CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

GEN.MIRCEA CHELARU: ROMÂNIA ŞI TEORIA CONSPIRAŢIEI. VIDEO

 

 

 

La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit din partea şefului Securităţii, Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre conducătorii celor două super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS.

Raportul vorbea despre „un nou echilibru pe continentul european”, respectiv „redefinirea sferelor de influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui.

Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea „Malta” au mai adus şi o hartă.

Coincidenţe?

Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă.

Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o conferinţă de presă ad-hoc, seara târziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă „Republică a Olteniei”.

Generalul nu a dat alte amănunte. La câteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că „se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie.  

 

Înţelegerea de la Malta

 

A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba?

În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist.

Adică înţelegerea de la Malta. Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă „Dniester” în cadrul Ucrainei.

Publicaţia franceză „L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie „Ţigani”.

Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.

 

 

Imagini pentru mircea chelaru photos

Foto: General de armată (rez) Mircea Chelaru (n. 3 iulie 1949, comuna Rediu, judeţul interbelic Iaşi), eseist, istoric şi om politic român, care a îndeplinit funcţia de Şef al Marelui Stat Major al Armatei Române (15 februarie – 31 octombrie 2000).

Grade succesive:  1970 – locotenent; 1974 – locotenent major; 1977 – căpitan, excepţional; 1983 – maior; 1989 – locotenent-colonel; 1990 – colonel, înainte de termen; 1997 – general de brigadă; 1999 – general de divizie; 2000 – general de corp de armată; 2001 – general în rezervă.

La data de 1 iunie 2001, generalul Chelaru a participat la comemorarea a 55 de ani de la moartea mareşalului Ion Antonescu, ceremonie care a avut loc în curtea bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (ctitorită de Ion şi Maria Antonescu) unde a fost dezvelit un bust de bronz şi marmură al mareşalului şi la care a fost prezent şi preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor. 

El a fost convocat în faţa Consiliului de Judecată al MApN pentru încălcarea principiului neimplicării politice a militarilor. Printr-un comunicat de presă, Ministerul Apărării a afirmat că „se disociază de opiniile neconforme cu aprecierea comunităţii internaţionale şi declară că nu va tolera nici o manifestare contrara acestei judecăţi în cadrul armatei. (…)

Este regretabil că asemenea gesturi individuale, care au legătură cu o personalitate ale cărei acţiuni au fost condamnate de comunitatea internaţională, umbresc eforturile colective depuse de întreaga armată pentru materializarea obiectivului naţional de integrare în NATO şi UE“. 

La data de 4 iunie 2001, generalul de corp de armată, Mircea Chelaru a cerut trecerea sa în rezervă, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Emil Constantinescu, publicată în revista „România Mare”.

În acea scrisoare a afirmat: „(…)În ultima perioadă, mai exact începând cu anul 1996, am constatat cu mâhnire o depreciere gravă a stării Armatei Române, faţă de care s-au formulat o succesiune de soluţii declarative, cu puternic mesaj politic, dar fără acoperire în plan pragmatic, operaţional. (…) Încercările subsemnatului de a readuce în prim-plan valorile de tradiţie, şi, în principal, mentalul credinţei în victorie, s-au izbit de toate aceste vicisitudini impardonabile.

Prin toată fiinţa mea m-am opus, în stilul care-mi caracterizează personalitatea, unor asemenea stări de fapt, prin metode cvasiradicale, care, din păcate, nu au avut efectul preconizat. Evenimentele din octombrie 2000 care m-au determinat să-mi ofer demisia din funcţia de şef al Statului-Major General au fost secundate de incriminări insinuante, perfid ticluite, cu trimiteri sugerate la consecinţe grave, care m-au găsit fără resursa logică şi psihică de a le înţelege şi a le mai contracara din interiorul instituţiei, ca militar activ.”  

