CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

16 august 1877: După ce Rusia a cerut ajutorul României, comanda trupelor aliate româno-ruse a fost încredinţată Prinţului Carol I

Rusia cere ajutor României

 

În timpul războiului ruso-turc, la data de 19 iulie 1877, în urma unor înfrângeri severe suferite de   armata rusă, Marele Duce Nicolae, comandantul trupelor ţariste  din Bulgaria îi scria principelui Carol I al României:

„Turcii, adunaţi la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstraţiune şi să treci Dunărea, după cum voieşti”.

 

 

 

Telegrama

 

 

Foto: La Arhivele Naționale Istorice Centrale din București, în fondul „Casa Regală / Carol I (perso­nale)” (dosar VJ / 103/1877, fila 1), se află această tele­gramă, trimisă  în data de 19 iulie 1877, de coman­dantul trupelor rusești din Balcani, marele duce Nicolae, principelui Carol I al României.

 

 

Primul ministru al Guvernului îl sfătuieşte pe domnitor să dea ajutor ruşilor cât mai repede pentru că, o victorie a Turciei ar fi însemnat transformarea României în teatru de război.

Dar trecerea trupelor române la sud de Dunăre a dus la o dilemă: pe unde să se facă traversarea?

  Până la urmă, aceasta s-a făcut pe la Corabia, unde se afla şi Statul Major al Armatei Române.

 

 

 

 

 

În scurt timp, pe 16 august 1877, a avut loc o întâlnire între Prinţul Carol al României şi Marele Duce Nicolai a Rusiei, în urma căreia comanda trupelor aliate româno-ruse trece la Prinţul Carol al României.

Regele Carol al Romaniei, comandantul forţelor armate române

Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (1831-1891), comandantul forţelor armate Ruse în Balcani

Gazi Osman Paşa, comandantul forţelor otomane asediate în fortificaţiile de la Plevna

Regele Carol al României, comandantul forţelor armate române

Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (1831-1891), comandantul forţelor armate Ruse în Balcani

Gazi Osman Paşa, comandantul forţelor otomane asediate în fortificaţiile de la Plevna

Într-adevăr, pătrunderea trupelor române în zona ocupată de Armata Rusiei la sudul Dunării a pus imediat problema conducerii comune a ofensivei contra turcilor, numele principelui Carol I al României impunându-se în timpul discuţiilor.

Acest lucru, s-a datorat tot spiritului militar foarte serios, foarte riguros al Prinţului Carol.

Când ajunge în zona operaţiunilor este invitat de ţar şi statul său major la un mic prânz.

Şi după ce-şi fac complimentele de rigoare, ţarul îl întreabă pe Carol:

Ar accepta prinţul României să lupte sub comanda unui general rus?

La care prinţul Carol a răspuns:

„Ba mai degrabă 10 generali ruşi ar putea să slujească sub ordinele prinţului de Hohenzolern”.

Conversaţia s-a terminat brusc, ruşii au rămas total bulversaţi, prinţul Carol se întoarce la cartierul său general, nu trece jumătate de oră şi vine un aghiotant şi zice:

Alteţă, vă felicit, aţi primit comanda armatei de vest, dar având un şef de stat major un general rus”, a scris istoricul Adrian Silvan Ionescu.

Carol, prinţ de Hohenzollern, a primit comanda trupelor româno-ruse care asediau Plevna şi se instalează în singura casă mai răsărită din satul Poradim, la 20 de kilometri de oraşul bulgăresc Plevna.

La 16 august, la Gorni-Studen, grupul vestic de armate care asedia Plevna a trecut sub comanda principelui Carol I al Romaniei, secundat de generalul rus Pavel Dmitrievici Zotov şi de generalul român Alexandru Cernat.

Ţarul Alexandru al II-lea şi Marele Duce Nicolae voiau declanşarea unei ofensive imediate.

Carol prefera să aştepte ca toate efectivele româneşti apucau să treacă Dunărea, dar a obţinut doar o săptămână, până pe 30 august, ziua Sfântului Alexandru, ziua ţarului.

În scurt timp, armata română mobilizată a trecut Dunarea pe la Zimnicea, a avansat pe culoarul eliberat de ruşi şi s-a alăturat asediului.

Marele atac asupra Griviței

Atacul din ziua de Sfântul Alexandru, ziua ţarului, a fost însă un eşec răsunător.

După ce au iniţiat două asalturi succesive, atacatorii au descoperit  şocaţi că la Griviţa sunt de fapt două redute!

Lipsa acestei informaţii esenţiale a dus la sacrificarea a mii de soldaţi ruşi şi români.

Carol a decis să nu mai întreprindă niciun asalt, ci să asedieze oraşul, tăind căile de aprovizionare cu alimente şi muniţii.

Armata româno-rusă a reuşit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrînd pe termen lung doar reduta Griviţa.

Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiaşi an cînd Osman Paşa a încercat fără succes sa forţeze ruperea asediului în direcţia Opanez şi a fost rănit.

Pe 9 decembrie 1877, în timpul acestei încercări otomane de a ieşi din încercuire, aceştia au traversat noaptea răul Vit ieşind imediat la tranşele româno-ruse şi atacînd pe un front de 3,2 km.

S-au dus lupte la baionetă dar turcii au fost în cele din urma împinşi înapoi în cetate, pierzînd 5000 de oameni şi cauzînd 2000 de victime forţelor româno-ruse.

După aproape trei luni de asediu, Plevna cedează. Blocada fusese totală.

Aprovizionarea cu alimente şi armament a oraşului fusese complet blocată.

Ruşii şi românii cuceriseră rând pe rând toate redutele şi culmile din jur.

Românii luaseră şi Rahova, în nord.

La 28 noiembrie, Osman Paşa încearcă să iasă din încercuire, dar trupele sale au fost imediat înconjurate.

El îşi va preda sabia colonelului român Cherchez, într-o casă de pe râul Vid, acceptând condiţiile de capitulare oferite de aceasta.

Disciplinat, românul îl aşteaptă pe şeful său, un general rus, să preia prizonierul.

Comandantul turc a fost tratat onorabil, dar mulţi dintre soldaţii săi au murit ca prizonieri mărşăluind prin zăpadă.

Cei mai grav răniţi au rămas în urmă în spitalele de campanie, mulţi afiind ucişi de bulgari.

În urma bătăliei de la Plevna, armatele ruse au putut avansa şi au atacat în forţă pasul Şipka, reuşind să învingă defensiva otomană şi să işi deschidă drumul spre Constantinopol.

Imagini pentru Amplasarea trupelor la Plevna harta

Harta: Amplasarea trupelor la Plevna 

 

 

 

 

Hohenzollern a evitat din nou ocupaţia rusească

După dificultăţile războiului au urmat ameninţările Rusiei. Reprezentanţii ţarului au semnat, la San Stefano, o pace separată cu Înalta Poartă.

România nu numai că nu e invitată la tratative, dar pierde trei judeţe din sudul Basarabiei în favoarea Rusiei.

În plus, riscă să fie ocupată de armatele ruseşti. Replica lui Carol I – „Armata care a luptat sub privirile ţarului la Plevna poate fi înfrântă, dar nu dezarmată” – a salvat încă o dată situaţia.

România a câştigat timp, iar oficialii de la Sankt Petersburg au fost nevoiţi să accepte peste câteva luni medierea cancelarului german Otto von Bismark.

Funcţiona încă o dată efectul pe care au mizat oamenii politici români când au decis aducerea principelui de Hohenzollern în fruntea ţării.

În urma Congresului de la Berlin din iunie-iulie 1878, independenţa României a fost recunoscută de toate marile Puteri şi a primit Dobrogea.

18/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: