CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mircea Druc: Rușii să decidă mai intâi care este spatiul lor geografic 

 

 

 

Concepte de supravieţuire naţională în era globalizării – Mircea Druc în dialog cu Viorel Patrichi pe  https://elldor.info/ rusii-sa-decida-mai-intai-care-este-spatiul-lor-geografic 

Mircea Druc. Foto: Viorel Patrichi

Putin, „Ţarul cel Alb”, urmaşul lui Ginghis Han

Modelul Eurasia, la care visează Vladimir Putin  are şanse? El vine cu un model de construcţie, care nu e nou, dar l-a introdus în programul electoral. Baza naţiunii ruse nu ar fi de natură etnică, ci de natură spirituală rusă.

Adică, etnii diferite au constituit o naţiune timp de o mie de ani în jurul unei singure spiritualităţii, cea rusă. Şi aşa să rămână!

Foto: Mircea Druc. Foto: Viorel Patrichi

 

– Care spiritualitate rusă? Să impui limba rusă în fostele colonii şi mai ce? Să impui religia pravoslavnică tuturor? Putin nu vorbeşte de religie, doar se afişează cu patriarhul. Se alege praful şi de acest model.

– Ruşii fac marşuri la ei la Moscova sau la Sankt-Petersburg, unde scandează numele zeului Perun al slavilor vechi, dar discută şi despre religia ortodoxă. Este un melanj straniu, care denotă porniri contradictorii şi paradoxale, o derută spirituală totală. Ce se întâmplă de fapt cu pretinsul naţionalism rus?

– Proiectul pravoslavnic vine în contradicţie cu actuala stare de spirit a societăţii ruse. Acum din Rusia pleacă, de bună voie, mai mulţi decât după puciul bolşevic din 1917. Au şcoli şi biserici în ţările pe unde se aşează.

Dar Kremlinul mai încearcă la Chişinău şi la Kiev să facă autonomii, să impună rusa ca a doua limbă de stat.
Ruşii să decidă mai întâi care este spaţiul lor geografic, pentru care să obţină un „certificat de proprietate”, recunoscut de toate naţiunile din Federaţia Rusă şi din fostul Imperiu Sovietic.

Altfel nu vor putea depăşi deruta spirituală, iar proiectele de acest gen vor eşua.
Mai vor ruşii Ţările Baltice sau Caucazul? Mai vor ei Asia Centrală? Vor ei ca Transnistria să fie a lor? Atunci vine colapsul.
Dar nu cred că ruşii adevăraţi asta îşi doresc. Dacă mata vrei să faci România în Spania, în Italia, când „munţii noştri” rămân pustii, eşti pierdut.

Pe ruşi îi atrage cel mai mult Coasta de Azur a Franţei. Pentru unii e prea scump şi merg spre Spania şi Portugalia.

Aleg zone rezidenţiale închise, securizate, la mare, câmpuri de golf, la căldură şi, obligatoriu, pe litoral, fiindcă nu mai vor iarnă rusească. Sunt ermetici, evită să aibă contacte cu diaspora rusă.

Nu-i interesează nici conaţionalii lor aflaţi cu diverse ocazii prin vestul Europei. Sunt tineri foarte prosperi, mulţi activează în exploatările petroliere, dar care „s-au cam săturat de Rusia”. E chiar vorba lor. Doresc şi un sistem de învăţământ eficient pentru copiii lor. Este o dovadă că din Rusia continuă să fugă capitalul, inclusiv cel uman.

– Nu e semnul unui dezastru spiritual?

– Nu ştiu… Recent, la Barcelona, a avut loc o întâlnire ruso-spaniolă. Experţii celor mai mari companii imobiliare din Rusia au venit să-i lumineze pe experţii spanioli: ce oferte preferă ruşii, spre deosebire de ceilalţi cumpărători de proprietăţi imobiliare.

În Valencia, Alicante, ruşii ocupă locul întâi la cumpărări de case. Ei nu caută locuinţe luxoase, că au suficiente în Rusia. Ei vor un alt mod de viaţă.

„Eu nu sunt nici rusofob, nici rusofil”

– Globalizarea ar putea genera un rău decisiv şi pentru naţiunea rusă?

– Globalizarea, pe care o tot invoci mata, este nocivă în primul rând pentru Rusia. Într-o Uniune Eurasiatică, ruşii nu pot rezista. Cum vor integra (asimila) Ucraina Apuseană, cu vreo douăzeci de milioane de greco-catolici, fascinaţi şi de idealul lui Stefan Bandera? Sau Tatarstanul, care vrea să introducă alfabetul latin, iar tineretul a declarat: „2013 – Anul hanului Batîi!”.

Kazahii demonstrează că Ginghis-han, cel mai mare cuceritor al lumii, a fost kazah şi nu de altă etnie. Definitivează şi ei un proiect de trecere la scrierea latină.
În competiţia demografică cu musulmanii, care nu vor Lacul Lebedelor şi nici opera lui Berdeaev, pravoslavnicii nu au nicio şansă.

Mortalitatea la ruşi e galopantă şi depăşeşte rata natalităţii. Vedeţi statistica: tinerele rusoaice răspund apelului lansat de Putin – „Să facem copii!” Dar se mărită pe un capăt cu străini. Majoritatea islamici, din Federaţia Rusă. Şi devin mame eroine cu zece copii. Insă, când mama e rusoaică, iar tata tătar, caucazian sau german, copilul nu va mai fi rus.

Nu au reuşit internaţionaliştii sovietici să impună bolşevismul cu mitraliera, cum vor naţionaliştii ruşi să impună ortodoxia?
Eu nu sunt nici rusofob, nici rusofil. Aş dori şi chiar aş putea contribui modest la consolidarea unor relaţii interstatale adecvate intre România mea şi Rusia. Dar e necesar să înţeleg mai întâi: ce vrea clasa politică de la Bucureşti de la clasa politică de la Moscova? Sunt gata cumva românii „să întoarcă armele”?

Că prea deşănţat se agită unii pe la Bucureşti cu „noua politică rusă”.

– Bântuie nişte speculaţii de vreo 20 de ani: Rusia ne-ar da gaze ieftine, Rusia abia aşteaptă să cumpere de la noi şi ceea ce noi nu mai producem dacă…

– N-are urdă mătuşa! Rusia a obţinut tot ce a dorit de la România: a luat o rafinărie la Ploieşti, metalurgia, ţevile, aluminiul şi multe altele prin intermediul occidentalilor.
Ar mai trebui şi sistemul de transport al gazelor. România nu mai produce încălţăminte, vagoane, mobilă ca să exporte garantat şi planificat în Rusia.

Cu banii de care dispun, ruşilor li se aduc acasă toate bunătăţile lumii. Nu mai sunt la cheremul fraţilor din lagărul socialist.
Mie îmi pare curios modelul promovat de revista „Peremenî”, unde elita foştilor ofiţeri de informaţii din GRU lansează alternativa „Hoarda de Aur”. Renaşterea modelului politic, spiritual al lui Ginghis Han.

Ei demonstrează că perioada cea mai frumoasă din istoria lor nu a reprezentat-o victoria creştinismului în Rusia, ci tocmai cei peste 300 de ani cât au trăit în Hoarda de Aur. Nu întâmplător s-a numit „de aur”.

Nu averea era esenţială, ca în capitalism, ci devotamentul, meritocraţia. Să serveşti patria cu toată credinţa. Un asemenea model vine în contradicţie cu religia ortodoxă.

– Este Vladimir Putin „Ţarul cel Alb, urmaşul lui Ginghis Han”, aşa cum cred ei? Nu cumva acest lucru denotă aceeaşi derivă spirituală totală, fiindcă ruşii nu au un model propriu? Pot ei să propună, nu să impună un model constructiv lumii contemporane?

– Cu toată erupţia intelectuală rusă, ei încă nu au un model propriu. Lumea eurasiatică nu este un proiect rusesc şi nu poate fi construită în jurul unui pivot rusesc. Rusia poate contribui aici doar cu spaţiul ei geografic.

Toate atuurile economice le are China, acolo este cea mai mare productivitate a muncii. Putin a crezut că va face o ţară fericită ca Emiratele cu petrodolari. Nu merge. Banii fug.

27/05/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mircea Druc vorbește despre supravieţuirea naţională în era globalizării

 

 

 

Tendințe și perspective ale globalizării și apartenența statelor ...

 

Românii, la fel ca toţi europenii, se află într-un moment de răspântie. O răsturnare absurdă a valorilor ne marchează pe toţi, chiar dacă nu toţi ne îngăduim timpul să conştientizăm acest dezastru.
Antiselecţia este în curs şi provoacă efecte de lungă durată. Alte popoare se pregătesc temeinic pentru a face faţă experimentelor servite de campionii globalizării.
Nu toţi europenii vor să devină „sat mondial” şi se pregătesc să riposteze. Parlamentul de la Budapesta a adoptat o lege uluitoare pentru liderii de la Bruxelles:

„Începând cu 1 ianuarie 2013, numai ungurii vor putea cumpăra pământ în Ungaria”, a comunicat Ministerul Dezvoltării Rurale din ţara vecină.

Ungurii îşi conservă spaţiul panonic, cucerit târziu, în timp ce noi ne înstrăinăm pământurile. Şi e doar un aspect.
Am căutat un om care să-mi explice acest fenomen. Mi-am amintit ceea ce a spus istoricul Florin Constantiniu: dacă ar fi să intre vreodată în vreun partid politic, ar merge numai alături de Mircea Druc…

 

 

Mircea Druc

 

 

 

 

 

 

 

Concepte de supravieţuire naţională în era globalizării – Mircea Druc în dialog cu Viorel Patrichi 

Ungurii preferă modelul turanic

– Exact în această perioadă de diluţie mondială a statului naţional în special, la care ţin în primul rând, pentru că statul naţional este de departe verificat în timp şi este cea mai rezistentă formă de organizare politică, administrativă, regeneratoare a societăţii umane, încep să apară manifestări, tendinţe care vor să justifice şi să revendice origini îndepărtate şi cuprinzătoare pentru anumite etnii.

Nişte modele de supravieţuire. Ungurii se dezic de sorgintea lor fino-ugrică şi pretind că ar fi de origine turanică, turcică. Ruşii vor să-şi salveze imperiul în jurul etnosului cultural rusesc, indiferent de naţiunile componente.

Vor reuşi aceste modele să devină alternative salvatoare pentru aceste naţiuni?

– Ungurii sunt creativi, au o perspicacitate a lor. I-a adus de dincolo de munţii Urali, în Europa, ciclonul istoric numit „marea migraţie a popoarelor”. Cu o mie de ani urmă, au luat o decizie crucială pentru propriul destin.

Au ales, prin Ştefan cel Sfânt, să treacă la catolicism. Şi-au renegat „fiinţa ancestrală”, dar au intrat în civilizaţia europeană şi Ungaria a ajuns imperiu dualist. Ceva asemănător s-a întâmplat cu khazarii de pe Volga. Aveau o dilemă: să adopte ori islamul, ori creştinismul. Au preferat mozaismul.

La fel şi slavii – au decis să treacă la creştinism prin intermediul grecilor. Dacă slavii adoptau islamul sau budismul, prin cneazul Vladimir, ar fi fost extrem de interesant. Dar dacă adoptau mozaismul? Era o altă istorie. Au optat pentru varianta bizantină a creştinismului şi astăzi evaluează cu ce s-au ales.

– Pe ce mai pot miza acum ungurii?

– Ungurii au mizat pe destrămarea Uniunii Sovietice. Au mizat pe triumful Uniunii Europene. Erau siguri că, după înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu, România va fi dezmembrată şi ea. Nici nu se îndoiau de acest epilog.

Erau siguri că, în 1994, Ucraina se va destrăma. Iar Galiţia şi Transilvania vor intra, împreună cu Ungaria, în NATO şi Uniunea Europeană. Nu era anexarea clasică, dar ar fi fost mulţumiţi.
Până la urmă, cei mai dezamăgiţi din toată această tevatură au ieşit tot ei, ungurii. Şi în spatele acestui front, a apărut Ucraina. Dacă intră Ucraina în NATO şi în Uniunea Europeană, România şi Ungaria ajung a cincea roată la căruţă.

Ungurii nu merg în Anglia să lucreze ca instalatori, dar se duc polonezii, lituanienii, românii. Şi nu mai ştiu ce să facă. Uniunea Sovietică prelua producţia fermelor din Ungaria.

Acum e mai greu, Rusia are orice. Ideea fino-ugrică era frumoasă, dar pare mai atractivă originea turcică.

La un calcul aritmetic, nu dă bine originea fino-ugrică pentru unguri. Sunt prea puţini. Estonienii – circa două milioane, mai sunt 4 milioane de finlandezi, komi-permiacii, mariiţii. Şi aici se termină cu fino-ugricii. Vreo 10 milioane. Dar lumea turanică e altceva! Turcia, Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan.

Preşedintele Ungariei a declarat: partenerul nostru strategic este Uzbekistanul. Kazahstanul pretinde şi el să conducă lumea turcică, deşi ruşii fac tot posibilul să stârnească revolta uigurilor din sud, dar şi din China. Aşa ar împuşca doi iepuri.

Codul genetic al unei naţiuni – spaţiul, limba şi dorinţa de libertate

Mircea-Druc-despre-codul-genetic-al-unei-natiuniComportamentul ungar este un factor benefic pentru ascensiunea unei naţiuni. Au acceptat catolicismul şi s-au adaptat la realităţile Europei pentru a conduce.

Românii pretind că ar fi urmaşii Romei, că fac parte din constelaţia latină europeană, alături de ţările surori Franţa, Italia, Spania, Portugalia.

Dar nu au prestigiul ungurilor în Europa, rămânând mai aproape de Grecia ortodoxă.

– Şi atunci specificul naţional trebuie căutat dincolo de religie?

– Nu are nimic comun religia cu „specificul naţional”. Religiile, la fel ca doctrinele internaţionaliste, sunt în detrimentul naţiunilor. Fiecare religie doreşte să devină universală.

– Şi atunci ce defineşte o naţiune?

– Spaţiul moştenit este esenţial, decisiv pentru o naţiune. Patria mea înseamnă: Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră, Nistrul şi Tisa. Dacă ai înscris în codul genetic această realitate, eşti român autentic. Este ca la regnul vegetal, ca la regnul animal.

Pământ, apă şi câmp magnetic. Limba. În secolul al XIX-lea, se făceau studii de lingvistică, de etnopsihologie pentru a încadra naţiunile. Apoi fondul genetic.

Cercetările genetice arată că turanicii reprezintă doar 2-3% din zestrea genetică a ungurilor. Evreii fac studii genetice în toate satele de munte din Spania şi din Portugalia pentru a dovedi că mulţi au fost obligaţi să se creştineze. Prin urmare, naţiunea este definită de factorul spaţiu, factorul lingvistic şi de factorul genetic. Spiritualitatea este un produs al educaţiei. Oamenii vii produc spiritualitatea, nu invers.
Astăzi, noua mişcare legionară nu are şanse să se refacă tocmai din cauza ascensiunii procesului de secularizare.

La rândul lor, ruşii susţin că preoţii lor sunt mai răi ca agenţii KGB de pe timpul lui Stalin. Grecii pretind că ar fi cei mai buni ortodocşi, dar dau cu piciorul în statul lor naţional. Nimeni nu plăteşte impozite, nimeni nu munceşte, dar să vină salvarea! Iranienii sunt musulmani, dar ca naţiune nu au nicio legătură cu arabii.

La fel, polonezii catolici faţă de italieni. Nu faci o naţiune puternică doar cu ajutorul moaştelor. Trebuie dezvoltată creativitatea oamenilor care formează o naţiune.

– Apar gânditori care susţin că Rusia va avea din nou un rol decisiv în lumea contemporană prin intermediul religiei pravoslavnice. Ei cred că Rusia ar putea să redevină a treia Romă, cu toate că lumea contemporană a ajuns, în felul ei, la a patra Romă, laică – America. Barack Obama a depus jurământul la… Capitoliu! Mai este posibil un asemenea model religios într-o lume tot mai secularizată?

– Este o speranţă atât de naivă a unui segment mic de intelectuali ruşi, încât te cuprinde o tristeţe iremediabilă. Ideea celei de-a Treia Rome e veche, de pe timpul Imperiului ţarist şi nu are nicio şansă.

Aşa cum lumea comunistă a fost un mit şi nu a rămas nimic din ea. Aşa au crezut unii că după căderea Uniunii Sovietice, vor reface fenomenul „Kazacestvo”. Se îmbrăcau cu recuzite căzăceşti teatrale, ca pe timpul ţarilor. Mulţi au venit să lupte în Transnistria, în 1992, contra „fasciştilor români”.

Nişte hachiţe de care nu s-a ales nimic. Apropo! Şi intelectualii români vin cu modele de guvernare, care să salveze România. Unele chiar constructive, substanţiale. Dar clasa politică nu-i bagă în seamă.

– Toate modelele spirituale s-au epuizat şi, după 2000 de ani, trecând prin dezastrul comunist, creştinismul s-a regenerat. Sigur, nu la aceeaşi dimensiune la care era. De ce religia nu ar fi un model de salvare?

– Japonezii nu s-au regenerat doar prin shintoism. Aţi văzut cum s-au comportat după explozia de la Fukushima? Stăteau la coadă ca să ia o sticlă de apă, fără să zică nimic. Noi ne îmbrâncim şi pentr-o sticlă de agheasmă, sau ca să ajungem înaintea celorlalţi să atingem moaştele binefăcătoare. Numai un cod comportamental ca al japonezilor şi un ghid moral similar asigură saltul calitativ – „popor – naţiune – etnosistem”.

Deşi sunt o ramură a budismului, japonezii se comportă total diferit de chinezi sau de indieni, a consemnat Viorel Patrichi în  https://elldor.info/ codul-genetic-al-unei-natiuni- concepte-de-supravietuire-nationala-in-era-globalizarii-ii/

 

 

 

 

 

27/05/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Teoria dictaturii” și noua formă de dictatură cu care se confruntă astăzi omenirea

 

 

 

Imagini pentru théorie de la dictature michel onfray"

 

 

Michel Onfray s-a născut în 1959, în Argentan, într-o familie de țărani. Licențiat în filozofie, între 1983 și 2002 a predat într-o școală tehnică din Caen și apoi la o universitate populară  unde a predat o filozofie foarte îndepărtată de cea academică, despre care  crede că e deficitară  în privința reflecțiilor autentice.

Autor al numeroaselor publicații, în centrul reflecției sale este nevoia de a integra filosofia, psihanaliza, sociologia și știința și de a promova hedonismul, rolul simțurilor și ateismul. Tratatul său de ateologie, lansat în Franța în 2005, a ajuns rapid la 200.000 de exemplare.

Observând apariția unui nou tip de fundamentalism religios, atât în ​​Occident, cât și în Răsărit, Onfay crede în urgența de a susține un nou tip de  ateu, mai deschis din punct de vedere militant.

După ce a publicat ”Teoria corpului iubirii”, a urmat lucrarea ”Pentru o erotică solară” (2006), în care Onfray se concentra pe etica erotică, contrapunând tradiția creștină a vinovăției cărnii, cu cea epicureică și cinică a libertății amoroase.

 

În cartea sa „Teoria dictaturii”, Michel Onfray prezintă opera lui George Orwell ca o mare prefigurare a lumii contemporane.

Filozoful, care nu se teme de controverse, descrie aici noua formă de dictatură cu care ne confruntăm astăzi …

 

Michel Onfray: ”Adevărata problemă o reprezintă cretinizarea progresivă a poporului”

Într-un interviu acordat publicației belgiene L’Echo, autorul vine cu prețioase precizări:

 

 

Simon Brunfaut: Potrivit dumneavoastră, George Orwell este un imens gânditor politic. El a înfățișat totalitarismele secolului XX și a anticipat timpul nostru. Cum poartă epoca noastră amprenta totalitarismului? Nu este puțin exagerat? Am intrat într-adevăr într-o nouă formă de dictatură?

 

Michel Onfray: Nu, nu este exagerat, pentru că nu spun că ne-am întors la nazism sau la stalinism. Ce mă interesează nu este modul în care funcționează totalitarismul, ci modul în care funcționează în epoca internetului, a datelor și a telefoanelor mobile. Acest totalitarism contemporan nu este coif sau cizmă.

Pe de altă parte, trăim într-o societate de control: faptul că putem fi ascultați constant, faptul că acumulăm date despre noi etc. Această campanie de control a ajuns la un nivel fara precedent.

Prin urmare, noile tehnologii nu au niciun avantaj în ochii dumneavoastră?

Suntem într-un fel de servitute voluntară față de noile tehnologii. Dar uneori, este extrem de pervers. De exemplu, pentru a asigura confidențialitatea, vă rugăm să acceptați anumite lucruri … Dar, acceptând, oferim unele informații. Putem accepta dispozitivul de control, dar îl putem refuza. În același timp, dacă refuzați, nu mai puteți călători cu trenul, cu avionul etc.

Asta a anticipat Orwell?

Orwell a comunicat cu ajutorul unui roman. El folosește ficțiunea. Dar ficțiunea sa a încetat să mai fie ficțională; ea a devenit o știință. Acest ecran TV care ne monitorizează permanent există astăzi. Suntem acolo. Orwell a arătat lucruri despre controlul și invizibilitatea puterilor. Ceea ce distinge totalitarismul vechi de totalitarismul nou este tocmai acest detaliu.

Înainte, puterea avea o față identificabilă. Astăzi, cine decide? Unde sunt oamenii care fac acest lucru posibil? În opinia mea, acești oameni de pe coasta de vest americană, au un proiect de dominație mondială și un proiect transumanist.

Capitalismul nestrămutat este responsabil și de această situație?

Capitalismul nu va dispărea: este consubstanțial cu omul. Astăzi, nu mai are dușmani în fața lui. Odată cu căderea blocului sovietic, capitalismul a simțit că poate triumfa. Unii, precum Fukuyama, au susținut chiar că este sfârșitul istoriei, victoria finală a neoliberalismului.

Cu toate acestea, lumea nu se referă la capitaliști și comuniști. Există de asemenea puteri spirituale, precum islamul. Am văzut-o pe 11 septembrie 2001.

Credeți că democrația reprezentativă este moartă?

Da. Poporul și reprezentanții nu coincid deloc. În adunări și parlamente, există o suprareprezentare a profesiilor liberale, cum ar fi avocații, profesorii etc. Sunt puțini ciobani, taximetriști sau studenți. Ceea ce înseamnă că există o parte a societății care pur și simplu nu este reprezentată.

Mai mult, pentru a spera să fii ales, trebuie să ai bani, să fuzionezi într-un dispozitiv, să treci prin forma unui partid. Această democrație reprezentativă a avut ziua sa. Referendumul la Tratatul de la Maastricht a fost o încarnare perfectă a limitei sale: votul ales împotriva poporului.

Cum definiți populismul de care ne temem atât de mult astăzi, voi, cei care aveți încredere în popor pentru a reînvia democrația?

Nu am probleme să mă definesc ca populist. Cu toate acestea, fac diferența între populiști și „populicide”. Aici se află problema; și nu, așa cum suntem conduși să credem, între populiști și democrați. Macron, Chirac și Mitterrand înaintea lui, sunt „populicide”. Acești oameni nu vor să conducă pentru oameni.

Referendumul de inițiativă a cetățenilor este o idee foarte interesantă. Ideea că există membri aleși care sunt revocabili este un lucru bun. Evident, în contextul actual, cretinizarea progresivă a oamenilor este o problemă reală. Și aici am să vă surprind cu ceea ce am spus înainte: marele avantaj al internetului este că oamenii pot opta pentru informații alternative.

Este minunat ca un popor care decide, să-și asume responsabilitatea că orice lege poate fi gândită și criticată de oameni.

Ce părere aveți despre mișcările de neascultare civilă pe care le vedem apărute?

Când Thoreau vorbea despre neascultarea civilă, vorbea despre războiul împotriva Mexicului. Când Martin Luther King a confiscat-o, a fost să lupte împotriva rasismului. Același lucru pentru Ghandi, când vrea independența Indiei. Astăzi, toată lumea crede că neascultarea civilă trebuie să funcționeze tot timpul.

Întrebarea care apare prin toate aceste mișcări este aceasta: care este cauza cea mare care este apărată? Este clar că este adesea de sine. De exemplu, un profesor va refuza să dicteze sau să susțină un examen pentru că nu este de acord cu o lege a ministrului educației …

Refuzul de a face o dictare nu te transformă în Jean Moulin . Am o idee mare de Rezistență. Neascultarea civilă trebuie rezervată marilor cauze comune.

Ce este urgența climatică?

Nu, marea cauză comună ar fi triumful vestelor galbene. Urgența climatică este steagul fals al capitalismului. De exemplu, mașinile electrice pe care ni le prezintă ca ecologice, nu sunt. Vrem să redimensionăm un capitalism verde, așa-numit „eco-responsabil”. Astăzi, când vrem să cumpărăm un produs, vă spunem că acesta este „organic”.

Adevărata ecologie, la care aspir, este ostatică de această ecologie urbană care se află în mâinile agenților de publicitate. Ne jucăm cu încălzirea globală, ceea ce este incontestabil, fără a ține cont de cauzele sale cu adevărat științifice.

Greta Thunberg, căreia i-ați dedicat un text foarte controversat, este o figură reprezentativa a acestui capitalism verde?

Această fată este în mâinile capitalismului verde care folosește ecologia ca pe o modalitate de vânzare. La vârsta ei, chiar daca este inteligenta, nu-mi imaginez că poate avea argumentele necesare pentru a stăpâni toate problemele științifice din spatele problemei ecologice.

Cum analizați diferitele mișcări sociale din cele patru colțuri ale planetei? Există ceva care, în afară de diferențe, le reunește?

Astăzi, nu mai este posibil să trimiți armata pe stradă, pentru că toată lumea contraataca mulțumită, din nou, fluxului de informații. Cu toate acestea, mă tem că toate aceste mișcări nu sunt decât un fel de mare fior democratic. Un dictator pleacă și altul îl înlocuiește … Și credem că asta schimbă totul. Nu se datorează faptului că l-am pune pe Macron la ușă și Muriel Penicaud ar fi pus în locul său, că aceasta va fi o mare revoluție democratică. Toate aceste mișcări sunt semnul lehamitei popoarelor.

Ei nu mai pot vedea că există averi insolente și că există oameni care fac războaie cu singurul scop de a se îmbogăți. La fel ca Trump care, cu un cinism incredibil, declară, după ce la ucis pe Abu Bakr al-Bagdadi, că a făcut asta pentru a asigura petrolul … Astăzi, datorită rețelelor de socializare, oamenii sunt capabili să coboare pe străzi foarte repede. Această răscoală a popoarelor mă bucură și, în același timp, mă tem că este recuperată de demagogii care sunt mereu acolo în ambuscadă. Vestele galbene au fost recuperate de Mélenchon, violența rupturilor și blocurile Negre etc. Într-un fel, aceasta este lecția de istorie: oamenii încă suferă de această recuperare.

Nu ezitați să fiți în mod deliberat controversat. Acesta este rolul filosofului? Trebuie să se implice în mod necesar intelectualul contemporan?

Da, trebuie să ne folosim de cuvinte intelectuale într-o lume în care oricine este intelectual. Astăzi, toată lumea își dă părerea și ne spune cum ar trebui să funcționeze lumea. Nu văd de ce este surprinzător că intervin la toate subiectele. De ce să fiu mai puțin legitim decât un fotbalist?

Scrieți: „Limba este atacată”. Ce vreți să spuneți prin asta?

Tatăl meu a fost crescut de școala republicană. Știa să scrie fără greșeli. Nu a făcut greșeli logice. Învățase niște mari clasici ai literaturii universale. Distrugerea școlii a dus la distrugerea informațiilor.  Sistemul pune putin accent pe instruirea unui cetățean. Ea se gândește să creeze un consumator care plătește. Învățăm tot mai puține lucruri. Unii ne spun că nu ar trebui să facem dictare, gramatică etc. Creierul este însă un mușchi: dacă nu îl menținem activ, acesta intră în degenerare …

La sfârșitul cărții dumneavoastră, spuneți: „Nu sunt sigur că vreau să fiu progresist”. Cum poate progresismul să întruchipeze, în opinia dumneavoastră, o formă de nihilism?

Mă opun progresismului așa cum ni se prezintă astăzi. Progresul nu este un lucru bun în sine. Se poate înregistra un progres al răului, al morții. A spune unei femei sărace că trebuie lăudat uterul pentru că are un copil nu reprezintă, după părerea mea, progres. În acest sens, nu sunt un progresist. Nu joc acest joc de opunere sistematică a populistilor răi și a progresiștilor blânzi.

Socialistul libertarist și anarhistul de care sunteți pot fi atât de conservatori?

Desigur. Varsta medie de pensionare este de 60 de ani și este în regulă.  Un element care trebuie păstrat.  Dar de unde vine această idee amuzantă  prin care dacă trăim mai mult, ar trebui să muncim mai mult? Dimpotrivă, este necesar să se reducă dificultatea și este foarte bine ca lucrătorii să plece la pensie devreme.

Sa faci copii  sub plapumă, a funcționat de secole. De ce trebuie sa rezolvi problemele, dorind să schimbi totul? Trebuie să păstrăm ceea ce a funcționat. Schimbarea cu orice preț nu are sens.

Dacă mi se dă dovada că este mai bine, sunt dispus să o accept, dar altfel… Astăzi, avem impresia că civilizația noastră avansează orbește.

 

 

 

                                                                                   

A consemnat Simon BRUNFAUT – „L’Echo” 

Traducere și adaptare Bogdan Petry

 

09/11/2019 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: