CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

SERVICIILE SECRETE – „Pokemonii” Federației Ruse în Europa

Scandal cu spioni la granița României. Rusia și transporturile de armament  în UE – Evenimentul Zilei

„Pokemonii” Federației Ruse în Europa (I)

În Federația Rusă există două servicii de spionaj: GRU (Direcția de informații a Armatei), spionajul militar care a apărut în perioada bolșevicilor, existentă în războiul rece și care s-a menținut în aceeași formă și în Rusia după 1990 și Serviciul de Informații Externe, moștenitorul Primei direcții principale a KGB-ului (Comitetul Securității Statului), scrie OCTAVIAN SERGENTU în https://romaniabreakingnews.ro.

În anul 1999, conform decretului președintelui rus, apare în cadrul FSB (Serviciul Federal al Statului) o nouă organizare, sunt create organe ale spionajului extern. 

Organele de spionaj extern ale FSB-ului intră în structura Unității de cooperare a informațiilor operative.

În special, aici, vorbim despre Direcția a 5-a, care s-a preocupat de anexarea Crimeei și de alte operațiuni toxice în exterior (în special în spațiul exsovietic și proximitatea lui).

Serviciul de informații externe a Rusiei desfășoară acțiuni având ca misiuni:


• asigurarea președintelui Federației Ruse, Adunării Federale și a Guvernului a informațiilor de cercetare, necesare pentru adoptarea de decizii în sfera politică, economică, militar-strategică, tehnică-științifică, ecologică;

  • asigurarea condițiilor, care să contribuie la realizarea de succes a politicii Federației Ruse în sfera de securitate;
  • cooperarea în cazul dezvoltării economice, a progresului tehnico-științific și al asigurării tehnico-militare a securității Federației Ruse.

Foto: O variantă a insignei de apartenență la Serviciul de Spionaj GRU

Să luăm scopurile ale GRU ( principala direcție a statului major al forțelor militare a Federației Ruse, instituia principală a ministerului apărării a Federației Ruse și principala instituție a Forțelor Armate a Federației Ruse:
• asigurarea securității și informațiilor de orice nivel președintelui, guvernului, parlamentului li serviciilor secrete pe linie, în scopul adoptării deciziilor aferente.

  • contribuirea în acțiuni economice și a dezvoltării progresului dar și asigurarea tehnico-militară a Federației Ruse.

Observăm că obiectivele SVR și GRU se disting în cazul componentei militare. Mitul că între ele ar exista o frontieră clară nu corespunde întru totul realității.
GRU se preocupă nu doar de spionajul militar, ci și de cel politic, cât nu ar părea de straniu, pentru că acesta și-a asumat povara desfășurării războaielor informaționale (hibrid, dezinformare, implicare politică, etc), în cadrul căruia există o direcție specială.

Foto: Insigna SVR (Serviciul de Informatii Externe al Rusiei

Scopurile enunțate nu sunt realizabile prin acțiuni directe. Acestea sunt scheme ale unor operațiuni care sunt bine acoperite de alte structuri, pe când acțiunile reale au loc într-un alt loc.

În mare parte acestea sunt misiunile diplomatice, reprezentanții cărora dispun de imunitate diplomatică. Prin urmare aceștia acționează deschis, la vedere.

În cazul eșecului, ei sunt protejați de imunitatea diplomatică pe care o au, iar spionii sunt pedepsiți doar prin deportare. Evident că acest lucru nu este unul plăcut.

Adeseori, se întâmplă ca un diplomat care intră în rotație să i se pun sarcini ca să se expună, pentru a fi înlocuit.

Oamenii cred că acesta este, pe de o parte, un eșec al ofițerilor de informații ruși și, pe de altă parte, o operațiune de succes a agențiilor de informații occidentale de identificare și contracarare a agenților inamici.

Mulți nu supun atenției că principal scop al unei atare operațiuni ar constat ca să fie expulzați de pe teritoriul Rusiei diplomați ale unor state, pe care Rusia îi consideră „problemă”.

Percepția este una generală: Rusia reacționează conform practicilor diplomatice, adică Moscova nu este culpabilă, ci a fost obligată să reacționeze.

Avem ca exemplu elocvent situația din ultimii 5 ani, când multe state au fost declarați persoane non-grata și expulzați sute de diplomați ruși și persoane care se acopereau cu imunitatea diplomatică.

