Oamenii, timpul care vine și războiul civil mondial

Foto: Giorgio Agamben (n. 22 aprilie 1942, Roma, Regatul Italiei) este un filosof italian, care predă la Institutul Universitar de Arhitectură din Veneția și la Collège International de Philosophie din Paris.

În timpul pandemiei de coronavirus din 2020, Giorgio Agamben, în articolul „Medicina ca religie” din luna mai 2020, a luat poziție față de măsurile impuse de către autorități, care ar putea cădea în totalitarisme, și a afirmat că știința medicală are pretenția de a se impune ca religie și că trăsăturile acestei noi religii medicale sunt gnostico-maniheiste.

Despre noțiunea de epidemie Agamben a afirmat că reprezintă noul teren de luptă în realizarea unui război civil mondial:

„Epidemia, așa cum sugerează etimologia termenului (demos înseamnă în greacă popor în calitate de corp politic, iar polemos epidemos este în Homer numele pentru războiului civil) este, în primul rând, un concept politic, care se pregătește să devină noul teren al politicii – sau non-politicii – mondiale.

Într-adevăr, este posibil ca epidemia cu care ne confruntăm să fie realizarea războiului civil mondial care, conform celor mai atenți politologi, a luat locul războaielor mondiale tradiționale. Toate națiunile și toate popoarele sunt acum într-un război de anduranță cu ele însele, deoarece inamicul invizibil și evaziv cu care se luptă se află în noi.”

Giorgio Agamben: Oamenii şi lemingii

Lemingii sunt nişte rozătoare mici, de aproximativ 15 centimetri lungime, care trăiesc în tundrele din nordul Europei și Asia. Această specie are particularitatea de a efectua brusc migrații colective, fără niciun motiv aparent, care se termină cu o sinucidere în masă în apele mării.

Enigma acestui comportament i-a contrariat pe zoologi prin singularitate încât, după ce au încercat să ofere explicații care s-au dovedit insuficiente, au preferat să se lase păgugaşi.

Dar una dintre cele mai lucide minți ale secolului al XX-lea, Primo Levi a analizat fenomenul și a oferit o interpretare convingătoare.

Considera de la sine înțeles că toate ființele vii doresc să continue să trăiască: în lemingi, din anumite motive, această voință a eșuat și instinctul care le-a determinat să trăiască s-a transformat într-un instinct aducător al morţii.

Cred că se întâmplă ceva similar astăzi cu o altă specie de ființe vii, cu cei pe care-i numim homo sapiens.

Sinuciderea colectivă are loc aici- așa cum se potrivește unei specii care a înlocuit instinctul cu limbajul și un impuls endosomatic cu o serie de dispozitive externe corpului – într-un mod artificial și complicat, dar rezultatul ar putea fi același.

Ființele umane nu pot trăi dacă nu își dau motive și justificări pentru viața lor, care în fiecare epocă au luat forma religiilor, miturilor, credințelor politice, filozofiilor și idealurilor de tot felul.

Aceste motive sunt vizibile astăzi – cel puțin în cea mai bogată și cea mai tehnologizată parte a umanității; iar oamenii se găsesc probabil pentru prima dată reduși la supraviețuirea lor biologică pură, ceea ce, se pare, se dovedesc incapabili să accepte. Numai acest lucru explică de ce, în loc să ne asumăm simplul şi îndrăgitul fapt de a trăi împreună, cot la cot, am simțit nevoia de a instaura o teroare sanitară implacabilă, în care viața fără alte justificări ideale este amenințată și pedepsită în fiecare moment de boală și moarte.

Și acest singur aspect explică faptul că, deși industriile care le produc au declarat că nu este posibil să se prevadă efectele vaccinurilor pe termen lung, deoarece nu a fost posibil să se respecte procedurile prevăzute și că testele privind genotoxicitatea și carcinogenitatea se vor încheia abia în octombrie 2022, milioane de oameni au fost supuși unei vaccinări în masă fără precedent.

Este perfect posibil – chiar dacă nu este deloc sigur – că în câțiva ani comportamentul oamenilor va fi similar cu cel al lemmingilor și că specia umană se îndreaptă în acest fel spre extincţie. (Giorgio Agamben – Traducere: Alexandru Petria,https://gandeste.org/giorgio-agamben-oamenii-si-lemingii ).

Giorgio Agamben, cunoscut filosof italian contemporan: “Despre timpul care vine”

Ceea ce se întâmplă astăzi la scară planetară este, cu siguranță, sfârșitul unei lumi – dar nu în sensul înțeles de cei care ar guverna-o în funcție de interesele lor, adică ca o trecere spre o lume care va fi mai adecvată pentru a satisface noile nevoi ale societății umane. Epoca democrațiilor burgheze se încheie, cu tot cu drepturile, constituțiile și parlamentele lor.

Dincolo de acest înveliș juridic, deloc neglijabil, se sfârșește lumea care a început cu revoluția industrială și s-a maturizat în cele două (sau trei) războaie mondiale și în totalitarismele (tiranice sau democratice) care au venit după ele.

Dacă puterile care guvernează lumea au considerat necesar să recurgă la măsuri și mecanisme atât de extreme, cum ar fi biosecuritatea și teroarea sanitară, instaurate peste tot și fără rezerve, dar care acum amenință că le va scăpa de sub control, este pentru că aceste puteri se temeau, pe baza tuturor evidențelor, că nu mai aveau altă soluție pentru a supraviețui.

Dacă oamenii au acceptat aceste măsuri despotice și restricții fără precedent, puse în aplicare fără nicio împuternicire, se datorează nu numai fricii de pandemie, ci probabil pentru că, mai mult sau mai puțin inconștient, au recunoscut că lumea în care trăiseră nu mai putea continua astfel: era o lume prea nedreaptă, și prea inumană.

Desigur, guvernele pregătesc acum o lume care va fi și mai inumană și mai nedreaptă. În orice caz, s-a prezis cumva din toate părțile că lumea, așa cum o știam, nu mai poate continua. La fel ca în cazul oricărui presentiment sumbru există o componentă religioasă: sănătatea a înlocuit mântuirea, viața biologică a luat locul vieții veșnice, iar Biserica, obișnuită de mult timp să se compromită cu cerințele lumii, a consimțit mai mult sau mai puțin explicit la această substituire.

Nu ar trebui să regretăm sfârșitul acestei lumi sau să fim nostalgici după ideea de uman și divin care, precum niște chipuri desenate pe nisipul țărmurilor istoriei, sunt șterse de valurile implacabile ale timpului. Dar, cu o egală determinare, ar trebui să refuzăm viața nudă, mută și fără chip a religiei sănătății pe care guvernele ne-o propun.

Nemaiașteptând niciun Dumnezeu nou, niciun om nou, ar trebui să căutăm, aici și acum, în ruinele care ne înconjoară, mai degrabă o formă de viață mai umilă și mai simplă – însă una care nu mai reprezintă un miraj, deoarece noi avem amintirea și experiența ei chiar dacă, în noi și în afara noastră, forțele adverse o resping de fiecare dată înapoi în uitare.

Sursa articolului original: https://www.quodlibet.it/giorgio-agamben-sul-tempo-che-viene, Traducere din italiană de Dan Siserman.

Publicitate