
În 2012, când Traian Băsescu a fost demis nu numai de Parlamentul României (adică de politicieni pretins corupţi şi incompetenţi în masă), ci şi de toţi românii prin vot liber exprimat şi a fost repus în funcţie de un anume Philip Gordon, emisarul lui Hillary Clinton, şefa Departamentul de Stat al SUA în acel moment, şi de Angela Merkel, cancelarul Germaniei, România a pierdut enorm.
A pierdut cel puţin trei instituţii esenţiale pentru suveranitatea şi independenţa ei.
Nici partenerii americani, nici partenerii germani (în numele UE) nu l-au salvat pe nevolnicul preşedinte român din filantropie, ci numai din interes. Interesul lor contra interesului nostru.
Se poate estima astăzi că în acel moment preşedinţia României a fost cedată Germaniei (şi UE), iar SRI, principalul serviciu de informaţii, şi DNA, parchetul care se ocupă de politicieni corupţi şi de oameni de afaceri români (nu şi străini) corupători, au fost cedate SUA, mai exact, CIA şi ambasadei americane de la Bucureşti, precum şi lui George Soros, care nu este niciodată departe de asemenea oportunităţi.
Cine este şi ce reprezintă Soros e o altă poveste, care merită dezvoltată separat.
Acesta a fost preţul menţinerii la Cotroceni a mizerabilei marionete Băsescu.
Traian Băsescu, Klaus Iohannis, Florian Coldea, Laura Codruţa Kövesi au devenit corpuri străine foarte toxice în chiar inima statului român.
Poate chiar atunci s-a născut mult evocatul azi Stat Paralel.
Cu susţinerea unei armate media impresionante, compusă în principal din „acoperiţi”, în numele unui fals stat de drept şi a luptei împotriva corupţiei, prin DNA, o unitate cu o jurisdicţie de excepţie specifică dictaturilor despre care mai multe voci (vezi şi Sebastian Ghiţă) susţin că e complet controlată de SRI.
Dar Statul Paralel nu e o invenţie locală.
Prin Barack Obama şi Hillary Clinton, oameni altfel cu aparenţe onorabile, Deep State-ul a preluat puterea în SUA.
Apariţia spectaculoasă a lui Donald Trump, cu o puternică susţinere a complexului militaro-industrial, cu un an de campanie electorală atipică şi cu un an de guvernare nemaivăzută, în condiţii de adversitate extremă, a schimbat multe în America (şi, culmea, în bine, economic şi în sensul democraţiei), iar aceste schimbări americane încep să-şi facă simţite efectul (pozitiv, deocamdată în plan moral) şi în protectoratul România.
Deşi ambasadorul Hans Klemm a rămas acelaşi, cu aceleaşi maniere coloniale el şi-a trăit ora lui de glorie: s-a imaginat satrapul României.
O ţară cu 20 de milioane de locuitori şi cu peste 2000 de ani de istorie.
Primele semne vizibile ale schimbării se pot înregistra în dispariţia abruptă a unor echipe de presă care au slujit din 2012 încoace, dar unele deja dinainte, cu acoperiţi dar cunoscuţi de toată lumea: România liberă şi Hotnews.
Se anunţă închiderea unor oficine asemănătoare, iar căţeii de pază ai democraţiei, ca revista 22 a mult controversatului Grup pentru Dialog Social, prin eterna şi fascinanta Andreea Pora, de exemplu, au devenit isterici, au turbat.
De fapt, strigă ca din gură de şarpe, căci isterici au fost întotdeauna.
În acelaşi timp, după ce Florian Coldea a fost înlăturat de la conducerea operativă a SRI de către partea română a „combinei” puterii din serviciile secrete, nici Laura Codruţa Kövesi şi nici chiar preşedintele Klaus Iohannis nu se simt prea bine.
Klaus Iohannis a dat un comunicat halucinant în legătură cu neamestecul CSAT în protocoalele ilegale de colaborare ale binomului SRI-DNA, cu care speră naiv să se spele pe mâini.
Se încearcă astfel scoaterea instituţiei prezidenţiale din ochiul ciclonului.
Războiul româno-român de azi, o telenovelă teribilă, urmărită seară de seară cu sufletul la gură de milioane de români, îşi are originea în cele două mandate, foarte probabil amândouă ilegitime, ale lui Traian Băsescu şi în trădările acestui personaj profund nefast pentru România.
Noile majorităţi din 2012 încoace, USL şi apoi PSD-ALDE, sunt diabolizate de falanga trădătoare, care se străduieşte, disperat şi zgomotos, să mute responsabilitatea dezastrului, inclusiv prin fuziunea ratată PNL-PDL, asupra adversarilor săi, care, de altfel, nu reprezintă nici ei vreo soluţie pentru România.
Dar ce este azi România?
E o dictatură sub acoperire (adică nu militară, ci securistoidă), o satrapie, o colonie jalnică sau chiar o democraţie europeană, aşa cum se pretinde oficial?
Orice democraţie – înainte de a fi înlocuită de oligarhie, aşa cum am învăţat de la Xenofon şi Aristotel – poate cădea în demagogie.
Majoritatea democraţiilor de azi sunt atacate din interior tocmai de boala gravă a demagogiei.
Democraţii sunt, de fapt, demagogi şi astfel obţin voturile chiar şi în cele mai vechi şi stimate democraţii.
După Charles Gave, un remarcabil filosof politic amator dar venerabil finanţist şi investitor profesionist (poate fi citit pe site-ul său, http://www.institutdeslibertes.org, în afară de cărţile reeditate de curând), democraţiile de azi s-au transformat aproape toate în „ineptocraţii”.
Charles Gave îşi explică teoria exemplificând cu „ineptul” François Hollande în Franţa.
Adică e vorba de prostirea proştilor care se vor prostiţi de nişte proşti la fel ca ei. Prostocraţie sau tembelocraţie, cum ar veni.
Să fie România de azi mai brează decât Franţa?
Apreciază:
Apreciază Încarc...
29/05/2018
Posted by cersipamantromanesc |
LUMEA ROMANEASCA | controversatul Grup pentru Dialog Social, hans klemm, Ineptocraţia română, o colonie jalnică, o dictatură sub acoperire, o tara, parlamentul romaniei, politica nationala, protectoratul România, protocoalele ilegale de colaborare ale binomului SRI-DNA, tradari, traian basescu, un personaj profund nefast |
4 comentarii

O fotografie cât un milion de cuvinte.
Asociere și transfer reciproc de imagine.
Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a fost în centrul atenției, 13 septembrie 2016, Sfântu Gheorghe, județul Covasna, România.
Extremiștii maghiari și-au atins scopul, iar ambasadorul american, fără să gândească mult, s-a lăsat dus de nas ca ultimul școlar, ”din politețe”.
Fața asta de pernă albastră este un cadou otrăvit. Era mai bine să nu fi fost acceptat. Ambasadorul a arătat slăbiciune și a demonstrat că poate înghiți orice gogoriță sau provocare extremistă, că poate fi manipulat cu ușurință.
Domnul Putin și prietenul său mai mic Viktor Orban au toate motivele să fie fericiți: ambasadorul James Pettit de la Chișinău este deja urcat în barca revizionismului ruso-nistreano-moldovnesc cu tot ce înseamnă conceptul de ”Moldova Mare”, iar ambasadrorul Hans Klemm ne este prezentat, la mai bine de o jumătate de lună distanță, în barca revizionismului maghiar, cu principalul simbol al acestuia în mână – zisul drapel al zisului ”ținut secuiesc”.
Moscova are nevoie să îndepărteze România de SUA și viceversa. Misiunea ambasadorilor României în SUA și ai SUA în România este să întreprindă orice este necesar pentru a nu admite o asemenea îndepărtare.
Ce s-o fi gândit ambasadorul Klemm când a primit ”politicos”, dar necorect politic, cârpa albastră a extremiștilor sau când a pozat cu ea? Este regretabil să vezi cum, din ”politețe” prost înțeleasă, unii diplomați ajung să se lase manipulați grosolan, folosiți pe post de instrument al unor extremiști. Politețea sau intențiile bune nu te asigură niciodată de greșală. Până și drumul spre infern e pavat cu intenții bune….
Acum am înțeles de ce Ambasada SUA în România nu a luat atitudine tranșantă față de derapajele extremiste, xenofobe și, de foarte multe ori, antisemite ale reprezentanților struțo-cămilei UDMR (nici partid, nici ONG) din teritoriu. Din ”politețe” și lipsă de suficient caracter.
Ambasadorul american a dovedit slăbiciune și naivitate, dacă este să-l credem pe cuvânt că a gafat din ”politețe”. Trebuie să înțelegem exact situația. Făcând trimitere la gafa sa ”din politețe”, ambasadorul sugerează că ticăloșia și viclenia le revine extremiștilor maghiari care i-au băgat cârpa lor în față, cu titlu de cadou, testându-i caracterul, capacitatea de reacție, de conformare sau neconformare, adecvarea la contextul istoric, social și politic.
Din perspectiva scopului practic urmărit de unii și de altul, extremiștii maghiari au fost eficienți în comparație cu invitatul lor special.
Extremiștii l-au folosit pe ambasador. Greșala ambasadorului este că s-a lăsat, într-un moment de slăbiciune mălăiață soră cu inconștiența, folosit.
”Se sparie gândul” – vorba cronicarului – la simpla aluzie că nu ar putea fi vorba doar de slăbiciune omenească, ci de complicități politice sau geopolitice… Nu vrem să credem că fotografia de la Sfântul Gheorghe a ambasadorului Klemm sau că declrațaia de la Chișinău a ambasadorului Pettit nu ar fi simple (și grave, totuși) gafe.
Oricum, ceva este putred în toată povestea asta.
Este firesc și corect acum ca autoritățile și presa să ceară, iar ambasadorul Klemm să dea prompt și univoc explicații publice convingătoare în legătură cu gestul său public și, din păcate, antiamerican prin consecințele negândite, nu doar antiromânesc.
Ambasadorul Klemm nu are mandat să provoace și să alimenteze inutil temeri privind existența unor presupuse planuri americane de slăbire (până la dezmembrare) a României, așa cum visează atâtea minți înguste dar înfierbântate la Moscova, Budapesta și, se lasă uneori puternic impresia, la Berlin.
Cu atât mai mult, ambasadorul Klemm nu are mandat să stârnească antiamericanism în România, așa cum își doresc, în egală măsură, și Moscova și Budapesta.
NOTA:
Imaginea cu ambasadorul a fost postata pe Facebook de Antal Arpad, primarul din Sfantu Gheorghe. In fotografie mai apare si Tamas Sandor, presedintele Consiliului Judetean Covasna.
In urma cu o saptamana, ambasadorul SUA la Chisinau, James Pettit, a fost in centrul unui scandal urias, dupa ce a declarat ca „Moldova trebuie sa ramana un stat suveran si independent” si ca „Alaturarea Romaniei nu este o alegere practica si nu este o alegere care va face lucrurile mai bune in Moldova”.
Tot pe pagina de socializare, primarul Antal Arpad sustine ca i-a facut cadou oficialului american acest steag, „care a devenit si simbolul lipsei de respect a autoritatilor fata de comunitatea secuiasca”. Abia publicat, mesajul a strans sute de comentarii.
Opinia publica a considerat fotografia ca pe un afront adus statului roman, atata timp cat promotorii Tinututului Secuiesc au cerut in repretate randuri autonomia zonei si chiar ruperea totala de Romania.