Lumea a perceput acest fapt ca pe un mare eșec al serviciilor speciale rusești, doar că puțini au fost aceia care au monitorizat reacția Kremlinului cu privire la evenimentele respective.

În astfel de cazuri, când are loc un eșec în masă a spionilor, de obicei cad capete peste capete, ceea ce nu reprezintă un secret, pe când o astfel de situație nu a fost observată la Moscova. 

Ce înseamnă aceasta? Serviciile secrete rusești, adică SVR ( Serviciul de Informații Externe), Ministerul de externe, GRU(Direcția de informații a Armatei) erau pregătite și că totul decurgea după un scenariu planificat.

Foto: De la stanga la dreapta: Valery Gerasimov – Seful Marelui Stat Major al armatei Federatiei Ruse, Vladimir Putin – Presedintele Federației Ruse, Sergei Shoigu – Ministrul Apărării al federației Ruse și Vice-Admiral Igor Kostyukov – Șeful GRU

Spionajul este considerat ca fiind o artă fină dar și o știință. În fapt, activitatea de spionaj reprezintă un război invizibil, în culise și extrem de sofisticat.  Cea mai mare în acest război constă atunci când îți subestimezi inamicul.

Supraestimarea acestuia reprezintă la fel o eroare, care poate produce efecte și consecințe nefavorabile. În acest caz putem examina câteva versiuni:

Primo, acceptăm că realitatea nu ne înșală și tot ce am perceput este adevărat, adică un eșec al serviciilor speciale, în special GRU. Numai că tradiția școlii de spionaj rusești își are rădăcinile încă din perioada lui Petru cel Mare și sunt călite, adaptabile, perfecționate, ceea ce ne indică că suntem într-o certă eroare. Un eșec total este imposibil.

Secundo, spionajul rus a desfășurat o operațiune specială complexă, care, în cele din urmă, solicita să-și retragă participanții într-un astfel de mod ca ei să nu fie relevați, să ducă informația sau altceva.  O atare operațiune se desfășoară sub o „acoperire” multi-nivel, ca să nu fie revelat scopul principal.  Un alt factor constă în cel al rotației.

Putem presupune că sub masca scandaloasă a eșecului spionilor, serviciile speciale rusești, satisfăcând doleanțele serviciilor speciale a altor state, într-un mod calm își pot repatria agenții și colaboratorii săi prețioși, dar au realizat și o rotație a corpului lor diplomatic. Asupra noilor veniți va exista o atenție sporită doar că ei vor înfăptui chestiuni de acoperire a spionilor reali.

Terțio, în cazul UE și NATO, în special a extinderii alianței, serviciile speciale rusești își propuneau mereu să aibă un „cal troian” în această structură. În acest scop apare veriga slabă din cadrul lanțului țărilor din structură, apoi prin politica relațiilor de prietenie este aruncată nada în formă financiară, tehnologică, militară sau umanitară, înșurubată apoi bine și ulterior este lansat mecanismul „racolării”. 

Pentru început se cere să fie obținute multiple informații, în ce țară este cel mai favorabil să fie stabilită locația, dezvoltate rețelele, astfel încât să trezească nici un dubiu procesul din țara inamicului, apoi să fie analizată situația, să fie expuse prioritățile, elaborat un plan de acțiuni și etapizat să fie demarat realizarea lui.

Cu obținerea unor astfel de informații și evaluarea situației se ocupă spionajul, excluzând cazurile specifice când Kremlinul decide lichidarea unor oameni.

În principal, în această categorie intră transfugii, pe care GRU îi execută ca un avertisment pentru alții, declarând astfel cu voce tare că „trădătorii”, și nu numai ei, pot fi atinși oriunde în lume.

Cazul lui Litvinenko și al familiei Skripal este un exemplu clar în acest sens. Aici, serviciile de informații occidentale ar trebui să se gândească – dacă Rusia execută public dezertori prin GRU, atunci de ce această măsură de pedeapsă nu se aplică tuturor.

Ori, mulți dintre cei care au dezertat se simt bine în străinătate, scriu cărți, memorii despre specificul activității serviciilor speciale ruse. Într-un fel sau altul, întrebarea rămâne  serioasă și merită să reflectăm.

Este arhicunoscut faptul că scopul principal al Kremlinului constă în promovarea influenței Rusiei atunci când își realizează propriile interese geopolitice într-o anume regiune.

Aceste scopuri și obiective sunt desemnate în mod concret în strategiile securității naționale, de politică externă, politică economică, securitate energetică etc., care formează baza securității statului.

Majoritatea comit greșeli atunci când evaluează activitatea de spionaj, pentru că ei consideră că anume serviciile speciale promovează interesele Rusiei, când acestea realmente se ocupă de asigurarea promovării acestor interese.

Serviciile speciale doar asigură statul cu informații corespunzătoare și creează situații favorabile pentru activitatea ulterioară a autorităților statului.

Ele desfășoară o muncă neagră de tipul „cartoforului” care jonglează cu cărțile, a „magicianului” de la circ, a unuia care înșală non-convențional.

Pentru că atunci când unii își concentrează atenția excesiv asupra activității lor, lucrurile reale au loc într-un alt loc, făcute de alți jucători. Astfel de jucători sunt în special marile companii, care sunt în esență „motoarele” de promovare a intereselor rusești în alte state.

Spre exemplu, arhicunoscutele companii „Gazprom”, „Rosnefti”, „Lukoil”, cu ajutorul cărora Kremlinul nu doar că își promovează interesele proprii, ci reprezintă „surse de finanțare” pentru diverse operațiuni speciale începând cu „racolarea” înalților funcționari de stat și care asigură cadrul de lichidare a unor persoane concrete.  

Aceste organizații sunt un fel de „casierie neagră”. Acestea nu sunt singurele care dispun de profilul „protectorilor cheiței de la seiful cu bani”.

Pokémon Go, explained - Vox

Pokemon – monstru de buzunar (japoneză).

Publicitate

13/02/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Remember 21 decembrie 1989: 32 de ani de la ziua în care regimul comunist din țara noastră s-a prăbușit

21 decembrie '89. Baricada de la Intercontinental. Morti razbunati cu morti  - Stirileprotv.ro

Pe 21 decembrie  se împlinesc 32 de ani de la evenimentele de la București care au dus, în final, la căderea regimului Ceaușescu.

Pe 21 decembrie, dimineața, Nicolae Ceaușescu ia decizia finală de a se organiza un miting în Piața Palatului (Piața Revoluției de azi) pentru a obține sprijinul popular pentru deciziile sale din zilele anterioare și a denunța, exact cum a făcut și în 1968, o invazie asupra României.

Mai mult, Ceaușescu urma să anunțe și o mărirea salariului minim, dar și creșterea alocației pentru copii, a pensiilor dar și ajutorul social.

Mitingul a început cu discursul reprezentanților muncitorilor, apoi primarul Bucureștilor, Barbu Petrescu, i-a dat cuvântul lui Nicolae Ceaușescu.

De remarcat este faptul că în intervalul de la startul mitingului și până la cel în care a vorbit Nicolae Ceaușescu, (între 12:00 și 12:30), nu s-a înregistrat niciun incident.

După doar 1 minut și 15 secunde de discurs al conducătorului României, apare celebrul vuiet de panică al mulțimii. Reacțiile celor din jurul lui Ceaușescu au fost surprinse de Jurnalul Național, în articolul „Cronologia eșecului”, din 19 aprilie 2004.

Din spate, vine un bărbat care-i șoptește lui Ceaușescu: „Vin în sediu” ( manifestanții care fugeau – n.n.), iar altcineva zice: „A dat unul cu ceva!„. O altă interpretare a vorbelor care se aud este „Trage cineva”. Urmează câteva minute de panică, în care cuplul prezidențial face apel către mulțime să se liniștească. „Stați liniștiți la locurile voastre”, celebrul îndemn al Elenei Ceaușescu.

La aproximativ opt minute de la începutul discursului său, întrerupt pentru câteva minute, Ceaușescu face referire și la evenimentele de la Timișoara. Spune fostul președinte: „În ceea ce privește evenimentele de la Timișoara, apare tot mai clar că este o acțiune conjugată de cercuri care vor să distrugă integritatea și suveranitatea României, să oprească construcția socialismului, să pună sub stăpânire străină, poporul nostru.

De aceea, trebuie să apărăm cu toate forțele, integritatea și independența României”. Apoi, face referințe clare la URSS, aducând în discuție manifestarea din 1968, ocazionată de invazia Cehoslovaciei de către sovietici și aliații lor.  Ceaușescu spune că „acționează diferite forțe care vor să împartă din nou România”.

Mai mult, Ceaușescu citează din cântecul „Deșteaptă-te române”, cel ce va deveni noul imn național peste câteva zile: „Murim mai bine-n luptă/Cu glorie deplină/Decât să fim sclavi iarăși/Pe vechiul nost pământ”. Acesta atacă din nou pe cei pe care-i consideră a se afla în spatele acțiunilor de la Timișoara: „Unii vor să reintroducem șomajul, să scadă nivelul de trai al populației și să dezmembreze România”. Apoi subliniază „și aici”, că „vom face totul” pentru „apărarea suveranității și integrității țării”.

Ceaușescu încheia discursul cu următorul îndemn: „Să se constituie grupe de apărare a bunurilor întregului popor,a orașelor, a socialismului, a independenței și suveranității țării,bazate pe grupe patriotice, dar cuprinzând pe cei mai buni activiști de partid, pe cei mai buni oameni ai muncii din toate domeniile”.

Mitingul se sfârșește la 12:51.Revoltă spontană a poporului sau….?

 După aceasta, teoria lansată după 1989 și proliferată în mass-media,dar și mai grav, în manuale de istorie, este că poporul nemulțumit s-a dus în Piața Universității, unde a încercat să blocheze bulevardul.

Această teorie este falsă și ușor de demontat. În primul rând, după cum notează istoricul Alex Mihai Stoenescu în „Istoria loviturilor de stat din România”, oamenii adunați la mitingul din 21 decembrie, erau aceiași cu oamenii care fuseseră strânși în același loc, cu o lună înainte, pentru a aplauda finalul celui de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român. În noiembrie 1989, nu numai că nu s-a produs nicio revoltă, dar Ceaușescu a coborât între oameni pentru o „baie de mulțime”.

 „Este interesant că aceste culoare și zone de protecție, deși atunci apucaseră să fie bine organizate, „căzuseră”, fuseseră dezorganizate și cu ocazia Congresului.

După terminarea lucrărilor Congresului al XIV-lea, Nicolae Ceaușescu a ieșit în Piața Palatului pentru o „baie de mulțime” și a mers pe un astfel de culoar pentru a saluta mulțimea.

Colonelul Nae arată că Direcția V a scăpat de sub control situația, Ceaușescu fiind înghesuit, strivit, busculat de entuziasmul mulțimii și numeroși participanți au ajuns în contact direct, fizic cu el, ceea ce din punctul de vedere al procedurilor serviciilor de gardă însemna „atentat reușit”.

Scena a făcut înconjurul lumii,deoarece principalele canale de televiziune americane o transmiteau în direct. 

Academicianul Dinu C. Giurescu, aflat atunci în Statele Unite, a relatat istoricului Marian Oprea că „pe televiziunile americane vedeam cum, din oră în oră, se întrerupea emisia și se transmiteau secvențe de la mitingul de final al Congresului al XIV-lea”.

Dar și mai interesant este că mulțimea din Piața Palatului din ziua încheierii Congresului al XIV-lea al PCR era aceeași cu mulțimea adusă la miting în 21 decembrie. Oamenii erau aceiași, sectoarele repartizate întreprinderilor, aceleași. La 24 noiembrie, cu numai o lună în urmă, oamenii îl aclamaseră pe Ceaușescu de aproape, dăduseră mâna cu el, i-au vorbit. 

Nimeni din zecile de mii de oameni strânși acolo, după aceleași proceduri, de către Comitetul Municipal al partidului nu a strigat vreo lozincă anticeaușistă” (Istoria loviturilor de stat din România, vol.4, pagina 212).

 Că protestele ulterioare nu au fost o „manifestare spontană a poporului nemulțumit”, o arată chiar și imaginile filmate cu discursul lui Ceaușescu.

Dacă la început vedem o apatie generală (aici), cu lozinci sacadate la care incită activiștii din primele rânduri, după spargerea mitingului se observă un entuziasm masiv pentru măsurile sociale anunțate de Nicolae Ceaușescu.

Scandările sacadate, controlate, sunt înlocuite cu urale de bucurie (aici), cu fluturări entuziaste de steaguri, fapt care-l încurajează pe Nicolae Ceaușescu, liderul comunist înflăcărându-se vizibil pe parcurs ce vorbea. 

Protestele au început în Piața Romană

 Primul grup protestatar s-a format în jurul orei 13:00, lângă Piața Romană, aproape de fostul restaurant Grădinița: „Grupul era format din copii. Vreo 50.Erau copii ai străzii și tineri până în 17 ani”, afirma apoi, Sergiu Nicolaescu despre ce a găsit acolo. Ulterior, a adăugat el, grupului s-au alăturat oameni maturi.

 În Piața Universității, grupul protestatar, format din maxim câteva sute de persoane, s-a format în intervalul 13:00 – 16:00 (MApN afirma că sunt 300!). 

Celebrele imagini filmate de la Intercontinental, în care vedem o mulțime înconjurată de forțele de ordine arată și ora: 15:57.

Analizând la rece, putem observa în comportamentul mulțimii strânse în Piață, comportamente pe care le-am putut observa și recent, în timpul euromaidanului, dar și în România, la anumite manifestații: blocarea carosabilului, așezarea pe jos în fața scutierilor, oferirea de flori forțelor de ordine, gesturi care nu mai fuseseră făcute public în România, ținând cont că ultimele manifestații spontane avuseseră loc în București cu peste 40 de ani în urmă.

De altfel, o manifestație spontană a avut loc la Brașov, în 1987, iar comportamentul muncitorilor revoltați a fost diferit: exasperați de atitudinea conducerii întreprinderilor, aceștia pleacă spre sediul puterii locale, Comitetul Central și ia cu asalt clădirea.

Este greu de crezut că mulțimea furioasă a plecat din Piața Palatului, și conform teoriei oficiale, știind și de măcelul de la Timișoara, ia flori pentru scutieri, nu înainte de a se așeza pe șosea.

 Cine erau tinerii agitatori? 

„Problema acestor secvențe era aceeași ca la Timișoara: populația nu se asocia manifestației, nu se revolta, nu avea curajul să treacă trotuarul și să blocheze bulevardul. Cea mai mare parte a participanților – oricum un număr mic – a stat pe trotuare privindu-i pe tinerii agitatori. 

La fel ca la Timișoara, lipsa de acțiune a oamenilorobișnuiți, neimplicarea într-o revoltă populară care să preseze autoritățile, să forțeze schimbarea lui Ceaușescu, a făcut ca nucleul agitat de tineri entuziaști, dar și de indivizi suspecți

21/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O operațiune comună a CIA, KGB, GRU și a serviciilor secrete maghiare, pentru răsturnarea regimului Ceaușescu

Ultimele zile ale dictatorului, văzute din biroul său / Mărturiile  secretarului personal şi ale şefului de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu

Foto: Nicolae Ceaușescu

Ofiter rus de informații : ”Rezidentul Direcţiei Principale a KGB a lucrat cu viitorul preşedinte al României şi prieten al lui Gorbaciov, Ion Iliescu”.


Pentru prima dată, o operațiune comună a CIA, KGB, GRU și a serviciilor de informatii maghiare au lucrat impreuna pentru răsturnarea dictatorului român, Nicolae Ceausescu, ne spune un participant direct la conspirație din serviciile speciale ruse.Alexandr Kondrashov-„Argumentele saptamanii”- https://argumenti.ru/espionage/ № 6 (247) DIN 17 februarie 2011.


Presa rusă a publicat în urmă cu ceva timp mărturiile unui ofiţer al serviciilor de spionaj ruse care a participat la operaţiunea comună a CIA, KGB, GRU şi serviciile maghiare de înlăturare a dictatorului român.
În Budapesta, la direcţia de informaţii a trupelor sudice ale armatei ruse, Roman era cel mai tânăr ofiţer. Un locotenent major care ocupa funcția de maior !

„Ce carierist”, cârteau căpitanii bătrâni. Cu toate astea, nici ei nu puteau nega faptul că nimeni nu cunoştea atât de bine limbile străine precum acest tânăr.
Roman vorbea foarte bine germana şi franceza, iar maghiara şi româna, ca şi rusa, de altfel, îi erau limbi materne.
S-a născut şi a crescut în Transcarpatia, în oraşul Muncaci (Muncacevo), iată de ce nici nu ştia cât sânge maghiar sau românesc îi curge prin vine.
La petreceri, prietenii îl întrebau: ce naţionalitate are? Citându-l cu ironie pe Bismarck, locotenentul major le răspundea ironic că: „A fi roman nu-i o nationalitate, ci o profesie”.
(n.red. Aluzie la vorbele atribuite lui Bismarck, care referindu-se la politicienii romani de pe vremea sa pe care nu-i agrea, ar fi spus: „A fi român nu e o nationalitate, ci o profesie”).

În acea perioadă, în România, spre deosebire de Ungaria, nu existau trupe sovietice.
Din această cauză un ofiţer al spionajului militar cu greu îşi putea exercita sarcina de monitorizare a programului nuclear românesc.
Cele mai utile rămân vizitele în Transilvania şi întrevederile cu maghiarii din Transilvania.
La Timişoara, serviciile secrete sovietice dispuneau de o reţea largă de agenţi secreţi sovietici.


Fariseii politici

Ca un profesionist adevărat, Roman timp de 20 de ani nu a deconspirat niciun nume, locurile conspirative şi parolele colaboratorilor săi români. Cu toate acestea, el a dezvăluit unele detalii ale operaţiunii de înlăturare a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. Şi acest lucru a fost determinat de…însuşi Gorbaciov.

Acum, cu ocazia aniversării a 80 de ani, în presa occidentală a pornit o întreagă campanie în favoarea lui Mihail Sergheevici.Toţi îl slăvesc pe „Gorbi”… Şi chiar însuşi Gorbaciov este interesat de menţinerea unei imagini de bunic blând.

Roman recunoaşte că i-a fost silă să asculte cum, primul şi ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice a condamnat la Bucureşti execuţia soţilor Ceauşescu în decembrie 1989.

La întrevederea cu jurnaliştii, fostul lider sovietic a declarat că ei au fost împuşcaţi „asemenea unor animale”, iar acest lucru nu trebuie făcut, „oricât de complicată ar fi fost situaţia în ţară”.

În cadrul unei vizite private, fostul preşedinte sovietic s-a întâlnit cu fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. Cei doi aveau multe lucruri de care să-şi aducă aminte.

Execuţia soţilor Ceauşescu la peretele unui veceu rămâne pe conştiinţa lor, afirmă Roman.


În noiembrie şi decembrie 1989, tânărul spion rus a exercitat funcţia de traducător al unor şefi superiori, sosiţi cu o misiune secretă de la Moscova.

Ore întregi, generalii GRU au purtat discuţii cu şefii serviciilor secrete maghiare.Roman îşi aminteşte bine că oaspeţii din capitală au subliniat în mai multe rânduri că acţionau în conformitate cu ordinele ministrului apărării al URSS şi la ordinele preşedintelui sovietic Mihai Gorbaciov.

În acea perioadă, înlăturarea unui şef de stat putea fi autorizată doar de Secretarul General al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.

Cu toate acestea, ofiţerii GRU erau circumspecţi şi au decis să acţioneze doar prin intermediul serviciilor maghiare.


Abia acum, prim-ministrul de atunci al Ungariei, Miklos Nemet, recunoaşte într-un interviu publicat în ziarul „Magyar Hirlap” că serviciile maghiare au livrat armament opoziţiei române în ajunul evenimentelor tragice, fiind antrenaţi în tabere militare din Ungaria.Timp de două decenii acest lucru era menţinut în taină.

Pe lângă aceasta, în rând cu maghiarii, viitorii „revoluţionari” erau instruiţi şi de specialiştii sovietici din trupele speciale.

Lucrurile nu s-au limitat doar la acestea. Serviciile sovietice şi maghiare au reuşit să recruteze mulţi funcţionari români de partid şi din aparatul de stat.

Cu viitorul preşedinte al României şi prieten al lui Gorbaciov, Ion Iliescu, a lucrat rezidentul Direcţiei Principale a KGB.

GRU avea în vizor armata română.Printre agenţii recrutaţi se afla şi viitorul ministru al apărării în primul guvern al lui Iliescu – generalul Victor Stănculescu.Pe atunci el era printre favoriţii Elenei Ceauşescu.Deplină încredere în „favoritul” soţiei avea şi Nicolae Ceauşescu.

Prima etapă a dezinformarii

Cu toate acestea, rolul principal în organizarea acţiunilor diversioniste în România l-au jucat nu KGB, GRU sau serviciile secrete maghiare. O bună parte a operaţiunilor au aparţinut CIA.
Astăzi, conducătorul secţiei CIA pentru Europa de Est, Milton Bearden, recunoaşte că toate acţiunile subversive au fost dirijate din Washington. Care a fost totuşi tehnologia schimbării regimului din România? În prima etapă – discreditarea lui Ceauşescu.

În acest scop, zeci de agenţi ai serviciilor secrete lucrau pentru ca în presa internaţională să ajungă cât mai multe „materiale compromiţătoare” despre dictator şi anturajul său. Spre exemplu, ziarele scriau că Comandatul Suprem al Armatei a conferit gradul de locotenent căţeluşului său de pluş.

Etapa a doua a dezinformarii

În etapa a doua a operaţiunii s-a recurs la promovarea unor posibili succesori ai dictatorului.

Astfel, în presă a apărut informaţia că posibilul succesor al lui Ceauşescu ar putea deveni Ion Iliescu.

Etapa a treia a dezinformarii

În a treia etapă a războiului informaţional s-a pus accentul pe manipularea informaţiilor cu privire la evenimentele din Timişoara, unde în timpul ciocnirilor cu agenţii Securităţii române „ar fi decedat cetăţeni paşnici”.

Roman îşi aminteşte cum cadavrele celor „asasinaţi” au fost prezentate la toate posturile de televiziune din lume, fiind aduşi, în realitate, de la morgile din regiune.

De fapt, aceste cadavre aparţineau unor persoane care au murit de moarte bună.

Americanii plăteau sanitarilor câte o sută de dolari pentru „o bucată”.

Pentru România din acea perioadă această sumă era una enormă.


Antihristul ucis de Crăciun

În timpul Crăciunului catolic, viaţa din Ungaria se opreşte.Iar în Transilvania, unde se afla Roman, situaţia era tensionată.

În noaptea de 26 spre 27 decembrie, postul român de televiziune a prezentat procesul asupra soţilor Ceauşescu.

Audierile au fost scurte. Lui Ceauşescu i-a fost încriminată asasinarea a peste 60 de mii de persoane.

Astăzi, potrivit datelor de care dispunem, pe străzile din Bucureşti şi Timişoara au decedat în jur de o mie de persoane.

Dar există şi un alt detaliu, pe care nu-l putem ignora, pierderile din rândurile militarilor şi organelor de forţă.

Printre ei, peste 325 de persoane au fost omorâte şi 618 rănite.

Acest lucru demonstrează că pe teritoriul României au acţionat grupuri înarmate pregătite în bazele militare secrete din Ungaria.

Tot atunci în România au ieşit la iveală şi ţintaşii sportivi.

(Amintiţi-vă cum în octombrie 1993 nişte ţintaşi trăgeau în Moscova asupra Clădirii Parlamentului şi asupra trupelor de destinaţie specială „Vâmpel”).

Este de evidenţiat că în acea perioadă nu au existat nici un fel de competiţii sportive.

După 25 decembrie, 257 de bărbaţi au zburat din Bucureşti în unul din statele din Orientul Apropiat.…

După pronunţarea sentinţei, condamnaţii au fost scoşi în curte şi puşi la zidul unui veceu soldăţesc.

Când Nicolae Ceauşescu a înţeles că i-a venit sfârşitul, a început să cânte „Internaţionala”, apoi a strigat „Jos trădătorii!”.

Au răsunat rafale de arme.Soldaţii au descărcat în Ceauşescu şi soţia sa peste 90 de gloanţe.

Acest lucru a avut loc la ora 14.50, la 25 decembrie. Când cadrele filmate erau prezentate la postul de televiziune, o voce de după cadru a spus: „Antihristul a fost ucis de Crăciun!”.

Organizatorul procesului împotriva lui Ceauşescu a fost fidelul său general Victor Atanase Stanculescu.

La scurt timp după ce a obţinut comanda asupra forţelor militare ale României, acest agent al câtorva servicii secrete a trecut deschis de partea complotiştilor. Şi nu doar el. Ceauşescu a fost trădat şi de conducerea Securităţii.

Altfel, cum poate fi explicat faptul că împotriva atotputernicului şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad, niciun martor nu a acceptat să dea mărturii.

Iar „dulăii de pază”care l-au executat pe Ceauşescu, generalii Virgil Măgureanu şi Victor Stănculescu au ocupat posturile de şef al Serviciilor Secrete şi respectiv de ministru al apărării.


Frica de bomba atomică românească

La sfârşitul anului 1988, „problema românească” a devenit una centrală în negocierile lui Gorbaciov, Şevarnadze şi Iakovlev cu Occidentul. Problema nu consta în faptul că în presa sovietică Ceauşescu era prezentat drept un „stalinist” şi duşman al perestroicii, chiar dacă acesta într-adevăr a declarat în cadrul congresului PCR că „mai curând Dunărea îşi va schimba cursul decât va fi realizată perestroika în România”.

Problema nu a constat nici în antipatia personală a lui Gorbaciv faţă de Ceauşescu. În marea politică nu există loc pentru sentimente.Există doar interese. Acestea coincideau la Bush-tatăl şi Goraciov într-un singur subiect comun: să nu permită României să devină o puterea nucleară.

Mai ales că exista deja problema ambiţiilor nucleare ale Chinei.Potrivit lui Roman, Bucureştiul inițiase proiectului realizării armei nucleare în anul 1976. Pentru fabricarea acesteia a fost format un grup de fizicieni, care lucrau într-un centru secret din oraşul Măgurele.Aşa cum este astăzi în cazul Iranului, oficial, lucrările erau realizate în domeniul energeticii nucleare.

Rezultatele pozitive i-au permis lui Ceauşescu să declare oficial în mai 1989 despre faptul că, din punct de vedere tehnic, România este capabilă să producă arme nucleare.În decembrie 1989, Ceauşescu a fost înlăturat şi executat.În zadar s-a lăudat.

Pentru crearea bombei nucleare românii mai aveau de lucrat încă zece ani.Roman povesteşte că cei doi generali GRU nu au plecat la Moscova după asasinarea lui Ceauşescu.

Împreună cu grupul spionilor militari din Grupul de Sud al forţelor militare sovietice, au trecut din Budapesta la Bucureşti. Au început căutările contactelor printre fizicienii români.Desigur, sovieticii nu aveau nevoie de secretele legate de producerea armei nucleare.Nu era nevoie decât înlăturarea oricărui pericol de scurgere a informaţiei legate de tehnologiile nucleare din România.Cu ajutorul CIA, această problemă a fost rezolvată.

Peste doi ani, în 1991, noua guvernare a României a acceptat să supună sub controlul absolut al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Nucleară obiectele şi centrele de cercetare nucleară.Pentru o perioadă îndelungată, în România s-au aflat 13,5 kg de uraniu îmbogăţit (80 la sută).

Iată de ce în 2003, în colaborare cu CIA şi Serviciul de Informaţii Externe a Federaţiei Ruse, au organizat o operaţiune secretă de transportare şi neutralizare în Rusia a materialului nuclear.

Acesta a fost adus la Bucureşti cu un transport militar, încărcat în Il-76 şi transportat la uzina de concentrate chimice din Novosibirsk.Transportarea a avut loc la comanda Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nucleară şi finanţată de Ministerul Energeticii al SUA. Operaţiunea a fost executată de Comisia Naţională pentru control asupra activităţii nucleare a României. Ministerul industriei nucleare a Federaţiei Ruse a executat funcţia de coordonator al operaţiunii.Totuşi, aceasta a fost monitorizată şi de experţii americani.

Inspecţiile obiectelor nucleare efectuate de Agenţia Internaţională pentru Energia Nucleară au scos la iveală faptul că începând cu anul 1985 România a efectuat experimente chimice secrete în scopul obţinerii materialelor necesare creării unei bombe nucleare. Potrivit estimărilor experţilor, Ceauşescu ar fi reuşit să obţină bomba nucleară către anul 2000.

Aceste planuri au fost zădărnicite de conspiraţia serviciilor secrete [sovietice].

Surse: argumenti.ru prin FLUIERUL și http://jurnalul-manipularii.blogspot.com/

15/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: