Ultima execuție publică în Bucureşti

 

 

Foto: Gravură de epocă 

La 26 august 1826, a avut loc ultima execuție publică la București.

Doi olteni, Ghiță Cuțui și Simion au fost  executați la capul Podului Târgului de Afară, astăzi Calea Moșilor, pentru că, împreună cu alte persoane, s-au răzvrătit împotriva domniei.
A doua zi, trei dintre tovarășii lui Cuțui au fost plimbați „cu pieile goale” prin târg și bătuți, după care au fost trimiși la ocnă.

Dintre mişcările care au avut loc în Principatele române după revoluţia lui Tudor Vladimrescu, cea mai violentă a fost revolta din anul 1826 din Oltenia, aflată  sub conducerea a lui Simion Mehedinţeanu şi Ghiţă Cuţui.

Simion Mehedinţeanu fusese isprăvnicelul moşiei Podu Grosului, actualmente în județul Mehedinţi, „fost căpetenie dintre apostaţi la vremea turburării ce s-au urmat aici în ţară”.
Ghiţă Cuţui era slujitor de plasă la Broşteni, tot în judeţul Mehedinţi şi „între apostaţi căpetenie”.

Ambii se refugiaseră după înfrângerea revoluţiei lui Tudor Vladimirescu în Transilvania şi încă din anul 1825 au hotărât să adune „tovarăşi cât de mulţi” şi „să iasă cu toţi deodată în ţară pă la multe locuri”.

Ghiță Cuțui, căpitan de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu, este cel care a construit în 1815 o culă la Broşteni, în lunca Motrului, după răpirea soției sale de o ceată de tâlhari  turci din Ada-Kaleh, care pustiau vestul Olteniei în vremea când cetele lui Pasvantoglu terorizau Muntenia.

 

 

 

 

Pentru răscumpărare, pandurul a vândut o parte din pământ, clădind mai apoi cula (foto sus).

Culele erau case fortificate a căror denumire provenea de la cuvântul turcesc “zkule” care înseamnă turn şi se construiau de boieri și boiernași pe moșiile lor din Oltenia, pentru a se apăra de invaziile cetelor de turci (adalii, cirjalii, pazvangii) proveniți din raialele de peste Dunăre.

Întorcându-se din Transilvania, cei doi fugari au revenit în Mehedinţi, unde au luat sub control  zona din jurul mănăstirii Topolnița și l-au răpit pe vătaful plaiului Cloşanilor, pe care l-au pus să scrie  ispravnicilor de Mehedinţi, o epistolă prin care solicita trimiterea sumei de 50.000 de taleri pentru răscumpărarea sa.

Cei doi căpitani au ameninţat autoritățile că dacă nu le va fi plătită răscumpărarea cerută, ei împreună cu pandurii lor vor jefui Mehedințiul şi capitala acestuia, Cerneţi .

Foto: Imagine a Bucureştiului la început de secol al XIX-lea

Din cauza puternicelor ploi din mai-iunie 1826 şi a numărului mare de potere, pandurii conduși de Ghiță și Simion nu au reuşit să menţină sub control teritoriul din jurul mănăstirii Topolniţa, fiind  forţaţi să se retragă între zidurile mănăstirii, pentru a rezista asediului trupelor de arnăuţi domneşti.
Sfârşindu-li-se muniţia şi hrana, Simion Mehedințeanu şi Ghiţă Cuţui au acceptat să negocieze cu vătaful plaiului Cloşanilor, pe care îl eliberaseră între timp.

În această împrejurare, cei doi au fost duși la Nenciulescu, banul Olteniei, care a poruncit ca răsculaţii să rămână liberi, să fie aprovizionaţi cu hrană şi lăsaţi să plece la Bucureşti, pentru a-i prezenta domnitorului Grigore al IV-lea Ghica revendicările lor.

Sosiţi la Bucureşti pe 10 iulie 1826, cei doi conducători ai revoltei  din Oltenia au încercat să obţină o audienţă la domnitor, dar nu au avut succes.

Foto: Gravură de epocă 

Au fost supuşi unui regim sever de detenţie, judecaţi de Divanul domnesc la mijlocul lunii august 1826, şi  au fost condamnaţi Ia moarte prin spânzurătoare, spre a se da prin aceasta ,,pildă celor asemenea lor”. 

În dimineaţa zilei de 26 august 1826, au fost spânzuraţi în faţa unei mari mulţimi de bucureşteni la capul Podului Târgului de Afară din Colentina.

Pedeapsa cu moartea a fost desființată de Regulamentul Organic, în iulie 1831.
Regulamentul organic a fost o culegere de legi cvasi-constituțională, promulgată de către autoritățile imperiale rusești în Țara Românească și Moldova.

(surse : Wikipedia, Crispedia, dosaresecrete.blogspot.com/ Viorel Dogaru  și alte surse)