Ambasadorul SUA in Romania, Hans Klemm, a declarat, miercuri, la Craiova ca singurele doua steaguri importante pentru el, ca diplomat, sunt cel al SUA si cel al Romaniei, si ca a acceptat sa se fotografieze cu steagul secuiesc „din politete”.
Hans Klemm a declarat presei, la Craiova, unde a participat la o intalnire cu elevi si studenti de la Universitatea din Craiova care au beneficiat de burse Ford, ca este mandru sa fie ambasadorul SUA in Romania in acest moment.
„(…) Asadar sunt mandru sa fiu ambasador in acest moment. Misiunea mea este sa consolidez si mai mult acest parteneriat strategic si relatiile dintre cele doua tari. Ca parte a acestor eforturi calatoresc prin intreaga tara. Asa cum astazi ma aflu la Craiova, ieri am fost in Covasna, iar luni in judetul Harghita. Iar unii dintre liderii politici cu care m-am intalnit ieri, in judetul Covasna, mi-au cerut sa fac fotografie impreuna cu ei. Va asigur ca, in calitate de ambasador al Statelor Unite in Romania, singurele doua steaguri importante pentru mine sunt cele doua pe care le vedeti in spate (.n.red.: steagul Romaniei si cel al SUA)”, a afirmat ambasadorul SUA.
Intrebat daca a discutat cu premierul Romaniei pe acest subiect, ambasadorul american a confirmat si spus ca „el m-a incurajat sa ma intalnesc cu voi, astazi, si sa va spun direct opinia mea referitor la poza de ieri”.
Intrebat de ce a acceptat sa faca respectiva poza, Hans Klemm a raspuns: „A fost din politete”. I
Intrebat daca acea fotografie poate sa incurajeze miscarile separatiste care au aparut in cea zona, ambasadorul american nu a dorit sa comenteze.
„Nu comentez acest lucru. Din nou, asa cum am spus, singurele doua steaguri importante pentru mine sunt steagul SUA si cel al Romaniei”, a spus Klemm care a subliniat ca cele doua tari sarbatoresc cinci ani de la semnarea unui document menit sa consolideze parteneriatul Romania-SUA, care „se datoreaza in mare parte contributiei Romaniei”.
Contextul vizitei lui Klemm in Covasna
Autoritatile locale din judetul Covasna au cerut ambasadorului Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, aflat, marti, intr-o vizita oficiala in judet, sprijin pentru comunitatea maghiara privind o serie de revendicari precum si in ce priveste pastrarea si afirmarea identitatii nationale. Presedintele Consiliului Judetean Covasna, Tamas Sandor, a declarat, dupa intalnirea cu diplomatul american, ca scopul intrevederii nu a fost de “a ne plange”, ci de “a cauta parteneri pentru rezolvarea problemelor noastre specifice”.
Tamas a mentionat ca i-a adus la cunostinta ambasadorului SUA ca, in ultimii zece ani, se inregistreaza un regres in ce priveste respectarea legii si drepturilor comunitatii maghiare, opinand ca in Romania are loc o “renationalizare in loc de retrocedare” a unor proprietati, printre care si imobile ce au apartinut comunitatii sau cultelor maghiare, precum si o “recentralizatre in locul descentralizarii”.
El l-a mai informat pe ambasadorul SUA si cu privire la o “dubla masura” aplicata de justitie si institutiile statului roman in ce priveste drepturile minoritatii maghiare in raport cu ale majoritatii romane, dand ca exemplu faptul ca, in timp ce autoritatile interzic arborarea steagului secuiesc pe institutiile publice din judetele Covasna, Harghita si Mures, steagul Bucovinei este arborat in mod oficial, cu „ceremonie militara, preoti si oficialitati”.
“Este o dubla masura pentru aplicarea legii cetatenilor romani. Am spus ca Romania nu este numai a romanilor, este a tuturor cetatenilor romani, este si tara mea si vreau sa traiesc in tara asta conform Constitutiei si legilor in vigoare asa cum traiesc si altii (…) Doleantele noastre se pot rezolva ca in Tirolul de Sud, unde Parlamentul de la Roma a acordat autonomie teritoriala pentru Tirolul de Sud si a rezolvat astfel doua probleme, pe de o parte pace interetnica intre italieni si germani, bastinasi in acea regiune, si dezvoltare economica, pe de alta parte. Nu vrem nimic altceva decat ca aceste modele europene sa se aplice si la noi in tara, in tinutul secuiesc, pentru ca vrem sa traim in pace si prosperitate”, a declarat Tamas Sandor.
La intalnire a participat si episcopul reformat Kato Bela, care l-a informat pe ambasadorul SUA cu privire la “blocarea” retrocedarii proprietatilor bisericilor istorice maghiare, precum si cu privire la recenta sa vizita in Statele Unite, unde s-a intalnit cu o serie de congresmani americani pe aceasta tema.
Primarul municipiului Sfantu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat ca asteapta din partea ambasadei SUA “o implicare mult mai profunda si mai activa” in ce priveste problemele ridicate.
“Am spus domnului ambasador ca noi suntem cetateni loiali ai acestui stat, ai Romaniei, si, totusi, de aproape o suta de ani, suntem priviti cu neincredere si nu suntem iubiti in aceasta tara. Probabil sunt doua motive, pe de o parte pentru ca suntem foarte directi si spunem mereu adevarul si pentru ca ne iubim pamantul natal si, in ciuda presiunilor la care suntem supusi de aproape o suta de ani, nu plecam, ramanem aici si avem o imagine a viitorului si pentru copiii si nepotii nostri pe aceste meleaguri. Am spus ca asteptam din partea SUA o implicare mai profunda si mai activa in ce priveste problemele care preocupa comunitatea maghiara”, a spus Antal Arpad.
El a mai mentionat ca in cadrul intrevederii a vorbit si despre proiectul de regionalizare a Romaniei, iar in context a opinat ca proiectul propus de autoritatile de la Bucuresti are ca scop “diluarea comunitatii maghiare in ce priveste capacitatea de luare a deciziei la nivel regional”. “Sunt chestiuni cu care nu facem compromisuri cu nimeni”, a conchis Antal Arpad.
Prefectul judetului Covasna, Sebastian Cucu, care a avut o intrevedere separata cu ambasadorul SUA, a declarat ca in cadrul discutiei s-au abordat diverse probleme, legate inclusiv de dezvoltarea locala, educatie si relatii interetnice, iar in priveste problemele ridicate de reprezentatii autoritatilor locale si ai comunitatii maghiare, i-a explicat diplomatului american ca toate masurile au fost luate in mod legal, pe baza legii si a deciziilor instantelor judecatoresti, prin urmare nu poate fi acuzat de “exces de putere”.
“Cred ca am reusit sa argumentez foarte bine fiecare problema abordata (…) As fi vrut ca domnul ambasador Klemm sa plece lamurit, sa fi inteles si sa aiba o imagine cat mai corecta asupra realitatilor din zona”, a declarat prefectul Sebastian Cucu.
La finalul vizitei, Hans Klemm a recunoscut, intr-o discutie cu presa, ca este “confuz” in ce priveste problemele interetnice ridicate, deoarece pozitiile au fost diametral opuse, iar concluzia sa a fost ca trebuie sa studieze situatia.
“Fiind prima mea vizita in Harghita, este o oportunitate pentru mine sa invat despre judet, dar si despre provocarile pe care le intampinati aici, in Harghita. In plus, este o oportunitate sa le explic presedintelui si primarului prioritatile mele ca ambasador in Romania. Acestea sunt sa promovam securitatea tarilor noastre, sa promovam democratia si o guvernare puternica si libera si, in special in aceasta zona, un lucru foarte important pentru ambasada mea si pentru Statele Unite este respectarea minoritatilor (…) si promovarea prosperitatii”, a spus luni, ambasadorul Hans Klemm, la Miercurea Ciuc.(stirileprotv.ro)
Apreciază:
Apreciază Încarc...
15/09/2016
Posted by cersipamantromanesc |
LUMEA ROMANEASCA | ambasador american, ANTIROMÂNISM, budapesta, extremism, hans klemm, o provocare antiromaneasca, România, separatism, steagul secuilor, SUA, tinutul secuiesc, Ungaria, Vlad Cubreacov |
5 comentarii

Foto: Hans Klemm si Valeriu Zgonea
Judecătoarea orădeancă Florica Roman a depus astazi o plângere penală la DNA „împotriva numiților Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite la București, și Valeriu Zgonea, Președintele Camerei Deputaților, pentru comiterea infracțiunilor de cumpărare, respectiv trafic de influență, solicitând în același timp luarea în considerare a arestării preventive a acestora”.

„Am trimis o plângere penală la DNA pe data de 18 mai 2016 împotriva numiţilor Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, şi Valeriu Zgonea, Preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru comiterea infracţiunilor de cumpărare, respectiv trafic de influenţă, solicitând în acelaşi timp luarea în considerare a arestării preventive a acestora”, precizează judecătorul Florica Român pe blogul său.
„Plângerea vine în urma faptului că, într-o conferinţă comună de presă ţinută pe data de 13 mai 2016, aceştia au recunoscut public că şi-au folosit influenţă pentru a promova şi urgenta adoptarea unor legi susţinute de SUA. Dată fiind poziţia ocupată de cei doi şi influenţa pe care o au, precum şi gravitatea deosebită a faptelor comise de aceştia, am solicitat DNA să aibă în vedere oportunitatea aplicării dispoziţiilor din Codul de procedura penală privind măsură arestului preventiv”, mai scrie judecătoarea.
„Astfel, trebuie să aveți în vedere influența pe care cei de mai sus o au asupra instituțiilor publice, inclusiv asupra DNA, influență recunoscută chiar de Procurorul șef DNA, Laura Codruța Kovesi”, se spune în plângerea penală făcută de Florica Roman.
„Lăsarea în libertate a celor doi ar putea crea în societate temerea că justiția nu funcționează tocmai într-un caz în care este atacat și manipulat statul de drept, prin una din funcțiile sale esențiale: legiferarea. În acest sens există o bogată practică judiciară a instanțelor prin care, uniform și constant, s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de inculpați cu motivarea generală și comună că «lăsarea acestora în libertate ar crea în societate temerea că justiția este nefuncțională». Față de toate aspectele de mai sus, considerăm că se impune punerea în discuție a pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a celor doi”.
„Sunt judecător de peste 20 de ani și știu că diplomații beneficiază de imunitate deplină, iar parlamentarii au imunitate specială. ”
CĂTRE,
DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
Subsemnata Florica Roman, dom. în Oradea, XXXXX, formulez prezenta:
PLÂNGERE PENALĂ
Împotriva numiților:
– Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 Cod penal, și
– Valeriu Zgonea, deputat și Președinte al Camerei Deputaților, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzut de art. 291 Cod penal,
Solicitându-vă să faceți cercetări și să luați măsurile legale ce vă revin în competență.
MOTIVE:
În data de 27 aprilie 2016, numitul Valeriu Zgonea, Președintele Camerei Deputaților, a fost exclus din Partidul Social Democrat și s-a încercat schimbarea sa din funcție, lucru nereușit.
În dată de 13 mai 2016, Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite la București, s-a întâlnit la sediul Parlamentului cu Valeriu Zgonea, încă Președinte al Camerei Deputaților.
La finalul întâlnirii a fost organizată o conferință de presă comună, transmisă în direct de mai multe televiziuni cu acoperire națională, în care cei doi au dat declarații oficiale:
În acea conferință de presă, numitul Valeriu Zgonea a declarat că a primit „mulțumiri foarte oneste din partea domnului ambasador cu privire la ordonanța 109 cu guvernarea corporativă, a instituțiilor publice și companiilor publice, legile privind achizițiile publice care crează deja un avantaj pentru toate societățile care sunt în România”, adică inclusiv pentru societățile americane.
Ambasadorul Hans Klemm a declarat apoi, la rândul sau: „I-am mulțumit (lui Valeriu Zgonea, n.r.) pentru modul în care a îndeplinit în ultimele săptămâni mai multe priorități legislative importante pentru România și SUA – referitor la restituirea proprietăților, la exproprieri, legea managementului întreprinderilor de stat, legi foarte importante”.
Observați că Ambasadorul Hans Klemm NU a mulțumit Parlamentului în general, sau Camerei Deputaților în particular, ci președintelui Valeriu Zgonea personal, prin aceasta recunoscând public influența personală pe care numitul Valeriu Zgonea, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a avut-o în adoptarea respectivelor acte normative, de mare interes, se pare, pentru Statele Unite.
Ambasadorul a mai declarat că „sunt aici pentru că domnul Zgonea este președintele Camerei Deputaților. Am înțeles că situația nu s-a decis încă și sper că se va decide cât mai repede”.
Regulamentul Camerei Deputaților, prevede că:
Art. 33, atribuțiile Președintelui Camerei Deputaților.
c) acordă cuvântul, moderează discuțiile, sintetizează problemele puse în dezbatere, stabilește ordinea votării, precizează semnificația votului și anunță rezultatul acestuia;
d) conduce lucrările ședințelor Biroului permanent;
Art. 31, atribuțiile Biroului Permanent al Camerei Deputaților:
g) hotărăște, în cazul inițiativelor legislative, reținerea lor spre dezbatere și adoptare ca prima Cameră sesizată sau trimiterea la Senat a celor pentru care Camera Deputaților este Cameră decizională;
i) întocmește proiectul ordinii de zi a ședințelor Camerei Deputaților și al programului de lucru al acesteia, pe care le transmite Comitetului liderilor grupurilor parlamentare spre dezbatere și aprobare;
Din lecturarea textelor legale mai sus menționate reiese că Președintele Camerei Deputaților nu doar conduce ședința Camerei și sintetizează problemele puse în discuție dar, în calitate de șef al Biroului Permanent, are un rol important în întocmirea proiectului ordinei de zi și în a hotărî care propuneri legislative vor fi reținute spre dezbatere în Cameră.
În concluzie, Președintele Camerei Deputaților este o personalitate politică cu multă influență în a fixa ce legi intră în dezbaterea Parlamentului, ce legi urmează a fi adoptate și cu privire la adoptarea acestora.
Profitând de această calitate, numitul Valeriu Zgonea a promovat legile susținute de ambasador și le-a trecut prin Camera Deputaților, folosindu-se în acest scop de influența pe care o are asupra deputaților din poziția de președinte al Camerei.
Pe de altă parte, influența Statelor Unite asupra politicilor publice din România este de notorietate, lucru recunoscut atât în Strategia Națională de Apărare pentru perioada 2015-2020, cât și în pozițiile publice ale celor mai influenți politicieni, indiferent că fac parte din legislativ sau executiv. Aceeași influență rezultă chiar și din pozițiile adoptate de DNA, care prin declarațiile Procurorului șef a mulțumit repetat pentru sprijinul acordat de Ambasada SUA în lupta anticorupție.
Art. 291 – Traficul de influență
(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Art. 292 – Cumpărarea de influență
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte că organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după denunțul prevăzut în alin. (2).
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării *), iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Vă solicit să constatați că atât Președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea cât și Ambasadorul SUA Hans Klemm au recunoscut public în direct că și-au folosit influența pentru adoptarea unor legi de către Parlamentul României, legi dorite de Statele Unite.
Mai mult, prin prezența sa în Parlament și conferință de presă publică cu Valeriu Zgonea, Ambasadorul SUA a întărit poziția acestuia împotriva partidului care l-a propus la Președinția Camerei Deputaților și care, la data întâlnirii, dorea să îl schimbe din funcție.
Față de dispozițiile legale de mai sus și recunoașterile celor doi, solicit să constatați că faptele lui Valeriu Zgonea de a-și folosi influență dată de funcția deținută asupra membrilor Camerei Deputaților, pentru a promova și urgenta adoptarea unor legi, susținute de SUA, în schimbul unor foloase necuvenite constând în creșterea influenței sale publice și politice, cu scopul de a fi menținut în funcția de Președinte al Camerei Deputaților, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzut de art. 291 Cod penal.
Faptele lui Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite la București, de a-și folosi prestigiul și influența pe care o are în România, vizitându-l pe numitul Valeriu Zgonea la sediul Camerei Deputaților și participând la conferință de presă comună, prin acestea transmițând public că îl susține în poziția de Președinte al Camerei Deputaților, în contra partidului care l-a desemnat, în schimbul exercitării influenței acestuia asupra deputaților pentru că a susținut și urgentat votarea unor legi susținute de ambasador, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 Cod penal.
Mai mult, date fiind pozițiile publice ocupate de cei doi și gravitatea faptelor mai sus expuse, vă solicit să aveți în vedere disp. art. 202, alin. 4, lit e, Cod pr. penală și, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, să procedați în consecință.
Astfel, trebuie să aveți în vedere influența pe care cei de mai sus o au asupra instituțiilor publice, inclusiv asupra DNA, influență recunoscută chiar de Procurorul șef DNA, Laura Codruța Kovesi.
Lăsarea în libertate a celor doi ar putea crea în societate temerea că justiția nu funcționează tocmai într-un caz în care este atacat și manipulat statul de drept prin una din funcțiile sale esențiale: legiferarea.
În acest sens există o bogată practică judiciară a instanțelor prin care, uniform și constant, s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de inculpați cu motivarea generală și comună că „lăsarea acestora în libertate ar crea în societate temerea că justiția este nefuncțională”.
Față de toate aspectele de mai sus, considerăm că se impune punerea în discuție a pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a celor doi.
Vă solicităm, în concluzie, să analizați cele de mai sus și să acționați în consecință.
Florica Roman
18 mai 2016
Stie oricine ca oricare altă persoană ar fi fost în poziția Ambasadorului American Hans Klemm și recunoștea public că și-a folosit influența asupra președintelui Camerei Deputaților Valeriu Zgonea să treacă anumite legi, era automat «săltat» de mascați, reținut și băgat la tubulatură, la «Beciul Domnesc».
Amintim că ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, s-a aflat, vinerea trecută, la Camera Deputaților, unde a discutat mai multe subiecte cu membrii Comisiei de Apărare.
Cu această ocazie, reprezentantul SUA s-a întâlnit cu președintele Camerei, Valeriu Zgonea, în contextul eforturilor făcute de PSD pentru a-l debarca de la conducerea camerei inferioare a Parlamentului.
Valeriu Zgonea a spus că în spatele acestor demersuri ar sta preocupările unor membri PSD de a declanșa procedurile pentru adoptarea unor legi, sau modificarea altora, astfel încât politicienii să se pună la adăpost de procurorii anticorupție.
Reprezentantul SUA a folosit prilejul pentru a-și arăta sprijinul pentru Valeriu Zgonea, căruia i-a mulțumit pentru modul în care și-a îndeplinit obligațiile în ultimele săptămâni.
Apreciază:
Apreciază Încarc...
18/05/2016
Posted by cersipamantromanesc |
PRESA ROMÂNEASCĂ | ambasadorul sua, hans klemm, judecatoarea florica roman, preşedintele camerei deputaţilor, valeriu zgonea |
Lasă un comentariu