Generalul de corp de armată Mircea Chelaru a fost trecut în rezervă la data de 7 iunie 2001 , la cerere. Printr-un decret prezidenţial din data de 29 octombrie 2008, a fost înaintat în gradul de general în rezervă; (Wikipedia.ro).

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/07/o-istorie-a-zilei-de-7-august-video-4/

 

 

 

07/08/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

DEZVĂLUIRI: Acordul din 1989 dintre Bonn şi Budapesta prin care Germania se angaja să spijine unirea TRANSILVANIEI cu… UNGARIA

Imagini pentru ungaria mare map

DEZVĂLUIRI: Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989) prin care Germania se angaja să spijine unirea TRANSILVANIEI cu… UNGARIA.

 

 

În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea ţării.

Franţa şi Marea Britanie au încercat să se opună acestui proiect. În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei, Francois Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei.

El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Franţa şi Marea Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările politico-militare şi de informaţii conservatoare de la Moscova, nemulţumite de faptul că preşedintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale.

Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie şi Franţa au sprijinit regimurile politice pro-sovietice din centrul şi estul Europei, cum a fost şi cazul sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti.

Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu ideea dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai Stasi, ca generalii Erich Mielke și Markus Wolff (greu).

Era necesară o acţiune populară de anvergură care să îi convingă pe comuniştii radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea paşnică a ţării. Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni din Germania de Est în cea de Vest.

Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru reunificarea Ungariei cu Transilvania.

Anterior, se purtaseră discuţii  intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989. Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest.

În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania. Încurajarea germană şi siguranţa guvernului maghiar legat de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.

De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide.

Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareşalul Andrei Greciko a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”.

Serviciile sovietice de securitate şi informaţii creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau Transilvania cu glas tare.

De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de sudul Dobrogei.

În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare internaţionalismul comunist, în general şi Uniunea Sovietică, în special.

În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989), Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele).

 

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

Articol preluat din bilunarul CERTITUDINEA  

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/06/06/ziua-de-6-iunie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/06/o-istorie-a-zilei-de-6-iunie-video-4/

 

 

 

06/06/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Acţiunile spionajului militar sovietic pentru sistarea programului românesc de înarmare nucleară. VIDEO

Fotografia lui Nicolae și Helena Ceausescu, 25 decembrie 1989.  Executarea lui Ceaușescu / wikipedia

FOTO:   25 DECEMBRIE 1989. EXECUŢIA LUI NICOLAE ȘI A ELENEI CEAUSESCU, CEAUȘESCU / WIKIPEDIA

 

 

De curând Federația Rusă a deschis arhivele fostei URSS. Pe baza acestor documente Revoluția din decembrie 1989 e văzută într-o altă lumină- punctul de vedere al serviciului secret al armatei sovietice: GRU.

Sovieticii ar fi intervenit în acțiunile din România pentru înlăturarea lui Nicolae Ceușescu, deoarece acesta dorea să construiască bomba atomică.

Site-ul eg.ru prezintă un articol bazat pe documentele GRU provind înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu.A fost în revoluția română o implicare și o manipulare desfășurată de agenții spionajului militar sovietic (GRU) ?

Spionii militari sovietici din GRU au acţionat pentru a elimina  conducerea comunistă a României şi pentru sistarea programului românesc de înarmare nucleară a ţării noastre.

 

Evenimentele de la sfârșitul lui decembrie 1989  vor fi asociate pentru totdeauna în istorie  cu  revoluția sângeroasă, care a dus la răsturnarea puterii dictatorului român Nicolae Ceaușescu. În ultimii ani, au început să apară noi informații despre acest eveniment, care au dat  naştere la o mulțime de întrebări la care nu vom ajunge prea curând să avem răspunsuri.

Succesul insurecției anticomuniste din România este considerat în Occident a fi fost o avanpremieră a viitoarelor revoluții „portocalii”, în care s-au implicat agenții CIA. Dar nu a fost chiar așa. 

Documente şi dezvăluiri recente, arată că de fapt URSS a fost inițiatorul loviturii de stat militare şi că scopul principal al sovieticilor a fost eliminarea amenințării nucleare care venea dinspre România.

Într-adevăr, Direcția Principală de Informații a Armatei sovietice a fost implicată efectiv în operaţiunea de schimbare a conducătorului comunist al României, Nicolae Ceauşescu, cel  care iniţiase programul de producere a armelor atomice și  care  avea în plan ca până în 2000 România să producă  propriile sale arme nucleare.

 

Țara comunistă antisovietică

 

Primele semne ale unei confruntări viitoare cu URSS a apărut în 1968, când numit recent la postul de secretar general al Partidului Comunist din România, Nicolae Ceaușescu a refuzat să trimită trupe  alături de  Uniunea Sovietică și sateliții săi în Cehoslovacia pentru a înăbuşi evoluţia democratică iniţiată de Partidul Comunist al acelei ţări.

 

Ceaușescu la un miting împotriva introducerii trupelor sovietice în Cehoslovacia, august 1968.  wikipedia
Foto: Ceaușescu la un miting împotriva introducerii trupelor sovietice în Cehoslovacia, august 1968. Wikipedia

 

La începutul anilor ’70 Ceaușescu a sprijinit fără echivoc inițiativele  antisovietice ale Chinei şi pe cele intreprinse de  Iugoslavia și Albania împotriva Pactului de la Varşovia, dominat de URSS.

Deja în 1974, în orașul Pitești a fost înființat de Institutul Român de Fizică Nucleară, iar în activitatea de cercetare au început să fie atraşi specialiști din domeniul nuclear din SUA, Franța, Israel și China.

În 1985, au început şi primele experimente privitoare la producția de plutoniu în scop militar folosindu-se  materii prime americane. 

În mai 1989, Ceausescu a anunțat întregii lumi că România posedă tehnologia de producție a armelor nucleare și că este gata să devină a treia forță a lumii în acest domeniu.

Până în 1989, România a a acumulat mai mult de 585 de tone de combustibil nuclear și mai mult de 140 de tone de apă „grea”.

 În luna iulie a aceluiași an, o instalație industrială a început să funcționeze la Pitești, permițând producerea unui  kilogram de plutoniu  pe an (aproximativ 11 kg din această substanță este necesară pentru a crea o încărcătură nucleară).

Opriți dictatorul!

Uniunea Sovietică a susținut întotdeauna în mod constant calea socialistă a dezvoltării României, dar până la sfârșitul anilor 1980 confruntarea cu România a ajuns la apogeul său. Ceaușescu a susținut în mod activ politica antisovietică a Washingtonului, care îi oferise României protecție în faşa unor ameninţări.

Având în vedere situația respectivă, Mihail Gorbaciov a decis să înlocuiască puterea în România și să desfiinţeze programul nuclear al acesteia. Sarcina a revenit conducerii serviciului militar de spionaj sovietic, GRU, care a acţionat profsionist, după ce a condus una dintre cele mai mari operațiuni secrete în istoria sa.

Trebuie să se înțeleagă că participarea la programul nuclear al oricărei țări implică costuri financiare ridicate. Nedeținând rezerve monetare masive și nedorind să obțină credite occidentale, România a mărit exporturile în străinătate, ceea ce a avut un impact negativ asupra situației economice a țarii, creând o penurie acută de produse alimentare şi bunuri de larg consum, fapt care a provocat  un val de indignare populară. 

Sovieticii nu mai aveau altceva de făcut decât să declanşeze scânteia care avea să aprindă butoiul cu praf de pușcă pentru a arunca în aer România din interior.

În data de 4 decembrie 1989, în timpul ultimei sale întâlniri cu  Ceaușescu, conducătorul sovietic Gorbaciov  a încercat să se întoarcă la o soluționare pașnică a problemei, dar dictatorul român a rămas de neclintit astfel încât şi-a semnat practic condamnarea la moarte.

Întâlnirea cu Mihail Gorbaciov și Nicolae Ceaușescu.  wikipedia
Foto: Întâlnirea cu Mihail Gorbaciov și Nicolae Ceaușescu. wikipedia

Provocări clasice

Recent a devenit cunoscut faptul că instructorii sovietici au instruit un grup de lunetiști în baze speciale din Ungaria vecină, aceştia trebuind  la momentul potrivit să deschidă focul şi să provoace victime în rândul populației civile și al militarilor români pentru a provoca revolta maselor.

După 17 decembrie 1989,  în timpul unor mitinguri pașnice au fost ucişi în mai multe localităţi din România, dar în special în Timişoara şi Bucureşti, mai mult de 1.000 de oameni, dintre care aproape o treime  au fost soldați şi au fost rănite  peste trei mii de persoane.

Conducătorii conspiraţiei au îndreptat cu profesionalism mânia oamenilor asupra celor aflaţi înfruntea țării și a guvernului ei, obţinând astfel   schimbarea prin violenţă a  puterii în stat. Ceaușescu a încercat să fugă, dar la 22 decembrie 1989 a fost arestat împreună cu soţia sa Elena la Târgovişte, judecaţi sumar de un tribunal militar şi executaţi imediat.

Dictatorul comunist României de mai bine de 20 de ani, dictatorul și soția sa au fost împușcați  în noaptea de Crăciun (25 decembrie 1989).

 Conform unor informații credibile, responsabilii sovietici au fost categoric împotriva eliminării fizice a liderului României. Inițiatorul executării Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu au fost Silviu Brucan  şi Ion Iliescu, iar executorul acestora a devenit ministru al apărării al acestei țări Victor Stănculescu , care a fost, de altfel şi un preferat al soţiei  dictatorului român.

În aceeași zi, au zburat şi două avioane de pasageri de la București către Arabia Saudită, care, în Orientul Mijlociu … au dispărut în mod neașteptat de la radarul controlorilor de trafic aerian. La bord s-ar fi aflat  257 de tineri cu bagaje, care păreau a fi  instrumente muzicale. Naționalitatea și profesia acestor persoane a rămas un mister…

 

Proteste de masă la București, decembrie 1989.  wikipedia

Foto: Proteste de masă la București, decembrie 1989. Wikipedia

Finalizarea cu succes a operațiunii speciale sovietice

 

Noile autorități române au convenit imediat să renunţe programul nuclear și să transfere combustibil nuclear în URSS în schimbul unui sprijin economic.

Dar prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 nu a adus aproape nimic eforturilor făcute de sovietici. România a început să coopereze activ cu AIEA, declarând oficial disponibilitatea rezervelor de uraniu îmbogățit, care au interesat imediat americanii.

După dispariţia URSS, spionii ruşi- acum nu sovietici  – au lucrat cu atenție timp de cîțiva ani la conducerea românească, astfel că a fost de acord cu exportul de combustibil nuclear pentru a fi distruse în Rusia.  

Numai în 2003 ultimele 13,5 kg de uraniu îmbogățit au fost exportate în mod secret din România în Novosibirsk. La uzina locală de concentrate chimice, au putut fi prelucrate în materiale care nu erau potrivite pentru utilizarea armelor, acesta fiind  punctul final al uneia dintre cele mai reușite operațiuni secrete ale GRU al fostei URSS  şi al Federaţiei Ruse. 

Astăzi este dificil să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat  dacă Ceauşescu ar reușit să-și creeze  la începutul secolului propriile sale arme nucleare. 

Aproape cu siguranță România ar fi  cerut întoarcerea  Basarabiei şi a regiunii Cernauți şi revenirea la România Mare, care fusese  destrămată în urma pactului sovieto-nazist încheiat la 23 august 1939.

 

 

Sursa: 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/10/29/romania-lui-ceausescu-si-capacitatea-de-a-construi-arme-nucleare/

 

 

 

 

24/02/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: