CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cine sunt soldații ruși din spatele genocidului de la Bucea. S-a aflat numele și adresa măcelarului care a organizat masacrul

„Am reușit să găsim adresa călăului rus”! Cine sunt soldații ruși din spatele masacrului de la Bucea: „O brigadă de artilerie din estul Siberiei”.

Potrivit serviciilor de informaţii militare ucrainene, responsabilă pentru masacrul care a avut loc în Bucea ar fi unitatea 51460, a 64-a brigadă motorizată a armatei ruse și locotenent-colonelul rus Omurekov Azatbek Asanbekovich.

Serviciile de informaţii militare ucrainene au difuzat luni datele personale ale circa 1.600 de soldaţi ruşi care au acţionat în localitatea Bucea din apropiere de Kiev, cu nume, prenume, data naşterii şi gradul militar. 

Lista corespunde soldaţilor din a 64-a brigadă motorizată a armatei ruse, acuzată de Kiev că este implicată în uciderea a sute civili în oraşul Bucea.

Imagini filmate după retragerea trupelor ruse arată civili morţi pe străzi, unii dintre ei cu mâinile legate sau îngropaţi în gropi comune, potrivit EFE, citată de Agerpres. 

Brigada a sosit în Ucraina din satul Kniaze-Volkonskoie, regiunea Habarovsk, de la granița Rusiei cu China și Coreea de Nord.

Unitatea 51460 a fost staționată în Bucea, o confirmă și activiștii de la proiectul InformNapalm, care au publicat și ei datele personale ale comandantului și ale ”soldaților săi asasini și violatori”. În imaginile postate online, câțiva soldați ai batalionului flutură un steag al republicii Sacha – sau Yakutia – care se află în estul Siberiei.

„Am reușit să găsim și adresa de domiciliu a călăului rus”, au scris activiștii InformNapalm, dezvăluind adresa acestuia de email – din care s-a dedus că Omurbekov are 40 de ani – și numărul său de telefon. 

Informațiile par să provină de pe o listă (parțială) cu numele și datele personale a 120.000 de militari ruși dislocați în Ucraina publicată pe 1 martie de ziarul ucrainean Pravda. 

În zonă, au mai fost staționați soldați din Brigada a 5-a a Districtului Militar de Est, ai Regimentului 331, Divizia 98 Aeropurtată. Informațiile au fost publicate pe Twitter și de un consilier al președintelui ucrainean, Arestovici.

„Nu este o operațiune militară specială.Acesta este genocid”, a spus de la Bucha Vladimir Kliciko, fost boxer și fratele primarului Kievului, Vitali.

Un raport al Human Rights Watch confirmă aparente crime de război în zonele controlate de ruși, în regiunile Cernihiv, Harkov și Kiev: violuri, execuții rapide, în masă, violențe, amenințări la adresa civililor, episoade documentate între 27 februarie și 14 martie, potrivit Corriere della Sera

Foto: O groapă comună identificată prin satelit la Bucea

Dacă în trecut era greu să reconstruiești la cald dinamica unei crime de război, în acest conflict „ceața” care învăluie în mod normal luptele s-a limpezit: totul este public, vizibil prin imagini din satelit, rețele de socializare, date open source și strângere de informații.

Unele dintre ele pot fi însă înșelătoare și trebuie analizate și verificate cu prudență: rolul lui Omurbekov și al oamenilor săi care au venit din Orientul Îndepărtat ca să lupte în Ucraina trebuie confirmat. Rămâne însă surprinzător cum a fost dezvăluită în câteva ore unitatea rusă care opera la Bucha înainte de retragerea din 30 martie, scrie Corriere della Sera. 

Ucraina a deschis o investigaţie şi împreună cu statele occidentale acuză Rusia de posibile crime de război, în timp ce Moscova afirmă că este o ”înscenare” şi o ”provocare din partea Ucrainei” şi neagă că ar fi ucis civili.

Potrivit Rusiei, trupele sale au părăsit complet oraşul Bucea pe 30 martie, în ziua următoare primarul acestuia a confirmat că în oraş nu mai erau soldaţi ruşi, fără ca el să spună ceva despre civili ucişi, iar „dovezile crimelor” au apărut abia în a patra zi după retragerea trupelor ruse, când angajaţii Serviciului de Securitate al Ucrainei au ajuns în oraş.

Conform purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, specialiştii Ministerului rus al Apărării ”au găsit dovezi ale falsificării imaginilor şi alte falsuri” în secvenţele video publicate. Comitetul rus de investigaţie a anunţat luni deschiderea unei anchete asupra răspândirii de informaţii false cu privire la crimele de la Bucea. 

#Україна #БучанськаРізанина
🔥 Користуйтеся та пам’ятайте, нас цікавлять саме особи, причетні до воєнних злочинів. Сама по собі база – це лише інструмент, щоб звузити пошук. https://t.co/D1sKf7V4Sc pic.twitter.com/XB6OWPy46g

— InformNapalm (@InformNapalm) April 3, 2022

Ieri,după apariţia imaginilor şocante cu cadavre ale civililor în oraşul Bucea în urma retragerii forţelor ruse din zonă, Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat într-un comunicat, după convorbirea telefonică avută cu preşedintele ucrainean, că a înfiinţat o echipă comună de anchetă cu Ucraina, pentru a investiga crimele de război şi crimele împotriva umanităţii.

05/04/2022 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , | 2 comentarii

Despre foametea provocată de sovietici în Basarabia în 1946-1947, când 20% din populația acestui ținut a murit de foame

 

Imagini pentru foametea din basarabia photos

 

Foametea organizată de sovietici în Basarabia în 1946-1947: Cadavre aruncate după gardul cimitirului

Foametea organizată în Basarabia de regimul sovietic de ocupație a fost probabil cea mai tragică pagină din istoria noastră.

Imediat după ocupația Basarabiei, „mașina morții” se extinde și asupra  locuitorilor de aici și începe încă în 1944, prin impozitarea țăranilor.

Istoricul Mariana Țăranu, care a studiat acest fenomen, povestește prin ce metode a fost răspândită foametea în Basarabia:

„Foametea în Basarabia a fost promovată la nivel de politică de stat. Înfometarea constantă, această politică criminală de înfometare a populației a avut consecințe grave, una dintre acestea fiind canibalismul.

Puține de tot erau familiile care au reușit să-și salveze toți membrii de la moarte în timpul foametei organizate. 

De cele mai mult ori familiile nu aveau putere să-și înmormânteze decedații, îi târau până ca cimitir și îi lăsau sau îi scoteau doar până la poartă. Cele mai multe decese au fost în iarna 1946 – primăvara 1947. Aduse la cimitir, cadavrele erau aruncate după gard.

În primăvară, la indicația administrației sătești, au fost săpate gropi comune unde au fost aruncate cadavrele. Nu se mai făceau sicrie, nu erau preoți care să facă slujbe de pomenire. Mulți nu știu unde le sunt înmormântate rudele.

În primii ani după foamete nu vorbeau despre aceasta.

Am documentat un caz în regiunea găgăuză, când au murit patru frați și tatăl nu-i putea înmormânta și i-a ținut în beci. Primăvara, cineva de la sovietul sătesc i-a pus pe toți în căruță și i-a dus și i-a aruncat în groapa comună.

Foarte puțini oameni spun că mama a dat de pomană o cană de chișleag, sau un boț de macucă. Dar aceasta era un lux în acele timpuri.

Dar astăzi, în R. Moldova nu avem un monument al victimelor foamei, ridicat la inițiativa administrație centrale.

În perioada sovietică noi am fost puși în situația să renunțăm la memorie.

Dar la trei decenii de la declararea independenței noi nu păstrăm memoria celor care au murit prin înfometare. Dacă vorbim despre foamete, fiecare familie își are morții săi în timpul foametei.

În acea perioadă, 20% din populație a murit de foame”.

(https://radiochisinau.md/basarabia-100-in-r-moldova-nu-exista-un-monument-al-victimelor-foamei ).

 

 

 

 

13/01/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , | Un comentariu

PEDEAPSA CU MOARTEA ÎN MOLDOVA COTROPITĂ DE SOVIETICI. VIDEO

 

 

 

 

 

 Harta Basarabiei şi a RASS Moldoveneşti între cele două războaie mondiale

 

 

În vara anului 1937, adică tocmai atunci când „jandarmul român îi bătea cu biciul pe țăranii basarabeni”, după cum insinuează propaganda antiromânească, dincolo de Nistru, în RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească), poliția politică sovietică (NKVD) a purces la arestări și execuții pe bandă rulantă.

Mai întâi, pe 30 iulie a acelui an, a fost emis „celebrul” ordin nr. 00447 „Cu privire la represiuni față de foștii chiaburi, delicvenți și alți subiecți antisovietici” al Comisariatului Poporului din URSS.

În conformitate cu acest ordin, semnat sub parafa „strict secret”, fiecare republică sovietică, precum și fiecare regiune, oraș sau sat urmau să consacre „cauzei socialismului” un anumit număr de capete umane, după trei categorii: prima categorie – moartea prin împușcare, a doua categorie – 10 ani detenție în Gulag, a treia categorie – la discreția judecătorilor.

În RASSM, au fost planificați pentru execuție 200 de oameni, însă, imediat după ce aceștia au fost ciuruiți, conducerea de la Tiraspol a făcut mai multe demersuri către Kiev și Moscova, de unde a primit consimțământul pentru împușcarea unui număr mai mare de moldoveni. Mai mult, conform aceluiași ordin, au fost supuși represiunilor și membrii familiilor celor arestați, inclusiv copiii minori, strămutați forțat din casele lor spre meleagurile Siberiei. Puțini au reușit să se salveze.

„Operația românească”

Pe 11 august 1937, NKVD al URSS a emis un alt ordin, cu nr. 00485, care stipula distrugerea elitelor grupurilor etnice. Astfel, în RASSM a fost lansată „Operația românească”. Orice locuitor care avea rude în România sau a vizitat cândva această ţară, sau măcar a avut de gând s-o viziteze, mai bine zis, toți cei care au avut vreodată tangențe directe sau indirecte cu românismul erau declarați „spioni români” și urmau să fie lichidați.

În cadrul acestei operațiuni, în Ucraina, din care făcea parte și RASSM, au fost supuși batjocurii sovietice, numită și „justiția poporului”, peste opt mii de oameni. Dintre aceștia, cinci mii cinci sute de inculpați au fost împușcați.

Evident, era vorba de o obișnuită teroare a unui stat criminal împotriva propriilor cetățeni.

Drept dovadă, vine și exemplul Glicheriei Darmicenco din Camenca – astăzi centru raional, iar pe atunci un sat obișnuit din stânga Nistrului. Această femeie a fost arestată și a dispărut fără urmă în acel sinistru an sovietic, 1937.

 

 

 

 

 

România, pământul salvării pentru fugarii din RASS Moldovenească

Glicheria Darmicenco era o tânără ţărancă fără carte, săracă şi plină de griji, cu doar o văcuţă pe lângă casa-i de paie, care îi salva de la foame cei doi copilaşi. Nu ştia ce-i politica şi, cu atât mai mult, nu a văzut în viaţa sa vreun spion.

Așa au decurs lucrurile până într-o zi, când ea însăşi a ajuns să fie învinuită prin acest cuvânt înfiorător la acea vreme.

În cadrul „operației antiromânești”, poliția sovietică din Tiraspol și-a amintit de soțul Glicheriei, Ion Darmicenco. În 1933 (anul în care sovieticii organizaseră o foamete cumplită în stânga Nistrului), Ion era poştaşul satului.

La un sfârșit de zi, el s-a așezat la un pahar de vorbă cu niște prieteni și, din neatenție, a pierdut o scrisoare trimisă primăriei locale de către autorităţile raionului. L-au arestat imediat, însă bărbatul a reuşit să evadeze, recurgând la singurul procedeu posibil de a rămâne în viaţă: a trecut Nistrul şi a ajuns în Basarabia, adică în România.

Astfel, în noaptea de 20 august 1937, ostașii cu steluță în frunte au bătut la ușa Glicheriei. Au smuls-o de lângă pătucul plin de vise al copilaşilor, care au rămas să-şi aştepte mama, zeci de ani la rând, fără a o mai vedea vreodată. Cel mai mare dintre ei avea pe atunci doar șapte ani.

A fost ucisă fără a fi ascultată

Au învinuit-o fără temei că şi-a ascuns soţul, după evadarea acestuia, şi au declarat-o „spion român”. De altfel, în actul de învinuire, justiţia bolşevică nota fără remuşcări: „Corpuri delicte pe marginea cazului şi în cadrul dosarului nu există”.

Lipsa probelor totuși nu i-a împiedicat pe torționari s-o ducă pe femeie, peste o lună şi ceva, în faţa plutonului de execuţie.

În cele câteva săptămâni de „cercetare”, dosarul a ajuns până la Moscova, de unde a revenit cu sentinţa NKVD: „Glicheria Darmicenco se pedepseşte cu moartea prin împuşcare”. Nici n-au chemat-o la judecată, n-au ascultat-o, nu i-au cerut ultimul cuvânt. Au ţinut-o într-un subsol puturos şi plin de sânge din Tiraspol, unde i-au şi ciuruit trupul firav de femeie.

În dosarul penal, pierdut și el pentru zeci de ani, se păstrează actul de execuție, semnat de călăul mai multor condamnați de atunci, locotenentul de securitate Dokutski.

Şi pe Ion l-au prins, și pe el l-au împuşcat

În acel an, 1933, când Ion Darmicenco a reușit să evadeze din custodia NKVD, pe când traversa Nistrul, el a dat peste tatăl meu, Ignatie Mârzencu, care conducea patrula de grăniceri. Pe când era în viață, tata mi-a povestit despre acest caz și despre altele asemănătoare.

Pe fugar l-au predat – atenție (!) – nu poliției române, ci autorităților locale, care l-au ajutat să se stabilească cu traiul într-un sat de lângă Soroca. În România se trăia mai bine, mai liber, pentru că statul avea grijă de cetăţenii săi şi fugarii din URSS credeau că nu-i va mai ajunge cuţitul bolşevic.

Dar a venit odioasa zi de 28 iunie 1940, când Uniunea Sovietică a atacat mişeleşte România şi i-a furat Basarabia, în urma pactului secret încheiat cu Germania nazistă. După ocuparea Basarabiei, NKVD a pus imediat stăpânire pe libertatea şi vieţile oamenilor. Astfel, Ion Darmicenco a ajuns după sârma ghimpată a unui lagăr de exterminare sovietic.

Peste numai câteva luni, i-au aruncat şi lui un glonţ în ceafă într-o groapă necunoscută a unei măcelării de oameni din Tatarstan. Ultima perioadă a vieţii sale a devenit subiect de cercetare pentru Asociaţia „Memorial” din Rusia.

 

 

 

B¦ârba+úi +či femei din Basarabia care au fost uci+či de bol+čevici pentru c¦â nu +či-au ascuns sentimentele na+úionale 3

Țărancă româncă basarabeană ucisă pe câmp  de sovietici în retragere ( iunie 1941)

 

 

 

Copiii lor se tem și astăzi de Tiraspol

 

A doua zi după arestarea Glicheriei, copiii săi au fost luați de bunica lor. Când au crescut, ei au început să-și caute ambii părinți. Au trimis scrisori la multiple instanțe de resort sovietice din Tiraspol, Chișinău, Moscova, dar și prin multe orașe ale Siberiei.

S-au adresat pe la tot felul de ziare şi emisiuni populare de investigaţie. Însă totul a fost în zadar… Astfel, urmașii Glicheriei Darmicenco au aflat despre destinul părinților lor abia în anul 2010, deci, peste 73 de ani, când a fost descoperit dosarul în arhiva SIS a R. Moldova.

În acest articol, a fost schimbat numele protagonistei, la rugămintea urmaşilor acesteia, care şi-au motivat doleanţa prin faptul că în stânga Nistrului încă trăiesc fiica şi feciorul lui Ion şi Glicheria (Darmicenco), care au acum peste şaptezeci de ani.

Însă copiii lor, adică nepoţii lui Ion şi ai Glicheriei, sunt nevoiţi să ţină cont de regimul terorist actual de la Tiraspol, care nu-i altceva decât o progenitură a celui sovietic din 1937.

Ei se tem că, dacă poliția tiraspoleană va afla că la Chișinău se scrie adevărul despre dispariția rudei lor, membrii familiei ar putea suporta mari neplăceri.

După toate acestea, nu-mi rămâne decât să ne întrebăm: în ce fel de ţară trăim noi, dacă într-o parte a ei există cetăţeni care se tem să vorbească despre destinul părinţilor martiri, victime ale regimului sovietic, iar în cealaltă parte există alţi cetăţeni, în frunte cu președintele Dodon, care atacă tot ce-i românesc și se închină ocupației sovietice?

 

 

 

 

 

Actul de învinuire a Glicheriei Darmicenco, care conține versiunea poliției sovietice, precum că femeia și-ar fi ascuns soțul de pedeapsă și l-ar fi ajutat să treacă în România peste Nistru. Document întocmit la Tiraspol în 1937.

 

 

 

Documentul din dosar ce atestă execuția Glicheriei Darmicenco la 15 octombrie 1937, conform sentinței de condamnare la moarte a acesteia, în calitate de „spion român”. Semnat: „Locotenent de securitate Dokutski”.

George MÂRZENCU

Timpul md.

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/11/02/imagini-document-atrocitatile-bolsevice-descoperite-dupa-dezrobirea-basarabiei-de-catre-armata-romana-in-1941/

 

 

 

28/10/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: