CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

TREBUIE SĂ CONDAMNĂM COMUNISMUL?

De ce trebuie să condamnăm comunismul ?

Dr. Marius Oprea, istoric și coordonator al Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului, preşedintele Asociaţiei pentru Memoria Victimelor Comunismului poet, eseist, membru al Uniuni Scriitorilor din România şi licenţiat în istorie, autorul tezei de doctorat «Rolul şi evoluţia Securităţii (1948-1964)» a răspuns la această întrebare într-un interviu publicat de ziarul Timpul.md de la Chișinău, preluat de Anonimus.ro.

O asemenea întrebare este cât se poate de actuală în aşa-zisul stat independent şi suveran, Republica Moldova, în care comunismul a fost adus de cotropitorii sovietici, care au ocupat cu forţa în anul 1940 acest străvechi pământ românesc și nu au mai catadicsit să plece.

La peste două decenii de când jumătate din Moldova, cea dintre Prut şi Nistru, a ieşit din lagărul sovietic, devenind independentă, comuniştii, dispăruţi o vreme de pe scena politică, au reuşit să se revigoreze și să dicteze în politica Chişinăului.

De ce trebuie să condamnăm comunismul? Iată o întrebare aflată pe buzele tinerilor, generaţie care pare interesată mai mult de prezent şi viitor, decât de trecutul sumbru, trăit de bunicii şi părinţii lor, mai ales că unii dintre aceştia regretă trecutul.
Aici este problema, atât în România, cât şi în cealaltă Românie, de dincolo de Prut.

Tinerii nu realizează faptul că dacă prezentul este aşa cum îl simţim cu toţii, aceasta se datorează tot comunismului.

Dacă în Republica Moldova, comunismul e încă la vedere, la noi, în România, comunismul – declarat dispărut, s-a privatizat. În opinia mea, sunt peste 10.000 de ticăloşi care profită încă de privilegiile dobândite înainte de 89.

Foştii miliţieni se regăsesc în Poliţie sau în Justiţie, foştii securişti care au schingiut şi omorât oameni nevinovaţi sunt prosperi oameni de afaceri (care s-au privatizat prin celebra metodă MEBO, de inspiraţie postsovietică, în urma căreia au apărut oligarhii), foştii activişti de partid sunt acum în Parlament; ei sau fiii lor.

De ce credeţi că mulţi dintre parlamentari nu şi-au început CV-urile decât după 1990! Între toţi aceştia există legături subterane, greu de depistat.

După 1989, m-am gândit cum să-i pedepsesc pe comunişti, scriindu-le istoria lor criminală. Pentru că dacă nu vom exorciza acest trecut, el ne va apăsa mereu, pe mine, cel puţin.

Nu trebuie uitat faptul că au fost peste 10.000 de oameni nevinovaţi, care au fost împuşcaţi şi îngropaţi în gropi comune, fără a fi judecaţi!

Împreună cu cinci prieteni devotaţi cauzei, am plecat astfel în căutarea unui popor pierdut, a ţăranilor, de exemplu, care au dispărut doar pentru că au refuzat să dea cotele la stat sau să intre în CAP!

Ei au fost împuşcaţi şi lăsaţi „la vedere” în şanţul din faţa casei lor, al primăriei ori în alte locuri publice.

Aşa s-a instaurat comunismul: prin mijloace de teroare, crimă şi sălbăticie.

Un sătean în vârstă îmi spunea că atunci când auzea zgomotul unei maşini, toată suflarea satului se ascundea fiecare pe unde putea; se ştia că numai partidul şi securitatea aveau maşini.

Nu ne răzbunăm pe nimeni, dar, cum spunea Mircea Vulcănescu, nu trebuie să uităm sau să întoarcem ura cu ură. Cam asta-i diferenţa dintre comunism şi creştinism. La comunişti, ura de clasă a fost motorul lor ideologic, în timp ce creştinismul se bazează pe iubire. Mijloacele noastre de luptă sunt însă extrem de modeste.

Centrul de Investigare – sofisticat denumit astfel – se compune din cinci smintiţi, care umblă pe coclauri într-o amărâtă de Dacia papuc (care-i, de fapt, sediul Centrului), în căutarea celor ucişi mişeleşte, a locurilor unde ei au fost îngropaţi, fără mormânt, fără cruce, fără lumânare – cum se spune.

Munca asta de arheolog al comunismului, care încearcă să recupereze istoria din… morminte presupune, pe lângă eforturi, şi nişte fonduri. Singura persoană care susţine demersul patriotic de deconspirare a comunismului este scriitoarea germană de origine română Herta Muller, care, prin Fundaţia «Konrad Adenauer», ne-a asigurat o donaţie de 10.000 de euro/an.

O sumă insuficientă. Beneficiem, în schimb, de ajutorul sătenilor, care ne sprijină, benevol, la dezgropări, în căutarea celor dispăruţi, pe care să-i readucem acasă – cum ne roagă rudele lor. Pare paradoxal, dar atunci când găsim un mormânt care ascunde un om, suntem cei mai fericiţi!

Gropari fiind, de fapt, descoperim morţi, la propriu. Problema e că nu dezgropăm numai morţii, ci şi poveştile din ei.

Există într-un sat din Bistriţa Năsăud o persoană care, atunci când pronunţi cuvântul „tocăniţă”, începe să plângă. Când avea şase anişori, ea s-a trezit noaptea din somn cu o lumină în ochi.

Din spatele luminii (lanternei-n.a.), o voce calmă şi caldă a întrebat-o ce a mâncat aseară împreună cu tatăl ei? Tocăniţă, a răspuns copila. Aşa au aflat securiştii că tatăl fetei pe care-l căutau se afla ascuns în casă.

El a fost ridicat şi, timp de 8 ani, fetiţa nu a ştiut nimic de tatăl ei. Femeia trăieşte şi azi cu această culpă, că, cu ajutorul ei, tatăl a fost prins şi dus la puşcărie, timp de 8 ani!
O altă femeie de pe Valea Arieşului ne-a trimis o scrisoare, în care ne cerea să recuperăm capul tatălui ei! Halucinantă rugăminte!

Ce se întâmplase? În 6 februarie 1950, în plină campanie de căutare de duşmani ai poporului, miliţienii şi securiştii au reuşit să prindă un grup de vreo 20 de bărbaţi ascunşi în munţi.

Aceştia sperau să reziste aici, în nişte buncăre, până la venirea… americanilor. Liderul lor era un fost maior în armată regală.

Când au fost descoperiţi, cinci dintre ei – patru bărbaţi şi o femeie însărcinată în luna a opta – au fost împuşcaţi pe loc, iar 11 au fost ridicaţi şi dispăruţi fără urmă.

Câţiva au scăpat însă, printre care şi un pădurar, care s-a ascuns la o stână.

El a fost însă demascat de ajutorul lui de pădurar. Acesta era îndrăgostit lulea de soţia pădurarului, motiv pentru care s-a hotărât să-şi vândă stăpânul securităţii, pentru a pune astfel mâna pe femeia lui. Fiind prins, pădurarul a fost ucis.

Peste un timp, ajutorul de pădurar i-a spus femeii mult-dorite că soţul ei, care se ascundea în pădure, a fost prins, ucis, trupul său fiind aruncat într-un pârâu, unde fusese mâncat de animale.

Cum femeia nu l-a crezut, acesta s-a dus la pârâu, i-a tăiat capul pădurarului, pe care i l-a prezentat femeii. După ce a îngropat capul soţului la rădăcina unui liliac din curtea casei, femeia a acceptat să se căsătorească cu ”ajutorul”, cu care a avut o fetiţă.

Înainte de a muri, bătrâna i-a spus fetei că ultima sa dorinţă e ca lângă ea, în mormânt, să fie adus şi capul soţului.

Fata, între timp ajunsă şi ea la vârsta a treia, a fost cea care ne-a adresat rugămintea de a scoate la lumină capul tatălui său, dorinţă pe care sperăm să i-o îndeplinim cât mai curând.

Cu toate aceste atrocităţi, plus foametea, frigul din case şi multe alte ”binefaceri” acordate poporului de către regimul comunist, nu puţini sunt nostalgicii care-l regretă pe Ceauşescu…
Înnebunesc când aud asemenea inepţii.

Asta şi pentru că, nici după 30 de ani, regimurile politice succedate la putere nu au reuşit să readucă speranţa într-o viaţă mai bună, dimpotrivă.

Ajunşi acolo sus, la putere, politicienii nu se mai gândesc la ce s-a întâmplat până-n `89 cu poporul român.

Aproape fără excepţie, politicienii de azi nu sunt preocupaţi decât de interesele personale, cum se poate fura mai mult şi mai bine.

Nici vorbă de luminarea trecutului, de a înţelege istoria. În fond, de a sluji interesele poporului care i-a ales, ale României, ajunsă pe ultimul loc în Europa, ca nivel de trai.

Cât priveşte condamnarea cu adevărat a comunismului, cred că va veni o epocă în care cei născuţi mult după `89, ajunşi ei înşişi la maturitate şi cunoştinţă de cauză, vor înţelege caracterul criminal al comunismului – fie prin informaţiile diseminate în presă, fie prin lucrări ştiinţifice, fotografii şi mărturii.

Se va atinge acel prag critic în care copiii îşi vor întreba părinţii: Cum de aţi lăsat să se întâmple toate acestea? Voi unde eraţi de nu i-aţi împiedicat să comită aceste crime? Răspunsurile, probabil de jenă, vor întârzia să apară…

23/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Cine sunt soldații ruși din spatele genocidului de la Bucea. S-a aflat numele și adresa măcelarului care a organizat masacrul

„Am reușit să găsim adresa călăului rus”! Cine sunt soldații ruși din spatele masacrului de la Bucea: „O brigadă de artilerie din estul Siberiei”.

Potrivit serviciilor de informaţii militare ucrainene, responsabilă pentru masacrul care a avut loc în Bucea ar fi unitatea 51460, a 64-a brigadă motorizată a armatei ruse și locotenent-colonelul rus Omurekov Azatbek Asanbekovich.

Serviciile de informaţii militare ucrainene au difuzat luni datele personale ale circa 1.600 de soldaţi ruşi care au acţionat în localitatea Bucea din apropiere de Kiev, cu nume, prenume, data naşterii şi gradul militar. 

Lista corespunde soldaţilor din a 64-a brigadă motorizată a armatei ruse, acuzată de Kiev că este implicată în uciderea a sute civili în oraşul Bucea.

Imagini filmate după retragerea trupelor ruse arată civili morţi pe străzi, unii dintre ei cu mâinile legate sau îngropaţi în gropi comune, potrivit EFE, citată de Agerpres. 

Brigada a sosit în Ucraina din satul Kniaze-Volkonskoie, regiunea Habarovsk, de la granița Rusiei cu China și Coreea de Nord.

Unitatea 51460 a fost staționată în Bucea, o confirmă și activiștii de la proiectul InformNapalm, care au publicat și ei datele personale ale comandantului și ale ”soldaților săi asasini și violatori”. În imaginile postate online, câțiva soldați ai batalionului flutură un steag al republicii Sacha – sau Yakutia – care se află în estul Siberiei.

„Am reușit să găsim și adresa de domiciliu a călăului rus”, au scris activiștii InformNapalm, dezvăluind adresa acestuia de email – din care s-a dedus că Omurbekov are 40 de ani – și numărul său de telefon. 

Informațiile par să provină de pe o listă (parțială) cu numele și datele personale a 120.000 de militari ruși dislocați în Ucraina publicată pe 1 martie de ziarul ucrainean Pravda. 

În zonă, au mai fost staționați soldați din Brigada a 5-a a Districtului Militar de Est, ai Regimentului 331, Divizia 98 Aeropurtată. Informațiile au fost publicate pe Twitter și de un consilier al președintelui ucrainean, Arestovici.

„Nu este o operațiune militară specială.Acesta este genocid”, a spus de la Bucha Vladimir Kliciko, fost boxer și fratele primarului Kievului, Vitali.

Un raport al Human Rights Watch confirmă aparente crime de război în zonele controlate de ruși, în regiunile Cernihiv, Harkov și Kiev: violuri, execuții rapide, în masă, violențe, amenințări la adresa civililor, episoade documentate între 27 februarie și 14 martie, potrivit Corriere della Sera

Foto: O groapă comună identificată prin satelit la Bucea

Dacă în trecut era greu să reconstruiești la cald dinamica unei crime de război, în acest conflict „ceața” care învăluie în mod normal luptele s-a limpezit: totul este public, vizibil prin imagini din satelit, rețele de socializare, date open source și strângere de informații.

Unele dintre ele pot fi însă înșelătoare și trebuie analizate și verificate cu prudență: rolul lui Omurbekov și al oamenilor săi care au venit din Orientul Îndepărtat ca să lupte în Ucraina trebuie confirmat. Rămâne însă surprinzător cum a fost dezvăluită în câteva ore unitatea rusă care opera la Bucha înainte de retragerea din 30 martie, scrie Corriere della Sera. 

Ucraina a deschis o investigaţie şi împreună cu statele occidentale acuză Rusia de posibile crime de război, în timp ce Moscova afirmă că este o ”înscenare” şi o ”provocare din partea Ucrainei” şi neagă că ar fi ucis civili.

Potrivit Rusiei, trupele sale au părăsit complet oraşul Bucea pe 30 martie, în ziua următoare primarul acestuia a confirmat că în oraş nu mai erau soldaţi ruşi, fără ca el să spună ceva despre civili ucişi, iar „dovezile crimelor” au apărut abia în a patra zi după retragerea trupelor ruse, când angajaţii Serviciului de Securitate al Ucrainei au ajuns în oraş.

Conform purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, specialiştii Ministerului rus al Apărării ”au găsit dovezi ale falsificării imaginilor şi alte falsuri” în secvenţele video publicate. Comitetul rus de investigaţie a anunţat luni deschiderea unei anchete asupra răspândirii de informaţii false cu privire la crimele de la Bucea. 

#Україна #БучанськаРізанина
🔥 Користуйтеся та пам’ятайте, нас цікавлять саме особи, причетні до воєнних злочинів. Сама по собі база – це лише інструмент, щоб звузити пошук. https://t.co/D1sKf7V4Sc pic.twitter.com/XB6OWPy46g

— InformNapalm (@InformNapalm) April 3, 2022

Ieri,după apariţia imaginilor şocante cu cadavre ale civililor în oraşul Bucea în urma retragerii forţelor ruse din zonă, Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat într-un comunicat, după convorbirea telefonică avută cu preşedintele ucrainean, că a înfiinţat o echipă comună de anchetă cu Ucraina, pentru a investiga crimele de război şi crimele împotriva umanităţii.

05/04/2022 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , | 2 comentarii

Despre foametea provocată de sovietici în Basarabia în 1946-1947, când 20% din populația acestui ținut a murit de foame

 

Imagini pentru foametea din basarabia photos

 

Foametea organizată de sovietici în Basarabia în 1946-1947: Cadavre aruncate după gardul cimitirului

Foametea organizată în Basarabia de regimul sovietic de ocupație a fost probabil cea mai tragică pagină din istoria noastră.

Imediat după ocupația Basarabiei, „mașina morții” se extinde și asupra  locuitorilor de aici și începe încă în 1944, prin impozitarea țăranilor.

Istoricul Mariana Țăranu, care a studiat acest fenomen, povestește prin ce metode a fost răspândită foametea în Basarabia:

„Foametea în Basarabia a fost promovată la nivel de politică de stat. Înfometarea constantă, această politică criminală de înfometare a populației a avut consecințe grave, una dintre acestea fiind canibalismul.

Puține de tot erau familiile care au reușit să-și salveze toți membrii de la moarte în timpul foametei organizate. 

De cele mai mult ori familiile nu aveau putere să-și înmormânteze decedații, îi târau până ca cimitir și îi lăsau sau îi scoteau doar până la poartă. Cele mai multe decese au fost în iarna 1946 – primăvara 1947. Aduse la cimitir, cadavrele erau aruncate după gard.

În primăvară, la indicația administrației sătești, au fost săpate gropi comune unde au fost aruncate cadavrele. Nu se mai făceau sicrie, nu erau preoți care să facă slujbe de pomenire. Mulți nu știu unde le sunt înmormântate rudele.

În primii ani după foamete nu vorbeau despre aceasta.

Am documentat un caz în regiunea găgăuză, când au murit patru frați și tatăl nu-i putea înmormânta și i-a ținut în beci. Primăvara, cineva de la sovietul sătesc i-a pus pe toți în căruță și i-a dus și i-a aruncat în groapa comună.

Foarte puțini oameni spun că mama a dat de pomană o cană de chișleag, sau un boț de macucă. Dar aceasta era un lux în acele timpuri.

Dar astăzi, în R. Moldova nu avem un monument al victimelor foamei, ridicat la inițiativa administrație centrale.

În perioada sovietică noi am fost puși în situația să renunțăm la memorie.

Dar la trei decenii de la declararea independenței noi nu păstrăm memoria celor care au murit prin înfometare. Dacă vorbim despre foamete, fiecare familie își are morții săi în timpul foametei.

În acea perioadă, 20% din populație a murit de foame”.

(https://radiochisinau.md/basarabia-100-in-r-moldova-nu-exista-un-monument-al-victimelor-foamei ).

 

 

 

 

13/01/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: