G. F. a opus rezistenţă. A încercat să aplice unui soldat o lovitură cu un obiect de fier, a fost rânit din a doua împuşcătură (prima a fost în aer). Soldatul Şaghibulin l-a împuşcat pe Rojco, care în drum spre spital a murit din cauza hemoragiei.
Concluzie: Şaghibulin a aplicat legal arma”.

„În noaptea de 6 spre 7 iulie, în scopul reţinerii culacilor care se ascund în satul Ceciuleni, r-l Străşeni, a fost organizată o razie. În încercarea de a fugi spre pădure, după trei preîntâmpinări verbale, a fost împuşcată minora, de 15 ani, Bodrug P. P.
Concluzie: Arma a fost aplicată corect”.

„Pe căi operative, de la secţia Străşeni a Ministerului Securităţii a parvenit informaţia că în mărăcinii satului Grebleşti se ascunde un grup de culaci de 11 persoane care au fugit de deportare. Grupa operativă a reţinut patru culaci. În timpul reţinerii, din imprudenţă a fost împuşcat Sârga V. A., locuitor al raionului Brăviceni”.

„Pe căi operative, de la agentura secţiei Străşeni a Ministerului Securităţii am fost informaţi că în pădurea din satul Lozova se ascund culaci fugari. Grupa operativă trimisă pe data de 7 iulie pentru a verifica informaţiile a descoperit câţiva culaci. În timpul reţinerii, în încercarea de a evada, a fost ucis locuitorul Dimitrov I. V.”.

„Deoarece, la momentul începutului operaţiei (deportărilor) în satul Gura Galbenei, r-l Cimişlia, n-au fost găsite acasă peste 40 de persoane care urmau a fi deportate, lucrătorul operativ care executa deportarea a dispus cercetarea viilor. În timpul verificării, a fost găsit un bărbat care a încercat să fugă. Ajuns din urmă, acesta a încercat să-l lovească pe căpitanul Buleac cu toporul. Buleac l-a împuşcat în picior. S-a constatat că cel rănit era Stratilo S. L., locuitor al satului Gura Galbenei şi nu figura în lista deportaţilor”.

„În satul Cosăuţi, r-l Soroca, culacul Criştali a refuzat să deschidă uşa. Şeful grupei operative, loc. major Vazirski a pătruns în casă prin geam. Criştali, doborând soldatul din uşă, a încercat să fugă în livadă. După el au încercat să fugă soţia şi copilul. La somări şi împuşcăturile de avertizare, Criştali nu s-a oprit şi a fost grav rănit”.

„Culacul Macar Bodean, din satul Carahasani, r-l Olăneşti, în timpul ridicării familiei sale, se afla ascuns la moară. Găsit de grupa operativă, M. Bodean a opus rezistenţă, a încercat să tragă din puşca de vânătoare. În rezultatul măsurilor operative, Bodean M. a fost îmbarcat în tren”.

„La 6 iulie, în timpul ridicării familiei, activista sectei inokentişti Cojuhari A. I., locuitoare a satului Băneştii Noi, r-l Teleneşti, a opus rezistenţă. Când Cojuhari a fost anunţată despre deportare, ea a luat arma de vânătoare şi a îndreptat-o asupra soldatului Gordinski. La nenumăratele preîntâmpinări făcute de Gordinski pentru a lăsa arma, Cojuhari nu s-a conformat, iar Gordinski, după câteva focuri de avertisment, a împuşcat-o pe Cojuhari.
Concluzie: Gordinski a aplicat legal arma”.

„În satul Ungheni, culacul Popovici G. M., supus deportării, a fost găsit în podul casei. În timpul căutărilor, Popovici a tras din arma de vânătoare şi, folosindu-se de un moment de descumpănire de care au dat dovadă soldaţii, s-a ascuns, de la deportare, împreună cu soţia”.

„În timpul efectuării operaţiei în satul Cărpineni, culacul Ungurean a încercat să iasă din convoi. Chiar şi după patru împuşcături de avertizare, Ungurean nu s-a oprit, fiind rănit grav, iar peste câteva ore a murit în spital”.

„În timpul efectuării operaţiei în satul Ghiduleni, r-l Chiperceni, culacul Cuiban I. A. a încercat să fugă. Măsurile de preîntâmpinare n-au dat rezultat, iar Cuiban a fost împuşcat. Materialele sunt transmise comandantului de batalion maiorului Iakuşev pentru cercetare”.

„La ridicarea din 6.07.1949 în satul Cunicea, r-l Cotiujeni, culacul Jerebţov a încercat să opună rezistenţă. Responsabilul de efectuarea operaţiunii, lucrătorul operativ l-a însărcinat pe sergentul inferior Sukinov să-l ducă pe Jerebţov la primărie.

În drum spre primărie Jerebţov a fugit şi, în pofida avertizărilor verbale şi din armă, Jerebţov a continuat să fugă. Sergentul inferior Sukinov, în conformitate cu Statutul militar, l-a împuşcat pe Jerebţov rănindu-l. Glontele i-a străpuns abdomenul. La 7 iulie Jerebţov a decedat la spital”.

Tentative de viol şi beţii ale călăilor

„La 7 iulie 1949, sergentul Sosnin, din unitatea maiorului Şumkin, s-a îmbătat în cantina Combinatului deservirii publice din Cimişlia şi cu scopul de viol a încercat să o tragă într-o cameră separată pe soţia şoferului Comitetului raional de partid. Ea a început să strige. La strigătele ei s-au adunat lucrătorii comisariatului militar. Sosnin a scos pistolul şi a încercat să împuşte, însă încărcătura fusese anterior extrasă din pistol de către camarazii săi, aşa încât nu a reuşit să împuşte.
Sosnin este arestat”.

„La 6 iulie, în timpul transportării celor deportaţi, lângă satul Paşcani, r-l Criuleni, maşina s-a răsturnat în râpă. În rezultatul accidentului rutier a decedat culacul Borcari I. S. şi a fost grav rănită soţia lui. Soldaţii şi personalul operativ nu au suferit”.

„La 6 iulie a.c. în satul Cotova, r-l Zguriţa, a avut loc un accident al maşinii „Studebeker”. Şoferul unităţii militare Kaşkevici, la intrarea în sat nu a reuşit să facă curba, a tamponat colţul unei case, a spart peretele, în rezultat a fost strivită mortal Răilean L. . care se afla în casă, iar Răilean M. I. şi Zagorca Z. A. care se aflau lângă perete au fost grav rănite şi sunt transportate la spital. Cei ce se aflau în ataş – 15 persoane, 4 soldaţi, ofiţerul şi şoferul nu au suferit.
Ancheta este efectuată de conducerea unităţii”.

„În regiunea satului Romanovca, r-l Romanovca, la 7 iulie a.c., ora 12.00, a avut loc un accident al maşinii Armatei Sovietice, condusă de şoferul Alexeev M.G. Accidentul s-a produs ca rezultat al faptului că şoferul şi cei doi lucrători operativi erau în stare de ebrietate. În rezultatul accidentului, cei aflaţi în ataş – sergentul inferior şi trei soldaţi au suferit leziuni corporale uşoare, iar soldatul Voronţov – fractură la piciorul drept”.

„În timpul operaţiunii de deportare în r-l Orhei a avut loc un accident rutier. Şoferul maşinii, soldatul unităţii nr. 03660 Şabanov, deplasându-se la locul predării celor deportaţi, necunoscând drumul, din cauza vitezei excesive nu a reuşit o curbă şi s-a lovit de o grămadă de pietre. În urma impactului au fost aruncate din ataş două femei supuse deportării şi un soldat. Una din femei a murit peste o oră, ceilalţi au suferit leziuni uşoare”.

„La 8 iulie, soldaţii Cuzneţov şi Oblezov, în stare de ebrietate, se aflau în or. Străşeni. Trecând pe lângă casa locuitorului Croitoru, ei au auzit împuşcături. În scopul verificării, Cuzneţov şi Oblezov au intrat în curtea casei lui Croitoru. În întâmpinare le-a ieşit Croitoru, un bătrân de 85 de ani. Cuzneţov şi Oblezov cu paturile armei l-au bătut pe Croitoru în aşa măsură încât acesta a decedat. Cuzneţov şi Oblezov şi-au recunoscut vina, au fost arestaţi şi vor fi daţi judecăţii Tribunalului militar”.

Deportarea din Chişinău

„Pe timpul operaţiei în oraş s-a constituit statul-major în următoarea componenţă: şeful direcţiei Ministerul Securităţii de Stat pentru oraşul Chişinău – locotenent-colonelul Dengubov, împuternicitul MSS al RSSM – colonelul Mihailov, locţiitorul direcţiei MSS pentru oraşul Chişinău – locotenent-colonelul Nekliudov, locţiitorul pentru armată – colonelul Mihailov, locţiitorul pe transport – maiorul Gudelman, locţiitorul pentru telecomunicaţii – maiorul Vasiliev, 3 lucrători operativi (t. Laiden, Cernobai, Measnikov), grupa operativă formată din: 1 lucrător operativ, 1 ofiţer şi 5 soldaţi ai MSS al RSSM”.

„Pentru a preîntâmpina evadarea de la deportare a familiilor din contingentul special (or. Chişinău) să se instaleze la intersecţiile principale din oraş (în direcţia or. Cotovsc, Cimişlia, Bender, Orhei, Vadu lui Vodă şi Străşeni) posturi de patrulă în componenţa: 1 lucrător operativ şi 2 soldaţi ai MSS, 3 persoane din cadrul MSS al URSS, în total 6 grupe operative”.

Se stabileşte următoarea schemă de raportare a mersului operaţiunii:  „Şeful grupului operativ, încredinţându-se că toată familia a fost ridicată, intră la Comitetul executiv raional şi raportează şefului grupei operative raionale despre executarea misiunii. După predarea familiei ridicate la punctul de deportare, şeful grupului operativ se prezintă la statul-major al oraşului şi prezintă un raport amănunţit privind executarea misiunii încredinţate.

Şeful grupului operativ raional, la fiecare două ore, totalizează datele privind operaţiunea, transmite, prin telefon, la statul-major al oraşului, datele potrivit formei de cod stabilită. Lucrătorul operativ din cadrul grupului operativ al oraşului, totalizând informaţiile venite de la grupele operative raionale privind numărul de familii ridicate, întocmeşte raportul total pentru conducerea MSS al RSSM”.

Reacţii antisovietice şi de condamnare a deportărilor

Deopotrivă cu reacţiile „pozitive” la deportări, NKVD-iştii au fost atenţi şi au monitorizat şi reacţiile de condamnare a acestora:

„Asamblorul staţiei electrice Ogurţov, în discuţie cu muncitorii, a declarat: „Îmi pare rău de aceste persoane. Ei toată viaţa au agonisit averea şi iată că trebuie să o lase”.

„Tâmplarul Macaris, în drum spre lucru, a declarat următoarele: „Astăzi ei ridică poporul nostru, iar mâine-poimâine ei vor fi bătuţi în asemenea măsură încât nu se vor ridica niciodată. Eu ştiu asta”.

„Funcţionara Rozental, în discuţie cu colaboratorii instituţiei în care lucrează, a declarat: „Nu pot să-i sufăr. A venit armată specială a MAI şi toată noaptea au ridicat oameni. Cum nu-i pedepseşte Dumnezeu? Ridică oameni nevinovaţi şi îşi bat joc de ei. Dar nu e nimic, aceasta nu va avea un sfârşit bun. Viaţă pentru viaţă şi lacrimi pentru lacrimi. După asta neapărat va fi război. Vreau ca astăzi în oraş să cadă o bombă, ca totul să se prefacă în scrum”.

Mihai Taşcă

Mihai Taşcă, dr. în drept, secretarul Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova,

Publicitate

Pagini terifiante ale istoriei – Valurile de deportări prin care au trecut locuitorii Basarabiei și Bucovinei de Nord cotropite de barbarii sovietici. VIDEO (III)

URMAREA ARTICOLULUI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/11/06/pagini-terifiante-ale-istoriei-valurile-de-deportari-prin-care-au-trecut-locuitorii-basarabiei-si-bucovinei-de-nord-cotropite-de-barbarii-sovietici-video-ii/

Al treilea val de deportări. Operațiunea „Sever” („Nord”), 1951

„Martorii lui Iehova” au devenit ținta mecanismului sovietic de represiune din mai multe motive. Membrii acestei organizații au negat puterea statului: au refuzat serviciul militar și participarea la alegeri.

Regimul a perceput viziunea lor asupra lumii ca fiind anti-sovietică și potențial periculoasă pentru securitatea națională.

Merită remarcat că, din motive similare, Martorii lui Iehova au fost supuși și represiunilor din partea autorităților române.

Un exemplu în acest caz este cel al lui Gheorghe Vacarciuc din satul Corjeuți: în 1942, autoritățile române i-au trimis ordin de recrutare dar Vacarciuc a refuzat, invocând convingeri religioase.

În rezultat a fost închis 16 zile într-o celulă întunecată, aproape fără hrană și i-au promis că îl eliberează dacă va fi de acord să treacă serviciul militar.

Vacarciuc a rămas neclintit, fapt pentru care a fost condamnat la 25 de ani de temniță.

Dar la 25 septembrie 1944 a fost eliberat – se instaurase puterea sovietică. Pe scurt timp. Sovieticii l-au chemat și ei pe Vacarciuc în armată iar după ce a refuzat, l-au condamnat la zece ani de lagăr de muncă.

După eliberare, Vacarciuc a rămas un membru activ al cultului până la moartea sa în 1980.
“Îmi amintesc bine ziua aceea. Dimineața, cam pe la cinci, au venit un grup de soldați. Ofițerul a spus că trebuie să ne strângem rapid lucrurile personale, pentru că vom fi trimiși în regiuni îndepărtate ale Rusiei. Nimeni nu ne-a spus exact unde suntem trimiși și ce ne așteaptă acolo. Ne-au permis să luăm cu noi o tonă jumătate de lucruri. Când au venit vagoanele, s-a dovedit că o tonă și jumătate era cantitatea totală permisă pentru patru familii. Am fost băgați în vagoane împreună cu lucrurile noastre. Îmi amintesc că eram 12-13 oameni și am luat cu noi doar strictul necesar.
— Din memoriile lui Serghei Shobe, activist al cultului religios „Martorii lui Iehova”, născut în 1934Serghei Shobe a devenit unul dintre cei 2.724 de membri ai organizației religioase Martorii lui Iehova, deportați din RSMM în noaptea spre 1 aprilie 1951, în cadrul sub operațiunea „Sever”.

Acest al treilea val de deportări rămâne cel mai puțin studiat de istoriografia moldovei. În majoritatea cărților de istorie studiate în cadrul pregătirii acestui proiect special, acestei perioade i se dedică doar câteva pagini. Și dacă e ușor de găsit amintirile celor care au supraviețuit deportărilor din 1941 și 1949, în bibliotecile din Chișinău, în cazul „Martorilor lui Iehova” nu au fost publicate deloc asemenea colecții.

Deportările lor nu sunt practic menționate la mitingurile comemorative organizate deja în zilele noastre.

Unul dintre cele mai ample studii ale deportărilor „Martorilor lui Iehova” – e cartea lui Nicolae Fuștei „Persecutarea organizației religioase „Martorii lui Iehova”. Operațiunea „Sever” (1951) în RSSM”.

Cartea este disponibilă într-un singur exemplar la biblioteca Academiei de Științe a Moldovei și a devenit principala sursă pentru acestui capitol. Merită de remarcat faptul că Fuștei este redactor-șef al publicației ortodoxe „Curierul Ortodox”.

Primele represiuni ale Martorilor lui Iehova au început încă în 1949. În timpul operației „Sud”, 354 membri activi ai comunității religioase au fost expulzați în Kazahstan. Dar acest lucru nu a speriat „martorii”.

Dimpotrivă, rândurile lor pe teritoriul RSSM au continuat să se completeze.

Tot în 1949, în RSSM au fost arestați patru lideri ai Adventiștilor de Ziua a Șaptea. Autoritățile au argumentat arestul lor astfel: „membrii grupărilor lichidate în raionul Târnova, județul Soroca și raionul Lipcani, județul Bălți practicau sistematic propaganda anti-sovietică.”

În 1950, conducerea URSS a decis să ia măsuri suplimentare, mai stricte contra „martorilor”. La 19 februarie 1950, atotputernicul ministru al securității naționale al URSS, Viktor Abakumov, a emis un ordin „Cu privire la deportarea a 1.670 de persoane din RSSM”. Era vorba de aproximativ 670 de familii, enoriași ai cultului religios „Martorii lui Iehova”.

Coordonarea operațiunii i-a fost însărcinată primului secretar al Partidului Comunist din Moldova, Leonid Brejnev. Operațiunea avea numele de cod „Sever” („Nord”) și, la sugestia lui Stalin, a avut loc în perioada martie-aprilie 1951.

Deportările au vizat și membrii acestei comunități religioase din alte republici sovietice: RSS Ucraineană (2020 de familii), RSS estonă (130 de familii), RSS lituaniană (48 de familii), RSS Belarusă (153 de familii) și RSS letonă (27 de familii).

Există două versiuni privind originea numelui operațiunii. Cele mai multe surse spun că operațiunea a fost numită astfel din cauza punctelor finale de sosire ale deportaților – Irkutsk și Tomsk. Dar există o altă versiune: nordul în interpretarea Martorilor lui Iehova este iadul, așa că numele operației a fost unul de batjocură la adresa adepților cultului.

La două săptămâni după ordinul lui Abakumov, cei mai activi membri ai cultului au fost arestați. Acest lucru a devenit posibil datorită faptului că minim 25 de ofițeri de informații au fost incluși în rândurile organizației, inclusiv în conducerea sa.

Astfel, agentului „Isak”, i-au trebuit trei ani de lucru sub acoperire pentru a ajunge lider al organizației. Angajații serviciilor speciale au obținut astfel listele membrilor organizațiilor regionale pe care i-au deportat ulterior.

La 25 martie 1951, Ministrul Securității Naționale al RSSM, generalul-maior Misurov, a aprobat listele de „martori” pentru deportare.

Au fost incluși „martori” din 14 regiuni ale țării, mai ales din nord. Din cele 2.684 de persoane propuse pentru deportare, 790 erau copii.

Conform ordinelor emise, Martorii lui Iehova urmau să fie deportați în vagoane potrivite transportului de persoane. De asemenea, ei trebuiau să dea suficient timp pentru colectarea lucrurilor personale. În realitate, totul a fost exact invers. Soldații veneau pe neașteptate, noaptea, prezentau ordinele de deportare și dădeau câteva ore pentru pregătiri.

“În organizarea deportărilor, s-au implicat șapte grupuri operaționale. Printre acestea se remarcă în mod deosebit maiorul Matcovschi și împuternicitul Ministerului Securității Naționale pentru raionul Balatina, locotenentul Stirbul. Se prevedea deportarea a 15 familii din Balatina, incluzând 50 de persoane: 18 bărbați, 17 femei și 13 copii. Cu toate acestea, au fost găsite 48 de persoane în timpul arestărilor. La momentul deportării, doi membri ai organizației – Andrei Stanțieru și Elena Vatavu – nu erau acasă și astfel s-au salvat. În timpul transportului a trei familii, camionul s-a răsturnat pe pod. Nu s-au înregistrat victime.— Din rapoartele privind organizarea deportării Martorilor lui Iehova din raionul BalatinaDin istoria operațiunii „Sever” mai fac parte și istorii ale solidarității umane. Au existat cazuri în care oamenii, care nu erau membri ai Martorilor lui Iehova, au insistat să fie și ei deportați. Motivul – voiau să fie cu cei dragi.Istorii de solidaritate umanăNatalia Curtiș, care nu era „martoră”, a decis să meargă în Siberia pentru a fi cu sora ei, Olga Balan, care avea nevoie de îngrijiri, fiind bolnavă. Acest lucru a devenit cunoscut din scrisoarea ei adresată șefului secției locale a Ministerului Securității Naționale.

Claudia Chislinski a scris o scrisoare către șeful eșalonul de deportați cerând să o trimită în Siberia, împreună cu soțul ei, activist în „Martorii lui Iehova”.

Se căsătoriseră cu puțin înainte de deportare, în februarie 1951.
În ciuda acestor măsuri, „Martorii lui Iehova” au continuat să-și promoveze ideile.Operațiunea „Sever” a început pe teritoriul RSSM pe 1 aprilie 1951 la patru dimineața și a durat până la opt seara. Un total de 2724 de persoane au fost deportate, inclusiv 846 de copii.

În Siberia, Martorii lui Iehova au continuat să adere la principiile lor. Ei au refuzat să semneze documente pentru primirea salariilor și uniformelor de lucru.

Astfel, apare decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din octombrie 1951, stipulând că „martorii” deportați vor rămâne în teritoriile nordice „permanent”. Au fost obligați să se prezinte periodic la miliție și li s-a interzis să părăsească raioanele.

Autoritățile au încercat să-i convingă pe restul „martorilor” cu lecții ateiste și procese demonstrative.

De exemplu, la 15 octombrie 1959 în satul Răuțel, raioul Bălți a avut loc o ședință în deplasare a Curții Supreme a RSSM, în timpul căreia, liderul organizației locale I. Jitariuc a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru distribuirea literaturii Iehoviste publicate în SUA și pentru opoziția sa față de serviciul în armata sovietică. Când a fost pronunțat verdictul în sală au fost prezente 700 de persoane.

În ciuda acestor măsuri, „Martorii lui Iehova” au continuat să-și promoveze ideile.
Din conversația unuia din liderii „Martorilor lui Iehova” în RSSM, V.I. Cucoș cu un agent al serviciilor speciale cu numele de cod Isak.

Discuția a avut loc după eliberarea lui Cucoș din închisoare în 1956:

La întrebarea dacă poate un adept al „Martorilor lui Iehova” să facă serviciul militar în armata sovietică, un pastor veritabil trebuie să spună că un credincios este obligat să asculte pe Domnul, iar Domnul spune: „Să nu ucizi.

„Documentele de arhivă demonstrează că „Martorii lui Iehova” au refuzat să participe la alegerile din RSS Moldovenească în anii 1970 și 1985.

Ministrul securității lui Stalin, Abakumov, care a jucat un rol important în organizarea persecuției „Martorilor lui Iehova”, a fost executat în decembrie 1954.

Mai multe detalii despre soarta sa pot fi găsite aici.

VA URMA

Sursa: Articolul ”Nu se va întoarce nimeni și niciodată — aici vă vor putrezi oasele». Cum au fost deportați locuitorii Moldovei sovietice”

Pagini terifiante ale istoriei – Valurile de deportări prin care au trecut locuitorii Basarabiei și Bucovinei de Nord cotropite de barbarii sovietici. VIDEO (II)

(URMAREA ARTICOLULUI https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/11/06/pagini-terifiante-ale-istoriei-valurile-de-deportari-prin-care-au-trecut-locuitorii-basarabiei-si-bucovinei-de-nord-cotropite-de-barbarii-sovietici-video/)

Al doilea val de deportări. Operațiunea „Iug”, 1949

După ce s-au răfuit cu principalele „elemente antisovietice” în 1941, autoritățile locale sovietice din Basarabia ocupată au avut o altă problemă după război: colectivizarea mergea prea lent.

Următorul val de deportări în masă a avut loc sub steagul luptei cu „chiaburii”, țăranii prosperi.

Maria Cultuclu, Originară din Orhei, născută în 1946.

”Tata nu a acceptat propunerea autorităților sovietice de a participa la crearea kolhozului (fermă colectivă) și a fost pedepsit – era zilnic dus la raion unde era amenințat cu tot felul de pedepse.

Așa a durat până în iulie 1949, când odată, la ora 3 noaptea … Tata nu era acasă, fusese chemat la raion. Nici bunicul nu era, fiind în câmp. <…> Acasă a rămas singură mama gravidă cu trei copiii și bunica bolnavă.

Soldații au venit și au rupt ușa. <…> Mama îmi povestea că de îndată ce au intrat în casă, au rupt pătura de pe ea și i-au ordonat: „Ridică-te! Ia copiii și ieșiți în stradă!” Neînțelegând ce se întâmpla, ea, săraca, m-a luat pe mine în brațe, pe sora mea de mână și a ieșit în curte.

Acolo doi soldați stăteau la uși, unul în fața mașinii, la poartă, iar al doilea în mașină. Părea că râd de noi. Pe mine, cea mai mică, m-au luat de mână și m-au aruncat în mașină ca pe o piatră, ca pe o cârpă.Apoi mi-au luat sora.

Doi soldați au târât-o pe bunica paralizată împreună cu așternutul, au deschis bordul mașinii și au aruncat-o, pur și simplu în remorcă.”

Operațiunea, numită ulterior „Iug” (Sud), a început de fapt cu un memorandum al ministrului Afacerilor Interne al RSSM Fedor Tutushkin,către șeful Ministerului Unional al Afacerilor Interne (MVD) Serghei Cruglov.

Într-o scrisoare din 12 octombrie 1948 Tutushkin indică faptul că „rămășițele elementelor naționalist-burgheze moldo-române, chiaburo-banditești și speculative” rezistă procesului de „modernizare” a agriculturii.

În acest sens, șeful Ministerului local al Afacerilor Interne a cerut permisiunea de a deporta de pe teritoriul RSS Moldovenești 15 mii de familii de chiaburi sau cel puțin „partea cea mai ostilă și mai puternică economic a chiaburimii în număr de până la 5 mii de oameni”.

În următoarele luni, autoritățile locale au raportat repetat privind creșterea activităților „ostile” și „subversive” ale chiaburilor, și chiar a acuzat țăranii bogați de organizare a actelor de terorism.

Pe 17 martie 1949 liderii RSSM V. Ivanov, N. Kovali și G. Rudi i-au trimis lui personal lui Stalin o notă asemănătoare.
“Elementele chiabur-naționaliste au fost întotdeauna un bastion al regimurilor reacționare românești din fosta Basarabie, aceștia provenind din diferite partide burgheze naționaliste care au existat în România, sunt dirijorul politicii antisovietice în mediul rural, au fost agenți credincioși ai agențiilor de informații în lupta contra maselor orientate revoluționar.

În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, elementele chiabur-naționaliste au trecut deschis de partea dușmanilor puterii sovietice și au fost pilonul principal al regimului de ocupație.

Cu mâinile lor au invadatorii germano-români jefuiau Moldova, efectuând expediții punitive contra partizanilor comițând acte de violență și hărțuire contra patrioților sovietici.

— Din adresarea autorităților RSSM către Iosif StalinMagistrul în Istorie Alexei Tulbure a povestit despre modul în care au fost pregătite și efectuate deportările, motivele exilului în Siberia și cum supraviețuiau exilații.https://www.youtube.com/embed/2wo3w5KBQZ8?rel=0&fmt=18&html5=1&showinfo=0

Sovietul de Miniștri al URSS a răspuns cererii de expulzare. Conform unui decizii semnate la 6 aprilie 1949, se prevedea deportarea a peste 11 de mii de familii de chiaburi sau 40 850 de persoane în afara RSSM în Kazahstan și regiunile Altai, Kurgan, Tiumen si Tomsk.

Fiecărui raion i s-a atribuit o „cotă” de deportați. Listele nominale au fost făcute de șefii sovietelor locale și de organizațiile de partid.

Împreună cu chiaburii în ele nimereau negustorii, foștii alb-gardiști care, care cooperau cu administrația românească și preoții care au supraviețuit ca prin minune epurărilor anterioare.

Dar principalul motiv al deportărilor au fost hectarele de pământ, vacile și găinile: țăranii plăteau din 1944 un impozit majorat pentru gospodăriile lor, intrând prin urmare automat în listele „negre”.

Cei care au încercat să scape de această soartă erau uneori turnați de către concetățenii lor.

(Textul deciziei)

«Pe tata l-au șters din listă. Dar pe 6 iulie 1949, l-au deportat oricum. În dosar, am văzut că, într-adevăr, fusese scos de pe listă dar după două săptămâni a avut loc o nouă ședință, și pe tata l-au pus din nou în listă.

Cineva din cunpștințele noastre s-a străduit mult să iasă astfel. <…> În dosar mai figurează și un denunț scris de un oarecare Ganeev.

Acolo scria că familia noastră avea un restaurant, 20 de hectare de teren, 4 hectare de vie, patru cai și multe altele. Și nu trebuia mult de scris atunci, câteva rânduri și gata.

Această hârtie și-a jucat rolul când au decis să-l deporteze.»

Grigore Ciobanu,originar din Căușeni, născut în 1942

Operațiunea „Iug” a început la ora două noaptea pe 6 iulie și s-a încheiat la ora opt seara pe 7 iulie 1949. Conform ordinului oficial al autorităților, deportații aveau dreptul să ia cu ei până la 1,5 tone de lucruri pe familie.

De fapt, majoritatea abia de reușea să ia ce putea duce: o mașină de cusut sau, de exemplu, un butoi de miere. Mulți au plecat în Siberia fără haine calde și unelte de lucru. Soldații nu le-au acordat timp pentru pregătiri minuțioase.

Toate bunurile rămase, inclusiv casele și terenurile, au fost confiscate și predate statului și colhozurilor. Bunurile mărunte erau deseori luate de vecinii care au avut norocul să rămână acasă. În timpul acestui val de deportări multe familii s-au îndreptat nu doar fără lucruri dar și fără tați: bărbații se ascundeau în speranța că fără capii familiei, pe cei dragi nu îi vor ridica, așa cum a fost în 1941. Însă regulile se schimbaseră.

Din memoriile Elenei Pohila din satul Gaspar, raionul Edineț, născută în 1944:

La gări familiile erau transportate în principal cu camionul. Apoi deportații erau încărcați în vagoane de marfă. În Kazahstan și Siberia au fost expediate 30 de eșaloane (1.573 vagoane) într-o singură zi.

Drumul spre așezările speciale a durat de la două până la patru săptămâni. Asistentele și medicii promiși de ordinul oficial nu au fost prezenți pe lângă deportați.

Este aproape imposibil să se stabilească astăzi cifrele exacte, dar se știe că mulți au murit până a ajunge la locul de surghiun.

Ca urmare a operațiunii „Iug” de pe teritoriul Basarabiei au fost deportați 34.270 de persoane, dintre care 13.651 femei și 11.245 copii.

La sosire, deportații au fost repartizați pe la localnici sau prin barăci – unele construite special pentru operațiunea „Iug”, altele rămase de la valurile anterioare de represiune de pe teritoriul URSS. Trăiau „prin colțuri”, mai multe familii într-o baracă.

Cu timpul, familiile în care erau bărbați construiau bordee sau chiar case de lemn. Prima iarnă sa dovedit cea mai dificilă: unele din persoanele internate în colonii speciale nu au putut suporta clima neobișnuită și munca grea de tăiere a pădurii.

Istoricii încă nu au reușit să stabilească exact câte persoane au murit spre locurile de exil și câte nu au supraviețuit condițiilor dure de existență.
Am mers zi și noapte, noapte și zi. <…> În timpul opririlor lungi ne dădeau de mâncare.

Ne spuneau: „Două persoane, un sac și două găleți.” <…> Așa ne aduceau de mâncare. Unul aducea un sac de pâine, altul – găleți cu terci sau supă. Când trenul se oprea, ni se permitea să ieșim din vagon și ni se spunea: „Recuperați-vă”.

Aceasta însemna să ne facem nevoile. Așa și mergeam cu toții laolaltă, bătrâni, tineri, bărbați, femei. Apoi am ajuns la Krasnoyarsk. Acolo ne-au dat jos pe toți. <…> Ne-au împărțit în grupuri, ca să ne ducă la baie, pentru că ne umpluserăm de păduchi. Trei săptămâni să nu ne spălăm și să ne culcăm îmbrăcați ca porcii! Ne-am spălat, ei ne-au dezinfectat hainele.

Și iarăși ne-au băgat în vagoane. Așa am mers încă o zi de la Krasnoiarsk la stația Parcium, raionul Ciunski, regiunea Irkutsk. Când am sosit, ne-au descărcat sub paza soldaților, pe malul unui râu. Toți aveau copii, lucruri. Apoi, a venit un militar și ne-a spus: „De azi înainte, aici vă e locul. Nu se va întoarce nimeni și niciodată în Moldova—aici vă vor putrezi oasele”.

Anna Vlas (născută Istrati),originară din satul Bălăurești, raionul Nisporeni, născută în 1938

Printre victimele celui de-al doilea val de surghiun erau mulți din cei care nu au fost goniți de acasă pentru prima dată.

Valentina Sturza, întoarsă pe teritoriul Basarabiei după deportarea din 1941, a fost exilată din nou în Siberia în 1949.

Revenind din Kazahstan pentru a doua oară, Sturza a primit o educație bună, însă statutul de „fostă deportată” i-a complicat serios creșterea în carieră.

A relatat despre acestea într-un interviu cu NM.

https://www.youtube.com/embed/9LT57EDfLuk?rel=0&fmt=18&html5=1&showinfo=0

Valentina Sturza, șefa Asociației foștilor deportați și deținuți polițiști, co-fondator al Partidului Național-Român din Moldova.

Maria Tulbure, locuitoare a raionului Nisporeni a fost de asemenea, deportată de două ori. În 1941, a fost trimisă în Kazahstan pentru domiciliu forțat permanent, ca soție de primar.

A evadat și s-a întors acasă, dar nu pe mult timp: în 1949 a fost condamnată pentru evadare la trei ani într-un lagăr de reeducare, cu expulzare ulterioară în colonie specială.
Rezultatele deportărilor au depășit toate așteptările autorităților. Din iulie până în noiembrie 1949, procentul gospodăriilor țărănești incluse în kolhozuri a crescut de la 32% la 80%. Până în ianuarie 1950, ponderea kolhoznicilor era de 97%.

Temându-se de noi valuri de deportări, țăranii au cedat statului terenurile și alte proprietăți.
Dovezile represiunilor continuă să apară și în prezent.

La sfârșitul anului 2014, în timpul reparațiilor clădirii Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, a fost găsită o placă de parchet, semnată de un deținut politic.

Nichifor Popa din raionul Strășeni, condamnat la zece ani de lagăre în 1949.

Potrivit istoricilor, a fost dus în Ivdellag în regiunea Sverdlovsk. Placa de parchet cu semnătura sa a fost transferat, în august 2017, în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

Mesajul deținutului a fost ascultat până acum doar de cercetători: nu a fost găsită încă vreo informație privind soarta sa ulterioară sau a rudelor sale.

Din colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

-VA URMA –

Sursa: Articolul ”Nu se va întoarce nimeni și niciodată — aici vă vor putrezi oasele». Cum au fost deportați locuitorii Moldovei sovietice”