După Primul Război Mondial, singura țară în care revoluția comunistă a reușit a fost Rusia țaristă, o țară subdezvoltată economic, și nu prea a avut nicio legătură cu proletariatul.
„Marea Revoluție Socialistă din Octombrie”, cum o numea istoriografia comunistă, a fost mai degrabă o lovitură de palat realizată de un grup de conspiraționiști bolșevici, lipsiți de scrupule, în frunte cu Lenin și Troțki care a reușit datorită dezorganizării generale a Rusiei și în primul rând a armatei, unde moralul și voința de luptă erau la pământ.
Această dezorganizare a urmat revoluției burghezo-democratice din februarie, care l-a detronat pe țar, iar cele două guverne provizorii care au urmat (Lvov și Kerenski) nu au făcut față situației și au creat serioase nemulțumiri în țară.
De această situație „revoluționară”, cum a numit-o Lenin, au profitat conspiratorii bolșevici mai hotărâți, mai bine organizați și mai lipsiți de scrupule.
De fapt, deviza bolșevicilor era „cu cât mai rău, cu atât mai bine”, cu alte cuvinte, dezorganizarea, lipsurile, nevoile și scăderea dramatică a moralului populației favorizează revoluția socialistă.
Oare ce a fost, de fapt, Lenin? O butadă de pe vremea comunismului ne spunea că Lenin nu a fost, în mod sigur, savant, căci atunci ar fi știut că socialismul nu trebuie experimentat pe oameni și probabil că a fost un filozof!
Dar patriarhul social-democraţiei ruse, Gheorghi Plehanov, ne spune că Lenin nu a fost în niciun fel un filosof. Dar se dorea el a fi? Poate merită să ne reamintim ideea lui Louis Althusser, un filosof francez care ne spune: „Lenin nu a întemeiat o nouă filosofie a practicii, ci o nouă practica a filosofiei”.
O practică a filozofiei soldată cu asasinate în masă. Înainte de Primul Război Mondial teoria marxistă spunea că dacă în Europa va începe un război, atunci clasa muncitoare de pe continent se va revolta, va declanșa revoluția socialistă, va înlătura guvernele şi va forma o nouă Europă Comunistă.
Când a izbucnit războiul, în vara anului 1914, acest lucru nu s-a petrecut, ci din contră, muncitorii din toate țările au luptat fiecare în armata țării lor ca să-şi apere propriile ţări de inamic.
Revoluţia comunistă din Rusia nu s-a extins în alte țări, nefiind susţinută de muncitori. După încheierea Primului Război Mondial, teoreticienii marxiști s-au întrebat oare ce n-a funcționat. Răspunsurile au fost diferite! Lenin a creat Internaționala a III-a, comunistă, și o nouă teorie a revoluției socialiste mondiale, care poate izbucni și într-o țară dezvoltată politic, unde apare o situație revoluționară, cu referire la Rusia, nu neapărat într-o țară dezvoltată economic, cum a prorocit Marx!
În schimb, doi dintre conducătorii intelectuali marxiști, Antonio Gramsci în Italia şi Georg Lukacs în Ungaria (considerat cel mai strălucit gânditor marxist după Marx încoace), în mod independent, au venit cu acelaşi răspuns: „cultura occidentală şi religia creştină au făcut ca muncitorii occidentali să fie orbiţi, să nu mai vadă interesele propriei lor clase”.
Au concluzionat astfel că o revoluţie comunistă va fi posibilă în Occident numai după ce vor fi distruse atât cultura occidentală, cât şi religia creştină.
Ca urmare, acestea au devenit cele două obiective principale ale marxismului cultural, şi nu s-au schimbat de atunci.
Foto: Antonio Gramsci
Gramsci a fost cel care a pus bazele unei noi şi faimoase strategii de distrugere a reperelor morale tradiţionale, care s-a dovedit a fi foarte eficientă. Această strategie a constat din înlocuirea revoluţiei comuniste ca mijloc de preluare a puterii (cum a fost în Rusia) cu un „lung marş” al marxiștilor prin instituțiile occidentale care formează cultura: şcoli, mass-media, biserici şi oricare altă instituţie.
Georg Lukacs s-a dovedit a fi şi mai influent.
În 1918 el a devenit deputat-comisar pentru cultură în timpul efemerului regim bolșevic al lui Bela Kun din Ungaria. În această postură el îşi punea întrebarea: „Cine ne va salva de la civilizaţia occidentală?”.
Și a instituit în cele din urmă ceea ce el a numit „terorismul cultural”.
Una din principalele componente ale acestuia a fost introducerea educaţiei sexuale în şcolile maghiare. Lukacs şi-a dat seama că dacă va putea distruge morala sexuală tradiţională a ţării, atunci ar face un pas uriaş către distrugerea culturii tradiţionale şi a credinţei creştine în Ungaria.
România a salvat Ungaria de comunism și de „terorismul cultural” al lui Lukacs intrând cu armata în Ungaria, ocupând Budapesta și alungând guvernul bolșevic al lui Bela Kun.
Lukacs a dispărut, dar a reapărut în 1923, la „Săptămâna de studiu marxist” din Germania.
Georg Lukacs (foto) a fost filosoful marxist care afirma prin 1970, deci la bătrânețe, într-un dialog cu sociologul italian Franco Ferraroti, că preferă cel mai rău socialism celui mai bun capitalism.
Această afirmație venea după milioanele de victime ale gulagurilor și după eșecul vizibil al socialismului în toate domeniile.
Mai rar atâta consecvență în promovarea răului, ca în cazul acestui neomarxist! Oare ce așteptări să avem de la epigonii săi?
În Germania, fiind finanțat de către un tânăr marxist cu numele Felix Weil, care moștenise o avere imensă și care, după modelul lui Frederich Engels – care cheltuise averea părinților capitaliști pentru a finanța utopiile periculoase ale lui Marx -, dorea să și-o cheltuiască sponsorizând revoluția socialistă mondială, Georg Lukacs a întemeiat Şcoala de la Frankfurt, care avea să devină locul unde a apărut şi s-a dezvoltat conceptul de corectitudine politică, aşa cum îl ştim şi astăzi.
Aici, alături de Max Horkheimer, Theodor Adorno, care va deveni cel mai creativ colaborator al lui Horkheimer şi doi psihologi, Eric Fromm şi Wilhelm Reich, care au devenit promotorii feminismului şi ai matriarhatului, şi un student tânăr absolvent pe nume Herbert Marcuse, Lukacs a pus bazele marxismului cultural.
Horkheimer şi alți membri ai Școlii de la Frankfurt au decis că soluţia pentru distrugerea culturii occidentale este să intersecteze filozofia lui Marx cu psihologia lui Freud.
Ei au argumentat că aşa cum muncitorii erau oprimaţi în timpul capitalismului, în cadrul culturii occidentale, fiecare individ trăiește într-o stare constantă de represiune psihologică. Eliberarea tuturor de această represiune devine unul din obiectivele principale ale marxismului cultural.
Chiar şi mai important, ei au înţeles că psihologia le oferă un instrument cu mult mai puternic decât filozofia pentru distrugerea culturii occidentale: condiţionarea psihologică prin care oamenii absorb o lecție de marxism cultural fără ca să-şi dea seama.
De exemplu, pentru a promova homosexualitatea realizezi un film în care un homosexual este personajul pozitiv și acesta este oprimat de heterosexuali! Un exemplu de condiționare psihologică „probabil involuntară” – căci nu credem că pe John Lennon l-au preocupat prea mult studiile Școlii de la Frankfurt dar, în același timp, el a fost produsul epocii sale, adică un „flower-power” cât se poate de sincer – este ilustrat foarte bine în piesa muzicală Imagine.
În 1934, Şcoala de la Frakfurt, inclusiv membrii conducători din Germania se stabilesc în orașul New York cu ajutorul Universităţii Columbia. Astfel, obiectivul Şcolii de la Frankfurt s-a schimbat curând de la distrugerea culturii occidentale din Germania la realizarea aceluiaşi lucru în Statele Unite.
Ceea ce se va dovedi o reușită pentru ei.
Pentru a servi scopului său de „negare” a culturii occidentale, Şcoala de la Frankfurt a dezvoltat un instrument puternic care se numeşte „teoria critică”. Această teorie spune că trebuie criticat orice la nesfârşit. Se pun la îndoială și sunt relativizate și orice fel de instituţii, începând cu familia, care trebuie criticată fără încetare.
Şcoala de la Frankfurt a căutat să definească atitudinile tradiţionale faţă de orice aspect al vieţii ca aducând un „prejudiciu”. Astfel au fost făcute o serie de studii universitare care au culminat cu o carte a lui Adorno care pretindea că leagă credinţa tradiţională privind morala sexuală, relaţiile dintre bărbaţi şi femei cu chestiuni care demonstrau sprijinul familiei faţă de fascism.
Astăzi, termenul preferat utilizat de personajul care se pretinde „corect politic” faţă de oricine nu este de acord cu el este „fascist”!
Şcoala de la Frankfurt a plecat de la marxismul ortodox, care susținea că istoria e determinată de cei care deţineau mijloacele de producţie. În acelaşi timp însă, istoria a fost determinată de grupuri de bărbaţi, femei, rase, religii care au avut puterea de dominaţie asupra celorlalte grupuri. Anumite grupuri, şi în mod special cel al bărbaţilor de culoare albă, au fost catalogate ca fiind „asupritoare”, în timp ce alte grupuri au fost definite ca fiind „victime”.
„Victimele” au fost definite automat ca fiind „bune”, iar „asupritorii” ca fiind răi, fără a se analiza comportamentul fiecărui individ în parte.
Adică bărbatul alb, creștinul, heterosexualul sunt automat opresori, iar femeia (feministă, căci celelalte femei nu există), omul de culoare, ateul, musulmanul, membrul LGBT sunt automat victime! La începutul anilor 1930, Horkheimer a lăsat deschisă întrebarea cine ar înlocui clasa muncitoare ca agent al revoluției marxiste?
În anii ’50, Marcuse a răspuns acestei întrebări spunând că ar putea fi înlocuită de o coaliţie de studenţi, negri, femei feministe şi homosexuali, exact cei care au fost nucleul revoltelor studenţeşti ai anilor ’60 şi victimele „sacre” ale corectitudinii politice ale zilelor noastre.
Marcuse a preluat apoi un alt termen favorit, şi anume cel denumit „toleranţă”, pentru a fi extins la toate ideile şi mişcările venite dinspre stânga, inducând antonimul de „intolerantă” pentru toate ideile ce veneau dinspre dreapta.
Astfel, atunci când îi auziţi astăzi pe marxiştii culturali că fac apel la toleranţă, aceasta înseamnă, de fapt, referirea la termenul lui Marcuse „toleranţă eliberatoare”.
Este acelaşi lucru ca atunci când se vorbește despre „diversitate”, aceasta însemnând uniformitatea credinţei în ideologia lor stângistă. Se poate spune despre marxismul cultural că a realizat un nou limbaj cu „nou vorbe”, exact ca în romanul avertisment «1984» al lui George Orwell, unde Ministerul Adevărului stabilise că „Războiul este pace, libertatea este sclavie, iar ignoranța este putere”! Herbert Marcuse a rămas în Statele Unite ale Americii şi este cel care s-a ocupat de traducerea într-un limbaj simplu, ușor de înțeles pentru omul de rând, a scrierilor academice foarte dificile ale membrilor Şcolii de la Frankfurt.
Cartea sa «Eros şi civilizaţie» a utilizat conceptul Şcolii de la Frankfurt, de intersecție a lui Marx cu Freud, pentru a argumenta că, dacă am elibera „erosul non-procreativ” prin intermediul „perversiunii polimorfe”, s-ar putea crea un paradis nou în cazul în care ar exista doar joacă şi nu muncă. «Eros şi civilizaţie» a devenit unul dintre principalele texte ale Noii Stângi, în anii 1960.
Deci, dacă ești bărbat alb și pe deasupra creștin și heterosexual, ești automat triplu opresor și nu ai dreptate niciodată, iar dacă ești femeie de culoare, lesbiană și eventual atee sau musulmană, ești de patru ori victimă și ai dreptul să te adresezi justiției catalogând tot ce nu-ți convine drept „discriminare”!
Nu întâmplător un progresist român, ecologistul Remus Cernea, declara, în 2009, că „România va fi cu adevărat liberă şi democratică atunci când va avea preşedinte o femeie rromă, lesbiană şi atee, pentru că atunci oamenii înseamnă că vor alege un preşedinte trecând peste prejudecăţile lor”.
Nu degeaba se spune că ecologiștii sunt ca pepenii, adică verzi la exterior și roșii la interior!
George Soros (născut Schwartz György în data de 12 august 1930) este un evreu maghiar-american, magnat în afaceri, cunoscut şi ca „Omul care a spart Banca Angliei”.
A fost în spatele provocării multor crize economice, războaie și războaie civile, fiind unul dintre agenţii de seamă al New World Order, cu vederi neomarxiste şi finanţator a sute de organizaţii aşa zis civice, globaliste şi anticreştine.
În prezent asistăm la bătălia momentului, dusă de un grup mic dar cu interese uriașe, format din marii potentaţi implicați în finanța mondială din spatele corporațiilor, adepți ai neomarxismului cultural, cu popoarele lumii cu identitatea și tradițiile lor specifice.
Frământați de visul unui imperiu planetar, globaliștii neomarxiști de astăzi, strănepoți ai conspiraționiștilor de ieri, se luptă să îndoctrineze noile generații în spiritul unui multiculturalism nivelator, al unei libertăți transformate în libertinaj, pentru a-și forma o armată de ocupație din chiar copiii noștri.
Fenomenul este oarecum asemănător ca finalitate cu practica Imperiului Otoman care lua cu forța copiii națiunilor ocupate pentru a-i transforma în soldați fanatizați, instruiți să-și renege ulterior chiar proprii părinți.
În această lume în conflict, Uniunea Europeană a devenit un cap de pod al globalizării nivelatoare. De aproape trei decenii birocrații din UE, slujitori ai globalismului neomarxist, încearcă să ne anuleze în plan identitar.
Nu doar pe noi, ci toate popoarele din țările membre.
Socialismul
„Socialismul este religia care trebuie sa distrugă creștinismul, religie în sensul că tot o credință cu martiri și credincioși este; și e religie pentru că a înlocuit pe Dumnezeul transcedental al catolicilor cu credința în om și energiile lui ca singură realitate spirituală.” – Antonio Gramsci (sursa)
Omul eliberat de creștinism trebuie să îmbrățișeze socialismul, iar „partidul comunist e singura instituție care poate fi comparată în mod serios cu comunitățile religioase ale creștinismului primitiv”.
Aşadar, în concepţia lui Gramsci, comunismul este o religie primitivă.
Politologul italian Luciano Pellicani scrie în cartea sa „Gramsci, La questione comunista” (1976) referindu-se la Noua Stîngă, curent al marxismului din care fac parte cel puțin cîteva dintre ONG-urile din țara noastră, care au reușit să capteze atenția întregii țări aceste zile că:
“trebuie să imite pe primii creștini. Trebuie să erodeze ordinea existentă din interior, prin cuceriri discrete, metodice, infiltrînd suprastructurile ideologice pînă cînd au capturat sprijinul claselor subordonate din mîinile clasei dominante. Lenin teoretiza cucerirea societății prin cucerirea violentă a statului, Gramsci a propus procedura inversă: cucerirea statului prin ocuparea culturală a societății. ”
Încrederea în instituțiile de bază ale societății Occidentale, familie, armată, biserică, economia liberă, trebuie slăbită. Cultura trebuie infiltrată de agenții schimbării, „hegemonia culturală” trebuie cîștigată de intelectualii organici, elementele conștiente care, scrie Luciano Pellicani, „prin asimilarea metodei dialectice și a teoremelor fundamentale ale așa numitului socialism științific – trebuie să ducă la îndeplinire misiunea care le-a fost dată de proletariat.”.
Masele nu se pot elibera singure pentru că, orbite fiind de „conștiința falsă” (instituțiile și valorile tradiționale), „nu pot percepe cauzele structurale ale propriei alienări, cu atît mai puțin mijloacele de a le eradica.”
Intelectualii organici vor prelua acest rol, devenind „doctori ai corpului social”, cum i-a numit Troțki.
Mircea Toma: “O soluție imediată pentru a inviora publicul, este să înlocuim cu curaj sloganul <Jos Băsescu!> cu <Jos Dumnezeu!> Mircea Toma a aflat că încrederea mare în Biserică este principalul vinovat pentru o foarte scăzută „cultura a protestului” printre tinerii din România, iar calea firească de urmat, dacă vrea să-și lărgească bazinul de potențiali recruți, este, în primul rând, atacarea Bisericii.
Dintr-o scriere a lui Luciano Pellicani despre Gramsci, aflăm o ilustrare pefectă pentru situația de față:
„Legitimarea ideologică a pretenției intelighenției alienate de a exercita dictatura pedagogică asupra maselor de muncitori, în numele unei viitoare eliberări de opresiune și exploatare […] nu este doar profund înstrăinată de clasa muncitoare, dar de fapt a fost și continuă să fie o ideologie care are ca scop “colonizarea” muncitorilor și așezarea lor sub controlul paternalistic al intelectualilor mic-burghezi.“
Alfred Bulai (profesor SNSPA):“…luați de exemplu niște manuale de religie și vedeți ce scrie p-acolo.. deci, Evul Mediu timpuriu[…] Când ai încredere în Romania, și la nivel de întreaga populație, și la tineri, în armată, instituția protestului, nu?… în Biserică, e cam greu. E foarte greu! Asta ne spune, ce? Că avem o societate cu un model cultural în care s-a inoculat obediența la nivele profunde, repet, nu la nivel public, unde toata lumea poa’ să vorbească, la nivel profund al angajării.”
ALFRED BULAI – CONF. UNIV. DR. / PRODECAN / FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE CURSURI: CONCEPTE FUNDAMENTALE ÎN SOCIOLOGIE, ANALIZĂ ELECTORALĂ, POLITICI PUBLICE, METODE CALITATIVE DE CERCETARE, CULUTRA IMAGINII, SOCIOLOGIA GUVERNĂRII. DOMENII DE INTERES: METODOLOGIA CERCETĂRII SOCIALE,EPISTEMOLOGIE, FUNDAMENTELE CUNOAȘTERII, COMUNICARE SOCIALĂ, AUDIT POLITIC ȘI GUVERNAMENTAL, SOCIOLOGIE VIZUALĂ ȘI MARKETINGUL IMAGINII.
Dan Trifu (Eco Civica): “De ce Biserica şi armata sunt pe primele locuri?! Asta este prostia românească!”
Petru Dandea (președinte Cartel Alfa):
“Anomalia, pentru că este o anomalie, încredere, armata, Biserica, e România! Original. Ai încredere în egală măsura, sau foarte aproape, între cel care trage cu tunul și ucide oameni și în cel ce propovăduiește credința în Dumnezeu, altruismul, bunătatea. E o tâmpenie!”
„Binefacerile” politicii socialiste în Europa:
În Croația a fost impusă, în ianuarie 2013, introducerea în programele școlare a unui modul de educație sexuală, care se aplică și astăzi, deși s-a demonstrat că inițiatorii acestui program sunt niște pedofili declarați. Deasemenea, în spatele acestor pedofili stă chiar George Soros, care le sprijiină financiar „congresele”.
Judith Reisman, un om de știință de 78 de ani de originie evreiească, fostă consilieră a FBI-ului, a Parlamentului și a mai multor ministere medicale americane a ajuns în Croația, unde a demonstrat că manualele folosite în acest modul sunt scrise de pedofili și a denunțat legăturile acestei inițiative „educaționale” cu bogata fundație Soros, scoțând în evidență faptul că educația sexuală și drepturile homosexualilor ascund un program de distrugere a familiei și de apărare a pedofililor. (pe larg)
Claude Karnoouh: „Cred ca intr-o anumita măsura implementarea “bisericii lui Lenin” a reuşit. Numai ca seful lor a propavaduit raiul pe pamant, iar asta nu le-a reuşit şi, prin urmare, oamenii au fost foarte dezamagiţi”.
„Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii” (Efes. 6:14)
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
CER SI PAMANT ROMANESC 