În Republica Moldova a intrat în vigoare o lege anti-propagandă, în baza căreia retransmiterea știrilor și emisiunilor rusești pe teritoriul acestei ţări sunt restricționate. VIDEO

 

Cu o întârziere de 27 de ani, Republica independentă Moldova a îndrăznit, la începutul acestei săptămâni, să pună în aplicare o lege care prevede interzicerea difuzării şi retransmisiei pe teritoriul ei a emisiunilor informațional-analitice, politice, militare, din state care nu au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

Luni a intrat în vigoare numita lege anti-propagandă, în baza căreia retransmiterea știrilor și emisiunilor analitice rusești pe teritoriul Republicii Moldova este restricționată.

Deși Federația Rusă nu este menționată negru pe alb, este principala țară care cade sub incidența acestei legi. 

Rusia nu se află printre statele semnatare, scrie Valeriu Săhărneanu pe blogul său, preluat de Romanian Global News.

Să fie această tardivă măsură un prilej de bucurie? Ba bine că nu, dacă așezăm lucrurile pe niște planuri comparate istoric. Ocazia ne descoperă o stare de fapt năucitoare. Ea ne arată viteza reală, de melc, cu care Uniunea Sovietică iese din noi, având ca linie de plecare data ieșirii noastre oficiale din Uniunea Sovietică. Timp enorm – mișcare infimă.

 

 

 

 

 

 

 

Pornite din același punct (lagăr sovietic de exterminare a popoarelor), alte țări au făcut în acest răstimp salturi gigantice, ajungând să se regăsească azi în primele rânduri ale democrațiilor occidentale, în primele clasamente ale societăților înalt tehnologizate și, numaidecât, prospere.

Și asta datorită faptului că aceste societăți au abandonat jumătățile de măsură la ieșirea din mocirla sovietică. Ele au fost principiale și consecvente în ceea ce privește distingerea informării de dezinformare și reperarea cu discernământ a surselor de la care provin informarea și dezinformarea.

Ele au renunțat la politica suptului de la două vaci geopolitice. Ca și noi, de altfel, ele au avut datele precise, că o vacă geopolitică anume, strecoară în laptele care ți-l oferă, parcă pe gratis, porții mari de otravă. Suptul de la ea provoacă demență prematură, subdezvoltare, pierderea capacităților de orientare în spațiu și dependența de străin. Dovadă în plus că nimic în lumea asta nu se dă pe gratis.

Rătăciți și inculți, vicleni și imorali, decidenții noștri au dispus ani în șir otrăvirea deliberată a populației lor cu produsul otrăvit al numitului animal.

Nici acum, să fim sinceri, gestul „cu interzicerea” nu provine din necesitatea „asigurării securității informaționale a statului”, precum se spune în preambulul motivațional al legii nr. 257 din 22 decembrie 2017 de modificare a Codului Audiovizualului.

Tot ce face Partidul Democrat, inclusiv pe această dimensiune, este ipocrizie curată.

Ar fi o naivitate să credem că, brusc, protipendada politică, decidentă azi în Republica Moldova, a luat-o razna pe drumul Damascului și, lovită în plex de fulgerul deșteptării de conștiință, s-a apucat, iată, să îndrepte din lucrurile scăpate din mâini. Nici vorbă.

Ani la rând Lucinschi, Voronin, apoi Plahotniuc au avut o atitudine absolut perpendiculară cu ceea ce se întâmpla pe domeniul „securității informaționale a statului”, storcând bani grei din reclamele puse pe canalele rusești de intoxicare a populației pe care le-au încălecat în privat. Să fi fost doar încălecate.

Canalele au fost protejate împotriva oricăror tentative de a pune problema în dezbatere, cu atât mai mult de a o așeza pe un culoar legal de rezolvare. Și asta în condițiile în care Republica Moldova a fost în permanență obiect de atac furibund și feroce din partea mijloacelor de propagandă ale Moscovei.

Lumea sănătoasă la cap din Europa și de pe întreg globul nu poate înțelege nici până astăzi cum un stat terfelit pe toate părțile – jertfă a unui război de agresiune și a mai multor diversiuni economice de medii și mari proporții – păstrează pe teritoriul său, ani în șir, intacte și active la maximum, canale de propagandă și surse de prelucrare mentală ale agresorului!?

Sunt lucruri ieșite în afara oricărei logici. Probabil, nici Freud nu le-ar fi putut descurca cu toată psihanaliza lui. Poate am găsi explicația unui asemenea comportament păgubos analizând fenomenul din perspectiva sindromului Stockholm?

Urmare a acestui exercițiu a trebuit să-mi amintesc, că unul dintre primele impulsuri de renunțare la „serviciile” (dez)informaționale ale televiziunilor de la Moscova s-a produs în mod firesc la un moment de maximă încordare în relațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă.

În primăvara anului 1992, când războiul de la Nistru era în toi, televiziunea de stat a Rusiei continua să difuzeze ca la ea acasă pe aceleași capacități tehnice de care se bucura în fosta Uniune Sovietică. Mașina de propagandă și dezinformare a Moscovei scotea la fiecare oră limbi de foc despre „agresorul român”, înfiera „fascismul la putere în Chișinău și la București”, „descria” și „demonstra” „ororile de război ale canibalilor moldoveni” ș.a.m.d.

Iată și o mostră cum le „descria și demonstra”: Într-o noapte, când comandamentul armatei a 14-a de la Tiraspol a trimis întărituri cazacilor ascunși în cetatea de la Tighina, aceștia din urmă, de frică ori de beție, au deschis focul asupra coloanei de mașini, măcelărind cca 75 de tovarăși de-ai lor. Dimineață, cadavrele ciuruite de gloanțe au fost încărcate în TIR-uri și duse la Tiraspol.

Nelipsite pe front, televiziunile ruse au putut filma sânge îndeajuns ca să-l poată imediat turna peste (în) capetele privitorilor îngroziți (inclusiv peste cei din TOATĂ Republica Moldova), comentând copios această „incontestabilă dovadă” a „barbariei ocupantului român”.

În aceiași cheie a fost „demonstrat” și cazul uciderii în satul Gâsca a patru tineri ostași moldoveni, împușcați din ambuscadă și arși în mașina cu care patrulau zona.

La fel, cel al uciderii prin tortură de către „gardiști” a locotenentului de poliție Purice, dat de sursele rusești drept jertfă a „troglodiților moldoveni”.

Politicienilor decidenți de la Chișinău le-a „ajuns cuțitul la os”, cerând Guvernului să întrerupă difuzarea televiziunilor inamicului pe teritoriul național. Noi, jurnaliștii televiziunii naționale, o ceream de la bun început.

Cei din Guvern erau cât pe ce să dea ascultare rațiunii, dar au fost opriți de un demnitar foarte înalt. Argumentul lui a fost zdrobitor prin cinismul proferat: „Nu putem închide, pentru că acolo se demonstrează serialul (telenovela de săpun) „Sclava Izaura” și am putea stârni nemulțumirea telespectatorilor noștri…”

Puțin probabil că acel demnitar decident în anul de război 1992 se gândea la nemulțumirea „telespectatorilor noștri”.

Nemulțumirea acestora venea mai degrabă de la nevoile stârnite de război și de la sentimentul de umilire națională și umană care îl provoca scârnăvia informatică a Moscovei, coborâtă de pe ecrane direct în casele lor.

„Grija” demnitarului venea mai degrabă de la teama de a tulbura confortul de seară din fața televizorului al soției lui. Soțiile demnitarilor mureau de nenumărate ori pe seară, doborâte de „suferințele” de pe ecran ale „bietei sclave Izaura”.

Episodul este crestomatic pentru realitatea de atunci, dar și pentru cea de azi, a Republicii Moldova: în timp ce unii cetățeni se dedau și mor pentru libertatea acestui pământ, alții huzuresc, fură și se desfată în confortul material dobândit cu prețul vieții și cu osânda martirilor.

Multe alte episoade de acest fel pigmentează fața zbârcită a istoriei de aproape trei decenii a Republicii Moldova. Ele abundă de cazuri de refracție politică gravă a decidenților la demersurile societății.

Mai putem adăuga aici demersul prompt al Uniunii Jurnaliștilor, care în anul 2000 a consacrat subiectului o zi de Conferință Națională, prezentând societății și autorităților o analiză a stării de fapt în domeniu și o rezoluție privind impactul pe care îl are propaganda Federației Ruse și instituțiile acesteia asupra mediului jurnalistic și al societății. Fără reacție atunci, fără reacție în anii și deceniile ulterioare.

De ce acum? Este bine să ne punem întrebarea. Cumva, „a ajuns cuțitul la osul” cuiva? Exact asta este.

Propaganda Moscovei a atins osul lui Plahotniuc, celui care deține monopolul în fabricarea propagandei locale și organizarea campaniilor de manipulare în Republica Moldova.

Un concurent străin care nu poate fi controlat este neavenit planurilor mărețe puse în anul electoral 2018. Cu atât mai mult, că statul acelui concurent străin încearcă să-l strunească și să-i cumpere fidelitatea cu metoda bine știută a șantajului infracțional atribuit.

Cunoscându-și CV-ul în această parte a activității sale, dar și capacitățile de creativitate și inventică pe planul punerii în valoare a materialelor compromițătoare, Plahotniuc a ordonat stoparea difuzării lor în teritoriul pe care îl controlează politic și administrativ.

Și, la urma urmei, Plahotniuc procedează în stilul său bine cunoscut: aruncă la gunoi orice și oprește din drum pe oricine nu mai corespunde nevoilor și intereselor lui.

S-a folosit de Pervâi Canal al Federației Ruse ani în șir, i-a fost de folos, i-a adus putere și bani, indiferent de răul care îl făcea acesta Republicii Moldova – acum gata, nu mai are nevoie.

Mai mult – îi încurcă și se transformă în pericol pentru ce are de făcut. Așa a procedat cu Oleg și tatăl acestuia Vladimir Voronin, așa s-a comportat cu foștii parteneri de „afaceri” Țopa, Platon, Usatâi; așa i-a trântit – în cap pe Filat și în fund pe Ghimpu – foști parteneri de Alianțe de guvernare, de furturi de Miliarde, de Aeroport, de radio Vocea Basarabiei și de Bănci.

Așa va proceda, fără îndoială, și cu cei care azi stau ascunși sub poala lui și au iluzia protecției. Îi va masacra și arunca la gunoi în momentul când va avea nevoie de un țap ispășitor, dacă între timp nu va fi el însuși aruncat la gunoi de voința electoratului deșteptat.

Acum, însă, a făcut-o și pe asta: s-a debarasat de ciripitul supărător al Moscovei.

Asta nu înseamnă că și noi am scăpat de sâcâitul dăunător al propagandei. Flagelul nu va dispărea.

El se va localiza, va căpăta o culoare albastră mai concentrată. Este culoarea partidului sub acoperișul căruia se ascunde Plahotniuc.

Cu cele cinci sau șapte televiziuni (inclusiv Televiziunea Publică de captură), cam cu tot atâtea posturi de radio (inclusiv Radio Vocea Basarabiei de captură), cu alte zeci de sit-uri, portaluri și agenții de presă pe care le are, mașina de propagandă a lui Plahotniuc va suplini cu prisosință golul lăsat de plecarea propagandei rusești.

Să nu aștepte nimeni nici liniște, nici pace după ce ne-a lăsat cu ochii în soare, izgonita din drepturi, bătrâna mamă, Propaganda Rusă.

În capul treburilor netrebnice de intoxicare a populației se instalează, lățindu-se în voie, vicioasa ei fiică – Manipularea – o progenitură urâtă, luată cu tot cu deprinderi și avere în adopția trustului de presă al oligarhului Plahotniuc.

 

Sursa:

 

Valeriu Săhărneanu

http://www.rgnpress.ro/rgn_18/categorii/analize-interviuri/26975-2018-02-15-09-56-51.html

 

 

 

 

Notă:

În Republica Moldova continuă să fie permisă retransmisia emisiunilor realizate în Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Canada și țările care au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. 

 Legislativul de peste Prut a condamnat printr-o declaraţie imixtiunea Rusiei în deciziile interne ale statului Republica Moldova. Reacţia Legislativului de la Chişinău vine după ce, la 24 ianuarie, Duma de Stat a Federaţiei Ruse a adoptat o declaraţie prin care califică drept inadmisibilă disciminarea mass-media ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Parlamentarii moldoveni spun că Moscova se răzbună pe Republica Moldova pentru legea anti-propagandă prin declaraţii denigratoare la adresa Chișinăului.

Federaţia Rusă are o propagandă pusă bine la punct şi nu doar în Republica Moldova, peste tot.

Deși președintele slugă rusească, Igor Dodon, s-a opus aprobării acestei legi și a refuzat să o promulge, speaker-ul Parlamentului Andrian Cându a fost cel care a propulsat-o.

Citez: „În Moldova deja s-au învățat să-l ignore pe Dodon.”

Dodon şi-a exprimat din nou indignarea. Pe internet…

Legea anti-propagandă, adoptată de Parlamentul de la Chişinău, nu presupune închiderea posturilor de televiziune ruseşti, ci doar interzicerea pe teritoriul R.Moldova a retransmisiei buletinelor de ştiri, a emisiunilor informativ-analitice, politice sau militare, din Federaţia Rusă.

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate